Employer's proof of objective necessity for labor transfer rebutting presumption of union-based discrimination under O.G. 137/2000

Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul National pentru Combaterea Discriminării şi A., anularea Hotărârii nr. 76/06.02.2019, emisă de pârât.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 758 din 6 noiembrie 2019, a respins acţiunea formulată de reclamantă ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Societatea de Transport Bucureşti STB S.A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă invocă interpretarea şi aplicarea greşită a disp. art. 2 alin. (1) şi art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000, republicată, arătând că în cauză nu a săvârşit nicio faptă care să constituie discriminare, în sensul dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000, republicată.

Decizia de delegare a intimatului-pârât A., de la Autobaza Ferentari la Autobaza Alexandria, nu a urmărit discriminarea acestuia în baza criteriului apartenenţei sindicale.

Se arată că la baza delegării intimatului-pârât a stat solicitarea Direcţiei de Exploatare prin Divizia de Transport Autobuze, în vederea asigurării indicatorilor de parc la nivelul Programului de Transport aprobat.

Solicitarea s-a făcut pentru două persoane, iar intimatul-pârât a motivat refuzul exprimat prin activitatea sindicală.

Recurenta-reclamantă invocă faptul că prima instanţă nu a avut în vedere disp. art. 42-44 din Codul muncii, conform cărora delegarea este un act unilateral al angajatului, este o măsură obligatorie, acordul salariatului nu este necesar, întrucât delegarea avea loc la o subunitate proprie.

În plus, recurenta-reclamantă arată că decizia de delegare a fost contestată la Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal a VIII-a, instanţa pronunţând o hotărâre de respingere a cererii, arătându-se că actul contestat nu reprezintă o decizie de modificare a raporturilor de muncă în funcţie de apartenenţa sindicală a salariatului.

4. Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării solicită respingerea recursului ca nefondat, susţinând că Decizia nr. 3962/08.10.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale nu afectează legalitatea deciziei sale.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului formulat de reclamanta Societatea de Transport Bucureşti - STB SA

Analiza motivelor de casare

Înalta Curte reţine, prealabil expunerii considerentelor deciziei de recurs, că prima instanţă a susţinut că reclamanta a recunoscut faptele, dar nu a considerat că delegarea salariatului a fost discriminatorie pe baza criteriului apartenenţei sindicale.

S-a mai reţinut că angajatorul a insistat să îl delege pe pârât, deşi altor salariaţi le-au fost respinge solicitări similare, iar susţinerile reclamantului referitoare la necesitatea obiectivă a delegării pârâtului nu reprezintă o justificare obiectivă a schimbului locului de muncă al acestuia.

Înalta Curte, analizând motivele de nelegalitate invocate prin recursul formulat, urmează să reţină că, potrivit disp. art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice".

Potrivit disp. art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000, republicată:

"persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existenţa unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalităţii de tratament".

În speţă, prin Hotărârea CNCD nr. 4051/03.08.2017, s-a reţinut că petentul A. a considerat discriminatorie delegarea sa de la autobaza Ferentari la Autobaza Alexandria, având la bază criteriul apartenenţei sindicale, fiind vicepreşedinte de sindicat nereprezentativ.

Recurentul-reclamant în cauza de faţă a depus acte doveditoare, conform art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000, respectiv că cererile de delegare ale altor persoane au fost respinse pentru că autobazele de unde proveneau, altele decât autobaza Ferentari, se confruntau cu deficit de personal, iar de la autobaza Alexandria nu exista nicio cerere de transfer la autobazele Militari sau DITT, secţia B..

De asemenea, prin adresa nr. x/11.10.2016 s-a efectuat o primă estimare a necesarului de personal pentru conducătorii de vehicule.

De asemenea, repetatele decizii de delegare ale petentului A. sunt justificate prin conduita acestuia, respectiv prin refuzul de a primi deciziile, ca urmare a unor activităţi sindicale, care nu au fost anunţate în prealabil angajatului, pentru a-şi justifica absenţa de la locul de muncă sau prin existenţa unui concediu medical, în perioada emiterii Deciziei de delegare nr. 2060/09.05.2017.

Aceste decizii de delegare au fost revocate de angajator, iar Decizia de delegare nr. 3014/30.06.2017 a fost contestată în instanţă, prin Decizia nr. 3962/08.10.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, respingându-se acţiunea ca neîntemeiată.

Înalta Curte constată că hotărârea judecătorească definitivă pronunţată de o instanţa specializată pentru soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale nu are putere de lucru judecat în privinţa existenţei/inexistenţei discriminării, însă are relevanţă cu privire la situaţia de fapt reţinută, prin care s-a constatat existenţa unor cereri de transfer de la alte autobaze, astfel că situaţiile sunt distincte şi nu pot fi comparate, dar şi inexistenţa unui abuz din partea angajatorului, care are dreptul de apreciere asupra oportunităţii admiterii/respingerii cererilor de delegare/transfer.

Astfel, cele constatate prin prezenta decizie de recurs nu contrazic aspectele avute în vedere prin hotărârea judecătorească anterioară, toate acestea conducând la concluzia că recurentul-reclamant din prezenta cauză a făcut dovada solicitată de disp. art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 republicată, şi anume, inexistenţa încălcării principiului egalităţii de tratament.

Înalta Curte, contrar celor reţinute de prima instanţă, observă că în speţă nu au existat repetate decizii de delegare ale intimatului-pârât, ci doar încercarea angajatului de a pune în executare o unică decizie de delegare, care a fost împiedicată prin atitudinea angajatului însuşi şi invocarea unor motive ce au determinat revocarea actelor emise.

Comportamentul angajatului a fost consemnat prin pronunţarea hotărârii judecătoreşti care a apreciat în sensul legalităţii Deciziei de delegare nr. 3014/30.06.2017.

Faţă de acestea, reţinându-se întrunirea motivelor de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va constata că sentinţa atacată a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a disp. art. 2 alin. (1) şi art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 republicată, urmând a se dispune, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ. coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, admiterea recursului, casarea sentinţei şi, în rejudecare, admiterea acţiunii şi anularea actului atacat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. împotriva sentinţei nr. 758 din 6 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Admite acţiunea formulată de reclamantă.

Anulează Hotărârea nr. 76/06.02.2019 emisă de Consiliul National pentru Combaterea Discriminării.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 ianuarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.