Tax Authority Wins Correction of Clerical Error in Annulment Ruling, Quashing Refusal and Amending Operative Part
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the tax authority against a lower court’s interim order, quashed that order, and, re-judging, granted the request to correct a material error in a final administrative-court judgment. The correction changed the operative part of the earlier judgment of June 20, 2017, to state that administrative decision no. 13/2016 was annulled “in part, as regards point 1 of its operative part” instead of the erroneously recorded “point 2”; the earlier judgment was otherwise maintained. The dispute arose when the tax authority, as defendant in a tax-administrative challenge, sought correction of an alleged clerical error under Article 442(1) of the Civil Procedure Code, after the lower court had refused, holding that the request sought to alter the substance of the ruling. The High Court, reclassifying the appeal ground from Article 488(1)(8) to Article 488(1)(5) C. proc. civ., held that a “material error” is a visible, formal, procedural mistake without effect on the merits, and that the error here—a mistaken numbering of the administrative decision’s points in both the reasoning and disposition—fell within that notion, since correcting it did not change the substantive outcome but merely aligned the disposition with the court’s own findings in the judgment’s reasoning.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 201 C. proc. civ, art. 442 alin. (1) C. proc. civ, art. 175 alin. (1) C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ; Tax Authority Wins Correction of Clerical Error in Annulment Ruling, Quashing Refusal and Amending Operative Part: The correction changed the operative part of the earlier judgment of June 20, 2017, to state that administrative decision no. 13/2016 was annulled “in part, as regards point 1 of its operative part” instead of the erroneously recorded “point 2”; the earlier judgment was otherwise maintained. The dispute arose when the tax authority, as defendant in a tax-administrative challenge, sought correction of an alleged clerical error under Article 442(1) of the Civil Procedure Code, after the lower court had refused, holding that the request sought to alter the substance of the ruling. The High Court, reclassifying the appeal ground from Article 488(1)(8) to Article 488(1)(5) C. proc. civ., held that a “material error” is a visible, formal, procedural mistake without effect on the merits, and that the error here—a mistaken numbering of the administrative decision’s points in both the reasoning and disposition—fell within that notion, since correcting it did not change the substantive outcome but merely aligned the disposition with the court’s own findings in the judgment’s reasoning.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for admitting the appeal and quashing the lower court's decision.
Provision governing correction of material errors, applied to grant the request to correct the error in the judgment.
Full text
Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 15 ianuarie 2019, în dosarul nr. x/2017, aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinţei civile nr. 135, pronunţată de sus indicata instanţă la data de 20 iunie 2017, constând în incorecta menţionare, în dispozitivul sus indicatei hotărâri, a anulării, în parte, a deciziei nr. 13/2016, în ceea ce priveşte punctul 2 din dispozitivul acesteia, în contextul în care, din cuprinsul considerentelor hotărârii nr. 135 din 20 iunie 2017 rezultă că punctul actului administrativ anulat era, în realitate, punctul 1 al acestuia.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 18 ianuarie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în cuprinsul sentinţei nr. 135/20.06.2017, formulată de petenta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în cauza având ca obiect cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii ANAF Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 18 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, solicitând, în virtutea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea încheierii atacate şi admiterea cererii, în sensul îndreptării erorii materiale strecurate în considerentele şi dispozitivul sentinţei civile nr. 135/20.06.2017.
În susţinerea căii de atac astfel promovare, arată, în esenţă, recurenta că prin cererea sa nu a avut în vedere modificarea substanţei sentinţei civile pronunţate de instanţa de fond, ci solicitarea de îndreptare a erorilor materiale a vizat doar numerotarea dată de Curtea de Apel Ploieşti punctelor dispozitivului Deciziei nr. 13 din 27.04.2016, emisă de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili ("Decizia DGAMC nr. 13/2016").
Consideră, astfel, recurenta că prima instanţă a realizat o eronată aplicare a prevederilor art. 442 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., atunci când a apreciat că prin cererea sa tinde la îndreptarea unei erori de judecată, ce nu poate fi corectată decât prin intermediul exercitării căii de atac prevăzute de lege, în contextul în care din analiza aspectelor expuse în primul paragraf al filei 17, a sentinţei nr. 135/20.06.2017, rezultă că instanţa a reţinut următoarea numerotare a aspectelor expuse în dispozitivul Deciziei nr. 13/27.04.2016:
o punctul 1: suspendarea soluţionării contestaţiei administrative, formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. x/22.12.2015, emisă de AJFP Prahova, privind obligaţiile suplimentare de plată, stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice, în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/22.12.2015, pentru suma totală de 4.126.531 RON,
o punctul 2: respingerea, ca nemotivată, a contestaţiei administrative, formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. x/22.12.2015, emisă de AJFP Prahova, privind obligaţiile suplimentare de plată, stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice, pentru suma totală de 84.561 RON,
o punctul 3: respingerea, ca neîntemeiată, a contestaţiei administrative, formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. x/22.12.2015, emisă de AJFP Prahova, privind obligaţiile suplimentare de plată, stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice, pentru suma totală de 324.053 RON, reprezentând 115.208 RON TVA, 184.488 RON dobânzi/majorări de întârziere aferente TVA şi 24.397 RON, penalităţi de întârziere aferente TVA.
De asemenea, arată recurenta că, în fila x paragraful 3 şi fila x paragraf 1 din cuprinsul sentinţei nr. 135/20.06.2017, Curtea de Apel Ploieşti a apreciat întemeiat capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat anularea măsurii de suspendare a soluţionării contestaţiei sale administrative cu privire la suma totală de 4.126.531 RON (suspendare dispusă, în procedura administrativă, prin Decizia DGAMC nr. 13/2016), admiţând, dintr-o astfel de perspectivă, acţiunea, iar în paragrafele 3,4 şi 5 ale filei 18 a sentinţei, prima instanţă a respins acţiunea în contencios administrativ, formulată de reclamanta A. S.R.L, prin care aceasta solicita anularea Deciziei DGAMC nr. 13/2016, cu privire la soluţia de respingere, ca nemotivată, a contestaţiei referitoare la suma de 84.561 RON, pentru ca, în paragraful nr. 6 al filei 18 din sentinţă, Curtea de Apel Ploieşti să dispună şi respingerea acţiunii, din perspectiva solicitării de anulare a soluţiei stabilite prin Decizia DGAMC nr. 13/27.04.2016, cu privire la suma de 115.208 RON, reprezentând TVA.
Astfel, apreciază recurenta că anulare în parte a Deciziei DGAMC nr. 13/27.04.2016, cuprinsă în dispozitivul sentinţei civile nr. 135, coroborată cu obligarea pârâtei la soluţionarea contestaţiei formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. x/22.12.2015 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. FPH 370/22.12.2015, cu privire la obligaţia suplimentară de plată în sumă de 4.126.531 RON şi cu menţinea, în rest, a deciziei atacate, nu poate să vizeze punctul 2 al dispozitivului sus indicatei decizii a pârâtei DGAMC (ce viza suma de 84.561 RON), ci punctul 1 al unui astfel de dispozitiv.
În acest context, consideră recurenta că cererea sa de îndreptare a erorilor materiale strecurate în considerentele şi dispozitivul sentinţei civile nr. 135, constând în indicarea greşită a numerotaţiei punctelor dispozitivului Deciziei DGAMC nr. 13/2016, este conformă prevederilor art. 442 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., iar soluţia instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea acestora.
4. Apărările formulate în cauză
Legal citate, intimatele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ploieşti, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova şi A. S.R.L nu au formulat apărări.
5. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013, iar prin rezoluţia din 14 mai 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 16 septembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi încheierea recurată, în raport de motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili este fondat, pentru următoarele considerente:
Dintr-o primă perspectivă, instanţa de recurs observă că prin motivele de recurs invocate, recurenta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili clamează, în realitate, o încălcare, de către prima instanţă, a unor norme de procedură, astfel cum sunt cele reglementate de prevederile art. 442 alin. (1) C. proc. civ., iar nu a unor prevederi de drept material. Deşi recurenta - pârâtă a încadrat recursul său în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, nefiind ţinută de motivul de nelegalitate invocat de parte, va examina astfel de aspecte din perspectiva motivului de casare în care critica se încadrează, respectiv, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ.
Reţine, totodată, instanţa de control judiciar că din interpretarea coroborată a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5, cu cele ale art. 175 alin. (1) C. proc. civ., se poate cere casarea unei hotărâri numai când, prin aceasta, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, însă o astfel de sancţiune nu este incidentă în orice ipoteză în care sunt nerespectate cerinţe legale, ci doar în acel context în care, prin nerespectarea acestora, s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului astfel realizat.
Examinând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constata ca recursul este fondat, dispoziţiile art. 442 alin. (1) C. proc. civ., a căror aplicare greşită se critica prin prezentul recurs, reglementând o procedură de corijare a acelor erori materiale strecurate cu ocazia redactării ori a tehnoredactării în cuprinsul minutei, practicalei, considerentelor sau dispozitivului unei hotărâri, erori care vizează numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau erori de calcul ori alte astfel de greşeli. Înalta Curte subliniază că noţiunea de greşeală materială are, din perspectiva prevederilor ce guvernează instituţia îndreptării unei hotărâri judecătoreşti, înţelesul de eroare materială vizibilă, de ordin formal, strict procedural, fără incidenţă asupra fondului dreptului substanţial dedus judecăţii, astfel încât un astfel de mecanism de corectare nu poate fi folosit pentru modificarea soluţiei pronunţate de instanţă.
Pe de altă parte, verificarea întinderii corecţiei ce se impune a fi realizată (respectiv dacă, prin cererea de îndreptare formulată, partea tinde la modificarea substanţei sentinţei civile pronunţate de instanţa de fond, ori doar la îndreptarea unei erori materiale) trebuie realizată în mod concret, iar nu doar pur formal, implicând o analiză a probatoriului administrat în cauză în care s-a pronunţat hotărârea ce se cere a fi îndreptată.
Analizând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că silogismul logic al instanţei de fond pleacă, în primul rând, de la o interpretare eronată a solicitărilor formulate de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili în cuprinsul cererii de îndreptare a erorii materiale, prima instanţă considerând că prin aceasta pârâta a solicitat:
"schimbarea sentinţei în ceea ce priveşte care anume capăt din cererea introductivă a fost admis". În realitate, însă, din cererea sus indicată rezultă că elementul vizat de pârâtă era cel al numerotaţiei atribuite de prima instanţă soluţiilor cuprinse în dispozitivul actului administrativ atacat de reclamantă, respectiv Decizia DGAMC nr. 13/2016.
Constată, Înalta Curte că, printr-un astfel de act administrativ, pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a soluţionat contestaţia administrativă prealabilă formulată de reclamanta A. S.R.L împotriva deciziei de impunere nr. x/22.12.2015, emisă de AJFP Prahova, privind obligaţiile suplimentare de plată, stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice, în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/22.12.2015, în următorul sens:
o suspendarea soluţionării contestaţiei administrative, pentru suma totală de 4.126.531 RON,
o respingerea, ca nemotivată, a contestaţiei administrative, pentru suma totală de 84.561 RON,
o respingerea, ca neîntemeiată, a contestaţiei administrative, pentru suma totală de 324.053 RON, reprezentând 115.208 RON TVA, 184.488 RON dobânzi/majorări de întârziere aferente TVA şi 24.397 RON, penalităţi de întârziere aferente TVA.
Sus indicatele soluţii, cuprinse în dispozitivul actului administrativ, au fost indicate de instanţa de fond, în fila x, paragraful 1 al sentinţei nr. 135/20.06.2017, sub formă punctuală, astfel: punctul 1. - soluţia ce viza obligaţiile suplimentare de plată în cuantum de 4.126.531 RON, punctul 2. - soluţia ce viza obligaţiile suplimentare de plată în cuantum de 84.561 şi punctul 3. - privind soluţia ce viza obligaţiile suplimentare de plată în cuantum de 324.053 RON, din care 115.208 RON TVA, 184.488 RON dobânzi/majorări de întârziere aferente TVA şi 24.397 RON, penalităţi întârziere aferente TVA.
Din fila x - paragraful 3, fila x - paragraf 1, fila x - paragrafele 3, 4 şi 5 şi fila x - paragrafele 6 - 8 ale sus indicatei hotărâri judecătoreşti, rezultă că instanţa de fond a apreciat drept fondate criticile aduse de reclamantă măsurii dispuse prin primul punct al dispozitivului Deciziei DGAMC nr. 13/2016 (suspendarea soluţionării contestaţiei administrative, pentru suma totală de 4.126.531 RON), admiţând, sub acest aspect, acţiunea, însă a apreciat ca neîntemeiate criticile aduse de reclamanta A. S.R.L soluţiei organului fiscal de respingerea, ca nemotivată, a contestaţiei administrative, pentru suma totală de 84.561 RON, respectiv de respingerea, ca neîntemeiată, a contestaţiei administrative, pentru suma de 115.208 RON, reprezentând TVA. Astfel, instanţa de fond a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă împotriva soluţiilor din cuprinsul dispozitivului Deciziei DGAMC nr. 13/2016, numerotate de instanţa de fond, în fila x a sentinţei, drept punctele 2 şi 3 ale unui astfel de dispozitiv.
În acest context, parametrii verificării încadrării elementelor evocate de pârâtă în categoria celor ce se circumscriu noţiunii de eroare materială, în sensul art. 442 alin. (1) C. proc. civ., au fost generaţi de sus indicata tehnică utilizată de instanţa de judecată în redactarea considerentelor sentinţei nr. 135/20.06.2017.
Pe de altă parte, constată Înalta Curte că prin dispozitivul anterior menţionatei hotărâri judecătoreşti (sentinţa nr. 135/20.06.2017), Curtea de Apel Ploieşti a admis acţiunea şi a anulat, în parte, Decizia DGAMC nr. 13/2016, în ceea ce priveşte punctul 2 din dispozitivul acesteia, obligând pârâta să soluţioneze contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. x/22.12.2015 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. FPH 370/22.12.2015 cu privire la obligaţia suplimentară de plată în sumă de 4.126.531 RON. Totodată, prima instanţă a menţinut, în rest, decizia atacată.
Or, aspectele învederate de recurentă, în cererea de îndreptare a erorii materiale adresate primei instanţe, vizau numerotaţia alocată de judecătorul fondului soluţiei cuprinse în dispozitivul Deciziei DGAMC nr. 13/2016, privind suspendarea soluţionării contestaţiei administrative cu privire la obligaţia suplimentară de plată în sumă de 4.126.531 RON, pe care prima instanţă a indicat-o, în fila x a sentinţei nr. 135/20.06.2017, drept punctul 1.
Pe cale de consecinţă, având în vedere sensul noţiunii de "eroare materială", astfel cum a fost acesta menţionat în paragrafele anterioare şi analizând legalitatea hotărârii atacate, Înalta Curte reţine că aspectele solicitate a fi îndreptate prin cererea recurentei - pârâte, au natura juridică a elementelor ce se circumscriu unei astfel de noţiuni, fiind eronată calificarea legală dată acestora de prima instanţă, în contextul în care, prin cererea astfel formulată, pârâta nu tinde la depăşirea limitelor noţiunii în discuţie, în sensul că nu urmăreşte modificarea soluţiei pronunţate de instanţă, din perspectiva fondului dreptului substanţial dedus judecăţii, ci doar corectarea unui număr eronat indicat.
Prin urmare, Înalta Curte reţine că încheierea instanţei de fond, pronunţată în camera de consiliu la data de 18 ianuarie 2019, a fost dată cu nerespectarea dispoziţiilor legale aplicabile speţei, Curtea de Apel Ploieşti realizând o greşită aplicare şi interpretare a normelor procedurale ce reglementează mecanismul îndreptării erorilor materiale strecurate în cuprinsul unei hotărâri judecătoreşti. Totodată, apreciază instanţa de control judiciar că printr-o astfel de interpretare s-a adus pârâtei o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea încheierii recurate, în contextul în care aceasta este autoritatea emitentă a actului administrativ ce a fost anulat şi debitoarea obligaţiilor stabilite prin sentinţa nr. 135/20.06.2017, fiind partea căreia îi este opusă o astfel de hotărâre judecătorească.
În acest context, pentru considerentele expuse în paragrafele anterioare, în rejudecarea cererii de îndreptare a erorii materiale, formulată de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Înalta Curte apreciază că aceasta este întemeiată, în cuprinsul celui de-al doilea paragraf al dispozitivului sentinţei nr. 135 din 20 iunie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, strecurându-se o eroare materială, în sensul că, s-a menţionat eronat astfel:
"Anulează în parte decizia nr. 13 din 27.04.2016, în ceea ce priveşte punctul 2 din dispozitivul acesteia".
În concluzie, întrucât punctul, din dispozitivul actului administrativ reprezentat de Decizia DGAMC nr. 13/2016, anulat de către instanţă, fusese numerotat de aceasta, în cuprinsul considerentelor, drept punctul 1., în cuprinsul dispozitivului sentinţei nr. 135 din 20 iunie 2017 trebuia menţionat astfel:
"Anulează în parte decizia nr. 13 din 27.04.2016, în ceea ce priveşte punctul 1 din dispozitivul acesteia". Observă, totodată, instanţa de control judiciar că aceeaşi eroare se regăseşte şi în fila x, paragraf final, din considerentele sentinţei nr. 135 din 20.06.2017.
Pentru considerentele expuse, apreciind că hotărârea atacată a fost dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 442 alin. (1) C. proc. civ., în baza art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, cu consecinţa casării încheierii, din camera de consiliu, din data de 18 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a rejudecării cauzei şi a admiterii cererii de îndreptare a erorii materiale strecurată în cuprinsul sentinţei nr. 135 din 20 iunie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în sensul celor indicate anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 18 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează încheierea recurată şi, rejudecând:
Admite cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în cuprinsul sentinţei nr. 135 din 20 iunie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinţei nr. 135 din 20 iunie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în sensul că, în cel de-al doilea paragraf al sentinţei se va menţiona:
"Anulează în parte decizia nr. 13 din 27.04.2016, în ceea ce priveşte punctul 1 din dispozitivul acesteia", în loc de:
"Anulează în parte decizia nr. 13 din 27.04.2016, în ceea ce priveşte punctul 2 din dispozitivul acesteia", cum din eroare s-a menţionat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2021.