Validity of subsequent administrative sanctions for continuous non-compliance with a right-of-reply order under the audio-visual code

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16 mai 2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul National al Audiovizualului, a solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Deciziei nr. 272, emisă de pârât la data de 24 aprilie 2018, prin care reclamanta a fost sancţionată cu suma de 10.000 de RON, pentru nerespectarea prevederilor art. 62 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările si completările ulterioare, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4500 din 6 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a dispus respingerea cererii în contencios administrativ, formulată de reclamanta A. S.R.L., ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate în punctul I.2 anterior, a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., prin care, invocând incidenţa motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii atacate şi, în temeiul art. 497 C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare, Curţii de Apel Bucureşti.

Arată, în esenţă, recurenta că instanţa de fond a realizat o eronată individualizare a cadrului procesual dedus analizei sale prin cererea de chemare în judecată, recurenta nedorind să repună în discuţie nici legalitatea şi nici temeinicia Deciziei CNA nr. 173/06.03.2018 şi nici pe cea a Deciziei nr. 215/27.03.2018, acte administrative necontestate de aceasta.

Mai afirmă recurenta că, de bună-credinţă, a făcut numeroase demersuri pentru a pune în aplicare aspectele dispuse prin Decizia CNA nr. 173/06.03.2018, astfel încât persoana care s-a considerat a fi lezată de materialul difuzat pe postul de televiziune aparţinând recurentei să primească un drept la replică.

Totodată, apreciază recurenta că instanţa de fond a realizat o eronată apreciere a situaţiei de fapt, în contextul în care nici din actul administrativ atacat şi nici din susţinerile părţilor, nu rezultă că reclamanta ar fi fost sancţionată, prin Decizia nr. 272/2018, pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 931 alin. (1) -(4) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, referitoare la obligaţia de a transmite, în următoarele 24 de ore de la comunicarea deciziei, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18:00 - 22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, a următorului text:

"Consiliul National al Audiovizualului a sancţionat cu somaţie publică postul A., deoarece nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a acorda dreptul la replică persoanei vizate, fiind astfel încălcat art. 62 din Codul audiovizualului, potrivit căruia, în cazul în care Consiliul dă câştig de cauză solicitantului, radiodifuzorul va duce la îndeplinire decizia Consiliului, în termen de cel mult 3 zile de la data comunicării ei."

În acest context, în opinia recurentei - reclamante, motivele evocate de judecătorul fondului sunt străine de natura cauzei şi desconsideră faptul că sancţiunea dispusă prin actul administrativ atacat a fost cea reglementată de art. 90 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, iar nu una raportată la nerespectarea dispoziţiilor art. 931 alin. (1) -(4) din acelaşi act normativ.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimatul - pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând, în esenţă, apărările formulate pe parcursul soluţionării litigiului în primă instanţă.

Arătat intimatul - pârât că soluţia primei instanţe a fost pronunţată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, în contextul în care, nici ulterior emiterii Deciziei CNA nr. 215/27.03.2018, privind somarea radiodifuzorului în vederea intrării în legalitate, reclamanta nu s-a conformat Deciziei CNA nr. 173/06.03.2018. De asemenea, subliniază intimatul - pârât că prin emiterea Deciziei CNA nr. 272/24.04.2018, reclamanta nu a fost sancţionată de două ori pentru aceeaşi faptă, în contextul în care perioada monitorizată a fost una diferită, sancţiunea dispusă prin Decizia 215/27.03.2018, vizând conduita reclamantei în perioada 20.03.2018 - 25.03.2018, în timp ce Decizia CNA nr. 272/24.04.2018 a vizat perioada 29.03.2018-15.04.2018.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 494, art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 14 mai 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 16 septembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Dintr-o primă perspectivă, instanţa de control judiciar observă că deşi recurenta -reclamantă a încadrat calea de atac promovată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din analiza considerentelor expuse în cuprinsul recursului, rezultă că aceasta nu a formulat critici care să vizeze, concret, o nelegală aplicare sau interpretare a unor norme de drept material, pe care recurenta să le individualizeze în cererea sa, ci, solicitând casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, a clamat ipoteza nelegalităţii sentinţei recurate, ce ar deriva, în opinia acesteia, din faptul că hotărârea s-ar întemeia pe motive străine de natura cauzei. Astfel, apreciază recurenta că prima instanţă ar fi reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, recurenta - reclamantă ar fi contestat legalitatea şi temeinicia Deciziei CNA nr. 173/06.03.2018 şi Deciziei nr. 215/27.03.2018, or ar fi realizat o eronată apreciere a situaţiei de fapt, considerând recurenta că prima instanţă a reţinut că, prin Decizia nr. 272/2018, aceasta a fost sancţionată pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 931 alin. (1) -(4) din Legea audiovizualului nr. 504/2002. Or, astfel de critici sunt, în realitate subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., iar, întrucât Înalta Curte nu este ţinută de motivul de nelegalitate invocat de parte, va examina astfel de aspecte din perspectiva motivului de casare în care criticile se încadrează (art. 488 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ.), însă în limitele învestirii acesteia, astfel cum rezultă acestea din recursul promovat.

Având în vedere anterior indicaţii parametrii, Înalta Curte apreciază drept nefondate criticile aduse de recurentă hotărârii primei instanţe, reţinând că judecătorul fondului a realizat o corectă individualizare a criticilor de nelegalitate aduse de reclamanta A. S.R.L. actului administrativ tipic, reprezentat de Decizia nr. 272, emisă de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului. la data de 24.04.2018 ("Decizia CNA nr. 272/24.04.2018"). Totodată, instanţa de fond a arătat, în mod expres, motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată, prin raportare la fiecare dintre considerentele principale invocate de reclamantă.

Astfel, Înalta Curte observă că în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta A. S.R.L. a invocat, în mod expres, drept motive de nelegalitate, ce în opinia acesteia ar avea vocaţia de a genera nulitatea Deciziei CNA nr. 272/24.04.2018, aspecte: (i) privitoare la presupusele atingeri aduse dreptului la un proces echitabil şi prezumţiei de nevinovăţie de care se bucură orice persoană, până la data unei hotărâri definitive, arătând expres (în fila x a cererii de chemare în judecată) că Decizia CNA nr. 173/06.03.2018, ce a stat la baza Deciziilor CNA nr. 215/27.03.2018 şi nr. 272/24.04.2018, este neîntemeiată, în raport de comportamentul reclamantei, precum şi (ii) aspecte privind caracterul nejustificat şi abuziv al sancţiunilor aplicate, în contextul în care reclamanta afirma că a probat, în faţă Consiliului, demersurile efectuate în vederea asigurării dreptului la replică al d-nei B., precum şi conduita acesteia ce ar fi generat contextul imposibilităţii executării obligaţiilor stabilite prin Decizia CNA nr. 173/06.03.2018 . Pe cale de consecinţă, elementele evocate de recurentă prin calea de atac promovată, privind natura explicativă a unor astfel de considerente (din cuprinsul cererii de chemare în judecată), nu pot fi reţinute de către instanţa de control judiciar.

În acest context, Înalta Curte apreciază că judecătorul fondului a dat o corectă calificare unor astfel de considerente (apreciindu-le drept motive de nulitate invocate de reclamantă), iar paragrafele prin care prima instanţă face trimitere la demersul reclamantei de a nu contesta actele administrative reprezentate de Deciziile CNA nr. 173/06.03.2018 şi nr. 215/27.03.2018, reprezintă doar unele dintre componentele silogismului logico - juridic construit de instanţă în susţinerea tezei potrivit căreia aspectele de fapt şi elementele de evaluare a conduitei radiodifuzorului, clamate de reclamantă, ce au fost tranşate prin astfel de acte administrative necontestate, nu pot face obiectul unei reevaluării în cadrul demersului de contestare a Deciziei CNA nr. 272/24.04.2018, ce reprezintă un act administrativ subsecvent celor două anterior menţionate.

De altfel, Înalta Curte observă că recurenta nu invocă critici de nelegalitate care să vizeze maniera în care judecătorul fondului a aplicat şi interpretat normele de drept material incidente efectelor pe care astfel de acte administrative le produc.

Or, prin Decizia CNA nr. 173/06.03.2018 s-a constat că prin difuzarea ştirii "EXPERŢI: AFACEREA BELINA, ILEGALĂ", de postul A., în data de 18.01.2018, în cadrul ediţiei informative "Ştirile A.", informaţiile referitoare la doamna B. au fost prezentate cu încălcarea art. 43 alin. (1) din Codul audiovizualului, iar, prin sus indicata decizie, membrii Consiliului au decis, în temeiul prevederilor art. 62 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, ca radiodifuzorul S.C. A. S.R.L. să acorde dreptul la replică doamnei B., în termenul şi cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

Mai mult, prin Decizia CNA nr. 215/27.03.2018 au fost analizate acele demersuri întreprinse de reclamantă (prin corespondenţa purtată cu reprezentantul convenţional, profesionist al dreptului, al d-nei B.) şi s-a constat că acestea nu sunt de natură ori suficiente spre a justifica o neîndeplinire a obligaţiilor stabilite prin Decizia CNA nr. 173/06.03.2018.

Or, întrucât toate aceste elemente nu au fost contestate de reclamantă (cum, de altfel, aceasta şi afirmă în fila x a recursului), Înalta Curte apreciază drept legale considerentele expuse de prima instanţă, privind consolidarea efectelor juridice pe care le produc astfel de acte administrative, respectiv imposibilitatea repunerii, în discuţie, în litigiul pendinte, a legalităţii şi temeiniciei acestora.

Totodată, analizând forma redacţională a prevederilor art. 488 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că teza existenţei unei hotărâri ce cuprinde motive străine de natura cauzei, nu conduce, în orice context, la casarea acesteia, utilizarea adverbului "numai", în structura unui astfel de text normativ, fiind definitorie în conturarea parametrilor necesari efectuării controlului de legalitate pe care instanţa de control este chemată să îl realizeze. Cu alte cuvinte, o hotărâre judecătorească va fi casata doar în ipoteza în care cuprinde numai motive străine de natura cauzei, sancţiunea nefiind incidentă dacă doar unele dintre argumentele invocate tind a fi mai mult sau mai puţin conforme unei astfel de naturi.

În raport de astfel de elemente, instanţa de control judiciar observă că aspectul nerespectării dispoziţiilor art. 931 alin. (1) -(4) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, reţinut de prima instanţă drept una dintre situaţiile premisă aferente sancţionării reclamantei prin Decizia nr. 272/2018 şi pe care recurenta îl apreciază, în esenţă, ca fiind străin de natura prezentei cauze, a reprezentat doar unul dintre argumentele evocate de către judecătorul fondului în susţinerea respingerii, drept neîntemeiat, a celui de-al treilea motiv de nelegalitate exhibat de reclamantă (prin care aceasta aprecia că actul administrativ atacat a fost emis cu nerespectarea principiului ne bis in idem).

Din structura raţionamentului logic expus, din această perspectivă, de judecătorul fondului, rezultă că acesta a avut în vedere şi faptul că, prin Decizia nr. 272/2018, reclamanta a fost sancţionată pentru săvârşirea unor fapte contravenţionale, în intervale de timp diferite, neputând fi ignorate efectele juridice pe care le produce asupra reclamantei Decizia CNA nr. 173/06.03.2018, prin care, după cum afirmă şi prima instanţă:

"în baza art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 şi în baza art. 62 din Decizia 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizualului, s-a decis ca radiodifuzorul, S.C. A. S.R.L, să acorde dreptul la replică doamnei B., în termenul şi cu respectarea condiţiilor prevăzute de actele normative menţionate".

Pe cale de consecinţă, nu se poate concluziona că soluţia de respingere a celui de-al treilea argument principal s-a întemeiat numai pe aspectele referitoare la incidenţa prevederilor art. 931 alin. (1) -(4) din Legea audiovizualului nr. 504/2002.

Astfel, în demersul de verificare a respectării sau nerespectării principiului ne bis in idem, prima instanţă, a avut în vedere considerente multiple, atunci când a apreciat că prin emiterea Deciziei nr. 272/2018 nu a fost încălcat un astfel de principiu, sens în care, în raport de utilizarea adverbului "numai", în structura art. 488 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., este lipsită de relevanţă legătura pe care un singur argument, dintre cele evocare, o are cu prezenta cauză.

De altfel, Înalta Curte apreciază că raţionamentul expus de judecătorul fondului, potrivit căruia, în contextul neexecutării de către recurentă a Deciziei CNA nr. 173/06.03.2018, precum şi în cel derivând din faptul că prin Decizia CNA nr. 215/27.03.2018 s-a stabilit că aspectele de fapt dezbătute între recurentă şi reprezentantul convenţional al d-nei B., privind conţinutul dreptului la replică pe care aceasta doreşte să îl acorde, nu sunt de natură a justifica neexecutarea obligaţiei stabilite în sarcina recurentei prin Decizia nr. 173/06.03.2018, rezultă că fapta recurentei are un caracter continuat, în sensul că este caracterizată prin săvârşirea de către recurentă, la intervale de timp diferite a inacţiunii, constând în nedifuzarea dreptului la replică. Or un astfel de element indică faptul că, prin Decizia nr. 272/2018 recurenta a fost sancţionată pentru fapta de nedifuzare a dreptului la replică săvârşită în perioada 29.03.2018 - 15.04.2018, în timp ce la momentul emiterii Deciziei nr. 215/27.03.2018, a fost avută în vedere, printre altele, conduita reclamantei în perioada 20.03.2018 - 25.03.2018. Pe cale de consecinţă, conformitatea actului atacat (Decizia nr. 272/2018) cu principiul ne bis in idem a fost legal stabilită de instanţa de fond.

Faţă de toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că sentinţa civilă recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ., prima instanţă expunând în mod clar silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind evidente raţiunile avute în vedere de judecătorul fondului, precum şi legătura acestora cu natura cauzei, instanţa îndeplinindu-şi obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor sub-argumentelor aduse de acestea. De altfel, aşa cum s-a statuat în paragraful 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"... Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus prezentei cauze, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţată o hotărâre motivată, iar motivele evocate sunt conforme naturii cauzei, fără a există niciun element care să indice un caracter arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei, iar motivarea instanţei de fond are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 4500 din 6 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 4500 din 6 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2021.