Applicability of special anti-discrimination procedural norms versus general contraventional law: nullity and prescription of CNCD sanctioning decisions

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II - a contencios administrativ şi fiscal, la data de 12 aprilie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării solicitând anularea Hotărârii nr. 728/13.12.2017.

Pârâtul a formulat întâmpinare, invocând excepţia necompetenţei materiale.

Prin sentinţa civilă 4885/2018 Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a invocat excepţia tardivităţii plângerii formulate pentru formularea cu depăşirea termenului legal de 15 zile ce curge de la data afişării soluţiei de sancţionare, respectiv de la data de 6.03.2018, dar şi inadmisibilitatea acţiunii întrucât în cauză nu figurează în calitate de pârât numita B..

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1869 din 29 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a de contencios administrativ şi fiscal (veche), s-a respins excepţia tardivităţii acţiunii, ca nefondată, şi s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 1869 din 29 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a de contencios administrativ şi fiscal (veche), reclamanta A. a formulat recurs.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Ca prim aspect, a invocat lipsa constatarii motivelor de nelegalitate, din oficiu, a Hotărârii nr. 728 din 13.12.2017 de catre instanta de fond, plecând de la analiza ca prevederile O.G. nr. 2/2001 se aplica in situatia in care legea speciala reprezentata de O.G. nr. 137/2000 nu contine dispozitii derogatorii de la dreptul comun si in cazul in care normele 0. G. nr. 2/2001 sunt compatibile cu natura juridica de act administrativ a hotararii emise de CNCD, natura juridica nu difera de cea a unui proces-verbal de contraventie, deoarece potrivit art. 15 din O.G. nr. 137/2000 - text de lege avut în vedere şi de intimata la emiterea Hotărârii contestate în cauză - stabileşte natura juridică a raportului de drept material născut în prezenta situaţie, respectiv un raport juridic administrativ, de răspundere contravenţională. De altfel, aceeaşi natură contravenţională este reliefată şi de art. 26 alin. (1) din acelaşi act normativ, unde se arată modul de sancţionare a contravenţilor reglementate în cuprinsul Ordonanţei.

Referindu-se la nelegalitate a considerat ca singura sanctiune aplicabila este nulitatea, in raport de dispozitiile art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, care prevăd că " Hotarârea Colegiului director de solutionare a unei sesizari se adopta în termen de 90 de zile de la data sesizarii si cuprinde: numele membrilor Colegiului director care au emis hotarârea, numele, domiciliul sau resedinta partilor, obiectul sesizarii si sustinerile partilor, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt si de drept care au stat la baza hotarârii Colegiului director, modalitatea de plata a amenzii, daca este cazul, calea de atac si termenul în care aceasta se poate exercita."

Data la care CNCD a fost sesizat este 17.08.2017, prin petitia nr. 4211, formulata de B., iar Hotararea Colegiului director de solutionare a fost adoptata la aproximativ 120 zile de la data sesizarii, depasind astfel cu mult termenul imperativ indicat de dispozitiile legale. Singura sanctiune pertinenta care se poate aplica pentru depasirea termenului de 90 zile este nulitatea Hotararii.

Prin urmare, recurenta înţelege să invoce nulitatea Hotărârii nr. 80 din 01.02.2017 prin raportare la dispoziţiile art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, precum şi la art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 sub aspectul lipsei menţiunilor cu privire la calea de atac ce poate fi exercitată împotriva actului administrativ în cauză. Art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 prevede expres că «Hotărârea Colegiului director de soluţionare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării şi cuprinde: numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea, numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor, obiectul sesizării şi susţinerea părţilor, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt şi de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului director, modalitatea de plată a amenzii, dacă este cazul, calea de atac şi termenul în care aceasta se poate exercita», iar art. 16 alin. (1) teza finală din O.G. nr. 2/2001 arată că «Procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu (...) termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea». În schimb, cum se poate observa cu uşurinţă din lecturarea Hotărârii nr. 728 din 13.12.2017, la punctul VII se arată doar că «Prezenta hotărâre poate fi atacată la instanta de contencios administrativ, în temen de 15 zile de la data primirii, potrivit O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea faptelor de discriminare, republicată şi Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ». De aici rezultă că, în realitate, autoritatea pârâtă nu a respectat dispoziţiile legale ce condiţionează însăşi legalitatea Hotărârii emise prin faptul că nu a menţionat instanţa la care se poate contesta actul de autoritate. Trimiterea la două acte normative, fără a se fi indicat cel puţin articolul sau articolele incidente îi cauzează o vătămare procesuală ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului, cu atât mai mult cu cât aduce o atingere directă însăşi dreptului acesteia la apărare. Vătămarea constă în aceea că nu i se aduce la cunoştinţă instanţa la care trebuie contestată Hotărârea CNCD.

De asemenea, recurenta a solicitat a se constata prescripţia executării sanctiunii contravenţionale dispuse prin Hotărârea nr. 728 din 13.12.2017 a CNCD având în vedere dispoziţiile art. 20 alin. (8) din O.G. nr. 137/2000, art. 75 alin. (2) şi art. 84 din Procedura internă de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor din 11.04.2008, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 348 din 06.05.2008 (denumit în continuare "Procedura"), precum şi art. 14 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 2/2001.

În susţinerea excepţiei prescripţiei a arătat că art. 75 alin. (2) din Procedură prevede că «Hotărârea Colegiului director se adoptă prin votul individual al fiecărui membru al Colegiului», iar art. 20 alin. (8) din O.G. nr. 137/2000 precizează expres că «Hotărârea se comunică părţilor în termen de 30 de zile de la adoptare şi produce efecte de la data comunicării», în condiţiile în care aceste termene nu sunt respectate, norma generală stabileşte care este soarta actului admninistrativ întocmit cu nesocotirea acestor cerinţe procedurale, respectiv art. 14 din O.G. nr. 2/2001 prevede că «(1) Executarea sancţiunilor contravenţionale se prescrise dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei (Hotărârea de sancţionare) nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancţiunii. (2) Prescripţia executării sancţiunii contravenţionale poate fi constatată chiar şi de instanţa învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale».

Raportat la cele de mai sus, Colegiul director al CNCD a soluţionat sesizarea nr. 421/17.08.2017 la data de 13.12.2017. De la data adoptării Hotărârii nr. 728 a început a curge termenul de 30 de zile pentru comunicarea hotărârii prevăzut expres prin art. 20 alin. (8) din O.G. nr. 137/2000, unde se arată că Hotărârea se comunică părţilor în termen de 30 de zile de la adoptare. Or, adoptarea Hotărârii nr. 728 din 13.12.2017 nu a putut avea loc în altă dată decât la 01.02.2017, cu ocazia deliberării şi votării de către membri Colegiului director al CNCD. Ca atare, la această dată s-a dispus şi sancţionarea contravenţională, fiind stabilit dispozitivul Hotărârii în cauză, tocmai pentru că aceasta este rezultatul votului membrilor Colegiului director. A interpreta altfel am ajunge în faţa unui non-sens pentru că membrii Colegiului director nu puteau vota altceva decât dispozitivul (adică sancţionarea reclamantei) şi nici altcândva, din moment ce Hotărârea este adoptată la 13.12.2017. De aici rezultă că devin incidente şi dispoziţiile art. 14 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, care stabilesc acelaşi termen (o lună, procedural, are 30 de zile - art. 2552 alin. (3) C. civ.) de prescripţie care se calculează de la data aplicării sancţiunii. Or, cum sancţiunea i-a fost aplicată prin Hotărârea Colegiului director adoptată la data de 13.12.2017, rezultă că necomunicarea actului administrativ în termen de 30 de zile de la această dată atrage sancţiunea prescripţiei extinctive. Mai mult, indiferent de această menţiune, se poate observa că Hotărârea nr. 728 din 13.12.2017 adoptată de CNCD i-a fost comunicată abia la data de 06.03.2018, astfel cum rezultă din data poştei aplicată pe plicul anexat în copie. în aceste condiţii, astfel că devine incidentă sancţiunea prescripţiei extinctive pentru necomunicarea actului administrativ de sancţionare în termenul legal de 30 de zile de la adoptare, motiv pentru care se impune anularea Hotărârii nr. 728 din 13.12.2017.

A mai arătat că, în opinia sa, a doua critica care atrage aceasi sancţiune a nulităţii, se refera la nesemnarea Hotărârii, nici măcar menţionarea membrului cu votul împotriva sancţionării. Singura referire la cu privire la existenta votului împotriva se găseşte la finalul punctului 2, in paranteze rotunde, din dispozitivul Hotărârii. In raport de dispoziţiile O.G. nr. 137/2000, Consiliul soluţionează sesizarea prin hotărâre a Colegiului director prevăzut la art. 23 alin. (1): "Colegiul director al Consiliului este organ colegial, deliberativ si decizional, responsabil pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege. (2) Colegiul director este compus din 9 membri cu rang de secretar de stat, propuşi si numiţi, în şedinţa comuna, de cele doua Camere ale Parlamentului.", a considerat ca lipsa numelui membrului care a votat împotriva, precum si lipsa semnăturii acestui membru, atrage nulitatea Hotărârii.

În raport de cele prezentate, recurenta a mai susţinut că formularea prezentei căi de atac împotriva Hotărârii nr. 728 din 13.12.2017 a CNCD atrage suspendarea de drept a executării actului administrativ atacat, în condiţiile în care Hotărârea nu beneficiază de caracter executoriu pe durata litigiului. în acest sens sunt şi dispoziţiile art. 20 alin. (10) din O.G. nr. 137/2000, care arată că «Hotărârile emise potrivit prevederilor alin. (2) şi care nu sunt atacate în termenul de 15 zile constituie titlu executoriu». Interpretând per a contrario această normă, rezultă că hotărârile care sunt atacate în termenul legal nu constituie titlu executoriu. Norma prevăzută în legea specială se coroborează perfect cu normele cuprinse în legea generală în materia răspunderii contravenţionale, respectiv art. 32 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, unde se arată că «Plângerea suspendă executarea», precum şi art. 37 din O.G. nr. 2/2001, care arată că «Procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31 (...) constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate». Hotărârea nr. 728 din 13.12.2017 i-a fost comunicată la data de 06.03.2018, cum rezultă şi din data poştei aplicată pe plic (anexat în copie), aceasta fiind data de la care a început a curge termenul de contestare a actului administrativ. Astfel, în condiţiile în care reclamanta înţelege să uzeze de calea de atac prevăzută de lege şi în interiorul termenului legal, actul administrativ contestat în prezenta cauză este lipsit de caracterul executoriu până la soluţionarea definitivă a cererii de faţă.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, a apreciat ca prima instanţă a interpretat greşit normele de drept material si astfel a ajuns la concluzia ca Hotărârii nr. 728 din 13.12.2017 este temeinica.

Recurenta-reclamantă a invocat netemeinicia actului administrativ în cauză, sens în care a solicitat, in rejudecare admiterea, acţiunii şi pe fond, având în vedere următoarele: asociatia a fost sancţionată contravenţional de autoritatea pârâtă CNCD pentru pretinse fapte de discriminare constând în refuzul acordului A. in vederea constituirii unei rampe de acces pentru petenta, persoana cu handicap. In realitate aceasta a fost de acord si a susţinut in continuare construirea unei rampe pentru acces cu dizabilitati prin scara blocului, apartamentul fiind situat la parter, accesul prin aceasta modalitate nu impedimenteaza in niciun fel si nici nu atinge vreun drept al petentei, satisfăcând cerinţele sale, soluţie ce nu o dicrimineaza. Actul administrativ de sancţionare în cauză este netemeinic şi nelegal deoarece faptele de care este acuzată nu reprezintă contravenţia reglementată de art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000, lipsind atât vinovăţia sa, cât şi tipicitatea elementului material, întrucât refuzul acordului său nu aduce atingere demnităţii sau crearea unei atmosfere care sa ingreuneze situaţia petentei, ci are la baza motive intemeiate. În primul rând, din multitudinea de ipoteze avute în vedere de legiuitor, autoritatea pârâtă nu arată care ar fi incidente în această cauză şi în ce măsură faptele reclamantei reprezintă discriminare, prima instanţă, care se transforma intr-un real apărător al intimatei tranşând întreaga speţa printr-o singura fraza, ragasită la pagina 5.

Făcând trimitere la alin. (3) al art. 15 şi la jurisprudenţa Curtii Europene a Drepturilor Omului, in legătura cu articolul 14 privind interzicerea disriminarii, recurenta a arătat că, pentru a acorda accesul petentei in si din imobil printr-o varianta mai accesibila, crearea unei rampe de acces, subscrisa a luat masuri in vederea emiterii avizului pentru construirea unei rampe conform necesitaţilor petentei si apte sa asigure deplasarea in condiţii de egalitate, fara efort suplimentar al petentei, cu ajutorul dispozitivului special adaptat la necesaitatile de deplasare.

Astfel, a acordat avizul de construire a unei rampe prin intrarea principala a scării B, a blocului unde locuieşte petenta, prin adresa din 28.05.2016, aspect recunoscut chiar de către petenta in cuprinsul memoriului depus la dosarul nr. x/2018, (pagina 2, paragraful 3), validând astfel acordul său, însă nu a acordat avizul direct prin accesul in apartamentul petentei din următoarele considerente: declaraţia doamnei C., coproprietara si membra a Asociaţiei, prin care si-a modificat opţiunea iniţiala prin care isi exprimase acordul pentru intimata B., fiind împotriva modificărilor blocului după care a luat cunoştinţa si de memoriul justificat al unui alt coprioprietar din acelaşi bloc care este si expert tehnic evaluator; memoriul tehnic intocmit de coproprietarul expert tehnic, cu schitele aferete si cu certificarea calităţii sale de expert, prin care se justifica greşelile apreciate ca aparţinând celuilalt Memoriu tehnic ce a fost avut in vedre de către CNCD la emiterea Hotărârii; răspunsul dat de către Primăria Sectorului 6 Bucureşti solicitărilor asociaţiei prin care se citează textele de lege ce pot fi avute in vedere la eliberarea Avizului pozitiv sau negativ daca sunt respectate aceste texte de lege care privesc activitatea Asociaţiei pe linia eliberării unor astfel de avize, respectiv Legea 230/2007; declaraţia Doamnei D. care este impotriva modificărilor ce pot fi aduse blocului in maniera propusa de arhitecta E. care a stat la baza emiterii Hotărârii C.N.C.D. Astfel acordarea avizului subscrisei intr-o alta maniera decât cea solicitata de petenta a avut la baza motive temeinice, in special siguranţa construcţiei asupra căreia se întreprind modificări.

In privinţa Hotărârii pronunţata in dosarul cu obiect "obligatia de a face", recurenta-reclamantă a indicat ca a pus-o in executare de buna voie, astfel ca aprecierea CNCD de încălcare a prevederilor legale in materie putea fi dispusa doar in cazul unui refuz de punere in aplicare a acelei Hotărâri, pronunţate in dosarul nr. x/2017.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

În stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare, intimatul-pârât CNCD formulând note scrise.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 27 ianuarie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 17 iunie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Petenta B. persoana cu handicap locomotor grav, permanent şi progresiv, a sesizat Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării refuzul A. de a fi de acord cu privire la construirea unei rampe de acces prin exteriorul blocului (cu intrare direct în apartament).

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării solicitând anularea Hotărârii nr. 728/13.12.2017, prin care s-a dispus sancţionarea sa.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, împotriva acesteia reclamanta înţelegând să exercite calea de atac de faţă.

Înalta Curte va examina argumentele de ordin critic din memoriul de recurs ce pot fi încadrate, raportat la conţinutul acestora, în motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Criticile din cererea de recurs formulate pe fondul cauzei, care privesc reţinerea greşită a situaţiei de fapt, prin aprecierea necorespunzătoare a probelor, nu vor fi examinate, privind netemeinicia hotărârii atacate şi neconstituind motive de casare în sensul dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte constată că este nefondată susţinerea recurentei-reclamante conform căreia "lipsa constatării motivelor, din oficiu, a hotătârii CNCD nr. 728/13.12.2017 de către instanta de fond, plecând de la analiza ca prevederile O.G. nr. 2/2001 se aplică în situaţia în care legea specială reprezentată de O.G. nr. 137/2000 nu conţine dispoziţii derogatorii de la dreptul comun şi in cazul in care normele O.G. nr. 2/2001 sunt compatibile nu natura juridică de act administrativ a hotărârii emise de CNCD, natura juridică nu diferă de cea a unui proces-verbal de contravenţie, deorece potrivit art. 15 din 0. G nr. 137/2000-text de lege avut in vedere şi de intimata la emiterea hotărârii contestate în cauză - stabileşte natura juridică a raportului de drept material născut în prezenta situatie, respectiv un raport juridic administrativ, de răspundere contravenţională".

Instanţa de control judiciar aminteşte că prin O.G. nr. 137/2000 se stabileşte cadrul legal pentru prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, stabilindu-se conditiile de angajare a răspunderii contraventionale, descrierea abstractă a conduitelor care constituie discriminare şi sunt calificate de legiutor ca fiind contravenţii în acest domeniu, sancţiunile contravenţionale aplicabile, actele constatatoare ale acestor fapte ilicite şi căile de atac care se pot exercita de persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime prin efectele lor.

Acest act normativ, în dispoziţiile sale referitoare la raspunderea contravenţională, are caracter de normă specială în raport de O.G. nr. 2/2001, care constituie dreptul comun în materia dreptului contravenţional, astfel că în ce priveşte incidenţa normelor celor două acte normative în cauză este aplicabil principiul "specialia generalibus derogant", ceea ce înseamă că legea generală se aplică în orice materie şi în toate cazurile, mai puţin în acelea în care legiuitorul stabileste un regim special şi derogatoriu, instituit în anumite materii reglementări speciale, care sunt prioritare faţă de norma de drept comun, ce în astfel de situatii se aplică numai unde legea specială nu dispune.

Or, prin adoptarea O.G. nr. 137/2000 se derogă de la dreptul comun sub mai multe aspecte, printer care forma actului, conţinutul său, procedura de adoptare şi de contestare, astfel că în această privinţă sunt aplicabile în exclusivitate dispoziţiile O.G. nr. 137/2000, neputând fi primită interpretarea propusă de recurentul-reclamant prin utilizarea combinată sau selectivă a unor norme cu acelaşi obiect de reglementare din cele două acte normative.

Astfel Hotărârile/soluţiile emise de Colegiul Director al Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în baza art. 20 din O. G. 137/2000, fiind acte administrativ-jurisdicţionale, în cadrul regimul juridic special al acestora nu se face distinctie între nulitătile absolute şi nulităţile relative, orice viciu de nelegalitate putând conduce la anularea actului numai în condiţiile în care se dovedeşte că neregularitate a cauzat o vătămare drepturilor şi/sau intereselor legitime ale persoanei care o invocă.

Acest aspect face, de principiu, imposibilă o verificare a oricărui viciu de nelegalitate, din oficiu, de către instanţa de judecată pentru că nulitatea actului administrativ jurisdicţional poate interveni numai la cerere, cu indicarea motivului de nelegalitate şi a dreptului sau interesului pretins încalcat, astfel că este nefondată critica recurentului referitoare la constatarea din oficiu a nulitaţii actului administrativ contestat.

În privinţa actului constatator şi sancţionator, art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, spre deosebire de art. 15 si/sau art. 16 din O.G nr. 2/2001, prevede că în exercitarea atribuţiilor sale de investigare, constatare şi sancţionare a faptelor de discriminare, CNCD prin Colegiul director adoptă hotărâri colegiale care trebuie să cuprindă numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea, numele, domiciliul sau resedinţa părţilor, obiectul sesizării şi susţinerile părţilor, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt şi de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului director, modalitatea de plată a amenzii, dacă este cazul, calea de atat şi termenul în care aceasta se poate exercita, dispoziţiile art. 15 si/sau art. 16 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la contravenţiile stabilite prin procese-verbale si/sau continutul procesului-verbal de contravenţie, de care se prevalează reclamantul, nefiind, în consecinţă, aplicabile în cauză pentru raţionamentul anterior expus.

Din analiza conţinutului hotârârii CNCD, Înalta Curte constată că aceasta răspunde exigenţelor formale prevăzute de lege, fiind descrisă complet fapta de discriminare imputată recurentei-reclamante, precum şi calea de atac (actiune în contencios administrativ) şi termenul în care aceasta se poate exercita, respectiv 15 zile.

Referitor la "prescriptia executării sancţiunii contrevenţionale", instanţa de recurs reţine că potrivit art. 20 din O.G. nr. 137/2000: "(…)

(7) Hotărârea Colegiului director de soluţionare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării şi cuprinde: numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea, numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor, obiectul sesizării şi susţinerile părţilor, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt şi de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului director, modalitatea de plată a amenzii, dacă este cazul, calea de atac şi termenul în care aceasta se poate exercita.

(8) Hotărârea se comunică părţilor în termen de 30 de zile de la adoptare şi produce efecte de la data comunicării."

Înalta Curte constată că termenele prevăzute de textele de lege citate sunt termene de recomandare a căror nerespectare poate atrage sancţiunea nulităţii numai în măsura în care se aduce subiectului de drept o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului, în cauză, recurenta nefăcând dovada unei asemenea vătămări care să fi fost generată de nerespectarea termenelor în discuţie.

Prin urmare, dispoziţiile art. 20 alin. (7) şi (8) din O.G. nr. 137/2000, reglementează termenele de adoptare şi de comunicare a hotărârii CNCD prin care se soluţionează un litigiu, având ca obiect încălcarea principiului discriminării.

Rezultă din continutul dispoziţiilor art. 20 alin. (8) din O.G. nr. 137/2000 că termenul instituit prin respectiva normă este unul de comunicare a hotărârii, iar nu de prescriere a executării hotărârii CNCD, la art. 26 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 fiind reglementată expres numai prescripţia aplicării sanctiunilor contravenţionale.

În consecinţă, solicitările privind nerespectarea de către hotărârea CNCD a unor cerinţe de formă, de continut, de înstiintare si/sau de prescriptie impuse de către O.G. nr. 2/2001 sunt lipsite de suport legal în condiţiile în care acest act normativ nu este aplicabil, iar hotărârea soluţia în cauză respectă exigenţele impuse de art. 20 alin. (7), (8), (9), (10) din O.G. nr. 137/2000.

Pe de altă parte, nulitatea specială de drept administrativ reglementată prin Legea nr. 554/2004 a actului administrativ-jurisdicţional, este o sancţiune care intervine pentru nerespectarea dispoziţiilor legale edictate pentru adoptarea sa valabilă, putând fi constatată şi aplicată pentru nelegalităţi constatate în procedura de pregătire sau de adoptare a acestuia, deci pentru cauze anterioare sau concomitente emiterii actului administrativ-jurisdicţional.

Prin urmare, lipsa caracterului executoriu sau a prescripţiei executării sancţiunii pentru necomunicarea actului în termenul legal, sunt aspecte care vizează executarea actului administrativ-jurisdicţional care din punct de vedere temporal se situează după momentul adoptării actului administrativ-jurisdicţional şi excedează, în consecinţă, controlului de legalitate efectuat de instanţa de contencios administrativ.

Nici alegaţiile recurentei privind punerea în executare de bună voie a sentinţei pronunţată în cauza având ca obiect obligaţia de a face nu pot fi primite, acestea neputând constitui critici de nelegalitate a Hotărârii CNCD prin care s-a constatat existenţa faptei de discriminare.

În fine, astfel cum s-a reţinut anterior, aspectele invocate pe fondul cauzei de recurenta-reclamantă referitoare la împrejurarea că faptele de care este acuzată nu reprezintă contravenţia reglementată de art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000, lipsind atât vinovăţia sa, cât şi tipicitatea elementului material, întrucât refuzul acordului său nu aduce atingere demnităţii sau crearea unei atmosfere care sa ingreuneze situaţia petentei, ci are la baza motive intemeiate, au fost supuse în această formă controlului de legalitate în faţa primei instanţe, fiind analizate în mod corespunzător de aceasta, astfel că prin invocarea de argumente similare în cuprinsul cererii de recurs nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanţa de control judiciar, vizând temeinicia sentinţei recurate, neconstituind, aşadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate.

În aceste condiţii, instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate de recurenta-reclamantă.

Instanţa de control judiciar constată, aşadar, că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor factuale reţinute, motivele invocate de recurenta-reclamantă prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare în sensul invocat de recurentă, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 1869 din 29 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a de contencios administrativ şi fiscal (veche), ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 iunie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.