Appeal against refusal to suspend Court of Accounts audit measure on property restitution accounting records dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 19.11.2020, sub nr. x/2020, formulată de reclamanta, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat să se dispună suspendarea aplicării pct. I.2. din Decizia nr. 13/07.09.2020, emisă de către Direcţia 2 din Cadrul Departamentului II din cadrul Curţii de Conturi până la soluţionarea prezentului litigiu.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin încheierea din 9 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 9 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat recurs.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare a executării actelor astfel cum a fost formulată.

Astfel, în opinia sa, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în ceea ce priveşte existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente, sens în care cele două condiţii oferă suficiente indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate a măsurii anterior menţionate, făcând verosimilă iminenţa producerii unei pagube imposibil de reparat, precum şi perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

În contextul enunţării noţiunii de caz bine justificat, astfel cum este definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, precum şi a jurisprudenţei constante a Î.C.C.J. cu privire la aprecierea condiţiei cazului bine justificat pentru suspendarea actului administrativ atacat, recurenta a susţinut că în prezenta cauză, se regăsesc o serie de "împrejurări vădite", ce au capacitatea de a produce o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate a măsurii dispuse la pct. I.2. din Decizia nr. 13/07.09.2020, emisă de către Direcţia 2 din Cadrul Departamentului li din cadrul Curţii de Conturi.

Astfel, prin Ordinul nr. 129/18.01.2019 emis de Ministerul Finanţelor Publice, pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice la 31 decembrie 2018 şi pentru modificarea altor norme metodologice în domeniul contabilităţii instituţiilor publice, la punctul 2.11. (3), se menţionează că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Înregistrează ca provizioane, potrivit cap. III "Prevederi referitoare ia elementele de bilanţ" Ut. B "Datorii" pot. 3 "Provizioane" din Normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.917/2005, sumele prevăzute prin hotărâri validate de către această instituţie şi neplătite, reprezentând despăgubirile acordate persoanelor îndreptăţite conform prevederilor legislaţiei in vigoare.

Pe cale de consecinţă, în opinia recurentei, se poate observa faptul că există o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate a măsurii dispuse la pct. I.2. din Decizia nr. 13/07.09.2020, emisă de către Direcţia 2 din Cadrul Departamentului II din cadrul Curţii de Conturi, având în vedere că Ordinul nr. 129/18.01.2019 emis de Ministerul Finanţelor Publice, probează în mod indubital faptul că modul de constituire a provizioanelor de către A.N.R.P. a fost consacrat prin dispoziţii legale, pe care A.N.R.P. le-a respectat şi le-a pus în executare întocmai.

Nu i se poate reproşa A.N.R.P. nicio culpă în privinţa constituirii provizioanelor, având în vedere actul normativ anterior menţionat, şi celelalte adrese emise de Ministerul Finanţelor Publice în corespondenţa purtată cu A.N.R.P., acte normative care statuează în sarcina A.N.R.P. obligaţia de a constitui provizioane pentru sumele prevăzute prin hotărâri validate de către A.N.R.P./C.N.C.I. şi neplătite, reprezentând despăgubirile acordate persoanelor îndreptăţite, potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare.

Recurenta-reclamantă a apreciat că Ordinul nr. 129/18.01.2019, emis de Ministerul Finanţelor Publice, precum şi adresele emise de Ministerul Finanţelor Publice, în corespondenţa purtată cu A.N.R.P. privind utilizarea monografiei contabile, oferă elemente probatorii, care, fără o cercetare aprofundată, permit formarea unui dubiu asupra, legalităţii măsurilor dispuse la pct. I.2. din Decizia nr. 13/07.09.2020, emisă de către Direcţia 2 din Cadrul Departamentului II din cadrul Curţii de Conturi, indiciile de nelegalitate, putând fi identificate cu uşurinţă la nivelul aparenţelor.

Definind "paguba iminentă", recurenta a apreciat că şi această condiţie este îndeplinită în prezenta cauză, având în vedere faptul că statul român nu ar mai avea o evidenţă reală a datoriilor faţă de beneficiarii legilor retrocedării, lipsa unei evidenţe reale a datoriilor faţă de beneficiarii Legii Proprietăţii ar conduce la un prejudiciu material viitor şi previzibil, sau imposibil de reparat, dar şi perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice a unui serviciu public, fiind evident că lipsa unei evidenţe financiare reale şi corecte ar una considerabil activitatea A.N.R.P., fiind şi un mijloc ce asigură atât transparenţa economică, cât şi un control real al acestor datorii.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

În esenţă, a susţinut că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile cazului bine justificat şi a producerii unei pagube iminente, astfel cum sunt prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 19 mai 2021, s-a fixat termen de judecată la data de 17 iunie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Curtea de Conturi a României - Departamentul II a emis Decizia nr. 13/2020 în procedura de valorificare a constatărilor din Raportul de audit şi din Procesul-verbal de constatare nr. x/31.07.2020, înregistrat sub nr. x/05.08.2020, încheiat în urma misiunii de audit cu tema "Audit financiar asupra contului anual de execuţie a bugetului de stat la instituţiile publice " pentru anul 2019, la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Măsurile care fac obiectul prezentului litigiu, respectiv cele de la pct. 1.2 din Decizia nr. 13/2020, au fost stabilite în sarcina conducerii entităţii verificate, A.N.R.P., în temeiul dispoziţiilor art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, şi prevăd: "Conducerea A.N.R.P. va dispune luarea măsurilor legale care se impun în vederea remedierii modului de evidenţiere şi înregistrare a drepturilor de creanţă ale deţinătorilor asupra statului român, stabilite prin titlurile de despăgubire şi deciziile de compensare emise de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi prin deciziile de validare sau actualizare emise de A.N.R.P., astfel încât situaţiile financiare să reflecte realitatea şi exactitatea datelor înscrise (pentru înlăturarea abaterii prezentată la pct. 2 din Decizie)."

Împotriva măsurilor sus-menţionate, A.N.R.P. a formulat contestaţie prealabilă, înregistrată la Curtea de Conturi sub nr. x/28.09.2020, conform prevederilor pct. 204 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 155/2014 publicată în M. Of. al României Partea I, nr. 547 din 24 iulie 2014, care a fost respinsă prin încheierea nr. 38/03.11.2020, emisă de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor.

În acest context reclamanta A.N.R.P. a învestit instanţa de control judiciar, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, cu o cerere prin care a solicitat anularea măsurii dispuse la pct. 1.2 din Decizia nr. 13/07.09.2020, precum şi suspendarea aplicării acestei măsuri până la soluţionarea litigiului.

Prin încheierea recurată, cererea privind suspendarea executării măsurii a fost respinsă, reclamanta criticând-o prin prisma greşitei interpretări şi aplicări a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, argumente cu privire la care Înalta Curte constată că pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând să le analizeze din această perspectivă, a cărei incidenţă însă nu poate fi reţinută în cauză.

Astfel, aminteşte instanţa că măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliul Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.

Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Conform art. 15 alin. (1) din Legea 554/2004" Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond".

Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanţei de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Deci, cu alte cuvinte, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Or, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Este adevărat că tot în practica instanţei supreme s-a statuat că aparenţa de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularităţii procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă unor motive ce ţin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanţială a actului supus evaluării.

Dar îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Înalta Curte constată că, prin memoriul de recurs, reclamanta a invocat drept motive ce ar reprezenta în înţelesul său un caz bine justificat, argumente similare cu cele invocate şi în faţa instanţei de fond, care nu sunt de natură a reforma sentinţa recurată, prin care s-a concluzionat că, la o analiză sumară a actului, nu se poate reţine un dubiu serios cu privire la aparenţa de legalitate a acestuia, precum şi argumente noi, care nu au fost supuse analizei primei instanţe.

În primul rând, recurenta-reclamantă a invocat, în dovedirea îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, aparenta nelegalitate a actului administrativ contestat din perspectiva interpretării eronate a dispoziţiilor art. 41 din Legea nr. 165/2013 şi a ignorării tuturor documentelor de îndrumare emise de Ministerul Finanţelor Publice, prin cererea de recurs neformulând veritabile critici la sentinţa atacată, reluând argumentele expuse în faţa primei instanţe, care au fost analizate în mod corespunzător de aceasta.

În aceste condiţii, prin raportare la considerentele teoretice antereferite, şi la motivele de recurs, Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat prima instanţă că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.

Astfel, interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, reţinerea unor situaţii de fapt lipsite de suport probator în emiterea actelor contestate, lipsa de temei legal a neregularităţii constatate invocate de recurenta-reclamantă în motivarea cererii de suspendare în dovedirea îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, sunt împrejurări ce constituie veritabile motive de nelegalitate, cu privire la care, în acord cu opinia judecătorului fondului, instanţa de recurs constată că nu pot fi analizate în procedura sumară specifică cererii de suspendare a executării.

Prin urmare, pentru a putea aprecia asupra aspectelor invocate de reclamantă, este necesară antamarea fondului litigiului, aspect care nu este posibil în această etapă a procedurii, caracterizată prin cercetarea sumară a aparenţei dreptului, chiar şi în situaţia în care cererea de suspendare a executării este depusă odată cu acţiunea în anulare, conform dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Cu alte cuvinte, analizarea apărărilor formulate de reclamantă în dovedirea cazului bine justificat antamează fondul cauzei, confundându-se practic cu acesta, ceea ce nu este permis în procedura de judecată sumară a unei cereri de suspendare a executării, întrucât cazul bine justificat nu se referă la critici de nelegalitate specifice acţiunii în anulare, ci la împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Totodată, Înalta Curte constată că, prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă a invocat argumente în susţinerea existenţei cazului bine justificat, care nu au fost supuse analizei instanţei de fond nefiind invocate prin acţiune, şi nici prin contestaţia prealabilă în faţa Comisiei de soluţionare a contestaţiilor, deşi motivele invocate în faţa instanţei de judecată trebuiau să fi fost deja invocate, în cadrul procedurii prealabile, şi în faţa emitentului actului, curtea de apel verificând îndeplinirea condiţiilor privind suspendarea executării actului administrativ în discuţie prin raportare la situaţia de fapt, la dispoziţiile legale incidente în vigoare la momentul pronunţării sentinţei şi la criticile formulate de reclamantă, astfel că aceste aspecte nu pot fi supuse controlului judiciar.

Astfel, alături de argumentele anterior menţionate, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că există o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate a măsurii dispuse la pct. I.2. din Decizia nr. 13/07.09.2020, emisă de către Direcţia 2 din Cadrul Departamentului II din cadrul Curţii de Conturi, având în vedere că Ordinul nr. 129/18.01.2019 emis de Ministerul Finanţelor Publice, probează în mod indubital faptul că modul de constituire a provizioanelor de către A.N.R.P. a fost consacrat prin dispoziţii legale, pe care A.N.R.P. le-a respectat şi le-a pus în executare întocmai. Nu i se poate reproşa A.N.R.P. nicio culpă în privinţa constituirii provizioanelor, având în vedere actul normativ anterior menţionat, şi celelalte adrese emise de Ministerul Finanţelor Publice în corespondenţa purtată cu A.N.R.P., acte normative care statuează în sarcina A.N.R.P. obligaţia de a constitui provizioane pentru sumele prevăzute prin hotărâri validate de către A.N.R.P./C.N.C.I. şi neplătite, reprezentând despăgubirile acordate persoanelor îndreptăţite, potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare.

Înalta Curte constată că în cuprinsul cererii introductive de instanţă nu se regăsesc argumente privitoare la aparenţa de nelegalitate din perspectiva antereferită şi nici invocarea Ordinul nr. 129/18.01.2019 emis de Ministerul Finanţelor Publice, care a fost depus direct în dosarul de recurs, alături de corespondenţă purtată de ANRP cu MFP în perioada decembrie 2020 - martie 2021, în acţiune făcându-se referire doar la corespondenţă/documente de îndrumare emise de MFP până la nivelul anului 2016. Aceste susţineri au fost, aşadar, prezentate pentru prima dată prin memoriul de recurs.

Potrivit art. 478 alin. (3) C. proc. civ.:

"În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nu se pot formula pretenţii noi.", iar potrivit art. 494 din acelaşi act normativ:

"Dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secţiune."

Totodată, art. 483 C. proc. civ. prevede că prin recurs se examinează conformitatea hotărârii pronunţate cu regulile de drept aplicabile, prevederi care, coroborate cu textele de lege sus indicate, conduc spre concluzia imposibilităţii formulării unor pretenţii noi în calea de atac, în sensul prezentării unor capete de cerere ori a unor motive de nelegalitate/aparentă nelegalitate suplimentare.

Formularea unei astfel de cereri contravine dreptului la apărare stipulat de art. 13 din C. proc. civ., precum şi principiului contradictorialităţii reglementat de art. 14 din acelaşi cod, partea chemată în judecată, în calitate de pârâtă, neavând posibilitatea de a formula apărări şi a administra probe faţă de pretenţiile reclamantului, în faţa primei instanţe, cu consecinţa privării de beneficiul dublului grad de jurisdicţie.

Pe cale de consecinţă, instanţa de control judiciar nu poate proceda la analiza unor motive de nelegalitate/aparentă nelegalitate neinvocate în faţa instanţei de fond, obiectul căii extraordinare de atac a recursului fiind limitat, astfel cum s-a reţinut antrerior, la examinarea legalităţii hotărârii de fond, în raport de pretenţiile din cererea de chemare în judecată şi de argumentele şi apărările formulate de părţi în faza procesuală a fondului, cu respectarea condiţiilor şi termenelor prevăzute de C. proc. civ.. Atât timp cât reclamanta nu a îndeplinit rigorile procedurale ale învestirii instanţei de judecată cu toate argumentele de verificat în calea acţiunii judiciare, referitoare la existenţa unei îndoieli serioase asupra prezumţiei de legalitate a măsurii dispuse la pct. I.2 din Decizia nr. 13/07.09.2020, a cărei suspendare a executării s-a solicitat, aceste critici nu pot face nici obiectul cercetării în recurs.

În concluzie, în cauză nu poate fi reţinută îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, astfel cum în mod judicios a constatat prima instanţă.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente şi, implicit, motivele de recurs invocate sub acest aspect, Înalta Curte apreciază că acestea nu se mai impun a fi analizate, având în vedere neîndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, ce conduce la neîntrunirea cumulativă a prevederilor legale impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în materia suspendării executării actului administrativ.

Instanţa de control judiciar constată, aşadar, că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor factuale reţinute, motivele invocate de recurenta-reclamantă prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare în sensul invocat de recurentă, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva încheierii din 9 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 iunie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.