Scope of audit authority over EU fund corrections and incompatibility of special insolvency administrator duties with public office roles
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the cross-appeals filed by the Ministry of Energy and the National Court of Accounts, upholding the Court of Appeal’s decision to partially annul Decision No. 9/2016 and the subsequent dismissal of the challenge, thereby validating the appeal court’s refusal to annul measures concerning the failure to record public domain assets in accounting, the non-recovery of state budget funds for rejected EU co-financed project reimbursements, and the non-exercise of the conceding authority’s oversight duties in gas distribution concessions, while confirming the first-instance annulment of measures related to penalty interest on dividends during a challenged insolvency closure, erroneous sampling payment justifications, incompatibility of special administrator roles with ministerial job descriptions, miscalculated coal production subsidies contrary to EU State Aid rules, and alleged economic inefficiency in consulting contracts. The dispute, a fiscal-administrative action, challenged the National Court of Accounts' findings of financial irregularities, legal breaches, and lack of diligent management regarding public fund utilization, asset administration, and regulatory compliance for the fiscal year 2015. The decisive legal basis included the National Court of Accounts' authority under Law No. 94/1992 to impose corrective measures for non-compliance, the obligation of public entities to ensure the legality, regularity, and economic efficiency of public funds under Government Emergency Ordinance No. 119/1990, the specific prohibition on accruing interest on pre-insolvency claims under the Insolvency Law, and the requirement to calculate state aid subsidies based on the difference between effective production costs and revenues rather than fixed unit rates, as mandated by EU Decision C (2012) 1020 final.
Legislator headnote
AI generatedart. 2 alin. (1) lit. k) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 2 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 21 alin. (20) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992, art. 41 din Legea nr. 85/2006; Scope of audit authority over EU fund corrections and incompatibility of special insolvency administrator duties with public office roles: 9/2016 and the subsequent dismissal of the challenge, thereby validating the appeal court’s refusal to annul measures concerning the failure to record public domain assets in accounting, the non-recovery of state budget funds for rejected EU co-financed project reimbursements, and the non-exercise of the conceding authority’s oversight duties in gas distribution concessions, while confirming the first-instance annulment of measures related to penalty interest on dividends during a challenged insolvency closure, erroneous sampling payment justifications, incompatibility of special administrator roles with ministerial job descriptions, miscalculated coal production subsidies contrary to EU State Aid rules, and alleged economic inefficiency in consulting contracts. The dispute, a fiscal-administrative action, challenged the National Court of Accounts' findings of financial irregularities, legal breaches, and lack of diligent management regarding public fund utilization, asset administration, and regulatory compliance for the fiscal year 2015. The decisive legal basis included the National Court of Accounts' authority under Law No. 94/1992 to impose corrective measures for non-compliance, the obligation of public entities to ensure the legality, regularity, and economic efficiency of public funds under Government Emergency Ordinance No. 119/1990, the specific prohibition on accruing interest on pre-insolvency claims under the Insolvency Law, and the requirement to calculate state aid subsidies based on the difference between effective production costs and revenues rather than fixed unit rates, as mandated by EU Decision C (2012) 1020 final.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeals as unfounded.
Substantive procedural basis cited in the dispositive for handling the administrative-law appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
1.1 Prin cererea formulată la data de 23.11.2016 şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia A VIII-A contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, reclamantul Ministerul Energiei a chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea parţială a Deciziei nr. 09/05.09.2016, emisă de Departamentul IV din cadrul Curţii de Conturi a României, în ceea ce priveşte măsurile de la punctele I 3, II 11, I 5, II 12, II 14, II 15, II 16 precum şi a încheierii nr. 113/2016 prin care a fost respinsă contestaţia formulată de reclamant.
1.2 La data de 27.03.2017 reclamantul a depus precizări prin care a invocat faptul că înţelege să conteste şi măsurile de la pct. II.13 şi I.8, iar în rubrica intitulată concluzii a inserat şi menţiunea potrivit căreia înţelege să conteste şi măsura de la pct. I.10.
1.3. La 03.04.2017 a formulat cerere de intervenţie în interesul reclamantului numitul A., cerere ce a vizat măsura de la pct. II.13 din Decizia nr. 09/05.09.2016, pe care intervenientul a apreciat-o drept nelegală, ca de altfel şi încheierea prin care a fost respinsă contestaţia formulată de reclamant. O astfel de cerere de intervenţie a fost admisă, în principiu, prin încheierea din data de 12.07.2017.
1.4 La 14.07.2017 a formulat cerere de intervenţie accesorie, tot în favoarea reclamantului şi Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului S.A. (B.), prin care intervenientul a susţinut cererea reclamantului de anulare a măsurii dispuse la pct. II.14 din Decizia nr. 9/2016 a pârâtei. O astfel de cerere de intervenţie a fost admisă, în principiu, prin încheierea din data de 15.11.2017.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 2301 din 16 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Energiei, a anulat, în parte, Decizia nr. 9/2016 şi încheierea nr. 113/2016, ambele emise de pârâtă, însă numai cu privire la măsurile I.5, II.12, II.13, II.14 şi II.15 din decizie.
A admis cererile de intervenţie formulate de intervenienţii A. şi Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului S.A.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile menţionate la pct. I.2., au formulat recurs reclamantul Ministerul Energiei şi pârâta Curtea de Conturi a României.
3.1. Prin recursul său, reclamantul Ministerul Energiei, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., a solicitat casarea, în parte, a sentinţei civile nr. 2301 din 16 mai 2018, rejudecarea cauzei şi anularea Deciziei nr. 09/05.09.2016 şi a încheierii nr. 113/2016 emise de pârâtă şi în privinţa măsurilor ce nu au fost anulate prin hotărârea atacată.
Solicita instanţei, în conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 si 8 noul C. proc. civ., admiterea recursului casarea în parte a sentinţei civile nr. 2301/16.05.2018, rejudecarea cauzei si anularea Deciziei nr. 9/2016 si a încheierii nr. 113/2016 emise de intimata parata si in privinţa celorlalte masuri.
Instanţa a respins cererea iniţiala cu privire la următoarele masuri:
1. În ceea ce priveşte măsura I.3 - "Nepreluarea de la Ministerul Economiei şi neevidenţierea în contabilitate a bunurilor aparţinând domeniului public al statului" (pct, 3 din Decizie):
In motivarea respingerii acestei masuri, instanţa de fond a reţinut următoarele: "împrejurarea ca a iniţiat un proiect de hotărâre de guvern cu numai câteva zile înainte de emiterea deciziei contestate prin care sa se transmită bunuri din domeniul public al statului aflate in administrarea MECRMA in domeniul public al statului si aflat in administrarea sa nu înseamnă nici ca măsura paratei ar fi nelegala si nici ca ar fi rămas fara obiect, deoarece îndeplinirea măsurii nu va fi realizata decât in momentul in care bunurile vor figura in patrimoniul reclamantului, fiind efectuate menţiunile de publicitate imobiliara, si vor fi înscrise in contabilitatea acestuia".
Deşi a învederat anumite aspecte legate de preluarea anumitor bunuri care fac dovada faptului ca instituţia reclamantă nu are nicio culpă privind nerespectarea întocmai a acestei masuri, instanţa de fond a reţinut in mod eronat ca nu rezulta ca măsura impusa in sarcina Ministerului Energiei, ca unica instituţie responsabila, ar fi nelegala.
Iniţierea demersurilor (acte normative, corespondenta) şi continuarea acestora au fost în permanenţă susţinute de Ministerul Energiei, însă finalizarea acestor operaţiuni necesita coparticiparea si a altei instititutii care deţine in fapt aceste bunuri, respectiv Ministerul Economiei care refuza predarea sau care ar putea sa o accepte cu impunerea unor obligaţii care nu au temei legal (transmiterea acestor bunuri, condiţionat in mod nefiresc de preluarea si a bunurilor S.C. C.). Aşadar, din partea instituţiei noastre, demersuri de preluare in vederea intrării in legalitate, astfel cum au dispus auditorii au fost in mod constant întreprinse de către Ministerul Energiei.
Cu privire la bunurile Hidroelectrica, in legătura cu care se fac referiri la contactul de concesiune nr. x/27.12.2004, mentionandu-se valoarea bunurilor de 3.474.417.709 RON (conform reevaluării la 31.12.2013), preluarea acestor bunuri trebuie sa se facă printr-un act normativ iniţiat de către deţinătorul actual al bunurilor, respectiv Ministerul Economiei (fost Ministerul Economiei, Comerţului si Relaţiilor cu Mediul de Afaceri - MECRMA). Or, atât timp cat aceasta instituţie tergiversează intrarea in legalitate, Ministerul Energiei nu are nicio culpa.
Astfel, la data de 02.09.2016, Ministerul Energiei a fost cel care a iniţiat proiectul de Hotărâre a Guvernului privind transmiterea unor bunuri din domeniul public al statului aflate in administrarea MECRMA în domeniul public al statului şi aflate in administrarea Ministerului Energiei, şi modificarea anexei nr. 7 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public, proiect transmis şi înregistrat la MECRMA cu numărul 73610/02.09.2016. în privinţa acestui act normativ, pentru a reglementa corespunzător situaţia bunurilor în discuţie, cu bună credinţă Ministerul Energiei a iniţiat procedura, deşi aceasta trebuia să fie demarată la nivelul MECRMA, deţinătorul actual al bunurilor.
Aşadar, considera ca a depus diligentele necesare, deşi acestea nu stau in căderea instituţiei reclamante. Cu toate acestea, preluarea bunurilor Hidroelectricii nu poate fi făcuta de către Ministerul Energiei de sine stătător, ci numai cu concursul Ministerului Economiei.
In consecinţă, nu există culpă in neinregistrarea bunurilor in speţa, atât timp cât bunurile nu s-au predat legal de către Ministerul Economiei pentru a fi înregistrate corespunzător. Mai mult, chiar daca instituţia a iniţiat actele pe care deţinătorul trebuia sa le iniţieze, orice intarziere sau tergiversare a finalizării acestei activităţi nu ne este imputabila.
Cu privire la bunurile S.C. C. S.A., de a căror intrare in legalitate partea este condiţionată de către Ministerul Economiei, acestea au fost supuse furturilor din conducte si se afla la acest moment in administrarea Ministerului Economiei, Ministerul Energiei neavand nici un drept asupra lor. Însă Ministerul Economiei, pentru a nu fi răspunzător de prejudiciile cauzate de furturile din anii anteriori, condiţionează predarea bunurilor Hidroelectrica si de preluarea celor ale S.C. C. S.A., numai pentru ca aceasta s-ar afla in Anexa la hotărârea de organizare si funcţionare a Ministerului Energiei, insa numai ca si societate in vederea privatizării. Administrarea bunurilor reprezintă o situaţie distincta, confuzia fiind menţinută la nivelul Ministerului Economiei, tocmai in scopul sus-mentionat.
Autoritatea competentă desemnata în baza legii, pentru administrarea bunurilor aferente sistemului de transport al ţiţeiului şi cel al gazelor naturale, este Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, care are calitatea de autoritate concedenta, în conformitate cu dispoziţiile Legii petrolului nr. 238/2004, cu modificările si completările ulterioare.
Pentru administrarea sistemului de transport prin conducte a produselor petroliere este desemnat Ministerul Economiei, în conformitate cu dispoziţiile art. 7 si 9 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 37/2005, cu modificările si completările ulterioare, in care Ministerul Economiei are calitatea de concedent.
In baza dispoziţiilor art. 7 si art. 9 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 37/2005, cu modificările si completările ulterioare, conductele de transport al produselor petroliere se află în "inventarul bunurilor din domeniul public al statului . . . . . . . . . .si va fi concesionat, în vederea exploatării de Ministerul Economiei şi Comerţului", respectiv "Ministerul Economiei si Comerţului va organiza procedura legala de concesionare a serviciului de transport prin conducte al produselor petroliere" deci, in baza legii "Ministerului Economiei si Comerţului" i s-a atribuit calitatea de autoritate concedenta, având obligaţia legala de a organiza procedura de concesionare a serviciului de transport prin conducte al produselor petroliere, benzinei si motorinei".
Dispoziţiile O.U.G. nr. 37/2005 cu modificările si completările ulterioare nu au fost modificate până în prezent.
Aşadar, nu există nicio legătură de cauzalitate între faptul că Societatea C. S.A., aflată în prezent în faliment, este inclusă în anexa nr. 2 şi administrarea conductelor de transport produse petroliere de către Ministerul Energiei. De altfel si S.C. E. S.A. se afla in anexa nr. 2 a Ministerului Energiei, iar administrarea conductelor S.C. E. S.A. nu se afla la instituţia reclamantă ci la ANRM, conform Hotărârii Guvernului nr. 793/2002.
Concluzionând, demersurile Ministerului Energiei de preluare a bunurilor HIDROELECTRICA este condiţionat de preluarea inclusiv a bunurilor S.C. C. S.A., asupra cărora partea nu are însă niciun drept, temeiurile fiind precizate mai sus.
Aşadar, exista aceasta opoziţie la preluarea bunurilor HIDROELECTRICA, bunuri pentru care Ministerul Energiei a făcut demersuri concrete.
2. În ceea ce priveşte măsura II.11 - "Nerecuperarea sumei de 225.931 RON plătită din fonduri de la bugetul de stat, în cadrul unor proiecte cofinanţate din fonduri externe si de la bugetul de stat, respinse de Autoritatea de Management în urma analizei cererilor de rambursare POS CCE înregistrate sub nr. x/25.02.2013 şi sub nr. x/05.11.2015"(vet. 14 din Decizie):
La respingerea acestei masuri, instanţa de fond a avut in vedere următoarele considerente: "in cauza de fata nu se stabileşte legalitatea impunerii corecţiilor ci recuperarea sumelor aferente".
Consideră ca exista o contradictorialitate evidenta in aceasta motivare a instanţei.
Pe de o parte, se poate constata ca in privinţa acestei masuri, Curtea de Conturi si-a extins competenta, depasindu-si atribuţiile. Activităţile de prevenire, constatare a neregulilor, stabilire şi de recuperare a creanţelor bugetare rezultate din neregulile apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora sunt reglementate prin O.U.G. nr. 66/2011.
Conform art. 2 alin. (1) lit. k) din O.U.G. nr. 66/2011, activitatea de recuperare a creanţelor rezultate din nereguli semnifica "exercitarea funcţiei administrative de către autorităţile competente în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, în vederea stingerii creanţelor bugetare rezultate din nereguli".
Conform art. 2 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 66/2011, activitatea de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din nereguli semnifica activitatea prin care se stabileşte şi se individualizează obligaţia de plată rezultată din neregula constatată, prin emiterea unui titlu de creanţă.
La art. 2 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa, unde sunt enumerate autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, nu se regăseşte Curtea de Conturi.
In raport cu prevederile legale citate, apreciază că:
- constatarea Curţii de Conturi in sensul producerii unei pagube bugetului de stat, a fost făcută cu încălcarea competenţei sale materiale. In ipoteza in care Curtea de Conturi considera că au fost încălcate dispoziţiile legale cu privire la obţinerea şi utilizarea fondurilor europene, avea obligaţia legala să sesizeze autoritatea cu competenţe în gestionarea acestor fonduri. Contractele la care se face referire în actul Curţii sunt finanţate din fonduri europene, pe baza aprobării autorităţii de management, sumele plătite în baza acestora fiind rambursate integral şi cuprinse în declaraţiile de cheltuieli către Comisia Europeană.
- stabilirea, individualizarea obligaţiei de plată si recuperarea sumelor rezultate din aplicare de corecţii financiare pentru neregulile în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene poate fi efectuata exclusiv în baza unui titlu de creanţă. Potrivit art. 21 alin. (20) din O.U.G. nr. 66/2011, constituie titluri de creanţa procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare/Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor, care se emit în vederea stingerii creanţei, or in speţa, nu a fost emis un titlu de creanţa.
De asemenea, in H.G. nr. 519/2014 sunt stabilite sancţiuni pentru încălcarea dispoziţiilor legale cu privire la obţinerea şi utilizarea fondurilor europene (ratele aferente reducerilor procentuale/corecţiilor financiare aplicabile pentru abaterile prevăzute în anexa la O.U.G. nr. 66/2011), iar printre abaterile enumerate nu se regăseşte încălcarea principiului economicităţii.
Concluzionând, Curtea de Conturi nu avea competenta legala de a se pronunţa in privinţa acestor constatări, masurile fiind dispuse in mod nelegal cu depăşirea competentei legale.
Pe fondul măsurii dispuse, netemeinicia măsurii rezulta si din următoarele aspecte:
A. Referitor la suma de 78.709,91 RON reprezentând contravaloarea FEDR a unor corecţii financiare aferente cererii de rambursare POS CCE înregistrată sub nr. x/05.11.2015, situaţia de prezintă astfel:
Notificarea privind situaţia Cererii de rambursare din data de 05.11.2015 - finală, transmisă de AM POS CCE cu nr. x/08.01.2016, respinge plata sumei de 78.709,91 RON şi propune corecţia de 25%. OIE a contestat corecţia prin adresa cu nr. x/16.02.2016, pe următoarele considerente:
Aspectele contestate de AM POSCCE, privind încălcări ale unor prevederi din Documentaţia de atribuire, sunt atribuţiile autorităţii contractante respectiv Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, respectiv Direcţiei Generale Achiziţii Publice, Servicii Interne şi Concesiuni (având calitatea de administrator al contractelor de asistenţă tehnică). Deşi AM POSCCE nu constată nicio abatere privind modul de derulare şi implementare a Contractului nr. x/22.03.2015, prevede totuşi dispunerea unor propuneri corective adresate beneficiarului serviciilor de evaluare, respectiv OIE.
Se constată faptul că temeiurile legislative invocate de AM POS CCE la cele două puncte din documentaţia de atribuire pentru care se aplică corecţia sunt eronat atribuite şi nu vizează aspectele constatate, reprezentant evident erori în modul de elaborare a Notificării de respingere a plăţii. (AMPOSCCE confirmă şi o defineşte ca "eroarea materială" în adresă cu nr. x/11.05.2016).
Referitor la abaterile invocate de AM POSCCE legate de criteriile din documentaţia de atribuire, OIE a demonstrat faptul că aceastea au fost impuse de solicitările clare din caietului de sarcini şi au respectat atât principiul transparenţei cât şi cerinţele legislaţiei în domeniu.
Nu în ultimul rând, procedura de atribuire a făcut obiectul verificărilor procedurale din partea UCVAB, înainte de desemnarea ofertantului câştigător.
Urmare contestaţiei transmise cu adresa nr. x/16.02.2016, AM POSCCE a întocmit Raportul Comisiei de analiză şi soluţionare a diferendului transmis cu adresa nr. x/11.05.2016 şi a concluzionat admiterea în parte a contestaţiei, reducând corecţia aplicată de la 25% la 5%. în concluzie, plata respinsă de AM, POSCCE de 78.709,91 RON este redusă în conformitate cu reducerea corecţiei de la 25% la 5%.
B. In ceea ce priveşte suma de 147.221,91 RON reprezentând contravaloarea FEDR a unor corecţii financiare aferente cererii de rambursare POS CCE înregistrată sub nr. x/25.02.2013:
Cererea de rambursare a fost întocmită pentru două proiecte de asistenţă tehnică, respectiv pentru Servicii de management financiar şi control, Contract nr. x/15.06.2011 şi pentru Servicii pentru evaluarea propunerilor de proiecte aferente Axei Prioritare 4 din cadrul POS CCE, Contract nr. x/23.11.2011 F. S.R.L. Corecţia de 25% a fost aplicată la ambele contracte. Luând în considerare Lista de verificare administrativă a Cererii de rambursare înregistrată sub nr. x/25.02.2013, la care se face referire în raportul misiunii de audit financiar, sunt prezentate următoarele aprecieri:
Aspectele contestate de AM POSCCE, privind încălcări ale unor prevederi din Documentaţia de atribuire, sunt şi în acest caz atribuibile autorităţii contractante respectiv Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, respectiv Direcţiei Generale Achiziţii Publice, Servicii Inteme şi Concesiuni (având calitatea de administrator a contractelor). Este important de reţinut că la nivelul anului 2013, AM POS CCE făcea parte din cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. Prin urmare se constată impunerea unei corecţii autorităţii contractante MECMA, de către o direcţie din structura acesteia.
Referitor la lista de verificare a cererii de rambursare, se poate observa că toate verificările sunt legate doar de cheltuielile solicitate la rambursare (facturile prezentate de beneficiar).
Criteriile folosite în documentaţia de atribuire de către autoritatea contractantă, respectiv Ministerul Economiei, au fost similare pentru toate documentaţiile ce au prevăzut asistenţă tehnică de specialitate în procesul de evaluare, inclusiv pentru documentaţiile de atribuire folosite pentru contractarea de asistenţă de evaluare în sprijinul AMPOSCCE. Având în vedere acest fapt se remarcă că aceste corecţii nu vizează întotdeauna aceleaşi criterii de calificare considerate discriminatorii, deşi toate documentaţiile sunt similare din acest punct de vedere.
Echipa de evaluatori, constituită dintr-un expert extern şi un ofiţer financiar, invocă la pct. 5.2 - Analiza achiziţiilor din Lista de verificare a cererii de rambursare inclusiv aspecte legate de derularea contractului nr. x/23.11.2011, respectiv de întocmire a unui număr de acte adiţionale având ca obiect suplimentarea unor experţi evaluatori sau de prelungire de contract. Dacă pentru aspectul legat de suplimentare a experţilor prin act adiţional nu prezintă nici o obiecţie legată de vreo cerinţă din documentaţia de atribuire, pentru prelungirea contractului se menţionează că "deşi a fost modificat termenul de execuţie acesta nu a reprezentat un factor de evaluare". Se constată că evaluatorii nu au cunoscut/înţeles cerinţele din caietul de sarcini, din contractul de asistenţă tehnică. Ca o exemplificare, beneficiarul a avut ca cerinţă în documentaţia de atribuire să prezinte minim 8 experţi dintre care 4 cu pregătire tehnică de specialitate şi 4 cu pregătire în domeniul financiar. CV-urile experţilor au fost verificate conform criteriilor impuse de documentaţia de atribuire şi au fost aprobate sau respinse. Beneficiarul a avut dreptul pe parcursul derulării contractului în funcţie de cerinţele procesului de evaluare să suplimenteze numărul de experţi, fără ca acest fapt să implice costuri suplimentare din partea autorităţii contractante. Actul adiţional nu face decât sa consemneze numărul şi numele experţilor aprobaţi pentru evaluare de către OIE, după analiza CV-urilor.
Evaluatorii cererii de rambursare consideră că prelungirea contractului nr. x/23.11.2011 cu acte adiţionale nu ar fi ţinut cont de subfactorul de evaluare "Descrierea de ansamblu privind planificarea şi graficul de îndeplinire a activităţilor". Precizăm că prelungirea prin acte adiţionale a contractului nr. x/23.11.2011 a vizat doar activitatea legată de sprijinul acordat în procesul de contractare (şi nu activitatea de evaluare propriu-zisă). Având în vedere modificările legislative în domeniul energiei, s-a constatat la momentul respectiv că o serie de solicitanţi acceptaţi pentru finanţare au solicitat prelungirea perioadei de depunere a documentelor pentru contractare, ulterior s-a renunţat la finanţarea nerambursabilă, obligând OIE să prelungească procesul de contractare. Este greu de înţeles motivul pentru care s-au aplicat corecţii pentru aceste activităţi care în principal nu au reprezentat factori de evaluare, activităţi care la momentul desfăşurării lor au fost aprobate de AMPOSCCE în scopul absorţiei fondurilor europene.
În concluzie, se constată că impunerea unei corecţii autorităţii contractante MECMA s-a făcut neîntemeiat de către o direcţie din structura acesteia, doar ANAP-ul succesorul ANRMAP, UCVAP având rol de suport operaţional în aplicarea corectă a legislaţiei în acest domeniu cu atribuţii legate de consilierea metodologică a autorităţilor contractante în procesul de atribuire a contractelor de achiziţie publică. Cheltuielile pentru care se face corecţia, declarate în cererea de rambursare, au fost realizate de beneficiarul F. S.R.L. pentru prestarea serviciilor de evaluare şi nu au nici o legătură cu criteriile din documentaţia de atribuire întocmită în scopul contractării acestor serviciilor de evaluare. Corecţia este aplicată şi pentru activităţi care nu se regăsesc în documentaţie ca factori de evaluare, activităţi care la momentul desfăşurării lor au fost aprobate de însăşi entitatea respectivă.
Ca atare aceasta măsura a fost dispusa nelegal si menţinută netemeinic de către instanţa de fond.
3. In ceea ce priveşte măsura I. 8 - " Nerespectarea prevederilor legale privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, prin neprezentarca de documente privind efectuarea transferului dreptului de proprietate pentru care s-au emis decizii de expropriere" (pct. 12 din Decizie):
Instanţa de fond a reţinut in mod sumar ca reclamantul a recunoscut ca măsura nu a fost finalizata si numai daca masurile indicate ar fi fost finalizate s-ar fi putut retine nelegalitaea măsurii.
Pe parcursul derulării acestui litigiu, măsura a fost îndeplinita, motiv pentru care in privinţa acesteia Decizia Curţii a rămas fara obiect.
Anexează in acest sens:
- Hotărârea Guvernului nr. 1018/2016 privind înscrierea unor terenuri aflate in administrarea Ministerului Energiei in inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, prin care la art. 1 s-a aprobat înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a terenurilor aflate în administrarea Ministerului Energiei, rezultate ca urmare a exproprierii, în baza Hotărârii Guvernului nr. 959/2015 privind aprobarea amplasamentului si declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate în coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "S.N.G.N. ROMGAZ" - S.A. - Instalaţie tehnologică de suprafaţă la sonda 4 Bătrâneşti, judeţul Bacău ";
- Hotărârea Guvernului nr. 122/2018 privind înscrierea bunurilor imobile aflate în administrarea Ministerului Energiei, aferente coridorului de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "S.N.G.N. ROMGAZ - S.A. - Conducta de aducţiune a sondei 15 Bilciureşti", judeţul Dâmboviţa, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, prin care la art. 1 s-a aprobat înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a bunurilor imobile aflate în administrarea Ministerului Energiei, intrate în proprietatea publică a statului ca urmare a exproprierii, în baza Hotărârii Guvernului nr. 958/2015 privind aprobarea amplasamentului şi declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate în coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "S.N.G.N. ROMGAZ - S.A.. - Conducta de aducţiune a sondei 15 Bilciureşti", judeţul Dâmbovita, cu datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
4. In ceea ce priveşte măsura II.16 - "Nerespectarea prevederilor legale privind exercitarea calităţii de autoritate concedentă pentru serviciul public de distribuţie a gazelor naturale" (pct. 15 din Decizie):
In motivarea respingerii acestei masuri, instanţa de fond a reţinut ca reclamantul trebuie sa urmărească permanent realizarea acelor obiective care tin de asigurarea unui serviciu public cetăţenilor. A mai reţinut instanţa de fond ca "reclamantul in mod total nejustificat s-a erijat intr-un apărător al intereselor concesionarilor susţinând lipsa de culpa a acestora in condiţiile in care a recunoscut expres ca nu a urmărit si nici nu a luat masuri in situaţia in care termenele de realizare a investiţiilor de către concesionari nu au fost respectate ori nu au fost respectate obligaţii contractuale ".
Constatările instanţei de fond cu privire la aceasta măsura sunt contradictorii, instanţa preluând in mare parte motivarea contestata in cauza.
Pentru toate cele 13 contracte de concesiune verificate de către reprezentanţii Curţii de Conturi s-a constatat că nu au fost efectuate controale de către concedent. In opinia recurentei, contractele de concesiune încheiate în perioada 2003-2012, nu prevăd în mod imperativ efectuarea controlului de către concedent, acesta având dreptul (nu obligaţia) verificării stadiului de realizare a lucrărilor de investiţii şi totodată, dreptul de a proceda la toate verificările utile pentru exercitarea drepturilor sale. Prin Nota de relaţii s-a precizat că faţă de ceea ce s-a realizat sau nu s-a realizat pană Ia data de 27.05.2015 (data semnării Protocolului de predare-primire documente aferente activităţii de distribuţie gaze naturale de Ia Serviciul de Pregătire şi Urmărire Contracte Concesiune Gaze Naturale din cadrul M.E.C.T.) Ministerul Energiei nu işi poate asuma ceea ce nu a îndeplinit fostul concedent.
În susţinerea faptului că ministerul de resort, în calitatea sa de concedent. are dreptul si nu obligaţia efectuării controlului, aşa cum în mod greşit s-a afirmat prin Decizia nr. 9/05.09.2016 emisă de CURTEA DE CONTURI, face cunoscute instanţei următoarele:
Activitatea de distribuţie a gazelor naturale este o activitate reglementată şi, prin urmare, pentru obţinerea licenţei de operare a unui sistem de distribuţie conform reglementărilor ANRE în vigoare este obligatorie prezentarea documentelor probatoare, cum de altfel şi în activitatea de concesionare a sistemului de distribuţie, ministerul de resort, pentru contractele de concesiune, are obligaţia de a analiza toate documentele relevante conform prevederilor legale în vigoare, activitatea de control fiind lăsată la latitudinea concedentului, acesta având dreptul si nu obligaţia de a efectua controale. Drept urmare, concedentul, respectiv ministerul de resort, în cazul în care consideră că documentele prezentate de concesionar sunt suficiente şi acoperă/soluţionează anumite probleme apărute, care riscă să afecteze buna derulare a unui contract de concesiune a sistemului de distribuţie gaze naturale, poate opta să nu mai efectueze controale.
In consecinţă, activitatea de control la care se face referire în Decizia nr. 9 a Curţii de Conturi nu este o activitate obligatoriu de executat de către concedent. neexistând un termen care să impună execuţia acesteia, aceasta regăsindu-se printre drepturile concedentului, în speţă ministerul de resort.
În susţinerea celor mai sus prezentate, concedentul a pus în aplicare şi a respectat prevederile conform cărora poate să procedeze la toate verificările utile pentru exercitarea drepturilor sale şi poate să ia cunoştinţă pe loc sau prin copii de pe orice document tehnic sau contabil care poate fi relevant pentru controlul efectuat de concedent.
În acest sens, pentru cele 207 contracte de concesiune aflate în derulare, Ministerul Energiei a transmis notificări, în perioada februarie- martie 2016, către toţi concesionarii, solicitând documente justificative în ceea ce priveşte plata redevenţei pentru perioada 2013-2015 şi realizarea programelor de investiţii asumate prin contracte.
Faţă de cele mai sus arătate, de la data de 27.05.2015 (data semnării Protocolului de predare-primire documente aferente activităţii de distribuţie gaze naturale de la Serviciul de Pregătire şi Urmărire Contracte Concesiune Gaze Naturale din cadrul M.E.C.T.), Ministerul Energiei, prin direcţia de specialitate, a întreprins măsuri ferme şi concrete pentru exercitarea drepturilor sale în ceea ce priveşte derularea contractelor de concesiune, dar neefectuarea controalelor de către fostul concedent nu poate fi pusă în sarcina actualului concedent.
În ceea ce priveşte neconstituirea garanţiei de bună execuţie pentru garantarea investiţiilor asumate prin contracte, formele de contracte elaborate şi propuse spre aprobare de fostul concedent, Ministerul Economiei, începând cu anul 2003 şi până în anul 2007 nu au prevăzut clauze privind constituirea de către concesionar a unei scrisori bancare de bună execuţie pentru garantarea investiţiilor asumate.
Începând cu anul 2008 şi până în prezent, indiferent de legislaţia aplicabilă încheierii contractelor de concesiune a serviciului de distribuţie gaze naturale (Ordinul nr. 1652/2007 al ministrului economiei şi finanţelor pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune a serviciului public de distribuţie a gazelor naturale şi H.G. nr. 749/2014 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune a serviciului public de distribuţie a gazelor naturale), formele de contract au prevăzut clauze privind constituirea de scrisori bancare de bună execuţie pentru garantarea investiţiilor asumate.
Acest fapt a fost constatat chiar de reprezentanţii Curţii de Conturi care au efectuat controlul, iar în cuprinsul încheierii nr. 113/03.11.2016, au precizat faptul că auditorii au identificat contracte în care s-au prevăzut clauze de constituire a scrisorilor bancare de buna execuţie, respectiv contractul de concesiune nr. x/17.07.2009 (corn. Cernica, jud. Ilfov) şi contractul de concesiune nr. x/04.10.2011 (loc. Stei, jud. Bihor), iar pentru aceste contracte, încheiate în anii 2009 si 2011, există clauze privind obligativitatea concesionarilor de a constitui aceste garanţii, mai mult chiar, reprezentanţii Curţii recunosc că pentru contractele menţionate există depuse de concesionari aceste scrisori bancare pentru garantarea investiţiilor.
Referitor la neîndeplinirea obligaţiilor contractuale privind plata redevenţei, pentru care nu au fost calculate şi pretinse penalităţi în condiţiile stabilite în contracte, constatarea nu corespunde realităţii, deoarece, pentru anul 2015, perioada efectuării misiunii de audit, cât şi pentru anii 2013 şi 2014, toţi concesionarii monitorizaţi de Serviciul concesiuni din cadrul Ministerului Energiei au achitat redevenţă datorată bugetului de stat, în conformitate cu prevederile contractelor de concesiune, iar în cazurile de întârzieri la plata redevenţei au fost calculate şi achitate penalităţile de întârziere aferente, concesionarii prezentând documentele de plată doveditoare.
Referitor la preluarea activităţii de concesionare a serviciului de distribuţie gaze naturale, la momentul semnării Protocolului de predare-primire a documentelor privind activitatea de concesionare dintre Ministerul Economiei şi Ministerul Energiei (având nr. 110.969/27.05.2015 pentru M.E.I.M.M.M.A.) au existat documente privind actele adiţionale iniţiate şi nefinalizate şi solicitările concesionarilor rămase fără răspuns în cadrul Ministerului Economiei. Persoanele desemnate să semneze din cadrul M.E.I.M.M.M.A. au specificat: "Fără asumarea consecinţelor de ordin juridic-contencios datorate derulării defectuoase a contractelor de concesiune".
De asemenea, direcţia de specialitate din cadrul M.E.I.M.M.M.A a constatat deficienţe, care au condus la gestionarea necorespunzătoare a contractelor de concesiune a serviciului public de distribuţie gaze naturale, în perioada 2011-2014 şi, pe cale de consecinţă, a propus conducerii ministerului iniţierea unei acţiuni de control din partea Curţii de Conturi a României, care să aibă următoarele obiective:
1. Verificarea conformităţii activităţii concedentului, în privinţa încheierii contractelor de concesiune a serviciului public de distribuţie gaze naturale, pe perioada 2003 -2015, cu prevederile actelor normative aplicabile în materia concesiunii serviciului public de distribuţie gaze naturale:
2. Verificarea modului în care concedentul şi-a exercitat drepturile şi şi-a executat obligaţiile cu ocazia derulării contractelor de concesiune a serviciului public de distribuţie a gazelor naturale, pe perioada 2003-2015.
Scopul acestei acţiuni, în viziunea noului concedent, M.E.I.M.M.M.A, a fost să se delimiteze de responsabilităţile privind activitatea desfăşurată de fostul concedent în ceea ce priveşte derularea contractelor de concesiune în perioada 2003-2015 şi să nu poată fi reţinută culpa sa, prin separarea sarcinilor care ar fi trebuit îndeplinite de fostul şi de actualul concedent. Astfel, pentru contractele menţionate în Anexele 9 si 10 din Protocolul de predare-primire a documentelor, respectiv acte adiţionale iniţiate şi nefinalizate şi solicitări ale concesionarilor nerezolvate, actualul concedent, Ministerul Energiei, nu poate acoperi perioada de timp si nici asumarea consecinţelor unor acte juridice pentru care fostul concedent (Ministerul Economiei) era direct responsabil .
Pe cale de consecinţă, măsurile impuse prin Decizia nr. 9/05.09.2016 a Curţii de Conturi pentru actualul concedent sunt practic imposibil de realizat, atât din punct de vedere juridic, cât şi din punct de vedere al perioadei impuse pentru rezolvare, având în vedere complexitatea problemelor survenite în derularea contractelor de concesiune. Concluzionând, Curtea de Conturi era obligata sa individualizeze măsura, având în vedere ca scria de consecinţe negative nu deriva dintr-o culpa a Ministerului Energiei, ci a Ministerului Economiei, care a gestionat defectuos problema a cărei dezlegare o solicitam.
În recunoaşterea faptului că serviciul de distribuţie a gazelor naturale este o activitate reglementată, legiuitorul a avut în vedere prevederile art. 173 alin. (6), conform cărora: "A.N.R.E. reexaminează la fiecare 2 ani necesitatea şi modalitatea de impunere a obligaţilor de serviciu public, ţinând seama de evolufia sectorului de gaze naturale."
În ceea ce priveşte invocarea existenţei culpei din partea concesionarului, prin neîndeplinirea realizării investiţiilor asumate prin contractul de concesiune, trebuie îndeplinite următoarele condiţii: existenţa unui prejudiciu în patrimoniul concedentului, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta concesionarului de neîndeplinire a obligaţiei contractuale şi prejudiciu.
În ceea ce priveşte prejudiciul - acesta constă într-o consecinţă dăunătoare de natură patrimoniala sau nepatrimoniala, ca efect al neexecutării obligaţiilor asumate printr-un contract valabil încheiat. Pentru a se naşte obligaţia de reparare, prejudiciul patrimonial trebuie să fie cert (este cert când existenţa sa este sigură şi poate fi stabilită întinderea lui).
In ceea ce priveşte raportul de cauzalitate între neexecutarea obligaţiilor contractuale şi prejudiciul suferit de concedent: concesionarul nu poate fi obligat la penalităţi/daune interese atunci când neexecutarea prestaţiei se datorează faptei concedentului sau faptei unei terţe persoane. Lipsa raportului de cauzalitate face inaplicabilă regula răspunderii civile.
Pentru angajarea răspunderii contractuale este necesară condiţia culpei concesionarului.
Răspunderea nu funcţionează în ipoteza unei neexecutări justificate a contractului tocmai pentru că aceasta nu este culpabilă.
Condiţiile care stau la baza angajării răspunderii contractuale sunt:
- Condiţia vinovăţiei - poate fi vorba de răspundere numai daca i se poate imputa concesionarului neexecutarea obligaţiei contractuale,
- Condiţia prejudiciului - suportat de partea care a cauzat prejudiciul.
Faţă de cele mai sus arătate, nu se întrunesc condiţiile generale şi necesare pentru invocarea culpei concesionarilor, chiar şi în contractele de concesiune care conţin prevederi exprese pentru calcularea penalităţilor de nerealizare a investiţiilor, instanţa urmând a se pronunţa in sensul admiterii cererii de recurs si inlaturarii masurilor impuse de intimate parata.
5. In ceea ce priveşte măsura I.10 - "Nerespectarea prevederilor lesale privind numirea/revocarea membrilor consiliului de administraţie şi directorului general la G." (oct. 16 din Decizie):
In motivare, instanţa a reţinut ca nici pana in prezent, G. nu are numit un director conform prevederilor O.U.G. nr. 109/2011, motiv pentru care trebuie urmărita intrarea in legalitate sub acest aspect.
Aceasta măsura a fost îndeplinita, instanţa urmând a constata acest aspect.
Prin Hotărârea AGA din data de 08.11.2017 (Hotărârea AGA nr. 24/08.11.2017) s-a aprobat declanşarea acţiunii de selecţie a administratorilor G. S.A..
Prin hotărârea AGA din data de 04.04.2018 s-au ales membrii Consiliului de Administraţie al G., prin metoda votului cumulativ, de asemenea prin aceeaşi hotărâre s-a stabilit si durata contractului de mandat de 4 ani şi forma contractului de mandat.
Ulterior, in data de 25.04.2018 a fost declanşată de către Consiliul de Administraţie procedura de selecţie a directorilor cu contract de mandat, respectiv directorul general şi directorul financiar.
La data de 02.07.2018 a fost finalizată de către Consiliul de Administraţie, procedura de selecţie a directorului general şi a directorului economic, încheindu-se cu aceştia contractul de mandat.
3.2. Prin recursul său, pârâta Curtea de Conturi a României, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a hotărârii atacate şi în rejudecarea cauzei, respingerea în tot a acţiunii ca neîntemeiată.
Privind soluţia de anulare a măsurilor dispuse la pct. 15 din Decizia nr. 9/2016, stabilite în sarcina intimatului reclamant în baza prevederilor art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992, republicată pentru înlăturarea neregulilor financiar ~ contabile constatate, solicită instanţei de recurs sa constate nelegalitatea hotărârii atacate, aceasta fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 500 alin,l C. proc. civ., coroborate cu art. 41 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, în raport de dispoziţiile art. 11 alin. (2) şi art. 12 din Legea nr. 85/2006, cu probele administrate pentru argumentele dezvoltate în cele.ee succed
Instanţa de fond a apreciat că sunt nelegale măsurile dispuse la pct. I.5 din decizia atacată, în esenţă pentru următoarele considerente:, În mod nelegal pârâtul nu a luat în considerare efectele deciziei de casare. Astfel, conform prevederilor art. 500. alin. (1) C. proc. civ. hotărârea casată nu are nicio putere.
Prin urmare, prin casarea hotărârii de închidere a procedurii se consideră ca nici un moment Hidroelectrica S.A. nu a ieşit din procedura hisolvenţei, aşa încât calcularea de dobânzi penalizatoare pentru neplata dividendelor contravine prevederilor art. 41 din Legea m: 85/2006..,,
Instanţa de fond în mod greşit nu a avut la pronunţarea soluţiei, faţa de constatările care au fost valorificate prin măsurile dispuse la pct. 1.5 din decizie, dispoziţiile art. 11 alin. (2) şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora:
Art. 11 alin. (2) "Atribuţiile judecătorul-sindic simt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi la procesele şi cererile de natura judiciara aferente procedurii insolveriţei. Atribuţiile manageriale aparţin administratorului judiciar ori lichidatorului sau, în mod excepţional, debitorului, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-şi administra averea. Deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunităţii de către creditori, prin organele acestora."
Art. 12"(1) Hotărârile judecătorul-sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel."
Astfel, prin măsura dispusă la pct. 1.5 din Decizia nr. 9/2016 s-au stabilit în sarcină recurentului - reclamant obligaţia de a înlătura neregulile constatate, vizând nesolicitarea şi recuperarea dobânzilor în sumă de 16.022.658 RON pentru neplata la termen a dividendelor de către S.C. Hidroelectrica S.A..
În urma verificărilor efectuate, pentru perioada 30-06.2013 (data ieşirii din insolvenţă a S.C. Hidroelectrica SA)- 25.02.2014 (data reintrării în insolvenţă a acesteia), s-a constatat că MEIMMMA nu a calculat, evidenţiat şi solicitat plata de dobânzi penalizatoare (la nivelul ratei dobânzii de referinţă a BNR), pentru neplata la termen a dividendelor cuvenite bugetului de stat de către societate (preluate de la OPSP1).
Prin sentinţa civilă nr. 7222/20 iunie 2012 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2012 s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva debitoarei S.C. Hidroelectrica S.A..
Ministerul Economiei s-a înscris la masa credală a debitoarei cu suma de 254.913.316,43 RON, creanţa admisă conform Tabelului preliminar al creanţelor, publicat în Buletinul Procedurilor de insolvenţă nr. 12666/17.09.2012.
Prin Convenţia nr. 71836/17.06.2013 încheiată cu S.C. Hidroelectrica S.A., Ministerul Economiei a fost de acord să renunţe în mod expres, definitiv şi irevocabil la oricare şi toate acţiunile, pretenţiile, cererile, drepturile de orice natură, actuale sau care se pot naşte în viitor în ceea ce priveşte orice penalităţi, dobânzi sau alte despăgubiri care s-au născut sau s-ar putea naşte în legătură cu creanţa de 254.913.316,43 RON, ulterior ieşirii S.C. Hidroelectrica S.A. din insolvenţă.
Potrivit sentinţei civile nr. 6482/26.06.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2012, s-a decis în baza art. 132 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, închiderea procedurii reorganizării judiciare SPEEH Hidroelectrica S.A..
Conform dispoziţiilor sus menţionate, "O procedură de reorganizare prin continuarea activităţii sau lichidare pe bază de plan va fi închisă, prin sentinţă, în urma îndeplinirii tuturor obligaţiilor de plată asumate în planul confirmat. Dacă o procedură începe ca reorganizare, dar apoi devine faliment, aceasta va fi închisă în conformitate cu dispoziţiile alin, (2)."
Ulterior, prin decizia civilă nr. 456/25.02.2014, pronunţată în dosarul nr. x/2012, Curtea de Apel Bucureşti a casat hotărârea judecătorului -sindic.
Prin Procesul-verbal de predare - primire nr. x/21.08.2013 o parte din patrimoniul OPSPI a fost predat către Departamentul pentru Energie, inclusiv debitul reprezentând dividende aferente anului 2010 de recuperat de la S.C. Hidroelectrica S.A., în sumă de 197.562.886,29 RON (suma de 254.913.316,43 RON mai puţin 46.729.041,51 RON accesorii calculate şi recunoscute la masa credală şi 10.621.388,63 RON - rata achitată pentru luna iulie 2013).
Prin Procesul-verbal de predare - primire cu nr. x/RN/07.11.2013 încheiat între OPSPI şi Departamentul pentru Energie s-a predat/primit debitul în sumă de 46.729.041,96 RON reprezentând debitori din accesorii calculate pentru dividende de recuperat de la S.C. Hidroelectrica S.A..
Aşa cum prevede art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, hotărârile judecătorului - sindic sunt executorii, pe cale de consecinţă până la pronunţarea deciziei de casare, pentru perioada cuprinsă între 27.06.2013 şi 25.02.2014, Hidroelectrica S.A. nu s-a aflat în procedură de reorganizare judiciară, context în care Ministerul Energiei trebuia să evidenţieze şi să solicite dobânzi penalizatoare (la nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României), pentru neplata la termen a dividendelor cuvenite bugetului de stat de către S.C. Hidroelectrica S.A..
Mai mult decât atât, în perioada 27.06.2013 - 25.02.2014, când S.C. Hidroelectrica S.A. nu s-a aflat în procedură de reorganizare judiciară, conducerea acestei societăţi nu a mai fost asigurată de către un administrator judiciar, aşa cum rezultă din Rapoartele financiare pentru anii 2013 şi 2014 ale Hidroelectrica.
Referitor la efectele produse de decizia civile nr. 456/25.02.2014, prin care s-a dispus casarea hotărârii judecătorului sindic şi respectiv concluzia instanţei de fond conform căreia S.C. Hidroelectrica S.A. nu a ieşit niciun moment din procedură insolvenţei, în opinia recurentei este nelegală, în raport de dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, hotărârea fiind executorie şi producând efecte pentru perioada 27.06.2013-25.02.2014, perioadă în care entitatea nu s-a aflat în procedura de reoganizare judiciară.
Instanţa de fond a analizat legalitatea măsurilor dispuse doar prin prisma efectelor produse de decizia de casare, în aceste condiţii reţinând faptul că societatea nu a ieşit niciun moment din procedura insolvenţei. Precizează însă că prin cererea de chemare în judecată s-a mai susţinut faptul că sunt neîntemeiate constatările Curtii de Conturi întrucât convenţia încheiată în condiţiile în care societatea era în insolvenţă a produs efectele juridice anticipate de părţi - plata întregii creanţe a Ministerului Economiei, pe cale de consecinţă " ieşirea din insolvenţă a SPEE Hidroelectrica S.A. (...), nu a anulat angajamentele de plată valabile ale părţilor." De asemenea reclamantul mai precizează că la acea dată nu existau creanţe restanţe constând în dividente ", prin urmare "Ministerul Economiei nu avea temei legal pentru perceperea de dobânzi şi/sau penalităţi".
Nu pot fi primite ca întemeiate nici aceste susţineri conform cărora, ieşirea din insolvenţă a S.P.E.E. Hidroelectrica S.A. nu a anulat angajamentele de plată valabile ale părţilor, întrucât începând cu data intrării în insolvenţă a S.P.E.E. Hidroelectrica S.A. (20.06.2012), Ministerului Economiei îi era interzis să mai calculeze dobânzi sau penalităţi pentru neplata la timp a dividendelor.
De reţinut este faptul că, prin convenţia nr. 71836/17.06.2013 încheiată între Ministerul Economiei şi S.C. Hidroelectrica S.A. s-a stabilit:
"(7)ME renunţă în mod expres, definitiv şi irevocabil la oricare şi toate acţiunile, pretenţiile, cererile, drepturile de orice natură, actuale sau care se pot naşte în viitor în ceea ce priveşte orice penalităţi, dobânzi sau alte despăgubiri care s-au născut sau s-ar putea naşte în legătură cu creanţa de 254.913.316,43 RON, ulterior ieşirii Hidroelectrica din insolvenţă, sub condiţia îndeplinirii de către Hidroelectrica a obligaţiilor asumate.
(13) Prezenta convenţie şi toate obligaţiile asumate de către Părţi prin aceasta produce efecte sub condiţia suspensivă a ieşirii societăţii din insolvenţă până la data de 30 iunie 2013,(...)".
În aceste condiţii, ulterior ieşirii Hidroelectrica din insolvenţă, convenţia nu putea produce efecte, fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, care obligă aceste entităţi, în caz de nerespectare a termenului prevăzut la art. 1 alin. (3), la plata unei dobânzi penalizatoare conform art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv o dobândă penalizatoare calculată conform art. 3 din O.G. nr. 13/2011.
În Procesul-verbal de constatare s-a consemnat faptul că, Departamentul pentru Energie pentru perioada 30.06.2013 - 25.02.2014, nu a evidenţiat şi nu a solicitat dobânzi penalizatoare pentru neplata la termen a dividendelor cuvenite bugetului de stat de către S.C. Hidroelectrica S.A..
Nici eventualele susţinerile ale recurentului - reclamant potrivit cărora societatea a respectat convenţia încheiată cu Ministerul Economiei prin plata dividendelor, prin urmare nu ar fi avut temei legal să calculeze noi dobânzi şi penalităţi, urmare a ieşirii din insolvenţă, nu sunt întemeiate, întrucât perioada respectivă intră sub incidenţa dispoziţiilor O.G. nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome.
Prin urmare, în situaţia dată, prevederile convenţiei nr. 71836/17.06.2013 între Ministerul Economiei şi S.C. Hidroelectrica S.A. nu fac inaplicabile dispoziţiile art. 3 din O.G. nr. 64/2001.
Potrivit prevederilor art. 22 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, ordonatorii de credite răspund de realizarea veniturilor, ori dividendele sunt venituri cuvenite bugetului de stat.
În aceste condiţii, în mod corect s-a constatat faptul că reclamantul nu a urmărit realizarea unei bune gestiuni financiare în administrarea patrimoniului, raportat la dispoziţiile O.G. nr. 119/1990, deşi acesta avea obligaţia de a asigura legalitatea, regularitatea, economicitatea, eficacitatea şi eficienţa utilizării fondurilor şi în administrarea patrimoniului.
Totodată, în temeiul art. 10 din acelaşi act normativ, conducătorii compartimentelor de specialitate răspund pentru realitatea, regularitatea şi legalitatea operaţiunilor ale căror documente justificative le-au certificat, obţinerea vizei de control financiar preventiv propriu pe documente care cuprind date nereale sau inexacte şi/sau care se dovedesc ulterior nelegale nu exonerează de răspundere pe şefii compartimentelor de specialitate care le-au întocmit.
Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, Anexei 1 la Metodologia de eşantionare aprobată prin Ordinul MECMA nr. 2.459/12.11.2012, Secţiunea B, art. 5 alin. (4), art. 52 şi art. 56 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 42/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Energiei, întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri (în vigoare până la data de 22 decembrie 2015, dată la care a fost abrogată prin art. 16 din H.G. nr. 980/2015), pentru argumentele invocate în cele ce succed.
Prin măsurile dispuse la pct. 11.12,11.13,11.14,11.15 şi 11.16 din Decizia nr. 9/2016, în baza prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicata, au fost stabilite obligaţii în sarcina conducerii reclamantului privind înlăturarea abaterilor de la legalitate şi regularitate constatate, determinarea întinderii exacte a prejudiciilor cauzate şi întreprinderea dermersurilor necesare recuperării lor. Rugăm instanţa de control judiciar să caseze hotărârea recurată şi rejudecând cauza pe fond să menţină măsurile dispuse ca fiind temeinice şi legale, pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a dispus anularea măsurilor de la pct. II. 12 din Decizia nr. 9/2016, apreciind că "Reţinerile pârâtei sunt eronate şi nu au fost analizate în nici un fel justificările prezentate de către reclamant în legătură cu această măsură. Pârâtul în decizia contestată a reţinut eronat că nu s-ar fi prevalat numărul de probe prevăzut în contract.
Astfel, la art. 3 din contractul nr. x/2015 încheiat cu H. S.A. s-a stabilit că vor fi prevalate 100 de probe, 50 pentru benzină şi 50 pentru motorină.
Chiar în decizia atacată s-a reţinut că au fost prelevate probe de la 45 de staţii de distribuţie, iar de la un număr de 5 staţii au fost prelevate câte 2 probe pentru benzină şi 2 pentru motorină, fiind realizate un număr total de 100 rapoarte de încercare.
Prin urmare, chiar pârâta a susţinut că au fost prelevate în total 100 de probe, adică tocmai numărul prevăzut în contract.
În contract nu s-a făcut trimitere la un număr de staţii ci la un număr de probe. Greşită este şi reţinerea privind nerespectarea procedurii privind prelevarea probelor stabilită prin Ordinul nr. 2459/2012, iar această greşeală a pornit de la interpretarea eronată a menţiunilor din rapoartelor de încercare întocmite de laborator.
Astfel, prelevarea cantităţilor de benzină, respectiv motorină este consemnată în procesele-verbale de eşantionare (...)."
Potrivit Metodologiei de eşantionare aprobată prin Ordinul ministrului ECMA nr. 2.459/12.11.2012, în vederea determinării parametrilor prevăzuţi în specificaţiile tehnice pentru benzină şi motorină, se prelevează 3 probe, identificabile oricând, iar cantitatea stabilită pentru cele 3 probe de benzină este de 9 litri, iar pentru motorină, de 4,5 litri.
Respectarea acestei Metodologii a fost prevăzută Ia art. 6 "Obligaţiile presatoruîui" din contractul nr. x/03.11.2015, potrivit cărora, prestatorul avea obligaţia să realizeze activitatea de eşantionare pentru benzină şi motorină, în conformitate cu prevederile OMECMA nr. 2459/2012 privind sistemul de monitorizare a calităţii benzinei şi motorinei, şi să efectueaze încercările respectând metodele prevăzute în standardele SR EN 228:2012 pentru benzină, şi respectiv SR EN 590:2014 pentru motorină.
Prin această Metodologie s-a stabilit efectuarea a 3 probe precum şi cantitatea necesara pentru cele 3 probe de benzina de 9 litri, iar pentru motorina, de 4,5 litri.
Intimatul - reclamant a încheiat în aceeaşi data, 2 contracte de prestări servicii, respectiv contractul nr. x/03.11.2015 cu H.. S.A. şi nr. 82/03.11.2015 cu I. S.R.L., având acelaşi obiect, respectiv: "efectuarea de către prestator a activităţii de eşantionare care constă în prelevarea de minim 100 probe, din care minim 50 probe pentru benzină, minim 50 probe pentru motorină din loturile stabilite de beneficiar şi efectuarea încercărilor de determinare a parametrilor specificaţiilor tehnice prevăzute în H.G. nr. 928/2012, cu modificările şi completările ulterioare."
Cu comanda înregistrată sub nr. x/18.11.2015, a fost solicitată prelevarea a câte o probă de benzină şi o probă de motorină de la un număr de 50 de staţii de distribuţie nominalizate, la care se adaugă alte 9 staţii de distribuţie de rezervă, de asemenea nominalizate.
Potrivit Procesului-verbal de recepţie înregistrat sub nr. x/08.12.2015, a raportului tehnico-economic întocmit de S.C. H. S.A. şi înregistrat sub nr. x/08.12.2015, şi a proceselor-verbale de eşantionare, au fost prelevate probe de la un număr de 45 de staţii de distribuţie, iar de la un număr de 5 staţii de distribuţie, au fost prelevate câte 2 probe de benzină respectiv 2 probe de motorină, fiind realizate un număr total de 100 rapoarte de încercare (50 pentru benzină, 50 pentru motorină).
Potrivit Rapoartelor de încercare, întocmite de Laboratorul OGC-Brazi, pentru probele de motorină, probele au fost recepţionate în câte 2 recipiente sigilate de 1 litru capacitate fiecare, în condiţiile în care, potrivit Proceselor-verbale de eşantionare, au fost prelevate cantităţile de 4,5 litri motorină şi 9 litri de benzina de la fiecare staţie de distribuţie.
MEIMMMA a avizat favorabil recepţia documentelor şi a acceptat la plata factura, în condiţiile în care, prelevarea de probe nu s-a efectuat pentru numărul total de de staţii stabilit prin contract(fiind prelevate probe din 45 staţii din 50 staţii stabilite în contract), iar prelevarea de probe nu s-a efectuat cu respectarea cantităţii stabilita prin Metodologia de eşantionare aprobata prin OMECMA nr. 2.459/12.11.2012.
Potrivit Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenta şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, aprobate prin OMFP nr. 1792/2002, în fazele din procesul execuţiei bugetare, operaţiunile de lichidare şi ordonanţare constau în:
- lichidarea cheltuielilor - se verifică realitatea sumei datorate, pe baza documentelor justificative care să ateste operaţiunile respective. Persoana împuternicita sa efectueze lichidarea cheltuielilor, verifica personal documentele justificative şi confirma pe propria răspundere ca aceasta verificare a fost realizată;
- ordonanţarea cheltuielilor - se confirmă ca livrările de bunuri au fost efectuate sau alte creanţe au fost verificate şi ca plata poate fi realizată. Persoana desemnată de ordonatorul de credite, confirmă că exista o obligaţie certă şi o sumă datorată, exigibilă la o anumită data, ordonanţarea de plata va fi însoţită de documentele justificative în original şi va purta viza persoanelor autorizate din compartimentele de specialitate, care sa confirme corectitudinea sumelor de plata, livrarea şi recepţionarea bunurilor.
Faptul că a fost numită o comisie de recepţie prin ordin de ministru, care a certificat realitatea şi exactitatea datelor, a acordat bun de plata pe factura prezentată la plata, nu dă dreptul intimatului - reclamant de a recepţiona servicii prestate în alte condiţii decît cele stabilite prin contract şi respectiv prin Metodologia de eşantionare aprobată prin OMECMA nr. 2.459/12.11.2012. Fără a respectata obligaţiile contractuale (art. 6 din contractul nr. x/03.11.2015), în sensul ca prelevarea de probe nu s-a efectuat cu respectarea cantităţii stabilită prin Metodologia de eşantionare aprobata prin OMECMA nr. 2.459/12.11.2012, reprezentanţii MEIMMMA au avizat favorabil recepţia documentelor şi au acceptat la plata factura nr x/08.12.2015 în sumă de 130.658,801ei, ce a fost plătită cu ordinul de plată nr. x/16.12.2015.
În mod greşit instanţa de fond a primit ca întemeiate susţinerile reclamantului potrivit cărora pârâta, Curtea de Conturi a României, nu a ţinut cont de documentele prezentate în timpul controlului, a interpretat în mod eronat obiectul contractului de prestări servicii încheiat şi a comparat în mod greşit procesele-verbale de eşantionare care includ cantităţile recoltate pentru proba de laborator, contraprobă şi proba - martor, cu rapoartele de laborator care reflectă doar realitatea care priveşte proba de laborator.
Aceste concluzii nu sunt întemeiate, întrucât potrivit dispoziţiilor Metodologiei de eşantionare aprobată prin OMECMA nr. 2.459/12.11.2012, în vederea determinării parametrilor prevăzuţi în specificaţiile tehnice pentru benzină şi motorină, se prelevează 3 probe, identificabile oricând, iar cantitatea stabilită pentru cele 3 probe de benzină este de 9 litri, iar pentru motorină, de 4,5 litri.
Respectarea acestei Metodologii a fost prevăzută la art. 6 "Obligaţiile presatorului" din contractul nr. x/03.11.2015, potrivit cărora, prestatorul avea obligaţia să realizeze activitatea de eşantionare pentru benzină şi motorină, în conformitate cu prevederile OMECMA nr. 2459/2012 privind sistemul de monitorizare a calităţii benzinei şi motorinei, şi să efectueaze încercările respectând metodele prevăzute în standardele SR EN 228:2012 pentru benzină, respectiv SR EN 590:2014 pentru motorină.
Potrivit Anexei 1 la Metodologia de eşantionare aprobată prin Ordinul MECMA nr. 2.459/12.11.2012, Secţiunea B,
"1. Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, denumit în continuare MECMA, monitorizează respectarea cerinţelor privind calitatea benzinei şi motorinei, prin eşantionare.
2. Activitatea de eşantionare constă în prelevarea probelor de benzină şi motorină şi efectuarea încercărilor de determinare a parametrilor specificaţiilor tehnice prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 928/2012, precum şi cerinţelor privind conţinutul de biocarburanţi, prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 935/2011. cu modificările şi completările ulterioare. Reprezentanţii MECMA pot fi observatori la prelevarea probelor.
3. Activitatea de eşantionare se realizează de laboratoare de încercări, de organisme de certificare produs sau de organisme de inspecţie de terţă parte, recunoscute în acest scop de MECMA."
Iar, potrivit Anexei 3 la aceasta Metodologie, în vederea determinării parametrilor prevăzuţi în specificaţiile tehnice pentru benzină şi motorină, se prelevează 3 probe, identificabile oricând:
- proba pentru laborator: "cantitatea de produs prelevată dintr-un lot pentru a permite determinarea de către organismul recunoscut a parametrilor specificaţiilor tehnice prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 928/2012 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a benzinei şi motorinei şi de introducere a unui mecanism de monitorizare şi reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră şi în Hotărârea Guvernului nr. 935/2011 privind promovarea utilizării biocarburanţilor şi a biolichidelor cu modificările şi completările ulterioare ";
contraproba: "proba care se utilizează pentru efectuarea încercărilor suplimentare atunci când rezultatele încercărilor asupra probei pentru laborator au evidenţiat neconformitatea acesteia cu specificaţiile tehnice prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 928/2012, şi în Hotărârea Guvernului nr. 935/2011, cu modificările şi completările ulterioare ";
- proba-martor: "proba care se păstrează de către distribuitorul final.
Cantitatea necesară pentru cele 3 probe de benzină este de 9 litri, iar pentru motorină, de 4,5 litri".
Aşa cum a arătat anterior în actul de control în urma verificărilor efectuate s-a reţinut faptul că MEIMMMA a încheiat în aceeaşi data, 2 contracte de prestări servicii, respectiv contractul nr. x/03.11.2015 cu H.. S.A. şi nr. 82/03.11.2015 cu I. S.R.L., având acelaşi obiect, respectiv:
"efectuarea de către prestator a activităţii de eşantionare care constă în prelevarea de minim 100 probe (...)".
Cu comanda înregistrată sub nr. x/18.11.2015 a fost solicitată prelevarea a câte o probă de benzină şi o probă de motorină de la un număr de 50 de staţii de distribuţie nominalizate, la care se adaugă alte 9 staţii de distribuţie de rezervă, de asemenea nominalizate.
MEIMMMA a avizat favorabil recepţia documentelor şi a acceptat la plata factura, în condiţiile în care, prelevarea de probe nu s-a efectuat pentru numărul total de de staţii stabilit prin contract (fiind prelevate probe din 45 staţii din 50 staţii stabilite în contract), iar prelevarea de probe nu s-a efectuat cu respectarea cantităţii stabilita prin Metodologia de eşantionare aprobată prin OMECMA nr. 2.459/12.11.2012.
Reclamantul a invocat în susţinerea contestaţiei formulate faptul că la baza efectuării plăţilor din credite bugetare pentru serviciile de eşantionare în sumă de 130.658,80 RON, au stat la baza documente justificative avizate favorabil prin recepţia acestora de către o comisie numită prin ordin de ministru, care a certificat realitatea şi exactitatea datelor înscrise, au acordat bun de plată pe factura reprezentând totalitatea probelor contractate.
Fără a respectata obligaţiile contractuale, în sensul că prelevarea de probe nu s-a efectuat cu respectarea cantităţii stabilita prin Metodologia de eşantionare aprobata prin OMECMA nr. 2.459/12.11.2012, reprezentanţii MEIMMMA au avizat favorabil recepţia documentelor şi au acceptat la plata factura nr. x/08.12.2015 în sumă de 130.658,801ei, ce a fost plătită cu ordinul de plată nr. x/16.12.2015.
Intimatul - reclamant avea obligaţia de a urmări realizarea unei bune gestiuni financiare în utilizarea fondurilor publice, în conformitate cu prevederile art. 5 şi art. 10 din O.G. nr. 119/1990 prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în utilizarea fondurilor publice, şi în administrarea patrimoniului.
În concluzie, deşi prin comanda înregistrată sub nr. x/18.11.2015, a fost solicitată prelevarea a câte o probă de benzină şi o probă de motorină de la un număr de 50 de staţii de distribuţie nominalizate, la care se adaugă alte 9 staţii de distribuţie de rezervă, de asemenea nominalizate, prestatorii nu şi-au îndeplinit obligaţia de prelevarea a câte o probă de benzină şi o probă de motorină de la un număr de 50 de staţii de distribuţie nominalizate, Ministerul Energiei a aprobat şi efectuat plata din fonduri publice pentru servicii neprestate.
Instanţa de fond a admis cererea de anulare a măsurilor de la pct. II.13 din Decizia nr. 9/2016, precum şi cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul, A., apreciind că " Pentru a dispune această măsură, pârâta a reţinut numai prevederile de ordin general ale O.G. nr. 119/1999 fără a indica alte acte normative care ar fi fost încălcate de către reclamant deşi a făcut referire la încălcarea legalităţii şi regularităţii.
Nu poate fi vorba în speţă de administratorii speciali numiţi în baza art. 16 din Legea nr. 137/2002, ci de administratorii speciali desemnaţi conform dispoziţiilor legii 85/2014.
Cei desemnaţi în baza legii privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă au atribuţii special prevăzute de acest act normativ, respectiv art. 56, atribuţii care nu se suprapun şi nu intră în conflict cu atribuţiile din fişa postului, aşa cum a reţinut greşit pârâtul care a făcut trimitere expresă la atribuţiile din fişa postului referitoare la coordonarea şi monitorizarea activităţii administratorilor speciali numiţi în conformitate cu prevederile legii nr. 137/2002 şi nu cele ale administratorilor speciali prevăzuţi de legea nr. 85/2014.
Modalitatea de remunerare a administratorului special din cadrul procedurii insolvenţei este reglementată de acest act normativ, astfel că sumele indicate de către pârâtă în decizia atacată nu pot fi considerate ca fiind cheltuieli nelegale.
In plus, în încheierea contestată se reţine tot nelegal că plata administratorului special ar fi o plată nelegală, fapt contrazis de prevederile art. 52 din legea nr. 85/2014 care prevede că se suportă de către acţionari cheltuiala privind administratorul special."
Înţelege să critice hotărârea pronunţată pentru nelegalitate, instanţa de fond interpretând greşit dispoziţiile actelor normative incidente în cauză, astfel:
Faţă de considerentele reţinute de către instanţa de fond, aceasta a facut greşit aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 85/2014 în cauză, prin raportare la art. 16 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, întrucât constatarea Curţii de Conturi nu priveşte atribuţiile administratorului special în cadrul procedurii de insolvenţă, ci faptul că atribuţiile în calitate de administrator special, din contractul de mandat, sunt incompatibile cu atribuţiile în calitate de angajat al ministerului, din fişele postului.
Atribuţiile administratorului special numit în cadrul procedurii de insolvenţă, acestea au fost şi sunt reglementate de dispoziţiile:
- art. 18 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 potrivit cărora, "(2) Administratorul special are următoarele atribuţii:
a) exprimă intenţia debitorului de a propune un plan, potrivit art. 28 alin. (1) lit. h), coroborat cu art. 33 alin. (2);
b) participă, în calitate de reprezentant al debitorului, la judecarea acţiunilor prevăzute la art. 79 şi 80;
c) formulează contestaţii în cadrul procedurii reglementate de prezenta lege;
d) propune un plan de reorganizare;
e) administrează activitatea debitorului, sub supravegherea administratorului judiciar, după confirmarea planului;
f) după intrarea în faliment, participa la inventar, semnând actul, primeşte raportul final şi bilanţul de închidere şi participă la şedinţa convocată pentru soluţionarea obiecţiunilor şi aprobarea raportului;
g) primeşte notificarea închiderii procedurii."
art. 5 alin. (4), art. 52, art. 56 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, conform cărora:
Art. 5 alin. (4) "Administrator special este persoana fizică sau juridică desemnată de adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor/membrilor debitorului, împuternicită să le reprezinte interesele în procedură şi, atunci când debitorului i se permite să îşi administreze activitatea, să efectueze, în numele şi pe contul acestuia, actele de administrare necesare ".
Art. 52 '"După deschiderea procedurii, adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor/membrilor debitorului va desemna, pe cheltuiala acestora, administratorul special."
Art. 56 "(1) Administratorul special are următoarele atribuţii:
a) participă, în calitate de reprezentant al debitorului, la judecarea acţiunilor prevăzute la art. 117-122 ori a celor rezultând din nerespectarea art. 84;
b) formulează contestaţii în cadrul procedurii reglementate de prezenta lege;
c) propune un plan de reorganizare;
d) administrează activitatea debitorului, sub supravegherea administratorului judiciar, după confirmarea planului, doar în situaţia în care nu i s-a ridicat debitorului dreptul de administrare;
e) după intrarea în faliment, participă la inventar, semnând actul, primeşte raportul final şi situaţia financiară de închidere şi participă la şedinţa convocată pentru soluţionarea obiecţiunilor şi aprobarea raportului;
f) primeşte notificarea închiderii procedurii."
În Procesul-verbal de constatare, din Fişele de post nr. 181/18.02.2015 şi nr. 182/18.02.2015, semnate şi asumate de persoanele numite în calitate de administratori speciali, la SPEH Hidroelectrica S.A. şi Compania Naţională a Huilei S.A. Petroşani, respectiv de Directorul General şi Directorul General Adjunct din cadrul Direcţiei Generale Societăţi Comerciale din Minister, s-au consemnat atribuţii cu privire la care echipa de audit a apreciat că ar fi incompatibile, respectiv:
coordonarea activităţilor necesare procesului de administrare a participaţiilor statului deţinute la operatorii economici în portofoliului Ministerului Energiei, întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, dar fără a se limita Ia avizarea notelor de mandatare şi a mandatelor reprezentanţilor Ministerului Energiei, întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri în adunările generale ale acţionarilor, pe care le înaintează spre aprobare ministrului energiei, întreprinderilor mici şi mijlocii şi mediului de afaceri;
coordonarea monitorizării activităţii administratorilor speciali numiţi în conformitate cu prevederile Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare;
avizează propunerile de angajare a cheltuielilor/ordonanţări de plată şi avizează propuneri pentru acordarea Bun de plată, pentru cheltuielile iniţiate de Direcţia Generală Societăţi Comerciale şi le supune spre aprobare ministrului energiei numirea persoanelor în calitate de administrator special, s-a efectuat prin Hotărârea nr. 17/28.07.2015. a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor Societăţii de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentralele Hidroelectrica S.A., prin care a fost desemnat în calitate de administrator special, Directorul General al Direcţiei Generale Societăţi Comerciale, în perioada desfăşurării procedurii de insolvenţă.
Iar, prin OMEIMMMA nr. 773/03.06.2015, a fost desemnat în calitate de administrator special, la Compania Naţională a Huilei S.A. Petroşani, în perioada desfăşurării procedurii de insolvenţă, Directorul General Adjunct în cadrul Direcţiei Generale Societăţi Comerciale din Ministerul Energiei, întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri
În baza Hotărârii AGEA nr. 17/28.07.2015 şi a Ordinului MEIMMMA nr. 773/03.06.2015, au fost încheiate Contractele de mandat nr. x/28.07.2015 şi respectiv nr. 2/31.08.2015 între acţionarii S.C. Hidroelectrica S.A. (MEIMMMA şi Fond Proprietatea) şi Directorul General al Direcţiei Generale Societăţi Comerciale din Minister, şi Directorul General Adjunct în cadrul Direcţiei Generale Societăţi Comerciale din Ministerul Energiei, întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri având ca atribuţii, administrarea activităţii în perioadele derulării procedurii de insolvenţă.
In calitate de administratorii speciali, persoanele desemnate (directorul general şi directorul adjunct al DGSC) aveau atribuţii de a transmite lunar, un raport care să conţină principalele activităţi întreprinse, inclusiv informaţii privind situaţiile financiare, iar în urma evaluării şi avizării acestor rapoarte de către reprezentanţii Direcţiei Generale Societăţi Comerciale din cadrul Ministerului, aceştia încasau remuneraţia aferentă calităţii de administratori speciali.
In urma verificării documentelor privind ordonanţarea şi plata cheltuielilor cu administratorii speciali, au constatat faptul că, notele privind avizarea rapoartelor întocmite de administratorul special al Hidroelectrica S.A., au fost semnate de Directorul general adjunct al Direcţiei Generale Societăţi Comerciale, fiind propusă efectuarea, de către Direcţia Economică, Buget, financiar şi Contabilitate, a plăţilor reprezentând remuneraţia netă cuvenită administratorului special.
In mod similar, s-a constatat faptul că, notele privind avizarea rapoartelor întocmite de administrator special al Companiei Naţionale a Huilei S.A. Petroşani, au fost semnate de Directorul general al Direcţiei Generale Societăţi Comerciale, fiind propusă efectuarea, de către Direcţia Economică, Buget, financiar şi Contabilitate, a plăţilor reprezentând remuneraţia netă cuvenită administratorului special.
Intimatul - reclamant avea obligaţia de a urmări realizarea unei bune gestiuni financiare în utilizarea fondurilor publice, în conformitate cu prevederile art. 5, art. 1O din O.G. nr. 119/1990 avea obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficientei în utilizarea fondurilor publice, şi în administrarea patrimoniului.
În concluzie, instanţa de fond în mod greşit s-a limitat la a concluziona faptul că în speţă este vorba de administratori speciali numiţi în baza Legii nr. 85/2014, aspect necontestat de Curtea de Conturi, fără a analiza susţinerile prezentate în Procesul-verbal de constatare, respectiv în ceea ce priveşte ordonanţarea şi plata cheltuielilor cu administratorii speciali, în sesnsul că notele privind avizarea rapoartelor întocmite de administratorul special al Hidroelectrica S.A. şi respectiv de administratorul special al Companiei Naţionale a Huilei S.A. Petroşani, au fost semnate de aceleaşi persoane care le-au şi întocmit respectiv de Directorul general adjunct al Direcţiei Generale Societăţi Comerciale, deci tocmai de către persoanele care îndeplineau atribuţiile de administrator special, fiind propusă efectuarea, de către Direcţia Economică, Buget, financiar şi Contabilitate, a plăţilor reprezentând remuneraţia netă cuvenită administratorului special, în condiţiile în care, evaluarea şi avizarea acestor rapoarte nu s-a efectuat de alte persoane în drept să le certifice.
Măsura dispusă la pct. II.13 din Decizia nr. 9/05.09.2016 privind abaterile consemnate la pct. 9 din decizie care vizează efectuarea de plăţi din creditele bugetare în sumă de 35.587 RON, pentru remunerarea angajaţilor numiţi în calitate de administratori speciali la societăţile comerciale aflate în insolvenţă, la care ministerul este acţionar majoritar, în condiţiile în care, atribuţiile de administrator special stabilite prin contractul de mandat, sunt incompatibile cu atribuţiile din fişele posturilor.
Intimatul - reclamant privind nelegalitatea actelor atacate a invocat următoarele argumente:
- atribuţiile administratorului special nu se confundă cu cele ale DGP APSE, al cărui rol în cadrul procedurii de insolvenţă este minim, reflectând astfel rolul acţionarilor şi AGA;
- nu există o identitate între atribuţiile DGP APSE, respectiv ale conducerii acestei direcţii generale (director general, A. sau director general adjunct, J.) şi atribuţiile administratorului special în cadrul procedurii insolvenţei.
Nu pot fi primite ca relevante în cauză aceste susţineri întrucât constatările valorificate prin măsurile dispuse nu vizau exercitarea atribuţiilor administratorului special în cadrul procedurii de insolvenţă, pe care nu le contestăm, aşa cum a susţinut în faţa instanţei de fond, ci faptul ca aceste atribuţii de administrator special prevăzute în contractul de mandat, sunt incompatibile cu atribuţiile în calitate de angajat al ministerului, din fişele postului.
In ceea ce priveşte atribuţiile administratorului special numit în cadrul procedurii de insolvenţă, acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. S alin. (4), art. 52 şi art. 56 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.
Reiterează faptul că în baza fişelor de post nr. 181/18.02.2015 şi nr. 182/18.02.2015, semnate şi asumate de persoanele numite în calitate de administratori speciali la SPEH Hidroelectrica S.A. şi Compania Naţională a Huilei S.A. Petroşani, respectiv de Directorul general şi Directorul general adjunct din cadrul DGSC, aceştia exercită următoarele atribuţii:
- coordonarea, organizarea şi avizarea documentelor (note de analiză, sinteză, rapoarte şi alte asemenea) necesare derulării proceselor de privatizare şi atragere de investiţii, vânzare active/participaţii pentru operatorii economici din domeniul energiei şi la filialele acestora, inclusiv componenta juridică a acestora;
- coordonarea, organizarea şi avizarea documentelor (note de analiză, sinteză, mandate şi ordine de mandatare a reprezentanţilor MEIMMMA în AGA societăţilor din domeniul energiei, rapoarte şi alte asemenea) necesare activităţilor de administrare, restructurare şi lichidare, inclusiv componenţa juridică a acestora;
- coordonarea, organizarea şi avizarea documentelor (note de analiză, sinteză, rapoarte şi alte asemenea) necesare derulării activităţii de post privatizare inclusiv planul naţional de investiţii pentru operatorii economici din domeniul energiei şi la filialele acestora, inclusiv componenta juridică a acestora;
- coordonarea, organizarea şi avizarea documentelor (note de analiză, sinteză, rapoarte şi alte asemenea) precum şi avizarea acordării de consultanţă juridică necesare derulării activităţii de bugete din cadrul DGSC;
- coordonează activităţilor necesare procesului de administrare a participaţiilor statului deţinute la operatorii economici în portofoliului MEIMMMA, dar tară a se limita la avizarea notelor de mandatare şi a mandatelor reprezentanţilor ministerului în adunările generale ale acţionarilor, pe care le înaintează spre aprobare ministrului;
- coordonarea monitorizării activităţii administratorilor speciali numiţi în conformitate cu prevederile Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare;
- avizarea tuturor documentelor elaborate în vederea exercitării MEIMMMA a atribuţiilor acestuia în calitate de autoritate tutelară în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, propunerea spre aprobarea conducerii MEIMMA a unei liste scurte a candidaţilor ce vor fi desemnaţi în vederea alegerii în calitate de administratori/membrii consiliului de supraveghere, avizarea planurilor de administrare înaintate spre aprobare de către administratorii/membrii consiliului de supraveghere selectaţi, şi înaintarea spre aprobare de către ministrul a ordinului de mandatare a reprezentanţilor ministerului pentru a aproba în AGA acest plan;
- avizează propunerile de angajare a cheltuielilor/ordonanţări de plată şi avizează propuneri pentru acordarea Bun de plată, pentru cheltuielile iniţiate de DGSC şi le supune spre aprobare ministrului.
Un aspect foarte important de reţinut, este faptul că în calitate de administratorii speciali, cele două persoanele desemnate, directorul general şi directorul adjunct al DGSC, aveau atribuţii de a transmite lunar, un raport care să conţină principalele activităţi întreprinse, inclusiv informaţii privind situaţiile financiare, iar în urma evaluării şi avizării acestor rapoarte de către reprezentanţii DGSC din cadrul Ministerului, aceştia încasau remuneraţia aferentă calităţii de administratori speciali.
In aceste condiţii, echipa de audit a constatat în urma verificării documentelor privind ordonanţarea şi plata cheltuielilor cu administratorii speciali faptul că, notele privind avizarea rapoartelor întocmite de aceştia au fost semnate de conducerea DGSC (director general şi director general adjunct), la pronunerea de efectuare a plăţilor, reprezentând remuneraţia netă cuvenită administratorului special, formulată de Direcţia Economică, Buget, financiar şi Contabilitate.
Instanţa de fond a admis cererea de anulare a măsurilor de la pct. II.14 din Decizia nr. 9/2016, precum şi cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta, Societatea Naţională de închideri Mine Valea Jiului S.A., apreciind că "reiese că ajutorul de stat nu este prestabilit pentru o anumită cantitate fixă de huilă şi nici ca se are în vedere pentru stabilirea acestui ajutor de stat costuri fixe şi venituri fixe pentru ca subvenţia să fie limitată prin raportare la o sumă fixă de 80,77 RON/Gcal pentru anul 2014 şi 68,8 RON/Gcal pentru anul 2015.
Ceea ce nu trebuie depăşit conform deciziei este suma maximă stabilită pe baza costurilor şi veniturilor previzionale şi nu că nu s-ar mai acorda subvenţii pentru cantităţile mai mari sau mai mici realizate faţă de cele previzionale.
O.U.G. nr. 59/2014 a rectificat doar cheltuiala bugetară operând o reducere a sumei totale, ceea ce însemnă că celelalte valori ale H.G. nr. 134/2014 nu trebuiau modificate.
Astfel dacă în urma rectificării se stabileşte o valoare maximă a ajutorului de stat mai mică nu înseamnă că trebuie diminuată în acelaşi timp şi cantitatea pentru care se poate acorda subvenţia
Calculul efectuat de pârâtă este unul incorect care nu ţine seama de prevederile contractuale.
Pârâta nu a indicat în decizia atacată cum a calculat puterea calorifică realizată din moment ce aceasta nu corespunde nici cantităţii de huilă livrate şi nici puterii calorifice de referinţă (adică a celei contractate)
Susţinerile pârâtei că s-ar fi achitat în plus o subvenţie intervenientei B. nu au nici o bază legală şi nici nu se întemeiază pe prevederile contractuale care am văzut că fac trimitere la o formulă de calcul din care rezultă un coeficient de corecţie care mai apoi se adaugă sau scade la valoarea cantităţilor livrate."
Instanţa de fond a apreciat că este incorect calculul efectuat şi că nu s-a indicat modul de calcul a puterii calorifice, fără a analiza argumentele şi susţinerile consemnate în Procesul-verbal de constatare privind modul de calcul a subvenţiei cuvenite, respectiv:
- pentru anul 2014, faţă de costul unitar pentru huila produsă în anul 2014, menţionat în Raportul administratorilor B. S.A., de 119 RON/gcal, societatea a obţinut suma de 132,67 RON/gcal (preţ de livrare conform Raportului administratorilor de 52 RON/gcal la care se adaugă subvenţia de 80,67 RON/gcal stabilită prin H.G. nr. 134/2014), rezultând o diferenţă de 13,77 RON/gcal care a fost solicitată şi acordată în mod nelegal. Diferenţa cuvenită bugetului de stat, pentru cantitatea de 1.434.319 gcal pentru care, a fost acordată subvenţia de 80,67 RON/gcal stabilită prin H.G. nr. 134/2014 (115.850.000 RON =1.434.319 gcal * 80,67 RON/gcal) în sumă de 19.570.572 RON (1.434.319 gcal *13,77 RON/gcal) din care B. S.A. a restituit suma de 10.027.539,63 RON, rezultând o diferenţă de restituit de 9.543.032 RON.
- pentru anul 2015, costul total de 149.269 mii RON menţionat în Raportul anual al administratorilor a fost repartizat pentru un număr de 1.150.746 gcal, număr mai mic cu 36.857 gcal decât puterea calorifică realizată, considerate corecţii determinând un cost unitar RON/gcal de 129,71 RON/gcal, superior costului unitar real de 127 RON/gcal. Diferenţa de 1.556.770 RON achitată în plus B. S.A., pentru cantitatea de 1.187.603 gcal, pentru care a fost acordata subvenţia de 78,38 RON/gcal.
Măsura de la pct. II 14 din Decizia nr. 9/05.09.2016 a fost dispusă pentru înlăturarea abaterilor consemnate la pct. ll din decizie care vizează nerespectarea prevederilor legale privind justificarea subvenţiilor acordate pentru acoperirea costului de producţie a huilei produse de Societatea Naţională închideri Mine Valea Jiului S.A. (B.).
Prin H.G. nr. 134/2014 s-a aprobat acordarea ajutorului de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cadrul B..
Din creditele alocate la Capitolul 81.01.01.40 "Subvenţii pentru acoperirea costului de producţie a huilei" produse de B. S.A., MEIMMMA a acordat subvenţii în sumă de 115.850.000 RON, în anul 2014 şi respectiv de 73.825.152 RON, în anul 2015.
MEIMMMA, în justificarea sumelor acordate, a acceptat deconturi prezentate de B. S.A., în care au fost înscrise cantităţi de huilă mult mai mari decât cele aprobate (2014) sau cantităţi diminuate faţă de cele livrate efectiv ca fiind corecţii calitative (2015), fapt ce a condus la utilizarea nelegală a subvenţiei acordate în sumă de 9.543.032 RON, pentru anul 2014 şi respectiv de 1.556.770 RON, pentru anul 2015.
în mod greşit instanţa de fond a primit susţinerile reclamantului privind nelegalitatea măsurilor dispuse prin decizie, conform cărora "acordarea ajutorului de stat are ia bază deconturi justificative întocmite conform Hotărârii Guvernului, certificate de conducerea societăţii şi avizate de Direcţia generală regională a finanţelor publice Timişoara. Realitatea, regularitatea şi legalitatea datelor şi informaţiilor prezentate aparţine societăţii. Ca atare, nu există temei legal pentru reţinerea vreunei culpe în sarcina Ministerului Energiei (...)".
In opinia recurentei, argumentele prezentate nu erau relevante în soluţionarea litigiului, nefiind de natură a susţine nelegalitatea actelor atacate, întrucât constatările valorificate prin măsura dispusă la pct. II.14 din decizie, vizau modul de justificare a subvenţiei acordate B., în sensul includerii în deconturile justificative prezentate de B. a unor cantităţi de huilă mult mai mari decât cele aprobate prin act normativ (în anul 2014) sau a unor cantităţi diminuate faţă de cele livrate efectiv ca fiind corecţii calitative (în anul 2015), fapt ce a condus Ia utilizarea nelegală a subvenţiilor acordate.
Potrivit dispoziţiilor H.G. nr. 134/2014 şi H.G. nr. 134/2015, acordarea subvenţei s-a efectuat pentru produsul huilă energetică livrat de unităţile intrate în proces de închidere definitivă, ajutorul de stat a fost destinat acoperirii pierderilor aferente producţiei curente, cuantumul subvenţiei cât şi cantitatea de huilă au fost stabilite în anexa la aceste acte normative.
Astfel, în urma verificărilor efectuate raportat la cadrul legal aplicabil, echipa de audit a constatat următoarele:
. Pentru anul 2014, acordarea subvenţei s-a efectuat în baza dispoziţiilor H.G. nr. 134/2014, în anexa la acest act normativ fiind prevăzut ajutorul de stat destinat acoperiri pierderilor aferente producţiei curente pentru anul 2014 în cuantum de 80,77 RON/gcal pentru o cantitate maximă de 1.515.950 Gcal.
Din Nota justificativă nr. x/06.12.2014 întocmită de B. S.A., rezultă că, suma prevăzută pentru ajutorul de stat a fost de 115.850.000 RON, ministerul achitând integral această sumă iar B. S.A. a primit în anul 2014 o subvenţie în cuantum de 115.850.000 RON pentru cantitatea de 1.434.319 gcal (80,67 RON/gcal).
Prin decontul final depus de B. S.A., s-a înscris o diferenţă de restituit în suma de 10.027.539,63 RON (calculată ca diferenţă între subvenţia total acordată de 115.850.000 RON pentru cantitatea de 1.434.319 gcal (80,67 RON/gcal) şi costurile de producţie şi veniturile din producţia marfa la 31.12.2014 pentru cantitatea de 1.588.189 gcal (conform Raportului administratorilor pe anul 2014) în condiţiile în care, cantitatea maximă de huilă ce putea face obiectul subvenţiei conform Anexei la H.G. nr. 134/2014, a fost stabilită la 1.515.950 gcal, suma de 10.027.539,63 Iei a fost restituită de B. S.A. .
Astfel, MEIMMMMA a acceptat în justificarea subvenţiei acordate în sumă de 115.850.000 RON, o alta cantitate de huila mult mai mare decât cea aprobata prin H.G. nr. 134/2014, respectiv a acceptat o cantitate de 1.588.189 gcal faţă de cantitatea aprobata de dispoziţiile acestui act normativ, de 1.515.950 gcal, fapt ce a condus la reţinerea de către B. S.A. a unei subvenţii în plus în sumă de 9.543.032 RON.
Faţă de costul unitar pentru huila produsă în anul 2014, menţionat în Raportul administratorilor B. S.A., de 119 RON/gcal, societatea a obţinut suma de 132,67 RON/gcal (preţ de livrare conform Raportului administratorilor de 52 RON/gcal la care se adaugă subvenţia de 80,67 RON/gcal stabilită prin H.G. nr. 134/2014), rezultând o diferenţă de 13,77 RON/gcal care a fost solicitată şi acordată în mod nelegal.
În timpul misiunii de audit, s-a estimat diferenţa cuvenită bugetului de stat, pentru cantitatea de 1.434.319 gcal pentru care, a fost acordată subvenţia de 80,67 RON/gcal stabilită prin H.G. nr. 134/2014 (115.850.000 RON =1.434.319 gcal * 80,67 RON/gcal) în sumă de 19.570.572 RON (1.434.319 gcal *13,77 RON/gcal) din care B. S.A. a restituit suma de 10.027.539,63 RON, rezultând o diferenţă de restituit de 9.543.032 RON.
Pentru anul 2015, acordarea subvenţiei s-a efectuat în baza H.G. nr. 134/2015, în anexa căreia s-a prevăzut ajutorul de stat destinat acoperiri pierderilor aferente producţiei curente pentru anul 2015, în cuantum de 78,38 RON/gcal pentru o cantitate maximă de 1.190.477 Gcal.
B. în baza Notei justificativă nr. x/13.11.2015 şi a decontului justificativ pentru perioada 01.01.-31.10.2015, a solicitat o subvenţie totală de 68.710.692 RON, pentru cantitatea livrată din producţia anului 2015 de 998.701 gcal, din care: 61.724.677 RON era achitată la data decontului, rezultând o diferenţă de acordat de 6.985.952 RON.
În baza Notei justificative nr. x/17.11.2015 a Direcţiei generale energie şi mediu din cadrul MEIMMMA a fost achitată suma de 6.985.952 RON cu OP nr. x/24.11.2015.
În baza Notei justificative nr. x/15.12.2015 a Direcţiei generale energie şi mediu din cadrul MEIMMMA, s-a propus acordarea ajutorului de stat destinat acoperiri pierderilor aferente producţiei de huilă livrată efectiv pe perioada 01.01 - 30.11.2015, pentru cantitatea lirată de 1.073.040 Gcal pentru care, s-a solicitat subvenţie totală în sumă de 73.825.152 RON din care: 68.710.629 RON era achitată la data decontului anterior (998.701 gcal *68,80 RON/gcal) rezultând o diferenţă de acordat de 5.114.523 RON (74.339.32 gcal *68,8 RON/gcal).
În mod nejustificat, B. S.A. a diminuat cantitatea livrată cu 36.857 gcal., în situaţiile anexate la fiecare decont pe lunile anului 2015, această cantite reprezentând coorecţii calitative, în condiţiile în care la art. 4.3 din contractul nr. x/30.01.2015 încheiat de B. S.A. cu Societatea K. S.A., s-a stabilit pentru livrările efectuate la o altă calitate, să se calculeaze corecţii calitative, ca diferenţă între puterea calorifică realizată şi puterea calorifică de referinţă.
Din însumarea valorilor gcal, prezentate în situaţiile anexate la fiecare decont pe lunile anului 2015 rezultă că societatea a livrat către Societatea K., huilă energetică cu o putere calorifică realizată totală de 1.187.603 gcal şi a aceptat corecţii de calitate valorice de 36.857 gcal.
Astfel costul total de 149.269 mii RON menţionat în Raportul anual al administratorilor a fost repartizat pe numărul de 1.150.746 gcal, număr mai mic cu 36.857 gcal decât puterea calorifică realizată, considerate corecţii determinând un cost unitar RON/gcal de 129,71 RON/gcal, superior costului unitar real de 127 RON/gcal. De reţinut este că aceste corecţii nu influenţează numărul de Gcal realizate ci sunt corecţii efectuate în baza contactului de vânzare nr. 8/30.01.2015 între puterea calorifica realizată şi puterea calorifică de referinţă contractată şi influenţează livrarea.
În fapt, B. S.A. a diminuat numărul de gcal livrate în anul 2015 către Societatea K. S.A., cu un număr de 36.857 gcal prezentate în situaţiile anexate la fiecare decont pe lunile anului 2015.
Procedând astfel, costul total de 149.269 mii RON menţionat în Raportul anual al administratorilor a fost repartizat pentru un număr de 1.150.746 gcal, număr mai mic cu 36.857 gcal decât puterea calorifică realizată, considerate corecţii determinând un cost unitar RON/gcal de 129,71 RON/gcal, superior costului unitar real de 127 RON/gcal în timpul misiunii de auditului, s-a estimat o diferenţă de 1.556.770 RON achitată în plus B. S.A., pentru cantitatea de 1.187.603 gcal, pentru care a fost acordata subvenţia de 78,38 RON/gcal
Invocarea de către reclamant a faptului că deconturile prezentate de B. S.A. au fost certificate de conducerea societăţii şi avizate de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, nu justifică acordarea unor subvenţii în mod nelegal, respectiv pentru cantităţi de huilă mult mai mari decât cele aprobate prin acte normative.
Potrivit Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenta şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, aprobate prin OMFP nr. 1792/2002, fazele din procesul execuţiei bugetare cuprind:
- lichidarea cheltuielilor se verifică realitatea sumei datorate, pe baza documentelor justificative care să ateste operaţiunile respective. Persoana împuternicită să efectueze lichidarea cheltuielilor, verifică personal documentele justificative şi confirmă pe propria răspundere că această verificare a fost realizată;
- ordonanţarea cheltuielilor se confirmă că livrările de bunuri au fost efectuate sau alte creanţe au fost verificate şi că plata poate fi realizată. Persoana desemnată de ordonatorul de credite, confirmă că există o obligaţie certă şi o sumă datorată, exigibilă la o anumită dată, ordonanţarea de plată va fi însoţită de documentele justificative în original şi va purta viza persoanelor autorizate din compartimentele de specialitate, care să confirme corectitudinea sumelor de plată, livrarea şi recepţionarea bunurilor.
Prin modul cum a procedat, intimatul - reclamant nu a urmărit realizarea unei bune gestiuni financiare în utilizarea fondurilor publice, fapt dovedit prin acceptarea utilizării nelegale a subvenţiei în sumă de 9.543.032 RON, şi respectiv de 1.556.770 RON, entitatea în conformitate cu prevederile O.G. nr. 119/1990 avea obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficientei în utilizarea fondurilor publice, şi în administrarea patrimoniului.
Potrivit art. 10 din O.G. nr. 199/1999, ministerul avea obligaţia de a aproba proiectele de operaţiuni care respectă întru totul cerinţele de legalitate, regularitate şi încadrare în limitele creditelor bugetare aprobate, după caz, care poartă viza de control financiar preventiv propriu. De asemenea, Ministerul avea obligaţia de verifica realitatea sumei înscrise în deconturile prezentate de B., pe baza documentelor justificative care să ateste operaţiunile respective, în conformitate cu prevederile Ordinului MFP nr. 1792/2002, de a efectua plăţi, în limita creditelor bugetare aprobate, pe baza bunei gestiuni financiare, în conformitate cu prevederile art. 22 din Legea nr. 500/2002 a finanţelor publice.
In concluzie, pentru motivele expuse solicităm casarea hotărârii şi în rejudecarea pe fond a litigiului să dispuneţi respingerea ca neîntemeiate a cererii de anulare şi a cererii de intervenţie accesorie, menţinerea ca temeinice şi legale a măsurilor de la pct. IL.14 din Decizia nr. 9/2016, precum şi a încheierii nr. 113/2016.
Instanţa de fond a admis cererea de anulare a măsurilor de la pct. II.15 din Decizia nr. 9/2016, apreciind că " deşi în aparenţă cele două contracte par a avea obiect similar, reclamantul a indicat cele două CPV care nu sunt similare, astfel contractul nr. x/04.12.2013 a avut cod CPV 71314300-5, iar contractul nr. x.
Însăşi pârâta în decizia contestată a precizat că primul contract a avut ca obiect sprijinirea OIE în gestionarea proiectelor şi contractelor finanţate în cadrul Axei Prioritare 4, pe când cel de-al doilea contract a avut ca obiect asigurarea consultanţei în gestionarea proiectelor şi contractelor finanţate in cadrul aceleiaşi axe prioritare.
Deşi reclamantul şi-a motivat opţiunea de a încheia aceste contracte pe lipsa personalului calificat ori împrejurări precum ieşirea la pensie a unui angajat, pârâta a ignorat total susţinerile, justificările reclamantului şi nu a arătat ori demonstrat că faţă de multitudinea de proiecte şi contracte ce trebuiau monitorizate sau încheiate că personalul angajat era suficient pentru desfăşurarea tuturor activităţilor de care instituţia era responsabilă.
Sumele reţinute de pârât în decizia contestată sunt derizorii faţă de sumele nerambursabile care puteau fi pierdute în urma întârzierilor în evaluarea proiectelor ori monitorizarea acestora."
Critică hotărârea pronunţată pentru nelegalitate, instanţa de fond interpretând greşit dispoziţiile actelor normative incidente în cauză, astfel:
Prin măsura dispusă la pct. II.15 din Decizia nr. 9/2016 au fost valorificate constatările consemnate la pct. 13 din decizie, care privesc nerespectarea principiului economicităţii privind utilizarea fondurilor publice în sumă de 73.030,08 RON, pentru servicii de consultanţă (în gestionarea proiectelor şi contractelor finanţate în cadrul Axei Prioritare 4), angajate prin 2 contracte cu obiecte similare.
Abaterile de la legalitate şi regularitate au fost reţinute în urma verificării de către echipa de audit a plăţilor efectuate pentru serviciile de consultanţă contractate în vederea gestionării proiectelor şi contractelor de finanţare în cadrul axei Prioritare 4 "Creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării în contextul combaterii schimbărilor climatice".
Astfel, s-a constatat faptul că Departamentul pentru Energie a încheiat doua contracte de prestări servicii de asistenţă, care au obiecte similare, respectiv:
- contractul nr. x/04.12.2013, având ca obiect "sprijinirea OIE în gestionarea proiectelor şi contractelor finanţate în cadrul Axei Prioritare 4 "Creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării în contextul combaterii schimbărilor climatice " în scopul susţinerii OIE pentru realizarea activităţilor de monitorizare a proiectelor finanţate prin POS CCE".
Contractul a fost încheiat între Departamentul pentru Energie şi L., în calitate de persoană fizică autorizată, pentru o perioadă de 24 de luni, preţul contractului fiind de 130.480 RON, fără TVA. Contractul a fost actualizat prin actul adiţional nr x/16.02.2015;
- contractul nr. x/27.05.2014, având ca obiect "asigurarea consultanţei în gestionarea proiectelor şi contractelor finanţate în cadrul Axei Prioritare 4 Creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării în contextul combaterii schimbărilor climatice" în scopul susţinerii OIE pentru realizarea activităţilor de evaluare, selecţie, contractare şi monitorizare a proiectelor finanţate prin POS CCE".
Contractul a fost încheiat între Departamentul pentru Energie şi M., în calitate de persoană fizică autorizată, pentru o perioadă de 21 de luni, preţul contractului fiind de 130.821,60 RON. Contractul a fost actualizat prin actul adiţional nr. x/16.02.2015, încheiat între Ministerul Energiei, întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri şi persoana fizică autorizată.
Deşi cele doua contracte au avut obiecte similare, iar în cadrul proiectului au fost desemnaţi şi angajaţi ai Organismului Intermediar pentru Energie (OIE), organizat în cadrul MEIMMMA, din credite bugetare, au fost efectuate plăţi în sumă de 73.030,08 RON(pentru M. în anul 2015 a fost plătită suma de 73.030,08 RON, iar pentru L. în anul 2015 a fost plătită suma de 60.542,72 RON, cu nerespectarea principiului economicităţii, în utilizarea fondurilor publice.
Reclamantul prin cererea de chemare în judecată susţine nelegalitatea constatărilor şi măsurii dispuse, invocând în esenţă faptul că cele constatate sunt incorecte întrucât "contractul nr. x/27.05.2014 a vizat numai activitatea de monitorizare a 5 proiecte in perioada de implementare, neexistand suprapuneri ale activităţii celor doua contracte de prestare servicii".
Apreciază că în mod greşit instanţa de fond a primit ca întemeiate susţinerile reclamantului, având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, ordonatorul de credite avea responsabilitatea de a angaja şi utiliza creditele bugetare pe baza bunei gestiuni financiare.
Abaterile au fost reţinute în raport de prevederile art. 5 şi art. 10 din O.G. nr. 119/1990, care prevăd ca obligaţie realizarea unei bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în utilizarea fondurilor publice, şi în administrarea patrimoniului.
Intimatul - reclamant, cu nerespectarea prevederilor legale anterior menţionate, aşa cum reiese din documentele care au stat la baza emiterii actelor administrative atatacte, 1 a utilizat fonduri publice în sumă de 73.030,08 RON, pentru servicii de consultanţă, angajate prin 2 contracte cu obiecte similare.
Astfel, aşa cum echipa de audit a consemnat în actul de control, pentru gestionarea proiectelor şi contractelor de finanţare în cadrul axei Prioritare 4 "Creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării în contextul combaterii schimbărilor climatice", Departamentul pentru Energie a încheiat doua contracte de prestări servicii de asistenţă, care au ca obiect susţinerea OIE pentru proiectele finanţate prin POS CCE.
4. Apărările formulate în cauză
4.1. Prin întâmpinarea formulată la data de 04.04.2019, recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul Ministerul Energiei ca nefondat.
4.2. La data de 22.04.2019 a formulat întâmpinare şi intervenientul A., prin care a invocat excepţia nulităţii recursului formulat de Curtea de Conturi, apreciind că aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţia de motivare a căii de atac promovate, raportat la faptul că prin recursul pârâtei nu sunt invocate critici faţă de sentinţa atacată, ci doar sunt reluate aspectele învederate prin actele de control şi încheierea de soluţionare a contestaţiei.
Pe fondul recursului Curţii de Conturi, intimatul - intervenient a solicitat respingerea recursului promovat împotriva măsurii II 13 din Decizia nr. 9/2016 ca nefondat.
4.3. La data de 07.05.2019 a formulat întâmpinare Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului S.A., prin care a solicitat respingerea recursului formulat de pârâta Curtea de Conturi, în privinţa măsurii de la pct. II 14 dispusă prin Decizia nr. 9/2016, ca nefondat.
5. Aspecte de fapt şi de drept relevante în cauză
Auditorii publici externi din cadrul Departamentului IV al Curţii de Conturi a României au desfăşurat o misiune cu tema "Auditulfinanciar asupra contului anual de execuţie a bugetului de stat pe anul 2015" la Ministerul Energiei, întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri.
În urma verificărilor efectuate s-au constatat nereguli financiar -contabile şi o serie de abateri de la legalitate şi regularitate, consemnate în procesul-verbal de constatare înregistrat sub nr. x/WG/05.08.2016, anexă la Raportul de audit financiar nr. 102.442/VVG/05.08.2016.
Pentru valorificarea constatărilor şi remedierea abaterilor s-au dispus un număr de 16 măsuri prin Decizia nr. 9/2016, în temeiul prevederilor art. 33 alin. (3) şi art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată.
Ministerul Energiei a fost înfiinţat prin reoganizarea Ministerul Energiei, întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, conform prevederilor art. 3 din O.U.G. nr. 55/2015 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu dispoziţiile H.G. nr. 980/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Energiei.
Împotriva măsurilor dispuse la pct. I.1, I.2, I.3, I.5 - I.10 şi la pct. II.11 -16 din Decizia nr. 9/2015, conducerea Ministerului Energiei a formulat contestaţia nr. 102.876/VVG/20.09.2016, conform prevederilor pct. 204 din Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi (denumit în continuare RODAS), aprobat prin Hotărârea nr. 155/2014 a Plenului Curţii de Conturi a României, publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 547 din 24 iulie 2014.
Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României prin încheierea nr. 113/03.11.2016 a admis în parte contestaţia în ceea ce priveşte măsura dispusă la pct. 1.7 din Decizia nr. 9/2016, respingând-o în rest pentru celelalte măsuri dispuse în sarcina conducerii entităţii verificate.
Prin acţiunea introductivă de instanţă, înregistrată sub număr de dosar x/2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, Ministerul Energiei, în calitate de reclamant a solicitat anularea în parte a încheierii nr. 113/03.11.2016, în sensul "admiterii contestaţiei Ministerului Energiei formulată împotriva Deciziei nr. 09/05.09.2016 emisă de Departamentul IV din cadrul Curţii de Conturi a României, constatările de la punctele 3,4, 6,8, 11, 13, 15 şi 16, pentru care pârâta a decis măsuri la pct. I. 3, II.11, I.5, II.12, II.14, II.15 şi II.16 urmând a fi înlăturate ".
Deşi reclamantul a menţionat în mod expres aceste măsuri, argumentele prezentate în cererea de chemare în judecată vizau şi măsurile dispuse la pct. I.8, I.10 şi II.13 din decizia atacată.
Măsurile atacate au fost dispuse în temeiul prevederilor art. 33 alin. (3) şi art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992, republicată, potrivit cărora au fost aduse la cunoştinţa conducerii entităţii verificate neregulile financiar - contabile şi abaterile de la legalitate şi regularitate constatate, urmând ca aceasta prin acte proprii să determine întinderea exactă a prejudiciilor cauzate şi să întreprindă demersurile necesare şi legale în vederea recuperării lor.
În cauză, la data de 03.04.2017 s-a depus cerere de intervenţie în interesul reclamantului, formulată de A., vizând măsura dispusă la pct. II.13 din decizia atacată, cerere admisă în principiu prin încheierea de şedinţă din data de 12.07.2017.
De asemenea, la data de 14.07.2017, Societatea Naţională de închidere Mine Valea Jiului S.A. (B.) a depus la dosar o altă cerere de intervenţie în favoarea reclamantului, susţinând cererea de anulare a măsurii dispuse la pct. II.14 din Decizia nr. 9/2016, cerere admisă în principiu prin încheierea de şedinţă din 15.11.2017.
Prin sentinţa civilă nr. 2301/16.05.2018, instanţa de fond a admis în parte acţiunea şi a anulat în parte Decizia nr. 9/2016 şi încheierea nr. 113/2016, numai cu privire la măsurile I.5, II.12,II.13, II.14 şi II.15 din decizie.
Instanţa a admis şi cererile de intervenţie accesorie formulate de intervenienţii A. şi Societatea Naţională de închidere Mine Valea Jiului S.A.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamantul Ministerul Energiei şi pârâta Curtea de Conturi a României sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Cu prioritate, trebuie arătat că, din perspectiva pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., majoritatea criticilor formulate de către recurenţi cu privire la hotărârea recurată reiau apărările deja expuse în faţa instanţei de fond, reiterează aşadar argumentele juridice prezentate prin poziţia procesuală depusă în primă judecată.
Argumentele instanţei de fond, întru totul cuprinzătoare, fac, în privinţa celor mai multe dintre critici, inutilă reluarea lor în expunerea ce urmază a fi realizată de către instanţa de recurs.
De asemenea, recurentul reclamant a susţinut că una dintre măsurile curpinse în decizia emisă de Curtea de Conturi nu constată o abatare care produce un prejudiciu, or intimata poate dispune măsuri atât în cazul în care constată abateri de la legalitate de natură a produce un prejudiciu, cât şi în cazul în care constată nereguli de la regularitate şi pune în sarcina entităţii obligaţia de a le remedia.
6.1. În ceea ce priveşte recursul declarat de către reclamantul Ministerul Energiei
Recurentul invocă de nerespectarea, de către instanţa de fond, a obligaţiei de motivare a hotărârii, susţinând teza încălcării art. 488 pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei.
Înalta Curte constată că, din analiza considerentelor hotărârii recurate, rezultă că motivarea primei instanţe răspunde la argumentele prezentate de părţi, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt şi de drept, ceea ce face ca respectivul motiv de casare să nu-şi găsească incidenţa în cauză.
Astfel, contrar afirmaţiei recurentului, argumentarea hotărârii este logică, clară, coerentă şi în acord cu prevederile legale aplicabile contenciosului administrativ.
Faptul că partea nu fost în acord cu raţionamentul judecătorului fondului nu poate echivala cu o nemotivare.
Hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi.
Astfel, sentinţa recurată cuprinde în motivare argumentele care au format convingerea primei instanţe cu privire la soluţia pronunţată, aceste argumente, prezentate într-o manieră concisă şi clară, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susţinerile părţilor şi la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.
Din parcurgerea considerentelor hotărârii atacate rezultă că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor formulate de părţi pe parcursul procesului, a examinat în mod concret documentele care alcătuiesc probatoriul administrat de autoritate sub aspectul concludenţei acestora şi a înlăturat, motivat, argumentele aduse de către reclamant în susţinerea parţialei nelegalităţi a deciziei contestate, reţinându-se că motivul de casare analizat nu instituie în sarcina instanţei obligaţia de a răspunde fiecărui argument invocat de reclamant.
În aceste condiţii, împrejurarea că prima instanţă nu a răspuns fiecărei susţineri formulate de reclamant sau a grupat şi a structurat aceste afirmaţii în funcţie de problemele de drept vizate, răspunzându-le prin considerente comune, nu echivalează cu nemotivarea sentinţei.
Motivarea clară şi accesibilă a primei instanţe răspunde şi exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument, întinderea obligaţiei de motivare putând să varieze în funcţie de natura deciziei şi trebuind analizată în lumina circumstanţelor fiecărei speţe (Hotărârea din 9 decembrie 1994, în cauza Ruiz Torja contra Spaniei, Hotărârea din 28 iulie 2005, în cauza Albina contra României).
Faptul ca prima instanţa nu a formulat considerente fata de fiecare document invocat de recurent nu implică o incalcare a art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., asa cum in mod greşit afirma Ministerul Energiei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul-reclamant este nefondat şi din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Cu referire la incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, în doctrină s-a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie nu le-a aplicat în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greşit.
Pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu este suficient ca recurentul să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluţionată de instanţa de recurs, ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia.
Prin măsurile care au fost menţinute de către instanţa de fond, respectiv cele de la pct. I.3, I.8, I.10, II.11 şi II.16 din Decizia nr. 9/2016, s-au stabilit în temeiul dispoziţiilor art. 33 alin. (4) şi art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992, republicată, în sarcina conducerii Ministerului Energiei următoarele obligaţii:
- "va urmări intrarea în legalitate privind "preluarea bunurilor în vederea exercitării funcţiei de administrare a proprietăţii publice din domeniul energetic, precum şi evidenţierea în contabilitate a bunurilor preluate ", în conformitate cu prevederile legale în vigoare (pentru înlăturarea abaterilor prezentate la pct. 3 din Decizie - măsura I.3 din decizie);
- va urmări intrarea în legalitate privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local. (...) extinderea verificărilor asupra despăgubirilor acordate în anul 2015, în vederea identificării şi a altor despăgubiri acordate pentru care, au fost emise acte administrative de expropriere însă bunurile care au făcut obiectul, nu au fost preluate, pentru cazurile identificate se va proceda la reântrgirea patrimoniului cu astfel de bunuri (inclusiv pentru cazurile prezentate în Procesul-verbal de constatate) şi la evidenţierea lor în contabilitate, iar după efectuarea transferului dreptului de proprietate, se vor dispune masuri în vederea intabularii dreptului de proprietate asupra culoarului de expropriere (pentru abaterea prezentată la pct. 12 din Decizie - măsura I.8 din decizie);
- va urmări intrarea în legalitate privind "numirea/revocarea membrilor Consiliului de Administraţie şi a directorului general, la societăţile comerciale aflate sub autoritatea sa" în conformitate cu prevederile legale în vigoare, (pentru înlăturarea abaterii prezentate la pct. 16 din Decizie - măsura I.10 din decizie);
- extinderea verificărilor asupra cheltuielilor efectuate din fonduri de la bugetul de stat, în anul 2015, pe proiectele finanţate din fonduri externe, a cererilor de rambursare depuse pe fiecare contract de finanţare/proiect în parte, a înştiinţărilor primite de la autorităţile în drept ca răspuns la cererile depuse, şi a sumelor rambursate de autorităţile în drept, în vederea identificării şi a altor cazuri de cheltuieli suportate din fonduri de la buget, care au fost respinse (de către autorităţile în drept) la rambursare pe motiv ca reprezintă "corecţii" şi/sau a constatării unor nereguli privind achiziţiile efectuate, pentru cazurile constatate (inclusiv pentru cele prezentate în Procesul-verbal de constatate) se va proceda la stabilirea întinderii prejudiciului ca urmare a plaţilor efectuate pentru cheltuieli respinse la rambursare, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite, recuperarea acestora în condiţiile legii şi virarea sumelor recuperate pe destinaţiile legale inclusiv accesoriile aferente calculate până la data plăţii (pentru înlăturarea abaterilor prezentate lapct. 4 din Decizie - măsura II.11 din decizie - valoarea estimată a abaterii a fost de 225.931 RON);
- va urmări intrarea în legalitate privind "exercitarea calităţii de concedent pentru serviciul public de distribuţie a gazelor naturale, cu respectarea prevederile legale în vigoare .
- extinderea verificărilor asupra contractelor de concesiune derulate în anul 2015, a celor încetate reziliate, precum şi a celor nefinalizate, în vederea identificării şi a altor cazuri de contracte în care deşi nu s-au respectat clauzele stabilite prin contract (în ceea ce priveşte realizarea investiţiei minime, constituirea garanţiei de bună execuţie, etc), nu s-a procedat la renunţarea concesiunii, a notificării în acest sens şi nici nu au fost calculate şi solicitate penalităţi/daune interese, astfel:
- nu s-a constituit garanţia de bună execuţie pentru garantarea investiţiilor asumate prin contract (valoare, valabilitate);
- concedentul nu a efectuat controale în ceea ce priveşte stadiul de realizare a lucrărilor de investiţii, modul de îndeplinire de către concesionar a obligaţiilor specifice serviciului public de distribuţie a gazelor naturale ce îi revin acestuia şi modul în care se prestează serviciul, conform clauzelor contractului;
- concesionarul nu a făcut dovada privind realizarea investiţiilor minime asumate prin contract (procese-verbale de recepţie tehnică) şi nici a notificării concesionarului în acest sens, pentru a fi pus de drept în întârziere, cu acordarea unei perioade de graţie de 30 de zile, după aceasta perioadă datorând penalităţi de 0,1% pe fiecare zi de întârziere, calculate la valoarea investiţiei nerealizate conform graficului;
- neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, privind plata redevenţei, pentru care, nu au fost calculate şi pretinse penalităţi în condiţiile stabilite în contract;
- neîndeplinirea culpabile a obligaţiilor contractuale de către concesionar ori şi le îndeplineşte în mod necorespunzător, iar concedentul nu reziliază contactul, acesta este obligat să îl despăgubească pe concedent, în condiţiile legii, în mod corespunzător prejudiciului adus, în termen de 30 zile de la data notificării primate de la acesta, precum şi să plătească penalităţi şi după caz, daune interese, conform legislaţiei în vigoare;
- înstrăinarea bunurilor preluate şi a bunurilor proprii (proprietatea concesionarului), fără a avea un contract de vănzare-cumpărare încheiat cu concesionarul proprietar.
De precizat este că, la termenul de judecată din 16.09.2021, recurentul - reclamant Ministerul Energiei, prin consilier juridic, a solicitat admiterea recursului său, astfel cum a fost formulat, cu privire la măsurile dispuse de Curtea de Conturi la punctele I.3, II.11 şi II.16, întrucât pentru celelalte măsuri, recursul a rămas fără obiect, acestea fiind îndeplinite de către minister.
Este vorba despre măsurile dispuse la pct. I.8 respectiv I.10 respectiv:
I.8:
"Nerespectarea prevederilor legale privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, prin neprezentarea de documente privind efectuarea transferului dreptului de proprietate pentru care s-au emis decizii de expropriere" (pct. 12 din Decizie):
Pe parcursul derulării acestui litigiu, au fost depuse:
- Hotărârea Guvernului nr. 1018/2016 privind înscrierea unor terenuri aflate in administrarea Ministerului Energiei in inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, prin care la art. 1 s-a aprobat înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a terenurilor aflate în administrarea Ministerului Energiei, rezultate ca urmare a exproprierii, în baza Hotărârii Guvernului nr. 959/2015 privind aprobarea amplasamentului si declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate în coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "S.N.G.N. ROMGAZ" - S.A. - Instalaţie tehnologică de suprafaţă la sonda 4 Bătrâneşti, judeţul Bacău;
- Hotărârea Guvernului nr. 122/2018 privind înscrierea bunurilor imobile aflate în administrarea Ministerului Energiei, aferente coridorului de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "S.N.G.N. ROMGAZ - S.A. - Conducta de aducţiune a sondei 15 Bilciureşti", judeţul Dâmboviţa, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, prin care la art. 1 s-a aprobat înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a bunurilor imobile aflate în administrarea Ministerului Energiei, intrate în proprietatea publică a statului ca urmare a exproprierii, în baza Hotărârii Guvernului nr. 958/2015 privind aprobarea amplasamentului şi declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate în coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "S.N.G.N. ROMGAZ - S.A.. - Conducta de aducţiune a sondei 15 Bilciureşti", judeţul Dâmbovita, cu datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
I.10:
"Nerespectarea prevederilor legale privind numirea/revocarea membrilor consiliului de administraţie şi directorului general la G." (pct. 16 din Decizie)
La data de 02.07.2018 a fost finalizată de către Consiliul de Administraţie procedura de selecţie a directorului general şi a directorului economic, încheindu-se cu aceştia contractul de mandat.
Faptul că cele două măsuri au fost, potrivit susţinerilor recurentului, îndeplinite nu conduce la concluzia că ele se impun a fi anulate, legalitatea lor fiind o chestiune analizată prin raportare la starea de fapt şi de drept existentă la momentul emiterii deciziei, distinctă de punerea în executare.
Aşadar, recursul reclamantului urmează a fi analizat exclusiv cu referire la pct. I.3, II.11 şi II.16 din decizia contestată.
Măsurile de la pct. I.3 din decizie au fost dipuse pentru înlăturarea neregulilor - financiar contabile în ceea ce priveşte preluarea bunurilor din domeniul energetic şi evidenţierea acestora în contabilitate.
Neregulile au fost constatate în raport de dispoziţiile art. 6 alin. (1) - (2), art. 7 alin. (1), art. 9 alin. (1), art. 10 alin. (1), art. 1l şi art. 12 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, cu modificăriel şi completările ulterioare, coroborate cu art. 22 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, pct. l alin. (1) - (2) din Normele privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, aprobate prin OMFP nr. 2861/2009, art. 2 alin. (1) - (3) şi (5) din H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, art. 27 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul şi publicitatea imobiliară şi cele ale art. 14 din H.G. nr. 42/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Energiei, întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri.
Instanţa de fond a procedat judicios neprimind susţinerea reclamantului în sensul că măsura ar fi nelegală pentru că nu i se poate imputa nicio culpă în legătură cu această situaţie deoarece reclamantul trebuie să urmărească în mod permanent situaţia bunurilor pe care trebuie să le preia şi să exercite prerogativele dreptului de admininstrare în numele statului, ori atâta timp cât nici până în prezent anumite bunuri pentru care ar trebui să îşi exercite dreptul de administrare conform legii nu sunt în posesia sa, nefiindu-i predate, fapt recunoscut prin susţinerile din acţiune, nu înseamnă că nu trebuie să ia măsuri pentru a se intra în legalitate în legătură cu acele bunuri.
Corect aşadar au fost înlăturate susţinerile reclamantului privind lipsa culpei în legătură cu situaţia dată, partea trebuind să urmărească în mod permanent situaţia bunurilor pe care trebuie să le preia şi să exercite prerogativele dreptului de administrare în numele statului, or atâta timp cât nici până în prezent anumite bunuri pentru care ar trebui sa îşi exercite dreptul de administrare conform legii nu sunt în posesia sa, nefiindu-i predate, fapt recunoscut prin susţinerile din acţiune, nu înseamnă că nu trebuie să ia măsuri pentru a intra în legalitate în legătură cu acele bunuri"
Potrivit art. 2 coroborat cu art. 14 din H.G. nr. 42/2015, în vigoare în perioada verificată, M.E.I.M.M.M.A. (în prezent Ministerul Energiei) îndeplinea funcţia de administrare a proprietăţii publice din domeniul energetic.
În ceea ce priveşte bunurile care fac obiectul contractului de concesiune încheiat cu S.C. Hidroelectrica S.A., recurentul - reclamant Ministerul Energiei a recunoscut faptul că acestea nu sunt preluate, menţionând că a iniţiat proiectul de hotărâre a Guvernului privind transmiterea unor bunuri aflate în domeniul public al statului din administrarea M.E.C.R.M.A. în administrarea Ministerului Energiei.
Sens în care a arătat că a solicitat şi modificarea Anexei nr. 7 la H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public, proiectul fiind transmis şi înregistrat la M.E.C.R.M.A. sub nr. x/02.09.2016.
Cu privire la acest aspect, instanţa de fond a reţinut judicios că "împrejurarea că a iniţiat un proiect de hotărâre de guvern cu numai câteva zile de emiterea deciziei contestate prin care să se transmită bunuri din domeniul public al statului aflate în administrarea MECRMA în domeniul public al statului şi aflat în administrarea sa nu înseamnă că măsura pârâtei ar fi nelegală şi nici că ar fi rămas fără obiect, deoarece îndeplinirea măsurii nu va fi realizată decât în momentul în care bunurile vor figura în patrimoniul reclamantului, fiind efectuate menţiunile de publicitate imobiliară, şi vor fi înscrise în contabilitate."
Instanţa de fond a dispus corect menţinerea măsurilor de la pct. II.11 din Decizia nr. 9/2016, apreciind că "Referitor la această măsură reclamantul a contestat impunerea de corecţii de către o direcţie din cadrul MECMA, considerând că doar ANAP (ANRMAP si UCVAP) aveau atribuţii în privinţa aplicării corecte a legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice.
O astfel de apărare nu poate justifica anularea măsurii dispuse de către pârât pentru că pe de o parte numai instanţele pot anula actele administrative prin care s-au constatat nereguli ori s-au impus corecţii financiare, iar pe de altă parte nu s-a invocat niciun text de lege care ar fi fost încălcat de către pârât prin impunerea acestor masuri ... ".
Verificările şi constatările privesc cheltuielile efectuate din fonduri de la bugetul de stat în anul 2015, acţiunea desfăşurându-se în limitele competenţei prevăzute de art. 1, art. 21 -24 din Legea nr. 94/1992 (nerecuperarea sumei de 225.931 RON plătită din fonduri de la bugetul de stat, pentru cheltuieli efectuate pe proiecte cofinanţate din fonduri externe şi de la bugetul de stat, respinse la rambursare ca fiind corecţii la cererile de rambursare, respectiv a sumei de 78.709,91 RON reprezentând contravaloarea unor corecţii aferente cererii de rambursare POS CCE înregistrată sub nr. x/05.11.2015, în cadrul proiectelor cofinanţate de la bugetul de stat, pentru care, Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial "Creşterea competitivităţii economice " a respins plata şi a sumei de 147.221,47 RON, reprezentând contravaloarea unor corecţii aferente cererii de rambursare POS CCE înregistrată sub nr. x/25.02.2013, respinsă la plată de Organismul Intermediar pentru Energie, în urma constatării unor nereguli privind achiziţiile efectuate).
În raport de prevederile art. 14 din H.G. nr. 980/2015, Ministerul Energiei, prin preluarea patrimoniului de la Ministerul Energiei, întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, instituţie care s-a desfinţat, a preluat atât drepturi cât şi obligaţii aferente proiectelor (cofinanţate din fonduri nerambursabile şi fonduri publice).
Auditorii publici externi au analizat situaţia cu privire la cheltuielile aferente cofinanţării proiectelor de asistenţă tehnică OIE actualizată la 01.07.2016, prezentată de Ministerul Energiei.
În mod corect instanţa de fond a înlăturat susţinerile potrivit cărora a fost aplicată corecţia şi pentru activităţi care nu figurează în documentaţie ca factori de evaluare, activităţi care la momentul desfăşurării lor au fost aprobate.
Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial "Creşterea competitivităţii economice", în urma analizei cererilor de rambursare, a respins plata sumei de 78.709,91 RON reprezentând contravaloarea unor corecţii aferente cererii de rambursare POS CCE înregistrată sub nr. x/05.11.2015, conform Notificării nr. x/14.01.2016, cu menţiunea că aspectele constatate ar putea constitui abateri de la prevederile legislaţiei naţionale/europene în materia achiziţiilor publice care pot fi încadrate în dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011, pct. 1.6 şi 1.7 din anexa referitoare la corecţiile/reducerile financiare aplicabile cheltuielilor aferente proiectelor finanţate din fonduri europene şi/sau din fonduri publice naţionale aferente acestora în caz de nerespectarea reglementărilor privind achiziţiile.
Astfel, în urma verificărilor efectuate de către Autoritatea de Management POS CCE, au fost identificate nereguli reprezentând utilizarea unor criterii de calificare considerate discriminatorii sau restrictive în procesul de achiziţii şi modificarea contractelor prin acte adiţionale fiind modificate: numărul de experţi evaluatori şi termenul de execuţie, respectiv graficul de realizare a activităţilor.
Organismul Intermediar pentru Energie, în urma constatării unor nereguli privind achiziţiile, a respins plata sumei de 147.221,47 RON reprezentând contravaloarea unor corecţii aferente cererii de rambursare POS CCE înregistrată sub nr. x/25.02.2013.
In privinţa cererilor de rambursare prezentate în Procesul-verbal de constatare, în cazul cărora s-au aplicat corecţii financiare, în sensul dispoziţiilor legale incidente în cauză, echipa de audit a reţinut că au fost excluse de la finanţarea din fonduri europene, cheltuieli în sumă de 225.931 RON pentru care s-a constatat că sumele în cauză nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă şi nu s-au efectuat demersurile legale pentru recuperarea acestora, fiind afectat rezultatul patrimonial al exerciţiului financiar.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, cu modificările şi completările ulterioare, reclamantul avea obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea financiară, iar potrivit art. 10 alin. (1) răspunderea îi revine, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării entităţii respective.
În ceea ce priveşte recuperarea acestora, în sensul termenilor definiţi prin O.U.G. nr. 66/2011, cheltuielile în sumă de 225.931 RON, reprezintă creanţe bugetare rezultate din nereguli, pentru care este necesară activitatea de recuperare în vederea stingerii lor.
Recurentul - reclamant are obligaţia de urmări realizarea unei bune gestiuni financiare în utilizarea fondurilor, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 119/1990, prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în utilizarea fondurilor şi în administrarea patrimoniului.
Totodată, în temeiul art. 10 din acelaşi act normativ, conducătorii compartimentelor de specialitate răspund pentru realitatea, regularitatea şi legalitatea operaţiunilor ale căror documente justificative le-au certificat, obţinerea vizei de control financiar preventiv propriu pe documente care cuprind date nereale sau inexacte şi/sau care se dovedesc ulterior nelegale neexonerând de răspundere pe şefii compartimentelor de specialitate care le-au întocmit.
Aşadar, Înalta Curte validează susţinerile instanţei de fond potrivit cărora afirmaţia potrivit căreia doar ANAP (precum şi foştii antecesori ai acetuia) are atribuţii în privinţa aplicării legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice este greşită, existând în funcţie de programe şi proiecte mai multe autorităţi cu atribuţii în domeniul stabilirii corecţiilor financiare, a creanţelor bugetare în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011.
Instanţa de fond a dispus şi menţinerea măsurilor de la pct. II.16 din Decizia nr. 9/2016, constatând că "susţinerile reclamantului referitoare la faptul că în anumite contracte nu au fost prevăzute garanţii de bună execuţie (din perioada 2003 - 2007) nu sunt relevante pentru că nu i s-a impus nici modificarea contractelor în sensul inserării unei obligaţii de constituire a garanţiei de bună execuţie, nici renunţarea la concesiune. .
Dacă s-ar merge pe susţinerile generale formulate de reclamant ar rămâne fără nicio consecinţă juridică clauzele contractuale privind plata penalităţilor ori daunelor interese în cazul neexecutării unor obligaţii esenţiale ale contractelor de concesiune privind plata redevenţelor ori nerealizarea programului de investiţii asumat prin contracte.
Ceea ce i s-a imputat reclamantului a fost neefectuarea controalelor privind stadiul de realizare a lucrărilor de investiţii, ori în lipsa unor astfel de controale nu se poate invoca faptul că eventualele nerealizări s-ar datora unor terţi aşa cum susţine reclamantul şi astfel nu ar putea fi impuse concesionarilor nici penalităţi şi nici solicitate daune interese urmare a lipsei culpei concesionarilor.
Nu se poate reţine nici apărarea reclamantului în sensul că efectuarea controalelor ar reprezenta un drept şi nu o obligaţie a sa.
Calitatea de concedent este exercitată în interesul statului, iar impunerea prin contracte a unor clauze privind realizarea unor investiţii a fost făcută în considerarea unui interes public, acela ca cetăţenii să beneficieze de un serviciu public prin care să fie satisfăcute nevoi comunitare. ..."
Nu pot fi primite ca întemeiate argumentele invocate prin cererea de recurs privind nelegalitatea hotărârii atacate şi a măsurii dispuse raportat la prevederile art. 99, art. 102, art. 104-106 din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu art. 18 - 19 din Normele de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune a serviciului public de distribuţie a gazelor naturale, aprobate prin H.G. nr. 749/2014 şi art. 14 din Anexa nr. 2 XIII Controlul concesiuni la H.G. nr. 1.720/2004 pentru aprobarea conţinutului-cadru al caietului de sarcini al concesiunii serviciului public privind distribuţia gazelor naturale şi a contractului-cadru de concesiune a serviciului public privind distribuţia gazelor natural.
Invocă recurentul că, pentru toate cele 13 contracte de concesiune verificate, acestea nu prevăd în mod imperativ efectuarea controlului de către concedent, ministerul de resort având dreptul (nu obligaţia) verificării stadiului de realizare a lucrărilor de investiţii şi totodată, dreptul de a proceda la toate verificările utile pentru exercitarea drepturilor sale.
Aşa cum sesizează şi intimata Curtea de Conturi, contrar celor susţinute de recurentul - reclamant, prevederile art. 105 din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale, reglementează asigurarea urmăririi executării lucrărilor. Potrivit acestor dispoziţii, concesionarul serviciului public de distribuţie a gazelor naturale trebuie să asigure urmărirea executării lucrărilor prevăzute în contractul de concesiune, prin personal propriu, autorizat conform reglementărilor ANRE, precum şi prin personal contractual, autorizat conform legislaţiei în vigoare.
Recurentul - reclamant a mai susţinut faptul că, MEIMMMA a preluat activitatea de concesiune a distribuţiei de gaze naturale de la MECT, şi pe cale de consecinţă nu poate fi reţinută astfel o culpă din partea sa, Curtea de Conturi nedelimitând responsabilităţile care intră în sfera fostului, respectiv actualului concedent.
Nu pot fi primite aceste susţineri întrucât potrivit dispoziţiilor pct. 177 din RODAS, în situaţia în care, la data emiterii deciziei, entitatea verificată se reorganizează prin restructurare, fuziune, desfiinţare sau altă formă de reorganizare, în baza unor acte normative, cu predarea unei părţi a patrimoniului, decizia se emite pentru entitatea/entităţile care preia/preiau activităţile la care se referă măsurile dispuse prin decizie, chiar în condiţiile în care această entitate nu este aceeaşi cu cea la care s-a desfăşurat acţiunea de control.
În acest caz, deşi MEIMMMA a fost supusă auditării Curţii de Conturi, Decizia nr. 9/2016 a fost emisă în sarcina Ministerului Energiei, care a preluat activităţile şi patrimoniul MEIMMMA, entitate care a funcţionat în perioada 28.01.2015 până la 22.12.2015, în baza H.G. nr. 42/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Energiei, întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, după care, s-a desfinţat, H.G. nr. 42/2015 fiind abrogată de H.G. nr. 980/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Energiei.
În ceea ce priveşte clauzele contractuale privind categoria de bunuri din contractul de concesiune, recurentul - reclamant a invocat faptul că bunurile aferente serviciului de concesiune, aflate în proprietatea concesionarului pot fi preluate de către concedent sau viitorul concesionar în schimbul plăţii unei compensaţii egale cu valoarea neamortizată a acestor bunuri, valoare reglementată, considerată la fundamentarea tarifelor, doar la momentul încetării din orice motiv a contractului de concesiune.
Referitor la argumentele prezentate, regimul bunurilor utilizate de concesionar în derularea concesiunii a fost reglementat încă din 2004, în conţinutul cadru al caietului de sarcini prezentat în anexa la H.G. nr. 1.720/2004. Astfel, la art. III, principalele bunuri folosite de concesionar sunt reprezentate de reţelele de distribuţie a gazelor naturale din perimetrul concesiunii. Acestea includ instalaţiile iniţiale, precum şi dezvoltările şi modificările ulterioare ce vor fi realizate pe durata concesiunii.
În contractul de concesiune se menţionează repartiţia acestor bunuri la încetarea, din orice cauză, a concesiunii.
In opinia recurentului - reclamant nu sunt întrunite condiţiile generale şi necesare pentru invocarea culpei concesionarilor, chiar şi în contractele de concesiune care conţin prevederi exprese pentru calcularea penalităţilor de nerealizare a investiţiilor.
In verificarea efectuată asupra celor 13 contracte de concesiune s-a constatat judicios că nu s-au respectat clauzele stabilite prin contract (în ceea ce priveşte realizarea investiţiei minime, constituirea garanţiei de bună execuţie, etc), nu s-a stabilit răspunderea contractuală în conformitate cu dispoziţiile legale coroborate cu clauzele din contractele încheiate, ministerul care a gestionat contractele în cauză nu a procedat, după caz, la renunţarea concesiunii, a notificării în acest sens şi nici nu au fost calculate şi solicitate penalităţi/daune interese.
Recurentul - reclamant, potrivit dispoziţiilor O.G. nr. 119/1990 avea obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în utilizarea fondurilor publice, şi în administrarea patrimoniului.
6.2. Cu privire la recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României
Referitor la măsura de la pct. I.5, judecătorul fondului a reţinut că pârâtul a dispus luarea de măsuri şi urmărirea intării în legalitate, de către conducerea reclamantului, în legătură cu stabilirea unor dobânzi penalizatoare pentru neplata dividendelor de către S.C. HIDROELECTRICA S.A. pentru perioada 30.06.2013-25.02.2014 cât societatea în cauză nu s-a aflat în insolvenţă, înregistrarea în contabilitate a sumelor şi recuperarea acestora în condiţiile legii şi virarea conform dispoziţiilor legale.
Instanţa de fond a reţinut că perioada mai sus indicată a fost cuprinsă între data la care prin sentinţa civilă nr. 6482/26.06.2013 a Tribunalului Bucureşti pronunţată în dosarul nr. x/2012 s-a dispus închiderea procedurii de reorganizare judiciară a HIDROELECTRICA S.A. şi data la care prin decizia civilă nr. 456/25.02.2014 pronunţată în acelaşi dosar s-a dispus casarea sentinţei invocate în precedent.
In mod nelegal pârâtul nu a luat în considere efectele deciziei de casare. Astfel conform prevederilor art. 500 alin. (1) C. proc. civ. hotărârea casată nu are nicio putere.
Prin urmare, prin casarea hotărârii de închidere a procedurii se consideră că niciun moment S.C. HIDROELECTRICA S.A. nu a ieşit din procedura insolvenţei, aşa încât calcularea de dobânzi penalizatoare pentru neplata dividendelor contravine prevederilor art. 41 din legea nr. 85/2006 potrivit căruia "Nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanţelor născute anterior datei deschiderii procedurii".
Dividendele erau aferente anului 2010, aşa încât este vorba despre o creanţă născută anterior deschiderii procedurii în iunie 2012, potrivit chiar menţiunilor pârâtei din decizia atacată.
Faţă de aceste prevederi legale convenţia invocată de pârâtă, ori încetarea ei ca urmare a unei condiţii suspensive, nu are nicio relevanţă.
Nici un argument prezentat de Curtea de Conturi nu este de natură să combată aceste aprecieri, partea preluând practic apărările făcute prin întâmpinarea depusă la fond.
În ceea ce priveşte măsura de la pct. II.12, s-a reţinut că s-ar fi efectuat plăţi din credite bugetare în sumă de 130.658,80 RON pentru servicii de eşantionare în alte condiţii decât cele stabilite prin contract.
Mai precis s-a susţinut că nu s-au efectuat prelevări pentru numărul de staţii contractate, iar prelevarea nu s-a făcut cu respectarea cantităţii stabilite prin ordinul ECMA nr. 2459/2012.
Instanţa de fond a stabilit că reţinerile pârâtei sunt eronate şi nu au fost analizate în niciun fel justificările prezentate de către reclamant în legătură cu această măsură. Pârâtul a reţinut eronat că nu s-ar fi prelevat numărul de probe prevăzute în contract.
Astfel la art. 3 din contractul nr. x/2015 încheiat cu H. S.A. s-a stabilit că vor fi prelevate 100 de probe, 50 pentru benzină şi 50 pentru motorină.
Chiar în decizia atacată s-a reţinut că au fost prelevate probe de la 45 de staţii de distribuţie, iar de la un număr de 5 staţii au fost prelevate căte 2 probe pentru benzină şi 2 pentru motorină, fiind realizate un număr total de 100 rapoarte de încercare (50 pentru benzină şi 50 pentru motorină).
Prin urmare chiar pârâta a susţinut că au fost prelevate în total 100 de probe, adică tocmai numărul prevăzut în contract, în contract nefăcându-se trimitere la un număr de staţii ci la un număr de probe.
Prin urmare, stabileşte judecătorul fondului că reţinerile pârâtei că nu ar fi fost respectate prevederile contractuale cu privire la numărul de staţii de la care trebuia să se facă prelevarea de probe este eronat şi nu se poate reţine nici că s-ar fi făcut o plată nelegală pentru că numărul de probe a fost cel stabilit prin contract.
De asemenea, a fost apreciată ca fiind greşită este şi reţinerea privind nerespectarea procedurii privind prelevarea probelor stabilită prin Ordinul nr. 2459/2012, iar această greşeală a pornit de la interpretarea eronată a menţiunilor din rapoartele de încercare întocmite de laborator.
În faţa instanţei de recurs, recurenta Curtea de Conturi formulează, cu privire la măsura II.12, critici ce conturează, mai degrabă o invocată netemeinicie a soluţiei atacate, nefiind identificate critici propriu-zise de nelegalitate, motiv pentru care susţinerile părţii nu vor fi, sub acest aspect, analizate.
La pct. II.13 din decizia contestată s-a dispus să se ia măsuri şi să se intre în legalitate în legătură cu "desemnarea angajaţilor în calitate de administrator special pentru societăţile comerciale aflate în insolvenţă", precum şi extinderea verificărilor cu privire la acest aspect.
Această măsură a fost dispusă în urma constatării că atribuţiile de administrator special stabilite prin contractul de mandat au fost incompatibile cu atribuţiile din fişele posturilor.
Instanţa a constatat că, pentru a dispune această măsură, pârâta a reţinut numai prevederile de ordin general ale O.G. nr. 119/1999, fără a indica alte acte normative care ar fi fost încălcate de către reclamant, deşi a făcut referire la încălcarea legalităţii şi regularităţii (art. 7 lit. a) din actul normativ mai sus indicat).
Pe de altă parte, pârâta s-a aflat într-o într-o confuzie în ceea ce priveşte instituţia administratorului special reglementată de legea nr. 85/2014 şi cea reglementată de legea nr. 137/2002.
Nu poate fi vorba în speţă de administratorii speciali numiţi în baza art. 16 din legea nr. 137/2002, ci de administratorii speciali desemnaţi conform dispoziţiilor legii nr. 85/2014.
Cei desemnaţi în baza legii privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă au atribuţiile special prevăzute de acest act normativ, respectiv art. 56, atribuţii care nu se suprapun şi nu intră în conflict cu atribuţiile din fişa postului, aşa cum a reţinut greşit pârâtul care a făcut trimitere expresă la atribuţiile din fişa postului referitoare la coordonarea şi monitorizarea activităţii administratorilor speciali numiţi în conformitate cu prevederile legii nr. 137/2002 şi nu cele ale administratorilor speciali prevăzuţi de legea nr. 85/2014.
Modalitatea de remunerare a administratorului special din cadrul procedurii insolvenţei este reglementată de acest act normativ, astfel că sumele indicate de către pârâtă în decizia atacată nu pot fi considerate ca fiind cheltuieli nelegale.
In plus în încheierea contestată se reţine tot nelegal că plata administratorului special ar fi o plată nelegală, fapt contrazis de prevederile art. 52 din legea nr. 85/2014 care prevede că este suportată de către acţionari cheltuiala privind administratorul special.
Înalta Curte validează aceste considerente, reţinând şi faptul că pârâta nu a contestat atribuţiile administratorilor speciali în cadrul procedurii insolvenţei ci a constatat faptul că atribuţiile în calitate de administrator special din contractele de mandat sunt incompatibile cu atribuţiile în calitate de angajat al ministerului, din fisa postului.
Recurenta se rezumă la a face o simplă afirmaţie în sensul că există incompatibilitate între funcţiile de Director General si cea de administrator special ocupate de intervenientul persoană fizică, fără a detalia considerentele si temeiul de drept ale acestei susţineri.
Incompatibilităţile generale ale unui funcţionar public sunt reglementate de Legea nr. 161/2003 cu modificările următoare.
Faţă de aceste dispoziţii legale, este de observat că d-nul A. a exercitat funcţia de Director General al Direcţiei Generale Societăţi Comerciale din Minister (o funcţie contractuală) şi s-a aflat în situaţia exceptată de alin. (2) indice 1 al art. 94 din Legea nr. 161/2003.
Instituţia administratorului special al societăţilor în insolvenţă este reglementată de L. nr. 85/2006 care nu prevede vreo incompatibilitate sau restricţie, limitare cu privire la persoana care poate exercită această funcţie.
Sesizează corect intimatul A. că, deşi nu se menţionează expres, prin faptul enumerării atribuţiilor administratorului special din Legea insolvenţei şi cele din fişa postului, sensul dat în speţă de Curtea de Conturi noţiunii de incompatibilitate a fost acela că există o suprapunere de atribuţii.
Aprecierea este eronată, fiind confundată instituţia administratorului special din material insolvenţei cu instituţia administratorului special reglementată de legislaţia în materia privatizării (legea 137/2002), funcţie care are altfel de atribuţii decât cele prevăzute de legea insolvenţei.
Mai mult, art. 186 din Regulamentul de organizare şi funcţionare invocat prevede că Direcţia Generală Societăţi Comerciale exercită atribuţiile privind administrarea, restructurarea şi după caz lichidarea companiilor naţionale, societăţilor naţionale şi societăţilor pentru care M.E.I.M.M.A îndeplineşte atribuţiile de instituţie publică implicate. Acest text nu are aşadar legătură cu atribuţiile administratorilor speciali din procedura insolvenţei.
În ce priveşte avizarea plăţii remuneraţiei de administrator special, aceasta a fost realizată de Directorul General Adjunct, cu respectarea cerinţelor legale.
De remarcat că auditorii publici nu au contestat legalitatea hotărârii AGA sau legalitatea contractului de mandat, rezumându-se la o enumerare a atribuţiilor Administratorului Special versus atribuţiile Directorului General care erau deţinute de una şi aceeaşi persoană.
Prin măsura II.14 s-au dispus următoarele "conducerea Ministerului Energiei va dispune măsuri pentru extinderea verificărilor asupra deconturilor prezentate de B. S.A., în justificarea subvenţiilor primite în perioada 2014-2015, în care au fost înscrise cantităţi de huilă mult mai mari decât cele aprobate (2014) sau cantităţi diminuate faţă de cele livrate efectiv ca fiind corecţii calitative (2015), în vederea stabilirii cuantumului subvenţiilor care se cuvin bugetului de stat, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilire, recuperarea acestora în condiţiile legii şi virarea sumelor recupaerate pe destinaţiile legale inclusiv accesoriile aferente calculate până la data plăţii.
Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare atât a Deciziei Consiliului Uniunii Europene 2010/787/UE şi Deciziei C (2012) 1020 final cât şi a H.G. nr. 134/2014 şi H.G. nr. 134/2015.
Societatea Naţională de Închiderei Mine Valea Jiului S.A. este beneficiara ajutorului de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive, potrivit Deciziei nr. 787/2010 a Consiliului Uniunii Europene, ajutor autorizat prin Decizia C (2012) 1020 final.
Pentru anii 2014 si 2015 acordarea ajutorului de stat s-a aprobat prin H.G. nr. 134/2014 şi H.G. nr. 134/2015.
În conformitate cu art. 3 alin. (1) din Deciziei Consiliului Uniunii Europene 2010/787/UE, ajutorul este destinat in mod specific pentru acoperirea pierderilor aferente producţiei curente ale unităţilor de producţie a cărbunelui.
Faţă de aceste prevederi legale, instanţa de fond a reţinut în mod corect că:, - Ajutorul de stat nu este prestabilit pentru o anumită cantitate fixă de huilă şi nici că se are în vedere pentru stabilirea acestui ajutor costuri fixe şi venituri fixe pentru ca subvenţia să fie limitată prin raportare la o sumă fixă de 80,77 RON/Gcal pentru anul 2014 şi 68,8 RON/Gcal pentru anul 2015.
- Decizia CE vorbeşte de costuri previzionale, previzibile şi venituri previzibile pentru a stabili nivelul maxim al ajutorului aprobat conform anexelor deciziei.
Prin urmare ceea ce nu trebuie depăşit conform deciziei este suma maximă stabilită pe baza costurilor previzionate şi nu că s-ar mai acorda subvenţii pentru cantităţile mai mari sau mai mici realizate faţă de cele previzionate."
Prin H.G. nr. 134/2014, B. i-a fost acordat pentru anul 2014, un ajutor de stat destinat acoperirii pierderilor aferente producţiei curente, pentru produsul livrat de unităţile intrate în proces de închidere definitive în cuantum de 122.451 mii lei1 potrivit Deciziei C (2012) 1020 final (cap. 3.3.1 pct. 64 suma prevăzută în tabel).Conform anexei la hotărârea de guvern suma de 122.451 mii RON a fost acordată pentru pentru o cantitate de Gcal de 1.515.950 cu o normă de subvenţie de 80,77 RON/Gcal.
Prin rectificarea bugetară - O.U.G. 59/30.09.2014 a fost diminuată această sumă la valoarea de 115.850 mii RON fără a fi emisă însă o altă hotărâre de guvern care să modifice cantitatea de Gcal de 1.515.950 sau norma de subvenţie de 80.77 RON/Gcal.
În fapt, în anul 2014, partea a accesat un ajutor de stat pentru acoperirea costurilor de producţie în sumă de 115.850.000,00 RON, care corespunde unui număr de Gcal.de 1.434.319 (115.850.000/80,77 = 1.434.319).
Din vânzarea cărbunelui livrat către Societatea K. S.A., intervenineta a obţinut venituri efective în cuantum de 82.602.285.05 RON cu costuri de producţie efective de 188.424.745.42 RON.
Având în vedere prevederile cap. 3.3.1 - Ajutor de stat pentru acoperirea costurilor de producţie, pct. 63 lit. c) din Decizia C (2012) 1020 final, anterior expuse, ajutorul de stat cuvenit pentru acoperirea costurilor de producţie realizate, a fost de 105.822.460,37 RON, calculat ca diferenţă între costurile de producţie efective (188.424.745,42 RON) şi veniturile efective (82.602.285,05 RON).
Conform punctului 65 din Decizia C (2012)1020 final "autorităţilor române li se aminteşte că ajutorul plătit efectiv trebuie să facă obiectul unei corecţii anuale, pe baza costurilor şi a veniturilor efective până cel târziu la sfârşitul anului de producţie de cărbune care urmează anului pentru care este acordat ajutorul".
Astfel. în anul 2015 B. S.A.. respectând prevederile Deciziei, a restituit Ministerului Energiei suma de 10.027.539,63 RON, reprezentând diferenţa dintre ajutorul de stat încasat si ajutorul de stat cuvenit (115.850.000-105.822.460.37 = 10.027.539. 63).
Prin actele de control, auditorii Curţii de Conturi au reţinut faptul că partea trebuia să restituie suma de 19.570.572,00 RON ca diferenţă dintre ajutorul de stat încasat şi ajutorul de stat cuvenit, însă luând în considerare suma restituită de 10.027.539,63 RON a rezultat diferenţa de 9.543.032 RON (19.570.572,00 RON -10.027.539,63 RON), sumă reţinută ca subvenţie utilizată nelegal în anul 2014.
Auditorii au efectuat un calcul raportat la suma fixă/G cal (80.77 RON/Gcal), sumă ce era în fapt doar o estimare si nu s-au raportat la diferenţa dintre costurile efective şi veniturile efective aşa cum este reglementat la cap. 3.3.1 pct. 63 lit. c) din Decizia Comisiei Europene C (2012) 1020 final, decizie obligatorie în toate elementele sale.
H.G. nr. 134/2014 privind aprobarea acordării ajutorului de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cadrul B. de închideri Mine Valea Jiului - S.A. Petroşani, pentru anul 2014 a fost emisă în temeiul Deciziei Comisiei Europene iar plafonul sub formă de grant prevăzut de acestea, în valoare de 122.451 mii RON (115.850 mii Iei după rectificarea bugetară) reprezintă valoarea maximă care se putea accesa ca ajutor de stat în anul carbonifer 2014.
Celelalte valori, respectiv numărul de gigacalorii şi norma de subvenţie sunt variabile care depind de condiţiile de exploatare, fiind prevăzute în Programul general de exploatare al S.N.I.M.V.J. ca valori previzionate.
În fapt, B. S.A. a livrat în anul 2014, pe bază de contract, către Societatea K. S.A., singurul achizitor al cărbunelui extras, un număr de 1.588.189 Gcal reprezentând un număr mai mare decât cel previzionat la începutul anului de 1.515.950 Gcal şi decât cel greşit calculat de către auditorii Curţii de Conturi de 1.434.319 Gcal, număr de gigacalorii la care aceştia au ajuns prin împărţirea sumei reprezentând ajutor de stat rectificat(115.850 mii RON) la norma de subvenţie din hotărârea de guvern (80,77 RON/Gcal).
Faptul că a fost livrat un număr mai mare de gigacalorii a condus la obţinerea unor venituri mai mari, acest fapt conducând însă, la accesarea unui ajutor de stat de 105.822.460.37 RON (diferenţă între costurile de producţie efective şi veniturile efectiv realizate), mai mic decât cel acordat conform deciziei Comisiei Europene şi hotărârii de guvern (122.451.000 RON, respectiv 115.850.000 RON după rectificarea bugetară).
De asemenea, si în ceea ce priveşte ajutorul de stat acordat în anul 2015 conform H.G. nr. 134/2015, instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale şi contractuale, reţinând în mod corect următoarele:
- "Nici calculele prezentate de pârâtă în decizia atacată referitoare la subvenţia aferentă anului 2015 nu pot fi reţinute ca fiind corecte deoarece din nou pârâta s-a raportat la subvenţia unitară calculată pe baza estimării atât a veniturilor şi cheltuielilor cât şi a cantităţii preconizate a se realiza.
- De asemenea, în mod nejustificat, pârâta a catalogat corecţiile de calitate de 36.857 Gcal, corecţii calculate conform contractului de livrare, ca fiind incorect stabilite. -La art. 4.3 din contractul nr. x/2015 încheiat între intervenientă şi Societatea K. S.A. se prevede în mod expres că pentru livrările efectuate la o altă calitate se calculează corecţii calitative astfel...fiind prezentată o formulă de calcul, iar la pct. 4.4 se arată că valoarea cantităţilor livrate se va adăuga sau scădea valoarea corecţiilor calitative la preţul calculat conform contractului.
- Formula de la art. 4.3 din contract nu este una simplă şi nu corespunde susţinerilor pârâtei că reprezintă doar diferenţa dintre puterea calorifică realizată şi puterea calorifică de referinţă. Prin urmare din start calculul efectuat de către pârât este unul incorect.
- Pârâta nu a precizat în decizia atacată cum a calculat puterea calorifică realizată din moment ce aceasta nu corespunde nici cantităţii de huilă livrate şi nici puterii calorifice de referinţă (adică celei contractate)
- în plus, intervenienta a arătat că la calculul costurilor de producţie au fost luate în considerare doar gigacaloriile efectiv livrate în anul 2015 (1.150.746 Gcal) şi doar pentru acestea a fost accesat ajutorul de stat, nefiind incluse corecţiile de calitate de 36.857 Gcal. Această susţinere nu a fost combătută în niciun fel de către pârât prin întâmpinare."
În acest sens, prin H.G. nr. 134/2015 intervenientei i-a fost acordat pentru anul 2015, potrivit Deciziei C (2012) 1020 final (cap. 3.3.1 pct. 64) un ajutor de stat destinat acoperirii pierderilor aferente producţiei curente, pentru produsul livrat de unităţile intrate în proces de închidere definitive în cuantum de 93.314 mii iei. Conform anexei la hotărârea de guvern suma de 93.314 mii RON (93.314.000 RON) a fost acordată pentru pentru o cantitate de Gcal de 1.190.477 cu o normă de subvenţie de 78,38 RON/Gcal.
Prin actul de control auditorii publici au reţinut că partea a livrat către Societatea K. S.A. huilă energetică cu o putere calorifică realizată totală de 1.187.603 Gcal şi a acceptat corecţii de calitate valorice de 36.857 Gcal. Astfel, au reţinut că intervenienta, în situaţiile anexate la fiecare decont pe lunile anului 2015, în mod nejustificat a diminuat cantitatea livrată cu 36.857 Gcal, reprezentând corecţii calitative.
În timpul auditului, auditorii au estimat o diferenţă de 1.556.770 RON achitată în plus de către reclamantul Ministerul Energiei, pentru cantitatea 1.187.603 Gcal pentru care a fost acordată subvenţia de 78,38 RON/Gcal.
În fapt, în anul 2015, partea a accesat un ajutor de stat pentru acoperirea costurilor de producţie în valoare de 90.195.471 RON, care corespunde unui număr de Gcal.de 1.150.746 Gcal.
Din vânzarea cărbunelui livrat către Societatea K. S.A., partea a obţinut venituri efective în cuantum de 55.954.766 RON cu costuri de producţie efective de 149.269.072,51 RON.
Având în vedere prevederile cap. 3.3.1 - Ajutor de stat pentru acoperirea costurilor de producţie, pct. 63 lit. c) din Decizia C (2012) 1020 final, anterior expuse, ajutorul de stat cuvenit pentru acoperirea costurilor de producţie realizate, a fost de 93.314.306,51 RON, calculat ca diferenţă între costurile de producţie efective (149.269.072,51 RON) şi veniturile efective (55.954.766 RON).
Potrivit art. 1 lit. g) din Decizia Consiliului Uniunii Europene 2010/787/UE pierderi aferente producţie curente înseamnă diferenţa pozitivă dintre costul de producţie al cărbunelui şi preţul de vânzare la punctul de utilizare convenit în mod liber între părţile contractante, ţinând cont de condiţiile care prevalează pe piaţa mondială.
Conform contractului de furnizare a huilei energetice nr. 8/30.01.2015, încheiat cu K. S.A., preţul de livrare a cărbunelui energetic în iei/tonă este corespunzător puterii calorifice de referinţă prevăzută în standardele de firmă pentru fiecare sort de huilă în parte (standardul de firmă este un document stabilit de comun acord între beneficiar şi furnizor, unde se precizează principalele caracteristici ale produsului - huilă energetică).
În urma analizării probelor prelevate la încărcarea vagoanelor, calitatea huilei energetice livrate se certifică prin buletine de analiză emise de un laborator autorizat, buletine ce conţin cantitatea livrată, umiditatea totală, cenuşa şi puterea calorifică a cărbunelui livrat.
Atestarea din punct de vedere calitativ prin buletinele de analiză poate avea o durată de până la trei zile, după care beneficiarul în termen de zece zile poate contesta calitatea cărbunelui.
Toate acestea conduc la calcularea corecţiilor de calitate la sfârşitul lunii în baza buletinelor de calitate, rezultând astfel numărul efectiv de gigacalorii livrate în luna respectivă. Aceste gigacalorii stau la baza decontului pentru accesarea ajutorului de stat.
Faţă de prevederile contractului menţionat, se poate constata că partea a efectuat în mod corect corecţiile de calitate de 36.857 Gcal şi faptul că la calculul costurilor de producţie au fost luate în considerare doar gigacaloriile efectiv livrate în anul 2015 M.150.746 Gcal) şi doar pentru acestea a fost accesat ajutorul de stat fără să fie incluse corecţiile de calitate de 36.857 Gcal.
Prin urmare, instanţa de fond a reţinut în mod corect prin sentinţa atacată că recurenta -pârâtă "s-a raportat în mod simplist la subvenţiile unitare şi nu la toate prevederile actelor normative indicate de către aceasta precum şi la prevederile contractuale relevante."
La pct. II.15 pârâta a impus în sarcina conducerii reclamantului măsuri în vederea intrării în legalitate privind "anagajarea cheltuielilor cu respectarea principiului unei bune gestiuni financiare" făcând referire şi la extinderea verificărilor asupra contractelor de consultanţă derulate în anul 2015 în vederea identificării şi a altor servicii angajate prin contracte cu obiecte similare şi pentru activităţi pentru care, angajaţii instituţiei aveau atribuţii stabilite prin ROF, pentru cazurile identicate se va proceda la stabilierea întinderii prejudiciului ca urmare a plăţilor efectuate, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite, recuperarea acestora în condiţiile legii şi virarea sumelor recuperate pe destinaţiile legale.
In concret, la pct. 13 al deciziei, pârâta a reţinut că s-ar fi încheiat două contracte de prestări servicii asistenţă cu obiecte similare, respectiv contractele nr. x/2013 cu numita L. şi 14/2014 cu numita M..
S-a mai reţinut că în cadrul proiectului au fost desemnaţi şi angajaţi ai OIE organizat în cadrul MEIMMMA.
Instanţa a constat că reclamantul a invocat două aspecte esenţiale care au fost înlăturate nemotivat prin încheierea atacată, şi nici în întâmpinare pârâta nu a argumentat respingerea susţinerilor reclamantului.
Astfel pârâtul a indicat pe de o parte că obiectul celor două contracte nu a fost similar pentru că acestea au avut coduri CPV diferite, iar pe de altă parte ele au vizat acordarea asistenţei ori sprijinul pentru anumite activităţi pentru contracte şi proiecte diferite.
Instanţa de fond reţine că deşi în aparenţă cele două contracte par a avea obiect similar, reclamantul a indicat cele două CPV care nu sunt similare, astfel Contractul nr. x/04.12.2013 a avut cod CPV: 71314300-5; iar Contractul nr. x/27.05.2014 - cod CPV 72224000-1.
De asemenea se reţine că însăşi pârâta în decizia contestată a precizat că primul contract a avut ca obiect sprijinirea OIE în gestionarea proiectelor şi contractelor finanţate în cadrul Axei Prioritare 4, pe când cel de-al doilea contract a avut ca obiect asigurarea consultanţei în gestionarea proiectelor şi contractelor finanţate în cadreul aceleiaşi axe prioritare.
Reclamantul şi-a motivat opţiunea de a încheia aceste contracte pe considerentul lipsei personalului calificat iar pârâta nu a demonstrat că, faţă de multitudinea de proiecte şi contracte ce trebuiau monitorizate ori încheiate (două activităţi diferite) personalul angajat era suficient pentru desfăşurarea tuturor activităţilor de care instituţia era responsabilă.
Corect a stabilit instanţa de fond că, faţă de argumentele prezentate şi situaţia concretă, nu se poate reţine şi nici nu s-a dovedit că prin încheierea celor două contracte mai sus invocate reclamantul nu ar fi respectat principiile economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în utilizarea fondurilor publice iar argumentele recurentei nu sunt de natură să schimbe această soluţie.
7. 7. Temeiurile de drept ale soluţiei adoptate în recurs
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 496 C. proc. civ., art. 20 din L.554/2004, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâta Curtea de Conturi a României şi de reclamantul Ministerul Energiei împotriva sentinţei civile nr. 2301 din 16 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de pârâta Curtea de Conturi a României şi de reclamantul Ministerul Energiei împotriva sentinţei civile nr. 2301 din 16 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2021.