Hospital standing as insurance creditor for victim's hospitalization costs under the Insurance Guaranty Fund Law following insurer bankruptcy

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenta Craiova, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat anularea Deciziei nr. 15886/17.07.2018 şi obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la plata sumei de 2032,13 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare acordate persoanei vătămate A., suma stabilita în dosarul nr. x/2016.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5 din 7 ianuarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate la punctul I.2 anterior, au declarat recurs reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Prin calea de atac promovată, în temeiul prevederilor art. 483 şi următoarele C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova a solicitat casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, arătând că, în esenţă, potrivit sentinţei penale nr. 1857/6 iunie 2017, pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul penal nr. x/2016 are calitatea de creditor de asigurare pentru suma de 2032,13 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată A., iar, întrucât o astfel de sentinţă penală a fost comunicată reclamantului la data de 05.02.2018, acesta a formulat în termen, respectiv la data de 13.02.2018, cererea de plată adresată pârâtului.

În cauză a formulat recurs şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, care, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea considerentelor sentinţei atacate, prin care instanţa de fond a stabilit că reclamantul are calitatea de creditor de asigurare, iar sumele exhibate de acesta sunt creanţe de asigurare şi, în rejudecare, respingerea, contestaţiei formulate de reclamant ca neîntemeiată, prin menţinerea tuturor aspectelor evocate de pârât în motivarea respingerii cererii de plată.

Recurentul-pârât a susţinut că prima instanţă a soluţionat cauza cu încălcarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 213/2015, art. 320 din Legea nr. 95/2006 şi art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 503/2004.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-pârât a apreciat că a fost interpretată şi aplicată gresit legislaţia ce guvernează definiţia creanţei de asigurare şi a creditorului de asigurare, arătând că, în opinia sa, creanţa deţinută de Spital nu are natura juridică stabilită de instanţa de fond, nerezultând dintr-un contract de asigurare.

Astfel, FGA arată că nu are calitatea de asigurator, nu este succesorul în drepturile şi obligaţiile niciunei societăţi de asigurare aflată în faliment şi nici nu preia patrimoniul acestora, iar prevederile Legii nr. 213/2015 cu privire la scopul Fondului de Garantare a Asiguraţilor şi modul de constituire şi funcţionare a acestuia, reglementează un ultim resort de acordare a despăgubirilor/indemnizaţiilor aferente contractelor de asigurare, cu respectarea unei proceduri administrative impuse de legea antereferită şi de Norma ASF nr. 16/2015.

A mai apreciat recurentul-pârât că interpretarea dată de instanţa de fond prevederilor art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 privind definiţia creanţei de asigurare adaugă nepermis la lege, acest articol nefăcând referire la cheltuieli de spitalizare/cheltuielile cu tratamentul medical. În acelaşi sens, recurentul face trimitere şi la definiţia creditorului de asigurare, menţionată în acelaşi articol din legea antereferită şi la definiţia creanţei de asigurare reglementată la art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 503/2004.

A mai susţinut recurentul-pârât că unitatea medicală nu se încadrează în categoria persoanelor îndrituite să solicite direct despăgubiri de la asigurător, nefiind o persoană păgubită prin vătămare corporală sau deces ori prin avarierea sau distrugerea de bunuri. De asemenea, a învederat că unitatea spitalicească acordă asistenţă medicală victimei în baza contractului de asigurare de sănătate încheiat de acesta, care, fiind un furnizor de servicii, are dreptul, potrivit legii, la recuperarea cheltuielilor de spitalizare, însă aceasta nu înseamnă că asigurarea de răspundere civilă auto încheiată de persoana asigurată se extinde şi asupra unor asemenea prejudicii, atât timp cât nu există prevederi legale în acest sens.

În fine, recurentul - pârât a opinat că unităţile medicale nu pot acţiona direct asiguratorul, astfel cum rezultă din prevederile art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, cu privire la care a invocat Decizia nr. 22/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii.

4. Apărările formulate în cauză

La data de 12 aprilie 2019, recurentul - reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului promovat de recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, arătând, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este legală din perspectiva manierei în care a stabilit calitatea sa de creditor de asigurare şi natura de creanţă de asigurare, a sumei de 2032,13 RON, ce a făcut obiectul cererii de plată.

De asemenea, la data de 8 mai 2019 a formulat întâmpinare şi recurentul -pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului promovat de recurentul - reclamant Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, iar în subsidiar, evocând aspecte similare celor expuse în cererea de recurs şi în apărările formulate în faţa instanţei de fond, a solicitat respingerea recursului reclamantului ca nefondat.

5. Răspunsul la întâmpinare

La aceeaşi dată menţionată anterior, recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat şi răspuns la întâmpinare, prin care, pentru considerente asemănătoare celor exhibate prin recurs şi întâmpinare, a solicitat respingerea apărărilor antamate de recurentul -reclamant în combaterea recursului recurentului - pârât.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 14 mai 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 16 septembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate şi de dispoziţiile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova şi de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor sunt nefondate, pentru considerentele expuse în continuare:

a. Examinând recursul promovat de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, prin care acesta evocă argumente apreciate de instanţa de control judiciar, în partea introductivă a prezentei hotărâri, ca fiind apte a fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aspectul concret antamat este cel al unei eronate aplicări, în opinia recurentului, de către prima instanţă, a normelor ce reglementează sancţiunea ce afectează Decizia nr. 15886/17.07.2018, emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor (F.G.A.), în contextul în care prima instanţă a apreciat întemeiate motivele de nelegalitate exhibate de recurent prin cererea de chemare în judecată, dar a apreciat că acestea nu sunt suficiente spre a genera anularea actului administrativ, arătând recurentul că a formulat în termen cererea de plată adresată recurentului - pârât.

Din circumstanţele concrete ale cauzei rezultă că prin cererea de plată, înregistrată de recurentul - reclamant pe rolul recurentului - pârâtul F.G.A. sub nr. x/13.02.2018, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova a solicitat acordarea sumei de 2032,13 RON, la plata căreia partea responsabilă civilmente, B. S.A. Sibiu, a fost obligată, faţă de partea civilă (spitalul), prin sentinţa penală nr. 1857/6 iunie 2017, pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul penal nr. x/2016

Prin Decizia nr. 15886/17.07.2018, emisă de recurentul - pârât, a fost respinsă o astfel de cerere de plată, reţinându-se, în principal, că aceasta a fost formulată tardiv, respectiv cu depăşirea termenului de 90 de zile reglementat de art. 14 din Legea nr. 213/2015. În subsidiar, a reţinut recurentul - pârât că respingerea cererii de plată s-a impus şi din perspectiva lipsei calităţii petentului (Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova) de creditor de asigurare.

Din analiza acţiunii în contencios administrativ ce a făcut obiectul judecăţii în primă instanţă, în cauza pendinte, rezultă că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova a contestat legalitatea sus indicatului act administrativ, însă prin cererea de chemare în judecată a evocat, după cum corect a stabilit şi prima instanţă, doar critici de nelegalitate ce vizau exclusiv considerentele Deciziei nr. 15886/17.07.2018, prin care FGA a reţinut lipsa calităţii sale de creditor de asigurare, fără ca reclamantul să critice, în vreun fel, modul în care pârâtul a statuat asupra termenului de formulare a cererii de plată.

Instanţa de fond, deşi a reţinut temeinicia criticilor evocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată (ce vizau exclusiv chestiunea calităţii de creditor de asigurare), a apreciat, în mod corect, că astfel de aspecte nu au reprezentat unicele considerente reţinut de FGA, drept argument al respingerii cererii de plată.

Or, din această perspectivă, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte consideră, pe de o parte, că cele două categorii de argumente decizorii evocate de pârât prin actul administrativ (tardivitatea cererii de plată şi lipsa calităţii de creditor de asigurare), au individualitate proprie, fiind exhibate, fiecare în parte, în mod independent, de către autoritate (în susţinerea soluţiei de respingere a cererii de plată), iar, pe de altă parte, că, dată fiind lipsa unor critici prin care reclamantul să conteste fiecare dintre aceste argumente decizorii, nu poate fi justificată o soluţie de admitere a cererii de chemare în judecată, în sensul anulării actului administrativ, în contextul în care prezumţia de legalitate a acestuia nu a fost, în integralitate şi în mod motivat, contestată de reclamant.

Totodată, Înalta Curte reţine că motivul de nelegalitate privind formularea în termen a cererii de plată, în raport de data comunicării sentinţei penale (i.e.05.02.2018) a fost evocat pentru prima dată, prin calea de atac a recursului, or, în considerarea prevederilor art. 478 alin. (3), art. 483 şi art. 494 C. proc. civ., întrucât obiectul căii extraordinare de atac a recursului este limitat la analizarea legalităţii hotărârii de fond, în raport de pretenţiile din cererea de chemare în judecată, astfel de argumente nu pot face obiectul unei prime analize direct în calea de atac a recursului.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova ca nefondat.

b. În ceea ce priveşte recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin criticile invocate în susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sus indicata parte a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 213/2015, art. 320 din Legea nr. 95/2006 şi art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 503/2004, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate şi cărora le va răspunde prin argumente comune, în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 în categoria creditorilor de asigurări, în cazul asigurării de răspundere civilă, intră şi persoanele păgubite, respectiv persoana îndreptăţită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prin sentinţa penală nr. 1857/6 iunie 2017, pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul penal nr. x/2016, s-a recunoscut Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova calitate procesuală în raportul juridic de dezdăunare, decurgând din angajarea unor cheltuieli cu spitalizarea persoanei vătămate A., urmare a săvârşirii unui accident de circulaţie de către numitul C., asigurat de răspundere civilă la B. S.A., constatându-se că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru a fi acordate despăgubirile în cuantumul solicitat, pe care societatea de asigurare a fost obligată să le acopere.

În raport de aspectele relevate, rezultă, fără putere de tăgadă, că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova are calitatea de persoană păgubită în sensul art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2005, astfel că, în acest temei, este parte în raportul de drept administrativ cu Fondul de Garantare al Asiguraţilor.

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004, creanţele de asigurări sunt definite ca reprezentând "creanţele creditorilor de asigurări, care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări creanţele Fondului de garantare, precum şi primele datorate de către societatea de asigurare/reasigurare debitoare, rezultate din încetarea ori, după caz, din anularea contractelor de asigurare sau operaţiunilor efectuate, conform legii aplicabile acestora, înainte de intrarea în procedura falimentului".

Totodată, art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 acordă creanţei de asigurare aceeaşi definiţie, respectiv "creanţele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilităţile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizaţii, precum şi primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare".

În raport de aceste norme, care reprezintă o transpunere în dreptul naţional a Directivei 2009/138/CE, în mod just a reţinut instanţa de fond că producerea riscului asigurat a fost cauza determinantă în efectuarea de către spital a cheltuielilor de spitalizare cu victima accidentului, instanţa învestită cu soluţionarea litigiului decurgând din acest accident, valorizând în acţiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova pretenţiile acestuia în cuantum de 2032,13 RON, în contradictoriu cu societatea de asigurare a persoanei vinovate de producerea riscului asigurat.

Prin urmare, despăgubirea menţionată este o obligaţie izvorâtă din contractul de asigurare obligatoriu, încheiat de conducătorul auto culpabil (asiguratul) cu asigurătorul în faliment, reclamantului în calitate de parte civilă fiindu-i recunoscută, ca atare, o acţiune directă împotriva asigurătorului întemeiată pe clauzele contractul de asigurare deţinut de autorul prejudiciului.

De asemenea, Înalta Curte reţine că aspectele statuate prin Decizia nr. 22/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, nu sunt incidente prezentei cauze, în contextul în care, astfel cum s-a arătat în punctul 17 al respectivei decizii, obiectul recursului în interesul legii a privit problemele de drept soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti, în interpretarea şi aplicarea art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 (fost art. 313 înainte de republicare), din următoarele perspective:

1. dacă persoana care a suferit o vătămare corporală prin fapta altuia poate fi obligată la plata către un spital de urgenţă a cheltuielilor de spitalizare şi tratament medical de care a beneficiat în cadrul unităţii medicale respective, în situaţia în care autorul vătămării:

a) nu a fost identificat (inclusiv atunci când persoana vătămată nu îi dezvăluie identitatea); sau

b) atunci când acesta nu răspunde penal, deoarece persoana vătămată nu a formulat sau şi-a retras plângerea penală ori a intervenit împăcarea părţilor;

2. dacă, în ipoteza unui răspuns negativ la prima problemă de drept, autorul vătămării poate fi obligat la suportarea cheltuielilor de spitalizare şi tratament medical de care a beneficiat persoana vătămată, în situaţia în care acesta nu răspunde penal datorită faptului că a intervenit împăcarea părţilor.

Or, situaţiile premisă expuse anterior sunt diferite de cele din prezenta cauză, în contextul în care suma exhibată derivă dintr-o hotărâre judecătorească pronunţată într-o cauză penală, iar partea responsabilă civilmente (B. S.A.,) a fost obligată la plata către partea civilă (Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova) a sumei de 2032,13 RON. De asemenea, instanţa de control judiciar aminteşte că, în materie penală, este consacrat dreptul de opţiune al persoanei vătămate, care poate alege între soluţionarea pretenţiilor sale pe calea acţiunii civile promovate la o instanţă civilă şi promovarea unei acţiuni civile în cadrul procesului penal, prin constituirea de parte civilă în termenele prevăzute de lege, ambele variante juridice conferind părţii vătămate posibilitatea de a acţiona în justiţie, în mod direct, asigurătorul pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin producerea evenimentului stipulat în contractul de asigurare ca reprezentând riscul asigurat.

Noţiunile de persoană îndreptăţită să primească despăgubiri sau de creanţă de asigurare au fost analizate, discutate şi soluţionate de Judecătoria Craiova în dosarul penal nr. x/2016, care în dezlegarea laturii civile cu care a fost învestită, a stabilit că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova este îndreptăţit a primi despăgubiri decurgând din contractul de asigurare încheiat de autorul prejudiciului.

Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu a fost parte în acest litigiu, însă astfel de dezlegări sunt opozabile şi acestuia, în calitate de garant al despăgubirii rezultate din contractul de asigurare obligatoriu încheiat, în condiţiile legii, de autorul prejudiciului, în cazul falimentului societăţii B. S.A., în baza art. 2 din Legea nr. 213/2015.

Astfel, în temeiul obligaţiei de garanţie legală pentru plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, recurentul Fondul de Garantare a Asiguraţilor are obligaţia plăţii despăgubirilor stabilite pe cale amiabilă şi cu atât mai mult a celor stabilite pe cale judiciară, principiul securităţii juridice opunându-se a mai pune în discuţie, în procedura administrativă de executare în concret a acestei obligaţii legale, calitatea de creditor de asigurare a solicitantului sau de creanţă de asigurare a sumei pretinse, chestiuni dezlegate deja de o instanţă judecătorească cu exigenţele procesuale specifice.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în condiţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge şi recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova şi de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 5 din 7 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2021.