Conflict between emergency ordinance and government decree on minimum plastic waste recycling targets and calculation of used oil tax bases

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată, la data de 12.12.2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, anularea Deciziei nr. 92/10.06.2016 şi, pe cale de consecinţă, anularea Deciziei de impunere nr. x/09.03.2016 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/09.03.2016 emise de Administraţia Fondului pentru Mediu.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2131 din 1 iulie 2019, Curtea a admis acţiunea reclamantei şi a anulat Decizia de soluţionare a contestaţiilor nr. 93/10.06.2016, Decizie de impunere nr. x/09.03.2016 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/09.03.2016.

2. Calea de atac exercitată

2.1. Împotriva acestei hotărâri, pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii introductive de instanţă.

2.2. În argumentarea recursului, recurenta Administraţia Fondului pentru Mediu a arătat în esenţă că, sentinţa civilă nr. 2131/01.07.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a fost data cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.).

1. Referitor la cantităţile de ambalaje aferente produselor executate sub marca B. consideră a fi eronate concluziile primei instanţe şi, în susţinere, face următoarele precizări:

În considerentele hotărârii atacate pe calea prezentului recurs se arată: "Curtea va observa ca pct. 11 al Anexei 1 a Ordinului 1032/2011 face referire la necesitatea existenţei unui contract, iar nu a unui contract în formă scrisă, astfel că din coroborarea probelor ce atestă livrarea produselor către clientul B. cu înscrisurile care atestă condiţiile de livrare, prin raportare la prevederile art. 1166 C. civ. şi art. 942 C. civ. în cauză se va aprecia că reclamanta a făcut dovada că livrările de produse sub marca B. au avut loc în baza unui contract, în sensul Ordinului 1032/2011".

În primul rând, raportat la aceste alegaţii, apreciază că, problema care necesită dezlegare este, dacă pot fi luate în considerare acte financiar contabile găsite de societate sau reconstituite după întocmirea raportului de inspecţie fiscală şi prezentate ca probe în cadrul litigiului, respectiv în cadrul expertizei ce a fost încuviinţată în cauză.

A arătat prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei, dar şi prin obiecţiunile depuse la raportul de expertiză întocmit în cauză faptul că, la data începerii inspecţiei fiscale societatea deţinea o gestiune parţială a deşeurilor de ambalaje aşa cum este prevăzut la art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase, art. 49 din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, art. 34, lit. a) şi art. 35, lit. a) din Ordinul nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu, cu modificările şi completările ulterioare.

La data începerii inspecţiei fiscale societatea nu a putut să pună la dispoziţia echipei de control situaţii privind modalitatea de calcul a cantităţii de ambalaje declarate de către S.C. A. S.R.L. ca fiind introduse pe piaţa naţională.

Intimata-reclamantă nu a prezentat documente justificative din care să reiasă faptul că livrările de ambalaje efectuate către B. au fost efectuate în baza unui contract conform prevederilor pct. 11 din Anexa 1 a Ordinului 1032/2011. Documentele ataşate de societate erau întocmite în limba engleză şi franceză, iar singurele documente întocmite în limba română nu aduc justificările necesare.

Intimata-reclamantă nu a respectat dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (act normativ valabil pentru perioada inspecţiei fiscale), care prevedeau obligaţia contribuabilului de a prezenta toate documentele, precum şi orice alte date necesare clarificării situaţiilor de fapt relevante din punct de vedere fiscal:

"ART. 10

Obligaţia de cooperare

(1) Contribuabilul este obligat să coopereze cu organele fiscale în vederea determinării stării de fapt fiscale, prin prezentarea faptelor cunoscute de către acesta, în întregime, conform realităţii, şi prin indicarea mijloacelor doveditoare care îi sunt cunoscute.

(2) Contribuabilul este obligat să întreprindă măsurile în vederea procurării mijloacelor doveditoare necesare, prin utilizarea tuturor posibilităţilor juridice şi efective ce îi stau la dispoziţie ".

Instanţa de fond, în urma întocmirii raportului de expertiză judiciară a exonerat intimata-reclamantă de la plata obligaţiilor fiscale datorate Fondului pentru mediu, prin luarea în calcul a unor documente care au fost depuse cu ocazia efectuării expertizei, acte ce nu au fost prezentate organelor fiscale.

Astfel cum s-a stabilit şi în jurisprudenţa I.C.C.J. (a se vedea, cu titlu de exemplu, Decizia nr. 441/2012), intimata-reclamantă avea obligaţia să depună documentele fiscale până la finalizarea controlului pentru a putea fi verificată autenticitatea şi realitatea acestora, documentele depuse cu ocazia efectuării expertizei nefiind cunoscute de organele de control.

2. Referitor la îndeplinirea obiectivului anual de valorificare/reciclare a deşeurilor de ambalaje din plastic, pentru anii 2011 şi 2012, consideră a fi eronate concluziile primei instanţe şi, în susţinere, face următoarele precizări:

În considerentele hotărârii atacate pe calea prezentului recurs se arată: "(...) pentru anii 2011 şi 2012, în ceea ce priveşte ambalajele din plastic, obiectivele anuale trebuiau calculate prin utilizarea procentelor de 16% şi 18%, iar nu a procentului de 22,5% cum eronat a procedat pârâta.

A arătat prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei faptul că, potrivit modificării aduse de ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 115 din 15 decembrie 2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, începând cu 2011 obiectivele de valorificare/reciclare a deşeurilor de ambalaje din plastic se calculează prin utilizarea procentului de 22,5%:

a). Prima instanţă face trimitere la dispoziţiile H.G. nr. 247/2011, pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 621/2005, menţionând că acest act normativ a fost adoptat la data de 14.04.2011, ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 115/2010, concluzionând: "Legiuitorul a intenţionat aşadar, în executarea în concret a legii, ca ulterior stabilirii obiectivului minim de valorificare prin reciclare a ambalajelor din material plastic, inclusiv pentru amil 2011, să etapizeze îndeplinirea acestor obiective până în anul 2013, abia în acest din urmă an urmând a fi atins pragul minim stabilit prin OUGnr. 115/2010, de 22,5%".

Analiza primei instanţe este incompletă, câtă vreme aceasta nu ia în calcul faptul că, înainte de apariţia O.U.G. nr. 115/2010 şi chiar a H.G. nr. 247/2011, a fost adoptată H.G. nr. 1872/2006 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 621/2005 prin care au fost etapizate pentru prima dată obiectivele minime de valorificare prin reciclare a ambalajelor din material plastic.

b) Prima instanţă nu analizează problema stabilirii procentului aplicabil în calcularea obiectivului minim de valorificare prin reciclare a ambalajelor din material plastic din perspectiva ierarhiei actelor normative în discuţie.

Astfel, dacă O.U.G. nr. 115/2010 face parte din categoria actelor de reglementare primară, fiind supusă regimului juridic al legii în ceea ce priveşte efectele, H.G. nr. 621/2005, inclusiv hotărârile de guvern care au modificat/completat acest act normativ, sunt acte de reglementare secundară (secundum legem) ce se emit pentru organizarea executării legilor.

Este evident că prin apariţia O.U.G. nr. 115/2010, prevederile H.G. nr. 621/2005 referitoare la etapizarea obiectivelor minime de valorificare prin reciclare a ambalajelor din material plastic şi stabilirea procentului utilizat la calcularea acestor obiective au încetat să-şi producă efectele.

3. Referitor la cantităţile de deşeuri de ambalaje predate la C. S.R.L. în perioada 2010-2014, consideră a fi eronate concluziile primei instanţe.

Consideră că, neanalizând argumentele şi susţinerile sale, prima instanţă a încălcat dreptul la apărare al recurentei, dar şi dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin. (1) din Convenţie, instanţa având obligaţia de a examina efectiv mijloacele, argumentele şi elementele de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Astfel cum s-a stabilit în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, intimata reclamantă avea obligaţia să depună documentele fiscale până la finalizarea controlului pentru a putea fi verificată autenticitatea şi realitatea acestora.

Întrucât documentele depuse cu ocazia efectuării expertizei nu au fost cunoscute de organele de control, acestea nu pot fi reţinute de instanţă la stabilirea situaţiei de fapt.

A accepta raţionamentul instanţei de fond care, dând eficienţă raportului de expertiză întocmit în cauză şi contractelor de vânzare-cumpărare pentru valorificare deşeuri depuse în probaţiune, concluzionează că exigenţele Ordinului M.M.G.A. nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu, cu modificările şi completările ulterioare, au fost respectate de către intimata-reclamantă, înseamnă a ignora norme imperative aplicabile în speţă. Pe de alta parte, acceptând acest raţionament, ar însemna a se extinde un anumit comportament al operatorilor economici responsabili în sensul în care, oricând şi oricum, pot fi formulate pretenţii ignorând reguli imperative ale dreptului intern.

Îndeplinirea prevederilor legale referitoare la menţiunile din documentele de însoţire a deşeurilor de ambalaje precum şi existenţa contractelor anterior emiterii acestor documente sunt absolut necesare pentru a dovedi:

a) Scopul prestabilit al acestor tranzacţii

b) Dovada că agentul economic valorificator îşi asumă sarcina pentru predarea deşeurilor colectate strict în contul intimatei-reclamante.

Concluzionând, agenţii economici valorificatori nu au obligaţia de a preda pentru valorificare aceste deşeuri de ambalaje în contul operatorului economic responsabil (în cauza, recurenta) decât în ipoteza în care această obligaţie este asumată in mod expres in cadrul contractului, cumulativ cu existenţa menţiunilor din documentele de însoţire - procedură ce nu a fost îndeplinită de intimata-reclamantă.

Prin urmare, intimata-reclamantă, în calitate de operator economic responsabil, optând pentru realizarea obiectivelor anuale în mod individual, pentru a-şi îndeplini obiectivul de valorificare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje, trebuia să contracteze predarea deşeurilor de ambalaje, introduse pe piaţă, direct către un agent economic autorizat în reciclarea acestora, în calitate de operator economic reciclator, iar ulterior, tot intimata-reclamantă are obligaţia de a face dovada îndeplinirii obiectivelor anuale.

Reiterează faptul că, obligaţia intimatei-reclamante de a dovedi îndeplinirea obiectivelor anuale este instituită prin norme imperative, iar în lipsa acestor dovezi este golită însăşi norma juridică de conţinut, fiind lipsită de efectul pe care legea îl urmăreşte.

Astfel, în lipsa documentelor care să ateste chiar îndeplinirea obiectivelor de valorificare şi reciclare, nu doar simpla predare a deşeurilor, nu se poate susţine că legea şi-a atins scopul şi că fondul, substanţa normei, s-ar fi realizat.

În acelaşi sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 7862/18.12.2013, hotărâre din care citează: "Astfel fiind, instanţa de recurs reţine că societatea comercială reclamantă a predat/valorificat, pe baza unor contracte de vânzare-cumpărare, cu clauze specifice, cantităţile respective de deşeuri de ambalaje, în loc să Ie "încredinţeze", în scopul şi în condiţiile exprese ale dispoziţiilor H.G. nr. 621/2005 şi a Ordinului nr. 578/2006, astfel încât, în mod legal, organele fiscal nu le-au luat în calcul la îndeplinirea obiectivului anual".

Pentru perioada 01.01.2010 - 22.03.2011, S.C. A. S.R.L. nu a prezentat documente justificative întocmite conform art. 33 din Ordinul nr. 578/2006, pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu.

Pentru perioada 23.03.2011 - 31.12.2014, societatea nu a prezentat documente justificative întocmite conform art. 24 şi 27 din Ordinul nr. 578/2006, pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu.

Analizând certificatele de valorificare ataşate de contestatoare reiese faptul că niciun valorificator nu a consemnat valorificarea deşeurilor preluate de la C. S.R.L. ca fiind valorificate în scopul îndeplinirii obiectivului ce revine societăţii S.C. A. S.R.L., unele neputând nici chiar să confirme faptul că aceste cantităţi nu au fost folosite pentru îndeplinirea obiectivelor altor societăţi comerciale.

În ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor de ambalaje, şi anume predarea deşeurilor de lemn către persoane fizice, menţionează că, prevederile Ordinului 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu, valabile în perioada ianuarie 2010 - martie 2011, art. 33 alin. (4) Operatorii economici responsabili sunt obligaţi să menţioneze în documentele de însoţire a deşeurilor de ambalaje dacă încredinţarea spre valorificare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje.

S.C. A. S.R.L. nu a prezentat niciun document de însoţire a deşeurilor de lemn de unde să reiasă faptul că acestea au fost predate în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje. Astfel, procesele-verbale colective încheiate cu persoane fizice, precum şi bonurile de consum prezentate, nu îndeplinesc cerinţele mai sus menţionate.

În perioada martie 2011 - decembrie 2014 valorificarea energetică a deşeurilor din lemn se realizează conform prevederilor Ordinului 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu, art. 24 Operatorii economici responsabili care realizează obiectivele anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje în mod individual, conform prevederilor art. 16 alin. (2) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 621/2005, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie să deţină situaţii, întocmite în baza documentelor justificative contabile şi extracontabile, pentru: (...)

d) cantităţile de deşeuri de ambalaje proprii din lemn încredinţate persoanelor fizice drept combustibil alternativ la lemnele pentru foc;

Conform Ordinului 578/2006, art. 27 alin (4) Cantităţile de deşeuri de ambalaje menţionate la art. 24 alin. (1) lit. c) şi d) se iau în calcul pentru îndeplinirea obiectivelor de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje numai dacă se regăsesc în facturile de vânzare şi, după caz, prestare a serviciului de ridicare a deşeurilor de ambalaje.

Referitor la gestionarea uleiurilor uzate prin intermediul celor două societăţi partenere S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., îşi menţin apărările formulate prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei: "Documentele prezentate nu dovedesc realizarea obiectivelor de gestionare a uleiurilor uzate pentru care S.C. A. S.R.L. avea obligaţii."

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 483 şi urm. C. proc. civ.

3. Apărările formulate în cauză

Legal citată, intimata A. S.R.L. a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în esenţă următoarele:

În ceea ce priveşte cantităţile de ambalaje aferente produselor executate sub marca B. (în perioada 2010 - 2014 si livrate care E.), intimata a arătat că, derularea relaţiilor contractuale între societatea intimată si E. este atestata de un volum extrem de ridicat de documente contabile si extracontabile, astfel încât susţinerile Autorităţii recurente în sensul că, actele prezentate de către societatea intimată au fost reconstituite după întocmirea raportului de inspecţie fiscala, sunt neîntemeiate.

În baza contractului încheiat cu B. S.A., intimata a produs exclusiv pentru acest operator economic o serie de componente, pe care acesta le foloseşte atât în producţie, în asamblarea autovehiculelor produse sub mărcile sale în România la fabrica E., cât si prin vânzare ca piese auto de schimb.

Recurenta nu a avut nici un fel de obiectiuni la obiectivele expertizei privind produsele sub marca B., si nici ulterior la concluziile expertizei financiar contabile

În fapt, însă a fost încheiat si un contract, dar numai in limbile franceza si engleza, fapt pentru care, o parte din aceste documente au fost depuse in aceste limbi .

La dosarul prezentei cauze intimata a depus traduceri în limba română de pe înscrisuri:

Din toate aceste înscrisuri rezultă în mod clar faptul că, aceste produse au fost fabricate în exclusivitate pentru E., fiind aplicata marca B. atât pe produse, cat si pe ambalaje, la solicitarea expresa a partenerului contractual B..

Cu privire la diferenţele de reglementare în legislaţie a obiectivelor de valorificare deşeuri din plastic pentru perioada 2011 - 2012, intimata a arătat că, la data de 10.01.2007, prin H.G. nr. 1872/2006 s-a modificat H.G. nr. 621/2005 şi s-a stabilit etapizarea a obiectivelor de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie şi de valorificare prin reciclare, globale şi pe tip de material de ambalare, având ca Obiectiv minim pentru valorificare/reciclare ambalaj de plastic.

În data de 22.07.2010 prin O.U.G. nr. 115/2010 s-a modificat O.U.G. nr. 196/2005, modificându-se etapizarea reglementată anterior, pentru perioada rămasă, astfel: anul 2011- 22,5 %, anul 2012 - 22,5 %, anul 2013 - 22,5 %.

În data de 14.04.2011 prin H.G. nr. 247/2011 s-a modificat din nou H.G. nr. 621/2005, etapizarea anterior reglementată fiind: pentru anul 2011 - 16 %, anul 2012 - 18 %, anul 2013 - 22,5 %.

În condiţiile în care norma legală nu este suficient de previzibilă şi nu permite celui căruia se adresează să fie în cunoştinţă de cauză în privinţa efectelor juridice pe care nerespectarea acesteia le-ar produce, mai ales ca în acelaşi timp exista alte dispoziţii legale care reglementează diferit si în mod expres aceleaşi obligaţii, aceasta nu poate fi opusă cu succes de pârâtă în concordanţă cu principiile previzibilitatii legii, securităţii juridice si increderii legitime, consacrate prin Constituţia României şi recunoscute de jurisprudenta Curţii Europeane a Drepturilor Omului si a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene

Referitor la cantităţile de deşeuri de ambalaje predate la C. în perioada 2010-2014, intimata a apreciat motivarea instanţei de judecată ca fiind corectă si legală. Recurenta nu poate invoca în apărarea sa aspecte pe care nu le-a invocat în Raportul de Inspecţie fiscală a cărui anulare a solicitat-o intimata.

În cadrul expertizei contabile administrată în prezenta cauza, la pagina 36 - 37, expertul contabil judiciar a verificat documentele justificative aferente uleiurilor uzate preluate de colectorii C. si D. şi a constatat că susţinerile intimatei sunt corecte astfel încât rezulta că, în mod nelegal AFM nu a luat în considerare aceste cantităţi.

Referitor la consideraţii generale privind Ordinul MMGA 578/2006:

Pentru deşeurile de ambalaje încredinţate către C. S.R.L. în această perioadă, intimata a îndeplinit condiţiile art. 33 din Ordinul nr. 578/2006.

Totodată, legislaţia în vigoare la acea dată nu prevedea faptul că vor fi considerate ca nejustificate şi nu se vor lua în calcul pentru îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare, cantităţile de deşeuri pentru care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 33 din Ordinul nr. 578/2006.

Începând cu data de 22.03.2011, când intra în vigoare Ordinul Ministerul Mediului şi Pădurilor nr. 1032/2011 prin care se modifica Ordinul nr. 578/2006, se prevede pentru prima data la art. 27 sancţiunea neluarii în calcul pentru îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare, pentru:

- cantităţile de deşeuri de ambalaje încredinţate fără a se menţiona în contracte şi în documentele contabile de însoţire a deşeurilor de ambalaje dacă încredinţarea se face în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare;

- cantităţile de deşeuri de ambalaje ce nu se regăsesc în facturile de vânzare, sau după caz, de prestare a serviciului de ridicare.

În consecinţa, rezulta în mod clar că, nerespectarea art. 33 din Ordinul nr. 578/2006, în perioada 01.01.2010 - 22.03.2011, nu putea fi sancţionată cu neluarea în considerare a cantităţilor de deşeuri încredinţate în vederea îndeplinirii obiectivelor anuale.

Cu privire la motivele vizând predarea deşeurilor de lemn către persoane fizice, s-a arătat că, expertul contabil a concluzionat că, sunt îndeplinite condiţiile legale şi în cazul deşeurilor de ambalaje de lemn încredinţate către C. si în mod gratuit către salariaţii proprii ai intimatei în temeiul art. 24 lit. d) din Ordinul nr. 578/2006, în vederea valorificării prin folosirea ca şi combustibil pentru foc (fila x si fila x din expertiza).

AFM nu a formulat obiectiuni la constatările expertului contabil judiciar, astfel încat se poate considera că şi-a insusit acest punct de vedere.

În ceea ce priveşte modul de gestionare a uleiurilor uzate introduse pe piaţa naţionala în perioada 2010-2013, intimata a arătat că, recurenta AFM a considerat în mod eronat că, intimata a introdus pe piaţa naţională o cantitate de ulei uzat egală cu cantitatea de ulei proaspat/de baza achiziţionată în această perioadă pentru a fi utilizată în producţie.

AFM nu a luat în considerare cantităţile de ulei uzat gestionate prin încredinţare în vederea valorificării către colectorii autorizaţi C. şi D..

Potrivit art. 66 alin. (2) din Ordinul nr. 1032 din 10 martie 2011, condiţiile impuse în cazul gestionarii uleiurilor uzate, impuneau ca intimata să dovedească realizarea obiectivelor, prin documente justificative contabile şi extracontabile sau de altă natură, din care să rezulte:

- operatorul economic care colectează uleiurile uzate în numele lor şi datele de identificare ale acestuia;

- cantităţile de uleiuri gestionate prin valorificare/eliminare;

- operaţiunea de valorificare/eliminare folosită;

- operatorul economic care a efectuat operaţiunea respectivă şi datele de identificare ale acestuia.

Toate aceste condiţii sunt îndeplinite si rezultă din numeroase documente justificative pe care intimata le deţine.

Operatorul economic care colectează uleiurile uzate în numele lor şi datele de identificare ale acestuia.

Această condiţie este îndeplinită, deoarece aceste informaţii rezultă din contractele (inclusiv acte adiţionale) încheiate cu colectorii C. şi D. precum si din facturi si documente de însoţire.

Este îndeplinită şi condiţia referitoare la cantităţile de uleiuri gestionate prin valorificare/eliminare. Astfel, cantităţile de ulei uzat preluate de colectori sunt menţionate în facturile emise de intimată pentru uleiul uzat încredinţat către C., facturile emise de D. pentru uleiul uzat preluat; Formulare pentru aprobarea transportului de deşeuri periculoase prin C. către valorificatorul final F. S.R.L. (vizate de ISUJ Prahova); Formulare pentru aprobarea transportului de deşeuri periculoase prin D. către valorificatorul final G. S.R.L. (vizate de ISUJ Prahova); Documente de însoţire a uleiului uzat; Tichete de cântărire a cantităţilor de ulei uzat prealuate de colectori; Autorizaţii de mediu emise de AFM pentru G. S.R.L. şi F. S.R.L. ca valori ficatori finali de ulei uzat.

Condiţia referitoare la operaţiunea de valorificare/eliminare folosită este îndeplinită, întrucât aceste informaţii rezultă din certificatele de valorificare finală emise de colectori/valorificatori, fiind menţionată operaţiunea de valorificare (R4).

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 281 alin. (2) şi următoarele din Codul de Procedură Fiscală precum şi a art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Recurenta pârâtă şi-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Contrar criticilor recurentei, în aprecierea Înaltei Curţi, instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a textelor de lege incidente în cauză.

Astfel, Înalta Curte reţine că, sunt neîntemeiate susţinerile recurentei referitoare la cantităţile de ambalaje aferente produselor executate sub marca B. (în perioada 2010 - 2014 si livrate care E.).

Recurenta a invocat în susţinerea acestui motiv de recurs că, problema care necesită dezlegare este aceea a posibilităţii luării în considerare a actelor financiar contabile găsite de societate sau reconstituite după întocmirea raportului de inspecţie fiscală şi prezentate ca probe în cadrul litigiului, respectiv în cadrul expertizei ce a fost încuviinţată în cauză.

Înalta Curte constată că, derularea relaţiilor contractuale între societatea intimată si E. este atestată de un volum ridicat de documente contabile şi extracontabile, astfel încât susţinerile autorităţii recurente în sensul că, actele prezentate de către societatea intimată au fost reconstituite după întocmirea raportului de inspecţie fiscală, sunt neîntemeiate.

În perioada 2010-2014, intimata a produs în exclusivitate sub marca B. si a livrat în România la fabrica E., următoarele categorii de produse, reprezentând componente auto: Radiatoare, conform listei cu codurile produselor vândute pe piaţa internă; H., conform listei cu codurile produselor vândute pe piaţa internă.

În baza contractului încheiat cu B. S.A., intimata a produs exclusiv pentru acest operator economic o serie de componente, pe care acesta le foloseşte atât în producţie, în asamblarea autovehiculelor produse sub mărcile sale în România la fabrica E., cât si prin vânzare ca piese auto de schimb.

Conform condiţiilor contractuale, indicaţiilor si specificaţiilor tehnice convenite cu B. S.A., pe toate produsele fabricate pentru acest operator economic, ce au fost livrate în România la fabrica E., este aplicată marca B..

Potrivit pct. 11 din Anexa nr. 1 indice 1 a Ordinului nr. 1032/2011, cantităţile de ambalaje utilizate pentru livrarea pe piaţa internă către E. a componentelor fabricate sub marca B., se consideră a fi introduse pe piaţa naţională de către acest operator economic.

La termenul din data de 08.05.2017 dosar, instanţa de fond a dispus transmiterea obiectivelor la expertiza contabilă către recurentă pentru a formula un punct de vedere.

Înalta Curte observă că, recurenta nu a avut niciun fel de obiectiuni la obiectivele expertizei privind produsele sub marca B., şi nici ulterior la concluziile expertizei financiar contabile .

În conformitate cu dispoziţiile art. 2.6.4. - Ambalarea, din cap. II - Contractul departamentului de logistica B. furnizat de B. ca anexa la contract, este responsabilitatea furnizorului de a dezvolta ambalajul specific sau convenit in conformitate cu recomandările B. - soluţia aleasa va fi prevăzuta in DCL - Descrierea condiţiilor logistice.

Totodată, la art. 3.1 - Packaging din Cap. XII - Pregătirea livrărilor (pagina 5), furnizat de B. ca anexa la contract, se menţionează ca "furnizorul livrează produsele ambalate conform specificaţiilor din Packaging Data Sheet (PDS)."

Cu toate acestea, recurenta a considerat că "societatea intimată nu a prezentat documente justificative, din care sa reiasă faptul că, acele livrări au fost efectuate în baza unui contract, deoarece multe înscrisuri sunt în limbile engleză si franceză, iar documentele în limba română nu aduc justificările necesare."

Art. 1166 din Noul C. civ. defineşte contractul ca fiind "acordul între două sau mai multe persoane cu intenţia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic".

Legiuitorul foloseşte expresia "acord de voinţe", în materia contractelor importante fiind voinţele părţilor, voinţe, care în speţă sunt dovedite de însăşi modalitatea de derulare a operaţiunilor comerciale, chiar şi in lipsa unui contract.

Or, prin însăşi modalitatea de derulare a raporturilor juridic, prin simplul fapt al livrării mărfii urmată de încasarea preţului este realizat acordul de voinţa în realizarea raportului juridic.

În fapt, contractul a fost încheiat, dar numai în limbile franceză şi engleză, fapt pentru care, o parte din aceste documente au fost depuse în aceste limbi.

Potrivit art. 8 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, recurenta putea solicita în faza de soluţionare a contestaţiei administrative, traduceri de pe documentele pe care le considera relevante, cât şi o eventuală completare a probatoriului, având în vedere ca societatea intimată şi-a exprimat disponibilitatea în mod expres prin contestaţie, arătând că, deţine numeroase alte documente si anexe contractuale privind relaţia contractuală cu B..

Înalta Curte observă că, la dosarul de fond intimata a depus traduceri în limba română de pe următoarele înscrisuri: Scrisoarea de intenţie, prin care au fost înstiintaţi ca sunt selectaţi sa furnizeze diverse componente către B., cu respectarea condiţiilor si caracteristicilor tehnice impuse de B.; Diverse documente transmise de către B. cu privire la detalii logistice cât şi de natura tehnică, pe care aveau obligaţia sa le respecte atât în procesul de producţie a componentelor cât şi în procesul de livrare a produselor finite către B., precum: Acordul Logistic B., Specificaţiile tehnice ale produselor, Certificatul de supunere spre aprobare a piesei (PSW), Descriere a condiţiilor logistice (DCL), Packaging Data Sheet (PDS).

Din toate aceste înscrisuri rezultă faptul că, aceste produse au fost fabricate în exclusivitate pentru E., fiind aplicată marca B. atât pe produse, cât şi pe ambalaje, la solicitarea expresă a partenerului contractual B.. Tipul de ambalaj utilizat, precum si modalitatea de ambalare au fost impuse de către B. în concordanta cu standardele acestui grup.

Totodată se observă că, în cadrul răspunsului la Obiectivul nr. 1, expertul contabil judiciar a verificat documentaţia aferentă produselor livrate către E. în perioada 2010 - 2014 şi a constatat că, în raport cu prevederile pct. 11 din Anexa nr. 1 a Ordinului nr. 1032/2011, cantităţile de ambalaje livrate către E. în această perioadă, trebuie scăzute din cantitatea totală de ambalaje considerate a fi introduse de intimată pe piaţa naţionala in perioada 2010-2014.

Neîntemeiate sunt şi criticile recurentei referitoare la îndeplinirea obiectivului anual de valorificare/reciclare a deşeurilor de ambalaje din plastic pentru anii 2011 şi 2012.

Înalta Curte constată că, la data de 10.01.2007, prin H.G. nr. 1872/2006 s-a modificat H.G. nr. 621/2005 şi s-a stabilit etapizarea obiectivelor de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie şi de valorificare prin reciclare, globale şi pe tip de material de ambalare, având ca Obiectiv minim pentru valorificare/reciclare ambalaj de plastic.

În data de 22.07.2010 prin O.U.G. nr. 115/2010 s-a modificat O.U.G. nr. 196/2005, modificându-se etapizarea reglementată anterior, pentru perioada rămasă, astfel: anul 2011- 22,5 %, anul 2012 - 22,5 %, anul 2013 - 22,5 %.

În data de 14.04.2011 prin H.G. nr. 247/2011 s-a modificat din nou H.G. nr. 621/2005, etapizarea anterior reglementată fiind: pentru anul 2011 - 16 %, anul 2012 - 18 %, anul 2013 - 22,5 %.

Prin O.U.G. nr. 115/2010 (de modificare a O.U.G. nr. 196/2005) nu au fost abrogate prevederi din alte acte normative ce puteau fi contrare acestor reglementari noi şi nici ulterior prin H.G. nr. 247/2011 asemenea prevederi legale nu au fost abrogate.

Prin art. 65 din Legea 24/2000 se stabileşte: "Condiţiile de formă şi de fond ale abrogării ", astfel: (l) Abrogarea poate fi dispusă, de regulă, printr-o dispoziţie distinctă în finalul unui act normativ care reglementează o anumită problematică, dacă aceasta afectează dispoziţii normative anterioare, conexe cu ultima reglementare. (3) În vederea abrogării, dispoziţiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile si apoi cu celelalte acte normative, prin menţionarea tuturor datelor de identificare a acestora.

Chiar şi în normele metodologice ale O.G. nr. 196/2005, act normativ pe care recurenta îl invocă ca temei al reţinerii unui obiectiv minim diferit de obiectivul prevăzut de H.G. nr. 621/2005, se prevede în mod expres că obiectivele anuale de valorificare pe tip de ambalaj sunt cele prevăzute de H.G. nr. 621/2005.

La art. 9 alin. (1) lit. d) din O.G. nr. 196/2005 se prevede că:

(l) Veniturile Fondudul pentru mediu se constituie din:

d) o contribuţie de 2 RON/kg, datorată de către operatorii economici care introduc pe piaţa naţională ambalaje de desfacere şi bunuri ambalate, pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri de ambalaje corespunzătoare obiectivelor de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie şi de valorificare prin reciclare prevăzute în anexa nr. 3 şi cantităţile de deşeuri de ambalaje efectiv valorificate sau incinerate în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie şi valorificate prin reciclare;

În Metodologia de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu din 6 iunie 2006 aprobata prin Ordinul nr. 578 din 6 iunie 2006, la Capitolul V: Modul de calcul al taxei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, se prevede:

Art. 32

(1) Taxa prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, se plăteşte anual numai în cazul neîndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje.

Prin urmare, potrivit actului normativ invocat de recurenta pârâtă, obiectivele minime anuale de reciclare pentru deşeurile din material plastic, aplicabile intimatei pentru anii 2011 si 2012, sunt cele prevăzute de către H.G. nr. 621/2005.

H.G. nr. 621/2005 reglementează în mod explicit procentul în funcţie de care se calculează obligaţia intimatei, fiind singurul aplicabil în scopul determinării obiectivelor minime anuale pe tip de deşeuri.

În schimb, O.U.G. nr. 196/2005 reglementează de fapt numai veniturile la Fondul pentru Mediu, neimpunând vreo obligaţie explicită privind îndeplinirea obiectivelor minime de valorificare/reciclare pe care trebuie sa le îndeplinească operatorii economici.

Mai mult decât atât, şi în normele metodologice la O.U.G. nr. 196/2005, respectiv METODOLOGIA DE CALCUL din 6 iunie 2006 a contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu, se prevede în mod expres la art. 32, art. 34 lit. d) si 35 lit. d) faptul că, obiectivele minime anuale de valorificare a deşeurilor de ambalaje ce trebuie îndeplinite de operatorii economici, sunt cele prevăzute de H.G. nr. 621/2005, nefăcând referire la un alt act normativ.

Conform principiilor previzibilităţii legii, securităţii juridice si încrederii legitime prevăzute de Constituia României, normele legale care stabilesc obligaţii trebuie să fie previzibile pentru subiecţii pasivi cărora li se adresează, pentru a produce efecte în mod valabil.

Or, în condiţiile în care norma legală nu este suficient de previzibilă şi nu permite celui căruia se adresează să fie în cunoştinţă de cauză în privinţa efectelor juridice pe care nerespectarea acesteia le-ar produce, această situaţie nu poate fi opusă cu succes de recurentă, avându-se în vedere principiile previzibilitatii legii, securităţii juridice si încrederii legitime, consacrate prin Constituţia României şi recunoscute de jurisprudenţa Curţii Europeane a Drepturilor Omului si a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene

În acest context, este legală motivarea instanţei de fond, care analizând aspectele mai sus invocate, reţine prevederile art. 13 alin. (6) din Codul proceduă fiscală - Aplicarea prevederilor legislaţiei Fiscale - interpretarea legii urmând a se efectua în favoarea contribuabilului în cazul în care prevederile legislaţiei fiscale sunt neclare.

Art. 13: Interpretarea legii (l) Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voinţa legiuitorului aşa cum este exprimată în lege.

(2) În cazul în care voinţa legiuitorului nu reiese clar din textul legii, la stabilirea voinţei legiuitorului se ţine seama de scopul emiterii actului normativ astfel cum acesta reiese din documentele publice ce însoţesc actul normativ în procesul de elaborare, dezbatere şi aprobare. (3)Prevederile legislaţiei fiscale se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înţelesul ce rezultă din ansamblul legii.

(4) Prevederile legislaţiei fiscale susceptibile de mai multe înţelesuri se interpretează în sensul în care corespund cel mai bine obiectului şi scopului legii.

(5) Prevederile legislaţiei fiscale se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul.

(6) Dacă după aplicarea regulilor de interpretare prevăzute la alin. (1)-(5), prevederile legislaţiei fiscale rămân neclare, acestea se interpretează în favoarea contribuabilului/plătitorului.

Sunt neîntemeiate criticile recurentei referitoare la cantităţile de deşeuri de ambalaje predate la C. în perioada 2010-2014.

Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului reţine că, recurenta nu poate invoca în apărarea sa aspecte pe care nu le-a învederat în Raportul de Inspecţie fiscală a cărui anulare a solicitat-o intimata.

Astfel, se constată că, în cadrul expertizei contabile administrată în prezenta cauza, la pagina 36 - 37, expertul contabil judiciar a verificat documentele justificative aferente uleiurilor uzate preluate de colectorii C. si D. şi a constatat că susţinerile intimatei sunt corecte astfel încât rezulta că, în mod nelegal AFM nu a luat în considerare aceste cantităţi.

Recurenta AFM nu a formulat obiecţiuni la constatările expertului contabil judiciar, astfel încât se considera că şi-a însuşit acest punct de vedere.

Totodată, în ceea ce priveşte perioada 01.01.2010 - 22.03.2011 - dată la care a intrat în vigoare Ordinul nr. 1032 din 10 martie 2011, Înalta Curte reţine că, în această perioadă, textul de lege invocat de către recurentă, nu face referire la anumite condiţii pe care trebuia sa le îndeplinească contractul încheiat cu C. S.R.L., sau/şi alte documente pentru a fi luate în considerare la calcularea obiectivelor anuale.

În ceea ce priveşte perioada 22.03.2011 -31.12.2013, se reţine că, după intrarea în vigoare a Ordinului nr. 1032/2011, la art. 20 sunt prevăzute alte obligaţii pe care trebuie sa le îndeplinească agenţii economici în activitatea de gestionare a deşeurilor de ambalaje în vederea îndeplinirii obiectivelor anuale.

Astfel, potrivit art. 27 alin. (1) din Ordinul nr. 578/2006, aşa cum a fost modificat prin Ordinul nr. 1032/2011:

(l) Operatorii economici responsabili prevăzuţi la art. 23 şi operatorii economici care colectează deşeuri de ambalaje pentru operatorii economici autorizaţi potrivit prevederilor art, 16 alin. (2) lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 621/2005, cu modificările şi completările ulterioare, sunt obligaţi să menţioneze în contracte şi în documentele contabile de însoţire a deşeurilor de ambalaje dacă încredinţarea se face în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje.

Printr-o interpretare sistematică a prevederilor art. 27 din Ordinul nr. 578/2006, aşa cum a fost modificat prin Ordinul nr. 1032/2011, rezultă că intenţia legiuitorului a fost ca această sancţiune să fie aplicată numai pentru nerespectarea condiţiilor prevăzute la art. 27.

Dacă se urmarea ca aceasta sancţiune să fie aplicată şi pentru nerespectarea prevederilor art. 24 din Ordinul nr. 578/2006, s-ar fi menţionat acest fapt în mod expres.

Aşa fiind, susţinerile recurentei AFM sunt neîntemeiate, deoarece atât pentru perioada anterioară intrării în vigoarea Ordinului nr. 1032/2011, cât si pentru perioada ulterioara intrării în vigoare a acestui act normativ, societatea intimată a îndeplinit condiţiile prevăzute de art. 27 si art. 24 din Ordinului nr. 1032/2011.

Înalta Curte constată că, în acest sens au fost depuse la instanţă documente justificative în sensul dovedirii îndeplinirii acestor obligaţii legale în VOL 1 - 6, respectiv: corespondenţa, certificate de valorificare finală, contracte, facturi, avize de însoţire, formulare de încărcare-descărcare, situaţiile deţinute cât si alte documentele contabile si extracontabile depuse, cantităţile de deşeuri de ambalaje valorificate în mod individual prin încredinţare către C. si efectiv valorificate pentru intimată.

Pentru deşeurile de ambalaje de plastic încredinţate către C. în perioada 2010 -2013, chiar C. a fost valorificator final.

Îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 33, 24, 27 din Ordinul nr. 578/2006 în perioada 2010 - 2013 este dovedită prin faptul că, pentru aceste deşeuri de ambalaje, chiar C. a fost valorificator final, conform certificatelor emise de această societate seria x DNnr,123,126,129 si 132.

Prin aceste certificate, C. atestă faptul că a procedat la reciclarea deşeurilor de ambalaje de plastic în instalaţiile proprii prin operaţiunea de valorificare R 12.

În ceea ce priveşte criticile recurentei referitoare la interpretarea de către instanţa de fond a prevederilor Ordinului MMGA 578/2006, Înalta Curte reţine că sunt neîntemeiate, prima instanţă făcând o interpretare şi aplicare judicioasă a acestor dispoziţii legale.

Astfel, se constată că, pentru deşeurile de ambalaje încredinţate către C. S.R.L. în această perioadă, intimata a îndeplinit condiţiile art. 33 din Ordinul nr. 578/2006.

Totodată, legislaţia în vigoare pentru perioada în litigiu nu prevedea faptul că vor fi considerate ca nejustificate şi nu se vor lua în calcul pentru îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare, cantităţile de deşeuri pentru care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 33 din Ordinul nr. 578/2006.

Începând cu data de 22.03.2011, când intra în vigoare Ordinul Ministerul Mediului şi Pădurilor nr. 1032/2011, prin care se modifica Ordinul nr. 578/2006, se prevede pentru prima dată la art. 27 sancţiunea neluarii în calcul pentru îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare, pentru:

- cantităţile de deşeuri de ambalaje încredinţate fără a se menţiona în contracte şi în documentele contabile de însoţire a deşeurilor de ambalaje dacă încredinţarea se face în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare;

- cantităţile de deşeuri de ambalaje ce nu se regăsesc în facturile de vânzare, sau după caz, de prestare a serviciului de ridicare.

În consecinţă, rezultă că, nerespectarea art. 33 din Ordinul nr. 578/2006, în perioada 01.01.2010 - 22.03.2011, nu putea fi sancţionată cu neluarea în considerare a cantităţilor de deşeuri încredinţate în vederea îndeplinirii obiectivelor anuale.

Cu privire la motivele vizând predarea deşeurilor de lemn către persoane fizice, Înalta Curte constată că, expertul contabil a concluzionat că, sunt îndeplinite condiţiile legale şi în cazul deşeurilor de ambalaje de lemn încredinţate către C. si în mod gratuit către salariaţii proprii ai intimatei în temeiul art. 24 lit. d) din Ordinul nr. 578/2006, în vederea valorificării prin folosirea ca şi combustibil pentru foc (fila x şi fila x din expertiza).

Recurenta AFM nu a formulat obiectiuni la constatările expertului contabil judiciar, astfel încât se poate considera că şi-a însuşit acest punct de vedere.

Pentru a dovedi încredinţarea deşeurilor de amabalaje de lemn către persoane fizice în perioada 2010-2012, intimata a emis bonuri de ieşire, în care se menţionează cantitatea deşeurilor de lemn, cât şi în mod expres faptul că, acestea se predau spre valorificare în vederea îndeplinirii obiectivelor anuale prevăzute de H.G. nr. 621/2005 si a Ordinului nr. 927/2005.

Totodată, Înalta Curte reţine, contrar susţinerilor recurentei că, până la data de 22.03.2011, când a fost modificat de Ordinul nr. 1032/2011, art. 24 si 25 din Metodologia reglementată prin Ordinul 578/2006, nu prevedeau nicio condiţie ce trebuia îndeplinită de documentele aferente predării lemnelor către personale fizice în vederea incinerării.

Ulterior, în conformitate cu prevederile art. 24 si 25 din Ordinul nr. 578/2006 valabile în perioada 22.03.2011 - 31.12.2013:

Art. 24

Operatorii economici responsabili care realizează obiectivele anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje în mod individual, conform prevederilor art. 16 alin. (2) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 621/2005, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie să deţină situaţii, întocmite în baza documentelor justificative contabile şi extracontabile, pentru:

.

d) cantităţile de deşeuri de ambalaje proprii din lemn încredinţate persoanelor fizice drept combustibil alternativ la lemnele pentru foc.

Astfel, art. 25 din Ordinul nr. 578/2006 face referire la obligaţii ce se aplică operatorilor economici responsabili, care au optat pentru realizarea obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare prin transferul responsabilităţii, nefiind aplicabil în acesta situaţie.

Articolul 25 din actul normativ invocat anterior, referitor la "cantităţile de deşeuri din ambalaj ce fac obiectul art. 24 lit. d) (încredinţate persoanelor fizice drept combustibil alternative la lemnele pentru foc) trebuie să se regăsească în facturile de vânzare", a intrat în vigoare la data de 21.02.2014, potrivit punct 3 din Ordinul Ministrului Mediului nr. 192/2014.

Astfel, susţinerile recurentei, în sensul că, trebuia înlăturate aceste cantităţi de lemn, nu are niciun temei de drept în perioada supusa controlului, respectiv în perioada 01.01.2010 - 31.12.2013.

În ceea ce priveşte perioada ulterioară datei de 01.01.2014, se constată că obiectivele de mediu au fost îndeplinite prin preluarea responsabilităţii de către I. S.A., astfel încât sunt neîntemeiate susţinerile recurentei în acest sens.

Intimata îndeplineşte cerinţa menţionată de art. 24, valabil în perioada 22.03.2011 -31.12.2013, deţinând situaţii întocmite în baza documentelor justificative, respectiv a bonurilor de ieşire, pentru cantităţile de deşeuri de amabalaje de lemn încredinţate persoanelor fizice drept combustibil alternativ la lemnele de foc.

Contrar susţinerilor recurentei, care arată că, pentru perioada ianuarie 2010 - martie 2011, ar fi trebuit îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 33 alin. (4), Înalta Curtea reţine că, toate documentele de însotire a deşeurilor de ambalaje de lemn către persoane fizice au menţiunea prevăzută de art. 33 alin. (4) din actul normativ menţionat.

Astfel, din înscrisurile comunicate recurentei şi aflate la dosar se poate observa că, toate bonurile de ieşire, documentele în baza cărora au fost încredinţate deşeurile de lemn către persoane fizice, au acesta menţiune:

"Deseurile de lemn aparţin J. (abrevierea denumirii A. S.R.L.) şi se predau spre valorificare in vederea îndeplinirii obiectivelor anuale prevăzute de H.G. nr. 621/2005 şi a OM 927/2005 actualizate".

Se reţine că, la data respectivă, actul normativ invocat, nu prevedea în mod expres care este sancţiunea în cazul în care nu se face o atare menţiune în documentele de insotire.

În consecinţă, măsura neluării în considerare este excesivă, nefiind justificată de niciun text legal, atâta timp cât intimata deţine documente doveditoare, precum bonurile de consum prezentate, din care reiese că, deşeurile de ambalaje de lemn au fost încredinţate către persoane fizice în vederea folosirii ca şi combustibil alternativ.

Totodată, nu pot fi reţinute nici argumentele recurentei privind faptul că, nu pot fi avute în vedere nici deşeurile de ambalaje de lemn încredinţate persoanelor fizice în perioada martie 2011 - decembrie 2014, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 24 şi 27 din Ordinul 578/2006.

Astfel, se reţine că. prevederile art. 24 au fost respectate, având în vedere că, intimata deţine situaţiile solicitate de acest text legal, iar prevederile art. 27 sunt îndeplinite, deoarece cantităţile de deşeuri de lemn se regăsesc în bonurile de ieşire şi în procesele-verbale încheiate cu persoanele fizice cărora le-au fost încredinţate, aceste acte, ţinând loc în gestiunea societăţii facturilor de vânzare.

În ceea ce priveşte modul de gestionare a uleiurilor uzate introduse pe piaţa naţională în perioada 2010-2013.

Recurenta AFM a considerat în mod eronat că, intimata a introdus pe piaţa naţională o cantitate de ulei uzat egală cu cantitatea de ulei proaspat/de baza achiziţionată în această perioadă pentru a fi utilizată în producţie.

Ca urmare a introducerii uleiului achiziţionat în procesul de producţie, rezultă numai un procent anual de aproximativ 10 % ulei uzat din cantitatea anuală de ulei de bază achiziţionat.

Procesul tehnologic de fabricaţie presupune folosirea uleiului proaspăt pentru lubrifierea sculelor utilajelor precum şi a semifabricatelor din care sunt asamblate produsele finale, în faza iniţială a procesului de producţie.

Deoarece standardul tehnologic al intimatei nu permite prezenţa uleiului în faza finală de lipire a semifabricatelor pentru obţinerea produsului finit, după prelucrare, semifabricatele trec printr-un cuptor de tip K. care funcţionează la o temperatură foarte ridicată si incinerează/evapora atât uleiul de pe semifabricate, cât şi vaporii de ulei rezultaţi, aşa cum se confirma în cuprinsul raportului de expertiza tehnică judiciară.

În cauză s-a administrat expertiza tehnică de specialitate, iar pentru a răspunde la obiective, expertul tehnic numit de instanţa de fond a analizat documentaţia tehnică, a solicitat informaţii suplimentare de la inginerii societăţii, a verificat la faţa locului procesul de producţie din fabrică şi a monitorizat consumul de ulei pentru o perioadă de timp pe care a considerat-o relevantă.

Expertul tehnic a concluzionat faptul că, uleiul uzat rezultat în urma utilizării în procesul de fabricaţie, corespunde definiţiei de ulei uzat prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. i) din H.G. nr. 235/2007 privind gestionarea uleiurilor uzate, respectiv sunt "uleiuri care au devenit improprii destinaţiei iniţiale".

Conform art. 9 alin. (1) lit. s) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu, se datorează taxă de 2 RON, aplicată uleiurilor ce fac obiectul Hotărârii Guvernului nr. 235/2007 privind gestionarea uleiurilor uzate, începând cu data de l ianuarie 2011 de către operatorii economici care introduc pe piaţa naţională astfel de produse.

De asemenea, la art. 64 din Ordin nr. 1032/2011 se prevede că, "Obligaţia de a plăti la Fondul pentru mediu taxa de 2 RON/l aplicată uleiurilor ce fac obiectul Hotărârii Guvernului nr. 235/2007 privind gestionarea uleiurilor uzate revine operatorilor economici care introduc pe piaţa naţională astfel de produse".

Prin urmare, acest text de lege din O.U.G. nr. 196/2005 specifică în mod clar faptul că, această taxă se datorează pentru neîndeplinirea obiectivului anual de gestionare a uleiurilor ce fac obiectul H.G. nr. 235/2007.

Uleiurile care fac obiectul H.G. nr. 235/2007 se pot identifica chiar din titulatura acestui act normativ, respectiv "privind gestionarea uleiurilor uzate". Pe de altă parte, aceste uleiuri sunt prevăzute în mod clar la art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 235/2007, respectiv "Obiectul prezentei hotărâri îl constituie reglementarea activităţilor de gestionare a uleiurilor uzate, inclusiv a filtrelor de ulei uzate, pentru evitarea efectelor negative asupra sănătăţii populaţiei şi asupra mediului".

La art. 9 alin. (1) din H.G. nr. 235/2007 se prevede că, "Producătorii şi importatorii de uleiuri, denumiţi în continuare persoane responsabile, sunt obligaţi să asigure organizarea sistemului de gestionare a uleiurilor uzate".

Şi la art. 5 alin. (1) si alin. (2) din H.G. nr. 235/2007 sunt prevăzute obligaţiile generatorilor de uleiuri uzate de a asigura colectarea separată, valorificarea/încredinţarea către operatorii economici autorizaţi sa desfăşoare activităţi de colectare, valorificare si/sau eliminare a uleiurilor uzate.

H.G. nr. 235/2007 prevede obligaţia de gestionare a uleiurilor uzate, nu a uleiurilor de bază, care nu sunt uzate, respectiv nu sunt improprii pentru destinaţia industrială iniţială.

De asemenea, la art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 196/2005 se prevede: "Contribuţiile şi taxele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d), i) şi s) se plătesc numai în cazul neîndeplinirii obiectivului de valorificare a deşeurilor de ambalaje, obiectivului de gestionare a anvelopelor uzate, respectiv a obligaţiilor anuale de gestionare a uleiurilor uzate prevăzute în legislaţia în vigoare, plata facându-se pe diferenţa dintre cantităţile aferente obiectivelor anuale, respectiv a obligaţiilor anuale şi cantităţile realizate efectiv.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. s) şi art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 196/2005 cu dispoziţiile H.G. nr. 235/2007, rezultă faptul că, intimata avea obligaţia de a achita taxa de 2 RON/l pentru neîndeplinirea obiectivelor de gestionare a uleiurile uzate, care se calculau raportat la cantitatea de ulei uzată introdusă pe piaţă.

Această interpretare reţinută în mod corect şi de judecătorul fondului este în spiritul legislaţiei privind gestionarea deşeurilor, respectiv conform principiului "poluatorul plăteşte".

Acelaşi principiu este aplicabil şi în cazul deşeurilor de ambalaje, caz în care obiectivele anuale de valorificare se calculează ca un procent din cantitatea de deşeuri de ambalaje introdusa pe piaţă, nu din cantitatea de ambalaje.

Intenţia legiuitorului, ce a reprezentat o transpunere în legislaţia naţională a legislaţiei comunitare, a fost aceea ca, prin impunerea acestor taxe, să încurajeze eliminarea deşeurilor (ulei uzat) şi să descurajeze stocarea acestora sau eliminarea în condiţii improprii (deversare, aruncare în natura, etc).

Totodată, recurenta AFM nu a luat în considerare cantităţile de ulei uzat gestionate prin încredinţare în vederea valorificării către colectorii autorizaţi C. şi D..

Potrivit art. 66 alin. (2) din Ordinul nr. 1032 din 10 martie 2011, condiţiile impuse în cazul gestionarii uleiurilor uzate, impuneau ca intimata să dovedească realizarea obiectivelor, prin documente justificative contabile şi extracontabile sau de altă natură, din care să rezulte: operatorul economic care colectează uleiurile uzate în numele lor şi datele de identificare ale acestuia; cantităţile de uleiuri gestionate prin valorificare/eliminare; operaţiunea de valorificare/eliminare folosită; operatorul economic care a efectuat operaţiunea respectivă şi datele de identificare ale acestuia.

Toate aceste cerinţe legale sunt îndeplinite de intimată şi rezultă din numeroasele documente justificative pe care le deţine, aspect reţinut în mod corect de instanţa de fond.

Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că susţinerile şi criticile recurentei pârâte sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

5. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei nr. 2131 din 1 iulie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 iunie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.