Judicial transfer challenge: invalidity of transfer criteria due to constitutional unconstitutionality of statutory delegation

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursurilor de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, la data de 10.08.2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii nr. 377/24.03.2020 a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi obligarea pârâtului să emită o hotărâre prin care să aprobe cererea de transfer de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Vaslui.

Pentru termenul din 23.11.2020, Tribunalul Ilfov a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, admisă în principiu în şedinţa publică din 18 ianuarie 2021.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 17 din 1 februarie 2021, Curtea a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, a anulat Hotărârea nr. 377/24.03.2020 a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

A obligat pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători să emită o hotărâre de acordare a transferului reclamantei de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Vaslui.

A respins cererea de intervenţie accesorie formulată de Tribunalul Ilfov.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii şi intervenientul accesoriu Tribunalul Ilfov au formulat recursuri.

2.1. Recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii formulate de reclamanta A., ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, recurentul Consiliul Superior al Magistraturii a arătat în esenţă următoarele:

În speţă sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., instanţa de fond prezentând o motivare contradictorie şi străină de natura pricinii, respectiv a interpretat şi aplicat greşit normele legale incidente.

În mod greşit instanţa de fond a reţinut argumentele reclamantei potrivit cărora a emis o hotărâre de respingere a transferului acesteia cu o motivare deficitară. În acest sens, prima instanţă apreciază că, recurentul a analizat trunchiat motivele personale invocate de reclamantă neluând în considerare faptul că aceasta are doi copii minori, că soţul activează la Judecătoria Vaslui, fiind reţinut în cauză "interesul superior al copilului" ce primează faţă de alte aspecte ce pot fi avute în vedere. De asemenea, instanţa de fond a reţinut incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454/2020 în sensul că invalidarea normelor primare afectează şi actele subsecvente, în speţă regulamentul aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1347/2019, criteriile de transfer nemaifiind valabile. Nu în ultimul rând, prima instanţă a apreciat că prevederile art. 471 din Legea nr. 303/2004, cu modificările ulterioare, nu sunt aplicabile reclamantei.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul a arătat că, motivarea instanţei de fond este contradictorie. Astfel, deşi în prima parte a considerentelor sentinţei recurate este reţinută prevalenţa motivelor personale prevăzute în cererea de transfer, cu referire la situaţia familială şi domiciliul reclamantei, ulterior instanţa reţine incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454/2020 în sensul că de fapt nu mai sunt valabile criteriile de transfer prevăzute în regulamentul aprobat prin Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 1347/2019. Or, se observă că raţionamentul logico -juridic al primei instanţe este contradictoriu atâta timp cât soluţia de admitere a cererii de chemare în judecată s-a realizat atât în raport de prevalenta anumitor criterii de transfer cât şi în raport de faptul că aceste criterii nu mai sunt valabile.

De asemenea, apreciază că, în materia transferurilor judecătorilor, reglementată de art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, respectiv de regulamentul aprobat prin Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 1347/2019, analiza cererilor de transfer se face în funcţie de criteriile regulamentare, dezideratul principal fiind funcţionarea optimă a instanţelor, raportat la situaţia obiectivă a numărului posturilor vacante afectate sesiunii respective de transfer. Împrejurarea că instanţa de fond a reţinut ca motiv de nelegalitate a actului administrativ atacat încălcarea principiului "interesului superior al copilului" reprezintă o motivare străină de natura pricinii, acest principiu fiind aplicabil în materia C. civ. şi a dreptului familiei, nicidecum în cazul de faţă.

Prin urmare, apreciază că, prima instanţă a pronunţat o hotărâre cu o motivare contradictorie, respectiv cu o motivare străină de natura pricinii, astfel că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. poate fi reţinut de onorata instanţă de recurs, cu consecinţa casării sentinţei recurate.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a arătat că prima instanţă a interpretat greşit dispoziţiile legale aplicabile în materie, după cum urmează:

Apreciază că, instanţa de fond a reţinut în mod greşit nelegalitatea actului administrativ emis de recurent, întrucât este evident că Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 377/2020 a fost emisă în concordanţă cu dispoziţiile legale şi regulamentare incidente, în speţă dreptul de apreciere al recurentului fiind exercitat în limitele competenţelor prevăzute de lege, măsura luată fiind legală, nediscriminatorie şi proporţională.

Astfel, deşi au fost avute în vedere motivele de ordin personal, cererea de transfer a reclamantei intimate a fost respinsă la acel moment având în vedere situaţia dificilă a Tribunalului Ilfov, care se confruntă cu un volum de activitate cu mult peste medie, a avizelor nefavorabile transmise de către instanţele implicate, vechimea reclamantei în funcţie şi grad fiind mult mai mică decât a judecătorului căruia i s-a admis transferul de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Botoşani.

De asemenea, prima instanţă a interpretat greşit aplicabilitatea prevederilor art. 47 indice 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările ulterioare, introdus prin Legea nr. 242/2018.

Potrivit acestor dispoziţii legale, "(1) Judecătorii şi procurorii care au promovat efectiv în funcţii de execuţie la instanţe sau parchete superioare nu pot fi delegaţi, detaşaţi sau transferaţi timp de cel puţin 2 ani de la data promovării."

Se observă că reclamanta intimată avea o vechime la instanţă şi în gradul de tribunal de 1 an şi 3 luni, astfel că aceste dispoziţii legale îi erau aplicabile. Prin urmare, respingerea cererii de transfer a fost legală şi din această perspectivă, astfel că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. poate fi reţinut raportat la motivarea instanţei de fond cu referire la inaplicabilitatea prevederilor art. 471 din Legea nr. 303/2004, sus-menţionat.

De asemenea, prima instanţă a reţinut o motivare deficitară a hotărârii emise de recurent, în sensul că nu au fost analizate motivele personale ale reclamantei.

Apreciază că nu pot fi reţinute aceste concluzii, raportat la prevederile legale şi regulamentare aplicabile şi la considerentele Hotărârii secţiei pentru judecători nr. 377/2020.

Astfel, instanţa de fond a reţinut în mod greşit că secţia pentru judecători nu a analizat situaţia familială a reclamantei însă acest criteriu se analizează alături de celelalte criterii regulamentare revenind Consiliului Superior al Magistraturii prerogativa de a reţine şi a da eficienţă celui pe care îl consideră prioritar, cu condiţia ca această alegere să se exercite cu respectarea legii incidente.

În analiza criteriilor prevăzute de art. 4 din regulamentul aprobat prin Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 1347/2019, instanţa nu se poate substitui secţiei pentru judecători în aprecierea oportunităţii dispunerii măsurii solicitate. Mai mult, se observă că instanţa a dispus obligarea recurentului la emiterea unei hotărâri de admitere a cererii de transfer la Tribunalul Vaslui, instanţă la care reclamanta intimată a solicitat transferul în subsidiar.

Reiterează dispoziţiile legale şi regulamentare incidente, precum şi situaţia de fapt existentă la momentul analizei cererilor de transfer din sesiunea martie 2020.

Potrivit art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, "transferul judecătorilor şi procurorilor de la o instanţă la altă instanţă sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul consultativ al preşedintelui instanţei sau al procurorului şef al parchetului corespunzător".

Articolul 4 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 1347/2019, stabileşte criteriile analizate de secţia corespunzătoare în soluţionarea unei cereri de transfer. şi anume:

Conform situaţiei posturilor vacante de la instanţele judecătoreşti publicată pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii la data de 14.02.2020, Ia Tribunalul Ilfov, instanţa de la care s-a solicitat transferul, din cele 32 de posturi de judecător prevăzute în schema de personal, erau ocupate 29, fiind vacante 3 posturi. De asemenea, existau 2 posturi pentru care s-a aprobat ocuparea în condiţiile art. 134' din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

La această instanţă existau 4 posturi temporar vacante, din care pentru 2 s-a aprobat ocuparea, un judecător este delegat la altă instanţă şi 2 judecători sunt delegaţi la Tribunalul Ilfov de la alte instanţe. Prin urmare, existau 5 posturi efectiv vacante.

La Tribunalul Ilfov, în anul 2019, încărcătura medie/judecător a fost de 702 de cauze, în timp ce media naţională a fost de 447, iar încărcătura medie/schemă a fost de 614 cauze, spre deosebire de media naţională de 376 cauze/schemă.

La Tribunalul Vaslui, instanţa la care s-a solicitat în subsidiar transferul, dintre cele 23 de posturi de judecător prevăzute în schemă, erau ocupate 19 posturi, fiind vacante 4 posturi. De asemenea, existau 3 posturi temporar vacante neocupate.

La această instanţă, în anul 2019, încărcătura cauzelor/judecător a fost de 432, faţă de media naţională de 447, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 330, faţă de media naţională de 376.

Tribunalul Iaşi, Tribunalul Ilfov, Curtea de Apel Iaşi şi Curtea de Apel Bucureşti au avizat nefavorabil transferul doamnei judecător A., iar Tribunalul Vaslui a emis un aviz pozitiv.

Doamna judecător B., care a solicitat transferul de la Tribunalul Ilfov Ia Tribunalul Galaţi, avea o vechime în funcţie de 9 ani şi 7 luni şi o vechime la instanţă şi în grad de 2 ani şi 1lună, vechimi care erau mai mari decât cele deţinute de doamna judecător A., care avea o vechime în funcţie de 8 ani şi 4 luni şi o vechime la instanţă şi în grad de 1 an şi 3 luni.

De asemenea, s-a reţinut că Tribunalul Iaşi, Tribunalul Ilfov, Curtea de Apel Iaşi şi Curtea de Apel Bucureşti au avizat negativ transferul doamnei judecător A., în timp ce solicitarea de transfera doamnei judecător B. a fost avizată favorabil de Curtea de Apel Galaţi,

Totodată, secţia a constatat că încărcăturile pe judecător şi pe schemă înregistrate la Tribunalul Ilfov sunt net superioare nu doar mediilor naţionale, ci şi celor de la instanţele la care a solicitat transferul doamna judecător A.. Pe de altă parte, se observă ca la Tribunalul Galaţi, instanţă la care a solicitat transferul doamna judecător B., în condiţiile existenţei a 11 posturi vacante, încărcătura pe judecător, chiar dacă nu o depăşeşte pe cea înregistrată de Tribunalul Ilfov, este mai mare decât cea înregistrată de Tribunalul Iaşi şi Tribunalul Vaslui.

Prin urmare, apreciind că o bună gestionare a resurselor umane trebuie să vizeze în principal buna funcţionare a tuturor instanţelor, pentru o echilibrare a schemei şi a volumului de activitate ale instanţelor implicate, secţia pentru judecători a apreciat în mod corect că la acel moment era oportun transferul de la Tribunalul Ilfov doar a unui singur magistrat, respectiv cel al doamnei B., în considerarea motivelor personale deosebite, astfel că a respins transferul doamnei judecător A. la Tribunalul Iaşi sau la Tribunalul Vaslui, ca nefiind oportun.

Art. 4 din Regulamentul indicat nu prevede în mod exhaustiv criteriile avute în vedere la soluţionarea cererilor de transfer şi nu stabileşte o ordine de prioritate a acestora în funcţie de ordinea în care sunt prevăzute, revenind secţiei pentru judecători sa evalueze aceste criterii prin prisma raportului dintre interesul individual şi cel general.

Instanţa de fond nu a interpretat corect prevederile art. 60 din Legea nr. 303/2004, cu modificările ulterioare, din care reiese foarte clar faptul că normele care reglementează instituţia transferului au caracter supletiv şi conferă doar o vocaţie în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului.

Astfel, în mod evident, din interpretarea tuturor dispoziţiilor legale şi regulamentare privitoare la transferul judecătorilor şi procurorilor rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncţionalităţi în activitatea instanţelor şi parchetelor.

Analiza cererii de transfer nu a fost formală, ci a fost de natură să asigure luarea unei decizii obiective, în condiţiile de transparenţă, legalitate şi oportunitate, în raport de circumstanţele concrete, cu menţinerea unui echilibru între interesul public (care este prioritar) şi pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să-1 ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesul legitim privat al magistraţilor implicaţi în această procedură.

Apreciază că, în mod greşit prima instanţă a reţinut faptul că recurentul a motivat lacunar hotărârea de respingere a transferului reclamantei câtă vreme a fost expusă situaţia fiecărui solicitant, a instanţelor implicate, precum şi criteriile regulamentare care au fost analizate coroborat.

Deşi, secţia pentru judecători nu a ignorat motivele personale ale judecătorilor care au solicitat transferul, criteriile regulamentare au fost analizate coroborat, aşa cum s-a arătat anterior. Prin hotărârea recurată, instanţa de fond a interpretat greşit prevederile legale în materie, prin soluţia dată fiind încălcată marja de apreciere a recurentului în exercitarea competenţei sale de soluţionare a cererilor de transfer ale judecătorilor.

Chiar jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat că autorităţile beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă şi în ce măsură diferenţele între diversele situaţii justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context (în acest sens, a se vedea hotărârile din 23 iulie 1968, 16 septembrie 1996 şi 6 iulie 2004, pronunţate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, paragraful 10, Gaygusuz împotriva Austriei, paragraful 42, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, paragraful 24).

Nu în ultimul rând, a susţinut faptul că Decizia Curţii Constituţionale nr. 454/2020 nu are incidenţă asupra judecării prezentei cauze. Reiterează că, cererea de chemare în judecată are ca obiect anularea Hotărârii secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 377/24.03.2020 (prin care a fost respinsă cererea de transfer a intimatei reclamante de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Iaşi sau Tribunalul Vaslui).

Prin Decizia nr. 454 din data de 24.06.2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 655 din 24 iulie 2020, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, şi în art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/201S, care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor, precum şi art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, sunt neconstituţionale.

În ceea ce priveşte incidenţa Deciziei nr. 454 din 24.06.2020 pronunţată de Curtea Constituţională, arătă că, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, "Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor".

Aceste prevederi constituţionale preluate la nivel legal prin art. 11 alin. (3) şi art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, consacră efectele deciziilor Curţii Constituţionale, respectiv aplicarea pentru viitor şi caracterul general obligatoriu al acestora.

Potrivit principiului neretroactivităţii, normele juridice nu produc efecte juridice pentru trecut, ci numai pentru viitor, aşadar, de la data intrării în vigoare a actului normativ. Prin urmare, regula este efectul ex nunc al deciziilor instanţelor constituţionale, adică de la data la care acestea sunt publicate. Aceasta înseamnă, în esenţă, că deciziile menţionate determină consecinţe juridice în privinţa raporturilor/situaţiilor juridice care apar de la momentul publicării deciziei. Ca urmare, normele constatate ca fiind neconstituţionale rămân aplicabile situaţiilor juridice anterioare publicării respectivelor decizii. În acelaşi timp, însă, legea prevede excepţii pentru cauza în care s-a pronunţat decizia, ori chiar instanţele de contencios constituţional pot statua asupra unor astfel de excepţii în absenţa unor norme legale exprese.

Astfel, raportat şi la prezumţia de constituţionalitate a normei pe perioada cât aceasta a fost în vigoare, efectul imediat - de la data publicării - presupune, ca regulă, că decizia produce consecinţe asupra situaţiilor juridice care apar după data publicării ei.

Se observă că, în mod constant, în practica sa jurisdicţională, Curtea Constituţională precizează efectele de ordin constituţional ale deciziilor sale (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 84 din 4 februarie 2015, paragraful 28, sau Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, paragraful 52).

Din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454/2020, având ca obiect prevederile art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018 şi art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor, precum şi prevederile art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, prin care Consiliul a fost abilitat să emită regulamentul privind normele de reglementare a procedurii transferului, se reţine că aceste dispoziţii legale sunt neconstituţionale din perspectiva faptului că reglementarea statutului judecătorilor şi procurorilor trebuie să se facă prin lege organică.

Cu alte cuvinte, aspectele esenţiale referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea raportului juridic de muncă trebuie reglementate prin lege organică, Curtea Constituţională arătând că "legiuitorul ar fi trebuit să reglementeze, pe de o parte, instituţia transferului în Legea nr. 303/2004, cu indicarea criteriilor care trebuie să fie îndeplinite, şi, pe de altă parte, procedura realizării acestuia în Legea nr. 317/2004".

Totodată, prin Decizia nr. 454 din 24.06,2020, Curtea Constituţională a prevăzut clar efectele acesteia:

"40. Ca efect al prezentei decizii, în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţie, "Dispoziţiile din legile [,..] în vigoare, [..,] constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept". Aşadar, Curtea constată că dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie obligă legiuitorul să pună de acord prevederile neconstituţionale ale art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, cu dispoziţiile Constituţiei în 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei decizii [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, paragraful 24, şi Decizia nr. 121 din 10 martie 2020, paragraful 33]. Totodată, în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituţie, dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, urmează a fi înlăturate de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecată la momentul publicării prezentei decizii, precum şi în cauzele supuse revizuirii, în condiţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. [a se vedea şi Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, sau Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragrafele 19-23]".

Din considerentele deciziei sus-menţionate se observă că legiuitorul constituţional a invocat prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţie referitoare la faptul că dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei, dacă legiuitorul nu se conformează în sensul celor arătate mai sus şi că doar dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, urmează a fi înlăturate de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecată la momentul publicării deciziei, precum şi în cauzele supuse revizuirii, în condiţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ.

Având în vedere specificul contenciosului administrativ şi faptul că motivele de nulitate ale unui act administrativ se analizează în raport cu situaţia şi legislaţia existente la momentul emiterii acestuia, apreciază că hotărârile prin care s-a dispus cu privire la cereri de transfer până la momentul la care decizia Curţii Constituţionale începe să-şi producă efectele reprezintă "facta praeterita". Trebuie avut în vedere în acest sens şi faptul că până la momentul publicării deciziilor în Monitorul Oficial, norma analizată a beneficiat de o prezumţie de constituţionalitate care nu a fost răsturnată decât ulterior finalizării procedurii de transfer, actul administrativ atacat menţinându-şi aptitudinea de a răspunde scopului pentru care a fost emis, cu păstrarea echilibrului între interesul public şi drepturile şi interesele legitime ale destinatarului său.

Pe de altă parte, potrivit art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii îi revine atribuţia de a aproba transferul judecătorilor, iar acest text de lege nu a fost declarat neconstituţional.

Pe de altă parte, în situaţia admiterii ipotezei potrivit căreia decizia Curţii Constituţionale sus-menţionate este incidenţă, efectele acestei ipoteze nu pot consta în admiterea acţiunii formulată de reclamantă. Aceasta deoarece declararea ca neconstituţională a textului în discuţie conduce la înlăturarea acestuia, astfel că nu va mai exista temei juridic şi, implicit, nici criterii de departajare a solicitanţilor în vederea soluţionării legale şi echitabile a cererilor de transfer.

Prin urmare, chiar dacă s-ar admite ipoteza incidenţei Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454 din data de 24.06.2020, această situaţie nu putea conduce la admiterea cererii de transfer formulată de reclamantă şi nici la obligarea CSM la emiterea unei hotărâri, prin care să se dispună transferul acesteia, de vreme ce prevederile art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost declarat neconstituţional.

Totuşi, atâta vreme cât actul administrativ atacat a fost emis în concordanţă cu dispoziţiile legale şi regulamentare în vigoare la acel moment, iar deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării, sunt general obligatorii şi au putere pentru viitor, legislaţia urmând a fi modificată în consecinţă pentru viitor, apreciază că, în speţă nu este incidentă Decizia nr. 454/2020 a Curţii Constituţionale, interpretarea instanţei de fond fiind, în subsidiar, nelegală.

În raport de cele în precedent inserate, apreciază că, prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 47' şi 60 din Legea nr. 303/2004, cu modificările ulterioare, precum şi ale regulamentului aprobat prin Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 1347/2019, reţinând fără niciun argument plauzibil nelegalitatea Hotărârii secţiei pentru judecători nr. 377/2020.

Prin urmare, consideră că în speţă sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, respectiv pct. 8 din C. proc. civ., astfel că solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în urma rejudecării, să se dispună respingerea cererii formulate de doamna judecător A., ca neîntemeiată.

2.2. Recurentul-intervenient Tribunalul Ilfov şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, pentru următoarele motive:

Cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. pen., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura pricinii:

Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

În practica judiciară s-a statuat că, judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-au format convingerea, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Fără arătarea motivelor şi a probelor nu se poate exercita controlul judiciar.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Or, în cauza de faţă, judecătorul fondului fără a proceda el însuşi la o analiză pertinentă a cererii de transfer prin prisma criteriilor chiar de el enunţate în cuprinsul hotărârii obligă intimatul Consiliul Superior al Magistraturii la emiterea hotărârii de transfer, fără a aduce argumente în combaterea apărărilor acestuia referitoare la analizarea oportunităţii unei astfel de cereri şi nici la cele invocate de Tribunalul Ilfov, prin cererea de intervenţie accesorie, ceea ce echivalează cu nemotivarea acesteia.

De altfel, prin obligarea intimatului-pârât de a emite hotărârea de transfer a intimatei-reclamante, judecătorul fondului s-a substituit secţiei de Judecători al Consiliului Superior al Magistraturii, singurul care are atribuţii în domeniul aprecierii oportunităţii unei asemenea cereri.

Cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Potrivit art. 3 din HCSM nr. 193/2006, aplicabilă la data formulării cererii de transfer a intimatei-reclamantei, la soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor şi procurorilor la alte instanţe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii:

- volumul de activitate al instanţei sau parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele ori parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;

- vechimea efectivă în funcţia de judecător sau procuror;

- vechimea la instanţa sau parchetul de la care se solicită transferul;

- vechimea în gradul aferent instanţei, respectiv parchetului la care se solicită transferul;

- specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei/completului corespunzător specializării, precum şi disponibilitatea de a activa în alte secţii/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanţei/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerinţele acesteia;

- domiciliul solicitantului;

- locul de muncă al soţului sau soţiei;

- distanţa dintre domiciliul şi sediul instanţei sau parchetului la care funcţionează judecătorul ori procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

- starea de sănătate şi situaţia familială.

Contrar opiniei instanţei de fond, art. 3 din regulament prevede o ordine clară de preferinţă a criteriilor analizate în cadrul unei cereri de transfer, primul dintre acesta fiind volumul de activitate al instanţei de la care se solicită transferul, volum care la data formulării cererii de transfer era mai mare decât volumul de activitate al Tribunalului Vaslui, astfel cum rezultă din avizul negativ pe care Tribunalul Ilfov 1-a transmis Consiliului Superior al Magistraturii şi care a stat la baza emiterii hotărârii contestate.

Raportat la criteriile stabilite prin Regulamentul aprobat prin HCSM nr. 193/2006, în considerentele Decizie nr. 2102/27.05.2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie subliniază că "respectivele criterii se analizează în ordine şi nu global, astfel, doar după epuizarea unui criteriu, în cazul în care nu s-a reuşit diferenţierea candidaţilor, urmează a se realiza evaluările în raport de următorul criteriu".

În considerentele Deciziei nr. 1305 din 20.04.2016 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosar nr. x/2015, se reţine că "analiza cererii de transfer este şi una de oportunitate, însă soluţia nu trebuie sa fie arbitrară, ci să garanteze echilibrul între interesul public şi interesul legitim privat al solicitantului de transfer.

În cauza de faţă, apreciază că intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a analizat legal cererea intimatei de transfer, realizând acel echilibru între interesul legitim privat şi interesul public.

Astfel, începând cu anul 2014, Tribunalul Ilfov este instanţa cu cel mai mare volum de activitate, acest fapt ducând la o suprasolicitare şi oboseală a magistraţilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul instanţei, aceştia formulând constant cereri de transfer către alte instanţe (spre exemplu la sesiunea din iunie 2019 au fost 11 cereri de transfer).

În ultimii trei ani, secţia pentru Judecători a CSM a avut de gestionat numeroase cereri de transfer formulate de judecătorii Tribunalului Ilfov, prin care aceştia solicitau transferul, în principal, la Tribunalul Bucureşti sau la alte tribunale din ţară.

Fiecare dintre magistraţi invocă în susţinerea cerilor de transfer motive personale mai mult sau mai puţin întemeiate, or, în ipoteza în care toate acestea ar fi admise, Tribunalul Ilfov ar fi în imposibilitatea de a-şi desfăşura activitatea, în cauza de faţa, instanţa de fond a anulat Hotărârea nr. 377/24.03.2020 a CSM, prin care a fost respinsă cererea de transfer a intimatei, pe considerentul ca nu s-a făcut o analiză pertinentă a motivelor care au stat la baza formulării acesteia, şi a obligat pârâtul să emită hotărârea de transfer, fără a face ea însăşi această analiză, fără a indica în concret criteriile ce au fost avute în vedere şi în ce mod se asigură justul echilibru între interesul privat al intimate-reclamante şi interesul general, privind buna funcţionare a jusţiei în Judeţul Ilfov-ca serviciu public.

Învederează că, în ultima perioadă volumul de activitate al instanţelor de pe raza Judeţului Ilfov a crescut semnificativ (ex. Judecătoria Buftea şi-a dublat volumul de activitate în anul 2020, înregistrând peste 38.000 cauze nou intrate, mare parte dintre acestea urmând să se regăsească în căile de atac ia Tribunalul Ilfov) dar schema de personal s-a menţinut neschimbată, astfel cum era stabilită la nivelul anului 2017, existând posibilitatea ca pe termen mediu aceasta să se reducă.

Astfel, doi magistraţi ai Tribunalului Ilfov, au obţinut hotărâri favorabile în prima instanţă, la Curtea de Apel Galaţi şi Ploieşti şi mai există două litigii pe rol şi unul în faza procesuală a recursului la Î.C.C.J.

Or, în ipoteza în care toate aceste cereri ar fi admise, completele de judecată ale magistraţilor respectivi ar trebui desfiinţate şi repartizate celorlalţi magistraţi în funcţie, împrejurare care ar afecta actul de justiţie, ducând la prelungirea duratei soluţionării cauzelor, inclusiv prelungirea duratei de redactare a hotărârilor judecătoreşti.

În consecinţă, pentru considerentele menţionate a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei civile menţionate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

3. Apărările formulate în cauză

Legal citată, intimata reclamantă nu a depus întâmpinare la dosar, dar a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate de recurenţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Tribunalul Ilfov şi menţinerea soluţiei Curţii de Apel Iaşi în sensul anulării Hotărârii nr. 377/24.03.2020 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior a Magistraturii şi a obligării pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători să emită o hotărâre de acordare a transferului subsemnatei de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Vaslui, precum şi în sensul respingerii cererii de intervenţie accesorie formulată de Tribunalul Ilfov.

În esenţă, a arătat că, nu poate fi primit motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv faptul că motivarea instanţei de fond este contradictorie, pentru următoarele considerente:

La data soluţionării cererii de transfer de către secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv, 24.03.2020, erau în vigoare prevederile art. 60 din Legea 303/2004, ulterior declarate neconstituţionale prin Decizia nr. .45 4/24.06.2020 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial la data de 24.07.2020.

Potrivit pct. 31-35 din considerentele deciziei Curţii Constituţionale precitate, rezultă că viciul de neconstituţionalitate este în legătură cu caracterul neclar, lipsit de predictibilitate a prevederilor art. 60 alîn.l din Legea 303/2004, atât timp cât legea nu reglementează criteriile care guvernează procedura transferului judecătorului, putând lăsa loc arbitrariului şi aprecierii subiective, de la caz la caz, în legătură cu cariera judecătorilor.

Efectele deciziei Curţii Constituţionale, deşi vizează art. 60 alin. (1) din Legea 303/2004, se extind implicit şi la regulamentul privind procedura de transfer adoptată de către Consiliul Superior al Magistraturii în baza normei legale declarate neconstituţionale (Regulamentul prind transferul judecătorilor aprobat prin Hotărârea nr. 1347/2019 a secţiei pentru judecători din cadrul C.S.M.) deoarece criteriile analizate în procedura transferului de către consiliul pârât fac obiect al regulamentului. Prin urmare, datorită intervenirii deciziei Curţii Constituţionale a României dreptul la transfer nu a fost abrogat, înlăturat din legislaţie, prin această modalitatea, viciul de neconstituţionalitate vizând condiţiile de exercitare a dreptului (pct. 38 din decizia precitată). Pe cale de consecinţă, văzând prevederile art. 5 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., dispoziţiile legale aplicabile cauzei sunt cele din Codul administrativ, art. 506 {norma cea mai apropiată care reglementează dreptul la transfer), precum şi principiile generale de drept.

În mod corect a reţinut Curtea de Apel Iaşi aplicabilitatea Deciziei nr. 454/24.06.2020 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial la data de 24.07.2020, însă nu se poate reţine că motivarea instanţei de fond este una contradictorie, judecătorul reţinând faptul că pentru păstrarea unui just echilibru între criteriile de ordin obiectiv referitoare la situaţia instanţelor de la care/la care se solicită transferul este necesar a se avea în vedere totalitatea motivelor invocate în cererea de transfer, fie cele de ordin personal fie cele de ordin profesional şi întrucât, în hotărârea contestată aspectele de ordin personal au fost avute în vedere doar parţial şi doar prin raportare Ia situaţia persoanei ce a primit transferul şi nu Ia situaţia concretă a solicitantului, a apreciat că susţinerile subsemnatei referitoare la motivarea deficitară a hotărârii contestate sunt întemeiate, analiza nefiind efectuată în baza criteriilor reglementate prin Regulamentul privind transferul judecătorilor, ci în analiza excesului de putere manifestat de recurent, în sensul art. 2 lit. n) din Legea 554/2004.

Deşi în concret criticile formulate de către subsemnata, cu privire la nelegalitatea soluţiei de respingere a cererii mele de transfer, sunt axate pe modul de aplicare a criteriilor prevăzute în regulamentul privind transferul judecătorilor, datorită efectelor Deciziei nr. 454/24.06.2020 a Curţii Constituţionale, aceste criterii au rămas fără suport legal prin prisma viciului de neconstituţionalitate, astfel încât analiza modului de aplicare de către consiliul pârât a acestor criterii a apărut ca lipsită de relevanţă juridică.

Cu ocazia formulării prezentului recurs, Consiliul Superior al Magistraturii a reiterat faptul că la respingerea cererii sale de transfer s-a avut în vedere situaţia dificilă a Tribunalului Ilfov, care se confruntă cu un volum de activitate cu mult peste medie, acelaşi motiv de recurs fiind invocat şi de intervenientul accesoriu Tribunalul Ilfov care a invocat faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Referitor la acest aspect, aduce la cunoştinţă faptul că problema acută a deficitului de personal cu care se confruntă Tribunalul Ilfov, deşi reprezintă o realitate regretabilă, nu îi poate fi imputată şi nici nu poate fi invocată în mod sistematic drept temei al soluţiei de respingere a cererii de transfer, fiind poate necesară adoptarea unei politici mai eficiente de stimulare a ocupării posturilor vacante.

În ceea priveşte motivul de recurs privind incidenţa disp. art. 47 indice 1 din Legea nr. 303/2004 care prevede că (1) Judecătorii şi procurorii care au promovat efectiv în funcţii de execuţie la instanţe sau parchete superioare nu pot fi delegaţi, detaşaţi sau transferaţi timp de cel puţin 2 ani de la data promovării. (2) Judecătorii care au promovat efectiv în funcţii de execuţie la instanţe superioare nu pot fi numiţi în funcţia de procuror, iar procurorii care au promovat efectiv în funcţii de execuţie la parchete superioare nu pot fi numiţi în funcţia de judecător timp de cel puţin 2 ani de la data promovării, în mod corect a reţinut instanţa de fond faptul că acest text de lege nu este aplicabil prezentului litigiu.

Arătă faptul că, acest text de lege a fost adăugat prin Legea nr. 242/2018, data la care era în curs de desfăşurare concursul de promovare efectivă în funcţii de execuţie, Ia care mă înscrisesem, iar potrivit disp. art. 109 din aceeaşi Lege nr. 242/2018 (1) Prevederile prezentei legi nu se aplică procedurilor de ocupare a posturilor de conducere sau de execuţie, inclusiv prin promovare, şi nici procedurilor de evaluare profesională în curs de desfăşurare la data intrării sale în vigoare.

Totodată, potrivit art. 110 din legea nr. 304/2004 "Judecătorii şi procurorii care au dobândit un grad profesional superior ca urmare a concursului de promovare până la data intrării în vigoare a prezentei legi pot fi transferaţi la instanţele şi parchetele superioare."

Nu poate fi reţinută nici apărarea recurentului în sensul că, chiar dacă s-ar admite ipoteza incidenţei Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454 din 24.06.2020, această situaţie nu ar putea conduce Ia admiterea cererii mele de transfer şi nici Ia obligarea Consiliului Superior al Magistraturii la emiterea unei hotărâri prin care să se dispună transferul meu, de vreme de prevederile art. 60 din Legea nr. 303/2004 a fost declarant neconstituţional.

În legătură cu acest aspect, arătă faptul că, în esenţă, Curtea Constituţională a apreciat că aspectele referitoare la criteriile şi procedura de transfer a magistraţilor ţin de statutul acestora şi se impun a fi reglementate la nivel de legislaţie primară, soluţia legislativă actuală care deleagă această competenţă de legiferare unui alt for decât cel legislativ, contravenind art. 1 alin. (4) şi (5), art. 61 alin. (1), art. 73 alin. (3) lit. 1, art. 125 alin. (2) şi art. 133 alin. (1) din Constituţie.

În ceea ce priveşte recursul exercitat de către intervenientul accesoriu Tribunalul Ilfov, a arătat că nu pot fi primite motivele de recurs invocate pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, arătă că este inadmisibilă solicitarea intervenientului accesoriu Tribunalul Ilfov de trimitere a cauzei spre rejudecare în situaţia în care ar fi casată sentinţa civilă recurată, în condiţiile în care o astfel de solicitare nu a fost făcută de către recurentul Consiliul Superior al Magistraturii.

Astfel, spre deosebire de intervenientul principal, intervenientul accesoriu are o poziţie subordonată părţii în favoarea căreia intervine, aspect ce rezultă din disp. art. 67 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora intervenientul accesoriu poate să săvârşească numai actele de procedură care nu contravin interesului părţii în favoarea căreia a intervenit. In momentul în care intervenientul accesoriu a săvârşit un act potrivnic părţii în favoarea căreia a intervenit, sancţiunea care se va aplica va consta în respingerea respectivului act ca inadmisibil.

În speţă, interesul Consiliului Superior al Magistraturii este de a se tranşa definitiv chestiunea litigioasă dedusă judecăţii, iar solicitarea intervenientul accesoriu de trimitere a cauzei spre rejudecare în situaţia în care ar fi casată sentinţa civilă recurată contravine acestui interes, putându-se lesne observa că, în fapt, intervenientul accesoriu nu urmăreşte decât să menţină o situaţie de fapt contestată în plan juridic, care îi este favorabilă, în detrimentul stabilirii adevărului juridic.

S-a invocat faptul că judecătorul fondului nu a procedat la o analiză pertinentă a cererii de transfer, obligând Consiliul Superior al Magistraturii la emiterea hotărârii de transfer fără a aduce argumente în combaterea apărărilor acestuia referitoare la analizarea oportunităţii unei astfel de cereri, ceea ce echivalează cu nemotivarea acesteia, iar prin obligarea recurentului-pârât de a emite hotărârea de transfer judecătorul fondului s-a substituit secţiei de Judecători, singura care ar avea atribuţii în domeniul aprecierii oportunităţii unei asemenea cereri.

Nu poate fi primit acest motiv de recurs întrucât, aşa cum deja a indicat şi mai sus, este eronată aprecierea intervenientului accesoriu Tribunalul Ilfov referitoare la imposibilitatea instanţei de fond în a verifica oportunitatea emiterii unui act administrativ.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa prin prisma motivelor de recurs invocate, a susţinerilor părţilor, a dispoziţiilor legale incidente, se reţin următoarele:

Recurenţii pârâţi şi-au întemeiat recursurile pe motivele de casare prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.- când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prealabil, avându-se în vedere similitudinea motivelor de recurs invocate de către cei doi recurenţi, Înalta Curte, urmează a face o analiză comună a celor două cereri de recurs.

Referitor la criticile din recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Curtea reţine că sunt neîntemeiate, astfel că le va respinge, având în vedere următoarele aspecte:

Contrar susţinerilor recurenţilor, în speţă au fost respectate prevederile art. 425 lit. b) din C. proc. civ., conform cărora hotărârea judecătorească trebuie să conţină "expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează, astfel cum rezultă din lectura sa, nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti. În concepţia legiuitorului, nemotivarea constituie motiv de casare atunci când, nu se arată motivele pe care se sprijină hotărârea judecătorului, ori când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii.

Judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, atât argumentele intimatei reclamante, cât şi pe cele ale recurenţilor, şi a prezentat, în concret, în raport de natura cauzei, motivele de fapt şi de drept, care au format convingerea sa.

Nu în ultimul rând, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa constantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat că, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă, concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar. Ca principiu, instanţa de judecată nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept care susţin cererea de chemare în judecată, ci poate să le analizeze global, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial.

Sub acest aspect, din analiza considerentelor de fapt şi de drept cuprinse de sentinţa şi încheierea recurată, se reţine că, prima instanţă a respectat întrutotul exigenţele motivării acestora, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurenţii având posibilitatea de a evalua conţinutul concret al sentinţei atacate, de a-şi formula şi structura criticile de nelegalitate împotriva acestor considerente.

Tot cu privire la acest motiv de casare, invocat de recurenţi, Înalta Curte reţine, că într-adevăr, instanţa de fond a examinat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă şi prin prisma dispoziţiilor din Regulamentul de transfer aprobat prin Hotărârea nr. 1347/2019 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, însă faptul că a conchis că, se impune anularea hotărârii de respingere a transferului, întrucât criteriile de analiză a cererilor de transfer aprobate prin Hotărârea CSM nr. 1347/2019, examinate în motivarea respingerii transferului nu mai sunt valabile, urmare a celor statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 454/24.06.2020, nu înseamnă o motivare contradictorie.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că, soluţia recurată cuprinde motivele pe care se întemeiază şi nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, de natură să conducă la reformarea sentinţei sub acest aspect.

Cu privire la criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, Curtea a reţinut că sunt întemeiate, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare, în următoarele limite:

Prezentul litigiu a fost înregistrat pe rolul instanţei de fond, la data de 10.08.2020, astfel că, în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituţie, Decizia CCR nr. 454 din 24 iunie 2020 publicării în Monitorul Oficial, 24 iulie 2020 este incidentă în cauză.

Înalta Curte nu poate reţine susţinerile recurentului- pârât Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit cărora decizia de mai sus nu are aplicabilitate în speţă. Recurentul a susţinut că, "cererea de chemare în judecată are ca obiect anularea Hotărârii secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 377/24.03.2020 (prin care a fost respinsă cererea de transfer a intimatei reclamante de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Iaşi sau Tribunalul Vaslui)" şi că, "având în vedere specificul contenciosului administrativ şi faptul că motivele de nulitate ale unui act administrativ se analizează în raport cu situaţia şi legislaţia existente la momentul emiterii acestuia, apreciază că hotărârile prin care s-a dispus cu privire la cereri de transfer până la momentul la care decizia Curţii Constituţionale începe să-şi producă efectele reprezintă "facta praeterita". Trebuie avut în vedere în acest sens şi faptul că până la momentul publicării deciziilor în Monitorul Oficial, norma analizată a beneficiat de o prezumţie de constituţionalitate care nu a fost răsturnată decât ulterior finalizării procedurii de transfer, actul administrativ atacat menţinându-şi aptitudinea de a răspunde scopului pentru care a fost emis, cu păstrarea echilibrului între interesul public şi drepturile şi interesele legitime ale destinatarului său".

Înalta Curte constată că, disocierea pe care o face recurentul- pârât Consiliul Superior al Magistraturii este forţată şi artificială deoarece, prin Decizia nr. 454/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 24 iulie 2020, Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, şi în art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor, precum şi art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, sunt neconstituţionale.

Aşadar instanţa constituţională a avut în vedere ambele variante ale art. 60 din Legea nr. 303/3004, atât înainte cât şi după modificarea intervenită prin Legea nr. 242/2018.

În esenţă, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale prin care este reglementată instituţia transferului, fără stabilirea condiţiilor în care se realizează transferul şi care au permis adoptarea Regulamentului ce completează legea, cu încălcarea art. 1 alin. (4) şi (5), art. 61 alin. (1), art. 73 alin. (3) lit. l), art. 125 alin. (2) şi art. 133 alin. (1) din Constituţie.

Din cuprinsul motivării rezultă faptul că, prevederile art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004 au fost constatate neconstituţionale pentru lipsa de previzibilitate a textului de lege criticat, care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor, fapt care generează o stare de impredictibilitate, fiind încălcate art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece de la caz la caz, în mod arbitrar, se poate decide în mod subiectiv cu privire la cariera judecătorilor.

S-a mai arătat de asemenea că, în ceea ce priveşte statutul judecătorilor şi procurorilor, elementele esenţiale ale raporturilor de muncă al acestora trebuie reglementate prin lege, iar nu printr-un act cu forţă juridică inferioară acestuia, respectiv prin hotărâre cu caracter normativ emisă de autoritatea pârâtă (regulamentul de transfer).

Aşadar, continuă Curtea Constituţională, revine legiuitorului sarcina de a reglementa prin lege, pe de o parte, instituţia transferului şi criteriile care trebuie să fie îndeplinite (în cadrul Legii nr. 303/2004) şi, pe de altă parte, procedura realizării acestuia (în cadrul Legii nr. 317/2004).

În ceea ce priveşte sentinţa atacată, deşi instanţa de fond reţine corect incidenţa Decizia Curţii Constituţionale nr. 454/24.06.2020, în mod greşit a obligat pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii să emită o hotărâre de acordare a transferului a reclamantei de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Vaslui, apreciind că sunt întrunite condiţiile legale în acest scop.

Înalta Curte consideră că nu numai în controlul de legalitate al hotărârilor CSM, ci şi în privinţa a înseşi cererilor de transfer sunt incidente dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454/2020.

Astfel, Curtea Constituţională a arătat că dispoziţiile art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004 sunt neconstituţionale şi urmează a fi înlăturate de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecare la momentul publicării deciziei, dar şi că nu pot fi prevăzute prin Regulament condiţiile transferului, acestea fiind necesar a fi reglementate prin Legea nr. 303/2004.

Aşadar nu se poate apela la alte legi care reglementează instituţia transferului (dreptul muncii, C. civ., etc) pentru a "împrumuta" de la acestea condiţiile transferului, cu atât mai mult cu cât elementele esenţiale ale raporturilor de muncă ale judecătorilor şi procurorilor sunt reglementate prin Legea nr. 303/2004, lege specială în raport cu cele invocate de instanţa de fond.

În consecinţă, în respectarea principiului legalităţii, nu se putea dispune de către instanţa de judecată asupra cererilor de transfer, în condiţiile declarării neconstituţionalităţii textului de lege care reglementa transferul, fără însă a cuprinde condiţiile de transfer.

Legiuitorul are obligaţia de a pune în acord cu Constituţia prevederile art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, iar CSM are atribuţia de a dispune asupra cererilor de transfer după punerea în acord cu Constituţia a dispoziţiilor art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004.

Totodată, Înalta Curte mai reţine că, în respectarea principiului legalităţii, în condiţiile declarării neconstituţinalităţii textului de lege care reglementa transferul, instanţa de recurs nu poate dispune asupra cererii de transfer, aşa cum a solicitat intimata reclamantă, întrucât dispoziţiile legale incidente nu mai pot produce efecte juridice. Altfel spus, în contextul actual, instanţa nu mai poate reaprecia criteriile aplicate pentru soluţionarea cererii de transfer a acesteia.

Cu privire la acest aspect se impune şi precizarea că, modul de soluţionare a unei cereri de transfer nu are efect permanent, o astfel de cerere putând fi reformulată şi analizată după punerea în acord cu Constituţia a dispoziţiilor art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, modificată prin Legea nr. 248/2018.

În raport de incidenţa şi efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454/24.06.2020 în prezenta speţă, Înalta Curte nu va mai examina celelalte susţineri şi apărări ale părţilor, analiza acestora apărând astfel, ca fiind redundantă.

5. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursurile formulate.

Va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge acţiunea reclamantei A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de Consiliul Superior al Magistraturii şi de Tribunalul Ilfov împotriva sentinţei nr. 17 din 1 februarie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând, respinge acţiunea reclamantei A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 iunie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.