Tax appeal peremption following suspension for unjustified absence
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appellant’s appeal as unfounded, thereby upholding the lower court’s decision to declare the appeal proceedings perempted. The dispute centered on whether a tax appeal request lapsed due to procedural inaction, where the appellant argued that the lower court erred by failing to communicate an order suspending the trial for the plaintiff's breach of procedural obligations. The Court held that the suspension was legally grounded in Article 411(1)(2) of the Code of Civil Procedure for unjustified absence, not Article 242, and that the automatic six-month peremption period under Article 416 ran from the date of the suspension order. Because the appellant did not interrupt this period with procedural acts and had not separately challenged the suspension order via the exclusive remedy provided by Article 414, the peremption was validly declared, leaving the original first-instance judgment in force.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) din C. proc. civ, art. 242 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 416 alin. (1) C. proc. civ, art. 417 din C. proc. civ, art. 10 alin. (1) din C. proc. civ; Tax appeal peremption following suspension for unjustified absence: The dispute centered on whether a tax appeal request lapsed due to procedural inaction, where the appellant argued that the lower court erred by failing to communicate an order suspending the trial for the plaintiff's breach of procedural obligations. The Court held that the suspension was legally grounded in Article 411(1)(2) of the Code of Civil Procedure for unjustified absence, not Article 242, and that the automatic six-month peremption period under Article 416 ran from the date of the suspension order. Because the appellant did not interrupt this period with procedural acts and had not separately challenged the suspension order via the exclusive remedy provided by Article 414, the peremption was validly declared, leaving the original first-instance judgment in force.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThis provision serves as the direct legal basis for the court's decision to dismiss the appeal as unfounded, specifically addressing the alleged violation of procedural rules leading to peremption.
Full text
Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea recurată
Prin decizia civilă nr. 10 din 3 octombrie 2018, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a constatat perimată cererea de apel formulată de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 4129 din 17 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava şi Serviciul Fiscal Municipal Fălticeni.
2. Cererea de recurs
Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, reclamantul A. a declarat recurs, fără a indica vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
În cuprinsul memoriului de recurs, recurentul-reclamant a susţinut că instanţa a constatat greşit perimarea cauzei, fără a cerceta corect motivele care dovedeau că nu intervenise sancţiunea perimării.
În acest sens, recurentul-reclamant a învederat că judecarea cererii de apel a fost suspendată potrivit art. 242 C. proc. civ., text de lege ce reglementează suspendarea judecăţii cauzei atunci când instanţa constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii.
Recurentul a arătat că, deşi era firesc şi necesar să fie informat cu privire la obligaţiile pe care le avea de îndeplinit, instanţa nu i-a comunicat încheierea de şedinţă în care au fost consemnate respectivele obligaţii.
În lipsa comunicării de către instanţă a încheierii cu privire la obligaţiile pe care le avea de îndeplinit pentru a continua judecata, recurentul-reclamant apreciază că cererea de apel nu s-a perimat, motiv pentru care, solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat.
3. Apărările formulate în cauză
Legal citaţi, intimaţii-pârâţi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava şi Serviciul Fiscal Municipal Fălticeni nu au formulat întâmpinare în dosarul de recurs.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte constată că recurentul susţine greşita aplicare a normelor procedurale referitoare la perimare, critică ce poate fi circumscrisă art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Acest motiv de recurs vizează situaţia în care, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Chiar dacă sub imperiul acestui motiv de recurs se includ cele mai variate neregularităţi de ordin procedural, care privesc atât nesocotirea normelor de ordine publică, precum şi a celor stabilite în interesul exclusiv al părţilor, pretinsele neregularităţi invocate de recurent nu se circumscriu aspectelor de nulitate/nelegalitate reglementate.
Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ. "Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni".
Perimarea este o sancţiune procedurală de aplicaţie generală, care operează atât în etapa judecăţii în primă instanţă, cât şi în etapa judecăţii în căile de atac. Ea are natură juridică mixtă, în sensul că este o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găseşte, dar şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei părţilor un timp îndelungat în judecată.
Cu privire la cursul perimării, dispoziţiile art. 417 din C. proc. civ. prevăd întreruperea acestuia prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecăţii procesului de către partea care justifică un interes.
De esenţa sancţiunii perimării este culpa procesuală a părţii, buna administrare a justiţiei impunând ca respectivele acte procedurale să fie îndeplinite cu respectarea condiţiilor cerute de lege şi să se succeadă în timp, în ordinea şi cu respectarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de judecător.
În acest sens sunt şi prevederile art. 10 alin. (1) din C. proc. civ., care instituie în sarcina părţilor obligaţia de a-şi îndeplini actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite şi de a contribui la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind astfel finalitatea acestuia.
În cauză, prin încheierea de şedinţă din 14 februarie 2018, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus suspendarea judecării apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 4129 din 17.10.2017 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere lipsa nejustificată a părţilor.
Prin decizia nr. 10 din 3 octombrie 2018, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a constatat perimată cererea de apel formulată de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 4129 din 17.10.2017, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017.
Înalta Curte reţine că este legală măsura instanţei de a constata perimarea căii de atac a apelului, câtă vreme suspendarea cauzei s-a dispus în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., respectiv pentru lipsa nejustificată a părţilor, cauza rămânând în nelucrare odată cu pronunţarea măsurii suspendării (14 februarie 2018).
Se impune precizarea că măsura suspendării judecării cererii de apel nu a fost dispusă în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., aşa cum greşit susţine recurentul prin memoriul de recurs, ci, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere lipsa părţilor şi faptul că acestea nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Suspendarea judecăţii produce efecte începând cu data pronunţării acestei soluţii dacă, începând cu acea dată, nu se mai îndeplineşte niciun act de procedură în scopul judecăţii.
În cauză, până la data de 14 august 2018, când s-a împlinit termenul de perimare, părţile nu au înregistrat la dosar nicio cerere de repunere pe rol în vederea continuării judecăţii.
Critica recurentului, în sensul că în lipsa comunicării încheierii de suspendare din 14 februarie 2018 nu ar fi intervenit perimarea cauzei, este nefondată şi va fi respinsă de instanţa de recurs, constatându-se că în cazul suspendării judecăţii în temeiul art. 411 C. proc. civ., termenul de perimare curge de la data pronunţării încheierii de suspendare, respectiv de la data la care părţile nu au mai stăruit în continuarea judecăţii.
Cât priveşte legalitatea măsurii dispuse la acest termen, se reţine că dispoziţiile art. 414 C. proc. civ. instituie o cale de atac distinctă pentru încheierea de suspendare, respectiv recursul la instanţa ierarhic superioară. Or, împotriva încheierii de suspendare din 14 februarie 2018 recurentul nu a exercitat nicio cale de atac, aşa încât criticile privind măsura suspendării nu pot fi analizate în cadrul recursului, care are alt obiect, respectiv decizia de perimare a cauzei.
Câtă vreme recurentul nu a făcut dovada întreruperii sau suspendării termenului de perimare, cu respectarea art. 416 C. proc. civ. mai sus citat, corect instanţa a reţinut îndeplinirea condiţiilor perimării cauzei.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 10 din 3 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 10 din 3 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 septembrie 2021.