Military fitness for overseas missions: validity of administrative norm restricting deployment due to asymptomatic gallbladder lithiasis and scope of discretionary power

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 18 mai 2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, a solicitat anularea Deciziei medicale nr. A2904/16 din 28.03.2017 emisă de Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară a Ministerului Apărării Naţionale, precum şi anularea prevederii de la nr. curent 105 (coloana 4 şi coloana 3) din Anexa nr. 2 a Ordinului ministerului apărării naţionale nr. M8 din 04.02.2013 pentru aprobarea Metodologiei privind evaluarea stării de sănătate şi stabilirea aptitudinii medico-militare a personalului participant la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român şi a baremului medical aferent.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3057 din 26 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii judecătoreşti indicate în punctul I.2 a formulat recurs reclamantul A., prin care, apreciind incidente prevederile art. 488 alin. (1), pct. 2, 6 şi 7 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinţei civile nr. 3057 din 26 iunie 2018 şi admiterea recursului.

În motivarea căii de atac promovate, a arătat recurentul că nelegalitatea soluţiei primei instanţe ar deriva din faptul că aceasta nu a apreciat ca fiind exces de putere sau abuz de putere sau stare de nelegalitate, faptul că ordinul de ministru atacat este în contradicţie cu norma naţională, reprezentată de Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1216/2010, fiind astfel ignorat ghidul de practică medicală reglementat prin această din urmă normă.

Mai arată recurentul că aspectul emiterii ordinului atacat de către pârât cu exces de putere rezidă în faptul că singura bază legală invocată în elaborarea baremului medical este Legea 121/2011, însă un astfel de act normativ reglementează ipoteza misiunilor şi operaţiilor în afara ţării, iar nu şi pe cea a participării cadrelor militare la cursuri în străinătate, ipoteză care are ca bază legală o hotărâre de guvern.

De asemenea, prima instanţă nu a realizat o comparaţie risc-beneficiu (pentru un risc de complicaţii infim - de 0,2% pe an, de altfel acoperit), evitând să ţină cont şi să aprecieze contradicţia dintre barem şi normele naţionale şi mondiale, ce recomandă expectativa, arătând că a fost, astfel ignorat faptul că un act de putere trebuie să fie echilibrat, logic, corect, să nu discrimineze, să se bazeze pe o lege/normă.

Totodată, arată recurentul că prima instanţă nu a apreciat faptul că riscul prevăzut de manualul Merk se referă doar la cel de complicaţii, care este de 2%, existând astfel o contradicţie cu cel din norma naţională care este de 0,3%, adică de 7 ori mai mic, iar prin invocarea manualului Merk pârâtul nu s-a referit şi la riscul de apariţie a simptomelor, amestecând în mod voit cele două categorii de riscuri. Arată recurentul că în norma naţională riscul de apariţie al simptomelor este de 1,5-2% pe an, iar soluţia instanţei de fond de a apreciat că un manual (fie el şi medical) poate fi considerat drept un act în vigoare, este una incorectă. Mai mult, arată recurentul că instanţa nu a avut în vedere faptul că ipoteza unei crize acute nu implică în mod automat o intervenţie chirurgicală, existând şi soluţii neinvazive.

O altă critică adusă de recurent vizează maniera de administrare a probatoriului, apreciind recurentul că prima instanţă nu a interogat pârâtul şi nu a stabilit de ce acesta nu a prezentat acte de conţinut, care să dovedească raţionamentele medicilor.

Mai arată recurentul că excesul de putere în emiterea ordinului atacat ar deriva şi din faptul că măsura dispusă nu era necesară, în contextul în care riscul infim de complicaţii era acoperit de către un acord în vigoare cu ţara gazdă.

Dintr-o altă perspectivă, învederează recurentul că prima instanţă nu a evaluat exprimarea neclară şi confuză a legii ca motiv de anulare a actului administrativ, deşi neclaritatea normei este elocventă. Astfel, arată recurentul că baremul nu enunţă subcategoria în care acesta se încadrează, existând, totodată, contradicţie între prevederile baremului de la poziţia 105 în comparaţie cu poziţia 106, în contextul în care litiaza biliară veziculară operată, fără complicaţii generează calificativul Apt (poziţia 106), dar litiaza biliară veziculară asimptomatică neoperată generează calificativul Inapt (poziţia 105)

De asemenea, consideră recurentul că maniera în care comisia de evaluare a interpretat baremul reglementat prin Ordinului ministerului apărării naţionale nr. M8 din 04.02.2013 a fost una subiectivă.

Totodată, recurentul apreciază că nelegalitatea hotărârii atacate ar deriva şi din faptul că litigiul pendinte a trenat din luna mai 2017 până în data de 01.03.2019, antrenând 4 judecători.

4. Apărările formulate în cauză

Legal citat, pârâtul Ministerul Apărării Naţionale nu a depus întâmpinare faţă de recursul reclamantului.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 14 mai 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 16 septembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul şi normele legale incidente, dar şi de apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte reţine că prin Decizia medicală nr. A 1904/17/16.03.2017, Comisia de Expertiză Medico - Militară de pe lângă Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Carol Davila" Bucureşti a stabilit, în urma evaluării capacităţii de muncă precum şi a aptitudinii col. A. pentru misiune externă, că acesta este apt pentru serviciul militar, combatant în timp de pace şi război, conform H.G. nr. 56/2012, însă este inapt pentru misiune externă, conform paragraf 105 din M8/2013. Reclamantul a formulat contestaţie împotriva acestei Decizii medicale, soluţionată prin decizia nr. A 2904/16/28.03.2017, prin care Comisia Centrală de Expertiză Medico - Militară din cadrul intimatului - pârât a reţinut, la rându-i, incidenţa dispoziţiilor pct. 105 din Ordinul M8/2013, raportat la diagnosticul Litiază veziculară biliară asimptomatică.

Legalitatea unui astfel de act administrativ cu caracter individual, din perspectiva confirmării calificării "inapt pentru misiune externă", dar şi cea a prevederii de la nr. curent 105 (coloana 4 şi coloana 3) din Anexa nr. 2 a actului administrativ cu caracter normativ reprezentat de Ordinul Ministrului Apărării Naţionale nr. M8 din 04.02.2013 pentru aprobarea Metodologiei privind evaluarea stării de sănătate şi stabilirea aptitudinii medico-militare a personalului participant la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român şi a baremului medical aferent ("Ordinul MApN M8/2013"), au fost contestate de reclamantul A. prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul litigiului pendinte, ce a fost însă, respinsă de prima instanţă, judecătorul fondului constatând legalitatea celor două acte atacate.

Împotriva hotărârii judecătoreşti pronunţate de instanţa de fond (sentinţa civilă nr. 3057 din 26 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal) a formulat recurs reclamantul, prin care, clamând incidenţa motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1), pct. 2, 6 şi 7 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinţei atacate.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte are în vedere împrejurarea că, în cadrul procesual al recursului, instanţa de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483, coroborat cu art. 488 C. proc. civ., iar nu şi motivele de netemeinicie. Or, în cuprinsul cererii de recurs, reclamantul a prezentat, în repetate rânduri, argumente vizând modalitatea de interpretare şi apreciere, de către instanţa de judecată, a probatoriilor administrate în cauză (cum ar fi, cu titlu de exemplu, criticile aduse modului de apreciere a forţei probante a manualului Merk), care se constituie drept critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a sentinţei recurate. Ca atare, Înalta Curte, cu ocazia analizării recursului, va avea în vedere aceste critici doar în măsura în care sunt de natură a susţine cazurile de casare invocate de recurent.

Cât priveşte criticile prin care recurentul evocă aspectul nelegalităţii actelor administrative atacate întrucât acestea ar fi fost emise cu depăşirea cadrului legal statuat prin Legea nr. 121/2011, ce reglementează doar ipoteza misiunilor şi operaţiilor în afara ţării, iar nu şi pe cea a participării cadrelor militare la cursuri în străinătate, Înalta Curte reţine că acestea reprezintă, în fapt, un set nou de argumente, ce privesc o chestiune de drept bine determinată (având o cauză juridică proprie) şi care nu se regăsesc în cererea de chemare în judecată. De asemenea, Înalta Curte constată că acestea nu au făcut obiectul unei cereri de completare sau modificare a cererii de chemare în judecată, care să fie formulată în condiţiile art. 204 C. proc. civ., fiind evocate de reclamant, pentru prima data în notele scrise depuse în dosarul instanţei de fond la ultimul termen de judecată din data de 24.04.2018.

Prin urmare, recurentul nu a îndeplinit, în faza de judecată a fondului, rigorile procedurale ale învestirii instanţei de judecată cu sus indicatele aspecte, iar acest set de critici de nelegalitate, pe care, în mod legal, faţă de limitele învestirii, Curtea de Apel Bucureşti nu le-a analizat, nu poate face, în considerarea prevederilor art. 478 alin. (3), art. 483 şi art. 494 C. proc. civ., obiectul analizei în calea de atac a recursului, dat fiind obiectul unei astfel de căi extraordinare de atac, ce este limitat la analizarea legalităţii hotărârii de fond, în raport de pretenţiile din cererea de chemare în judecată şi de apărările evocate în faţa acesteia.

În aceeaşi situaţie se regăsesc şi criticile privind exprimarea neclară şi confuză a Ordinului MApN M8/2013 ca motiv de anulare a actului administrativ, prin cererea de chemare în judecată recurentul susţinând, în realitate, teza clarităţii actului cu caracter normativ, dar o interpretare subiectivă a prevederilor acestuia dată de către comisia de Expertiză Medico - Militară. În plus, instanţa de control judiciar observă că invocarea argumentului lipsei specializării membrilor comisiei medicale de evaluare a fost, deja, calificată de instanţa de fond, prin încheierea de şedinţă din data de 24.04.2018, ca fiind tardiv realizată, iar împotriva unei astfel de soluţii (de respingere a criticii ca tardiv invocate) recurentul nu a promovat cale de atac.

Totodată, examinând hotărârea recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constata ca nu este întemeiat motivul subsumat de recurent prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., câtă vreme prin acesta legiuitorul a reglementat posibilitatea reformării hotărârii doar în contextul în care a fost pronunţată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii. Or, în cauza de faţă nu poate fi reţinută niciuna dintre tezele stipulate în sus indicatul text normativ, câtă vreme hotărârea a fost pronunţată de acelaşi judecător care a participat la dezbateri, iar cauza a fost soluţionată de completul de judecată nr. 4 al secţiei a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, desemnat aleatoriu la momentul repartizării cauzei (potrivit procesului-verbal x/2017 din 18.05.2017), schimbarea componenţei completului în discuţie nefiind de natură a genera incidenţa unui astfel de caz de casare.

Înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută nici incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., câtă vreme invocarea acestor prevederi a fost realizată doar formal de către recurent, fără ca acesta să clameaze, prin considerentele memoriului de recurs, o nemotivare (de către prima instanţă) a sentinţei atacate, ori un caracter contradictoriu al silogismelor judecătorului fondului, ori străin de natura cauzei.

De altfel, instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sentinţa recurată cuprinzând argumente care demonstrează că prima instanţă a analizat în mod adecvat susţinerile reclamantului, indicând elementele de fapt şi de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri, prima instanţă expunând silogismul logico - juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere. Totodată, instanţa de control judiciar reţine că obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat, pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, fiind suficient ca motivarea să evidenţieze că judecătorul a examinat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate, în acest sens fiind, spre exemplu şi aspectele reţinute de Curtea EDO în hotărârea Boldea c. României. Pe cale de consecinţă, potenţiala lipsă a unui răspuns al instanţei la fiecare argument al părţii nu poate fi calificată drept lipsă a motivării.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că evocarea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. are tot un caracter formal, în contextul în care recurentul nu indică, în cuprinsul memoriului de recurs o hotărâre judecătorească a cărei autoritate de lucru judecat să fi fost încălcată prin sentinţa civilă nr. 3057 din 26 iunie 2018 şi nici nu formulează critici de nelegalitate în acest sens.

Cu toate acestea, observând că ceea ce recurentul - reclamant tinde, în realitate, să invoce este o incidenţă, în cauză, a motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ.. Înalta Curte, examinând din această perspectivă criticile exhibate în recurs, le găseşte, însă, nefondate, instanţa de fond realizând o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente.

Astfel cum reiese din conţinutul cererii de chemare în judecată, în planul contestării legalităţii actului administrativ cu caracter normativ, recurentul-reclamant a înţeles să îşi întemeieze pretenţiile pe argumente de fapt şi de drept referitoare la modul în care autoritatea publică pârâtă şi-a exercitat puterea discreţionară în emiterea acestuia, susţinând, în esenţă, că nu există o justificare rezonabilă pentru includerea în categoria afecţiunilor ce determină stabilirea calităţii "inapt" a Litiazei biliare, coledociane sau pancreatice, neoperate (prevedere cuprinsă la nr. curent 105, coloana 4 şi coloana 3, din Anexa nr. 2 a Ordinului MApN M8/2013).

Contrar, însă, celor afirmate de recurent, Înalta Curte reţine că judecătorul fondului a stabilit, în mod legal, că autoritatea publică emitentă nu a acţionat discreţionar, cu exces de putere, atunci când a apreciat oportun să stabilească faptul că o astfel de condiţie medicală are capacitatea de a afecta stărea de sănătate şi aptitudinea medico-militară a personalului militar într-o măsură care să îl facă inapt pentru a participa la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, prima instanţă aplicând în mod corect criteriile de evaluare a raportului legalitate - oportunitate.

Astfel, Înalta Curte arată că legalitatea actului administrativ normativ, a cărui anulare se solicită, trebuie analizată prin prisma marjei de apreciere pe care autoritatea publică a avut-o în vedere, pentru a constata oportunitatea emiterii ordinului respectiv, în vederea atingerii scopului legii în executarea căreia a fost dat.

Înalta Curte observă că sus indicatul Ordin a fost emis în aplicarea prevederilor art. 14 alin. (2) şi art. 19 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, precum şi a prevederilor pct. 4 lit. d) din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 584/2005 privind finanţarea unităţilor sanitare din sistemul de apărare, ordine publică, siguranţă naţională şi autoritate judecătorească, cu modificările ulterioare, ale art. 8 alin. (2) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 5 lit. e) din Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, cu modificările şi completările ulterioare.

Conform art. 14 alin. (2) din Legea nr. 121/2011: Selecţionarea personalului şi stabilirea duratei participării acestuia la misiunile şi operaţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) se fac pe baza criteriilor şi metodologiei stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale.

Pe cale de consecinţă legiuitorul primar a plasat criteriile şi metodologia de selecţionare a personalului pentru participarea la misiunile şi operaţiile în sfera de competenţe a Ministrului apărării naţionale, conferind astfel acestuia o marjă de apreciere, ce trebuie, însă, exercitată de autoritate în limite de proporţionalitate şi legalitate, ea devenind ilegală atunci când este excesivă în raport cu finalitatea acţiunii administrative.

Fără a reitera aspectele reţinute de instanţa de fond, legate de interpretarea prevederilor Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1216/2010, pe care instanţa de control judiciar le consideră ca fiind corecte, Înalta Curte arată că nu poate reţine argumentul recurentului potrivit căruia norma naţională primară, în raport de care ar trebui analizată legalitatea nr. curent 105 (coloana 4 şi coloana 3) din Anexa nr. 2 a Ordinului MApN M8/2013, ar fi reprezentată de sus indicatul ordin al ministrului sănătăţii (nr. 1216/2010), având în vedere, pe de o parte, natura juridică a acestuia, ce este tot cea a unui act administrativ cu caracter normativ, aspect ce îl plasează, în ierarhia normelor juridice, pe acelaşi nivel cu cel ocupat de Ordinul MApN M8/2013.

Pe de altă parte, Înalta Curte observă că Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1216/2010, privind aprobarea ghidurilor de practică medicală pentru specialitatea gastroenterologie, este emis în vederea aplicării prevederilor art. 16 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, act normativ ce reglementează sfera generală a asigurării mijloacelor de protejare a stării de sănătate a întregii populaţii la nivel naţional.

Or, sfera de incidenţă a Legii nr. 121/2011, în aplicarea căreia este emis Ordinul MApN M8/2013, este una specială, derogatorie de la cea generală şi vizează o categorie particulară de cetăţeni: personalul forţelor armate. Mai mult, sfera de reglementare a actului normativ în discuţie cunoaşte o dublă specializare, vizând nu doar aptitudinea medicală a individului de a avea, în general, calitatea de personal al forţelor armate, ci şi pe cea de a intra în acea categorie a personalului forţelor armate expus contextului de a participa la misiuni în afara teritoriului statului român.

În acest context, finalitatea celor două ordine este diferită, sens în care modul de evaluare a calificării medicale sau a riscurilor prezentate de diferitele afecţiuni sau disfuncţii fiziologice, realizat la momentul elaborării Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1216/2010 nu poate fi opus ipostazelor particulare reglementate de Ordinul MApN M8/2013 (inclusiv din perspectiva Litiazei biliare, coledociane sau pancreatice, neoperate reglementate prin nr. curent 105 din Anexa nr. 2 a celui din urmă menţionat ordin), întrucât parametrii de referinţă sunt diferiţi. Consecinţele pe care o anumită afecţiune le poate genera în ipostaza unui cetăţean ce are calitatea de personal al forţelor armate (şi desfăşoară, în acest context, o activitate particulară) pot fi diferite de cele ale populaţiei generale, aflate în ipostaze uzuale. Astfel de aspecte sunt cu atât mai relevante în ipoteza particulară a personalului forţelor armate ce tinde a participa la misiuni în afara teritoriului ţării. Or, aprecierea unor atare consecinţe, în planul particular descris, aparţine exclusiv autorităţii administraţiei publice ce a fost abilitată legal să evalueze un astfel de context (ce conform art. 14 din Legea nr. 121/2011 este Ministrul apărării naţionale).

Acea marjă lăsată la libera apreciere a unei autorităţi, ce se subsumează noţiunii de puterea discreţionară, reprezintă un drept al administraţiei publice aferent exercitării activităţii sale, în virtutea căruia aceasta poate recurge la orice mijloc de acţiune în limitele competenţei sale stabilite legal şi poate alege între mai multe soluţii posibile, pe cele pe care le consideră eficiente pentru satisfacerea interesului public general şi realizarea scopului legii.

În acest sens, Înalta Curte reţine că deşi instanţa de contencios administrativ se poate pronunţa asupra legalităţii unui act administrativ şi prin prisma aspectelor de oportunitate (privite, însă, doar ca dimensiune a legalităţii), aceasta poate interveni în dreptul de apreciere al autorităţii publice doar sub aspectul limitării puterii discreţionare atunci când se demonstrează, de către persoana interesată, că aceasta a fost uzitată abuziv, fără justificare legală, respectiv cu depăşirea criteriilor de proporţionalitate.

În cauza de faţă, însă, Înalta Curte nu poate reţine alegaţiile recurentului prin care acesta afirmă că Ordinul MApN M8/2013 nu are un caracter echilibrat, logic, corect şi bazat pe lege/normă, în contextul în care sus indicatul act administrativ cu caracter normativ întruneşte, inclusiv din perspectiva includerii în categoria afecţiunilor ce determină stabilirea calităţii "inapt" a Litiazei biliare, coledociane sau pancreatice, neoperate (nr. curent 105 -coloana 4 şi coloana 3- din Anexa nr. 2 a Ordinului MApN M8/2013), toţi parametrii de proporţionalitate.

Astfel, Înalta Curte reţine că maniera de stabilire a modului de evaluare a condiţiei medicale stabilite în nr. curent 105 (coloana 4 şi coloana 3) din Anexa nr. 2 a Ordinului (ce priveşte ipostaza neoperată a acesteia) vizează un scop legitim, respectiv cel al realizării unei selecţii a personalului forţelor armate în vederea participării la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român într-o manieră care să asigure siguranţa în desfăşurarea acestora, fără riscuri de natură medicală, precum şi cel al diminuării numărului de intervenţii chirurgicale efectuate în afara unui astfel de teritoriu, inclusiv din perspectiva optimizării bugetelor relevante. Din această perspectivă, nu poate fi ignorat faptul că în raporturile de drept administrativ primează interesul public şi satisfacerea nevoilor comunitare.

De asemenea, includerea afecţiunii indicate în nr. curent 105 (coloana 4 şi coloana 3) din Anexa nr. 2 în categoria celor pentru care este acordat calificativul inapt, are caracter adecvat, întrucât astfel se creează probabilitatea ca scopul măsurii (siguranţa în desfăşurarea misiunilor şi operaţiilor, diminuarea intervenţiilor chirurgicale, optimizarea costurilor ect.) să fie atins sau, cel puţin, ca atingerea acestuia să fie încurajată, favorizată.

De altfel, Înalta Curte arată că în planul analizării oportunităţii actului administrativ, ca dimensiune a legalităţii acestuia, ceea ce instanţa verifică nu este problema dacă măsură adoptată era singura sau cea mai adecvată posibil, ci doar dacă aceasta are un caracter vădit inadecvat în raport cu obiectivul pe care instituţiile competente îl urmăresc, or, în cauza de faţă, în raport de aspectele menţionate anterior nu poate fi reţinută teza unui caracter vădit inadecvat.

De asemenea, instanţa de control judiciar nu poate reţine nici argumentul recurentului prin care acesta exhibă existenţa unui acord bilateral de asistenţă medicală între România şi Statele Unite ale Americii, unde urmau a se desfăşura cursurile de pregătire la care acesta dorea să participe, aspect ce, în opinia recurentului ar genera, în ipostaza sa particulară, o nelegalitate a actului administrativ, întrucât, pe de o parte, prin demersul de includere în categoria afecţiunilor ce determină stabilirea calităţii "inapt" a Litiazei biliare, coledociane sau pancreatice, neoperate, autoritatea administrativă a vizează contextul general al tuturor misiunilor şi operaţiilor în afara teritoriului statului român (iar nu doar a celor desfăşurate în state cu care România are asigurat un potenţial acord de asistenţă medicală).

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte critica de nelegalitate referitoare la faptul că instanţa de fond nu a analizat chestiunea reducerii sau eliminării riscurilor financiare, în contextul existenţei sus indicatului acord cu Statul American, Înalta Curte o apreciază drept nefondată, în contextul în care, din considerentele sentinţei recurate, rezultă că judecătorul fondului s-a aplecat şi asupra unor astfel de aspecte. În acest sens, prin hotărârea atacată, prima instanţă a apreciat că, în lipsa unor dispoziţii legale în sensul că la stabilirea aptitudinii medico-militare vor fi avute în vedere condiţiile concrete de acordare a asistenţei medicale în străinătate, nu pot fi avute în vedere aspecte obiective concrete privind reducerea sau eliminarea riscurilor din punct de vedere financiar, considerente pe care instanţa de control judiciar le apreciază drept corecte.

De asemenea, Înalta Curte reţine că interesul privat al reclamantului nu poate să primeze interesului public pe care autoritatea este datoare să îl protejeze în contextul desfăşurării misiunilor în afara teritoriului statului român, inclusiv din perspectiva diminuării intervenţiilor chirurgicale realizate în afara unui astfel de teritoriu şi optimizării costurilor, necesitatea şi proporţionalitatea măsurii impuse prin nr. curent 105 -coloana 4 şi coloana 3- din Anexa nr. 2 a Ordinului MApN M8/2013, încadrându-se în limitele marjei de apreciere a autorităţii publice cu atribuţii de reglementare în domeniu.

Cât priveşte criticile duse de recurent modului în care judecătorul fondului a analizat legalitatea actului administrativ cu caracter individual reprezentat de Decizia nr. A 2904/17/16.03.2017 a Comisiei Centrale de Expertiză Medico - Militară din cadrul MAPN, ce a confirmat Decizia medicală nr. A 1904/17/16.03.2017 a Comisiei de Expertiză Medico - Militară de pe lângă Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Carol Davila" Bucureşti, din perspectiva conformităţii sale cu actele administrative cu caracter normativ ce reglementează criteriile de emitere a acestuia, Înalta Curte, pentru argumentele expuse în paragrafele anterioare, nu poate reţine calitatea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1216/2010 de act administrativ cu caracter normativ ce trebuia avut în vedere la momentul emiterii Deciziei nr. A 2904/17/16.03.2017, ce a confirmat Decizia medicală nr. A 1904/17/16.03.2017.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Metodologia privind evaluarea stării de sănătate şi stabilirea aptitudinii medico-militare a personalului participant la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului roman, adoptată prin Ordinul MApN M8/2013 ("Metodologia"):

Evaluarea stării de sănătate şi stabilirea aptitudinii medico-militare a personalului participant la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român se efectuează obligatoriu la plecarea şi la înapoierea din misiune cu scopul stabilirii calităţii de "apt" sau "inapt" pentru participarea la misiune şi depistării unor eventuale afectări ale stării de sănătate, determinate cauzal de participarea la misiune.

De asemenea, conform art. 16 din Metodologie:

(1) Stabilirea aptitudinii medico-militare pentru personalul participant la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, cu excepţia personalului prevăzut la art. 2 alin. (2) lit. a), d) şi e), se efectuează în conformitate cu concluziile de aptitudine cuprinse în coloana nr. 3 din Baremul medical pentru stabilirea aptitudinii medico-militare a personalului participant la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român.

(2) Stabilirea aptitudinii medico-militare pentru personalul prevăzut la art. 2 alin. (2) lit. a), d) şi e) se efectuează în conformitate cu concluziile de aptitudine cuprinse în coloana nr. 4 din Baremul medical pentru stabilirea aptitudinii medico-militare a personalului participant la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român.

Din analiza prevederilor art. 2 din Metodologie rezultă că ipostaza în care se încadrează recurentul este cea reglementată de lit. d) a acestuia, respectiv personalul militar şi civil din Ministerul Apărării Naţionale care participă la orice formă de pregătire în străinătate mai lungă de 3 luni.

Pe cale de consecinţă, unicul act administrativ ce trebuia avut în vedere de Comisia Centrală de Expertiză Medico - Militară din cadrul MAPN, ce a confirmat diagnosticul şi calificarea dată afecţiunii recurentului de Comisia de Expertiză Medico - Militară de pe lângă Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Carol Davila", era reprezentat de Ordinul MApN M8/2013, cu anexele acestuia.

De asemenea, însuşindu-şi raţionamentul juridic expus de instanţa de fond în hotărârea pronunţată, pe care îl apreciază legal şi temeinic, Înalta Curte consideră că evaluarea şi interpretarea dată de Comisia Centrală de Expertiză Medico - Militară din cadrul MAPN, dar şi de Comisia de Expertiză Medico - Militară de pe lângă Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Carol Davila" prevederilor nr. curent 105 -coloana 4 şi coloana 3- din Anexa nr. 2 a Ordinului MApN M8/2013 nu este una subiectivă, diagnosticul Litiază veziculară biliară asimptomatică, stabilit în privinţa recurentului - reclamant, fiind inclus în categoria Litiazei biliare, coledociane sau pancreatice. Astfel, prin aplicarea metodei de interpretare gramaticală a textului în discuţie, instanţa de control judiciar reţine că utilizarea, în cuprinsul sus indicatului nr. curent 105, a semnului de punctuaţie constând în virgulă indică în mod clar prezenţa unei enumerări, ceea ce infirmă susţinerile recurentului privind o circumstanţiere a afecţiunii litiazei biliare, doar la categoriile ciledociane sau pancreatice, cu excluderea litiazei biliare veziculare.

Prin urmare, nu se poate reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., prima instanţă interpretând şi aplicând corect normele de drept material relevante cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 3057 din 26 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 3057 din 26 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2021.