Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 393/2021 AI generated

Tax authority appeal dismissed; deposit returned to taxpayer after statutory deadline for damages claim expired

Case Number Decizia nr. 393/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Justice dismissed the appeal filed by the tax authority, thereby upholding the lower court's order to return a 19,500 RON deposit (caution) to the taxpayer, who prevailed in this specific procedural dispute. The case concerned the restitution of a security deposit initially paid by the company to suspend the enforcement of a fiscal assessment decision regarding VAT and profit tax liabilities arising from a tax inspection; although the original suspension was only partially granted and the subsequent action for annulment ended with the plaintiff's withdrawal, the core issue here was whether the deposit should be returned after the underlying litigation became final. The court applied Article 1064 of the Code of Civil Procedure, ruling that the mandatory conditions for restitution were met because the main lawsuit had reached a final stage and the tax authority failed to file a claim for damages within the statutory 30-day deadline following the finalization of the proceedings, rejecting the argument that the partial maintenance of the tax decision prevented the return of the funds.

Legislator headnote

AI generated

art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 1064 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 406 C. proc. civ, art. 1064 C. proc. civ; Tax authority appeal dismissed; deposit returned to taxpayer after statutory deadline for damages claim expired: The case concerned the restitution of a security deposit initially paid by the company to suspend the enforcement of a fiscal assessment decision regarding VAT and profit tax liabilities arising from a tax inspection; although the original suspension was only partially granted and the subsequent action for annulment ended with the plaintiff's withdrawal, the core issue here was whether the deposit should be returned after the underlying litigation became final. The court applied Article 1064 of the Code of Civil Procedure, ruling that the mandatory conditions for restitution were met because the main lawsuit had reached a final stage and the tax authority failed to file a claim for damages within the statutory 30-day deadline following the finalization of the proceedings, rejecting the argument that the partial maintenance of the tax decision prevented the return of the funds.

Keywords

AI generated
tax authority tax litigation proceedings tax return VAT assessment taxpayer file inspection withdrawal of civil claim

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural basis for dismissing the appeal as unfounded.

art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

Legal basis for the jurisdiction of the High Court of Cassation and Justice in administrative litigation.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 10.05.2018, sub dosar nr. x/2018, reclamanta societatea A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, solicitând suspendarea deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. x din data de 17.04.2018, care reflecta concluziile Raportului de inspecţie fiscala nr. x din data de 17.04.2018, întocmit de acelaşi organ fiscal, până la soluţionarea pe fond a acţiunii având ca obiect anularea acestei decizii.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a consemnat o cauţiune în cuantum de 19.500 de RON aferentă recipisei de consemnare nr. x/10.05.2018 emisă de B..

Prin sentinţa civilă nr. 2772 din 13 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii.

A suspendat până la pronunţarea instanţei de fond executarea deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. x/17.04.2018 în limita creanţei fiscale în cuantum de 3.338.224 RON taxă pe valoarea adăugată aferentă perioadei 01.07.2011 - 30.04.2016.

A respins cererea de suspendare a executării deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. x/17.04.2018 în limita creanţei fiscale în cuantum de 2.483.707 RON impozit pe profit aferent perioadei 01.01.2011 - 31.12.2015, ca nefiind întrunite cumulativ condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 25.02.2020, în dosarul nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat restituirea cauţiunii în cuantum de 19.500 RON, sumă achitată în dosarul nr. x/2018 având ca obiect cerere de suspendare executare act administrativ fiscal, potrivit recipisei de consemnare nr. x/10.05.2018 emise de B. S.A..

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin încheierea din 4 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, a fost admisă cererea de restituire cauţiune formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii şi, pe cale de consecinţă, s-a dispus restituirea cauţiunii în cuantum de 19.500 RON consemnată potrivit recipisei de consemnare din 10.05.2018, emisă de B. S.A..

A reţinut instanţa că, prin sentinţa civilă nr. 2772/13.06.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii şi, în condidiţiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, a suspendat până la pronunţarea instanţei de fond executarea deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. x/17.04.2018 în limita creanţei fiscale în cuantum de 3.338.224 RON taxă pe valoarea adăugată aferentă perioadei 01.07.2011 - 30.04.2016, respingând însă cererea de suspendare a executării deciziei de impunere amintite în limita creanţei fiscale în cuantum de 2.483.707 RON impozit pe profit aferent perioadei 01.01.2011 - 31.12.2015, ca nefiind întrunite cumulativ condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Pentru soluţionarea cererii de suspendare executare, reclamanta a achitat cauţiune în cuantum de 19.500 de RON, potrivit recipisei de consemnare nr. x/10.05.2018 emise de B. S.A.

De asemenea, Curtea a mai reţinut că, faţă de dispozitivul sentinţei civile nr. 2772/13.06.2018, definitivă, prin care s-a dispus suspendarea deciziei de impunere litigioase şi dispozitivul sentinţei nr. 646/25.10.2019, definitivă, prin care s-a luat act de renunţarea la judecata acţiunii în anulare reiese că instanţa de fond s-a pronunţat în cauză, soluţia rămânând definitivă la data de 27.11.2019.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva acestei încheieri a promovat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, în condiţiile ar. 483 C. proc. civ., raportat la art. 1064 din C. proc. civ.

Învocând, în mod generic, motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) şi art. 488 şi urm. din C. proc. civ., recurenta-petentă a solicitat admiterea recursului, casarea Încheierii atacate, cu consecinţa respingerii cererii formulate de petenta S.C. A., ca neîntemeiată.

După prezentarea detaliată a contextului raportului juridic fiscal litigios, recurenta-reclamantă a punctat îndeosebi aspectele care vizează aparenţa de nelegalitate a actului administrativ, susţinând că instanţa de fond a interpretat în mod greşit aspecte legale incidente în cauză şi a arătat că cererea de restituirea cauţiunii în cuantum de 19.500 RON, sumă achitată în dosarul nr. x/2018, având ca obiect cerere de suspendare executare act administrativ fiscal, potrivit recipisei de consemnare nr. x/10.05.2018 emise de B. S.A. este lipsită de suport legal, întrucât Decizia de impunere nr. x aprilie 2018 a fost menţinută, în parte, de către instituţia recurentă, păstrându-şi astfel limita şi efectul.

A mai susţinut recurenta că în mod greşit instanţa a admis cererea petentei, în condiţiile în care, la dosarul cauzei nu există o dovadă a demersurilor organelor judiciare aşa cum prevede Hg nnr. 7131/2007 în ce priveşte valorificarea cauţiunii.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare la recursul promovat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

În argumentele expuse,în întâmpinarea formulată, în esenţă, a arătat că a intervenit soluţionarea definitivă a dosarului în care s-a pronunţat suspendarea în parte a executării acelei decizii de impunere, iar contestaţia fiscală a fost admisă prin decizia nr. 596/12.12.2018 a Direcţiei Generale de Soluţionare a Contestaţiilor.

Totodată, intimata a subliniat că nu există nicio cerere din partea DGRFP Bucureşti de obligare a sa la despăgubiri. În plus, acţiunea sa în anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei a încetat, prin renunţare la judecată, astfel că situaţia de fapt este diferită în raport de prima cerere de restituire a cauţiunii pe care a formulat-o în precedent.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în vederea casării hotărârii, prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată, astfel că va respinge recursul ca nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Reclamanta A. S.A. a solicitat eliberarea cauţiunii achitate prin recipisa de consemnare nr. x/10.05.2018 emisă de B. S.A., stabilită de instanţa de fond şi consemnată în dosarul nr. x/2018, având ca obiect cerere de suspendare executare act administrativ fiscal.

Această cauţiune a fost stabilită, în temeiul art. 278 Codul de procedură fiscală, ca şi condiţie legală pentru soluţionarea cererii reclamantei de suspendare a executării Deciziei de impunere din 17 aprilie 2018 emise de D.G.F.P.Bucureşti .

Acţiunea în suspendarea Deciziei din 17 aprilie 2018 emise de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 2772 din 13 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, dosar nr. x/2018, prin care s-a dispus, în condiţiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, suspendarea executării deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. x/17.04.2018 în limita creanţei fiscale în cuantum de 3.338.224 RON taxă pe valoarea adăugată aferentă perioadei 01.07.2011 - 30.04.2016,până la pronunţarea instanţei de fond, respingând însă cererea de suspendare a executării deciziei de impunere amintite în limita creanţei fiscale în cuantum de 2.483.707 RON impozit pe profit aferent perioadei 01.01.2011 - 31.12.2015, ca nefiind întrunite cumulativ condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin Decizia nr. 1296/12.03.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursurile declarate de părţi împotriva sentinţei civile nr. 2772/13.06.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Acţiunea în anularea Deciziei din 17 aprilie 2018, emisă de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 646/25.10.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019, definitivă prin nerecurare la 27.11.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a luat act de renunţarea reclamantei A. S.R.L. la judecată, în condiţiile art. 406 C. proc. civ.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 1064 C. proc. civ.: Cauţiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptăţit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauţiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmăreşte obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviinţarea măsurii pentru care aceasta s-a depus.

Din interpretarea acestor dispoziţii rezultă că admisibilitatea cererii de restituire este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a două condiţii, şi anume existenţa unei hotărâri definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei şi neformularea de către cel îndreptăţit a unei cereri de despăgubiri în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii care a soluţionat fondul cauzei.

În speţă, Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că aceste două condiţii au fost îndeplinite.

Astfel, condiţia privind soluţionarea definitivă a fondului cauzei este îndeplinită.

Este neîntemeiată critica recurentei-pârâte în sensul că litigiul dintre părţi nu a fost soluţionat definitiv "în favoarea petentei"(în sensul că Decizia de impunere nr. x aprilie 2018 a fost menţinută, în parte,) pentru că dispoziţiile C. proc. civ. nu disting asupra modului de soluţionare, în favoarea sau în defavoarea părţii reclamante.

Şi condiţia privind neformularea unei cereri de despăgubire de către cel îndreptăţit este îndeplinită în speţă, pentru că, recurenta-pârâtă, deşi apreciază că nu sunt realizate condiţiile impuse de articolul menţionat, nu a susţinut şi nici nu a făcut vreo dovadă în sensul că, în termen de 30 de zile de la data soluţionării definitive a fondului cauzei,(27 noiembrie 2019) ar fi formulat vreo cerere pentru plata de despăgubiri.

Cauţiunea prevăzută de art. 278 Cod procedură fisclă are drept scop constituirea la îndemâna autorităţii emitente a actelor de impunere fiscală a unei garanţii pentru acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite.

III. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Prin urmare, nefiind identificate motive de casare a sentinţei, prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii împotriva încheierii din 4 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 ianuarie 2021.