Appeal against antitrust penalty for taxi fare-fixing dismissed; upholding finding of single economic entity and legal quorum of deliberative body

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Primul ciclu procesual

1.1. Prin cererea înregistrată, la data de 06.04.2015, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, anularea Deciziei nr. 08/03.03.2015 emise de pârât iar, în subsidiar, reducerea cu 10% a amenzii aplicate prin decizia atacată, cu cheltuieli de judecată.

La data de 28.09.2015, reclamanta a formulat cerere completatoare a cererii de chemare în judecată, cu următoarele capete de cerere:

- repunerea părţilor în situaţia anterioară, cu privire la plata amenzii în cuantum de 46.658 RON, ca urmare a anulării Deciziei nr. 08/03.03.2015

- în subsidiar, reaprecierea gravităţii faptei şi calificarea acesteia ca fiind de gravitate mică, cu consecinţa stabilirii nivelului de bază al amenzii la 0,6% din cifra de afaceri pe anul 2013.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 247 din 1 februarie 2016, Curtea a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

1.3. Împotriva acestei sentinţe, recurenta reclamantă A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, iar, în subsidiar, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost completată.

Prin Decizia nr. 812 din 20 februarie 2019, Înalta Curte a admis recursul recurentei-reclamante, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

2. Al doilea ciclu procesual. Soluţia primei instanţe în rejudecare după casare

În rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 05.06.2019, sub nr. x/2015*.

Prin sentinţa civilă nr. 2586 din 4 decembrie 2019, Curtea a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, recurenta reclamantă A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, pe cale de consecinţă, trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.

În motivarea recursului, recurenta a arătat în esenţă următoarele:

Chestiune preliminară:

Prezentul Recurs este formulat în termen legal având în vedere că, în conformitate cu Decretul nr. 195/2020 şi Decretul nr. 240/2020, termenele de exercitare a căilor de atac se întrerup pe perioada stării de urgenţă.

Aşa cum a arătat, atât în faţa instanţei de fond Decizia nr. 08/03.03.2015 nu a fost pronunţată şi adoptată de către Plenul Consiliului Concurenţei în compunerea prevăzută, în mod imperativ, de legislaţia aplicabilă în materie.

Astfel, învederează că legislaţia aplicabilă este reprezentată de Legea concurenţei nr. 21/1996 consolidată prin Ordonanţa Guvernului nr. 12/2014 unde art. 19 alin. (1) din Lege are următorul conţinut Consiliul Concurenţei îşi desfăşoară activitatea, deliberează şi ia decizii în plen sau în comisii. Plenul Consiliului Concurentei se întruneşte valabil în prezenţa, majorităţii membrilor săi si adoptă hotărâri cu votul majorităţii membrilor prezenţi.

Specifică că Legea 21/1996 prevede în art. 15 alin. (1) că "Plenul Consiliului Concurenţei este un organ colegial şi este format din 7 membri".

În speţa de faţă, dacă la audieri Plenul a fost constituit din 4 membri la deliberări au participat numai 3.

Or, legea prevede că Plenul Consiliului Concurenţei se întruneşte valabil în prezenţa majorităţii membrilor săi fără să distinsă între faza audierilor şi cea a deliberării iar majoritatea membrilor Plenului ia hotărâri cu votul majorităţii celor prezenţi. După cum se ştie 3 nu reprezintă majoritatea lui 7 astfel că Decizia Consiliului Concurenţei nr. 08/03.03.2015 a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor legale arătate.

Chiar intimatul-pârât, prin întâmpinare, a recunoscut la pct. 14 că la data la care au avut loc audierile şi deliberările, art. 19 din Legea concurenţei fusese modificată prin O.G. nr. 12/2014.

În contradicţie cu principiile dreptului tranzitoriu, intimatul-pârât consideră că textul art. 19 aplicabil speţei este cel modificat de Ordonanţa de Urgenţă nr. 77/2014 adoptată la data de 09 decembrie 2014.

În hotărârea atacată, instanţa de fond notează, la fila x, para. 9, că esenţiala este respectarea numărului membrilor în prezenţa cărora se apreciază că plenul este legal constituit.

Or, legea prevede că plenul este constituit din 7 membri, iar ceea ce a arătat este tocmai că plenul care a pronunţat Decizia nr. 08 din 03.03.2015 nu era constituit din majoritatea membrilor săi.

Faţă de această situaţie a relevat următoarele:

- Ordonanţa Guvernului nr. 12 a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 09 august 2014.

- La data de 30.10.2014, s-a întrunit Plenul Consiliului Concurenţei în vederea audierilor părţilor implicate în investigaţie iar acest Plen, pe baza probelor colectate în timpul investigaţiei şi în urma audierii părţilor implicate, este abilitat să delibereze, adică să adopte hotărârea care închide investigaţia.

- Principiile dreptului tranzitoriu prevăd că legea nouă se aplică situaţiilor care iau naştere după data intrării sale în vigoare.

- În speţă, Decizia atacată reprezintă actul adoptat de Plenul Consiliului Concurenţei în procedura care reglementează investigaţia în care au avut loc şi deliberările din data de 31.10.2014.

- În concordanţă cu principiile enunţate, se poate stabili că legea aplicabilă procedurii de investigaţie finalizată prin Decizia nr. 08/03.03.2015 este cea în vigoare la data declanşării investigaţiei, deci la data de 02.04.2012. respectiv 25.04.2012.

Urmărind modificările cronologice ale Legii concurenţei, în speţă, actul normativ incident este Legea 21/1996, modificată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 75/2010 din 05.08.2010 în care art. 20 dispune Consiliul Concurenţei îşi desfăşoară activitatea, deliberează şi ia decizii în plen sau în comisii. Plenul Consiliului Concurenţei se întruneşte valabil în prezenţa a cel puţin 5 dintre membrii săi, iar hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor Plenului.

Indiferent de data de la care se apreciază conţinutul Legii 21/1996 aplicabil investigaţiei (fie data declanşării investigaţiei decisă prin Hotărârile Plenului Consiliului Concurenţei 02.04.2012 şi 25,04.2012, fie data la care au avut loc audierile în Plen 30.10.2014) acesta nu poate fi cel modificat în data de 09.12.2014 întrucât ar contraveni principiului neretroactivităţil legii civile.

Faţă de cele arătate, Decizia nr. 08/03.03.2015 este nulă fiind adoptată cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 21/1996.

Instanţa de fond nu justifică şi nu întemeiază aprecierea sa conform căreia primează o concepţie holistică de apreciere a probelor în materie de concurenţă.

Şi aceasta în contextul în care, în jurisprudenţa europeană, s-a consacrat principiul conform căruia, atunci când o încălcare a fost săvârşită de mai multe întreprinderi, trebuie examinată gravitatea relativă a participării la încălcare a fiecăreia dintre întreprinderi (Hotărârile Suiker Unie şi alţii/Comisia, punctul 83, punctul 623, şi Comisia/Anic Partecipazloni, punctul 80, punctul 150), pentru a determina dacă, în ceea ce le priveşte, există circumstanţe atenuante sau agravante.

Instanţa de fond se limitează să-şi argumenteze considerentul doar din prisma instanţelor europene şi de cele naţionale fără să particularizeze şi astfel să fi identificat jurisprudenţa europeană şi/sau naţională pe care îşi fundamentează argumentul.

Aşa cum a arătat, jurisprudenţa europeană contrazice argumentul instanţei de fond.

Argumentul că A. S.R.L. este o entitate juridică de sine stătătoare, cu personalitate juridică, neputând fii înglobată noţiunii de "A." a fost analizată, în mod greşit, de către instanţa de fond.

Aşa cum rezultă din înscrisurile existente la dosarul Consiliului Concurenţei, Societatea recurentă este o persoană juridică înfiinţată în anul 2008 care desfăşura, în perioada supusă investigaţiei, activitatea de dispecerizare.

Referirile Consiliului Concurenţei, pe tot parcursul investigaţiei şi în Decizia atacată, ia denumirea unică "A.", preluată, în mod identic, de Curtea de apel, contravin atât legislaţiei româneşti aplicabile societăţilor cât şi practicii instanţei europene şi a Comisiei în domeniul concurenţei.

Astfel, fiecare societate primeşte la momentul înfiinţării un număr şi un cod unic de înregistrare care sunt specifice doar respectivei societăţi şi care reprezintă datele acesteia de identificare.

Prin urmare, o societate reprezintă o persoană juridică aptă de a-şi asuma, în nume propriu, obligaţii şi de a exercita drepturi consecinţă a actelor civile semnate de aceasta. Deci, o societate este un subiect de drept care intră în relaţii de drept civil, administrativ, fiscal etc.

Prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor din data de 17.07.2009, asociaţii aocietăţii noastre au decis defăşurarea activităţii şi sub sigla B. pe lângă cea deja existentă de A.. Hotărârea a fost înregistrată la Registrul Comerţului Bucureşti prin încheierea nr. 71051/06.08.2009 şi publicată în Monitorul Oficial al României.

După cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, în acea perioadă, în contractele încheiate de societatea recjurentă apărea numele A. S.R.L. urmată de denumirea National iar autoturismele dispecerizate de A. erau colantate NATIONAL.

Abia în toamna anului 2016, recurenta a solicitat Primăriei Municipiului Bucureşti, odată cu rezilierea mai multor contracte de dispecerizare transportatori A., urmată de denumirea (B.), şi folosirea altei sigle, şi anume cea de A.. Şi aceasta deoarece în luna septembrie 2016, societatea recurentă a devenit titulara măcrii A..

Niciun înscris de la dosarul cauzei nu îndreptăţeşte să se considere că Societatea subscrisă este identică cu A. S.R.L., societate care activează pe ambele pieţe relevante care au făcut obiectul investigaţiei, încă din anul 2003.

Preluarea, în mod identic, de către prima instanţă de judecată, a argumentelor intimatei-pârâte, lipseşte hotărârea păronunţată de motivarea în fapt pe care trebuia să o facă instanţa fondului.

În al doilea rând, apărările asemănătoare pe care le-au prezentat societăţile A. şi A. în faţa Consiliului Concurenţei au fost făcute sub îndrumarea aceluiaşi apărător.

Nici argumentul instanţei de fond conform căruia în documentele emise de cele două societăţi apare aceeaşi pagină web nu este în măsură sa dovedească identitatea între două persoane juridice distincte; pagina de web nu reprezintă element de identificare pentru o persoană juridică.

Corespondenţa electronică din datele de 26.10.2011 şi 31.10.2011 este ulterioară datei la care A. Plus a decis modificarea tarifului pentru serviciile prestate.

Societatea a modificat tariful în luna iunie 2010 astfel că respectiva corespondenţă electronică nu poate fundamenta fapte petrecute cu un an jumătate înainte.

Dacă acea corespondenţă ar constitui mijloc de probă în speţă ar dovedi poate doar faptul că în anul 2011 societăţile se informau reciproc prin e-mail.

Mesajele electronice din datele de 16.10.2009 şi 19.10.2009 nu pot dovedi faptul că A. Plşus era una şi aceeaşi persoană cu A. atâta timp cât mail-uri apar persoane diferite - C. şi D.- niciuna dintre acestea neacţionând în numele celeilalte societăţi.

Enumerarea, fără elemente de identificare (denumire, dată) a diverselor adrese emise de către societatea recurentă, precum şi întrebarea pe care instanţa de fond o formulează la fila x, ultimul paragraf nu aduc nicio clarificare asupra aspectului analizat neputând să aibe un răspuns preformulat atât timp cât documentele arătate mai sus sunt datate ulterior perioadei investigate de Consiliul Concurenţei sau a datei la care societatea noastră a decis modificarea tarifului său.

Cele prezentate mai sus denotă distincţia şi existenţa de sine stătătoare a societăţii recurente faţă de A. S.R.L..

Nici argumentele pe care instanţa de fond le formulează la fila x din hotărârea atacată nu sunt de natură să conducă la identitatea societăţii recurente cu cea a societăţii A..

Fără ca instanţa fondului să identifice şi să analizeze fapta pretins a fi fost săvârşită de către A. se străduieşte să justifice poziţia societăţii în cadrul unui aşa zis grup A..

Abia în toamna anului 2016, recurenta a solicitat Primăriei Municipiului Bucureşti, odată cu rezilierea mai multor contracte de dispecerizare transportatori A., urmată de denumirea (B.), şi folosirea altei sigle, şi anume cea de A.. Şi aceasta deoarece în luna septembrie 2016, recurenta a devenit titulara mărcii A..

Analizând holisitc elementele faţă de care Consiliul Concurenţei a sancţionat recurenta, instanţa de fond dă o greşită interpretare a acestora şi face o greşită interpretare a probelor.

Reprezentantul firmei E. menţionează, în declaraţiile sale, că reprezentantul A. nu a participat la întâlnirea de la sfârşitul anului 2009 iar societăţile care i-au cerut să crească tarifele fac parte din Camera Taximetriştilor Bucureşti. De altfel, reprezentanţii acestor societăţi s-au întâlnit la sfârşitul anului 2009.

Or, aspectul acesta deosebit de important în analizarea faptei recurentei şi particularizarea pedepsei a fost ignorat de către instanţa de fond apreciind, în mod arbitrar, că din categoria societăţilor concurente face parte şi A..

Nici Consiliul Concurenţei şi nici instanţa de judecată nu specifică elementele temporale faţă de care comportamentul recurentei ar putea fi interpretat anticoncurenţial.

Rolul extins pe care instanţa de fond îl acordă faptului că recurentei nu a transmis Consiliului Concurenţei dosarul depus la Primăria Municipiului Bucureşti nu reprezintă un element de culpă din partea recurente) atât timp cât intimatul-pârât deţinea pârghiile legale de a-l obţine de la Primărie.

În condiţiile în care nicio probă de la dosarul cauzei nu demonstrează participarea fără echivoc a recurentei la practica anticoncurenţială (nu a participat la nicio întâlnire, nu a exercitat nicio influenţă asupra comportamentului niciunei societăţi), nu se poate reţine că modificarea tarifului în luna iunie 2010, după ce celelalte societăţi apăruseră pe piaţă cu tarifele modificate încă din ianuarie 2010 reprezintă faptă anticoncurenţială.

Aşa cum s-a conchis în practica europeană, trebuie admis şi în faţa instanţelor naţionale faptul că întreprinderile participante la concertare şi care rămân active pe piaţă ţin seama de schimbul de informaţii cu concurenţii lor pentru a determina propriul comportament pe această piaţă.

Acest element, deşi invocat de recurentă, nu a fost analizat de prima instanţă de judecată.

Cum atât Consiliul Concurenţei cât şi prima instanţă de judecată analizează pe A. rezultă că, în speţă, nu a fost analizată gravitatea relativă a participării fiecărei societăţi.

Or, jurisprudenţa europeană este în sensul că atunci când o încălcare a fost săvârşită de mai multe întreprinderi, trebuie examinată gravitatea relativă a participării la încălcare a fiecăreia dintre acestea.

Dacă s-ar fi făcut acest lucru, s-ar fi constatat că recurenta este o societate care îşi desfăşura activitatea pe piaţa serviciilor de dispecerat taxi cu un număr de 182 autorizaţii de dispecerat de taxi în Bucureşti dintr-un total de 7.137 de autorizaţii eliberate de Primăria Municipiului Bucureşti, fiind doar unul din cele 42 de dispecerate de taxi existente pe piaţă la data investigaţiei Consiliului Concurenţei.

Societatea recurentă nu a participat la reuniunea de la sfârşitul anului 2009, Societatea nu a participat nici la reuniunea de la sediul Primăriei Municipiului Bucureşti ce a avut loc la începutul anului 2011.

Societatea deţine o cotă de piaţă de doar 0,99%.

Toate acestea arată că Societatea îşi desfăşoară activitatea de sine stătător, semnând contracte în nume propriu fiind un actor pe piaţa serviciilor de dispecerat taxi iar identitatea acesteia cu A. S.R.L. nu este dovedită de niclun mijloc de probă, astfel: societatea are actele proprii de înfiinţare, de înregistrare la organele fiscale, are patrimoniu propriu pentru care este plătitoare de taxe şi impozite, are contracte în derulare, în nume propriu ş.a.

Aşa cum am arătat, nu a analizat fapta proprie săvârşită de A. ci doar faptul că aceasta facem parte din grupul A..

Astfel, niciun înscris de la dosar nu indică "vinovăţia" A. S.R.L..

Aşa cum rezultă din analiza făcută de intimatul-pârât în Raport, A. S.R.L. deţinătoarea unui număr de 182 de autorizaţii de dispecerat taxi, a unei cote de piaţă sub 1% nu putea săvârşi o "încălcare gravă" a regulilor concurentei.

Pornind de la principiul aplicabil şi în materia dreptului concurenţei conform căruia răspunderea este personală, nicio persoană nu poate fi obligată să răspundă pentru faptele altei persoane.

Faptul că recurenta nu a stabilit niciun contat si nicio înţelegere cu alţi transportatori taxi pentru modificarea concordantă a tarifelor este dovedit de neparticiparea, confirmată de alţi transportatori, la niciuna dintre întâlnirile care au avut loc în perioada ce a făcut obiectul investigaţiei.

Instanţa de fond pentru a stabili fapta proprie a recurentei, ar fi trebuit să înlăture orice factori externi care influenţează şi determină activitatea de zi cu zi a unei companii. în speţă, acest lucru nu s-a întâmplat.

În acest context, instanţa de fond ar fi trebuit să analizeze schimbarea tarifului din prisma reglementărilor legislative în domeniu care impun afişarea tarifului la loc vizibil, inscripţionat pe maşina destinată transportului de persoane în regim de taxi. Orice persoană cunoaşte tarifele practicate de diverse companii de taxi din stradă astfel că nu este nevoie de nicio întâlnire, înţelegere care să determine cunoaşterea tarifelor de taxi de diverse persoane/companii.

În condiţiile în care recurenta a modificat tarifele la 6 luni după ce celelalte companii le modificaseră, aliniera A. la nivelul pieţei pe care activează nu este rezultatul întâlnirilor cu ceilalţi agenţi economici din piaţă. Cunoaşterea tarifelor de către orice companie de taxi are loc în mod public, de pe străzile Bucureştiului fiind un imperativ legislativ.

Deşi instanţa de fond nu analizează fapta proprie a recurentei ci doar sub aspectul că ea se circumscrie noţiunii A. reţine, în mod surprinzător, caracterul temeinic al mconstatării pârâtei cu privire la răspunderea reclamantei pentru fapta proprie.

Neconsiderarea A. S.R.L. drept entitate juridică de sine-stătătoare a făcut imposibilă şi analiza "rolului exclusiv pasiv sau imitativ" al recurente în ceea ce priveşte faptele reţinute de Consiliu.

Din jurisprudenţa europeană reiese că dintre elementele de natură să evidenţieze rolul pasiv al unei întreprinderi în cadrul unei înţelegeri pot fi luate în considerare caracterul sporadic al participărilor acesteia la reuniuni în raport de membrii obişnuiţi ai înţelegerii (în cazul de faţă, A. S.R.L. intrată pe piaţa de profil în 2009 nu a participat la nicio reuniune), precum şi intrarea tardivă a întreprinderii pe piaţa care a făcut obiectul încălcării, independent de durata participării la aceasta, precum şi existenţa unor declaraţii exprese, în acest sens, din partea reprezentanţilor întreprinderilor terţe care au participat la înţelegere.

Toate aceste împrejurări există în cauză în ceea ce priveşte recurenta reclamantă, şi anume: nu a participat la reuniunile reţinute de Consiliul Concurenţei, pe piaţa serviciilor de dispecerat taxi a intrat în anul 2009 şi un an jumătate mai târziu a majorat tariful, există declaraţiile reprezentantului E. care specifică, în mod expres, că reprezentantul societăţii noastre nu a participat la niciuna din cele două întâlniri. Aceste aspecte particularizau fapta societăţii noastre şi pedeapsa aplicată.

Aşa cum a arătat, modul în care Consiliul Concurenţei a analizat şi prezentat faptele şi, apoi, a sancţionat întreprinderile prevăzute în Decizia atacată contravine şi principiului proporţionalităţii consacrat de Legea 21/1996 în art. 1 alin. (3).

Recurenta a demonstrat că, în speţă, a existat un tratament discriminatoriu al său faţă de societăţi cu o cotă de piaţă mult mai mare decât cea a recurentei şi ai căror reprezentanţi au participat la întâlnirile din curusl anilor 2009 şl 2011 şi care nu au fost sancţionate. Lipsa caracterului discriminatoriu ar fi trebuit probată de către intimatul-pârât.

Tratamentul discriminatoriu pe care l-a aplicat recurentei Consiliul Concurenţei raportat la societatea F. S.R.L. este contrar principiilor dreptului concurenţei.

În timp ce faţă de această societate, pârâtul a statornicit că aceasta, cu o cotă de piaţă de 3,5%, a avut un rol imitativ acest aspect nu a mai fost analizat şi nici aplicat în cazul recurentei cu o cotă de piaţă sub 3,5%, de fapt sub 1%.

Aşa cum este menţionat în Raport, F. este deţinătoarea unui număr de 1551 de autorizaţii de transport de taxi dispecerizate (faţă de 182 ale societăţii noastre), fiind una dintre primele 5 societăţi de pe piaţă şi, în condiţiile în care a participat la reuniunea dintre concurenţi din anul 2009, avea puterea de a influenţa comportamentul celorlalţi concurenţi.

De altfel, la dosarul Consiliului Concurenţei există declaraţii ale colaboratorilor F. privind presiunea exercitată de reprezentanţii societăţii pentru majorarea tarifului de transport.

F. a modificat tariful în data de 24.06.2010, în aceeaşi perioadă cu A. însă această societate nu a fost sancţionată.

În schimb, A. S.R.L., cu un număr de 182 de autorizaţii, cu o cotă de piaţă sub 3,5%, neparticipând la niciuna dintre reuniunile concurenţilor şi neavând puterea de a influenţa comportamentul acestora, a fost sancţionată. Recurenta a fost sancţionată în condiţiile în care nu a fost identificat niciun act material aparţinând reclamantei care să statueze participarea sa la acţiunea concertată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8, precum şi pe orice alte dispoziţii legale incidente în cauză.

4. Apărările formulate în cauză

Legal citat, intimatul-pârât Consiliul Concurenţei a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea recursului, arătând în esenţă următoarele:

Scurtă prezentare a situaţie de fapt:

Prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 389/25.04.2012 şi în baza atribuţiilor conferite de Legea concurenţei nr. 21/1996 republicată, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare Legea concurenţei), a Notei privind deschiderea unei investigaţii privind posibila încălcare a art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei de către întreprinderile active pe piaţa transportului de persoane în regim de taxi din Municipiul Bucureşti, înaintată sub nr. x/02.04.2012, a Hotărârilor Plenului Consiliului Concurenţei din data de 02.04.2012, respectiv 25.04.2012, s-a declanşat investigaţia având ca obiect posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea concurenţei pe piaţa transportului de persoane în regim de taxi din Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov.

Elementele avute în vedere la declanşarea investigaţiei, mai sus menţionate, au constat în:

- acelaşi tarif de transport în regim de taxi practicat de marea majoritate a transportatorilor care activează în Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov (peste 90% din piaţă);

- modificările simultane sau într-un interval relativ scurt de timp a tarifului, realizate de companiile de transport în regim de taxi din Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov;

- declaraţiile publice ale reprezentanţilor operatorilor din domeniul serviciilor de transport în regim de taxi din Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov referitoare la o stabilire în comun a nivelului tarifelor practicate, menţinerea acestora la un anumit nivel, modificarea/majorarea acestora cu acelaşi procent;

- existenţa unei posibile înţelegeri de împărţire a pieţei în ceea ce priveşte rutele de la/către Aeroportul Internaţional Otopeni Henri Coandă.

În cadrul investigaţiei, s-a procedat la efectuarea unor inspecţii inopinate simultane la sediile mai multor întreprinderi şi asociaţii reprezentative din domeniu, printre care şi la sediul A. (în baza Ordinului Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 400/25.04.2012).

Ulterior, potrivit dispoziţiilor art. 42 si 43 din Legea concurenţei, raportul de investigaţie a fost comunicat întreprinderilor investigate, respectiv A., în vederea formulării de observaţii.

Toate elementele probatorii identificate în cadrul investigaţiei au condus la concluzia încălcării prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei printr-o practică concertată între întreprinderile participante şi anume: A. S.R.L, A. S.RL, G. S.R.L., E. S.R.L., H. S.R.L., I. S.R.L., şi J. S.R.L., care a avut ca obiect fixarea tarifului de transport în regim de taxi printr-o acţiune coordonată şi concertată prin care s-a urmărit eliminarea oricărei incertitudini asupra preţului şi astfel a concurenţei prin preţ între participanţi. Deşi practica anticoncurenţială a vizat eliminarea concurenţei pe o parte importantă din piaţă (mai mult de jumătate) efectul acesteia s-a întins în final pe 90% din piaţa de transport în regim de taxi şi dispecerat din Municipiul Bucureşti şi Judeţul Ilfov.

În ceea ce priveşte analiza faptelor din punct de vedere al unei posibile înţelegeri de împărţire a pieţei reprezentată de ruta Bucureşti - Aeroportul Internaţional Otopeni Henri Coandă între întreprinderile de transport în regim de taxi deţinătoare de permis de acces auto în perimetrul aeroportului, autoritatea de concurenţă nu a identificat probe în sensul unei astfel de practici.

În şedinţa de deliberare din data de 11.12.2014, privind investigaţia declanşată în baza Ordinului nr. 389/25.04.2012, Plenul Consiliului Concurenţei a decis: constatarea încălcării art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei de către A. şi celelalte întreprinderi menţionate la pct. 8 prin participarea la practica concertată având ca obiect fixarea tarifului de transport de persoane în regim de taxi şi dispecerat în Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov; precum şi sancţionarea A. cu amendă în cuantum de 46.658 RON, reprezentând 1,54% din cifra de afaceri realizată în 2013.

În lumina celor de mai sus, Consiliul Concurenţei a emis decizia nr. 8 din 3 martie 2015. Împotriva acestei decizii, A. a formulat acţiune. Prin sentinţa civilă nr. 247 din 01.02.2016 Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de către A. ca neîntemeiată şi a menţinut ca legală şi temeinică decizia Consiliului Concurenţei nr. 8/03.03.2015. Împotriva sentinţei civile nr. 247 din 01.02.2016 A. a formulat recurs. Prin decizia nr. 812 din 20 februarie 2019 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de către A. şi a dispus casarea sentinţei şi trimiterea spre rejudecare către Curtea de Apel Bucureşti. În această etapă procesuală, Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 2586 din 04.12.2019 a respins acţiunea formulată de către A. ca fiind neîntemeiată. Împotriva acestei sentinţe civile A. a formulat prezentul recurs.

Faţă de prezentul recurs, consideră ca acesta este nefondat, motiv pentru care solicită instanţei de judecată să dispună respingerea acestuia.

Deşi recurenta înţelege să îşi întemeieze recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., aşa cum rezultă din simpla lecturare a conţinutului acestuia, A. nu argumentează motivele de recurs, respectiv în ce sens sentinţa civilă recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau care sunt acele motive contradictorii sau străine cauzei, potrivit opiniei acesteia, respectiv cum anume instanţa de fond a aplicat greşit normele de drept material. Întregul recurs, aşa cum a fost formulat de A. nu este nici mai mult şi nici mai puţin decât o reiterare a apărărilor pe care acesta le-a formulat, atât în primul ciclu procesual, cât şi în al doilea, apărări care gravitează în jurul aceloraşi idei eronate, respectiv faptul că:

- în momentul deliberărilor Plenul Consiliului Concurenţei nu a fost legal constituit, întrucât potrivit recurentei, dacă la momentul deliberărilor au participat 4 membrii ai Plenului, tot 4 membrii trebuiau să şi delibereze, nicidecum 3 membrii aşa cum a fost în speţa de faţă, întrucât între momentul audierilor şi momentul deliberărilor unul din membrii Plenului Consiliului Concurenţei a decedat;

- între A. şi A. nu există nicio legătură, nu constituie aceeaşi entitate economică iar singurele probe care au stat la baza sancţionării atât a A., cât şi a A. au fost reprezentate de similaritatea denumirii celor două întreprinderi;

- regimul sancţionator avut în vedere de autoritatea de concurenţă, în opinia recurentei ar fi fost unul discriminator.

Primul argument al A. în susţinerea recursului este, aşadar, presupusa modalitate nelegală de constituire a forului deliberativ al Consiliului Concurenţei, respectiv Plenul Consiliului Concurenţei, recurenta precizând că, la momentul în care au avut loc atât audierile, cât şi deliberarea Plenului Consiliului Concurenţei aplicabile erau vechile dispoziţii ale art. 19 din Legea concurenţei potrivit cărora "Consiliul Concurenţei îşi desfăşoară activitatea, deliberează şi ia decizii în plen sau în comisii. Plenul Consiliului Concurenţei se întruneşte valabil în prezenta a cel puţin 5 dintre membrii săi, iar hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor Plenului. Comisia se întruneşte valabil în prezenţa celor 3 membri, hotărârile fiind adoptate cu majoritatea voturilor membrilor".

Or, la momentul la care au avut loc atât audierile, cât şi deliberările în prezenta cauză, prevederile dispoziţiilor art. 19 din Legea concurenţei erau modificate atât prin prevederile Ordonanţei de Guvern nr. 12/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. x privind combaterea concurenţei neloiale şi a altor acte în domeniul protecţiei concurenţei cât şi prin prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, unde la art. 50 se precizează că, dispoziţiile art. 19 alin. (1) se modifică.

Contrar susţinerilor recurentei, sub acest aspect, motivarea instanţei de fond este clară, precisă şi necontradictorie, din aceasta rezultând justeţea soluţiei pronunţate.

Al doilea argument adus de recurentă în susţinerea recursului este cel referitor la faptul că, potrivit acesteia, între A. şi A. (denumit în continuare doar A.) nu există nicio asemănare/legătură pentru ca ulterior, aceasta să concluzioneze că din eroare instanţa de fond a "înglobat A. în noţiunea de A.". Astfel, dacă în primul ciclu procesul, faţă de acest argument, A. a înţeles să formuleze o apărare în jurul pretinselor diferenţe dintre A. şi A., de data acesta, în scopul inducerii în eroare a instanţei, apărarea recurentei este schimbată şi îndreptată către ideea potrivit căreia din 2009 A. şi-ar fi desfăşurat activitatea sub sigla de B. şi că abia din anul 2016 A. a devenit titulara siglei A..

Or, aceste susţineri ale recurentei sunt vădit eronate, aspect care rezultă atât din actele de la dosarul cauzei cât şi chiar din apărările recurentei care sunt contradictorii.

În drept, temeiurile de drept, la care s-a făcut referire în cuprinsul întâmpinării.

5. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Recurenta reclamantă şi-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.- când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Referitor la critica din recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Curtea reţine că este neîntemeiată, astfel că o va respinge, având în vedere următoarele aspecte:

Contrar susţinerilor recurentei, în speţă au fost respectate prevederile art. 425 lit. b) din C. proc. civ., conform cărora hotărârea judecătorească trebuie să conţină "expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează, astfel cum rezultă din lectura sa, nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti. În concepţia legiuitorului, nemotivarea constituie motiv de casare atunci când, nu se arată motivele pe care se sprijină hotărârea judecătorului, ori când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii.

Judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, atât argumentele recurentei reclamante, cât şi pe cele ale intimaţilor, şi a prezentat, în concret, în raport de natura cauzei, motivele de fapt şi de drept, care au format convingerea sa.

Nu în ultimul rând, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa constantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat că, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă, concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar. Ca principiu, instanţa de judecată nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept care susţin cererea de chemare în judecată, ci poate să le analizeze global, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial.

Sub acest aspect, din analiza considerentelor de fapt şi de drept cuprinse de sentinţa recurată, se reţine că, prima instanţă a respectat întrutotul exigenţele motivării acestora, conform art. 425 alin. 1lit. b) C. proc. civ., recurenta având posibilitatea de a evalua conţinutul concret al sentinţei, de a-şi formula şi structura criticile de nelegalitate împotriva acestor considerente.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că, soluţia recurată cuprinde motivele pe care se întemeiază şi nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, de natură să conducă la reformarea sentinţei sub acest aspect.

Cu privire la criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, Curtea a reţinut că sunt neîntemeiate, pentru următoarele motive:

Contrar criticilor recurentei, în aprecierea Înaltei Curţi, instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a textelor de lege incidente în cauză.

Un prim argument al A. în susţinerea recursului este, presupusa modalitate nelegală de constituire a forului deliberativ al Consiliului Concurenţei, respectiv Plenul Consiliului Concurenţei, recurenta precizând că, la momentul în care au avut loc atât audierile, cât şi deliberarea Plenului Consiliului Concurenţei aplicabile erau vechile dispoziţii ale art. 19 din Legea concurenţei potrivit cărora "Consiliul Concurenţei îşi desfăşoară activitatea, deliberează şi ia decizii în plen sau în comisii. Plenul Consiliului Concurenţei se întruneşte valabil în prezenţa a cel puţin 5 dintre membrii săi, iar hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor Plenului. Comisia se întruneşte valabil în prezenţa celor 3 membri, hotărârile fiind adoptate cu majoritatea voturilor membrilor".

Înalta Curte reţine, contrar susţinerilor recurentei că, la momentul la care au avut loc atât audierile, cât şi deliberările în prezenta cauză, prevederile dispoziţiilor art. 19 din Legea concurenţei erau modificate atât prin prevederile Ordonanţei de Guvern nr. 12/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. x privind combaterea concurenţei neloiale şi a altor acte în domeniul protecţiei concurenţei cât şi prin prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, unde la art. 50 se precizează că, dispoziţiile art. 19 alin. (1) se modifică astfel:

"Consiliul Concurenţei îşi desfăşoară activitatea, deliberează şi ia decizii în plen sau în comisii. Plenul Consiliului Concurenţei se întruneşte valabil în prezenţa majorităţii membrilor în funcţie, dar nu mai puţin de 3 dintre aceştia, şi adoptă hotărâri cu votul majorităţii membrilor prezenţi. Comisia adoptă hotărâri cu majoritatea voturilor membrilor. Plenul adoptă hotărâri asupra chestiunilor de natură economico - administrativă la solicitarea preşedintelui".

Prin urmare, susţinerile recurentei cu privire pretinsa modalitate nelegală în care a avut loc atât audierea, deliberarea, cât şi adoptarea deciziei contestate, sunt eronate, întrucât atât la momentul la care au avut loc audierile, cât şi la momentul deliberărilor, respectiv adoptării deciziei atacate. Plenul Consiliului Concurenţei era constituit în mod legal, potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea concurenţei. Astfel, la momentul audierilor (30.10.2014) Plenul Consiliului Concurenţei era întrunit în mod legal (4 membri); la momentul deliberării (11.12.2014) Plenul Consiliului Concurenţei era întrunit în mod legal (3 membri); la momentul adoptării deciziei, respectiv 03.03.2015, Plenul Consiliului Concurenţei era constituit în mod legal, respectiv 3 membri.

Aşa fiind, contrar criticilor recurentei, sub acest aspect, hotărârea instanţei de fond este clară, precisă şi necontradictorie, din aceasta rezultând justeţea soluţiei pronunţate.

Un alt argument adus de recurentă în susţinerea recursului este cel referitor la faptul că, potrivit acesteia, între A. şi A., denumit în continuare doar A., nu există nicio asemănare/legătură pentru ca ulterior, aceasta să concluzioneze că din eroare instanţa de fond a "înglobat A. în noţiunea de A.". Astfel, dacă în primul ciclu procesul, faţă de acest argument, A. a înţeles să formuleze o apărare în jurul pretinselor diferenţe dintre A. şi A., în prezentul recurs, apărarea recurentei este schimbată şi îndreptată către ideea potrivit căreia din 2009 A. şi-ar fi desfăşurat activitatea sub sigla de B. şi că abia din anul 2016 A. a devenit titulara siglei A..

Sunt neîntemeiate aceste critici ale recurentei, aspect care rezultă atât din actele de la dosarul cauzei cât şi chiar din apărările recurentei care sunt contradictorii.

Recurenta susţine o interpretare eronată atât a prevederilor legale aplicabile cât şi a probelor avute în vedere la emiterea deciziei de sancţionare întrucât, aşa cum rezultă din cuprinsul deciziei de sancţionare, fapta pentru care a fost sancţionată A. este o faptă care a debutat anterior emiterii ordinului de declanşare a investigaţiei (fapta a debutat în anul 2009, Ordinul de declanşarea investigaţiei fiind emis în anul 2012); actele care au fost avute în vedere de către instanţa de fond sunt acte emise din anul 2012 (ordinul de declanşare a investigaţiei, ordinele de inspecţie inopinată) iar la momentul emiterii ordinului de declanşare a investigaţiei nu putea fi constatată şi reţinută vreo faptă anticoncurenţială, aşa cum eronat susţine recurenta, întrucât ordinul de declanşare a investigaţiei este tocmai actul administrativ procedural prin care debutează o investigaţie în domeniul concurenţei, urmând ca în baza tuturor probelor şi documentelor obţinute în cursul investigaţiei autoritatea de concurenţă să ajungă la concluzia că în cauză există sau nu o faptă anticoncurenţială.

Toate celelalte susţineri ale recurentei în scopul demonstrării lipsei de identitate dintre A. şi A. S.R.L., vin de fapt, în întărirea contrariului celor susţinute de către A., respectiv, faptul că atât A. cât şi A. S.R.L. fac parte din acelaşi grup de firme şi că la momentul emiterii atât a ordinului de declanşare a investigaţiei cât şi la momentul emiterii deciziei de ancţionare A. activa pe piaţa relevanta reţinută prin decizia nr. 8/2015.

Or, potrivit actelor de la dosarul cauzei, rezultă în mod vădit contrariul.

Astfel, aşa cum rezultă şi din conţinutul audierilor care au avut loc în faţa Plenului Consiliului Concurenţei din 30.10.2014, însăşi reprezentantul A. menţionează la momentul 01:30 faptul că "noi cu adevărat reprezentăm cele doua societăţi S.C. A. S.R.L. şi S.C. A. SRL", pentru ca ulterior acestui moment, acelaşi apărător să sublinieze faptul că "ambele societăţi au acţionariat comun"; conform informaţiilor comunicate autorităţii de concurenţă de către Registrul Comerţului, atât A. cât şi A. au acelaşi administrator, respectiv pe dl. K., fapt confirmat şi de către apărătorul A. în cadrul audierilor; definirea întregului grup (în sensul legii naţionale şi comunitare din domeniul concurenţei) din care fac parte A. şi A. prezintă importanţă în speţa de faţă, datorită naturii înţelegerii, acesta formând o singură entitate economică; or, potrivit practicii comunitare mai multe întreprinderi pot fi considerate ca fiind o singură entitate chiar şi atunci când nu fac parte în mod formal dintr-un holding, dar care acţionează de o asemenea manieră încât se consideră că formează o entitate economică unică; astfel că, mai multe societăţi controlate şi reprezentate de aceeaşi persoană fizică sunt privite în cadrul faptelor anticoncurenţiaie ca reprezentând o singură entitate.

Faţă de cele reţinute anterior, Înalta Curte constată că, instanţa de fond prin sentinţa civilă recurată răspunde tuturor exigenţelor legate de legalitatea si temeinicia sentinţei civile pronunţate, aceasta realizând o cuprinzătoare motivare prin raportare la elementele de fapt si de drept avute în vedere, la contextul dat, explicând si motivând cu un raţionament clar, precis, hotărârea pronunţată, răspunzând astfel nu în mod exhaustiv la toate criticile recurentei, ci răspunzând la toate argumentele fundamentale care prin conţinutul lor ar fi putut fi susceptibile a influenta soluţia litigiului.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentei potrivit căreia, singura probă care a fost avută în vedere la sancţionarea atât a A. cât şi a A. a fost doar similaritatea denumirii celor două întreprinderi, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit jurisprudenţei europene în materie, respectiv, Hotărârea CJUE din 21 septembrie 2006, Technische Unie/Comisia, C-113/04P, în majoritatea cazurilor, existenţa unei practici sau a unui acord anticoncurenţial, asemenea celui din prezenta cauză, trebuie să fie dedusă dintr-un anumit număr de coincidenţe şi de indicii care, privite în ansamblu, pot constitui, în lipsa unei alte explicaţii coerente, dovada încălcării dreptului concurenţei.

Înalta Curte reţine că, într-un mediu concurenţial normal, fiecare întreprindere este obligată să-şi desfăşoare activitatea, în mod independent, având în vedere nevoile consumatorilor finali, stabilindu-şi tarifele în funcţie de cere şi ofertă, având în vedere uzanţele cinstite, buna credinţă, toate în beneficiul consumatorilor şi nicidecum monitorizând sau urmărind strategia altor întreprinderi şi alinierea la acestea, fapt care afectează grav concurenţa.

Prin urmare, având în vedere cele de mai sus, şi în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că, în mod corect autoritatea de concurenţă, în baza întregului ansamblu de probe analizate în mod holistic a reţinut fapta anticoncurenţială sancţionată prin decizia nr. 8/2015, act ce reflectă realitatea si implicit o stare de fapt sustenabilă din punct de vedere probator, criticile recurentei fiind astfel neîntemeiate.

Neîntemeiată este şi critica recurentei referitoare la pretinsul tratament discriminatoriu aplicat acesteia de către autoritatea de concurenţă, raportat la societatea F. S.R.L..

Astfel, instanţa de fond, printr-o interpretare corectă a dispoziţiilor Legii nr. 21/1996, a reţinut că, în urma inspecţiilor inopinate care au avut loc la sediul tuturor întreprinderilor menţionate în raportul de investigaţie, a analizării documentelor ridicate în urma acestor inspecţii inopinate, a tuturor informaţiilor şi documentelor obţinute în cadrul acestei investigaţii, a celor susţinute şi în cadrul audierilor care au avut loc la sediul autorităţii de concurenţă, în ceea ce priveşte S.C. F. S.R.L. nu au fost identificate probe care să demonstreze participarea acestei întreprinderi la practica concertată reţinută.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 2586 din 4 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 iunie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.