Scope of cassation review: distinguishing unassailable factual findings on evidence from legal errors in quantifying moral damages

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 20 martie 2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 13261/26.02.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând:

- anularea în parte a deciziei nr. 13261/26.02.2018, în ceea ce priveşte respingerea cererii de plată cu privire la diferenţa dintre suma solicitată şi cea acordată

- obligarea pârâtului la aprobarea şi a diferenţei dintre suma solicitată şi cea acordată, respectiv 249.162 RON/obligarea pârâtei la plata diferenţei dintre suma solicitată şi cea acordată, respectiv 249.162 RON

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. . 4413 din 31 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile indicate în punctul I.2 anterior, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat, în drept, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea contestaţiei, astfel cum a fost formulată sau casarea cu trimitere spre rejudecare.

Din sinteza criticilor evocate de recurent, rezultă că acesta susţine o greşită aplicăre, de către prima instanţă, a dispoziţiilor art. 253 alin. (4) şi 1385 C. civ., precum şi a celor cuprinse în art. 1391 alin. (1) C. civ.. Consideră, astfel, recurentul că maniera în care a dezlegat judecătorul fondului chestiunea prejudiciului material, dar şi a celui moral, apreciind ca fiind legală aplicarea de către FGA a criteriului obiectiv al zilelor de îngrijiri medicale, reglementat de procedura de soluţionare pe cale amiabilă, adoptată de pârât, contravine anterior menţionatelor prevederi normative, în contextul în care, în opinia recurentului, o astfel de procedură este una deficitară.

În susţinerea căii de atac promovate, recurentul-reclamant arată, în esenţă, că prin soluţia pronunţată, judecătorul fondului nu a luate în considerare toate elementele ce determină întinderea prejudiciului moral suferit de recurent şi nici faptul că acesta s-a produs sau a continuat să se producă şi după trecerea celor 110 zile de îngrijiri medicale, dat fiind faptul că viaţa recurentului, după accidentul de circulaţie, s-a schimbat radical, acesta devenind dintr-un om activ, implicat în viaţa socială şi de familie, precum şi în activitatea comercială a societăţii a cărui administrator era, într-o persoană suferindă, statică, fizic şi psihic.

Astfel, apreciază recurentul că soluţia primei instanţe a fost pronunţată cu încălcarea dreptului la repararea integrală a prejudiciului nepatrimonial, ca urmare a atingerii aduse sănătăţii, integrităţii fizice şi psihice, respectiv a dreptului recurentului la o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială.

De asemenea, din perspectiva prejudiciului patrimonial suferit, învederează recurentul că starea sa de sănătate a necesitat cheltuieli multiple, fiind astfel incidente prevederile art. 1387 teza a II-a C. civ., instanţa de fond apreciind, în mod eronat, în opinia recurentului, că astfel de cheltuieli nu au fost dovedite.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei recurate, ca fiind temeinică şi legală, reiterând, în esenţă, apărările formulate şi în faţa instanţei de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 14 mai 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 16 septembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte reţine că, prin cererea de plată adresată de recurentul - reclamant A. intimatului - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor ("FGA"), primul a solicitat plata sumei de 300.000 RON cu titlu de despăgubire menită a acoperii prejudiciul moral, precum şi a sumei de 16.761 RON, cu titlu de despăgubire aferentă prejudiciului material, ambele generate recurantului - reclamant de accidentul rutier din data de 09.10.2015, a cărui victimă a fost şi care s-a soldat cu vătămarea sa corporală.

Prin decizia nr. 13261/26.02.2018, intimatul - pârât a admis, în parte, cererea recurentului -reclamant şi a acordat acestuia suma totală de 67.599 RON, din care 1.599 RON daune materiale şi 66.000 RON daune morale, iar prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a constatat legalitatea unui astfel de act administrativ, apreciind neîntemeiată cererea de chemare în judecată, prin care, în esenţă, recurentul - reclamant urmărea obţinerea sumei de 249.162 RON, drept diferenţa dintre suma solicitată prin cererea de plată şi cea acordată de FGA.

În privinţa legalităţii hotărârii atacate, o primă critică a recurentului - reclamant vizează faptul că judecătorul fondului ar fi procedat, în opinia acestuia, exclusiv la validarea procedurii interne, stabilită de FGA pentru aprecierea cuantumului daunelor morale, procedură care, susţine recurentul, nu ar ţine seama de particularităţile fiecărui caz, stabilind un cuantum fix, în funcţie de criteriul zilelor de îngrijiri medicale, fără nicio altă circumstanţiere, de natură a reflecta preocuparea pentru evaluarea exactă a prejudiciului.

Contrar celor susţinute de recurentul - reclamant, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a procedat la propria evaluare a întinderii prejudiciului moral suferit de reclamant, aspect ce rezultă din faptul că instanţa fondului a încuviinţat şi administrat probatoriul propus de reclamant în vederea dovedirii pretenţiilor sale, inclusiv proba testimonială, concluzionând judecătorul fondului, după analiza actelor şi lucrărilor dosarului, că suma de 66.000 RON, acordată de FGA cu titlu de daune morale, este aptă a acoperi prejudiciul încercat de reclamant.

Prin urmare, ceea ce a validat prima instanţă a fost cuantumul daunelor acordate de pârâta FGA şi nicidecum stabilirea acestora pe baza unei proceduri care nu ar ţine seama de particularităţile fiecărui caz analizat, ori exclusiv în baza criteriului zilelor de îngrijiri medicale. Dacă prima instanţă ar fi procedat în sensul arătat de recurentul - reclamant, aceasta nu ar mai fi administrat nicio probă suplimentară celor reprezentate de dosarul constituit în urma cererii de despăgubire, or este evident faptul că prima instanţă nu a procedat astfel.

Totodată, din considerentele sentinţei recurate rezultă că judecătorul fondului, analizând caracterul echitabil al despăgubirilor morale şi făcând trimitere şi la faptul că stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare, s-a raportat inclusiv la criteriile consecinţelor negative suferite în plan fizic şi psihic de persoana păgubită, la importanţa valorilor morale vătămate, la măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, la măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială etc., apreciind că sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale nu trebuie să depăşească sfera unor compensaţii echitabile destinate a alina suferinţa fizică şi psihică, întrucât, în caz contrar, s-ar ajunge la o îmbogăţire fără just temei a persoanei prejudiciate.

Astfel, Înalta Curte subliniază că întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, instanţa acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizaţie pentru satisfacţie echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate material.

Existenţa unui drept de apreciere este, de altfel, reglementată, în plan normativ, inclusiv de prevederile art. 1391 alin. (1) C. civ., evocate şi de recurent, intenţia legiuitorului de a-l reglementa fiind evidenţiată de forma redacţională a unui astfel de text normativ, în care, în sintagma:

"poate fi acordată şi o despăgubire…", este utilizat verbului tranzitiv "a putea" (ce este un indicativ al unei opţiuni).

Mai mult, cuantificarea daunelor morale trebuie realizată cu respectarea principiului proporţionalităţii. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor social ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora (Hotărârea din 13 iulie 1995, cauza TolstoyMiloslavsky vs. Regatul Unit).

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea despăgubirilor morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinţei produse recurentului-reclamant de consecinţele evenimentului rutier, o asemenea suferinţă, suportată ca urmare a recuperării fizice îndelungate, neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se intenţionează prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, precum şi recunoaşterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, suferinţe psihice/emoţionale imposibil de cuantificat.

Aşadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia, însă, ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora sunt diferite de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond, în mod legal, a reţinut că suma acordată de pârât cu titlu de daune morale apare ca fiind adecvată reparării prejudiciului moral suferit de către reclamant în condiţiile în care pentru stabilirea cuantumului acestora s-au utilizat criterii obiective, iar în cauză nu s-a susţinut şi dovedit că reclamantul desfăşura, anterior producerii evenimentului rutier, o activitate profesională sau o activitate recreativă, cu caracter de continuitate şi regularitate, care îi este inaccesibilă în momentul de faţă sau care, în prezent, ar presupune eforturi suplimentare pentru realizare, ori că activitatea aceasta (profesională sau recreativă) se afla în strânsă legătură cu înfăţişarea fizică, iar din cauza cicatricilor postoperatorii, cu urme de sutură, nu ar mai putea fi desfăşurată.

În concluzie, Înalta Curte constată că nu poate fi reţinută o încălcare a prevederilor art. 1391 C. civ., coroborate cu art. 253 alin. (4) şi art. 1385 C. civ., fiind astfel nefondate criticile recurentului - reclamant la adresa manierei în care, prin sentinţa civilă atacată, instanţa de fond a aplicat astfel de prevederi legale, în dezlegarea aspectele exhibate, de sus indicata parte, prin argumentele principale ale cererii de chemare în judecată ce vizau solicitarea de majorare a cuantumului daunelor morale.

Totodată, Înalta Curte nu împărtăşeşte nici susţinerile recurentului - recurent prin care acesta critică soluţia primei instanţe de respingere a argumentului principal privind întinderea prejudiciului patrimonial, observând că pentru realizarea unui control de legalitate, în sensul prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu este suficient ca recurentul să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce se solicită a fi soluţionată de instanţa de recurs (art. 1387 teza a II-a C. civ.), ci se impune, în egală măsură, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia.

Or, aspectele evocate de recurent - privind soluţia instanţei de fond de a aprecia că acele cheltuieli clamate de parte ca fiind efectuate în scopul achitării tratamentului medicamentos, a recuperării constând în kinetoterapie, tonifierea musculaturii membrelor inferioare, electrostimulare a musculaturii, precum şi cheltuielile de alimentaţie suplimentară nu au fost probate de reclamant, nici în procedura administrativă şi nici în cea contencioasă - vizează o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, iar nu pe o interpretare a normei juridice.

În aceste condiţii, aprecierea inexistenţei unui probatoriu care să justifice solicitările reclamantului de majorare a cuantumului daunelor materiale nu reprezintă o chestiune de legalitate a hotărârii atacate, sens în care nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se în niciunul dintre motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 4413 din 31 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 4413 din 31 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2021.