Limitations of cassation review on moral damages quantification and statutory reliance on standardized compensation guidelines
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the first-instance judgment that partially granted the plaintiff's claim for material damages and established a specific amount for moral damages. The dispute involved an action against the Insurer’s Guarantee Fund to annul a decision rejecting a claim for damages arising from a traffic accident, with the plaintiff challenging the lower court's quantification of moral damages as legally erroneous for relying on internal administrative criteria and failing to consider individual circumstances. The court held that the appeal was unfounded because it sought a re-evaluation of facts and damages, which is outside the scope of cassation; it confirmed that the first-instance judge exercised lawful discretion in determining an equitable sum for non-patrimonial harm by considering objective criteria, including the duration of medical care and the severity of injuries, and that reliance on standardized guidelines for transparency and proportionality does not violate legal provisions, thereby validating the established compensation amount.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 201 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004; Limitations of cassation review on moral damages quantification and statutory reliance on standardized compensation guidelines: The dispute involved an action against the Insurer’s Guarantee Fund to annul a decision rejecting a claim for damages arising from a traffic accident, with the plaintiff challenging the lower court's quantification of moral damages as legally erroneous for relying on internal administrative criteria and failing to consider individual circumstances. The court held that the appeal was unfounded because it sought a re-evaluation of facts and damages, which is outside the scope of cassation; it confirmed that the first-instance judge exercised lawful discretion in determining an equitable sum for non-patrimonial harm by considering objective criteria, including the duration of medical care and the severity of injuries, and that reliance on standardized guidelines for transparency and proportionality does not violate legal provisions, thereby validating the established compensation amount.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for the court's authority to dismiss the appeal under the specific administrative litigation procedure.
Substantive procedural norm cited as the legal basis for dismissing the appeal as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea deciziei emise de pârât cu nr. x/26.04.2018 şi obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii, prin care să acorde reclamantului despăgubiri materiale în sumă de 957,65 RON şi despăgubiri morale în sumă de 100.000 euro, precum şi cheltuieli de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 230 din 22 ianuarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal - veche a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul A., a anulat decizia FGA nr. x/26.04.2018 şi a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor la emiterea unei noi decizii prin care să acorde reclamantului despăgubiri materiale în sumă de 957,65 RON şi despăgubiri materiale în sumă de 28.910 RON. Totodată, instanţa a respins, în rest, ca nefondată cererea reclamantului şi a obligat pârâtul la cheltuieli de judecată către reclamant, aferente pretenţiilor admise, în sumă de 150 RON taxă judiciară de timbru, 63 RON onorariu expertiză şi 35 RON cheltuieli expertiză.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile indicate în punctul I.2 anterior, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat, în drept, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea contestaţiei, astfel cum a fost formulată.
În susţinerea căii de atac promovate, recurentul-reclamant arată că instanţa de fond a aplicat în mod eronat normele de drept material incidente materiei determinării cuantumului despăgubirilor morale, în ipoteze precum cea incidentă în cauză, apreciind recurentul că este nelegală stabilirea, în abstract, a prejudiciului moral, prin raportare la metodologii, acte interne şi, în general, la documente a căror temeinicie nu poate fi verificată, fiind necesară o cercetare, în concret, a prejudiciului moral încercat de creditorul obligaţiei de reparare.
În acest context, consideră recurentul că, maniera în care prima instanţă a cuantificat prejudiciului nepatrimonial suferit de sus indicata parte, respectiv prin raportare la procedura utilizată de pârât în evaluarea daunelor morale, în condiţiile în care acest act intern a fost elaborat, la rândul său, prin raportare la evoluţia practicii judiciare, în materie, existentă la un anumit moment, reprezintă o manieră nelegală de evaluare a prejudiciului moral, identificarea criteriilor fiind realizată de prima instanţă prin raportare la alte speţe, iar nu în mod concret, prin raportare la particularităţile litigiului pendinte.
Pe de altă parte, susţine recurentul-reclamant că nelegalitatea sentinţei atacate derivă şi din modul în care s-a raportat prima instanţă, în demersul de stabilire a întinderii prejudiciului moral, la criteriul zilelor de spitalizare, ce nu este unul specific materiei cuantificării anterior indicatului tip de prejudiciu, omiţând instanţa să evidenţieze algoritmul care a determinat stabilirea sumei de 413 RON drept contravaloare a prejudiciului moral/zi de îngrijire medicală.
Alte aspecte distincte evocate în recurs, au vizat chestiunea netemeiniciei sentinţei atacate, recurentul - reclamant apreciind că prejudiciul determinat de prima instanţă este derizoriu, susţinând, totodată, că judecătorul fondului nu a dat eficienţă elementelor ce probau traumele fizice suferite de recurent, ce au presupus mai multe intervenţii chirurgicale şi nici faptul că regimul de viaţă al acestuia şi al familiei sale a fost semnificativ deteriorat, ca urmare a producerii accidentului de circulaţie în care a fost implicat.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei recurate, ca fiind temeinică şi legală, reiterând, în esenţă, apărările formulate şi în faţa instanţei de fond.
5. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 14 mai 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 16 septembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:
În prealabil dezlegării concrete a criticilor formulate de recurentul - reclamant la adresa legalităţii sentinţei civile nr. 230 din 22 ianuarie 2019, Înalta Curte subliniază faptul că recursul, în actuala reglementare procesuală, nu reprezintă o cale de atac devolutivă, ci o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care legiuitorul urmăreşte să asigure conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Altfel spus, în calea de atac a recursului nu pot fi formulate critici prin intermediul cărora se tinde la reevaluarea situaţiei de fapt ori la reevaluarea cuantumului prejudiciului material şi moral şi la reaprecierea probelor în ceea ce priveşte prejudiciul moral, aspecte care nu pot fi circumscrise motivelor de recurs reglementate de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
În această ordine de idei, Înalta Curte constată că recurentul - reclamant a criticat sentinţa civilă nr. 230 din 22 ianuarie 2019 sub aspectul respingerii cererii de acordare a daunelor morale în cuantumul solicitat prin cererea introductivă de instanţă, invocând atât motive de nelegalitate, cât şi de netemeinicie a hotărârii . Pe cale de consecinţă, faţă de limitele legale ale învestirii în recurs, Înalta Curte este chemată să se pronunţe exclusiv asupra aspectelor care vizează motivele de nelegalitate evocate de recurentul-reclamant, neputând proceda şi la analiza motivelor de netemeinicie.
Din perspectiva chestiunilor de legalitate, instanţa de control judiciar observă că o primă critică exhibată este subsumată de recurentul - reclamant tezei potrivit căreia, pentru aprecierea cuantumului daunelor morale, judecătorul fondului s-ar fi raportat exclusiv la Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese adoptată prin Decizia Directorului General al Fondului de Garantare a Asiguraţilor nr. 142/26.05.2016, procedură apreciată de recurent ca fiind una abstractă, ce nu ţine seama de particularităţile fiecărui caz şi prin care este stabilit un cuantum fix, de 413 RON/zi de îngrijire medicală, fără nicio altă circumstanţiere, de natură a reflecta preocuparea pentru evaluarea exactă a prejudiciului.
Contrar celor susţinute de recurentul - reclamant, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a procedat la propria evaluare a întinderii prejudiciului moral suferit de acesta, aspect ce rezultă din faptul că instanţa fondului a încuviinţat şi administrat probatoriul propus de reclamant în vederea dovedirii pretenţiilor sale, concluzionând judecătorul fondului, după analiza actelor şi lucrărilor dosarului, că suma de 28.910 RON este aptă a acoperi prejudiciul moral încercat de reclamant.
Astfel, prima instanţă a statuat expres că, independent de criteriile stabilite prin Decizia nr. 142/2016 a Fondului de Garantare a Asiguraţilor ("F.G.A."), un astfel de cuantum este unul rezonabil, fiind astfel respectat principiul proporţionalităţii, raportat la atingerea adusă, fiind avute, totodată, în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, precum şi intensitatea şi gravitatea unei astfel de atingeri.
Înalta Curte reţine că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, prin aplicarea unor criterii concrete de cuantificare, în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate material.
De aceea, judecătorul are dreptul să aprecieze, luând în considerare totalitatea circumstanţelor cauzei, asupra unei sume globale, care să constituie o reparaţie echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii, fără a fi necesară indicarea unui algoritm punctual, cum eronat pretinde recurentul. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, fără să constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna.
În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinţei produse recurentului-reclamant urmare a producerii evenimentului rutier, o asemenea suferinţă suportată ca urmare a recuperării fizice îndelungate, neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se intenţionează prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, precum şi recunoaşterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, suferinţe psihice/emoţionale imposibil de cuantificat.
Aşadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia, însă, ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora sunt diferite de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.
De asemenea, se reţine că "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese", adoptată prin Decizia Directorului General al F.G.A. nr. 142/2016, astfel cum a fost aceasta modificată şi completată prin Decizia nr. 258/16.11.2016, reglementează o medie a cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, ce a fost determinată prin raportare nu doar la jurisprudenţa instanţelor de judecată, ci şi la modalitatea de soluţionare pe cale amiabilă, în trecut, a unor astfel de situaţii de către chiar asigurătorul în insolvenţă B. S.A., dar şi la rezultatul studiilor Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii (FPVS). După cum s-a reţinut şi în jurisprudenţa prezentei curţi, aceasta poate avea o valenţă orientativă, din perspectiva determinării unor proporţii aferente cuantificării întinderii unui prejudiciu moral, în scopul de a evita săvârşirea unor discriminări într-un domeniu atât de sensibil, în care nu exista criterii legale de individualizare a sumelor.
Raportarea la criteriile determinate printr-o procedură standardizată nu contravine vreunei prevederi legale şi nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptăţite de a primi daune morale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparenţa în procesul adoptării soluţiei.
De asemenea, Înalta Curte apreciază nefondată şi afirmaţia recurentului-reclamant potrivit căreia, în determinarea valorii prejudiciului moral, instanţa de fond a avut în vedere, în mod nelegal, exclusiv numărul de zile de îngrijiri medicale stabilite prin expertiza medico-legală.
Dimpotrivă, din cuprinsul sentinţei recurate rezultă în mod clar faptul că judecătorul fondului nu s-a raportat doar la cele 60 -70 de zile de îngrijiri medicale determinate prin raportul de expertiză medico-legală realizat în cauză, ci a avut în vedere situaţia în ansamblul ei. Discuţia privind numărul de zile de îngrijiri medicale a fost una marginală, cuantumul daunelor morale nefiind susceptibil să se modifice cât timp instanţa a învederat expres faptul că: la stabilirea acestui cuantum al daunelor morale, Curtea se va raporta la criteriile obiective de determinare a daunelor morale, valorificate de jurisprudenţă şi identificate de doctrină, apreciind consecinţele negative suferite de victimă pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care celui vătămat i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială şi va avea în vedere consecinţele imediate provocate de evenimentul rutier - faptul că reclamantul a necesitate 60-70 de zile de îngrijiri medicale, că leziunile nu au pus în pericol viaţa victimei şi nu au produs infirmitate sau un prejudiciu estetic grav şi permanent.
Totodată, instanţa de control judiciar observă că deşi formal, recurentul -reclamant pune în discuţie modalitatea de interpretare a normelor legale, în fapt, acesta critică, din această perspectivă, aprecierea instanţei de fond cu privire la cuantumul echitabil al daunelor morale în raport cu consecinţele provocate de accident. Or, aprecierea instanţei de fond cu privire la cuantumul daunelor morale reprezintă o problemă de temeinicie, iar nu o problemă de legalitate a sentinţei şi, după cum Înalta Curte a statuat deja, în paragrafele anterioare, acest aspect nu poate fi cenzurat în cadrul unei căi extraordinare de atac cum este cea a recursului.
Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 230 din 22 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal - veche, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 230 din 22 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal - veche, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2021.