Pharmacy authorization annulled as unlawful; expert evidence rejected prematurely; case quashed and remanded for rehearing.

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 21.02.2014 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii şi S.C. B. S.R.L., anularea autorizaţiei de funcţionare nr. 9500/CSA 12269/22.11.2010, prin care Ministerul Sănătăţii a autorizat funcţionarea farmaciei comunitare cu denumirea "C." în structura S.C. B. S.R.L., precum şi suspendarea executării acestui act administrativ de la data soluţionării în fond a primului capăt de cerere până la momentul rămânerii irevocabile a soluţiei.

2. Hotărârile recurate

Prin încheierea din 13 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins proba cu expertiză în specialitatea construcţii, propusă de reclamantă, ca neutilă cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 4417 din 31 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi lipsei de interes, ca neîntemeiate; a respins excepţia prescripţiei dreptului de a formula plângere prealabilă; a respins cererea de anulare a autorizaţiei de funcţionare nr. 9500/CSA 12269/22.11.2010, formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii, S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L. (fosta S.C. B. S.R.L.), prin administrator judiciar E. S.P.R.L., şi F. S.R.L., ca neîntemeiată.

De asemenea, a respins cererea de suspendare a autorizaţiei de funcţionare nr. 9500/CSA 12269/22.11.2010, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva încheierii din 13 iunie 2018 şi a sentinţei civile nr. 4417 din 31 octombrie 2018, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, solicită rejudecarea cauzei şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului au fost invocate critici ce pot fi subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din noul C. proc. civ.

4. Apărările intimatului-pârât

Intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate ca temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 din noul C. proc. civ.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii şi S.C. B. S.R.L., anularea autorizaţiei de funcţionare nr. 9500/CSA 12269/22.11.2010, prin care Ministerul Sănătăţii a autorizat funcţionarea farmaciei comunitare cu denumirea "C." în structura S.C. B. S.R.L., precum şi suspendarea executării acestui act administrativ de la data soluţionării în fond a primului capăt de cerere până la momentul rămânerii irevocabile a soluţiei.

Prin încheierea atacată s-a respins proba cu expertiză în specialitatea construcţii, propusă de reclamantă, ca neutilă cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 4417 din 31 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi lipsei de interes, ca neîntemeiate; a respins excepţia prescripţiei dreptului de a formula plângere prealabilă; a respins cererea de anulare a autorizaţiei de funcţionare nr. 9500/CSA 12269/22.11.2010, formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii, S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L. (fosta S.C. B. S.R.L.), prin administrator judiciar E. S.P.R.L., şi F. S.R.L., ca neîntemeiată.

De asemenea, a respins cererea de suspendare a autorizaţiei de funcţionare nr. 9500/CSA 12269/22.11.2010, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi lipsei de interes sunt neîntemeiate, dat fiind că soluţiile pronunţate de prima instanţă de fond cu privire la aceste soluţii nu au fost recurate, iar împotriva acestei părţi a sentinţei de fond pârâtele nu au formulat recurs.

Reclamanta este titulara autorizaţiei de funcţionare farmacie emisă de Ministerul Sănătăţii sub nr. x/07.11.2007, ce funcţionează în vecinătatea farmaciei care funcţionează în baza autorizaţiei de funcţionare nr. 9500/CSA 12269/22.11.2010, atacată.

Calitatea procesuală (în speţă, cea contestată este cea activă) reprezintă transpunerea în plan procesual a raportului juridic de drept material, respectiv, la cazul examinat, subiectul activ al raportului juridic dedus judecăţii este cel cu legitimare activă, ofensivă, în proces, împotriva subiectului pasiv al raportului juridic obiect al cauzei.

Observând actul administrativ a cărui anulare se solicită, în cazul situaţiilor juridice pentru a căror realizare calea justiţiei este obligatorie, cum este si situaţia in speţa, calitatea procesuala activa aparţine celui care se poate prevala de acest interes.

Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ consacră principiul conform căruia:

"Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată".

Or, reclamanta este persoană care se consideră vătămată prin emiterea autorizaţiei de funcţionare nr. 9500/CSA 12269/22.11.2010.

In contradicţie cu punctul de vedere al pârâtei, fosta S.C. B. S.R.L, ce a invocat excepţia, a reţinut însă instanţa fondului că reclamanta are interes în promovarea acţiunii.

Prin interes se înţelege folosul practic, material sau moral, urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă, indiferent de forma concretă de manifestare a acesteia - cerere în justiţie sau apărare de fond ori procedurală. Pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acţiunii civile, instanţa trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obţine în ipoteza admiterii formei procedurale exercitate.

Invocarea vătămării (încălcarea unor dispoziţii legale imperative care produc un anumit rezultat nu doar asupra activităţii sale economice, dar şi asupra drepturilor sale rezultând din autorizaţia ce îi fusese emisă raportat la condiţiile de autorizare a unor farmacii terţe, cum se reţine de prima instanţă de fond) justifică interesul reclamantei în promovarea acţiunii de a fi anulată autorizaţia de funcţionare nr. 9500/CSA 12269/22.11.2010 cu privire la care se invocă că nu ar fi respectat dispoziţiile incidente, fiind întrunite condiţiile art. 8 alin. (1)1 din Legea 554/2004.

Excepţia prescripţiei dreptului de a formula plângere prealabilă este neîntemeiată.

Înalta Curte, prin decizia de casare nr. 2492/19.09.2017, a constatat că recurenta-reclamantă a îndeplinit în termen procedura prealabilă.

Pe fond, reclamanta a susţinut că autorizaţia de funcţionare nr. 9500/CSA 12269/22.11.2010 emisă prin excepţie de la criteriul demografic este nelegală întrucât au fost încălcate dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea farmaciei ca urmare a faptului ca spaţiul comercial în care s-a autorizat pe cale de excepţie funcţionarea C. nu îndeplinea condiţia de a fi "centru comercial de mare suprafaţa"; deşi la parterul blocului 14B din Bucureşti, B-dul x nr. 1 exista un complex comercial, acesta nu se încadrează în categoria centrelor comerciale de mare suprafaţa.

Curtea de apel a reţinut că Legea nr. 266/2008 din 7 noiembrie 2008, republicată, legea farmaciei prevede:

"art. 8 - (1) Farmacia comunitară funcţionează pe baza autorizaţiei de funcţionare emise de Ministerul Sănătăţii, în condiţiile prezentei legi.

- art. 10 - (1) Autorizaţia de funcţionare prevăzută la art. 8 alin. (1) se acordă pe denumirea persoanei juridice şi numele farmacistului-şef de farmacie de către Ministerul Sănătăţii.

(2) Pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare prevăzute la art. 8 alin. (1), solicitantul depune la direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti următoarele documente în copie, pe suport hârtie sau în format electronic:

a) cererea-tip;

b) contractul de muncă sau dovada exercitării profesiei în formă liberală, pentru o normă întreagă cu durata timpului de lucru de 8 ore, pentru farmacistul-şef al unităţii, şi certificatul de membru al Colegiului Farmaciştilor din România, eliberat în condiţiile legii, însoţit de certificatul profesional curent, emis de Colegiul Farmaciştilor din România;

c) fişele de atribuţii ale farmaciştilor, avizate de Colegiul Farmaciştilor din România;

d) actul constitutiv al societăţii prevăzute la art. 6 alin. (1);

e) certificatul de înregistrare a societăţii la oficiul registrului comerţului;

f) certificatul constatator emis de oficiul registrului comerţului, care atestă înregistrarea ca punct de lucru a spaţiului destinat farmaciei comunitare sau, după caz, a sediului social cu activitate, pentru care se solicită autorizarea;

g) schiţa în care să fie prezentate suprafeţele încăperilor, certificată de reprezentantul legal al solicitantului;

h) documentul care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de unitate farmaceutică;

i) lista privind dotarea cu mobilier, ustensile şi aparatură;

j) dovada încadrării în prevederile art. 12 alin. (1);

k) dovada achitării taxei prevăzute la art. 42 pentru autorizare, mutare sau orice altă modificare în autorizaţia de funcţionare a farmaciilor.

(3) În termen de 30 de zile lucrătoare de la data depunerii documentaţiei, personalul împuternicit din cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti verifică dacă aceasta este completă, dispune efectuarea inspecţiei, efectuează inspecţia în vederea autorizării şi transmite Ministerului Sănătăţii decizia de conformitate a spaţiului cu destinaţie de unitate farmaceutică, raportul de inspecţie şi documentaţia completă.

(4) Dacă documentaţia depusă de solicitant nu este completă sau conformă, acesta va fi notificat şi va avea la dispoziţie 15 zile lucrătoare, din momentul notificării, pentru completarea dosarului. În cazul în care dosarul nu va fi completat în acest interval cu documentaţia solicitată, acesta se clasează.

(5) Decizia de conformitate sau neconformitate a spaţiului cu destinaţie de unitate farmaceutică se emite de către directorul executiv al direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pe baza raportului de inspecţie întocmit de către personalul împuternicit din cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti."

Norma privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea farmaciilor şi drogheriilor din 29.07.2009 prevede la art. 3:

"(1) Autorizaţia de funcţionare a unităţii farmaceutice este emisă la cererea administratorului societăţii, în baza raportului de inspecţie favorabil întocmit de farmaciştii inspectori ai Ministerului Sănătăţii - Direcţia generală strategii şi politica medicamentului.

(2) Pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare a unităţii farmaceutice, solicitantul depune la Ministerului Sănătăţii o cerere-tip conform modelului nr. 4 din anexa la norme, însoţită de documentele prevăzute la art. 10 alin. (2), respectiv la art. 24 alin. (2) din lege. Documentele depuse vor fi semnate, ştampilate şi introduse într-un dosar, în ordinea prevăzută la articolele menţionate

(3) Pentru farmaciile comunitare înfiinţate în baza criteriului demografic sau, prin excepţie de la acesta, se vor depune în original şi documentele prevăzute la art. 12 alin. (1) şi (2) din lege, eliberate de către autoritatea administraţiei publice locale."

Art. 12 din Legea nr. 266/2008 prevede:

"(1) Avizul de oportunitate se va solicita înaintea înfiinţării farmaciei comunitare şi se eliberează în termen de maximum 15 zile de la depunerea cererii de eliberare, de către autoritatea de sănătate publică în raza căreia se solicită înfiinţarea farmaciei comunitare, cu respectarea următoarelor condiţii: a) în mediul urban, o farmacie comunitară se poate înfiinţa la minimum 3.000 de locuitori în municipiul Bucureşti, la minimum 3.500 de locuitori în oraşele reşedinţă de judeţ şi la minimum 4.000 de locuitori în celelalte oraşe;

b) în mediul rural, o farmacie comunitară se poate înfiinţa la minimum 4.000 de locuitori în localităţile cu peste 4.000 de locuitori şi maximum o farmacie în localităţile cu sub 4.000 de locuitori.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), se mai poate înfiinţa câte o farmacie comunitară în gări şi aerogări, precum şi în centrele comerciale cu o suprafaţă de vânzare de minimum 3.000 m2 în care se desfăşoară activităţi de comercializare cu amănuntul de produse şi de alimentaţie publică, situate într-un singur imobil care utilizează o infrastructură comună şi utilităţi adecvate.

O.G. nr. 99/2000, art. 4 defineşte:

"În înţelesul prezentei ordonanţe, următorii termeni se definesc astfel: l) structură de vânzare cu suprafaţă mică - structură de vânzare având o suprafaţă de vânzare de până la 400 mp inclusiv;

m) structură de vânzare cu suprafaţă medie - structură de vânzare având o suprafaţă de vânzare cuprinsă între 400 - 1.000 mp inclusiv;

n) structură de vânzare cu suprafaţă mare - structură de vânzare având o suprafaţă de vânzare mai mare de 1.000 mp;

o) centru comercial - structura de vânzare cu suprafaţă medie sau mare în care se desfăşoară activităţi de comercializare cu amănuntul de produse, servicii de piaţă şi de alimentaţie publică, ce utilizează o infrastructură comună şi utilităţi adecvate. Suprafaţa de vânzare a unui centru comercial este rezultată din suma suprafeţelor de vânzare cu amănuntul de produse şi servicii de piaţă şi de alimentaţie publică cuprinse în acesta;"

Or, prin adresa nr. x/28.03.2011, Primăria Sectorului 3, analizând documentaţia depusă de S.C. C. şi a situaţiei juridice prezentate de Serviciul Patrimoniu Evidenţa Proprietăţii şi Cadastru din cadrul Primăriei Sectorului 3, Secretariatul Comisiei Socio- Economice certifică îndeplinirea criteriilor de implementare a structurilor de vânzare cu amănuntul cu suprafaţă mare pentru imobilul Complex Comercial A26 situat in Bucureşti, B-dul x nr. 4, in condiţiile impuse de O.G. nr. 99/2000.

Se arată în continuare că, certificarea încadrării imobilului in categoria structurilor de vânzare cu amănuntul cu suprafaţă mare este emisă în condiţiile prevăzute de H.G. nr. 1454/2004, art. 88 din O.G. nr. 99/2000.

Pe cale de consecinţă, au fost respectate dispoziţiile evocate anterior la emiterea autorizaţiei de funcţionare nr. 9500/CSA 12269/22.11.2010, prin care Ministerul Sanatatii a autorizat funcţionarea farmaciei comunitare cu denumirea "C." în structura S.C. B. S.R.L.

Reclamanta a arătat ca Ministerul Sanatatii a încuviinţat pe cale de excepţie înfiinţarea unei noi farmacii comunitare la locaţia din imediata sa proximitate, fiind emisa autorizaţia de funcţionare nr. 9499/CSA 12269/22.11.2010 prin care s-a autorizat funcţionarea farmaciei comunitare cu denumirea "C." in structura S.C. B. S.R.L, in spaţiul situat in Bucureşti, str. x; considera nelegala emiterea autorizaţiei atacate prin excepţie de la criteriul demografic.

Prin sentinţa civilă nr. 112/21.01.2015 pronunţată de această instanţă curtea de apel a constatat că cererea reclamantei este neîntemeiata, autorizaţia contestata fiind legala si temeinica, reţinând, in esenţă, următoarele:

"… solicitarea in septembrie 2012 de date privind autorizaţia de funcţionare a unei farmacii care funcţiona din 2010 si apoi contestarea in instanţa abia in 2014 releva faptul ca reclamanta nu s-a considerat vătămată de emiterea autorizaţiei pentru parata iniţial, ci abia mai târziu, iar acest fapt poate fi consecinţa unor alte împrejurări si nu a emiterii autorizaţiei contestate.

Instanţa nu poate retine susţinerile din sentinţa civila nr. 2681/2013 a acestei instanţe (depuse de reclamanta ca practica judiciara) in sensul ca MS in baza art. 10 din legea nr. 266/2008 ii revenea inclusiv obligaţia de a verifica inclusiv existenta unui centru comercial de mare suprafaţa.

Daca legea ar fi impus o asemenea obligaţie nu ar mai fi făcut trimitere la dispoziţiile O.G. nr. 99/2000 si nici nu ar mai fi fost necesara depunerea de adeverinţe emise de autorităţile publice locale.

Mai mult diferenţa dintre un spaţiu comercial de mare suprafaţa si unul de suprafaţa medie poate fi numai de cativa metri pătraţi, ceea ce evident nu se poate aprecia la o simpla vizionare ci numai in urma unor maturatori, iar MS bineînţeles ca nu era autorizat de niciun act normativ sa efectueze maturatori in spatiile unor comercianţi care activează in alte domenii fata de domeniul sau de activitate.

Simpla supoziţie in sensul ca cele doua farmacii, cea a reclamantei si cea a paratei sunt apropiate si ii afectează clientela nesusţinuta de nicio alta proba nu demonstrează ca reclamanta a fost vătămata prin emiterea autorizaţiei contestate si ca sunt îndeplinite condiţiile art. 8 din legea nr. 554/2004.

Mai mult trebuia dovedita si legătura de cauzalitate intre emiterea actului si eventuala scădere a profitului ori clientelei.

Alte condiţii ale pieţei, oferta de produse, preturile de la furnizori, managementul, pot fi tot atâtea motive ale unei eventuale scăderi a profitului, chiar daca s-ar fi dovedit o astfel de scădere.

In condiţiile in care nu se retine nelegalitatea actului nu se poate retine ca fiind îndeplinita nici condiţia existentei unul caz bine justificat pentru a se putea admite cererea de suspendare a autorizaţiei contestate."

Sentinţa a fost casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă (decizia ICCJ nr. 2245/15.06.2017 - f. x din dosarul nr. x/2014).

Având în vedere dispoziţiile art. 500 alin. (1) C. proc. civ., o hotărâre casată nu are nicio putere, nu se mai poate bucura de autoritatea de lucru judecat.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate".

Aşadar, pentru suspendarea unui act administrativ trebuie întrunite in mod cumulativ următoarele cerinţe: existenţa unui caz bine justificat, necesitatea prevenirii unei pagube iminente şi dovada declanşării procedurii prealabile.

În ceea ce priveşte cele două condiţii de admitere a cererii de suspendare, s-a avut în vedere că prin art. 2 lit. t) este definit cazul bine justificat:

"împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".

Aspecte de nelegalitate invocate au făcut obiectul analizei instanţei o data cu dezlegarea fondului litigiului, conform celor expuse în considerentele hotărârii.

In ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei "prevenirii unei pagube iminente", s-a avut in vedere ca prin pagubă iminentă se înţelege, potrivit art. 2 lit. ş) "prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public".

Doar o întrunire cumulativă a celor două condiţii legale prevăzute de art. 15 alin. (1) rap. la art. 14 din Legea 554/2004 poate duce la o soluţie favorabilă reclamantei.

A mai reţinut instanţa de fond şi faptul că potrivit unei jurisprudenţe constante a CJUE, aplicabilă în speţă mutatis mutandis, un prejudiciu de ordin pecuniar nu poate, cu excepţia unor împrejurări excepţionale, să fie considerat drept ireparabil în măsura în care actul administrativ care a stat la baza provocării sale se dovedeşte finalmente a fi unul legal (G. şi alţii c. Comisiei, C 213/91, pct. 24).

Mai trebuie reţinut că suspendarea efectelor actului administrativ reprezintă o situaţie de excepţie, această măsură urmând a fi dispusă numai în cazul întrunirii cerinţelor expres prevăzute de lege.

În limitele impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, aprofundate în contextul analizei pe fond a pretenţiilor, nefiind furnizate argumente juridice şi de fapt aparent valabile in contestarea legalităţii autorizaţiei de funcţionare contestate, faţă de aceste considerente, tribunalul constată că cererea de suspendare a autorizaţiei de funcţionare nr. 9500/CSA 12269/22.11.2010 este neîntemeiată şi o va respinge ca atare.

In temeiul art. 18 din legea nr. 554/2004, autorizaţia contestata fiind legala si temeinica, cererea de anulare a autorizaţiei de funcţionare nr. 9500/CSA 12269/22.11.2010 formulată de reclamantă va fi respinsă ca neîntemeiată.

Înalta Curte apreciază că sentinţa atacată este nelegală, în condiţiile în care instanţa de fond nu a analizat efectiv argumentul esenţial al reclamantei prin care se susţine nerespectarea prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008 care stipulează posibilitatea de înfiinţare, prin excepţie, a farmaciilor comunitare în centre comerciale de mare suprafaţă.

În opinia Înaltei Curţi, referirea instanţei de fond la adresa nr. x/28.03.2011 nu poate fi considerată o analiză a argumentului menţionat, dat fiind că prin răspunsul la întâmpinare reclamanta a solicitat în mod explicit instanţei de fond să se pronunţe asupra valabilităţii acesteia în raport cu dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora instanţa de contencios administrativ este competentă să se pronunţe şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din noul C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Rolul principiului motivării hotărârilor judecătoreşti, consacrat prin acest text legal, este acela de a asigura o bună administrare a justiţiei şi de a face posibil un control judiciar efectiv, motivarea sumară sau confuză echivalând cu nemotivarea.

De asemenea, jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, în sensul că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt analizate de instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor probatorii (hotărârea din 28.04.2005 în cauza Albina contra României).

În acest context, Înalta Curte reţine şi nelegalitatea încheierii atacate, având în vedere că se impune efectuarea unei expertize tehnice de specialitate pentru a se stabili dacă la data eliberării autorizaţiei contestate, spaţiul comercial din bd. x, bloc 14B era situat într-un complex comercial de mare suprafaţă.

Faţă de aceste împrejurări, Înalta Curte apreciază că, deşi instanţa fondului a respins acţiunea ca neîntemeiată, în fapt aceasta nu a soluţionat fondul cauzei, întrucât nu a analizat în întregime argumentele expuse de reclamantă în motivarea acţiunii şi nu s-a pronunţat pe toate aspectele esenţiale ale cauzei, conform celor arătate mai sus.

Or, în raport cu principii fundamentale ale procesului civil (dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare), soluţionarea fondului presupune elucidarea tuturor aspectelor esenţiale ale raportului juridic dedus judecăţii, astfel cum acestea au fost relevate prin cererea de chemare în judecată. În mod evident, atât principiul dublului grad de jurisdicţie cât şi imposibilitatea administrării probei cu expertiză în recurs, în raport cu prevederile art. 492 din noul C. proc. civ. împiedică instanţa de control judiciar să analizeze direct în recurs argumentele ce nu au făcut obiectul analizei instanţei de fond.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de S.C. A. S.A. împotriva încheierii din 13 iunie 2018 şi a sentinţei civile nr. 4417 din 31 octombrie 2018, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; va casa în tot încheierea din 13 iunie 2018 şi în parte sentinţa civilă nr. 4417 din 31 octombrie 2018 şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea fondului.

De asemenea, va menţine dispoziţiile sentinţei cu privire la modalitatea de soluţionare a excepţiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de S.C. A. S.A. împotriva încheierii din 13 iunie 2018 şi a sentinţei civile nr. 4417 din 31 octombrie 2018, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în tot încheierea din 13 iunie 2018 şi în parte sentinţa civilă nr. 4417 din 31 octombrie 2018.

Trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea fondului.

Menţine dispoziţiile sentinţei cu privire la modalitatea de soluţionare a excepţiilor.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 23 iunie 2021.