Suspension of tax execution: material error in dispositive and imminent harm via insolvency creditor status and double taxation risk

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2021

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată şi parcursul cauzei

1.1. Prin cererea formulată la data de 17.07.2019 şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019, reclamanta societatea A. S.R.L., prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea a solicitat suspendarea executării, până la pronunţarea de către instanţa de fond a unei hotărâri definitive, a Deciziei de impunere nr. x/29.11.2018 şi a constatărilor Raportului de inspecţie fiscală nr. x/29.11.2018 emise de AJFP Tulcea - Activitatea de inspecţie fiscală, prin care s-au stabilit, în sarcina reclamantei, obligaţii suplimentare de plată în cuantum total de 7.749,069 RON, reprezentând impozit pe salarii şi contribuţii sociale, precum şi a Deciziei de stabilire a obligaţiilor accesorii, respectiv a Deciziei de impunere xnr. 39/21.01.2019 şi a constatărilor Raportului de inspecţie fiscală xnr. 40/21.01.2019, emise de AJFP Constanţa - Activitatea de Inspecţie fiscală, prin care s-au stabilit, în sarcina reclamantei, obligaţii suplimentare de plată în cuantum total de 414.209 RON, reprezentând diferenţe impozit pe salarii şi contribuţii sociale, precum şi a Deciziei de stabilire a obligaţiilor accesorii.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 161 din 11.09.2019 Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondate excepţiile lipsei calităţii de reprezentant şi lipsei calităţii procesuale pasive, precum şi cererea de suspendare a deciziei de impunere nr. x/29.11.2018 şi a constatărilor RIF x/29.11.2019 emise de AJFP Tulcea, promovată de reclamanta societatea A. S.R.L., prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea. De asemenea, instanţa a admis excepţia de necompetenţă materială pentru capătul al doilea de cerere, formulat de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa şi a disjuns capătul de cerere privind suspendarea deciziei de impunere nr. x/21.01.2019 şi a constatărilor RIF x/21.01.2019 emise de AJFP Constanţa, declinând competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

1.3. Împotriva sentinţei civile nr. 161 din 11.09.2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B., prin care, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a clamat nelegalitatea hotărârii primei instanţe, apreciind că aceasta a fost pronunţată cu încălcarea art. 14 şi art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004.

2. Horărârea atacată prin contestaţia în anulare

Prin decizia nr. 1545 din 11.03.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar B. împotriva sentinţei nr. 161 din 11.09.2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi, rejudecând, a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere xnr. 236/29.11.2018, emisă de AJFP Tulcea - Activitatea de inspecţie fiscală şi a Deciziei de impunere nr. x/21.01.2019, emisă de AJFP Constanţa - Activitatea de Inspecţie fiscală, până la pronunţarea instanţei de fond.

3. Contestaţia în anulare exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1545 din 11.03.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, a formulat contestaţie în anulare Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, prin care, invocând prevederile art. 503 alin. (1) şi (2), pct. 2 din C. proc. civ., a solicitat anularea hotărârii atacate.

În esenţă, a susţinut contestatoarea că prin sentinţa civilă nr. 161/CA/11.09.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Constanţa a dispus disjungerea capătului de cerere privind suspendarea Deciziei de impunere nr. x/21.01.2019 şi a constatărilor R.I.F. nr. x/21.01.2019, emise de A.J.F.P. Constanţa şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, unde cauza a fost înregistrată sub nr. x/2019. Urmare a dispunerii măsurii administrative a disjungerii, obiectul cauzei nr. 363/36/2019 a fost reprezentat doar de cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x/29.11.2028 şi a constatărilor R.I.F. nr. x/29.11.2018, prin sentinţa civilă nr. 161/CA/11.09.2019 instanţa de fond pronunţându-se numai cu privire la actul administrativ fiscal emis de A.J.F.P. Tulcea, dispunând respingerea cererii de suspendare.

În contextul descris anterior, a apreciat contestatoarea că demersul instanţei de recurs de a dispune, în cadrul analizei de legalitate a sentinţei civile nr. 161/CA/11.09.2019, în urma casării cu reţinere spre rejudecare şi suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/21.01.2019, deşi acest aspect făcea, la acel moment, obiectul dosarului nr. x/2019, reprezintă o eroare materială în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., de natură a genera anularea hotărârii atacate.

De asemenea, a mai invocat contestatoarea şi incidenţa motivului de contestaţie în anulare reglementat de art. 503 alin. (1) C. proc. civ., învederând faptul că instanţa de recurs a dispus suspendarea executării unui act administrativ fiscal emis de A.J.F.P. Constanţa, deşi aceasta nu a stat în judecată în nume propriu, nemaifiind citată în cauză, începând cu data disjungerii capătului de cerere privind suspendarea deciziei de impunere nr. x/21.01.2019.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în litigiul pendinte, intimata A. S.R.L a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, învederând, în esenţă, că alegaţiile subsumate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi prevederilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt întemeiate, întrucât nu poate fi reţinută teza pronunţării hotărârii contestate în lipsa Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Constanţa, câtă vreme aceasta nu a avut calitatea de parte în cauză, ci doar pe cea de mandatar al intimatei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi. A subliniat intimata că, în faza de soluţionare a recursului, procedura de citare a fost legal îndeplinită faţă de partea ce deţinea calitate procesuală, fiind irelevant prin ce mandatar a stat aceasta în respectiva fază procesuală (AJFP Constanţa sau AJFP Tulcea).

În ceea ce priveşte invocarea motivului reglementat de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., a apreciat intimata că dezlegarea dată prin decizia contestată, referitoare la suspendarea deciziei de impunere x/21.01.2019, nu îndeplineşte atributele necesare spre a fi calificată drept eroare materială, aspectele alegate de contestatoare vizând o (pretinsă) greşeală de judecată, care nu poate fi însă remediată pe calea contestaţiei în anulare.

5. Procedura de soluţionare a contestaţiei în anulare

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a contestaţiei în anulare şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 503-508 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 08.02.2021 s-a fixat termen de judecată la data de 16 septembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Prin încheierea de şedinţă din data de 18 martie 2021, Înalta Curte a respins cererea de suspendare a executării deciziei nr. 1545 din 11 martie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, formulată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra contestaţiei în anulare

I.1. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa atacată cu contestaţie în anulare, în raport de motivele invocate şi normele legale incidente, dar şi de apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că este întemeiată contestaţia în anulare formulată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, pentru următoarele considerente:

Din circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte reţine că în cuprinsul memoriului de motivare a căii extraordinare de atac promovate, contestatoarea a solicitat anularea deciziei nr. 1545 din 11 martie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2019, apreciind că temeinicia acestei solicitări rezultă din vădita nelegalitate a hotărârii, care este, pe de o parte, rezultatul unei erori materiale, instanţa de recurs neţinând seama de măsura administrativă de disjungere dispusă de Curtea de Apel Constanţa în privinţa capătului de cerere privind suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/21.01.2019 emisă de A.J.F.P. Constanţa, iar, pe de altă parte, pronunţată în lipsa citării intimatei A.J.F.P. Constanţa - Activitatea de Inspecţie Fiscală.

Potrivit prevederilor art. 503 alin. (2), pct. 2 din C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale. Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa consolidată la nivelul instanţei supreme s-a stabilit că prin noţiunea de "eroare materială" se înţelege o greşeală de natură procedurală constând în confundarea sau neobservarea unor elemente importante sau date materiale pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor şi care au determinat soluţia pronunţată.

Având în vedere aceste repere teoretice, instanţa de control judiciar constată, urmare a verificării lucrărilor dosarului, că demersul instanţei de recurs, de a nu observa măsura administrativă a disjungerii soluţionării capătului de cerere privind suspendarea deciziei de impunere nr. x/21.01.2019 şi a constatărilor RIF - F- CT 40/21.01.2019 emise de AJFP Constanţa, cu declinarea competenţei de soluţionare a acestora în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, dispusă de Curtea de Apel Constanţa urmare a admiterii excepţiei necompetenţei sale materiale, reprezintă o eroare materială, în sensul prevederilor art. 503 alin. (2), pct. 2 din C. proc. civ.

Totodată, nu pot fi avute în vedere apărările intimatei A. S.R.L., privind natura de (pretinsă) greşeală de judecată a aspectele vizate de contestatoare prin calea extraordinară de atac promovată, câtă vreme neobservarea a fost una involuntară şi a vizat o măsură administrativă dispuse de prima instanţă, nefiind rezultatul unui demers al instanţei de recurs de a analiza legalitatea acesteia.

Pentru aceste considerente, apreciind întemeiat motivul subsumat prevederilor art. 503 alin. (2), pct. 2 din C. proc. civ., şi observând că sus indicatul aspect este suficient pentru atingerea finalităţii urmărite de contestatoare prin promovarea căii extraordinare de atac şi nu se mai impune şi cercetarea celuilalt motiv evocat prin contestaţia în anulare (prin care este clamată incidenţa art. 503 alin. (1) C. proc. civ.), Înalta Curte, în temeiul art. 508 alin. (3) C. proc. civ., va admite contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei nr. 1545 din 11 martie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. x/2019, va anula decizia contestată şi va relua judecata recursului, în limitele motivelor de casare ce vizează maniera în care Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a soluţionat cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x/29.11.2018, emisă de AJFP Tulcea - Activitatea de inspecţie fiscală.

II.2. Analizând, în rejudecarea recursului, actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B. pentru următoarele considerente:

Instanţa de control judiciar are în vedere, din perspectivă generală, că, deşi actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumţia autenticităţii şi veridicităţii, principiul legalităţii actelor administrative presupune atât ca autorităţile administrative să nu încalce legea, cât şi ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege, el impunând, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.

Prin urmare, în procesul executării, din oficiu, a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum şi anumite garanţii de echitate pentru particulari, întrucât acţiunile autorităţilor publice nu pot fi discreţionare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecţie adecvată împotriva arbitrariului.

În acest context, suspendarea executării actelor administrative reprezintă un eficient instrument procedural menit a asigura respectarea principiului legalităţii, fiind reglementat, în planul contenciosului administrativ, de prevederile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Conform prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.

Îndeplinirea condiţiilor cazului bine justificat şi iminenţei producerii unei pagube este verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu, sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanţa de judecată.

În acest context, Înalta Curte consideră că judecătorul fondului a procedat la o greşită aplicare a normelor de drept material atunci când a apreciat că în cauză nu poate fi reţinută existenţa unui caz bine justificat de natură a genera o îndoială serioasă în privinţa legalităţii Deciziei de impunere nr. x/29.11.2018, emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea - Activitatea de inspecţie fiscală.

Instanţa de control judiciar reţine că prin sus indicatul act administrativ fiscal, pe baza constatărilor expuse în Raportul de inspecţie fiscală nr. x/29.11.2018, AJFP Tulcea - Activitatea de inspecţie fiscal a stabilit în sarcina reclamantei obligaţii suplimentare de plată în cuantum total de 7.749,069 RON, reprezentând impozit pe salarii şi contribuţii sociale, stabilite drept efect al reîncadrării sumelor acordate de A. S.R.L. cu titlu de "diurnă" pentru personalul detaşat în Marea Britanie, în categoria veniturilor asimilate salariilor pentru care operatorul economic datorează contribuţii sociale şi impozit pe veniturile din salarii în România.

Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere faptul că potrivit art. 16 - Profesiuni dependente - din Convenţia dintre guvernul României şi guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi câştiguri în capital, semnată la Bucureşti la 18 septembrie 1975, ratificată prin Decretul nr. 26 din 3 februarie 1976: 1. Sub rezerva prevederilor art. 17, 19, 20, 21 şi 22, salariile şi alte remuneraţii similare pe care un rezident al unui stat contractant le primeşte pentru o activitate salariată vor fi impozabile numai în acel stat cu condiţia ca activitatea să nu fie exercitată în celălalt stat contractant. Dacă activitatea este exercitată în celălalt stat contractant, astfel de remuneraţii pot fi impuse în acel celălalt stat contractant, aşa cum sînt obţinute din acel stat. 2. Prin derogare de la prevederile paragrafului 1 al prezentului articol, remuneraţiile obţinute de un rezident al unui stat contractant pentru activitate salariată exercitată în celălalt stat contractant vor fi impozabile numai în primul stat contractant dacă:

a) beneficiarul este prezent în celălalt stat pentru o perioadă sau perioade care nu depăşesc în total 183 de zile în cursul anului fiscal vizat, şi

b) remuneraţiile sînt plătite de către sau în numele unei persoane care angajează şi care nu este rezidentă a celuilalt stat, şi

c) sarcina remuneraţiilor nu este suportată de către un sediu permanent sau de o bază fixă pe care cel care angajează o are în celălalt stat.

3. Prin derogare de la dispoziţiile anterioare ale acestui articol, remuneraţiile pe care un rezident al unui stat contractant le primeşte pentru activitate salariată exercitată la bordul unei nave, aeronave sau al unui vehicul de transport feroviar sau rutier în trafic internaţional, pot fi impuse în statul contractant în care este situat locul conducerii efective a întreprinderii.

De asemenea, potrivit art. 24 alin. (2), (3) şi (4) din sus menţionata Convenţie: (2) "Autoritatea competentă se va strădui, dacă reclamaţia îi pare întemeiată şi dacă ea însăşi nu este în măsură să aducă o soluţionare corespunzătoare, să rezolve cazul pe calea unei înţelegeri amiabile cu autoritatea competentă a celuilalt stat contractant, în vederea evitării impozitării care nu este conformă cu prezenta convenţie. (3) Autorităţile competente ale statelor contractante se vor strădui să rezolve pe calea înţelegerii amiabile orice dificultăţi sau dubii rezultând din interpretarea sau aplicarea prezentei convenţii. (4) Autorităţile competente ale statelor contractante pot comunica direct între ele în vederea realizării unei înţelegeri în sensul prevederilor paragrafelor precedente".

Din cuprinsul Raportului de inspecţie fiscală nr. x/29.11.2018 ("RIF"), rezultă că au fost stabilite, în sarcina reclamantei, obligaţii fiscale suplimentare atât în considerarea unei baze impozabile constând în veniturile salariale ale angajaţilor ce nu au fost detaşaţi mai mult de 183 de zile/an în Marea Britanie, dar şi în considerarea unei baze impozabile determinată în raport de venituri salariale ale angajaţilor ce au fost detaşaţi pe perioade mai mari de 183 de zile/an în Marea Britanie (ex. fila x a RIF). Or, fără a antama sau anticipa analiza pe fond a conţinutului şi legalităţii actului administrativ a cărui suspendare este solicitată, instanţa de control judiciar apreciază că cel puţin obligaţiile fiscale stabilite în considerarea acestor din urmă venituri se încadrează în categoria celor datorate pe teritoriul statului britanic. Totodată, Înalta Curte observă că inclusiv în RIF se indică faptul că pentru prestaţiile supuse controlului societatea a calculat, reţinut şi virat impozit şi contribuţii sociale în Marea Britanie.

În raport de astfel de aspecte, Înalta Curte reţine că sus indicatele elemente au valenţa de a genera o îndoială rezonabilă asupra legalităţii actului administrativ a cărui suspendare se solicitată, câtă vreme în discuţie este însăşi chestiunea unei duble impuneri a recurentei reclamante, pentru aceleaşi operaţiuni, elementele descrise circumscriindu-se cerinţelor reglementate de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, care prevăd că, prin "caz bine justificat" se înţeleg: "împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoiala serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".

Totodată, Înalta Curte arată că pentru a interveni suspendarea pe cale judecătorească a executării unui act administrativ este suficient să existe un indiciu temeinic de nelegalitate, care să creeze o îndoiala rezonabila privind prezumţia de legalitate de care se bucura actul administrativ, fără a fi necesar a răsturna această prezumţie, răsturnare care se poate petrece în faţa instanţei care examinează cererea în anularea actului administrativ.

De asemenea, Înalta Curte reţine că potrivit art. 2 alin (1), lit. ş) din Legea nr. 554/2004 prin pagubă iminentă se înţelege orice prejudiciu material viitor şi previzibil, iar în prezenta cauză Înalta Curte apreciază că iminenţa producerii unui astfel de prejudiciu deriva din gradul de conexitate cauzală ce exista între exercitarea prerogativelor de creditor a organului fiscal în cadrul procedurii insolvenţei deschise faţă de societatea reclamantă şi cuantumul creanţei fiscale (de 7.749.069 RON), coroborat cu maniera de înscriere a creanţei fiscale la masa credală.

Astfel, potrivit art. 102 alin. (8)1 din Legea nr. 85/2014 (forma în vigoare la data deschiderii procedurii insolvenţei faţă de reclamantă, prin încheierea nr. 772 din 11.12.2018 a Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă):

"Creanţele fiscale constatate printr-un act administrativ fiscal contestat şi a cărui executare silită nu a fost suspendată prin hotărâre judecătorească definitivă vor fi admise la masa credală şi înscrise sub condiţie rezolutorie până la finalizarea contestaţiei de către instanţa de contencios administrativ."

Totodată, din analiza prevederilor Legii nr. 85/2014 rezultă că titularul unei creanţe înscrise sub o astfel de condiţie are exerciţiul deplin al tuturor prerogativelor creditorului înscris la masa credală a debitorului în insolvenţă, putând influenţa liber maniera de derulare a procedurii concursuale în discuţie. Totodată, nu poate fi ignorată nici valoarea creanţei, ce are relevanţă din perspectiva ponderii votului atât în privinţa deciziilor ce se iau prin votul adunării creditorilor, precum şi pe categorii de creditori.

Astfel, o înscrierea la masa credală sub condiţie rezolutorie (sau temporar -potrivit noii terminologii a legii insolvenţei) a creanţei fiscale stabilite suplimentar prin Decizia de Impunere nr. x/29.11.2018 are capacitatea de a produce efecte în cascadă, putând exista inclusiv riscul unei alterării a posibilităţii de redresare a societăţii reclamante.

Întrucât analiza consecinţelor pe care măsura a cărei suspendare se solicită le poate produce nu trebuie realizată doar dintr-o perspectivă statică (i.e. prin analiza exclusiv a efectului lor propriu-zis), ci şi dintr-o perspectivă dinamică (prin punerea lucrurilor în context), Înalta Curte constată ca fiind îndeplinită, în cauză şi condiţia riscului producerii unei pagube iminente, sens în care, faţă de întrunirea cumulativă a cerinţelor reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004, constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar B. împotriva sentinţei nr. 161/CA din 11 septembrie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va admite acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea şi va dispune suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/29.11.2018, emisă de AJFP Tulcea - Activitatea de inspecţie fiscală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia în anulare formulată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa.

Anulează decizia nr. 1545 din 11 martie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. x/2019.

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. împotriva sentinţei nr. 161/CA din 11 septembrie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Admite acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea.

Dispune suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/29.11.2018, emisă de AJFP Tulcea - Activitatea de inspecţie fiscală, până la pronunţarea instanţei de fond.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2021.