Liability for judicial costs where administrative acts abrogated after filing renders action moot

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul A.N.A.F. şi a solicitat anularea Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 1960 din 6 august 2018 privind modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru modificare Ordinului preşedintelui ANAF nr. 1850/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a activităţii de distribuţie şi comercializare angro de băuturi alcoolice şi/sau tutun prelucrat, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, astfel cum acesta a fost modificat prin OP ANAF nr. 2761/08.11.2018, precum şi anularea Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 3236 din data de 27.12.2018, pentru aprobarea procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, publicat în monitorul Oficial nr. 1115/28.12.2018.

La data de 05.08.2019, reclamanta a depus la dosar o cerere prin care a solicitat instanţei să ia act că acţiunea sa a rămas fără obiect deoarece ulterior înregistrării pe rolul Curţii de Apel Iaşi a cererii de chemare în judecată, prin OP ANAF nr. 508/28.02.2019, publicat în Monitorul Oficial al României la data de 4 martie 2019, au fost abrogate acele dispoziţii ale Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 3236/2018 care interziceau operatorilor economici să comercializeze produs energetice/carburanţi fără a deţine spaţii de depozitare şi care au constituit temeiul promovării cererii.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 100 din 17 septembrie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii, invocată de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi s-a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F.

Totodată, a fost obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 100 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 100 din 17 septembrie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea capătului de cerere privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiat.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurenta a susţinut că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute d art. 453 C. proc. civ., întrucât instituţia nu se află în culpă, acţiunea reclamantei fiind respinsă ca rămasă fără obiect.

A invocat faptul că este netemeinică şi nelegală reţinerea primei instanţe în sensul că prevederile care impuneau condiţia deţinerii unui depozit ar fi fost abrogate ca urmare a acţiunii intimatei-reclamante, fiind vorba despre un act administrativ cu caracter normativ care nu îi este opozabil numai reclamantei.

Totodată, a susţinut recurenta, contrar reţinerilor primei instanţe că, pe de o parte, nu se poate susţine noutatea litigiului din perspectiva criteriilor legate de complexitate şi dificultate, şi nici din perspectiva naturii juridice a actului atacat, iar, pe de altă parte, că speţa având ca obiect anulare OPANAF nr. 1960/2018 nu prezintă un fenomen social nou în realitatea românească, care să fi determinat caracterul nou al unei astfel de cauze şi, pe cale de consecinţă o complexitate atât în pregătirea apărării din partea avocaţilor, cât şi în soluţionarea pricinii de către instanţele de judecată.

A susţinut că nici numărul termenelor de judecată acordate de instanţă ori aspectele privind reaua credinţă, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu pot fi reţinute în sarcina instituţiei pârâte, ca motive pentru obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În fine, a arătat recurenta că în temeiul C. proc. civ., partea care a câştigat procesul are obligaţia de a proba cererea de acordare a cheltuielilor de judecată pe care pretinde că le-a efectuat, respectiv trebuie să dovedească realitatea, necesitatea şi cuantumul rezonabil al acestora.

De asemenea, a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. în sensul diminuării onorariilor solicitării de avocat raportat la complexitatea cauzei şi la activitatea depusă în cauză.

4. Apărările formulate în recurs

În stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 27 ianuarie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 17 iunie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile pentru reţinerea excepţiei netimbrării recursului, având în vedere că pârâta a formulat recurs împotriva soluţiei de obligare a acesteia la plata cheltuielilor de judecată, formulând critici exclusiv pe acest aspect, cererea sa vizând, astfel, sume ce reprezintă venituri publice în înţelesul dispoziţiilor art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, aşa încât pentru soluţionarea prezentei căi de atac nu se datorează taxa judiciară de timbru, deşi recurentei i s-a pus în vedere achitarea sumei de 100 de RON cu acest titlu, împrejurare în raport de care a fost invocată, din oficiu, excepţia netimbrării.

2. Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere, prin care, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., a solicitat anularea Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 1960 din 6 august 2018 privind modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru modificare Ordinului preşedintelui ANAF nr. 1850/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a activităţii de distribuţie şi comercializare angro de băuturi alcoolice şi/sau tutun prelucrat, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, astfel cum acesta a fost modificat prin OP ANAF nr. 2761/08.11.2018, precum şi anularea Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 3236 din data de 27.12.2018, pentru aprobarea procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, publicat în Monitorul Oficial nr. 1115/28.12.2018.

La data de 5 august 2019, reclamanta a depus la dosar o cerere prin care a solicitat instanţei să ia act că acţiunea sa a rămas fără obiect deoarece ulterior înregistrării pe rolul Curţii de Apel Iaşi a cererii de chemare în judecată, prin OP ANAF nr. 508/28.02.2019, publicat în Monitorul Oficial al României la data de 4 martie 2019, au fost abrogate acele dispoziţii ale Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 3236/2018 care interziceau operatorilor economici să comercializeze produs energetice/carburanţi fără a deţine spaţii de depozitare şi care au constituit temeiul promovării cererii.

Prin sentinţa recurată, s-a respins acţiunea ca fiind lipsită de obiect, pârâta, care a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, înţelegând să formuleze critici atât din perspectiva neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 453 C. proc. civ., invocând lipsa culpei procesuale şi lipsa dovedirii realităţii şi întinderii cheltuielilor de judecată, precum şi a diminuării sumei reprezentând onorariu de avocat, în baza art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

În primul rând, instanţa de control judiciar constată că pârâta ANAF a fost obligată la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, prima instanţă reţinând că pârâta se află în culpă procesuală, măsura abrogării actelor administrative de către acesta intervenind după data înregistrării la instanţă a cererii de chemare în judecată.

În acest context, sunt lipsite de suport susţinerile recurentei-pârâte cu privire la sumele reprezentând onorarii de avocat, la realitatea şi întinderea acestor sume, precum şi la solicitarea de diminuare a acestora, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., aceasta fiind obligată doar la plata contravalorii taxei judiciare de timbru aferentă cererii de chemare în judecată, pe care reclamanta a plătit-o în prezentul proces, controlul de nelegalitate fiind astfel imposibil de efectuat din perspectiva pretinsă de recurentă.

Înalta Curte constată că sunt nefondate susţinerile recurentei-pârâte cu privire la neîndeplinirea condiţiilor art. 453 C. proc. civ., care a stat la baza obligării sale la plata cheltuielilor de judecată.

Astfel, potrivit art. 451 C. proc. civ. "(1) Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului. (...) (4) Nu vor putea fi însă micşorate cheltuielile de judecată având ca obiect plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, precum şi plata sumelor cuvenite martorilor potrivit alin. (1)."

De asemenea, art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. stipulează că "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.", art. 452 din acelaşi Cod prevăzând că "Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei."

Aşadar, reprezintă cheltuieli de judecată totalitatea sumelor avansate de părţi pe parcursul procesului, în legătură cu soluţionarea litigiului, care sunt supuse condiţiei dovedirii şi justificării legăturii de cauzalitate dintre acestea şi proces.

Pornind de la definiţia cheltuielilor de judecată, care reprezintă ansamblul sumelor de bani pe care trebuie să le suporte părţile în legătură cu activitatea lor procesuală, este firesc ca acestea să plătească anticipat anumite cheltuieli, iar, la sfârşitul dezbaterilor, să fie suportate de partea care a pierdut procesul ori care a pricinuit necesitatea sesizării instanţei de judecată pentru protecţia dreptului subiectiv pretins, în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile legale privind dovedirea acestora.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 16 din O.U.G. nr. 80/2013 "în materia contenciosului administrativ, cererile introduse de cei vătămaţi în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de ale rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege se taxează după cum urmează: a) cererile pentru anularea actului sau, după caz, recunoaşterea dreptului pretins (...) - 50 RON".

În temeiul acestor dispoziţii legale, reclamantei i s-a pus în vedere, prin rezoluţia din data de 25 februarie 2019 a completului învestit cu soluţionarea cauzei, în fond, să depună la dosar dovada achităţii taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, raportat la obiectul acţiunii, respectiv anularea Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 1960 din 6 august 2018 şi anularea Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 3236 din data de 27.12.2018, chitanţa regăsindu-se la dosarul curţii de apel.

Totodată, instanţa de recurs observă că ulterior promovării acţiunii pe rolul instanţei de judecată (25.02.2019), prin OP ANAF nr. 508/28.02.2019, publicat în Monitorul Oficial al României la data de 4 martie 2019, au fost abrogate acele dispoziţii ale Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 3236/2018 care interziceau operatorilor economici să comercializeze produs energetice/carburanţi fără a deţine spaţii de depozitare şi care au constituit obiectul demersului judiciar de faţă.

Aşadar, la data sesizării instanţei, acţiunea reclamantei a îndeplinit condiţia existenţei obiectului, în mod corect prima instanţă reţinând că pârâtul se află în culpă procesuală, măsura abrogării actelor administrative de către acesta intervenind după data înregistrării la instanţă a cererii de chemare în judecată, demers care a necesitat din partea intimatei-reclamante avansarea cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, astfel cum s-a reţinut anterior.

Aşa fiind, în cauză sunt îndeplinite condiţiile legale antereferite pentru acordarea acestor cheltuieli către partea reclamantă, susţinerile recurentei-pârâte privind lipsa culpei procesuale şi a lipsei dovedirii acestora neputând fi primite.

În aceeaşi ordine de idei, este eronată şi alegaţia recurentei-pârâte cu privire la invocarea caracterului de act normativ a actelor a căror anulare s-a solicitat în prezenta cauză, prima instanţă reţinând culpa procesuală a acesteia în raport de emiterea de către pârâtă, ulterior promovării prezentei acţiuni, a OP ANAF 508/28.02.2019, împrejurare care a determinat rămânerea fără obiect a acţiunii, iar nu ca urmare a faptului că prevederile care impuneau condiţia deţinerii unui depozit ar fi fost abrogate ca urmare a acţiunii intimatei-reclamante, astfel cum se susţine prin memoriul de recurs.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 100 din 17 septembrie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 iunie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.