Refusal to resume suspended tax objection; res judicata effects of prior judgment validating suspension

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 16.12.2015, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, contestând dispoziţia (răspuns) nr. A SLP 2460/26.11.2015, a cărei anulare a solicitat-o, cu consecinţa obligării pârâtei să reia soluţionarea contestaţiei administrative pentru care a dispus suspendarea prin Decizia nr. 316/07.10.2014.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 35 din 14 aprilie 2016, a admis excepţia de inadmisibilitate şi a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

3. Hotărârea de casare a instanţei de recurs

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 929 din 21 februarie 2019, a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator special B., împotriva sentinţei nr. 35 din 14 aprilie 2016 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că societatea reclamantă a invocat refuzul nejustificat, explicit al autorităţii de a relua soluţionarea contestaţiei administrativ fiscale, apreciind că excepţia inadmisibilităţii acţiunii este neîntemeiată şi că, în raport de prevederile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (2) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond avea posibilitatea să verifice dacă refuzul de a soluţiona cererea - exprimat explicit de către autoritatea pârâtă - este sau nu justificat, în acest din urmă caz urmând să stabilească dacă a fost dat sau nu cu exces de putere şi să procedeze la soluţionarea cererii persoanei vătămate.

În rejudecare cauza a fost înregistrată la 15.04.2019, sub nr. x/2015*.

4. Hotărârea instanţei de fond, pronunţată în rejudecare

Prin sentinţa civilă nr. 90 din 8 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, s-au respins ca nefondate excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi autorităţii lucrului judecat, ambele invocate de pârâtă, şi s-a respins acţiunea reclamantei S.C. A. S.R.L., prin administrator special B., în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, în baza puterii lucrului judecat.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că adresa emisă de pârâtă nu are la bază un abuz de drept şi că, având în vedere că reclamanta urmăreşte soluţionarea contestaţiei pe care a formulat-o la organul jurisdicţional, raportat la susţinerea acesteia privind inexistenţa unui temei pentru suspendare, problema litigioasă a fost deja rezolvată prin hotărârea nr. 53 din 08.04.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2014, reţinând astfel puterea lucrului judecat şi respingând acţiunea reclamantei pe acest aspect.

5. Calea de atac exercitată în rejudecare

Împotriva acestei hotărâri pronunţate în rejudecare a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator special B. şi administrator judiciar C., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., respectiv faptul că prima instanţă a admis excepţia puterii de lucru judecat fără a invoca din oficiu această excepţie înainte de a se acorda cuvântul pe fond şi a fi închise dezbaterile, deci fără a pune în discuţia părţilor această excepţie, ceea ce a condus astfel la încălcarea principiului contradictorialităţii dezbaterilor,

Recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârea este şi netemeinică, întrucât în mod greşit a fost admisă de către instanţă "puterea lucrului judecat" în raport de sentinţa nr. 53/08.04.20015 pronunţată în cadrul dosarului nr. x/2014, faţă de care s-a invocat autoritatea de lucru judecat, întrucât în cauză nu există nici identitate de obiect şi nici identitate de cauză, întrucât în cadrul dosarului nr. x/2014, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 53/08.04.2015 obiectul acţiunii promovat de societate a vizat anularea Deciziei nr. 316 din data de 07.10.2014, prin care Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulate, împotriva deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de către inspecţia fiscală pentru persoane juridice, nr. x din data de 25.06.2014 emisă în baza Raportului de inspecţie fiscala nr. x din data de 25.06.2014. În cauza pendinte, respectiv în cadrul dosarului nr. x/2015, se contestă un alt act administrativ, respectiv actul administrativ nr. A-SLP 2460 din data de 26.11.2015 emis de către ANAF, prin care a fost refuzată solicitarea de a se relua soluţionarea contestaţiei formulată împotriva deciziei de impunere cât şi a raportului de inspecţie fiscală.

În aceste condiţii, este clar ca obiectul celor două pricini a fost cu totul altul, existând două acte administrative diferite, care au fost contestate în cadrul celor două dosare, astfel încât nu putem vorbi de o autoritate de lucru judecat vizând acelaşi obiect. Această excepţie nu se justifică nici sub aspectul cauzei. Acţiunea din cadrul dosarului nr. x/2014 în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 53/2015 a avut la baza o contestaţie întemeiată pe prevederile art. 218 din Codul de procedură fiscală actualizat de O.G. nr. 28, în timp ce noua acţiune a vizat o contestaţie care a fost întemeiată pe prevederile art. 214 alin. (3) din Codul de procedură fiscală cu modificările aduse prin O.G. nr. 17 din data de 15.07.2015, text care se menţine şi ca urmare a modificărilor aduse de O.U.G. nr. 50/27.10.2015 în cadrul art. 277 alin. (3), ca urmare a renumerotării.

Pe fond, arată că anularea suspendării se impune întrucât îi sunt încălcate drepturile fundamentale prevăzute de art. 21 din Constituţia României, vizând exercitarea dreptului de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime si dreptul la un proces echitabil, precum şi drepturile garantate de art. 24 alin. (1) din Constituţie, care prevede ca dreptul la apărare este garantat, ori prin menţinerea suspendării şi a refuzului nejustificat de a se relua soluţionarea contestaţiei după un an şi jumătate de la noua solicitare, îi sunt îngrădite drepturile de a se adresa instanţei de judecata în vederea anularii raportului de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere.

6. Apărările formulate în cauză

Pârâta-intimată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., a învederat că recurenta-reclamantă nu a arătat normele de procedură încălcate sub sancţiunea nulităţii, iar motivarea acestuia se referă doar la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recursul societăţii este nefondat, întrucât instanţa de fond şi-a arătat rolul activ prin analizarea tuturor probelor administrate şi a prevederilor legale incidente în speţă, referitor la capătul de cerere pentru care s-a respins acţiunea.

Faţă de susţinerile recurentei-reclamante referitoare la faptul că instanţa de fond a încălcat principiul contradictorialităţii, întrucât nu a pus în discuţia părţilor excepţia autorităţii de lucru judecat, a solicitat instanţei de recurs să respingă aceste susţineri, întrucât excepţia autorităţii de lucru judecat a fost invocată de prin întâmpinarea depusă la termenul din 14.04.2016 la Curtea de Apel Bacău (primul dosar de fond), iar reclamanta avea posibilitatea legală de a formula un răspuns la această excepţie şi de a solicita probe în combaterea acesteia.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată în raport de criticile invocate de recurentă, circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru considerentele ce succed.

Recurenta-reclamantă a solicitat casarea hotărârii pronunţată de instanţa de fond, sub un prim aspect subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Potrivit textului de lege invocat " Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii". În concret, recurenta a invocat incidenţa nulităţii procedurale determinate de încălcarea principiului contradictorialităţii procesului civil, prevăzut de art. 14 C. proc. civ.

Înalta Curte subliniază că principiul contradictorialităţii, aplicat în deplinătatea sa, presupune că toate elementele procesului, respectiv orice motiv sau argument nou, de drept substanţial sau procesual, care stă la baza soluţiei pronunţate de instanţă, trebuie să fi fost pus în prealabil dezbaterii şi discuţiei părţilor, pentru ca acestea să aibă posibilitatea de a lămuri instanţa cu privire la respectiva problemă de drept sau, dimpotrivă, de a se lămuri ele însele cu privire la soluţia care se impune, potrivit legii. Altfel spus, acest principiu presupune ca fiecare parte să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenţia dedusă judecăţii, instanţa neputând pronunţa hotărârea reţinând aspecte pe care nu le-a pus, în prealabil, în discuţia părţilor.

În speţă, pârâtul a invocat prin întâmpinare excepţia autorităţii lucrului judecat în raport de sentinţa nr. 53/08.04.20015 pronunţată în cadrul dosarului nr. x/2014, prin răspunsul la întâmpinare recurentul-reclamant a formulat apărări cu privire la această excepţie, iar instanţa de fond a reţinut că, deşi nu sunt întrunite condiţiile excepţiei autorităţii lucrului judecat, în cauză operează pe deplin efectele puterii de lucru judecat.

Ca urmare, nu se poate reţine, aşa cum susţine recurenta-reclamanăt, că aspectele ţinând de efectul produs de sentinţa nr. 53/08.04.20015 nu ar fi fost pus în discuţia contradictorie a părţilor.

Referitor la cel de-al doilea motiv de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nici acesta nu este fondat, urmând a fi respins în consecinţă.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte aminteşte că din cuprinsul dispoziţiilor art. 431 din C. proc. civ., cu denumirea marginală Efectele lucrului judecat, rezultă că o hotărâre judecătorească produce atât un efect negativ cât şi un efect pozitiv.

Astfel, efectul negativ este prevăzut de art. 431 alin. (1) din C. proc. civ. şi constă în împiedicarea unei a doua judecăţi între aceleaşi părţi, cu acelaşi obiect şi cu aceeaşi cauză, definind astfel excepţia autorităţii de lucru judecat, care reprezintă unul din principiile ce guvernează activitatea de înfăptuire a justiţiei şi în virtutea căruia un litigiu, soluţionat printr-o hotărâre judecătorească definitivă nu mai poate forma obiectul unui nou proces având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.

Pe de altă parte, efectul pozitiv, descris de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., arată că oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă. Altfel spus, art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. reglementează prezumţia legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat şi care este la îndemâna oricăreia dintre părţile unui litigiu, în sensul că fiecare dintre ele are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat, într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Ca urmare, principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi purtat între aceleaşi părţi, cu aceeaşi poziţie procesuală, ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute unei părţi printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, pronunţată într-un alt proces.

Altfel spus, condiţia de aplicare a autorităţii de lucru judecat presupune identitatea de acţiuni (părţi, obiect şi cauză juridică) ce opreşte repetarea judecăţii, iar puterea, prezumţia de lucru judecat, impune consecvenţa în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre.

Prin cererea de chemare în judecată formulată în cadrul dosarului nr. x/2014 al Curţii de Apel Bacău, în care s-a pronunţat sentinţa civila nr. 53/08.04.2015, obiectul acţiunii promovat de recurenta-reclamantă l-a reprezentat anularea Deciziei nr. 316 din data de 07.10.2014, prin care Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 214 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, suspendarea soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere nr. x din data de 25.06.2014, până la soluţionarea cercetărilor penale, demarate în urma sesizării formulate de către organul fiscal. În esenţă, reclamanta a susţinut că decizia de suspendare a soluţionării contestaţiei este nelegală întrucât în cauza penală nu s-a dispus începerea urmăririi penale, iar simpla formulare a unei plângeri penale, fără emiterea unei rezoluţii de începere a urmăririi nu suspendă de drept soluţionarea contestaţiei, măsura fiind şi prematură faţă de stadiul cercetărilor penale.

În cauza pendinte, recurenta-reclamantă a solicitat reluarea soluţionării contestaţiei formulată împotriva deciziei de impunere cât şi a raportului de inspecţie fiscală, susţinând, în esenţă, că nu se mai impune menţinerea suspendării, atât timp cât la data la care s-a emis decizia de suspendare nu a fost depus un certificat de grefă din care să reiasă că s-a început urmărirea penală, iar în perioada scursă de la acel moment nu s-au efectuat acte de cercetare penală, fără a invoca însă un motiv nou, diferit de cele invocate în cadrul dosarului nr. x/2014

Or, atât timp cât prin sentinţa civilă nr. 53/08.04.2015 s-a reţinut că în mod corect organul învestit cu contestaţia formulată împotriva deciziei de impunere nr. x din data de 25.06.2014 a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei, soluţia rămânând definitivă prin nerecurare, iar prin cererea prin care s-a solicitat reluarea procedurii de soluţionare a contestaţiei au fost invocate aceleaşi motive ţinând în esenţă de faptul că nu s-au efectuat acte de urmărire penală, în mod corect a reţinut instanţa de fond că în ceea ce priveşte existenţa motivelor suspendării operează prezumţia de lucru judecat, instanţele statuând anterior cu privire la legalitatea măsurii.

Totodată, nu pot fi reţinute nici argumentele, vizând încălcarea accesului la justiţie anularea raportului de inspecţie fiscală atât timp cât, potrivit art. 214 alin. (3) dinb O.G. nr. 92/2003, procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea, în speţă la finalizarea dosarului de urmărire penală.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs

Pentru argumentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, reţinând că nu sunt întrunite motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului adminitrativ, nr. 544/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-reclamantă şi, în consecinţă, va menţine sentinţa atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L, prin administrator judiciar C., împotriva sentinţei nr. 90 din 8 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 23 septembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.