Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4061/2021 AI generated

Inadmissibility of extraordinary appeal for re-evaluation of evidence and merit-based jurisdictional arguments

Case Number Decizia nr. 4061/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal by way of annulment (contestație în anulare) filed by the plaintiff against the final decision of September 10, 2020, which had previously upheld the appellate courts' rejection of the plaintiff's appeals and maintained the status quo regarding a civil dispute involving a financial non-bank entity. The dispute concerned a civil claim for damages where the plaintiff challenged the lower courts' assessment of evidence, specifically arguing that the technical expertise report was ignored in favor of the conciliator’s and judge’s assessments, that the defendant’s response was not timely communicated, and that the specialized administrative-judicial sections lacked jurisdiction given the defendant's status as a public authority. The Court deemed the annulment inadmissible, holding that the plaintiff’s arguments did not fall within the strict statutory grounds of Article 503 of the Code of Civil Procedure; specifically, the claimed lack of absolute jurisdiction had been addressed by the court of appeal, and the alleged "material errors" regarding the weight of evidence and factual findings constituted a prohibited re-evaluation of the merits (reexamination of the proof) rather than formal procedural errors or omissions in examining the grounds for cassation.

Legislator headnote

AI generated

art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ, art. 503 C. proc. civ, art. 503 din C. proc. civ, art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ, art. 508 din C. proc. civ; Inadmissibility of extraordinary appeal for re-evaluation of evidence and merit-based jurisdictional arguments: The dispute concerned a civil claim for damages where the plaintiff challenged the lower courts' assessment of evidence, specifically arguing that the technical expertise report was ignored in favor of the conciliator’s and judge’s assessments, that the defendant’s response was not timely communicated, and that the specialized administrative-judicial sections lacked jurisdiction given the defendant's status as a public authority. The Court deemed the annulment inadmissible, holding that the plaintiff’s arguments did not fall within the strict statutory grounds of Article 503 of the Code of Civil Procedure; specifically, the claimed lack of absolute jurisdiction had been addressed by the court of appeal, and the alleged "material errors" regarding the weight of evidence and factual findings constituted a prohibited re-evaluation of the merits (reexamination of the proof) rather than formal procedural errors or omissions in examining the grounds for cassation.

Keywords

AI generated
civil annulment grounds of jurisdiction article of civil procedure assessment of evidence non-administrative dispute civil status

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 508 din C. proc. civ.

The provision cited as the legal basis for the final order dismissing the appeal in annulment as inadmissible.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2021

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 4 decembrie 2020 rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub număr de dosar x/2020, contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 4302 din 10 septembrie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017.

În motivarea contestaţiei au fost invocate dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1, 2, 3 din C. proc. civ.

Sub un prim motiv al contestaţiei s-a arătat că decizia atacată a fost emisă de o instanţă necompetentă, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a vrut să se pronunţe pe competenţa acesteia de a judeca cauza.

Pentru aceste motive solicită instanţei învestite cu soluţionarea contestaţiei în anulare să stabilească dacă secţiile de contencios administrativ de la curtea de apel şi de la Înalta Curte erau competente să judece cauza.

A mai arătat contestatorul în raport de temeiul legal prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., că decizia atacată este rezultatul unor erori materiale, invocând faptul că la stabilirea prejudiciului s-a neglijat raportul de expertiză tehnică, fiind admise în schimb aprecieri ale conciliatorului şi judecătorului. Totodată, s-a arătat că nu s-a dovedit că i s-a comunicat răspunsul B. S.A. în termen de 3 luni.

Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea contestaţiei, casarea deciziei nr. 4302 din 10 septembrie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017 şi obligarea intimatului să-i plătească diferenţa dintre 20.555,89 RON şi 11.575,75 RON la care se adaugă şi cheltuielile de judecată.

S-a solicitat totodată să se admisă că secţiile de contencios administrativ ale Curţii de Apel Ploieşti şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt competente să judece această cauză în raport de calitatea de autoritate publică a C..

Apărările intimatei.

Intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară, în cadrul căreia funcţionează Entitatea de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul financiar non bancar a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării căii de atac şi excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare.

În esenţă a apreciat intimata că motivele invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 1, 2 şi 3 din C. proc. civ.

Hotărârea atacată

Prin Decizia nr. 4302 din 10 septembrie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017 s-a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă S.C. B. S.A..

Au fost respinse recursurile declarate de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 202 din 7 decembrie 2017 şi împotriva sentinţei nr. 15 din 25 ianuarie 2018, ambele pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a contestaţiei în anulare

Analizând contestaţia în anulare prin raportare la normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată inadmisibilitatea acesteia pentru motivele în continuare arătate:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greşite din cauza unor inadvertenţe de ordin formal.

Ea poate fi exercitată numai în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de art. 503 C. proc. civ., potrivit cărora (1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Primul motiv al contestaţiei în anulare, prevăzut de pct. 1 al alin. (2) al art. 503 din C. proc. civ. prevede ca şi condiţie faptul necompetenţa instanţei care a pronunţat hotărârea contestată trebuie să fi fost absolută iar excepţia de necompetenţa să fi fost invocată în faţa acelei instanţe, însă instanţa să fi omis a se pronunţa asupra ei.

Or, cu privire la acest aspect, Înalta Curte observă că instanţa de recurs a constatat că nu a constituit motiv de recurs competenţa materială de soluţionare a cauzei.

In ceea ce priveşte semnificaţia conceputului de "eroare materială" cuprins în dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. a fost dezvoltată doctrinar şi jurisprudenţial prin opoziţie cu eroarea de judecată, subliniindu-se că vizează greşeli evidente în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, în principal cu caracter procedural, sau situaţii în care se confundă ori se omit date materiale importante ale cauzei, nefiind permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate.

Or, aspectele invocate prin contestaţia în anulare de faţă, cu referire la lipsa răspunsului din partea autorităţii pârâte şi a expertizei tehnice, au fost analizate şi dezlegate pe baza înscrisurilor existente la dosar, atât de curtea de apel, cât şi de instanţa de recurs.

În realitate, ceea ce urmăreşte contestatorul prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de faţă este tocmai repunerea în discuţie a acestui motiv de recurs şi reevaluarea ansamblului probator, ceea ce are semnificaţia unui recurs la recurs, nefiind îndeplinite nici dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 508 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 4302 din 10 septembrie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2021.