Forest owners win order compelling Government to adopt Natura 2000 timber compensation rules; payment claims dismissed as premature

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub dosar nr. x/2017 reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Apelor şi Pădurilor (MAP), a solicitat ca instanţa următoatrele:

1. constatarea neîndeplinirii de către Guvernul României a obligaţiei de rezultat de adoptare şi publicare în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern privind aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare si control al ajutorului de stat în domeniul forestier, pentru perioada 2010 - 2013, într-un termen rezonabil, conform prevederilor art. 4 lit. (s) pct. (4) corob. cu art. 5 alin. (1) din O.G nr. 14/2010 - echivalând cu un refuz nejustificat în temeiul art. 2 alin. (2) lit. (i) din Legea nr. 554/2004);

2. obligarea Guvernului României la adoptarea Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control a compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, respectiv a Proiectului de H.G. avizat de Guvern şi de Comisia Europeană, care a stat la baza emiterii Deciziei nr. C(2012) 5166 final/19.07.2012.

3. obligarea MMAP la plata:

- sumei de 598.471,16 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietari pentru suprafaţa de pădure de 503,30 ha, situată în zona/tipul funcţional T1/T2, terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Jina S.R.L. pe întreaga perioadă a anilor 2010-2013, cu titlu de compensaţii/ajutoare de stat, datorită funcţiilor de protecţie stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, aferente anilor 2010-2013.

2.dobânzilor fiscale calculate asupra debitului principal în cuantum de 598.471,16 RON, începând cu data de 14.09.2012 - data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a Deciziei Comisiei Europene nr. C(2012) 5166final/19.07.2012 şi până la plata efectivă.

3. obligarea în solidar a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

1.2. Hotărârea pronunţată în cauză

Prin încheierea de şedinţă din 07.11.2017, Curtea Apel Alba- Iulia a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Apelor şi Pădurilor iar excepţia inadmisibilităţii cererii de obligare a Guvernului la adoptarea unui act administrativ cu caracter normativ a fost respinsă prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 28.11.2017.

De asemenea, excepţia lipsei de interes şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune au fost respinse prin încheierea de şedinţă din 21.02.2018.

Prin sentinţa nr. 130 din 14 iunie 2018, Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Apelor şi Pădurilor

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Reclamanta A. a promovat recurs împotriva sentinţei nr. 130 din 14 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

A invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând: casarea parţială a sentinţei civile nr. 130 din 14.06.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia comunicată la data de 04.08.2020, cu consecinţa, menţinerii în parte a sentinţei civile nr. 130 din 14.06.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017 raportat la modul de soluţionare a următoarelor excepţii:

- Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, respinsă prin încheierea de şedinţă din 07.11.2017;

- Excepţia inadmisibilităţii cererii de obligare a Guvernului la adoptarea unui act normativ, respinsă prin încheierea de şedinţă din 28.11.2017;

- Excepţia lipsei de interes, respinsă prin încheierea de şedinţă din 21.02.2018;

- Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, respinsă prin încheierea de şedinţă din 21.02.2018;

A solicitat rejudecarea fondului acţiunii formulate de recurenta-reclamată A., iar ca urmare a admiterii cererii de chemare în judecată:

A. Constatarea neîndeplinirii de către Guvernul României a obligaţiei de rezultat de adoptare şi publicare în Monitorul Oficial a unei Hotărâri de Guvern privind adoptarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al ajutorului de stat în domeniul forestier, pentru perioada 2010-2013, într-un termen rezonabil, conform prevederilor art. 4 lit. s) pct. 4 coroborat cu art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 14/2010 - echivalând cu un refuz nejustificat în temeiul art. 2 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 554/2004;

B. Obligarea Guvernului României la adoptarea unei Hotărâri de Guvern pentru aprobarea Normelor Metodologice sub forma exacta pe care doreşte acesta de acordare, utilizare şi control a compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă ce vizează anii 2010-2013, având in vedere ca o forma de proiect de H.G. iniţiat de către parata MMAP este avizat deja de Guvern si de toate forurile implicate (ministere de resort, Consiliu Legislativ, Nota de fundamentare, samd) şi de Comisia Europeană, care a stat la baza emiterii Deciziei nr. C(2012) 5166 final/19.07.2012;

C. Obligarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor la plata:

- Sumei de 598.471,16 RON reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care recurenta -reclamantă nu le-au putut recolta aferente perioadei între 2010-2013 datorită restricţiilor impuse prin amenajamentele silvice în calitate de proprietari pentru suprafaţa de pădure de 503,3 ha situată în tipul funcţional T1/T2;

- Acordarea dobânzilor calculate asupra debitului principal începând cu data de 14.09.2012 - data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a Deciziei Comisiei Europene nr. C(2012) 5166 final/19.07.2012 şi până la plata efectivă a debitului.

Obligarea pârâţilor - intimaţi în solidar la plata cheltuielilor de judecată atât în primă instanţă cât şi în recurs, inclusiv a taxelor judiciare de timbru.

În motivarea cererii de recurs, recurenta a arătat în esenţă că, soluţia recurată este una nelegală şi netemeinică, dispusă prin aplicarea greşită a normelor de drept material.

Criticile aduse sentinţei civile nr. 130 din 14.06.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia:

1. Răspunsul intimatului - pârât Guvernul României dat prin Adresa nr. x/14.02.2017 nu ar putea fi asimilat unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii:

Recurenta arată că, nu este de acord cu cele reţinute de către instanţa de fond, având în vedere următoarele:

În vederea compensării restricţiilor şi interdicţiilor de recoltare a masei lemnoase prin instituirea unor zone de protecţie de tip funcţional T1/T2 (Natura 2000), legiuitorul, prin acte normative succesive a instituit, în sarcina statului, obligaţia de a acorda ajutoarele de stat solicitate.

Adoptarea Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al ajutoarelor de stat pentru lipsa de folosinţă a terenurilor forestiere cu suprafeţe cuprinse în ariile protejate Natura 2000, tipul funcţional T1/T2 este o obligaţie pozitivă asumată de statul român - prin autorităţile competente.

Mai mult, ne aflăm în situaţia în care, dreptul recurentei -reclamante este afectat de o condiţie pur potestativă din partea Guvernului României în condiţiile în care legea internă îi impune o obligaţie de rezultat aceea de a adopta Norme metodologice privind modalitatea de solicitare de calcul şi de acordare a compensaţiilor.

Această situaţie conduce la golirea de conţinut a dreptului recurentei-reclamante, fiind expuşi unui abuz din cauza nerespectării atât a legislaţiei unionale, cât şi celei interne. Astfel, acest drept la compensaţii devine unul iluzoriu.

Mai mult decât atât principiul, speranţei legitime este indisolubil legat de statul de drept.

În virtutea acestui principiu, organele statului sunt obligate să acţioneze în conformitate cu dispoziţiile legale şi să respecte speranţele legitime întemeiate pe prevederile legale în vigoare, indivizii putând conta pe previzibilitatea normelor legal adoptate şi fiind astfel în măsură să îşi planifice viitorul în contextul drepturilor conferite de aceste dispoziţii.

Recurenta reclamantă ca beneficiară a ajutorului financiar recunoscut printr-o lege, are o firească speranţă legitimă privind stabilitatea şi coerenţa legislativă, astfel încât să poată beneficia neîngrădit de drepturile legal dobândite.

2. Respingerea ca nefondată a solicitării recurentei - reclamante de obligare a Guvernului României la adoptarea unui proiect de hotărâre de guvern, având în vedere avizul pozitiv dat de Comisia Europeană şi de intimata -pârâtă de rând 2, care a stat la baza Deciziei nr. C (2012) 516 final/19.07.2012.

Ab initio, dacă s-ar analiza această situaţie strict pe baza oportunităţii adoptării actelor administrative de către autorităţile publice, chestiunile trebuie tranşate în sensul acoperirii vidului legislativ. Per a contrario, opinează că statul şi-ar încălca obligaţia asumată prin actele normative europene de reglementare a acestor tipuri de compensaţii.

De asemenea, a arătat că, în concordanţă cu art. 50 alin. (2) din Codul Administrativ, aprecierea necesităţii şi oportunitatea emiterii actelor administrative ale Guvernului aparţin acestuia. După cum facil se poate observa această oportunitate a adoptării, modificării ori completării unui act administrativ se află în relaţie de interdependenţă cu necesitatea acestora.

În consecinţă, oportunitatea şi necesitatea în emiterea actului administrativ care reglementează acordarea acestor compensaţii trebuie privită în strânsă legătură cu obligaţia impusă prin Regulamentul nr. 1305/18.12.2013 al Uniunii Europene de acordare a acestor ajutoare de stat, a Directivelor incidente si prin Decizia Comisiei Europene nr. C(2012) 5166 final/19.07.2012, care în baza principiului aplicabilităţii directe a dreptului unional în legislaţia naţională - au caracter obligatoriu de la data publicării în JOUE, fără a mai fi necesară transpunerea lor.

Potrivit art. 4 pct. 4 din O.O. nr. 14/2010 "Guvernul este abilitat să acorde forme de ajutor de stat permise conform art. 1 în următoarele domenii: plăţi Natura 2000 si plăţi aferente Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei".

După cum s-a reţinut în cadrul Deciziei nr. 36/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dezlegata unei chestiuni de drept "Prin Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010 a fost stabilit cadrul juridic privind condiţiile generale pentru acordarea ajutoarelor de stat în agricultură, în conformitate cu Liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier 2007-2013. În concret, prin art. 4 lit. s) pct. 4 din acest act normativ se conferă Guvernului competenţa de a acorda forme de ajutor de stat pentru activităţile de dezvoltare rurală, respectiv pentru plăţile Natura 2000".

Conform art. 5 din O.G. nr. 14/2010 "normele metodologice privind modul de acordare a ajutoarelor de stat prevăzute la art. 4 se aprobă prin hotărâri ale Guvernului, cu respectarea prevederilor comunitare şi naţionale în domeniul ajutorului de stat, şi reglementează scopul, obiectivul, durata, cuantumul ajutorului exprimat ca procent din cheltuiala eligibilă şi valoare în RON, fluxurile financiare pentru acordarea ajutoarelor de stat, criteriile de eligibilitate, procedurile de implementare, supraveghere şi control".

Din coroborarea dispoziţiilor menţionate anterior, rezultă obligaţia Guvernului de a adopta fara echivoc, nemaifiind o chestiune de oportunitate, o hotărâre de guvern pentru aprobarea normelor metodologice de acordarea, utilizare si control a compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă.

Astfel, potrivit legislaţiei naţionale în materie prin coroborarea cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, oportunitatea în adoptarea actelor administrative nu poate fi privită ut singuli în contextul competenţelor oferite de către România, Uniunii Europene prin Tratatul de Aderare din 2007.

În ceea ce priveşte forma cu privire la modalităţile şi condiţiile de compensare pe care ar trebui să o aibă normele metodologice de punere în aplicare, recurenta arată că, a solicitatat adoptarea în forma exactă dorită de Guvern; mai mult, a arătat că, există dejn un proiect cu toate avizele necesare, unicul motiv pentru care nu a intrat în vigoare fiind simpla pasivitate a executivului prin neînaintarea proiectului final de Hotărâre de Guvern corectat de către Monitorul Oficial din nou la această din urmă instituţie.

De altfel, puterea discreţionară a autorităţilor publice recunoscută de legiuitor prin posibilitatea reglementată de dispoziţii legale citate cu privire la modalitatea de solicitare, de calcul şi de acordare a compensaţiilor, nu trebuie confundată cu excesul de putere.

Noţiunea de putere discreţionară desemnează o anumită marjă de libertate în decizie şi acţiune, posibilitatea de a alege între mai multe atitudini posibile. Ceea ce este foarte important, putere discreţionară comporta o marja de liberă decizie, dar implicit prin ea însăşi o anumita limită pentru că exercitarea ei să nu devină abuzivă.

În principiu, controlul jurisdicţional nu poate fi exercitat asupra libertăţii de apreciere lăsate de legiuitor la dispoziţia administraţiei, în ceea ce priveşte fondul actului, dimpotrivă, el poate exista cu uşurinţă asupra formelor şi procedurilor impuse organului administrativ obligatoriu de urmat chiar şi în situaţii, în care legea i-a conferit o largă putere discreţionare asupra fondului.

De altfel, cu privire la oportunitatea actelor administrative Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia 2702/2018 în mod judicios a statuat "Dreptul de apreciere semnifică posibilitatea autorităţii administrative de a decide asupra oportunităţii unei atitudini sau acţiuni concretizată ulterior în emiterea/adoptarea unui act administrativ care prin efectele produse va interveni asupra realităţii înconjurătoare în sensul modificării acesteia, modificare ce ar trebui să fie întotdeauna în conformitate cu interesul general şi cu respectarea drepturilor particularilor. Curtea a mai evidenţiat că oportunitatea actului administrativ este o consecinţă a dreptului de apreciere al autorităţilor publice şi poate face obiectul controlului judecătoresc în limitele mai sus menţionate".

Or, în cauză, "oportunitatea" de a nu adopta normele metodologice impuse atât în plan autohton, cât şi european încalcă în mod flagrant dreptul de proprietate în viziunea art. 1 Protocolul 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului prin restricţionarea prerogativei ius fruendi a emolumentului şi prin refuzul de a acorda compensaţiile recunoscute de lege.

3. Respingerea capetelor de cerere, prin care s-a solicitat obligarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor la plata compensaţiilor şi accesoriilor acestora.

Dată fiind respingerea primelor două petite ale acţiunii, instanţa a conchis că Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor nu va putea fi obligat la plata compensaţiilor şi accesoriilor acestora prin prisma lipsei cadrului legislativ care să prevadă posibilitatea acordării acestuia.

Astfel, a solicitat instanţei, casarea parţială a hotărârii şi obligarea Guvernului la adoptarea cadrului normativ necesar pentru acordarea ajutorului de stat aşa cum este el reglementat în dispoziţiile legale incidente pentru perioada de referinţă 2010-2013.

Totodată, a arătat că, adoptarea acestei Hotărâri de Guvern nu contravine dispoziţiilor art. 15 din Constituţie cu privire la neretroactivitatea legii.

Această chestiune rezidă datorită faptului că acordarea compensaţiilor în cele din urmă, după 7 ani în care recurentele au fost private dreptul de proprietate privată, ar veni în recunoaşterea dreptului de a beneficia de ajutorul de stat deja existent atât din punct de vedere reglementărilor unionale, cât si a celor naţionale.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Constituţia României dreptul de proprietate precum şi creanţele asupra statului sunt garantate.

Pentru că prin codul silvic s-a interzis parţial acest drept, legiuitorul a obligat Guvernul la plata de despăgubiri în condiţiile arătate mai sus. Acest drept a fost recunoscut recurentei reclamante din momentul în care practic a fost interzisă exploatarea în regim silvic a masei lemnoase deţinute în proprietate.

Esenţa acestui litigiu constă tocmai în faptul că, prin limitarea drastica a dreptului de proprietate prin lege şi refuzul nejustificat al executivului să acorde despăgubirile stabilite tot prin lege, (prin adoptarea unor norme metodologice-norme care nu sunt de sine stătătoare, ci sunt subsidiare unei legi organice) şi prin aceasta se încalcă în mod flagrant dispoziţiile art. 44 şi 53 din Constituţia României.

Astfel, prin dispoziţia imperativă a legii pentru terenurile din arii naturale protejate deţinute în regim de proprietate privată sau concesionate proprietarii ori concesionarii vor primi compensaţii pentru respectarea prevederilor restrictive din planul de management al ariei naturale protejate ori pentru măsurile de conservare instituite.

În consecinţă, recurenta deţine o speranţă legitimă însensul art. 1 al Protocolul 1 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, constând în tocmai dreptul de a fi acordate compensaţii pentru ingerinţa în dreptul de proprietate.

În speţă, există o restrângere al dreptului de proprietate, sau mai precis uneia dintre prerogativele sale potrivit Convenţiei art. 1 paragraful 2, respectiv exercitarea folosinţei bunurilor si a productelor m conformitate cu interesul general.

În jurisprudenţa sa constantă, Curtea europeană a reţinut că marja de apreciere a statului este mult mai largă decât în cazul privării de proprietate, rezultând din însăşi textul legal "dreptul statelor de adoptă măsurile legale necesare" nu este absolută, ci supusă controlului de proporţionalitate.

Altfel spus, în principiu, statele sunt libere să adopte orice măsuri prin care să poată fi controlată folosinţa dreptului de proprietate cu condiţia ca acestea să fie proporţionale în raport cu scopul urmărit.

Raportat la speţa de faţă, există o ingerinţă legală în exercitarea dreptului de proprietate al recurentei.

Cu toate acestea, îngrădirile suferite în privinţa dreptului de folosire a bunului recurentei care nu ar fi însoţite de un mecanism care să permită să compenseze această sarcină, astfel cum prevede în mod expres legea, nu ar păstra un echilibru just între protejarea dreptului de a folosi bunul şi cerinţele interesului general.

În acest sens, Curtea Europeană în practica sa constantă a apreciat că, instanţele trebuie să analizeze în concret şi în funcţie de circumstanţele cauzei justul echilibru care trebuie respectat între dreptul la respectarea proprietăţii şi interesul general care a stat la baza adoptării legislaţiei restrictive (cauza Spanoche c. României, cauza Vănătoru c. României.)

În mod similar, în Cauza Maria Atanasiu şi alţii c. României (C-30.767/05 şi C-33.800/06), hotărârea din 12.10.2001, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cadrul paragrafului nr. 120:

"120. În ceea ce priveşte posibilitatea de a sancţiona întârzierea autorităţilor administrative în analizarea cererilor, Curtea observă că, prin decizia din data de 19 martie 2007, Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie au hotărât ca, în lipsa unui răspuns din partea autorităţilor administrative în termenul legal, instanţele să fie abilitate să statueze în locul lor asupra fondului cererilor şi să dispună, dacă este cazul, restituirea bunurilor. Acest recurs a devenit efectiv la data de 12 noiembrie 2007, la data publicării sale în Monitorul Oficial (Faimblat, menţionată mai sus, § 42)".

În drept, recurenta a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi toate prevederile legale menţionate în cuprinsul cererii de recurs.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul -pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a formulat întâmpinare prin care a înţeles să invoce, pe cale de excepţie, prescripţia dreptului material la acţiune, în temeiul art. 3 din Decretul 167/1958.

Potrivit Deciziei nr. ÎCCJ nr. 1/2014 "prescripţiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeaşi dată, rămân supuse dispoziţiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, astfel încât atât instanţele de judecată, din oficiu, cât şi părţile interesate pot invoca excepţia prescripţiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011". H.G. nr. 861/2009 reprezenta cadrul legal privind acordarea compensaţiilor băneşti datorită funcţiilor de protecţie stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, valabil până la 31.12.2009.

Ulterior, conform Deciziei Î.C.C.J. nr. 36/2015, a fost condiţionată acordarea formelor noi de sprijin prevăzute de Legea nr. 46/2008 cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv compensaţiile reprezentând contravaloarea masei lemnoase nerecoltate de către persoanele fizice şi juridice, de o decizie favorabilă a Comisiei Europene de autorizare a ajutorului de stat şi să fie adoptate normele metodologice de stabilire şi acordare a sumelor de bani.

Astfel, dreptul recurentei-reclamante era afectat de o condiţie suspensivă, care a consolidat dreptul în mod retroactiv, după data stabilirii conformităţii ajutorului de stat cu dreptul Uniunii Europene, prin emiterea Deciziei nr. C(2012) 5166 final a Comisie Europene din 19.07.2012. Prin urmare, se reţine că momentul îndeplinirii condiţiei suspensive este data de 19.07.2012, dreptul recurentei-reclamante consolidându-se retroactiv din 01.01.2011.

Sub aspectul naturii juridice a termenului de prescripţie, sumele solicitate de către recurenta-reclamantă au natura juridică a unor compensaţii pentru restrângerea exerciţiului atributelor dreptului de proprietate, acordate unei persoane de drept privat. Aşa cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, analizând "natura juridică a creanţei constând în compensaţiile prevăzute de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare", s-a pronunţat în sensul că "deciziile definitive/irevocabile, deja pronunţate la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, demonstrează că practica judiciară este orientată constant către acelaşi gen de soluţie, în ceea ce priveşte natura juridică a creanţei constând în compensaţiile prevăzute de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic şi prescripţia dreptului material la acţiune, în sensul că respectivele compensaţii, solicitate în temeiul legal arătat, constituie o formă de ajutor de stat şi nu au natura juridica a unei crenţe bugetare fiscale, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 91 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscala, cu aplicarea dreptului comun în materie de prescripţie, reprezentat de Decretul nr. 167/1958" (pct. 38 din Decizia nr. 26/2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017). Acestea nu sunt creanţe bugetare, iar regimul juridic al prescripţiei extinctive se stabileşte în conformitate cu dreptul comun în materie.

Criticile referitoare la netemeinicia motivelor de recurs invocate de recurenta-reclamantă:

Pe fond, recurenta-reclamantă a solicitat, în contradictoriu cu pârâta, obligarea Ministerului la plata compensaţiilor băneşti, aferente anilor 2010 - 2013, în cuantum de 598.471,16 RON, reprezentând contravaloarea produselor nerecoltate din cauza funcţiilor de protecţie stabilite în recoltarea masei Lemnoase de pe suprafaţa de teren cu vegetaţie forestieră deţinută.

Netemeinicia demersului judiciar al recurentei-reclamante rezultă din faptul că, începând cu 06.06.2017 Hotărârea Guvernului nr. 447/2017 este actul normativ, emis în baza art. 99 din Legea nr. 46/2008 Codul silvic, ce transpune în dreptul intern Decizia Comisiei Europene nr. C(2016) 8769 final, prin reglementarea procedurii de solicitare şi acordare a compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care solicitanţii nu le-au putut recolta datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă pe perioada 2017 - 2020, procedură ce trebuie parcursă obligatoriu de către beneficiarii prevăzuţi la art. 3 alin. (1) din Hotărâre. Chiar dacă demersul recurentei-reclamante ar putea fi considerat ca fiind unul legitim la prima vedere, cel puţin în ceea ce ne priveşte, acţiunea acesteia are o serie de carenţe de natură a o lipsi de un temei rezonabil. În acest sens, a făcut trimitere la practica instanţelor care, în speţe similare, au respins acţiunile care aveau ca obiect acordarea compensaţiilor solicitate în temeiul art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic, pe considerentul Lipsei existenţei normelor metodologice care să reglementeze condiţiile şi modalitatea efectivă de acordare a acestora.

Î.C.C.J. a statuat cu caracter obligatoriu, în conformitate cu prevederile art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., prin decizia nr. 36/2015, faptul că "pentru acordarea compensaţiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată, şi de art. 4 lit. s) pct. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010, cu modificările şi completările ulterioare, după data de 1 ianuarie 2010, trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat şi să fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condiţiile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010." Aşa cum rezultă din decizia sus amintită, Normele adoptate prin H.G. nr. 861/2009 nu îşi mai produc efectele juridice după intrarea în vigoare a O.G. nr. 14/2010. Din aceste prevederi legale se constată că, pentru perioada ulterioară datei de 01.01.2010, calculul şi acordarea compensaţiilor prevăzute de Legea nr. 46/2008 nu se pot realiza în lipsa unor norme metodologice adoptate prin hotărâri ale Guvernului. Or, aceasta condiţie nu este îndeplinită în cauza de faţă, care are ca obiect acordarea de compensaţii aferente perioadei 2010-2013, deoarece H.G. nr. 447/2017 prin care au fost adoptate aceste norme metodologice vizează exclusiv perioada ulterioară datei de 05.07.2017, aşa cum rezultă expres din art. 7 alin. (5) din acest act normativ.

În considerarea celor sus-menţionate, apreciază că, dreptul recurentei-reclamante de a cere compensaţii în temeiul art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 este afectat de o modalitate, respectiv de o condiţie suspensivă pozitivă a cărei îndeplinire depinde de adoptarea şi publicarea în Monitorul Oficial a normelor metodologice de acordare a compensaţiilor pentru perioada 2010-2013. În atare situaţie, având în vedere efectele condiţiei, însuşi dreptul recurentei- reclamante este afectat de această modalitate prin aceea că existenţa lui şi implicit, existenţa obligaţiei corelative a Ministerului de a achita aceste compensaţii, pendente conditione, se află sub semnul incertitudinii. Astfel, recurenta-reclamantă, în calitate de creditor a obligaţiei de plată a compensaţiilor care pretind că i se cuvin, nu poate cere executarea acestei obligaţii având în vedere faptul că, până la îndeplinirea condiţiei suspensive, dreptul său nu există şi, deci, nu poate fi valorificat.

Nici obligaţia corelativă acestui drept, obligaţie care rezidă în sarcina Ministerului, în calitate de autoritate publică centrală care răspunde de silvicultură, nu poate fi realizată atât timp cât nu a fost îndeplinită condiţia suspensivă de adoptare şi publicare a normelor metodologice în Monitorul Oficial. Atât timp cât nu au fost adoptate şi publicate în Monitorul Oficial normele metodologice de acordare a compensaţiilor solicitate, nu există temei de drept pentru acordarea lor, motiv pentru Î.C.C.J. s-a pronunţat prin decizia nr. 36/2015. Decizia nr. C (2016)8769/03.01.2017 prin care Comisia Europeană a aprobat schema de ajutor de stat în domeniul forestier propusă prin proiectul de act normativ care a devenit ulterior H.G. nr. 447/2017, nu are aplicabilitate directă în dreptul intern şi nu poate constitui ea singură un temei legal pentru acordarea acestor compensaţii în lipsa adoptării hotărârii de Guvern, deoarece prin decizia sa, Comisia Europeană a constatat doar că, intenţia autorităţilor române de a acorda despăgubiri nu contravine legislaţiei europene în materia ajutoarelor de stat, fără ca prin această decizie să se stabilească efectiv dreptul proprietarilor de păduri la primirea acestor compensaţii. Relevante în acest sens sunt dispoziţiile cuprinse în art. 7 din Regulamentul (CE) NR. 659/1999 din care rezultă fără echivoc că, printr-o astfel de decizie Comisia Europeană analizează doar dacă măsura de ajutor de stat propusă de statul membru este compatibilă cu piaţa comună europeană. Decizia Comisiei europene nu poate reprezenta ea singură temeiul legal pentru acordarea acestor compensaţii, iar în lipsa normelor metodologice autorităţile publice nu au un temei legal pentru a calcula şi aviza sumele reprezentând compensaţii.

În concluzie, atât timp cât nu a fost îndeplinită condiţia suspensivă de adoptare şi publicare a normelor metodologice de acordare a compensaţiilor în Monitorul Oficial, acordarea compensaţiilor în temeiul art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic nu se poate realiza, drept pentru care apreciază că, demersul judiciar al recurentei-reclamante este lipsit de consistenţă juridică. Pentru toate considerentele invocate în prezenta întâmpinare, a arătat că, instituţia intimată nu poate fi obligată la plata compensaţiilor aferente perioadei 2010-2013 decât prin prisma respectării unor prevederi legale, care presupune şi existenţa unor norme metodologice care reglementează acordarea, utilizarea şi controlul compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite.

Prin urmare, solicită instanţei de control judiciar admiterea excepţiei dreptului material la acţiune şi respingerea acţiunii ca prescrisă, iar în cazul în care instanţa va trece peste argumentele invocate în susţinerea acestei excepţii, să dispună respingerea recursului faţă de intimat ca nefondat şi menţinerea sentinţei civile nr. 130/14.06.2018 a Curţii de Apel Alba Iulia.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile C. proc. civ., Legii nr. 554/2004, Legii nr. 46/2008 şi ale oricărui alt act normativ incident.

La rândul său, recurenta-reclamantă a depus note scrise.

1.5. Procedura derulată în recurs

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de comunicare a actelor de procedură către părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa prin prisma motivelor de recurs invocate, a susţinerilor părţilor, a dispoziţiilor legale incidente, se reţin următoarele:

Prealabil, Înalta Curte constată că, prin întâmpinare, intimatul pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată în faţa instanţei de fond de către intimatul pârât Guvernul României. Instanţa de control judiciar, o va analiza ca o apărare de fond, câtă vreme acest intimat MMAP nu a formulat recurs împotriva încheierii de şedinţă din data de 21.02.2018, prin care a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi nici împotriva sentinţei civile nr. 130 din 14 iunie 2018.

Înalta Curte, constată că, instanţa de fond, în mod legal a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune prin încheierea din data de 21.02.2018, în raport de dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, avându-se în vedere şi faptul că, adresa nr. x/14.02.2017 emisă de intimatul pârât Guvernul României, prin care recurentei reclamante i-a fost comunicat refuzul la data de 14.02.2017, iar acţiunea a fost introdusă pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia la data de 20.03.2017, deci în termenul legal de 6 luni.

Recurenta reclamantă A. şi-a întemeiat recursul pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Cu privire la criticile invocate prin cererea de recurs, Înalta Curte reţine că sunt întemeiate, în limita şi pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond în mod judicios a reţinut că, raportat la prevederile art. 97 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic coroborat cu art. 4 şi 5 din O.G. nr. 14/2010 şi prin interpretarea dată de Decizia nr. 36/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dezlegarea unei chestiuni de drept, intimatul Guvernul României are obligaţia de a adopta o hotărâre de guvern pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control a compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie - stabilite prin amenajamente silvice, aferenta anilor 2010-2013.

Însă, instanţa de fond în mod eronat a reţinut faptul că, refuzul Guvernului exprimat prin Adresa nr. x/14.02.2017 nu poate fi asimilat unui refuz nejustificat.

Instanţa de control judiciar constată că, răspunsul intimatului - pârât Guvernul României dat prin Adresa nr. x/14.02.2017 este un refuz nejustificat - în accepţiunea art. 2 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 554/2004 - de soluţionare a cererii de adoptare a unei Hotărâri de Guvern privind adoptarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al ajutorului de stat în domeniul forestier, pentru perioada 2010-2013, într-un termen rezonabil, conform prevederilor art. 4 lit. s) pct. 4 coroborat cu art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 14/2010, aşa cum rezultă din considerentele expuse în continuare.

În vederea compensării restricţiilor şi interdicţiilor de recoltare a masei lemnoase prin instituirea unor zone de protecţie de tip funcţional T1/T2 (Natura 2000), legiuitorul, prin acte normative succesive a instituit, în sarcina statului, obligaţia de a acorda ajutoarele de stat solicitate.

În conformitate cu art. 50 alin. (2) din Codul Administrativ, aprecierea necesităţii şi oportunitatea emiterii actelor administrative ale Guvernului aparţin acestuia. Această oportunitate a adoptării, modificării ori completării unui act administrativ se află în relaţie de interdependenţă cu necesitatea acestora.

În speţă, oportunitatea şi necesitatea în emiterea actului administrativ, care reglementează acordarea acestor compensaţii trebuie privită în strânsă legătură cu obligaţia impusă prin Regulamentul nr. 1305/18.12.2013 al Uniunii Europene de acordare a acestor ajutoare de stat, a Directivelor incidente si prin Decizia Comisiei Europene nr. C(2012) 5166 final/19.07.2012, care în baza principiului aplicabilităţii directe a dreptului unional în legislaţia naţională - au caracter obligatoriu de la data publicării în JOUE, fără a mai fi necesară transpunerea lor.

Raportat la efectul direct atât al Regulamentului cât şi a Deciziei menţionate ante, trebuie amintit că deşi, având în vedere însăşi natura şi funcţia lor de izvoare ale dreptului Uniunii, dispoziţiile lor au în general un efect imediat, fără a fi necesară adoptarea unor norme de punere în aplicare, totuşi, prin excepţie, acestea pot necesita adoptarea unor norme metodologice pentru a avea efectul scontat (Ketela, C - 592/11, parag. 35, Del- Zemplin Nektar Leader Nonprofit, C -24/13 parag. 14, Szatmari Malom C -135/13 parag. 54).

Acest aspect trebuie nuanţat: Este cert că statele membre pot adopta măsuri pentru aplicarea unui Regulament, cum este cel menţionat supra, ce instituie obligaţia Plăţilor Natura 2000, dacă prin aceasta nu împiedică aplicabilitatea directă a Regulamentului ca act din cadrul dreptului Uniunii şi doar exercită marja de apreciere acordată prin regulament, rămânând totodată în limitele dispoziţiilor acestuia (Ketela, C - 592/11, parag. 36, Szatmari Malom C -135/13 parag. 55).

Totodată, în concordanţă cu jurisprudenţa consistentă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, restricţiile adoptate de statele membre nu trebuie să elimine obiectivul de compensare urmărit de sistemul de plăţi Natura 2000 (Hotărârea CJUE din 30 martie 2017, Lingurar, C-315/J6).

În fapt, între anii 2010 - 2013 tocmai în această ipoteză se regăseşte recurenta-reclamantă: i s-au impus restricţii şi interdicţii drastice cu privire la recoltarea masei lemnoase prin intermediul legislaţiei în materie si s-a eliminat pana în prezent practic, prin întârzierea nejustificată de adoptare a Normelor Metodologice orice drept recunoscut prin Regulamentul nr. 1035/18.12.2013 al Uniunii Europene cu privire la compensaţiile ce îi reveneau.

În acelaşi sens, în cauza Tachograph, C - 128/78, CJUE a constatat că Marea Britanie şi-a încălcat obligaţiile ce decurg din Tratatul CEE, pentru că deşi legislativul a adoptat normele de punere în aplicare impuse de regulament, prin dispoziţiile acestora a neutralizat practic prevederile regulamentului.

Concluzionând, Înalta Curte observă că, adoptarea Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al ajutoarelor de stat pentru lipsa de folosinţă a terenurilor forestiere cu suprafeţe cuprinse în ariile protejate Natura 2000, tipul funcţional T1/T2 este o obligaţie pozitivă asumată de statul român - prin autorităţile competente.

Recurenta reclamantă ca beneficiară a ajutorului financiar recunoscut printr-o lege, respectiv, Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic şi O.G. nr. 14/2010, are o speranţă legitimă privind stabilitatea şi coerenţa legislativă, astfel încât să poată beneficia neîngrădit de drepturile legale.

Înalta Curte constată că, există deja finalizat, dosar fond, un Proiect de H.G.; acesta a primit toate avizele interne - din partea celorlalte Ministere, Nota de fundamentare, Consiliul Legislativ, samd -, precum şi avizul extern al Comisiei Europene - prin Decizia nr. C(2012) 5166 final/19.07.2012, singura formalitate care mai trebuie îndeplinită fiind adoptarea şi publicarea în Monitorul Oficial al României a acestei Hotărâri de Guvern în această forma sau sub o altă formă susţinută de Guvern.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a iniţiat, elaborat şi finalizat un proiect de H.G.; acesta a fost trimis către Guvernul României (proiectul de hotărâre privind aprobarea Normelor Metodologice de acordare, utilizare şi control a ajutoarelor de stat privind acordarea de compensării) alături de toate avizele necesare.

Sunt neîntemeiate criticile recurentei referitoare la respingerea capetelor de cerere, prin care s-a solicitat obligarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor la plata compensaţiilor şi accesoriilor acestora.

Astfel, în primul rând, Înalta Curte are în vedere Decizia ÎCCJ nr. 36/2015 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din data de 29 aprilie 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, şi s-a stabilit că:

"Pentru acordarea compensaţiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată, şi de art. 4 lit. s) pct. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010, cu modificările şi completările ulterioare, după data de 1 ianuarie 2010, trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat şi să fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condiţiile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010".

Pe de altă parte, aşa cum s-a reţinut anterior, procedura internă necesară acordării ajutoarelor de stat vizate de Decizia Comisiei Europene nu a fost încă finalizată, în condiţiile în care nu a fost adoptată şi publicată în Monitorul Oficial al României hotărârea Guvernului pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al ajutorului de stat pentru compensaţii reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000.

Astfel, în raport de cele expuse anterior, întrucât, în prezent, nu există baza legală pentru acordarea compensaţiilor, în lipsa hotărârii Guvernului cu obiectul de reglementare sus-menţionat, rezultă că, celelalte capete de cerere formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, sunt prematur formulate.

III. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A..

Va casa sentinţa recurată şi, rejudecând:

Va admite în parte acţiunea reclamantei A..

Va obliga pârâtul Guvernul României la adoptarea Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control a compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, în vederea soluţionării cererii privind compensaţiile aferente perioadei 2010-2013, formulată de reclamantă.

Va respinge capetele de cerere formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, ca prematur formulate.

În conformitate cu prevederile art. 494 C. proc. civ. coroborat cu art. 453 C. proc. civ. va obliga pârâţii în solidar la plata către reclamanta A., a sumei de 4.421,43 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în:

taxă judiciară de timbru (fond şi recurs) în cuantum de 700 RON

carburant în cuantum de 221,43 RON

onorariu avocaţial în sumă de 3.500 RON cu aplicarea art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 130 din 14 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite în parte acţiunea reclamantei A..

Obligă pârâtul Guvernul României la adoptarea Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control a compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, în vederea soluţionării cererii privind compensaţiile aferente perioadei 2010-2013, formulată de reclamantă.

Respinge capetele de cerere formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, ca prematur formulate.

Obligă pârâţii în solidar la plata către reclamanta A., a sumei de 4.421,43 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în:

taxă judiciară de timbru (fond şi recurs) în cuantum de 700 RON

carburant în cuantum de 221,43 RON

onorariu avocaţial în sumă de 3.500 RON cu aplicarea art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iunie 2021.