Validity of disciplinary acts based on unpublished police orders exempt from Official Monitor publication under Article 35(3) of GEO 50/2005

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia sub nr. dosar x/2018, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat anularea Hotărârii nr. 36 din 18.04.2018, Procesului-verbal nr. x din 16.02.2015, Deciziei de imputare nr. 381085 din 26.02.2015, a Hotărârilor nr. 382592, nr. 382593 şi nr. 382594 toate din data de 04.05.2015 şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 54/2019 din 11 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Alba - Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia de nelegalitate a art. 3 din Instrucţiunile M.A.I. nr. 114/2013 invocată de reclamanţii A., B. şi C. ca inadmisibilă.

A fost respinsă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor de Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei Române.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs reclamanţii, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8 din C. proc. civ., prin care au solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi, în principal, trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei competente, respectiv Tribunalului Alba, în subsidiar rejudecarea litigiului în fond şi admiterea acţiunii.

În motivarea recursului, au arătat că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, respectiv a Tribunalului Alba, având în vedere dispoziţiile Deciziei nr. 23/12.11.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

După prezentarea situaţiei de fapt, recurenţii au susţinut că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Au menţionat recurenţii că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că Ordinul MAI nr. 1122/05.01.2006 nu trebuia publicat, aceasta aplicând în mod eronat dispoziţiile art. 35 din H.G. nr. 50/2005. În raport de prevederile legale amintite, au apreciat recurenţii că se impunea publicarea în Monitorul Oficial a ordinului, întrucât acesta nu face parte din actele prevăzute la alin. (3) al art. 35.

Au arătat că din actele contestate rezultă că acestea au avut la bază şi prevederile ordinului menţionat şi pârâţii nu au făcut dovada că reclamanţii ar fi avut cunoştinţă de prevederile acestuia, cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond.

Au concluzionat recurenţii că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile legale, astfel că în mod neîntemeiat şi nelegal a fost emisă Decizia de imputare nr. 381085/26.02.2015, motiv pentru care se impune admiterea recursului.

4. Apărările intimaţilor

4.1 Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

4.2 Intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliţiei Române a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanţii au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care au solicitat anularea Hotărârii nr. 36 din 18.04.2018, Procesului-verbal nr. x din 16.02.2015, Deciziei de imputare nr. 381085 din 26.02.2015, Hotărârilor nr. 382592, nr. 382593 şi nr. 382594, toate din data de 04.05.2015.

Soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Înalta Curte constată că o primă critică a recurenţilor la adresa legalităţii sentinţei atacate este grefată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., dispoziţii ce sancţionează hotărârea dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii.

După cum rezultă explicit din cuprinsul acestor dispoziţii, motivul de casare menţionat poate fi invocat numai în contextul în care excepţia necompetenţei a fost invocată în condiţiile legii, fiind necesar astfel examinarea reglementării referitoare la regimul juridic al excepţiei de necompetenţă.

Potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Prin urmare, valorificarea oricărei critici referitoare la necompetenţa materială a instanţei de fond poate avea loc în cadrul recursului, numai dacă o atare problemă a constituit obiectul unei excepţii ridicate înaintea primei instanţe, nefiind admisibilă dezbaterea acestui subiect pentru prima dată în calea de atac.

Or, după cum rezultă din actele dosarului, în faţa primei instanţe, recurenţii, prin apărător, având cuvântul asupra competenţei de soluţionare a cauzei, au arătat că instanţa (Curtea de Apel) este competentă să judece prezenta pricină.

În aceste condiţii, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. urmează a fi înlăturat.

În ceea ce priveşte restul susţinerilor recurenţilor din cererea de recurs, Înalta Curte constată că aceştia au redat fidel, în cea mai mare parte, conţinutul cererii de chemare în judecată. Or, motivele invocate prin cererea de chemare în judecată de către recurenţi au fost analizate de instanţa de fond prin sentinţa recurată.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Această examinare presupune existenţa unor critici concrete cu privire la soluţia atacată, pentru a permite instanţei de recurs să stabilească dacă sentinţa este conformă cu normele legale incidente în speţă.

Prin urmare, în soluţionarea căii de atac a recursului, instanţa nu poate proceda la o reanalizare a susţinerilor din cererea de chemare în judecată, acestea fiind deja examinate de prima instanţă, ci numai la examinarea motivelor de nelegalitate care trebuie menţionate în cererea de recurs, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recurenţii au formulat o singură critică la adresa hotărârii instanţei de fond, respectiv faptul că aceasta ar fi reţinut în mod greşit că Ordinul MAI nr. 1122/05.01.2006 nu trebuia publicat şi că pârâţii nu au făcut dovada că reclamanţii ar fi avut cunoştinţă de prevederile ordinului menţionat.

Cu privire la aceasta, instanţa de control judiciar reţine prevederile art. 35 alin. (3) din H.G. nr. 50/2005, potrivit cărora:

"(3) Nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucţiunile şi alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementari din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţa naţionala".

Astfel, se constată că ordinul în discuţie face parte din categoria actelor normative exceptate de la publicare potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (3) din H.G. nr. 50/2005, redate anterior, având în vedere că a fost emis în baza şi executarea dispoziţiilor cuprinse în acte normative cu caracter special ce privesc domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale.

În plus, se reţine şi faptul că Ordinul MAI nr. 1122 din 05.01.2006 a fost difuzat, prin adresa din 31.01.2006, către toate inspectoratele judeţene de poliţie, într-un singur exemplar, inclusiv către I.P.J. Alba, unde figurează înaintat exemplarul nr. 154.

Concluzionând, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat nici motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de B., C. şi A. împotriva sentinţei nr. 54/2019 din 11 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Alba - Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B., C. şi A. împotriva sentinţei nr. 54/2019 din 11 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Alba - Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 16 septembrie 2021.