Revocation of National College status under amended criteria: legality of immediate application vs. five-year reconfirmation cycle and prohibition of retroactivity
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the pre-university educational institution, thereby upholding the lower court's decision that upheld the Ministry of Education's order revoking the institution's "National College" title. The dispute concerned the legality of an administrative order issued by the Ministry of Education, which revoked the specific status title granted to the institution, a move challenged by the plaintiff on grounds of illegality and retroactivity stemming from a subsequent normative order that modified the criteria for reconfirming such titles. The court determined that the normative order amending the methodology for assigning the title was a unilateral administrative act of immediate application that did not contain transitional provisions exempting the institution, and that the revocation procedure constituted a valid verification for reconfirmation or revocation within the statutory five-year period rather than a prohibited retroactive application of new norms to a finalized situation, thereby finding no violation of the principle of legal security or the prohibition on retroactivity under Article 15 of the Constitution and Article 10 of the initial methodology order.
Legislator headnote
AI generatedart. 12 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, art. 486 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Revocation of National College status under amended criteria: legality of immediate application vs. five-year reconfirmation cycle and prohibition of retroactivity: The dispute concerned the legality of an administrative order issued by the Ministry of Education, which revoked the specific status title granted to the institution, a move challenged by the plaintiff on grounds of illegality and retroactivity stemming from a subsequent normative order that modified the criteria for reconfirming such titles. The court determined that the normative order amending the methodology for assigning the title was a unilateral administrative act of immediate application that did not contain transitional provisions exempting the institution, and that the revocation procedure constituted a valid verification for reconfirmation or revocation within the statutory five-year period rather than a prohibited retroactive application of new norms to a finalized situation, thereby finding no violation of the principle of legal security or the prohibition on retroactivity under Article 15 of the Constitution and Article 10 of the initial methodology order.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for the verdict, cited in the dispositive to justify the dismissal of the appeal as unfounded.
Procedural rule applied in the dispositive to effectuate the dismissal of the appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 17 iunie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 14.01.2019 sub dosar nr. x/2019, reclamantul Colegiul Naţional "A." a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, solicitând: anularea Ordinului nr. 5078 din 11.09.2018 emis de Ministerul Educaţiei Naţionale prin care s-a dispus revocarea titlului de "Colegiu naţional" recunoscut unităţii de învăţământ preuniversitar Colegiul Naţional "A.", precum şi suspendarea executării acestui Ordin până la soluţionarea definitivă a cauzei; constatarea nelegalităţii Adresei nr. x din 25.07.2018 prin care Ministerul Educaţiei Naţionale a solicitat Inspectoratului Şcolar al Judeţului Timiş să refacă procedura de reconfirmare/revocare a statutului de "colegiu naţional" acordat unităţilor de învăţământ preuniversitar pe baza criteriilor prevăzute de Ordinul MEN nr. 4030 din 28.06.2018 pentru modificarea şi completarea Ordinului MEN nr. 3732/2013 pentru aprobarea Metodologiei de acordare a titlului de Colegiu naţional/Colegiu unităţilor de învăţământ preuniversitar; constatarea nelegalităţii Adresei nr. x din 27.08.2018 prin care Inspectoratul Şcolar al Judeţului Timiş a solicitat Ministerului Educaţiei Naţionale să dispună revocarea titlului de "Colegiu naţional" acordat unităţii de învăţământ preuniversitar Colegiul Naţional "A."; obligarea pârâţilor la recunoaşterea Adresei nr. x din 07.06.2018 prin care Inspectoratul Şcolar al Judeţului Timiş a reconfirmat titlul de "Colegiu naţional" acordat unităţii de învăţământ preuniversitar Colegiul Naţional "A."; obligarea pârâţilor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocatului şi taxa judiciară de timbru.
Partea reclamantă a depus o cerere modificatoare, prin care a arătat că petitul 4 implică solicitarea de obligare a pârâţilor Ministerul Educaţiei Naţionale şi Inspectoratul Şcolar Timiş la recunoaşterea titlului de «Colegiu naţional» unităţii de învăţământ preuniversitar Colegiul Naţional A., confirmat prin Adresa nr. x din 07.06.2018 emisă de Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş.
Pârâtii au formulat întâmpinări, Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş solicitând instanţei să dispună admiterea excepţiei de necompetenţă teritorială a Curţii de apel Timişoara.
Prin sentinţa civilă nr. 67/25.02.2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019 la data de 28.02.2019.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 289 din 21 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal (nouă), s-a respins excepţia de inadmisibilitate, invocată de partea pârâtă, ca neîntemeiată, şi s-a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi modificată de reclamantul Colegiul Naţional "A.", în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 289 din 21 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal (nouă), reclamantul Colegiul Naţional "A." a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi modificată.
În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul a susţinut că sentinţa recurată este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea următoarelor dispoziţii legale:
a) art. 10 din Anexa 1 la Ordinul MEN nr. 3732/2013 potrivit căruia "Unităţile de învăţământ care la data intrării în vigoare a prezentei metodologii au inclus în denumire titlul de Colegiu naţional/Colegiu îşi păstrează denumirea acordată, urmând ca în termen de cel mult 5 ani să li se reconfirme sau să li se revoce statutul de Colegiu naţional/Colegiu, conform prevederilor prezentei metodologii".
În baza acestor dispoziţii legale, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Timiş (ISJ Timiş), în urma evaluării realizate la data de 21.05.2018, a constatat că sunt îndeplinite criteriile prevăzute de art. 4 din Anexa 1 la OMEN nr. 3732/2013 şi a reconfirmat titlul de "Colegiu naţional".
Or, deşi, din examinarea acestor prevederi legale rezultă cu evidenţă că evaluarea unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru menţinerea (reconfirmarea) titlului de "Colegiu Naţional" se face o dată la 5 ani, nu de mai multe ori în acest interval de timp, prima instanţă a considerat în sens contrar, şi anume că este posibilă revocarea actului de confirmare a acestui titlu (Adresa nr. x din 07.06.2018 a Inspectoratului Şcolar Timiş) care are la bază legea în vigoare (Ordinul MEN nr. 3723/2013) la data emiterii lui, printr-un alt act administrativ (de revocare), respectiv, Ordinul MEN nr. 5078 din 11.09.2018 emis în baza unei legi ulterioare (Ordinului MEN nr. 4030/2018).
b) art. 15 alin. (2) din Constituţie privind neretroactivitatea legii (normei juridice), prima instanţa menţinând Ordinul MEN nr. 5078 din 11.09.2018 privind revocarea titlului de "Colegiu naţional" al acestei unităţi de învăţământ preuniversitar, emis în baza Ordinul MEN nr. 4030/2018, deşi acest act normativ a intrat în vigoare ulterior evaluării unităţii de învăţământ şi reconfirmării acestui titlu de către Inspectoratul Şcolar al Judeţului Timiş, prin Adresa nr. x din 07.06.2018.
c) art. 12 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 care prevede că actele administrative normative intră în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară.
Prin urmare, în opinia sa, sunt vădit nelegale susţinerile primei instante potrivit cărora Ordinul MEN nr. 4030/2018 este "de imediată aplicare" şi că nu are relevanţă că reclamantul deţinea titlul de "Colegiu Naţional" în baza reconfirmării acestuia prin Adresa nr. x din 07.06.2018 emisă de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Timiş, anterior intrării în vigoare a acestui Ordin.
Totodată, a susţinut recurentul că sentinţa primei instante conţine motive contradictorii.
Astfel, a arătat că, pe de o parte, analizând aplicarea în cauză a Ordinului MEN nr. 4030/2018, în baza căruia a fost emis Ordinul MEN nr. 5078 din 11.09.2018 privind revocarea titlului de "Colegiu Naţional", prima instanţă a reţinut că acesta este de imediată aplicare, considerând legal Ordinul de revocare nr. 5078 din 11.09.2018, dar, pe de altă parte, a susţinut că reclamantul a criticat doar parţial acest din urmă Ordin sub aspectul retroactivităţii lui.
Or, aşa cum se poate constata, prin cererea de chemare în judecată a solicitat anularea întregului Ordin, iar unul dintre motivele de nelegalitate, invocat în motivarea cererii, constă în emiterea acestui Ordin de revocare în baza unui act normativ (Ordinului MEN nr. 4030/2018) intrat în vigoare ulterior reconfirmării titlului de către Inspectoratul Şcolar al Judeţului Timiş, prin Adresa nr. x din 07.06.2018.
De asemenea, prima instanţă a reţinut că, în ce priveşte schimbarea denumirii unităţii de învăţământ din "Colegiu Naţional", în "Liceu teoretic" după începerera anului şcolar 2018-2019, Ordinul MEN nr. 5078 din 11.09.2018 nu este retroactiv pentru că anul şcolar nu s-a încheiat, fiind o situaţie în curs de desfăşurare, iar nu una definitivă pentru a exista o problemă de aplicare a normelor juridice în mod retroactiv.
Acest raţionament al instanţei de fond nu este aplicat şi în ce priveşte revocarea, prin acelaşi Ordin nr. 5078 din11.09.2018, a titlului de "Colegiu Naţional" al reclamantului, care fusese reconfirmat anterior prin Adresa nr. x din 07.06.2018 a Inspectoratului Şcolar al Judeţului Timiş. Dacă ar fi aplicat acelaşi raţionament juridic în ambele situaţii, ar fi constatat, pe baza argumentului logic "per a contrario", că acest Ordin de revocare a titlului încalcă principiul neretroactivităţii legii, întrucât a fost emis pentru aplicarea retroactivă, la o situaţie definitivată (respectiv reconfirmarea titlului subscrisei), a unui act administrativ normativ, respectiv a Ordinului MEN nr. 4030 din 28.06.2018.
Pentru aceleaşi motive, este nelegală sentinţa primei instanţe şi în ce priveşte respingerea cererii de obligare a pârâţilor Ministerul Educaţiei Naţionale şi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Timiş la recunoaşterea titlului de "Colegiu Naţional" confirmat unităţii de învăţământ preuniversitar C.N. A. prin Adresa nr. x din 07.06.2018 emisă de Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş.
În fine, recurentul-reclamant a arătat că aceleaşi motive de nelegalitate sunt valabile şi în ce priveşte respingerea de către prima instanţă a cererii de suspendare a executării Ordinului MEN nr. 5078 din 11.09.2018, însă această cerere nu mai este de actualitate având în vedere că Ordinul în cauză a fost pus în executare.
4. Apărările formulate în recurs
Intimatii-pârâţi Ministerul Educaţiei Naţionale şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.
5. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 27 ianuarie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 17 iunie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale (Ordin MEN) nr. 3732/2013 a fost aprobată Metodologia de acordare a titlului de Colegiu naţional/Colegiu unităţilor de învăţământ preuniversitar, prin al cărei conţinut s-a stabilit că:
art. 7:
"(1) Pentru menţinerea denumirii de Colegiu naţional/Colegiu, o dată la 5 ani unitatea de învăţământ înaintează inspectoratului şcolar judeţean/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti o fişă de evaluare/autoevaluare, al cărei model este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta metodologie, cu privire la îndeplinirea criteriilor minimale prevăzute la art. 4, însoţită de documentele care atestă îndeplinirea acestor criterii, pe baza cărora se reconfirmă statutul de Colegiu de către inspectoratul şcolar. (2) În situaţia în care nu sunt îndeplinite criteriile minimale prevăzute la art. 4, pentru menţinerea denumirii de Colegiu naţional/Colegiu, inspectoratul şcolar judeţean/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti va solicita Ministerului Educaţiei Naţionale revocarea titlului de Colegiu naţional/Colegiu.";
art. 8:
"Titlul de Colegiu naţional/Colegiu se acordă începând cu anul şcolar următor celui în care se face cererea aprobată prin ordin al ministrului educaţiei naţionale.";
art. 9:
"Conducerea unităţii de învăţământ căreia i s-a acordat/revocat titlul de Colegiu naţional/Colegiu are obligaţia ca până la începutul anului şcolar următor să întreprindă demersurile legale privind armonizarea denumirii unităţii de învăţământ cu prevederile legislaţiei în vigoare.";
art. 10:
"Unităţile de învăţământ care la data intrării în vigoare a prezentei metodologii au inclus în denumire titlul de Colegiu naţional/Colegiu îşi păstrează denumirea acordată, urmând ca în termen de cel mult 5 ani să li se reconfirme sau să li se revoce statutul de Colegiu naţional/Colegiu, conform prevederilor prezentei metodologii.".
Ordinul MEN nr. 3732/2013 a fost modificat şi completat prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4030/2018, care la art. I pct. 1 a operat modificări şi completări asupra criteriilor de acordare a titlului de «Colegiu naţional/Colegiu», iar la art. I pct. 2 a prevăzut la art. 10 din Ordinul nr. 3732/2013 introducerea unui nou alineat - "În procesul de reconfirmare a statutului de Colegiu naţional/Colegiu pentru unităţile de învăţământ prevăzute la alin. (1) nu se aplică prevederile art. 4 pct. 3 lit. a) - b) din prezenta metodologie"; totodată, prin art. II s-a prevăzut că "Direcţia generală învăţământ secundar superior şi educaţie permanentă, inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.".
Din analiza acestor dispoziţii reiese că nu există vreo normă tranzitorie care, în principiu, să îi amâne aplicarea ori să îi excludă incidenţa în cazul vreunei unităţi de învăţământ, şi, pe de altă parte, că există o reglementare expresă a unei obligaţii instituite în sarcina inspectoratelor şcolare de a-l duce la îndeplinire, coroborat cu completarea dispoziţiilor Ordinului iniţial, în sensul că în procesul de reconfirmare doar o anumită condiţie nu va fi analizată, aplicându-se însă toate celelalte, inclusiv criteriul neîndeplinit de partea reclamantă.
Rezultă, astfel, că Ordinul MEN nr. 4030/2018 constituie un act administrativ unilateral cu caracter normativ de imediată aplicare şi care vizează toate unităţile de învăţământ.
Interpretarea logică, sistematică şi teleologică a dispoziţiilor normative efectuată de prima instanţă, împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, conduc la concluzia că art. 10 alin. (1) din Ordinul MEN nr. 3732/2013 menţine regula verificării îndeplinirii condiţiilor în scop de reconfirmare sau revocare a titlului de «Colegiu Naţional» în cazul unităţilor de învăţământ ce deţin deja acest titlu, verificare ce intervine în termen de "cel mult 5 ani", impunând o procedură de reconfirmare, ca efect al modificării şi completării sale prin Ordinul nr. 4030/2018 sub aspectul condiţiilor acordării titlului litigios, voinţa legiuitorului fiind aceea de a nu determina pierderea automată a unui astfel de titlu ce este deţinut de o unitate de învăţământ, ci doar ca efect al verificării în scop de reconfirmare sau revocare, una ce intervine într-un termen de "cel mult 5 ani".
Aşadar, efectul aplicării art. 7 din Ordinul MEN nr. 3732/2013, respectiv verificarea cerută de text odată la 5 ani, nu exclude efectul art. 10 din Ordinul MEN nr. 3732/2013, astfel cum a fost modificat şi completat prin Ordinul MEN nr. 4030/2018, raportat la art. II din conţinutul acestui din urmă act administrativ normativ, anume verificarea în scop de reconfirmare sau revocare a îndeplinirii noilor condiţii şi care poate interveni într-un termen de cel mult 5 ani, interpretarea dată de recurent în sensul că evaluarea unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru menţinerea (reconfirmarea) titlului de "Colegiu Naţional" se face o dată la 5 ani fiind eronată.
Deci, verificarea în scop de menţinere a titlului litigios - art. 7 din Ordinul MEN nr. 3732/2013 - implică analiza îndeplinirii condiţiilor existente la data unei astfel de proceduri, în timp ce verificarea în scop de reconfirmare - art. 10 din Ordinul nr. 3732/2013 - implică analiza întrunirii noilor cerinţe reglementate, astfel cum în mod corect a reţinut prima instanţă.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că la data intrării în vigoare a Ordinului nr. 4030/2018, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 614/17.07.2018, partea reclamantă deţinea deja titlul de «Colegiu Naţional», fiind indiferent dacă în baza adresei IŞJ nr. x/07.06.2018 sau a unui alt act administrativ anterior acesteia, motiv pentru care, fără a pierde de drept titlul respectiv, se supunea obligaţiei de verificare în scop de reconfirmare sau revocare în raport de noile condiţii reglementate.
În consecinţă, având în vedere că scopul demersului administrativ al Ministerului Educaţiei Naţionale şi Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş vizând verificarea îndeplinirii condiţiilor de acordare a titlului de «Colegiul Naţional», a fost să verifice dacă unităţii de învăţământ îi poate fi reconfirmată titulatura de «Colegiu Naţional» în raport de noile condiţii reglementate, Ordinul nr. 4030/2018 fiind avut în vedere în mod expres de ambii pârâţi în desfăşurarea procedurii administrative finalizate cu Ordinul MEN nr. 5078/11.09.2018 atacat prin acţiunea în anulare, adresa nr. x/25.07.2018 a Ministerului Educaţiei Naţionale şi adresa nr. x/27.08.2018 a Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş au caracter legal.
În aceste condiţii, începând cu luna iulie 2018, reclamanta nu întrunea cerinţele prevăzute de Ordinul MEN nr. 3732/2013, astfel cum a fost modificat şi completat prin Ordinul MEN nr. 4030/2018.
Chiar dacă pârâţii s-au raportat la art. 7 din Ordinul nr. 3732/2013, în realitate demersul lor administrativ, dată fiind şi motivaţia avută în vedere, a urmărit o verificare în scop de reconfirmare sau revocare a titlului litigios, aceasta intervenind în cadrul termenului amintit - "cel mult 5 ani". Altfel spus, pârâţilor nu le incumba vreo obligaţie de a aştepta trecerea unui interval de 5 ani de la adresa IŞJ Timiş nr. 6225/07.06.2018 pentru a putea revoca titlul acestei unităţi de învăţământ, art. II din Ordinul nr. 4030/2018 rap. la art. 10 din Ordinul nr. 3732/2018 permiţându-le să acţioneze chiar de îndată, întrucât era respectat termenul legal amintit - "cel mult 5 ani".
De altfel, prin adresa nr. x/29.10.2018 a Ministerului Educaţiei Naţionale emisă în soluţionarea plângerii prealabile formulate de unitatea de învăţământ reclamantă, se indică explicit art. 10 din Ordinul MEN nr. 3732/2013 şi procedura de reconfirmare.
În acest context, nu poate fi primită susţinerea recurentului-reclamant privind principiul securităţii circuitului juridic, întrucât Ordinul nr. 4030/2018 nu determină afectarea actelor juridice deja emise de partea reclamantă cu titulatura de «Colegiu Naţional» din perioada în care îndeplinea condiţiile normative specifice, dar împiedică utilizarea acestui titlu în prezent, când noile condiţii legale nu mai sunt îndeplinite de unitatea de învăţământ, concurând la o corectă informare a persoanelor interesate despre oferta educaţională a părţii reclamante şi calitatea asigurării procesului de învăţământ.
Nici susţinerile privind încălcarea principiului neretroactivităţii legii nu sunt fondate, în acord cu opinia judecătorului fondului, Înalta Curte constatând că recurentul nu critică în integralitate Ordinul litigios nr. 5078/11.09.2018, ci doar menţiunea acestuia în sensul că începând cu anul şcolar 2018 - 2019 unitatea de învăţământ se va numi «Liceu Teoretic», punând aşadar în discuţie un motiv de anulare parţială a actului administrativ.
Or, potrivit art. 9 din Ordinul MEN nr. 3732/2013, conducerea unităţii de învăţământ căreia i s-a acordat/revocat titlul de «Colegiu naţional/Colegiu» are obligaţia ca până la începutul anului şcolar următor să întreprindă demersurile legale privind armonizarea denumirii unităţii de învăţământ cu prevederile legislaţiei în vigoare.
Aşadar, norma juridică instituie un termen limită în cadrul căruia unitatea de învăţământ căreia i s-a revocat titlul de «Colegiu naţional/Colegiu» trebuie să îşi armonizeze denumirea, anume "până la începutul anului şcolar următor".
Într-adevăr, Ordinul litigios a fost emis la data de 11.09.2018, iar anul şcolar 2018 - 2019 a început potrivit Ordinului ministrului educaţiei naţionale nr. 3220/2018 la 10.09.2018. Cu toate acestea, la data de 11.09.2018, anul şcolar 2018 - 2019 nu era finalizat, ci constituia o situaţie aflată în cursul desfăşurării - facta pendentia, astfel că dispoziţia ministrului privind noua denumire a părţii reclamante a vizat o situaţie în curs, iar nu una definitivată pentru a exista o problemă de aplicare a normelor juridice în mod retroactiv.
Totodată, dispoziţia ministrului emisă la 11.09.2018 implică o armonizare a denumirii unităţii de învăţământ până la începutul anului şcolar următor, întrucât, aşa cum arată art. 9 din Ordinul MEN nr. 3732/2013 nu există un drept de a fi păstrat titlul de «Colegiu Naţional» până la începutul anului şcolar următor (în cazul de faţă 2019 - 2020), ci o obligaţie de armonizare a denumirii până a acel moment, astfel că dispoziţia litigioasă respectă norma juridică în discuţie.
În plus, reclamantul a armonizat denumirea în sensul «Liceu Teoretic», motiv pentru care nu subzistă vreo vătămare a unităţii de învăţământ, câtă vreme ca efect al revocării titlului de «Colegiu Naţional» îi revenea să procedeze astfel.
Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că argumentele de ordin critic invocate de recurent în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., analizate prin prisma finalităţii concrete urmărite, sunt nefondate.
Instanţa de control judiciar constată că în cauză nu este incident nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din perspectiva existenţei de motive contradictorii în considerentele sentinţei recurate, astfel cum a susţinut recurentul.
Astfel, această teză a textului legal antereferit priveşte situaţia când există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acţiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate şti ce anume a decis instanţa, când există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiat, ori lipseşte motivarea soluţiei cuprinde considerente ce nu au legătură cu pricina în care a fost pronunţată soluţia respectivă.
Or, faptul că în analizarea unor critici ale actelor administrative invocate de reclamant prin cererea de chemare de judecată, instanţa a efectuat un anumit raţionament juridic, iar în analizarea altor critici, care priveau alte aspecte nu a aplicat acelaşi raţionament, care în opinia recurentului, ar fi condus la o concluzie de care acesta să fie mulţumit, nu se circumscris prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
În fine, în ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării actelor a căror anulare s-a solicitat, Înalta Curte observă că, prin cererea de recurs, recurentul a susţinut că această cerere nu mai este de actualitate având în vedere că Ordinul în cauză a fost pus în executare.
In concluzie, instanţa de control judiciar constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor factuale reţinute, motivele invocate de recurentul-reclamant prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare în sensul invocat de recurent, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamant, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamantul Colegiul Naţional "A." împotriva sentinţei civile nr. 289 din 21 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal (nouă), ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 17 iunie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.