Appeal by Securitate Archives Council dismissed; heirs prevail in annulment of deceased's political police agent designation.

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a Contencios Administrati şi Fiscal la data de 13.10.2014 reclamanţii A., B., C., D. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii au solicitat anularea Deciziei nr. 3361/09.10.2007, comunicată reclamantei B. în data de 14.08.2014, prin care s-a stabilit că defunctul D., a fost agent al poliţiei politice comuniste, având gradul de maior în anul 1979 în cadrul Inspectoratului Judeţean Sibiu, Compartimentul 0620.

Prin sentinţa civilă nr. 1077/17.04.2014 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă acţiunea, dispunându-se anularea actului atacat în privinţa efectelor juridice ale acestuia produse după publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51/2008.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs atât reclamantele A., C. şi B., cât şi pârâtul Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securităţii, criticând ca nelegală şi netemeinică hotărârea atacată.

Prin decizia civilă nr. 544/14.02.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost admise ambele cereri de recurs, cu consecinţa casării în tot a sentinţei recurate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 4247 din 22 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis acţiunea formulată de reclamantele A., B. şi C., în calitate de moştenitoare ale defunctului D., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

S-a dispus anularea Deciziei CNSAS nr. 3361/9.10.2007.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 5900 RON.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii criticând-o pentru motive de nelegalitate.

Criticile aduse hotărârii atacate:

Esenţiale, în speţă, sunt prevederile art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriu dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, potrivit cărora:

"actele şi lucrările efectuate în cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, altele decât cele supuse reexaminării potrivit prevederilor prezentului capitol, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, rămân valabile".

Or, Decizia atacată de reclamante a rămas definitivă prin necontestare anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriu dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008.

Prin urmare, potrivit prevederilor neechivoce ale art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriu dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, Decizia atacată a rămas valabilă, nemaiputând fi anulată.

În acest context, a subliniat că, prevederile art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008 reflectă principiul efectelor ex nunc ale Deciziilor Curţii Constituţionale, consfinţit de art. 147 alin. (4) din Constituţia României republicată, potrivit căruia "Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor."

Acelaşi principiu este reflectat şi de prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora "Deciziile, hotărârile şi avizele Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor."

Mai mult decât atât, C.N.S.A.S. a respectat prevederile în vigoare la momentul emiterii deciziei.

Instituţia recurentă a fost obligată să procedeze la verificarea domnului D. ca urmare a cererii nr. x/25.07.2005, adresată C.N.S.A.S. de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din decembrie 1989 (S.S.P.R.).

Temeiul legal al acestei verificării l-a reprezentat art. 2 lit. z) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii ca poliţie politică, care prevedea "Pentru a asigura dreptul de acces la informaţiile de interes public, orice cetăţean român cu domiciliu în ţară sau în străinătate, precum şi presa scrisă şi audiovizuală, partidele politice, organizaţiile neguvernamentale legal constituite, autorităţile şi instituţiile publice au dreptul de a fi informate, la cerere, în legătură cu calitatea de agent sau de colaborator al organelor securităţii, ca poliţie politică, a persoanelor care ocupă sau candidează pentru a fi alese ori numite în următoarele demnităţi sau funcţii: z) persoanele care deţin titlul de revoluţionar sau de luptător cu merite deosebite în Revoluţia din decembrie 1989".

Noţiunea de titlu la care făcea trimitere art. 2 lit. z) din Legea nr. 187/1999, cu modificările şi completările ulterioare, este definită de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 341/2004 - Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptători care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, se defineşte noţiunea de titlu, astfel; "(1) Pentru cinstirea memoriei celor care şi-au jertfit viaţa şi în semn de gratitudine faţă de cei care au luptat pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, se instituie următoarele titluri: a) Erou-Martir al Revoluţiei Române din decembrie 1989/.../; b) Luptător pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 19891.../".

Potrivit art. 8 din acest Legea nr. 341/2004:

"de prevederile prezentei legi nu beneficiază persoanele, civili sau militari, care sunt dovedite a fi fost implicate în activităţile fostei securităţi ca poliţie politică, precum şi persoanele care au organizat, au acţionat, au instigat şi au luptat, sub orice formă, împotriva Revoluţiei".

În urma corespondenţei derulate cu foştii deţinători de arhivă şi ţinând cont de înscrisurile identificate în arhiva C.N.S.A.S., documente ce probau activitatea domnului D. în calitatea sa de angajat al fostei Securităţi, Colegiul C.N.S.A.S. a emis decizia nr. 3361 din data de 09.10.2007, prin care a stabilit calitatea acestuia de agent al politiei politice comuniste.

Decizia emisă a fost comunicată solicitantului verificării, respectiv Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din decembrie 1989, instituţia care a solicitat verificarea domnului D..

În concluzie, sentinţa atacată este dată cu încălcare şi aplicarea greşită a prevederilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriu dosar şi deconspirarea securităţii, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008. Încălcarea de către Sentinţa atacată a acestor prevederi atrage incidenţa art. 488 alin. (1) punctul 8 din noul C. proc. civ.

Faţă de criticile judecătorului fondului privind nerespectarea unor prevederi ale Legii nr. 187/1999, precum cea care stipulează că, în cazul formulării unei contestaţii de către persoana titular al deciziei amintite, aceasta urma să fie audiată de către Colegiul C.N.S.A.S., a arătat că acest lucru ar fi fost cu totul imposibil atâta vreme cât persoana vizată, la data respectivă, era decedată.

Or, aşa cum a precizat anterior, actul în cauză a fost comunicat solicitantului verificării prin intermediul Poştei Militare, respectiv Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din decembrie 1989, instituţia care a solicitat verificarea domnului D..

Subliniază că, S.S.P.R.-ul era, la acea dată, instituţia care deţinea baza de date a adreselor de domiciliu ale celor ce aveau calitatea de revoluţionar, inclusiv pe cea de erou-martir. Din acest motiv, modalitatea de comunicare a deciziilor a fost cea descrisă anterior.

De altfel, şi în ipoteza în care s-ar fi aflat în posesia numelui şi domiciliului moştenitorilor domnului D., instituţia recurentă nu avea obligaţia de a îi înştiinţa cu privire la emiterea actului, aşa cum rezultă din prevederile art. 16 din Legea nr. 187/1999, cu modificările ulterioare.

Mai mult, potrivit art. 15 din Legea nr. 187/1999, cu modificările ulterioare, nu exista obligaţia citării moştenitorilor domnului D..

În consecinţă, apreciază că sentinţa atacată este dată cu încălcare şi aplicarea greşită a prevederilor procedurale ale Legii nr. 187/1999 (art. 15 din acest act normativ), în vigoare la momentul emiterii Deciziei nr. 3361 din 09.10.2007, atât timp cât aceste prevederi nu impuneau citarea moştenitorilor domnului D.. Încălcarea prin sentinţa atacată a acestor prevederi atrage incidenţa art. 488 alin. (1) punctul 5 din noul C. proc. civ.

În drept, recurentul a întemeiat recursul pe prevederile art. 483 şi următoarele, art. 488 alin. (1) punctul 5 şi art. 488 alin. (1) punctul 8 din noul C. proc. civ. art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar

4. Apărările formulate în cauză

Legal citate, intimatele A., C., şi B. au depus întâmpinare la dosar, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, obligarea recurentei la suportarea cheltuielilor de judecata ocazionate în faţa instanţei de recurs, arătând în esenţă următoarele:

Trebuie pornit încă de la bun început de la premisa că, esenţa acestei speţe consta în acţiunea convergenta arbitrara, discriminatorie şi profund nelegală a două foruri chemate să repare nedreptăţile regimului comunist-SSPR si CNSAS. Or, tocmai de încalcari ale Consitutiei, ale drepturilor si libertăţilor fundamentale ale omului si ale drepturilor civile se face uz în susţinerea acestui litigiu, recurenta CNSAS demonstrând astfel ca, în numele unei pretinse restauraţii morale, perpetuează chiar practicile imputate fostei Securităţi.

Contrar acordurilor internaţionale şi comunitare asumate, legislaţiei româneşti şi legilor de funcţionare a celor doua instituţii, în perioada 2005-2007 s-a solicitat şi executat verificarea unei persoane despre care se ştia cu certitudine că este decedată încă din anul 1989. A rezultat decizia 3361/2007 comunicată exclusiv SSPR la 28.01.2008. Mai apoi, pînă în 14.08.2014 s-a ascuns efectiv în mod deliberat intimatelor, în calitate de succesoare în drepturi ale defunctului D. rezultatul demersurilor care aduc atingere memoriei unui om care şi-a pus viata în slujba legalităţii şi apărării statului Român - emiterea Deciziei CNSAS. Decizia 3361/2007 este un document emis cu abuz de putere de către o instituţie care nu poate fi considerată obiectivă atâta vreme cât bugetul, mărimea organigramei şi chiar existenţa sa depind de volumul "demascărilor" de abuzuri din timpul vechiului regim.

Nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., neexistand încălcări ale normelor de procedura survenite în faţa primei instanţe, care să poate justifica admiterea recursului pe acest considerent.

Opinează că, sentinţa recurată este ferită de orice critici, neexistând nici motive de nelegalitate care să poată determina casarea acesteia, asa cum solicită recurenta, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte aşa zisa încalcare a dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008, în sensul că, din perspectiva recurentei, Decizia contestată ar fi rămas valabila, nemaiputand fi anulată:

A arătat că, prin motivul invocat recurenta nu face altceva decât sa adauge efectiv la lege, susţinând că, deciziile emise anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 24/2008, atâta vreme cât ar fi rămas valabile, nu ar mai fi putut să fie contestate, respectiv anulate, dar şi să interpreteze de o maniera arbitrara textul de lege respectiv.

Or, chiar şi în contextul în care deciziile CNSAS emise anterior declarării neconstitutionale a Legii nr. 187/1999 şi a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 24/2008 nu erau considerate ca fiind nule de drept, asta nu înseamna în niciun caz că, nu ar mai fi putut sa fie supuse cenzurării de către instanţa competenta, în situaţii similare celei pendinte, în care persoanele ale căror drepturi au fost vătămate nu au avut cunoştinţă de existenţa acestora, tocmai datorită unor abuzuri venite din partea emitentului actului.

În mod mai mult decât evident, premisa de la care a plecat recurenta este una fundamental greşita, având în vedere faptul că, intimatele nu au avut cunoştinţă despre existenţa unei astfel de decizii atâta vreme cât întreaga procedură de citare a fost încălcată flagrant. De altfel, din documentele depuse la instanţa de fond se pot vedea şi alte precedente din perioada anilor 2006-2007 în care CNSAS înstiinta atât forul care solicita verificarea, cât şi persoana verificată, atunci când decizia era de necolaborare cu Securitatea dar, în cazul în care prin decizia emisă se stabilea calitatea de agent al politiei politice sau de colaborator, era încunoştiintat exclusiv solicitantul verificării. Astfel, contestarea deciziilor CNSAS era practic imposibilă pentru o întreagă categorie de oameni, discriminare inacceptabilă în conformitate cu dispoziţiile art. 7, 8 si 10 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului.

Cu toate acestea, recurenta CNSAS se rezumă la a susţine şi în prezent că, Decizia 3361/2007 a rămas definitivă prin necontestare, considerând că termenul de contestare porneşte de la emitere, iar nu de la comunicarea actului, ceea ce denotă fie necunoaşterea, fie interpretarea tendenţioasa a normelor legale incidente.

Raţionamentul este susţinut de dispoziţiile art. 21 din Constituţia României, conform cărora "orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor si a intereselor sale legitime".

De asemenea, dispoziţiile art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 au fost declarate neconstitutionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 797/27.09.2007, în măsura în care termenul de 6 luni de la data emiterii actului se aplică plângerii prealabile formulate de persoana vătămata într-un drept al sau sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept. Aceste dispoziţii legale au fost suspendate de drept în intervalul 19 octombrie 2007 - 3 decembrie 2007, încetandu-si efectele juridice în data de 4 decembrie 2007, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.

În acest context, faţă de terţi nu se mai aplica termenul de prescripţie prevăzut de norma legală mai sus indicată, aceştia având posibilitatea efectivă de a contesta actul administrativ în temeiul dispoziţiei constituţionale.

În plus, considerând cronologia acţiunilor din aceasta speţa - începand cu emiterea deciziei 3361/2007, se evidenţiază dispoziţii legale care susţin validitatea demersului intimatelor. Decizia 3361/2007, emisă la 09.10.2007, a fost comunicată exclusiv SSPR şi doar la data de 28.01.2008. Decizia Curţii Constituţionale 797/2007 publicata în M Of. in 19.10.2007, precum şi Decizia 51/2008 din 06.02.2008 le situează în termenul legal de contestare a Deciziei CNSAS, în cazul în care ar fi fost în cunoştinţă de cauză şi certifică totodată faptul ca Decizia 3361/2007 poate fi supusă reexaminării, poate fi anulată.

În speţa dedusă judecăţii, în modalitatea concreta în care a acţionat recurenta, (aspect indubitabil rezultat din întregul material probator administrat) rezultă că, persoana supusa verificării, atâta vreme cât era decedată cu mult timp înainte de acel moment, nu avea nicio posibilitate reală efectivă de a contesta în mod neechivoc actul administrativ emis pe numele său în faţa instanţei competente să se pronunţe asupra legalităţii şi eventual oportunităţii emiterii sale.

Intimatele au solicitat Înaltei Curţi să aprecieze că, este incontestabil că au dreptul de a ataca în justiţie o decizie a căror efecte juridice s-au răsfrâns în mod direct asupra intimatelor, chiar daca au calitatea de terţi faţă de aceasta şi de asemenea că, există suficiente încalcari ale normelor procedurale şi lesale, care să conducă în mod eficient la anularea deciziei atacate în ansamblul său, aşa cum de altfel a constatat în mod corect şi prima instanţă.

S-a solicitat să se aprecieze că, dispoziţiile art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008 nu pot fi interpretate în sensul că, deciziile emise anterior nu ar mai putea fi contestate sau anulate, interpretarea data de către prima instanţa fiind una judicioasa şi absolut legala în contextul dat.

În ceea ce priveşte respectarea sau nu a dispoziţiilor legale incidente la data efectuării verificărilor şi a emiterii Deciziei:

Faţă de aserţiunile recurentei în sensul că, ar fi respectat normele incidente în vigoare la acea data, consideră că, prezintă o deosebita relevanţă în acest context dispoziţiile art. 15 alin. (6) din Legea 187/1999, în vigoare la data verificărilor. Or, conform acestora:

"...(6) În termen de 60 de zile de la data primirii cererilor Consiliul citează, în vederea audierii, persoana care a solicitat, precum şi persoana cu privire la care s-au solicitat verificări, potrivit procedurii stabilite prin regulament. Declanşarea şi finalizarea verificărilor solicitate se pot face si în lipsa persoanelor legal citate.

(7) După finalizarea verificărilor, care nu pot dura mai mult de 90 de zile de la data primirii cererii, Consiliul transmite în scris solicitantului şi persoanei verificate dacă persoana cu privire la care s-a făcut verificarea a fost sau nu a fost agent ori colaborator al politiei politice comuniste în sensul prezentei legi. În cazul în care persoana verificată a fost agent sau colaborator al politiei politice comuniste, decizia Consiliului va respecta prevederile stabilite la art. 3 ind.l alin. (7)..."

Rezultă în mod indubitabil că, orice demers care viza verificări ale unei persoane conform dispoziţiilor Legii nr. 187/1999 se referea strict şi limitativ la persoane în viaţă la momentul verificării şi nicidecum la persoane decedate. Consideră că, prevederea legală invocată este clară şi nu lasă loc de interpretări.

Deşi prima instanţa a constatat anumite încălcari procedurale intervenite cu ocazia efectuării cercetărilor şi a emiterii Deciziei, totuşi nu acestea au determinat instanţa să constate nulitatea Deciziei, ci criticile invocate de către intimate, prin care s-au referit la neîndeplinirea condiţiilor de legalitate în sensul constatării calităţii de agent al politiei politice comuniste a defunctului D..

Niciun motiv de nelegalitate, nefăcând nici măcar referire la cele invocate de către intimate, însusite si dezvoltate de către instanţa de fond.

În mod corect a reţinut prima instanţă că, în virtutea dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 187/1999, trebuie făcută distincţia clara între lucrătorii securităţii care au desfăşurat activităţi de poliţie politică şi cei care nu au făcut acte de represiune, adică dacă atribuţiile acestora, astfel cum au fost exercitate, aveau ca obiectiv represiunea împotriva opozanţilor regimului comunist sau dacă serveau siguranţei naţionale, pe scurt, dacă prin activitatea lor protejau statul, siguranţa/securitatea acestuia, sau protejau regimul totalitar comunist.

În cauză, în mod just a relevat instanţa de fond că, numitul D. nu a făcut parte din structurile opresive ale securităţii, adică cele care înfăptuiau poliţia politică, "având gradul de Maior în 1979 în cadrul Inspectoratului Judeţean Sibiu, compartimentul 0620", cum figurează în toate documentele dosarului.

În continuarea raţionamentului anterior, în accepţiunea Indexului de termeni şi abrevieri cu utilizare frecvenţă în documentele securităţii existent chiar pe site-ul CNSAS, 0620 reprezenta indicativul pentru unitatea ANTITERORISM, aşa cum rezulta de altfel şi din înscrisurile de la dosar, şi anume nota de serviciu din 10.10.1982.

Desigur că, planurile de măsuri aprobate vizau metode de lucru specifice, însă ele nu se refereau decât la protejarea securitatii/sigurantei naţionale, astfel că, nu este întrunită ipoteza normei legale privind "scopul instaurării şi menţinerii puterii totalitare comuniste", ci se refereau la măsuri pe linie de antiterorism şi contraspionaj.

Astfel, în nota de serviciu din 10.10.1982 exista menţiune concretă în acest sens, la alin. (3), scris tipărit:

"...În perioada de referinţă colaboratorul a fost dirijat şi folosit pe lângă personalul ce se afla în atenţia noastră, ori sunt în locuri care prezintă interes pe linie de contraspionaj". În realitate, astfel de activităţi nici măcar nu s-au pus în practică.

Îngrădirea de drepturi si libertăţi nu se susţine nici ca, "manifestările duşmănoase" referindu-se strict la eventualele pericole la adresa siguranţei fizice a înalţilor demnitari aflaţi în vizită, acţiunea de prevenire şi contracarare a pericolelor la adresa acestora fiind conformă cu atribuţiile departamentului antiterorism. De altfel, după cum rezulta din documentele puse intimatelor la dispoziţie de către CNSAS, timp de aproape 3 ani, colaboratorul nici nu a raportat nimic, nefiind întreprinse vizite de către "inalţii oaspeţi".

Verificarea colaboratorului "prin reţeaua informativa, sursele "S" şi "F" poate fi înţeleasă ca având rol de protecţie a acestuia şi/sau scop preventiv în cazul transformării colaboratorului însuşi în vulnerabilitate sau amentintare la adresa siguranţei naţionale. Or, imperativul menţinerii siguranţei naţionale este prevalent exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului, chiar şi în legislaţia actuală, naţională si internaţională.

Sa mai arătat că, activitatea defunctului D. a reprezentat o activitate specifică de prevenţie, informaţiile pe care intenţiona să le obţină acesta fiind strict în legătură cu "vizitele înalţilor oaspeţi". De asemenea, schimbul de informaţii şi culegerea de date de la "surse" confirmate şi verificate, interceptarea convorbirilor telefonice, după caz, reprezintă operaţiuni care intra în sfera de prevenţie şi combatere a terorismului, fără însă a intra şi sub incidenţa dispoziţiilor art. 5 alin. (1) si 2 din Legea nr. 187/1999.

În susţinerea celor indicate anterior, intimatele s-au prevalat inclusiv de dispoziţiile legislaţiei actuale în materie de securitate si siguranţa naţională, fiind relevante faţă de cele învederate, în speţa dedusă judecăţii, cel puţin prevederile art. 2, 3, 6, 8, 9 si 10 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea si funcţionarea Serviciului Roman de Informaţii, art. 3 lit. g), art. 13, art. 14 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţionala a Romanici, art. 14 lit. a), b), h), j), k), k)1 din Legea nr. 191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 3 iunie 2019 a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 21 septembrie 2021, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurentul pârât şi-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.- când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Referitor la critica din recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, Înalta Curte reţine că sunt neîntemeiate, avându-se în vedere următoarele motive:

Recurentul a invocat în susţinerea acestei critici, în esenţă că, sentinţa atacată este dată cu încălcare şi aplicarea greşită a prevederilor procedurale ale Legii nr. 187/1999 (art. 15 din acest act normativ), în vigoare la momentul emiterii Deciziei nr. 3361 din 09.10.2007, atât timp cât aceste prevederi nu impuneau citarea moştenitorilor lui D., iar încălcarea prin sentinţa atacată a acestor prevederi atrage incidenţa art. 488 alin. (1) punctul 5 din noul C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, prin Decizia nr. 51/2008 a Curţii Constituţionale a României, obligatorie, a fost declarată neconstituţională atât Legea nr. 187/1999, astfel cum a fost modificată şi completată prin O.U.G. nr. 16/2006, cât şi dispoziţiile art. II şi art. V din această ordonanţă.

Prin decizia de casare cu trimitere spre rejudecare nr. 544 din 14 februarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2014, în speţă, ÎCCJ a dezlegat în mod definitiv problema de drept referitoare la exercitarea căilor de atac prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/1999, stabilind că, prin raportare la Decizia nr. 51/2008 a Curţii Constituţionale a României, au incidenţă în speţă actele în vigoare la momentul emiterii deciziei contestate, urmând ca instanţa de fond să analizeze dacă, în procedura de emitere a deciziei nr. 3361/2007, au fost respectate de către pârâtul CNSAS prevederile Legii nr. 187/1999, modificată prin O.U.G. nr. 16/2006, în raport de aspectele de nelegalitate sesizate de reclamante, reţinându-se astfel, în mod clar calitatea procesuală a acestora şi corelativ, obligaţia de a fi citate de către instanţă.

În raport de cele constate anterior, Înalta Curte reţine că se impunea ca, în aplicarea procedurii instituită de art. 15 alin. (6) din Legea 187/1999, recurentul pârât C.N.S.A.S. să informeze, în vederea audierii, - fiind vorba despre verificarea unei persoane decedate - urmaşii acesteia, întrucât sunt beneficiarii drepturilor conferite de titlul contestat.

Totodată, Înalta Curte observă că, susţinerile recurentului nu fac referire la încălcări ale normelor de procedură survenite în faţa instanţei de fond, care să justifice admiterea recursului pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. .

Cu privire la criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte reţine că sunt neîntemeiate, pentru următoarele motive:

Contrar criticilor recurentului, care susţine că, sentinţa atacată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008, în aprecierea Înaltei Curţi, instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a textelor de lege incidente în cauză.

Astfel, potrivit art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008:

"(2) Actele şi lucrările efectuate în cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, altele decât cele supuse reexaminării potrivit prevederilor prezentului capitol, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, rămân valabile".

Totodată art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/1999 prevede:

"(1) Împotriva deciziei comunicate potrivit art. 15 alin. (7) solicitantul sau persoana cu privire la care s-a cerut verificarea se poate adresa Colegiului Consiliului printr-o contestaţie, în termen de 15 zile de la data primirii deciziei. Colegiul Consiliului reexaminează documentaţia care a stat la baza comunicării şi, în termen de 30 de zile de la data depunerii contestaţiei, adoptă o decizie care se comunică în termen de 15 zile atât solicitantului, cât şi persoanei cu privire la care s-au efectuat verificări, indiferent de autorul contestaţiei. Decizia Colegiului Consiliului poate fi atacată în termen de 30 de zile de la data comunicării la curtea de apel, secţia civilă, în competenţa căreia îşi are domiciliul contestatarul".

Astfel, faţă de prevederile legale sus enunţate, avându-se în vedere şi Decizia nr. 51/2008 a Curţii Constituţionale a României, la care s-a făcut referire anterior, reiese că, atâta vreme cât persoana supusa verificării era decedată cu mult timp înainte de decizia contestată, care îl viza, nu avea nicio posibilitate reală efectivă de a contesta în mod neechivoc actul administrativ emis pe numele său în faţa instanţei competente să se pronunţe asupra legalităţii şi eventual oportunităţii emiterii sale, este incontestabil dreptul intimatelor, în calitate de moştenitori ai persoanei verificate de către CNSAS, D., de a ataca în justiţie o decizie a căror efecte juridice s-au răsfrâns în mod direct asupra lor, chiar daca au calitatea de terţi faţă de aceasta.

Referitor la susţinerile recurentului, în sensul că, ar fi respectat prevederile legale în vigoare la momentul emiterii deciziei, Înalta Curte reţine că sunt nefondate.

În acord cu judecătorul fondului, în conformitate cu dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 187/1999, trebuie făcută distincţia între lucrătorii securităţii care au desfăşurat activităţi de poliţie politică şi cei care nu au făcut acte de represiune, adică dacă atribuţiile acestora, astfel cum au fost exercitate, aveau ca obiectiv represiunea împotriva opozanţilor regimului comunist sau dacă serveau siguranţei naţionale, pe scurt, dacă prin activitatea lor protejau statul, siguranţa/securitatea acestuia, sau protejau regimul totalitar comunist.

O eventuală abordare din perspectiva simplei apartenenţe la organele de securitate, pe lângă faptul că, nu a fost avută în vedere de legiuitor, nici nu se înscrie pe linia unei abordări în limitele constituţionalităţii.

În raport de conţinutul înscrisurilor pe care pârâtul CNSAS şi-a întemeiat decizia contestată, corect a reţinut prima instanţă că, acestea nu au aptitudinea de a configura calitatea de agent al fostei politii politice comuniste, atâta timp cât, din nota de serviciu din data de 10.10.1982, rezultă fără dubiu că, măsurile dispuse vizau exclusiv "vizitele înalţilor oaspeţi", dar fără a conţine elemente concrete, dimpotrivă, singura informare se referea la faptul că, nu au existat astfel de vizite, ea conţinea generalităţi, fără să fi putut atrage repercursiuni asupra unor persoane. Totodată, este relevantă menţiunea de pe document:

"am impresia că nici nu îl cunoaşteţi şi nici nu mai stiţi de el nimic", referindu-se la colaboratorul "E.", făcută de către superiorul ierarhic, reieşind astfel că, activitatea lui D. a fost practic nulă.

Ipoteza prevăzută de dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 187/1999 nu este întrunită, întrucât informaţiile nu aveau nicio legătura cu protecţia regimului totalitar comunist, fiind vorba, în principal, de obligaţii pe linie de serviciu, care vizau protecţia înalţilor demnitarilor, din perspectiva serviciului antiterorism. Nu este îndeplinită nici condiţia ca actele emanate de la defunctul D. să fi fost de natură a aduce atingere drepturilor si libertăţilor fundamentale ale omului, întrucât conţinutul înscrisurilor vizează strict măsurile igienico-sanitare întreprinse, cu ocazia vizitelor înalţilor oaspeţi.

În mod corect a reţinut instanţa de fond că, numitul D. nu a făcut parte din structurile opresive ale securităţii, adică cele care înfăptuiau poliţia politică, "având gradul de Maior în 1979 în cadrul Inspectoratului Judeţean Sibiu, compartimentul 0620", cum figurează în toate documentele dosarului.

În accepţiunea Indexului de termeni şi abrevieri cu utilizare frecvenţă în documentele securităţii existent pe site-ul CNSAS, 0620 reprezenta indicativul pentru unitatea ANTITERORISM, aşa cum rezulta de altfel şi din înscrisurile de la dosar, şi anume nota de serviciu din 10.10.1982. Planurile de măsuri aprobate vizau metode de lucru specifice, însă ele nu se refereau decât la protejarea securitatii/sigurantei naţionale, astfel că, nu este întrunită ipoteza normei legale privind "scopul instaurării şi menţinerii puterii totalitare comuniste", ci se refereau la măsuri pe linie de antiterorism şi contraspionaj.

Prin urmare, aspectele invocate de recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 4247 din 22 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2021.