Access to Civil Registry Documents and Admissibility of Preliminary Reference on Statutory Interpretation in Revision Proceedings

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii şi parcursul cauzei

1.1. La data de 19 septembrie 2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Primăria Craiova - Direcţia de Evidenţă a Persoanelor - Serviciul Stare Civilă, B., primarul municipiului Craiova, C., director executiv la Direcţia de Evidenţă a Persoanelor din cadrul Primăriei Craiova, D., şef serviciu executiv la Direcţia de Evidenţă a Persoanelor din cadrul Primăriei Craiova, E., secretar în cadrul Primăriei Craiova, a formulat cerere de chemare în judecată, înregistrată sub nr. x/2018, prin care a clamat refuzul eliberării, în copie, a Certificatului Constatator al Născutului Viu, solicitând:

o obligarea instituţiei primăriei la eliberarea copiei conform cu originalul a Certificatului (medical) Constatator al Naşterii Născutului Viu, emis de Maternitatea Craiova, pe numele A., în data de 22 octombrie 1979;

o constatarea şi comunicarea, de către instanţă, a deţinătorului actual al exemplarului original al CCNV, precum şi a titlului cu care îl deţine, datei de la care îl deţine, scopului pentru care îl deţine, în virtutea accesului liber la informaţiile cu caracter public;

o obligarea intimatei Primăria Craiova la plata daunelor morale în sumă de 50.000 RON.

o obligarea funcţionarilor enumeraţi, în solidar cu Primăria Craiova, la plata daunelor morale în cuantum a câte 25.000 RON de persoană, ca urmare a refuzului - nejustificat, nelegal, exercitat cu rea credinţă, în dezacord cu statutul şi în formă continuată - de a soluţiona favorabil cererea referitoare la dreptul şi interesul legitim privind furnizarea CCNV.

o obligarea furnizării de către funcţionarii enumeraţi, cu titlu de informaţie publică, a poliţei de asigurare privind răspunderea civilă legală aferentă funcţiei administrative deservite - numărul poliţei, numele asigurătorului, valoarea poliţei şi acoperirea ei - pentru a obţine direct prin asigurător contravaloarea daunelor-interese.

1.2. Prin sentinţa nr. 2483 din data de 6 decembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, a respins excepţia inadmisibilităţii şi a respins acţiunea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Primăria Craiova - Direcţia de Evidenţă a Persoanelor - Serviciul Stare Civilă, B. - Primarul Municipiului Craiova, C. - director executiv Direcţia de Evidenţă a persoanelor din cadrul Primăriei Craiova, D. - Şef serviciu Direcţia de evidenţă a persoanelor din cadrul Primăriei Craiova, E. - Secretar Primăria Craiova, ca neîntemeiată.

1.3. Împotriva sentinţei nr. 2483 din data de 6 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018 a declarat recurs reclamantul A., apreciind-o netemeinică şi nelegală.

1.4. Prin decizia nr. 951 din 15 aprilie 2019, emisă în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Craiova a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii pârâţi prin întâmpinare, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de recurentul reclamant A. şi a respins recursul formulat de recurentul- reclamant A., în contradictoriu cu intimaţii - pâraţi Direcţia de Evidenţă a Persoanelor - Serviciul Stare Civilă, Primăria Craiova, B. - Primarul Municipiului Craiova, C. - Director Executiv la Direcţia de Evidenţă a Persoanelor din cadrul Primăriei Craiova, D. - Şef Serviciu Executiv la Direcţia de Evidenţă a Persoanelor din cadrul Primăriei Craiova, E. - Secretar în cadrul Primăriei Craiova, împotriva sentinţei nr. 2483 din 6 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

1.5. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamantul A., evocând incidenţa cazurilor de revizuire reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 1, 5, 8 şi 11 C. proc. civ.

1.6. Revizuentul a anexat cererii de revizuire cererea de sesizare a CCR în vederea exercitării controlului posterior de constituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 alin. (1) din Legea 119/1996, precum şi a art. 20 din H.G. nr. 64/2011, prin raportare la art. 5, art. 31, art. 16, art. 26, art. 30 şi art. 44 din Constituţia României.

2. Hotărârea primei de fond

Prin decizia nr. 2090 din 25 septembrie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- A respins cererea de sesizare a CCR în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a art. 69 alin. (1) din Legea 119/1996 şi art. 20 H.G. nr. 64/2011.

- A respins cererea de sesizare a ÎCCJ, în vederea dezlegării unor chestiuni de drept privind interpretarea art. 69 alin. (1) din Legea 119/1996 şi art. 20 din H.G. nr. 64/2011.

- A respins cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 951 din data de 15 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2018 în contradictoriu cu intimaţii Direcţia de Evidenţă a Persoanelor - Serviciul Stare Civilă, Primăria Craiova, B. - Primarul Municipiului Craiova, C. - Director Executiv la Direcţia de Evidenţă a Persoanelor din Cadrul Primăriei Craiova, D. - Şef Serviciu Executiv la Direcţia de Evidenţă a Persoanelor din Cadrul Primăriei Craiova şi E. - Secretar în cadrul Primăriei Craiova, având ca obiect obligaţia de a face.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 2090 din 25 septembrie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs A., criticând prin cererea de recurs depusă la data de 27 septembrie 2019, soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, iar prin cererea de recurs depusă la data de 13 noiembrie 2019, soluţia de respingere a cererii de revizuire.

Prin recursul formulat împotriva soluţiei Curţii de Apel Craiova de respingere a cererii de revizuire, invocând incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., a arătat, în esenţă, recurentul, că instanţa de fond a realizat o greşită interpretare şi aplicare a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 1, 5, 8 şi 11 C. proc. civ.

Apreciază recurentul că soluţia de respingere a cererii de revizuire, întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a fost dată cu o eronată interpretare a condiţiilor reglementate de un astfel de text normativ, apreciind recurentul că, în mod nelegal, prima instanţă nu a realizat o coroborare textului normativ în discuţie cu prevederilor legale ce guvernează dreptul de acces la informaţie. Arată recurentul că acest din urmă drept este unul fundamental şi este garantat prin Constituţia României (art. 31, alin. (1) şi (2), el devenind o realitate incontestabilă şi de netăgăduit odată cu adoptarea Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. De asemenea, arată că şi la nivel comunitar, în considerarea art. 15 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, este confirmat un astfel de drept, prioritatea normelor comunitare fiind reglementată de art. 5 C. proc. civ.. Astfel, apreciază recurentul că, atâta timp cât prin cererea de revizuire a invocat în mod clar, ca prim motiv, faptul că instanţa de recurs din dosarul iniţial (6731/63/2018) a refuzat să se pronunţe asupra solicitărilor din recurs şi din cererea de chemare în judecată privind liberul său acces la informaţiile de interes public, hotărârea pronunţată în recursul din dosarul x/2018 poate fi atacată cu revizuire indiferent cum se raportează această revizuire la fondul cauzei, întrucât hotărârea atacată contravine dreptului european privind asigurarea accesului persoanelor la documentele instituţiilor cu respectarea principiului transparenţei.

O altă critică în recurs vizează maniera în care instanţa de fond a soluţionat motivul de revizuire întemeiat pe prevederile pct. 5 al alin. (1) al art. 509 C. proc. civ., apreciind recurentul că instanţa de fond a interpretat eronat noţiunile reglementate de sintagma " înscrisuri doveditoare reţinute de partea potrivnică", ignorând prevederile art. 293 şi art. 294 C. proc. civ., în contextul în care intimata a deţinut documentul original CCNV şi nota/ordinul/circulanta prin care Primăria Craiova primea instrucţiuni pe unitate, care nu au fost prezentate, deşi au fost cerute insistent de recurent. De asemenea, evocă incidenţa hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţate în cauzele Lorsś împotriva Ţărilor de Jos (dec.) nr. 44484/98, din 27 ianuarie 2004, şi K.C.M. împotriva Ţărilor de Jos nr. 21034/92, Decizia Comisiei din 9 ianuarie 1951, hotărârea pronunţată la 9 ianuarie 2013 în cauza Oleksandr Volkov c. Ucrainei (cererea nr. x/11) şi hotărârea pronunţată la 15 decembrie 2005 în cauza Kyprianou c. Cipru (cererea nr. x/01).

Dintr-o altă perspectivă, clamează recurentul o eronată aplicare de către prima instanţă a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind recurentul că pentru reţinerea unui astfel de motiv de revizuire nu este necesară întrunirea triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, iar în astfel de condiţii instanţa de fond a ignorat faptul că, prin decizia pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Craiova a desconsiderat aspectele dezlegate prin hotărârile pronunţate de Tribunalul Braşov, respectiv Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. x/2017, într-o speţă identică celei ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018

De asemenea, critică recurentul şi maniera în care Curtea de Apel Craiova a soluţionat motivul de revizuire întemeiat pe prevederile art. 509, alin. (1), pct. 11 C. proc. civ., apreciind că instanţa de fond nu putea respinge revizuirea considerând ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României, aprecierea primei instanţe că, în calea extraordinară de atac a revizuirii, un drept constituţional încălcat în cadrul hotărârii judecătoreşti atacate prin revizuire nu poate fi sesizat şi amendat ca atare, întrucât ar putea să conducă la o reaşezare pe un alt făgaş a fondului litigiului, fiind nelegală. Astfel, apreciază recurentul că o aplicare corectă a normelor de drept material ar fi presupus sesizarea Curţii Constituţionale a României şi, prin urmare, amânarea pronunţării unei soluţii asupra cauzei până la clarificarea de către Curtea Constituţională a problemei de constituţionalitate de a cărei dezlegare depindea soluţia instanţei. Neprocedând într-o astfel de manieră, apreciază recurentul că prima instanţă a încălcat normele de drept material, aspect ce s-ar subsuma, în opinia acestuia, prevederilor pct. 8 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ.

4. Apărările intimaţilor-pârâţi.

Legal citaţi, intimaţii pârâţi Direcţia de Evidenţă a Persoanelor - Serviciul Stare Civilă, Primăria Craiova, B. - Primarul Municipiului Craiova, C. - Director Executiv la Direcţia de Evidenţă a Persoanelor din Cadrul Primăriei Craiova, D. - Şef Serviciu Executiv la Direcţia de Evidenţă a Persoanelor din Cadrul Primăriei Craiova şi E. - Secretar în cadrul Primăriei Craiova nu au formulat întâmpinare.

5. Cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Prin cererea formulată la data de 13 noiembrie 2019, recurentul A. a formulat cerere incidentală de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în privinţa dezlegării următoarelor chestiuni de drept: interpretarea, în sens restrictiv sau non-restrictiv pentru cetăţean a conţinutului art. 69 alin. (1) din Legea nr. 119/1996, interpretarea, în sens restrictiv sau non-restrictiv pentru cetăţean a conţinutului art. 20 din H.G. nr. 64/2011 şi existenţa unui caracter special al Legii nr. 119/1996 şi al H.G. nr. 64/2011, în raport cu Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, în sensul restricţionării sau nu a cetăţenilor de a obţine copie după CCNV, astfel cum Legea Arhivelor Naţionale reglementează prin art. 21.

În ceea ce priveşte interpretarea art. 69 alin. (1) din Legea 119/1996 şi a art. 20 din H.G. nr. 64/2011 apreciază recurentul că aceasta nu poate fi una restrictivă la adresa cetăţeanului care solicită accesul la propriu document, întrucât dispoziţiile citate reglementează modalitatea în care autorităţile publice (instituţii, organe, instanţe) pot solicita extrase pentru uz oficial însoţite de copii ale înscrisurilor care au stat la baza întocmirii actelor de stare civilă. Posibilitatea autorităţilor publice de a solicita extrase după actele de stare civilă şi documentele care au stat la baza întocmirii acestora nu exclude dreptul persoanelor fizice de a solicita şi primi actele de stare civilă care le privesc sau copii după acestea, precum şi după înscrisurile care au stat ta baza întocmirii lor. Certificatul medical constatator al născutului viu (CCNV) este înscrisul care stă la baza întocmirii tuturor actelor civile de identitate ale persoanei şi este un act oficial, în sensul art. 2 din Legea nr. 16/1996.

În ceea ce priveşte interpretarea Legii nr. 119/1996 şi a H.G. nr. 64/2011, raportat la art. 21 (actual 29) din Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, arată recurentul că deşi legea specială derogă de la legea generală, o astfel de derogare nu înseamnă anulare. Legea specială nu poate anula prevederi din legea generală, ci poate doar să dispună aplicarea unor prevederi speciale în situaţii particulare, normele particulare (speciale) fiind aplicabile doar unei sfere restrânse de relaţii şi situaţii. Prin urmare, dacă legea generală spune că persoanele fizice primesc la cerere copii după înscrisurile/documentele care au stat la baza întocmirii actelor personale, nu poate veni o altă lege - pretins specială - să spună că persoanele fizice nu primesc aceste copii.

De asemenea, prin notele de şedinţă depuse la data de 12 aprilie 2021, recurentul -revizuent a argumentat în sensul îndeplinirii condiţiilor reglementate de art. 519 C. proc. civ. pentru admiterea cererii sale de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

6. Punctul de vedere al intimaţilor - pârâţi cu privire la cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Legal citaţi, intimaţii - pârâţi Direcţia de Evidenţă a Persoanelor - Serviciul Stare Civilă, Primăria Craiova, B. - Primarul Municipiului Craiova, C. - Director Executiv la Direcţia de Evidenţă a Persoanelor din Cadrul Primăriei Craiova, D. - Şef Serviciu Executiv la Direcţia de Evidenţă a Persoanelor din Cadrul Primăriei Craiova şi E. - Secretar în cadrul Primăriei Craiova nu au prezentat un punct de vedere scris cu privire la cererea de sesizare a Înaltei Curţi.

7. Procedura în faţa instanţei de recurs

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs, a cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486, art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 1382 din 5 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat recursul formulat de A. împotriva soluţiei cuprinse în decizia nr. 2090 din 25 septembrie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, referitoare la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Prin adresa depusă la data de 23 septembrie 2020, recurentul a învederat modificarea numelui acestuia din A..

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept:

Analizând cererea de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formulată de recurentul - revizuent A., Înalta Curte o va respinge, observând, dintr-o primă perspectivă, că acesta a mai formulat şi în faza de judecată a cererii de revizuire o cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în vederea dezlegării aceloraşi chestiuni de drept, cerere ce a fost respinsă prin decizia nr. 2090 din 25 septembrie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal. Or, întrucât maniera de soluţionare, printr-o hotărâre judecătorească, a unui astfel de incident procedural este, potrivit art. 634 C. proc. civ., o soluţie definitivă, nu este admisibilă formularea unei noi cereri de sesizare a ICCJ având acelaşi conţinut, întrucât, printr-un astfel de demers, s-ar tinde la promovarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri ce nu este susceptibilă de a fi atacată.

Pe de altă parte, cererea formulată de recurentul - revizuent nu îndeplineşte nici condiţiile cumulative prevăzute de art. 519 din C. proc. civ., ce dispun astfel: "Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Din forma redacţională a unui astfel de text de lege rezultă că legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:

a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;

b) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă;

c) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

d) soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;

e) chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;

f) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Cu privire la condiţiile de admisibilitate, instanţa reţine că în jurisprudenţa Înaltei Curţi s-a arătat constant că procedura reglementată de art. 519 C. proc. civ. are în vedere o chestiune de drept care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidenţa unor principii generale ale dreptului al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune sunt discutabile, cu finalitatea împiedicării apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în materie (ex. Decizia nr. 16/2016 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 779/5 oct. 2016).

Aşadar, chestiunea de drept ce ar urma să fie supusă analizei Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în raport de prevederile art. 519 C. proc. civ., trebuie să decurgă din interpretarea unei anumite dispoziţii legale, iar nu din aplicarea acesteia în condiţiile particulare ale speţei, operaţiune ce rămâne în atribuţiile instanţei învestite cu soluţionarea cauzei.

Astfel, Înalta Curte constată că prin cererea formulată de recurentul A., acesta a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulând următoarele întrebări referitoare la interpretarea dispoziţiilor. 69 alin. (1) din Legea nr. 119/1996, art. 20 din H.G. nr. 64/2011, respectiv a Legii nr. 119/1996 şi ale H.G. nr. 64/2011:

o interpretarea, în sens restrictiv sau non-restrictiv pentru cetăţean a conţinutului art. 69 alin. (1) din Legea nr. 119/1996,

o interpretarea, în sens restrictiv sau non-restrictiv pentru cetăţean a conţinutului art. 20 din H.G. nr. 64/2011 şi

o existenţa unui caracter special al Legii nr. 119/1996 şi al H.G. nr. 64/2011, în raport cu Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, în sensul restricţionării sau nu a cetăţenilor de a obţine copie după CCNV, astfel cum Legea Arhivelor Naţionale reglementează prin art. 21.

Înalta Curte reţine că modul în care a fost motivată cererea de sesizare reprezintă, în fapt, reafirmarea critricilor aduse raţionamentelor juridice dezvoltate de recurentul - revizuent pe fondul recursului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, în care a fost pronunţată decizia nr. 951 din 15 aprilie 2019, emisă de Curtea de Apel Craiova, ce a fost atacată prin calea extraordinară de atac a revizuirii exercitate în cauza pendinte.

Din această perspectivă, instanţa constată că prin cererea de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, recurentul-revizuent doreşte să obţină o validare a propriei interpretări date unor astfel de texte normative şi a argumentelor pe care le-a dezvoltat în susţinerea temeiniciei acţiunii sale în contencios administrativ (respinsă ca neîntemeiată prin sentinţa civilă nr. 2483 din data de 6 decembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal)

Cu alte cuvinte, prin sesizarea formulată, nu se urmăreşte stabilirea înţelesului sau conţinutului normei, ci, pornindu-se de la un anumit rezultat al interpretării sistematice a dispoziţiilor legale, este avută în vedere doar aplicarea normei cu scopul de a se identifica soluţia ce se doreşte a fi adoptată în cauză, astfel încât, nu se poate vorbi despre o chestiune de drept în înţelesul art. 519 C. proc. civ., or o astfel de opţiune procedurală, în contextul argumentelor invocate de recurentul-revizuent, nu se încadrează în exigenţele sus indicatului text normativ.

Un alt aspect care, tot din perspectiva legăturii cu cauza a chestiunilor de drept ridicate, pune sub semnul îndoielii îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate reglementate de art. 519 C. proc. civ., este fundamentat pe considerente ce pornesc de la contextul în care a fost formulată cererea de sesizare, respectiv în cadrul recursului promovat drept cale de atac într-o procedură contencioasă ce are drept obiect soluţionarea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 5, 8 şi 11 din C. proc. civ.

O astfel de cale extraordinară de atac este una de retractare, care, fără a implica realizarea unui control judiciar, determină - cu excepţia cazului în care revizuirea se întemeiază pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. - o nouă judecată a litigiului, întemeiată pe unele elemente care nu au fost cunoscute şi nu au putut forma obiectul judecăţii la soluţionarea primordială a cauzei, iar în ipoteza reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8, instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate şi nu decide care dintre hotărârile în discuţie este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocoteşte autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare.

Pentru aceste considerente, precum şi pentru faptul că prin calea de atac a revizuirii nu este permis părţii care o exercită să tindă la o reformare a hotărârii atacate (respectiv să tindă la a promova un recurs faţă de maniera de soluţionare a altui recurs), instanţa apreciază că formularea unei cereri de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu chestiuni de drept ce vizează, în fapt, temeinicia sau legalitatea manierei de tranşare a disputei în context litigios iniţial, nu întruneşte condiţiile de admisibilitate reglementate de art. 519 C. proc. civ.

Din această perspectivă relevant este faptul că modurile de interpretare -restrictiv sau non-restrictiv - a prevederilor art. 69 alin. (1) din Legea nr. 119/1996 sau art. 20 din H.G. nr. 64/2011, sau existenţa unui caracter special al Legii nr. 119/1996 şi al H.G. nr. 64/2011, în raport cu Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, nu vizează nici aspectul pronunţării instanţei, prin hotărârea atacată, asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau pe cel al nepronunţării asupra unui lucru cerut ori a acordării a mai mult decât s-a cerut, nici descoperirea, după darea hotărârii, a unor înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor şi nici existenţa unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, cum nici ipoteza în care după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei excepţii.

Astfel, dezlegarea problemelor de drept evocate de revizuent nu poate fi apreciată ca având legătură cu cadrul litigios aferent soluţionării cererii de revizuire, sens în care nu poate fi reţinută, nici din această perspectivă, o îndeplinire a condiţiilor reglementate de art. 519 C. proc. civ.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine că pentru ca mecanismul procedural reglementat prin art. 519 din C. proc. civ. să nu fie deturnat de la scopul firesc al unificării practicii judiciare şi utilizat pentru tranşarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanţei de trimitere, în cererea de sesizare trebuie să fie invocată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul soluţionării în principiu a chestiunii de drept.

În speţă, recurentul solicită lămuriri privind interpretarea şi aplicarea unor dispoziţii legale care nu comportă o reală dificultate, o aplicare corectă a prevederilor incidente în vederea soluţionării cauzei presupunând doar realizarea de către instanţa de judecată a unei analize corelate a prevederilor legale incidente circumstanţelor factuale reţinute.

Nu este vorba, aşadar, de identificarea unor texte de lege lacunare ori controversate care să necesite interpretarea printr-o hotărâre prealabilă, rămânând atributul exclusiv al completului de judecată să soluţioneze cauza, aplicând, în acest scop, regulile de interpretare a actelor normative.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că, în cauza pendinte, nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute în dispoziţiile art. 519 C. proc. civ., republicat, motiv pentru care va respinge cererea formulată de recurentul - revizuent A. de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

III. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Dintr-o primă perspectivă, analizând motivele de casare prin care recurentul- revizuent critică maniera în care judecătorul fondului a soluţionat cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1, 5 şi 11 C. proc. civ., instanţa de control judiciar reţine că potrivit art. 513 alin. (5) C. proc. civ. hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

De asemenea, constată Înalta Curte că obiectul dosarului nr. x/2018, a fost reprezentat de acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., acţiune ce a fost soluţionată, în faza procesuală a fondului, de către Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2483 din data de 6 decembrie 2018, iar în faza de judecată a recursului prin decizia nr. 951 din 15 aprilie 2019, a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal (atacată prin cererea de revizuire ce face obiectul dosarului pendinte).

În cazul acţiunilor în contencios administrativ, legiuitorul a prevăzut, prin dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, doar o singură cale de atac, şi anume recursul.

Potrivit art. 634 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ.:

"Sunt hotărâri definitive: 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii", iar conform alin. (2) al aceluiaşi text normativ: "Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării."

Înalta Curte reţine şi că potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituţia României:

"Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege menţionate anterior rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Raportat la datele speţei de faţă, Înalta Curte observă că întrucât decizia nr. 951 din 15 aprilie 2019, a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost soluţionat recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 2483 din data de 6 decembrie 2018 a Tribunalului Dolj, reprezintă o hotărâre judecătorească definitivă, nefiind supusă unei căi de atac, în virtutea prevederilor art. 513 alin. (5) C. proc. civ., nici hotărârea pronunţată asupra revizuirii întemeiate de recurentul -revizuent pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1, 5 şi 11 C. proc. civ., nu este supusă niciunei căi de atac.

În consecinţă, instanţa de control judiciar apreciază că nu pot face obiectul analizei în recurs acele critici evocate de recurentul - revizuent, prin care acesta clamează eronata aplicare şi interpretare dată de prima instanţă dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 1, 5 şi 11 C. proc. civ.

De asemenea, reţine Înalta Curte că prin prevederile art. 513 alin. (6) C. proc. civ., legiuitorul a reglementat, în ipoteza în care revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac a recursului.

În acest context, examinând motivele de recurs subsumate de recurentul -revizuent prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care acesta contestă legalitatea manierei în care prima instanţă a aplicat şi interpretat dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte le apreciază drept nefondate pentru următoarele considerente.

Dintr-o primă perspectivă, instanţa de control judiciar observă că în cadrul recursului ce a fost soluţionat în dosarul nr. x/2018 prin pronunţarea deciziei nr. 951 din 15 aprilie 2019 (împotriva căreia s-a îndreptat revizuentul - recurent), chestiunea autorităţii de lucru judecat pe care recurentul pretinde că ar genera-o hotărârile pronunţate de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2017, a fost invocată cu titlu de motiv de recurs (subsumat prevederilor art. 488 alin. (1), pct. 7 C. proc. civ.).

Acest motiv de casare (ce viza excepţia autorităţii de lucru judecat) a fost analizat de instanţa de recurs, care a stabilit că nu se poate reţine încălcarea autorităţii de lucru judecat raportat la o hotărâre pronunţată într-un alt dosar, ce priveşte alte părţi.

Împrejurarea că în dosarul nr. x/2018 s-a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat prin raportare la sentinţa pronunţată în fond de Tribunalul Braşov, iar în calea revizuirii a înţeles titularul căii de atac extraordinare să facă trimitere şi la decizia pronunţată în recurs de instanţele din Braşov, nu determină îndeplinirea condiţiilor impuse de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât, ceea ce interesează, în validarea îndeplinirii acestei condiţii, este invocarea sau nu a unei excepţii a autorităţii de lucru judecat faţă de existenţa unei hotărâri judecătoreşti pronunţate într-o altă cauză, iar verificarea cu prioritate a cerinţei existenţei triplei identităţi între cele două dosare analizate se face în raport de cererea de chemare în judecată ce a iniţiat fiecare dintre cele două demersuri litigioase comparate.

Odată invocată această excepţie, calea revizuirii întemeiate pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ar fi deschisă doar în ipoteza în care instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia a omis a se pronunţa asupra acestui incident procedural. Or, după cum reiese din examinarea deciziei nr. 951 din 15 aprilie 2019, ce formează obiectul revizuirii, instanţa de recurs, învestită cu motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., referitor la "încălcarea autorităţii de lucru judecat", a examinat criticile recurentului-reclamant A., stabilind că nu există identitate de părţi, obiect şi cauză între cererea ce a format obiectul dosarului nr. x/2017 şi cea din dosarul nr. x/2018.

În atare condiţii, Înalta Curte apreciază că nu este admisibilă revizuirea în care se invocă o pretinsă contrarietate de hotărâri, în condiţiile în care s-a examinat excepţia autorităţii de lucru judecat în cel de-al doilea dosar, pentru că, odată verificată această chestiune, calea revizuirii urmăreşte, în realitate, să supună unei alte instanţe discutarea aceloraşi aspecte pe care o instanţă anterioară s-a pronunţat deja, ceea ce ar conduce chiar la o încălcare a autorităţii de lucru judecat a considerentelor decizorii ce au fost reţinute prin hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat. Este, de asemenea, inadmisibilă exercitarea mascată a unui recurs la recurs, prin care partea nemulţumită de o hotărâre judecătorească încearcă să obţină retractarea acelei hotărâri, uzitând de mecanismul invocării unui motiv de revizuire pentru care nu sunt îndeplinite condiţiile de exercitare a acestei căi extraordinare de atac.

Revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. are ca scop înlăturarea din ordinea juridică a unei hotărâri pronunţate cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, atunci când cele două sunt potrivnice, dar admisibilitatea unei asemenea cereri este condiţionată de împrejurarea că judecătorul cauzei ce a pronunţat cea de-a doua hotărâre să nu fi cunoscut despre existenţa primei hotărâri ori să fi omis a se pronunţa asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat ce a fost invocată în cel de-al doilea dosar, condiţie care nu este îndeplinită în cauză.

Totodată, instanţa observă că din cuprinsul considerentelor căii de atac promovate rezultă că recurentul -revizuent tinde să susţină teza autorităţii de lucru judecat ce ar fi generată de considerentele hotărârilor evocate, iar nu de dispozitivul prin care este admisă acţiune unei terţe persoane, ce nu are calitatea de parte în prezenta cauză, sens în care apreciază că nu este necesară întrunirea triplei identităţi.

Or, astfel de alegaţii sunt nefondate inclusiv prin raportare şi la aspectele statuate de Curtea Constituţională prin punctele 15 - 17 ale deciziei sale nr. 346 din 6 iunie 2020, potrivit cărora:

15. (...) În ipoteza în care constată existenţa motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate şi nu decide care dintre hotărârile în discuţie este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocoteşte autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanţa se pronunţă asupra identităţii de părţi, obiect şi cauză în procesele soluţionate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorităţii de lucru judecat a celei mai întâi pronunţate. Or, în verificarea existenţei triplei identităţi menţionate, nu este necesar ca instanţa care soluţionează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanţele şi-au fondat soluţiile pronunţate, ci soluţia pronunţată şi impusă prin dispozitivul hotărârilor.

16. Art. 461 alin. (1) din C. proc. civ. clarifică obiectul asupra căruia poartă orice cale de atac, stabilind că partea din hotărâre împotriva căreia se îndreaptă aceasta este soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii. Aşadar, revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă - se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepţia actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2), revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorităţii de lucru judecat nu poate viza decât soluţia pronunţată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, aşa cum s-a arătat mai sus, anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăţi existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuţie. Este adevărat că art. 461 alin. (2) reglementează şi problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, şi anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situaţie, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Această ipoteză este valabilă însă numai în ceea ce priveşte căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu şi în ceea ce priveşte căile de atac de retractare, aşa cum este revizuirea.

17. În ceea ce priveşte considerentele decizorii, prin care a fost soluţionată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, Curtea a observat că nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară. Aceasta, deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existenţa unei alte căi procedurale puse la îndemâna părţii interesate încă din timpul soluţionării celui de-al doilea proces, şi anume posibilitatea acesteia de a invoca excepţia autorităţii de lucru judecat cu referire la soluţia dată cu privire la aceeaşi chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiţii de diligenţă procesuală, se poate preveni apariţia unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv.

Faţă de aceste aspecte, nu se poate reţine că pentru verificarea incidenţei art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu s-ar impune întrunirea triplei identităţii de părţi, obiect şi cauză, cum eronat afirmă recurentul - revizuent, hotărârea pronunţată de prima instanţă fiind, astfel, pronunţată urmare a unei corecte aplicări a normelor legale sus indicate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge cererea privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea unor chestiuni de drept formulată de recurentul-reclamant A. şi va respinge, de asemenea, recursul declarat de acesta împotriva deciziei nr. 2090 din 25 septembrie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 2090 din 25 septembrie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2021.