Audit findings and warranty payment order annulled; Court of Accounts' appeals dismissed as unfounded.

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României:

- suspendarea executării măsurii nr. 11.12 din Deciziei nr. 06/V/21.07.2017 emisă de Curtea de Conturi a României Departamentul V, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a prezentei contestaţii, conform art. 15 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ;

- anularea pct. III.2 din Raportul de audit financiar şi a pct. III.2 din Procesul-verbal de constatare nr. B1694/SRI/23.06.2017, înregistrate la Departamentul V sub nr. x/26.06.2017, încheiate în urma auditului financiar asupra contului de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016 efectuat la Casa Naţională de Pensii Publice;

- anularea măsurii stabilite la pct. 11.12 din Decizia Curţii de Conturi nr. 06/V/21.07.2017;

- anularea încheierii nr. 88/03.10.2017 emisă de Curtea de Conturi a României Departamentul V, comunicată Casei Naţionale de Pensii Publice în data de 06.10.2017, prin care s-a respins contestaţia formulată de instituţia noastră împotriva măsurii stabilite la pct. 11.12 din Decizia Curţii de Conturi nr. 6/V/2017.

1.2. Hotărârile pronunţate în cauză

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2071 din 25 iunie 2019, a admis acţiunea reclamantei Casa Naţională de Pensii Publice, având ca obiect anulare act administrativ, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României şi, în consecinţă: a anulat punctul III.2 din Raportul de audit financiar şi punctul III.2 din Procesul-verbal de constatare nr. B1694/SRI/23.06.2017, înregistrate la Departamentul V sub nr. x/26.06.2017, a anulat măsura stabilită la punctul II.12 din Decizia Curţii de Conturi nr. 06/V/21.07.2017 şi încheierea nr. 88/03.10.2017 emisă de pârâtă - Departamentul V.

La data de 14.04.2020, reclamanta Casa Naţională de Pensii Publice a formulat cerere de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 2071/25.06.2019, în sensul de a se dispune obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariul pentru expert desemnat în specialitatea informatică.

Prin sentinţa nr. 141 din 02 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea reclamantei Casa Naţională de Pensii Publice de completare a sentinţei civile nr. 2071/25.06.2019 din dosarul civil nr. x/2017 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a Veche de contencios administrativ şi fiscal şi, în consecinţă, a dispus completarea dispozitivul sentinţei civile nr. 1974/11.06.2019 din dosarul civil nr. x/2017 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a veche de contencios administrativ şi fiscal, în sensul următor:

- se adaugă în motivarea sentinţei şi în dispozitiv enunţul cu următorul conţinut:

"Obligă pârâta Curtea de Conturi, în temeiul art. 453 C. proc. civ., să plătească reclamantei Casa Naţională de Pensii Publice cheltuieli de judecată reprezentând onorariul expertului judiciar în cuantum de 1000 RON şi taxă judiciară timbru 70 RON"

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Pârâta Curtea de Conturi a României a promovat recurs împotriva sentinţei civile nr. 2071 din 25 iunie 2019 şi împotriva sentinţei civile nr. 141 din 02 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în conformitate cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 şi urm. C. proc. civ. .

Cu privire la recursul formulat împotriva sentinţei nr. 2071 din 25 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017:

În motivarea recursului formulat împotriva sentinţei nr. 2071 din 25 iunie 2019, recurenta pârâtă a arătat în esenţă că, primul motiv de recurs pe care îl susţine este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât hotărârea pronunţată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii.

Motivarea soluţiei este contradictorie, având în vedere că, pe de o parte, instanţa de fond stabileşte inaplicabilitatea în cauză a Legii nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile associate acestora, pentru ca mai apoi să procedeze contradictoriu, în sensul că, reţine ca aplicabile texte din acest act normativ.

Totodată, desi obiectul cauzei îl constituie nelegalitatea achitării serviciilor de garanţie a echipamentelor hardware, instanţa de fond concentrează cercetarea în fond, orientează expertiza pe obiective neconcludente soluţionării cauzei şi soluţionează cauza pe motive străine cauzei. Instanţa de fond confundă serviciile de mentenanţă cu serviciile de garanţie, or contraprestaţia serviciilor de mentenanţă nu au făcut obiectul măsurii. Legalitatea acestora nu a fost pusă în discuţie prin actele de control. Obiectul abaterii îl constituie plata serviciilor de garanţie pentru echipamente IT, post implementare, despre care, chiar reclamanta susţinea că, au natura unor asigurări de bunuri.

Recurenta a mai susţinut că, soluţia este nemotivată şi faţă de împrejurarea că, desi expertiza efectuată în cauză este doar specialitatea informatică, expertul nu a răspuns tuturor obiecţiunilor formulate, iar instanţa de fond a reţinut concluziile expertului în aspect care exceed competenţelor acestuia. De exemplu, concluziile expertului nu au lămurit corespondenţa dintre atribuţiile angajaţilor cu specialitatea IT şi obiectul contractelor subsecvente încheiate.

Prin urmare, instanţa de fond nu a avut în vedere atribuţiile angajaţilor IT ai intimate, care puteau desfăşura o parte a serviciilor externalizate, fără a mai fi nevoie de contractarea acestora.

În ceea ce priveşte respectarea de către reclamantă a propriului ROF pe linia angajării şi formării profesionale a specialiştilor IT, expertul face trimitere tot la "analiza tehnico-economică de la momentul încheierii contractului de finanţare pentru dezvoltarea şi implementarea aplicaţiei. În consecinţă, dacă la acel moment decizia de implementare a unei aplicaţii realizată de un terţ, în regim finanţat, la momentul efectuării expertizei, respectiv al contestaţiei unui act de control care are ca obiect contravaloarea unor servicii de întreţinere, expertul nu se poate apleca asupra prevederilor ROF invocate". În alte cuvinte, expertul declină competenţa asupra lămuririi acestore aspect care fundamentează actul de control şi implicit măsura dispusă. Contrar, prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanţa nu lămureşte aceste împrejurări prin propria analiză.

Nici împrejurările ce se doreau a fi lămurite prin obiecţiunile formulate la cel de al doilea obiectiv nu sunt rezolvate de expert şi de instanţă - fila x, referitoare la încheierea contractului subsecvent de prestări servicii nr. x/29.12.2015 cu S.C. A. S.A. în mod independent de limitele şi condiţiile stabilite de Acordul Cadru nr. 135/IC/25.07.2013. Expertul a luat act "de existenţa unor contracte distincte pentru serviciile enumerate", dar îşi declină competenţa apreciind că, excede competenţelor domeniului propriu de expertiză informatic.

Instanţa nu a analizat şi nu s-a pronunţat pe aspectele de nelegalitate referitoare la scoaterea din gestiunea CNPP a echipamentului înlocuit fără respectarea prevederilor legale în vigoare cu privier la scoaterea din funcţiune şi casarea activelor fixe deţinute de instituţiile publice.

Cel de al doilea motiv de casare este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta înţelegând să critice pentru nelegalitate hotărârea pronunţată având în vedere faptul că, instanţa de fond a făcut greşita aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, respectiv cele ale art. 2 pct. 33, art. 14 alin. (2), art. 22 alin. (2) lit. c) şi d) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, prevederile pct. 2. Lichidarea cheltuielilor şi pct. 3 Ordonanţarea cheltuielilor din Ordinul MFP nr. 1792/2002, O.G. nr. 119/1999, art. 5 alin. (1), art. 19, art. 20 şi art. 21 din Legea nr. 449/2003 republicată privind vânzarea produselor şi garanţiilor associate acestora, art. 6 alin. (1) şi (2) şi art. 9 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, art. 3 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 841/1995.

În opinia sa, legalitatea actelor atacate trebuia analizată de către instanţa de fond prin raportare la lipsa temeiului de drept în efectuarea cheltuielillor, raportat la prevederile art. 14 alin. (2) din legea nr. 500/2002.

În egală măsură, recurenta susţinut că, instanţa în mod eronat a făcut aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 449/2003.

Pe o parte stabileşte "văzând şi concluziile expertizei judiciare, că este temeinică şi legală susţinerea CNPP potrivit căreia în situaţia echipamentelor achiziţionate de CNPP în cadrul sistemului informatic B. nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 449/2003", pentru ca în continuare să stabilească exact contrariul: din analiza dispoziţiilor art. 11 alin. (6), art. 19 şi art. 20 din Legea nr. 449/2003 nu rezultă obligativitatea prestatorului de a emite un nou certificate de garanţie, nici ca durata garanţiei să fie aceeaşi cu aceea oferită pentru produsul iniţial.

În ceea ce priveşte neacordarea garanţiei pentru noul echipament, instanţa trebuia să aibă în vedere fie şi doar aspectul legat de faptul că, s-au încheiat contracte noi, în baza Acordului cadru, deci noi obligaţii contractuale. Urmând raţionamentul expertului, care opina că, garanţia urmează promisiunea iniţială, iar nu echipamentul, ar presupune că, în cazul încheierii de contracte cu noi furnizori, garanţia vechiul contract să se răsfrângă şi asupra noului contract încheiat cu un alt partener. Opinia expusă de expert şi însuşită de instanţă este indusă de faptul că, s-a păstrat furnizorul initial. În ipoteza unui alt furnizor, acesta nu ar mai fi ţinut de obligaţiile contractuale din contractual încheiat cu furnizorul iniţial, pentru că obligaţia de garanţie îi incumbă noului furnizor.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 486 şi urm., art. 488 pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., art. 1 alin. (1)-(3), art. 21 alin. (1), art. 22 lit. f), art. 23 şi art. 33 alin. (3) şi art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992, pct. 204, pct. 210 şi pct. 227 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specific Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, art. 18-20 din legea nr. 554/2004, art. 14, art. 23 alin. (1) şi art. 54 din Legea nr. 500/2002 prevederile pct. 2. Lichidarea cheltuielilor şi pct. 3 Ordonanţa cheltuielilor din Ordinul MFP nr. 1792/2002, Legea nr. 449/2003.

Cu privire la recursul formulat împotriva sentinţei nr. 141 din 02 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017:

Recurenta a solicitat casarea sentinţei civile nr. 141/02.06.2020, prin care s-a admis cererea de completare a sentinţei civile nr. 2071/25.06.2019 cu privire la capătul de cerere referitor la cheltuielile de judecată.

În subsidiar, a solicitat calificarea cererii ca o completare la motivele de recurs dezvoltate prin cererea de recurs nr. x/15.04.2020.

În fapt, prin sentinţa civilă nr. 2071/25.06.2019, instanţa de judecată a admis cererea de anulare a măsurii stabilită la pct. 12 din Decizia nr. 6/V/21.07.2017 şi încheierea nr. 88/2017 ca nelegale şi a omis a se pronunţa pe cererea de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă.

Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 141/02.06.2020, instanţa de fond a admis cererea de completare formulată de reclamantă şi a obligat Curtea de Conturi a României la plata cheltuielilor de judecată reprezentând 1.000 RON onorariu expert şi taxa judiciară de timbru de 70 de RON.

Apreciază ca fiind nelegală soluţia primei instanţe, drept pentru care în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. solicită admiterea recursului.

Sub un prim aspect, apreciază că, în mod eronat intanţa de fond a indicat exercitarea căii de atac de 5 zile de la pronunţare, raportat la prevederile art. 446 C. proc. civ. care stabilesc "încheierile pronunţate în temeiul art. 442 şi 443, precum şi hotărârea pronunţată potrivit art. 444 sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea."

Având în vedere că, sentinţa civilă nr. 2071/25.06.2019, a cărei completare a fost soluţionată de instanţa de fond prin sentinţa civilă nr. 141/02.06.2020, este supusă căii de atac a recursului în termen de 15 zile de la pronunţare, apreciază că, termenul legal de exercitare a recursului este tot de 15 zile de la comunicare şi nu de 5 zile de la pronunţare.

Prin hotărârea pronunţată instanţa de judecată a dispus obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, fără a avea în vedere dispoziţiile art. 453 C. proc. civ., care reglementează condiţiile în care partea care a pierdut procesul poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Din actele aflate la dosarul cauzei, rezultă faptul că actele de control au fost încheiate în baza documentelor puse la dispoziţie de către reclamant. În contextul în care actele administrative contestate au fost emise în baza documentaţiei pusă la dispoziţie de către entitatea verificată, apreciază că, eronat a fost reţinută în sarcina recurentei culpa procesuală şi implicit obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Actele de control întocmite de auditorii publici externi sunt acte întocmite în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în limitele permise de lege, de C., astfel că în cauză nu poate fi reţinută culpa procesuală a Curţii de Conturi a României.

Obligarea Curţii de Conturi la plata cheltuielilor de judecată pentru activitatea pe care o desfăşoară echivalează cu o sancţiune implicită că îşi face datoria.

Apreciază că, nu sunt incidente dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. în ceea ce priveşte obligarea instituţiei la suportarea cheltuielilor de judecată. Potrivit acestui text: "Partea care pierde procesul va fl obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Curtea de Conturi nu poate fi considerată "o parte care pierde procesul" pentru că, litigiul de faţă s-a născut din exercitarea atribuţiilor specifice ei şi misiunii pe care o îndeplineşte, care constă în garantarea legalităţii cheltuirii banului public, în egală măsură în care Curtea Constituţională garantează supremaţia Constituţiei.

Este firesc ca resursele financiare alocate funcţionării acestei autorităţi publice să fie utilizate în concordanţă cu misiunea constituţională şi legală pe care aceasta o are, iar obligarea la suportarea unor eventuale cheltuieli de judecată, echivalează cu o utilizare nelegitimă, neeficientă şi contrară interesului public al acestor resurse.

Aceasta este şi raţiunea pentru care O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, scuteşte Curtea de Conturi de la plata taxei de timbru.

Mutatis mudandis, aceleaşi raţionamente obligă ca instituţiile publice să fie scutite şi de la plata cheltuielilor de judecată. Are aplicaţie principiul idem jus edem ratio, aceeaşi soluţie juridică pentru aceeaşi situaţie de fapt.

Totodată, s-a mai arătat că, cheltuielile de judecată sunt disproporţionate în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei.

Lucrarea întocmită de expert şi pe care instanţa îşi întemeiază hotărârea pronunţată, după cum a arătat în recursul formulat, nu a fost lămuritoare.

Expertul nu şi-a exprimat opinia asupra mai multor obiective incuviinţate de instanţă, şi nici asupra obiecţiunilor formulate de recurenta, de asemeni încuviinţate de instanţă: analiza actelor de studii ale angajaţilor IT şi dacă aceştia puteau asigura serviciile care au fost externalizate, dacă serviciile de mentenanţă acopereau sau nu garanţia ce face obiectul aceluiaşi contract, astfel cum a detaliat în cererea de recurs formulată împotriva soluţiei pronunţată pe cererea de anulare.

Pe de altă parte, proporţionalitatea onorariului expertului cu valoarea ori complexitatea cauzei şi cu munca prestată de expert reprezintă o chestiune de temeinicie, lăsată la aprecierea instanţei de judecată, aceasta justificând reducerea onorariului expertului, astfel încât acesta să reflecte valoarea muncii depuse pentru întocmirea raportului de expertiză.

Concluzionând, apreciază că, faţă de munca depusă, de complexitatea cauzei, cheltuielile de judecată acordate, reprezentând onorariu expert, sunt disproporţionate, motiv pentru care a solicitat cenzurarea acestora.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 444, art. 446, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

1.4. Apărările intimatei

Intimata-reclamamtă Casa Naţională de Pensii Publice a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate, ca nefondate.

A arătat că, sentinţa civilă nr. 2071/25.06.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, este temeinică şi legală.

Prin sentinţa civilă nr. 2071/25.06.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, instanţa de fond în mod corect a admis acţiunea formulată de Casa Naţională de Pensii Publice, si în consecinţă a dispus:

"anularea punctul III.2 din Raportul de audit financiar şi punctul 111.2 din Procesul-verbal de constatare nr. B 1694/SRI123.06.2017, înregistrate la Departamentul V sub nr. x/26.06.2017; anularea măsurii stabilite la punctul II. 12 din Decizia Curţii de Conturi nr. 06/V/21.07.2017; anularea încheierii nr. 88/03.10.2017 emisă de pârâtă - Departamentul V.

În privinţa motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., s-a arătat că, pentru a se reţine incidenţa acestui motiv de casare trebuie ca hotărârea atacată să nu cuprindă motivele pe care se întemeiază şi inexistenţa acestora să împiedice exercitarea controlului judiciar sau să cuprindă motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Textul art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. consacră principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate în fapt şi în drept, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. rolul acestui text fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiţiei şi pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanţele superioare.

Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., ca de altfel şi cercetarea fondului cauzei au în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico - juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene (Hotărârea Ruiz Torija şi D. împotriva Spaniei, din 9 decembrie 1994, precum şi Hotărârea Higgins şi alţii împotriva Franţei, din 19 februarie 1998), instanţa nu este obligată să răspundă detaliat la fiecare argument al părţilor. Astfel, contrar susţinerilor recurentei - pârâte, instanţa de fond a analizat fondul cauzei deduse judecăţii prin prisma probatoriilor administrate şi a normelor incidente în materie, cu respectarea exigenţelor impuse de art. 425 alin. (1) din C. proc. civ.

De asemenea, nu există elementele de contradictorialitate în sentinţă, instanţa de fond reţinând acele argumente care au format convingerea judecătorului în a stabili că pretenţiile reclamantei CNPP sunt susţinute şi de concluziile expertizei judiciare.

Astfel, cu privire la situaţia echipamentelor achiziţionate de CNPP în cadrul sistemului informatic B., atât instanţa, cât şi expertul au ajuns la concluzia că, contrar celor susţinute de pârâta Curtea de Conturi a României, în cazul echipamentelor achiziţionate de CNPP nu rezultă obligativitatea prestatorului de a emite un nou certificat de garanţie, nici ca durata garanţiei şi fie aceeaşi cu cea oferită pentru produsul iniţial.

De asemenea, cu privire la susţinerea/constatarea pârâtei că, "deşi la nivelul Direcţiei Informatică şi Evidenţa Stagii de Cotizare din cadrul CNPP există 7 persoane cu studii în specialitatea IT, instituţia intimată a externalizat activităţile specifice de administrare-întreţinere a sistemului informatic în sarcina unui furnizor extern", instanţa de fond a înlăturat această susţinere, reţinând în mod judicios concluziile expertului, conform cărora, "niciunul dintre funcţionarii publici din cadrul Direcţiei Informatica nu aveau competenţa/specializarea pentru a asigura serviciile care au fost externalizate".

Acţiunea a fost analizată în raport de motivele prezentate în acţiunea dedusă judecăţii şi reţinute ca fondate şi de argumentele aduse în apărare de partea adversă, iar motivarea hotărârii recurate îndeplineşte cerinţele art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., făcând posibilă exercitarea controlului judiciar.

Motivarea primei instanţe răspunde exigenţelor legale, instanţa de fond arătând care sunt considerentele care au condus la adoptarea soluţiei.

Aşadar, sentinţa instanţei de fond supusă analizei cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia pronunţată, nu cuprinde motive contradictorii şi nici străine de natura cauzei, astfel că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de către recurenta - pârâtă Curtea de Conturi a României.

În ce priveşte invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. - "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material."

Soluţia pronunţată de către instanţa de fond este temeinică şi legală şi a fost dată cu aplicarea corectă a legii, fiind motivată în fapt şi în drept.

Instanţa de fond a făcut o corectă analiză a dispoziţiilor legale de drept substanţial, respectiv procesual, aplicabile în cauză, pe care le-a raportat la întreg probatoriul cu înscrisuri administrat în prezentul litigiu.

În contradictoriu cu motivele de recurs invocate de recurenta - pârâtă din prezenta cauză, a învederat următoarele:

Prin măsura dispusă la pct. 12 din Decizia nr. 6/21.07.2017 a Curţii de Conturi a României "plata nejustificată a unor servicii reprezentând garanţie echipamente hardware pentru sistemul informatic integrat "B." … Pentru echipamentul înlocuit furnizorul nu a acordat o nouă garanţie conform cadrului legal în domeniu, deşi echipamentele vechi au fost livrate de acelaşi furnizor pentru care garanţia a expirat în anul 2014.

Scoaterea din gestiunea CNPP a echipamentului înlocuit s-a efectuat fără respectarea prevederilor legale în vigoare cu privire la scoaterea din funcţiune şi casarea activelor fixe deţinute de instituţiile publice, pe considerentul ca au fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 449/2003".

Se reţine că, sistemul informatic integrat B. a fost dezvoltat în cadrul proiectului "Servicii Publice Online Destinate Cetăţenilor, Contribuabili şi Beneficiari ai Sistemului Public de Pensii şi din Sistemul Accidentelor de Munca şi al Bolilor Profesionale", cod SMIS 14430.

Proiectul a fost implementat în perioada 2011 martie 2014 şi a constat într-un sistem informatic integrat denumit B., ce pune la dispoziţia utilizatorilor săi o suită de servicii electronice prin intermediul unui portal conectat printr-o arhitectură orientată pe servicii cu componente back-end, ce gestionează în prezent activitatea Casei Naţionale de Pensii Publice şi a caselor teritoriale de pensii.

Soluţia tehnica livrată de prestator a presupus trecerea de la aplicaţii în tehnologia FoxBase la aplicaţii în tehnologia E., precum şi utilizarea de produse de la mari producători de software şi hardware, precum IBM, F., G., precum şi servicii de dezvoltare de aplicaţie.

Conform contractului de prestări servicii - "Servicii Publice Online destinate cetăţenilor, contribuabili şi beneficiari ai sistemului public de pensii şi din sistemul accidentelor de muncă şi al bolilor profesionale" încheiat cu prestatorul, sistemul informatic implementat a fost însoţit de servicii de suport şi mentenanţă. Aceste servicii au inclus garanţia pentru echipamentele hardware şi suportul pentru aplicaţiile software de bază, dar şi mentenanţă pentru aplicaţiile software dezvoltate prin adaptarea acestora la eventualele modificări legislative.

După data finalizării proiectului, serviciile de mentenanţă şi asistenţă tehnică pentru sistemul informatic B. au fost asigurate de furnizorul soluţiei informatice, fiind încheiat un acord-cadru în acest sens, pentru perioada 01.03.2014-01.03.2018.

La încheierea acordului-cadru susmenţionat, au fost avute în vedere prevederile imperative din Ghidul Solicitantului pentru Axa III "Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public", Domeniul Major de Intervenţie 2 "Dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice electronice", Operaţiunea 1 "Susţinerea implementării de soluţii de e-guvernare şi asigurarea conexiunii la broadband, acolo unde este necesar", ce a stat la baza întocmirii şi derulării proiectului.

Pentru stabilirea costurilor de suport şi mentenanţă, în anul 2009, a fost efectuată o analiză financiară elaborată în cadrul studiului de fezabilitate: "Furnizare de servicii publice electronice asiguraţilor din sistemul public de pensii şi sistemul accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, prin implementarea unui sistem informatic integrat".

Analiza financiară, realizată în conformitate cu prevederile legale în vigoare, a oferit mai multe variante de preţuri, alegându-se cel mai echilibrat raport cost-calitate, sub varianta de preţ maxim a analizei.

Având în vedere necesitatea funcţionării optime şi continue a sistemului informatic integrat, dar şi obligaţia asumată privind sustenabilitatea acestuia, ulterior finalizării proiectului, CNPP a încheiat anual contractele subsecvente, achiziţionând inclusiv garanţia echipamentelor hardware ale sistemului informatic.

Recurenta pârâtă Curtea de Conturi, face confuzie între serviciile achiziţionate de CNPP cu titlu de garanţie echipamente hardware şi garanţia/garanţi a comercială/garanţie legală de conformitate, aşa cum este definită la art. 2 din Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora.

Serviciile de garanţie echipamente hardware achiziţionate de CNPP prin acordul- cadru, nu sunt servicii de garanţie aşa cum sunt reglementate de Legea nr. 449/2003, susţinerile Curţii de Conturi fiind eronate.

În ceea ce priveşte susţinerea Curţii de Conturi potrivit căreia "plata sumei de 571.116 RON în anul 2016 pentru garanţia echipamentelor, care constituie infrastructura hardware a sistemului informatic B., nu se justifică întrucât s-a înlocuit un singur echipament în sumă de 11.148 RON, diferenţa de 559.968 RON fiind o pagubă pentru bugetul asigurărilor sociale de stat".

Se reţine că, obligaţia principală a prestatorului era ca, în perioada contractuală, sistemul informatic să funcţioneze neîntrerupt şi în parametrii optimi. Esenţa contractului este transferul riscului de nefuncţionare a sistemului către prestatorul care asigură garanţia şi mentenanţa echipamentelor hardware.

Având în vedere că nimeni nu poate prezice consecinţele pecuniare datorate unui eveniment viitor şi nesigur, în fapt, prin acest contract s-au eliminat mai multe riscuri, între care şi riscul de a indisponibiliza sume bugetare importante, care ar fi rămas neutilizate, prejudiciindu-se alte sectoare de activitate.

Faţă de susţinerea Curţii de Conturi potrivit căreia serviciile de garanţie sunt "servicii de garanţie neefectuate de către furnizorul acestor servicii pentru sistemul informatic B.", conform măsurii nr. 11.12 din Decizie, se reţin următoarele:

Serviciile de garanţie hardware achiziţionate de la furnizorul de servicii presupun funcţionarea sistemului informatic neîntrerupt şi la parametrii optimi.

Pe cale de consecinţă, susţinerea potrivit căreia serviciile de garanţie sunt neefectuate de către prestator este neîntemeiată.

Referitor la susţinerea Curţii de Conturi din încheierea nr. 88/03.10.2017 (pagina nr. 11), potrivit căreia "procesul de externalizare a activităţilor specifice de administrare-întreţinere a sistemului informatic este în sarcina unui furnizor extern care gestionează date privind pensionarii din sistemul public de pensii, adică peste 5 milioane de persoane", a arătat că, este nefondată.

Referitor la susţinerile recurentei Curţii de Conturi legate de personalul cu studii de specialitate din cadrul Direcţiei Informatice şi Evidenţă Stagii de Cotizare (7 persoane), care nu se implică în defecţiunea echipamentelor din cadrul sistemului informatic B., a arătat următoarele:

Potrivit structurii organizatorice a CNPP, la nivelul Direcţiei Informatică şi Evidenţă Stagii de Cotizare nu există un serviciu specializat pentru administrarea şi întreţinerea echipamentelor hardware şi nici nu există personal în cadrul direcţiei care să aibă atribuţii în acest sens.

În prezent, în cadrul direcţiei există numai 6 persoane cu studii de specialitate IT (în cursul anului 2016, o persoană din cele 7 s-a pensionat), fiind inclus şi directorul direcţiei de specialitate.

Luând în considerare complexitatea sarcinilor de administrare a sistemului, reiese că, sistemul informatic integrat B. poate fi gestionat numai de persoane cu specializări certe în domeniu şi nicidecum de persoane ale căror studii de specialitate din domeniul informatic sunt în dezvoltarea software (programare în limbajul FOX).

Referitor la susţinerea recurentei Curţii de Conturi potrivit căreia "pentru serviciile de asistenţă tehnică şi mentenanţă în anul 2016, entitatea a plătit sume însemnate, din care pentru serviciile de garanţie echipamente a achitat suma estimată de 571.116 RON, în condiţiile în care furnizorul a înlocuit în toată această perioadă un singur echipament în sumă de 11.148 RON, fără să acorde un nou termen de garanţie pentru acesta şi fără ca persoanele cu atribuţii din cadrul entităţii să aibă cunoştinţă ce s-a întâmplat cu echipamentul vechi, deşi acestea sunt proprietatea CNPP", se reţin următoarele:

În toate actele administrative contestate, Raport de audit (pct. III.2), Proces-verbal de constatare (pct. III.2), Decizia nr. 06/V/21.07.2017 (constatarea de la pct. 12 şi măsura nr. II.2) şi încheierea nr. 88/03.10.2017, valoarea echipamentului înlocuit în anul 2016 este de 11.148 iei.

În mod eronat, valoarea echipamentului a fost consemnată la suma de 11.148 RON.

Valoarea reală a echipamentului înlocuit, aşa cum rezultă atât din situaţia cu lista echipamentelor din cadrul sistemului informatic B., cât şi din fişa mijlocului fix, este de 14.005,37 RON.

Totodată, CNPP şi-a respectat obligaţiile care îi reveneau în perioada de post-implementare în calitate de beneficiar al proiectului "Servicii Publice Online Destinate Cetăţenilor, Contribuabili şi Beneficiari ai Sistemului Public de Pensii şi din Sistemul Accidentelor de Muncă şi al Bolilor Profesionale", respectiv prin funcţionarea sistemului informatic integrat B. (sistem ce a funcţionat neîntrerupt prin serviciile de asistenţă tehnică şi mentenanţă).

În ceea ce priveşte sentinţa civilă nr. 141/02.06.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017 a Curţii de Apel Bucureşti, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii sentinţei.

Atitudinea culpabilă a pârâtei Curtea de Conturi a României constă în faptul că, aceasta din urmă a interpretat greşit legea atunci când a stabilit măsura nr. 123 din Decizia nr. 6/V/21.07.2017 şi încheierea nr. 88/2017.

Astfel, la baza obligaţiei de restutuire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală şi temeiul răspunderii civile delictuale, art. 1349 alin. (1) şi art. 1357 C. civ.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 490 alin. (2) raportat la art. 205-206 C. proc. civ. şi pe dispoziţiile legale la care a făcut referire în întâmpinare.

1.5. Procedura derulată în recurs

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor şi lucrărilor dosarului, a dispoziţiilor legale incidente, a susţinerilor părţilor, Curtea a reţinut următoarele:

1.1 În ceea ce priveşte recursul formulat împotriva sentinţei nr. 2071 din 25 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017:

Recurenta pârâtă şi-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.- când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Referitor la critica din recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Curtea reţine că este neîntemeiată, astfel că o va respinge, având în vedere următoarele aspecte:

Contrar susţinerilor recurentei, în speţă au fost respectate prevederile art. 425 lit. b) din C. proc. civ., conform cărora hotărârea judecătorească trebuie să conţină "expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează, astfel cum rezultă din lectura sa, nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti. În concepţia legiuitorului, nemotivarea constituie motiv de casare atunci când, nu se arată motivele pe care se sprijină hotărârea judecătorului, ori când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii.

Judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, atât argumentele recurentei pârâte, cât şi pe cele ale intimatei, şi a prezentat, în concret, în raport de natura cauzei, motivele de fapt şi de drept, care au format convingerea sa.

Nu în ultimul rând, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa constantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat că, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă, concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar. Ca principiu, instanţa de judecată nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept care susţin cererea de chemare în judecată, ci poate să le analizeze global, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial.

Sub acest aspect, din analiza considerentelor de fapt şi de drept cuprinse de sentinţa recurată, se reţine că, prima instanţă a respectat întrutotul exigenţele motivării acesteia, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurenta având posibilitatea de a evalua conţinutul concret al sentinţei atacate şi a-şi formula şi structura criticile de nelegalitate împotriva acestor considerente.

Cu privire la criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, Curtea a reţinut că sunt neîntemeiate, pentru următoarele motive:

Instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a textelor de lege incidente în cauză, respectiv, cele ale art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992; art. 2 pct. 33, art. 14 alin. (2), art. 22 alin. (2) lit. c) şi d) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice; prevederile pct. 2. Lichidarea cheltuielilor şi pct. 3 Ordonanţarea cheltuielilor din Ordinul MFP nr. 1792/2002; O.G. nr. 119/1999, art. 5 alin. (1), art. 19, art. 20 şi art. 21 din Legea nr. 449/2003 republicată privind vânzarea produselor şi garanţiilor associate acestora, art. 6 alin. (1) şi (2) şi art. 9 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, art. 3 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 841/1995.

Astfel, Curtea reţine că, prin măsura dispusă la pct. 12 din Decizia nr. 6/21.07.2017 a Curţii de Conturi a României "plata nejustificată a unor servicii reprezentând garanţie echipamente hardware pentru sistemul informatic integrat "B." … Pentru echipamentul înlocuit furnizorul nu a acordat o nouă garanţie conform cadrului legal în domeniu, deşi echipamentele vechi au fost livrate de acelaşi furnizor pentru care garanţia a expirat în anul 2014.

Scoaterea din gestiunea CNPP a echipamentului înlocuit s-a efectuat fără respectarea prevederilor legale în vigoare cu privire la scoaterea din funcţiune şi casarea activelor fixe deţinute de instituţiile publice, pe considerentul ca au fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 449/2003".

Înalta Curte reţine că, potrivit contractului de prestări servicii - "Servicii Publice Online destinate cetăţenilor, contribuabili şi beneficiari ai sistemului public de pensii şi din sistemul accidentelor de muncă şi al bolilor profesionale" încheiat cu prestatorul, sistemul informatic implementat a fost însoţit de servicii de suport şi mentenanţă. Aceste servicii au inclus garanţia pentru echipamentele hardware şi suportul pentru aplicaţiile software de bază, dar şi mentenanţă pentru aplicaţiile software dezvoltate prin adaptarea acestora la eventualele modificări legislative.

După data finalizării proiectului, serviciile de mentenanţă şi asistenţă tehnică pentru sistemul informatic B. au fost asigurate de furnizorul soluţiei informatice, fiind încheiat un acord-cadru în acest sens, pentru perioada 01.03.2014-01.03.2018.

La încheierea acordului-cadru susmenţionat, au fost avute în vedere prevederile imperative din Ghidul Solicitantului pentru Axa III "Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public", Domeniul Major de Intervenţie 2 "Dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice electronice", Operaţiunea 1 "Susţinerea implementării de soluţii de e-guvernare şi asigurarea conexiunii la broadband, acolo unde este necesar", ce a stat la baza întocmirii şi derulării proiectului, potrivit cărora:

"toţi beneficiarii se angajează să menţină proprietatea proiectului şi natura activităţii pentru care s-a acordat finanţarea, pe o perioadă de cel puţin 60 de luni după data finalizării proiectului şi să asigure exploatarea şi mentenanţa în această perioadă";

"contractul/contractele încheiate de beneficiar cu diverşi furnizori pentru garanţia şi mentenanţa aplicaţiei, trebuie să asigure obligativitatea funcţionării permanente a acesteia în perioada post-implementare. Acest lucru va fi prevăzut şi în caietele de sarcini întocmite pentru organizarea procedurii de achiziţie publică a diverselor componente ale aplicaţiei pentru care s-a solicitat finanţarea (hardware şi software)".

Având în vedere obligaţiile instituţiei intimate Casa Naţională de Pensii Publice, în calitate de beneficiar al proiectului, direcţia de specialitate a întocmit nota de fundamentare nr. x/08.03.2013 privind asigurarea serviciilor de mentenanţă şi asistenţă tehnică pentru sistemul informatic B. de către furnizorul soluţiei informatice.

Totodată, pentru stabilirea costurilor de suport şi mentenanţă, în anul 2009, a fost efectuată o analiză financiară elaborată în cadrul studiului de fezabilitate: "Furnizare de servicii publice electronice asiguraţilor din sistemul public de pensii şi sistemul accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, prin implementarea unui sistem informatic integrat".

Analiza financiară, realizată în conformitate cu prevederile legale în vigoare, a oferit mai multe variante de preţuri, alegându-se cel mai echilibrat raport cost-calitate, sub varianta de preţ maxim a analizei.

Necesitatea achiziţionării garanţiei şi mentenanţei a rezultat în principal din: - complexitatea sistemului informatic B. care gestionează baze de date foarte mari;

- obligativitatea funcţionării permanente a sistemului informatic întrucât serviciile prestate la nivelul CNPP şi a instituţiilor subordonate sunt realizate prin intermediul modulelor informatice din sistemul integrat B. (gestionarea informaţiilor referitoare la un număr de cca. 5,5 milioane pensionari, gestionarea stagiilor de cotizare pentru un număr de cca. 5,7 milioane asiguraţi, asigurarea evidenţei participanţilor şi a viramentelor lunare efectuate, în numele asiguraţilor la pilonul II de pensii, informaţii referitoare la beneficiarii indemnizaţiilor prevăzute de legi speciale, plata ajutoarelor de deces, acordarea biletelor de tratament etc);

- condiţia imperativă din Ghidul solicitantului de a asigura exploatarea sistemului şi de a avea mentenanţa pe o perioadă de cel puţin 60 de luni după data finalizării proiectului;

- solicitarea Autorităţii de Management (MCSI) de a anexa la cererea de rambursare finală, contractul/contractele încheiate de beneficiar cu diverşi furnizori pentru garanţia şi mentenanţa aplicaţiei în măsura în care beneficiarul nu ar fi îndeplinit această cerinţă, AM-ul nu ar fi aprobat rambursarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului.

Contrar susţinerilor recurentei, în măsura în care sistemul informatic integrat nu ar fi funcţional din cauza echipamentelor hardware chiar şi pentru perioade scurte (de câteva ore), riscul major pe care şi l-ar asuma CNPP ar fi de nefuncţionarea întregului sistem de pensii (stabilire/plată la timp a pensiilor/indemnizaţiilor prevăzute de legi speciale, neachitarea ajutoarelor de deces, neacordarea biletelor de tratament etc), afectând astfel beneficiarii acestor drepturi (majoritatea fiind persoane vulnerabile: pensionari, persoane cu dizabilităţi, revoluţionari, persecutaţi politic, etnic ş.a. categorii).

Având în vedere necesitatea funcţionării optime şi continue a sistemului informatic integrat, dar şi obligaţia asumată privind sustenabilitatea acestuia, ulterior finalizării proiectului, CNPP a încheiat anual contractele subsecvente, achiziţionând inclusiv garanţia echipamentelor hardware ale sistemului informatic.

Referitor la criticile recurentei referitoare la faptul că, instanţa de fond în mod eronat a făcut aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 449/2003, Înalta Curte reţine următoarele:

Există o distincţie între termenii "garanţie/garanţie comercială/garanţie legală de conformitate" în sensul Legii nr. 449/2003 şi "garanţie echipamente hardware", aşa cum se regăseşte în contractul de prestări servicii încheiat de CNPP cu furnizorul soluţiei informatice.

Prin definiţia conferită de art. 2 din Legea nr. 449/2003, garanţia comercială reprezintă orice angajament asumat de vânzător faţă de consumator, fără solicitarea unor costuri suplimentare, de restituire a preţului plătit de consumator, de reparare sau de înlocuire a produsului cumpărat, în cazul în care acesta nu corespunde condiţiilor enunţate în declaraţiile referitoare la garanţie sau în publicitatea aferentă, iar garanţia legală de conformitate reprezintă protecţia juridică a consumatorului rezultată prin efectul legii în raport cu lipsa de conformitate, reprezentând obligaţia legală a vânzătorului faţă de consumator ca, fără solicitarea unor costuri suplimentare, să aducă produsul la conformitate, incluzând restituirea preţului plătit de consumator, repararea sau înlocuirea produsului, dacă acesta nu corespunde condiţiilor enunţate în declaraţiile referitoare la garanţie sau în publicitatea aferentă.

În perioada derulării contractului "Servicii Publice Online destinate cetăţenilor, contribuabili şi beneficiari ai sistemului public de pensii şi din sistemul accidentelor de muncă şi al bolilor profesionale", prestatorul a asigurat servicii de suport şi mentenanţă fără costuri suplimentare pentru CNPP. Prestatorul a emis un certificat de garanţie pentru toate echipamentele şi produsele software furnizate către CNPP pentru sistemul informatic B. cu valabilitate până la data finalizării proiectului şi contractului initial, respectiv, 28.02.2014.

Astfel, instituţia intimată a beneficiat de garanţie pentru toate echipamentele şi produsele software furnizate de către prestator pentru sistemul informatic B., garanţie ce a fost asigurată fără costuri suplimentare pentru CNPP, fiind oferită în mod gratuit de prestator până la data de 28.02.2014.

Ulterior perioadei post-implementare, instituţia intimată a beneficiat de servicii de mentenanţă şi asistenţă tehnică pentru sistemul informatic B., servicii ce au fost asigurate de furnizorul soluţiei informatice, în baza acordului-cadru încheiat în acest sens, pentru perioada 01.03.2014-01.03.2018.

CNPP a definit în caietul de sarcini întocmit pentru realizarea procedurii de achiziţie publică, activităţile pe care furnizorul trebuie să le îndeplinească în perioada de asistenţă tehnică si mentenanţă:

a) asigurare garanţie echipamente hardware de calcul, stocare şi comunicaţii aferente sistemului informatic;

b) asigurare mentenanţă echipamente de calcul, stocare şi comunicaţii aferente sistemului informatic;

c) asigurare mentenanţă corectivă sistem informatic;

d) asigurare mentenanţă evolutivă sistem informatic.

Prin urmare, serviciile de garanţie echipamente hardware achiziţionate prin acordul-cadru reprezintă servicii de garanţie extinsă sau extragaranţie (termeni de specialitate utilizaţi în domeniul IT).

Această garanţie furnizată de prestator trebuie să acopere, pe lângă protecţia privind eventualele defecţiuni, toate situaţiile în care echipamentul nu respectă cerinţele explicite ale beneficiarului, exprimate în caietul de sarcini/contract (de exemplu, cerinţe privind disponibilitatea echipamentului astfel încât să fie asigurată funcţionarea neîntreruptă a sistemului informatic şi pentru a evita posibilele întârzieri de natură tehnică).

Astfel, în raport de cele reţinute anterior, Înalta Curte reţine că, serviciile de garanţie echipamente hardware achiziţionate de CNPP prin acordul- cadru, nu sunt servicii de garanţie aşa cum sunt reglementate de Legea nr. 449/2003, susţinerile Curţii de Conturi fiind eronate.

În ceea ce priveşte susţinerea Curţii de Conturi potrivit căreia "plata sumei de 571.116 RON în anul 2016 pentru garanţia echipamentelor, care constituie infrastructura hardware a sistemului informatic B., nu se justifică întrucât s-a înlocuit un singur echipament în sumă de 11.148 RON, diferenţa de 559.968 RON fiind o pagubă pentru bugetul asigurărilor sociale de stat", Înalta Curte, reţine că este neîntemeiată.

Astfel, obligaţia principală a prestatorului era ca, în perioada contractuală, sistemul informatic să funcţioneze neîntrerupt şi în parametrii optimi. Esenţa contractului este transferul riscului de nefuncţionare a sistemului către prestatorul care asigură garanţia şi mentenanţa echipamentelor hardware.

În fapt, prin acest contract s-au eliminat mai multe riscuri, între care şi riscul de a indisponibiliza sume bugetare importante, care ar fi rămas neutilizate, prejudiciindu-se alte sectoare de activitate.

Orice echipament s-ar fi putut defecta în perioada de garanţie, prestatorul având obligaţia de a-l înlocui pe cheltuiala sa, fără să genereze costuri suplimentare instituţiei intimate -cu excepţia plăţii lunare de 47.593 RON, aferentă serviciile contractate.

Aşa fiind, se reţine că, în măsura în care CNPP nu ar fi avut asigurată garanţia hardware şi s-ar fi defectat unul dintre echipamentele de valoare mare - 1.635.411,86 RON server sau de 1.339.677,02 RON Cluster BD, înlocuirea acestuia ar fi putut fi realizată într-o perioadă cuprinsă între 90-150 zile, fiind obligatorie iniţierea unei proceduri de achiziţie publică în vederea achiziţionării produsului respectiv.

Referitor la, susţinerea potrivit căreia,"serviciile de garanţie sunt neefectuate de către furnizorul acestor servicii pentru sistemul informatic B.", conform măsurii nr. 11.12 din Decizie, Înalta Curte reţine că, este neîntemeiată.

Serviciile de garanţie hardware achiziţionate de la furnizorul de servicii presupun funcţionarea sistemului informatic neîntrerupt şi la parametrii optimi.

Sistemul informatic B. a funcţionat pe toată durata acordului-cadru, fără întreruperi, în acest sens fiind prestate următoarele servicii: reparaţii/remediere a defectelor hardware prin înlocuirea componentei defecte, pregătirea, programarea şi instalarea modificărilor oferite de producător, necesare pentru îmbunătăţirea fiabilităţii, facilitarea întreţinerii, creşterea performanţelor şi siguranţei maşinii, instalări de versiuni noi de microcod (firmware) pentru optimizarea prelucrărilor microprocesorului, diagnosticarea defectelor hardware şi remedierea acestora prin depanare şi/sau înlocuire echipamente/subansamble ori de câte ori au apărut defecţiuni, aspecte ce au fost consemnate în rapoartele de activitate lunare întocmite de prestator şi înaintate CNPP.

Este neîntemeiată şi susţinerea recurentei, potrivit căreia procesul de externalizare a activităţilor specifice de administrare-întreţinere a sistemului informatic este în sarcina unui furnizor extern care gestionează date privind pensionarii din sistemul public de pensii, adică peste 5 milioane de persoane.

Potrivit acordului-cadru nr. 135/2013 şi contractelor subsecvente încheiate în baza acestuia, serviciile achiziţionate sunt următoarele:

a) garanţie echipamente hardware de calcul, stocare şi comunicaţii aferente sistemului informatic;

b) mentenanţa echipamente de calcul, stocare şi comunicaţii aferente sistemului informatic;

c) mentenanţa corectivă sistem informatic;

d) mentenanţa evolutivă sistem informatic.

Activităţile principale care trebuie să fie prestate în acest sens sunt:

a) asigurare garanţie echipamente hardware de calcul, stocare şi comunicaţii aferente sistemului informatic;

b) asigurare mentenanţa echipamente de calcul, stocare şi comunicaţii aferente sistemului informatic;

c) asigurare mentenanţa corectivă sistem informatic, activitate care presupune următoarele subactivitaţi: şedinţe periodice pentru analiza şi dezbaterea defectelor identificate, întreţinerea şi buna funcţionare a sistemului furnizat la parametrii agreaţi prin verificarea soluţiei, administrare baze de date şi servere de aplicaţie şi rezolvarea defectelor de fabricaţie, instalare de noi versiuni ale aplicaţiilor apărute în urma remedierii defectelor de fabricaţie;

d) asigurare mentenanţa evolutivă sistem informatic, activitate care presupune următoarele subactivitaţi: actualizări aprobate ale sistemului informatic ca urmare a modificărilor şi completărilor Legislaţiei în vigoare, instalare de noi versiuni ale aplicaţiilor apărute în urma modificărilor şi completărilor legislaţiei în vigoare.

Aşa fiind, reiese că, administrarea bazei de date E. presupune asigurarea bunei funcţionări a acesteia, crearea şi implementarea unei strategii de backup, verificarea periodică pentru prevenirea apariţiei de incidente, monitorizarea indicatorilor de performanţă a bazei de date.

Prin urmare, prestatorul nu gestionează datele din baza de date deţinută de CNPP referitoare la beneficiarii sistemului public de pensii, aceasta fiind proprietatea CNPP conform art. 184 din Legea nr. 263/2010, Înalta Curte constatând că, reţinerea Curţii de Conturi, în acest sens, este nefondată.

Referitor la susţinerile recurentei Curţii de Conturi legate de personalul cu studii de specialitate din cadrul Direcţiei Informatice şi Evidenţă Stagii de Cotizare - 7 persoane, care nu se implică în defecţiunea echipamentelor din cadrul sistemului informatic B., se reţin următoarele:

Potrivit structurii organizatorice a CNPP, la nivelul Direcţiei Informatică şi Evidenţă Stagii de Cotizare nu există un serviciu specializat pentru administrarea şi întreţinerea echipamentelor hardware şi nici nu există personal în cadrul direcţiei care să aibă atribuţii în acest sens.

În prezent, în cadrul direcţiei există 6 persoane cu studii de specialitate IT, iar persoanele susmenţionate sunt specializate în domeniul programării şi nu în administrarea şi întreţinerea echipamentelor hardware.

Sarcinile pe care ar trebui să le realizeze un administrator de infrastructură IT, pot fi împărţite în două grupe majore: administrarea reţelei şi administrarea sistemului.

Ţinându-se cont de complexitatea sarcinilor de administrare a sistemului, reiese că, sistemul informatic integrat B. poate fi gestionat numai de persoane cu specializări certe în domeniu şi nicidecum de persoane ale căror studii de specialitate din domeniul informatic sunt în dezvoltarea software - programare în limbajul FOX.

Soluţia informatică, în cauză, este dezvoltată în E. şi presupune utilizarea de echipamente de la mari producători de software şi hardware, precum IBM, F., G., etc.

Astfel, personalul cu studii de specialitate IT este specializat în programare în limbajul de programare FOX şi nu E.. Specializarea personalului în limbajul de programare E. nu a fost realizată întrucât costurile unor asemenea cursuri/certificări este foarte ridicat (aproximativ 3.000 de euro, pentru o singură persoană).

Totodată, majoritatea echipamentelor din cadrul sistemului informatic integrat al CNPP (B.) fiind furnizate de firma IBM, gestionarea acestora poate fi făcută numai în anumite condiţii - politica de securitate a firmei; de personal, care deţine anumite certificări de specialitate, certificări nedeţinute de niciun salariat al intimate - din lipsa de fonduri alocate în acest sens.

Aşa fiind, susţinerea recurentei, potrivit căreia intimata are personalul de specialitate IT necesar gestionării sistemului informatic B., este nefondată.

Neîntemeiată este şi susţinerea recurentei Curţii de Conturi, referitoare la "serviciile de asistenţă tehnică şi mentenanţă în anul 2016, pentru care, entitatea a plătit sume însemnate, din care pentru serviciile de garanţie echipamente a achitat suma estimată de 571.116 RON, în condiţiile în care furnizorul a înlocuit în toată această perioadă un singur echipament în sumă de 11.148 RON, fără să acorde un nou termen de garanţie pentru acesta şi fără ca persoanele cu atribuţii din cadrul entităţii să aibă cunoştinţă ce s-a întâmplat cu echipamentul vechi, deşi acestea sunt proprietatea CNPP".

Astfel, Înalta Curte constată că, în toate actele administrative contestate, Raport de audit (pct. III.2), Proces-verbal de constatare (pct. III.2), Decizia nr. 06/V/21.07.2017 (constatarea de la pct. 12 şi măsura nr. II.2) şi încheierea nr. 88/03.10.2017, valoarea echipamentului înlocuit în anul 2016 este de 11.148 iei.

În mod eronat, valoarea echipamentului a fost consemnată la suma de 11.148 RON.

Valoarea reală a echipamentului înlocuit, aşa cum rezultă atât din situaţia cu lista echipamentelor din cadrul sistemului informatic B., cât şi din fişa mijlocului fix, este de 14.005,37 RON.

Prin procesul-verbal de predare - primire nr. M 5803/09.05.2016, a fost înlocuit un switch Reţea cu management defect cu Seria nr. 602Z3FV cu un switch Reţea cu management nou cu Seria nr. FOCI 532Z2BB.

Echipamentul nou instalat a avut aceleaşi specificaţii tehnice cu echipamentul defect pe care l-a înlocuit.

Procesul-verbal de predare primire nr. M 5803/09.05.2016 a stat la baza efectuării operaţiunilor de intrare-ieşire a echipamentelor din/în patrimoniul instituţiei şi se regăsesc în fişa mijlocului fix.

Echipamentul defect nu a făcut obiectul casării potrivit prevederilor H.G. nr. 841/1995, actualizată cu modificările şi completările ulterioare, deoarece acesta a fost înlocuit cu un echipament nou, potrivit obligaţiilor prestatorului asumate prin Acord cadru nr. 135/2013 art. 6.1, prin care au fost asumate servicii de asigurare garanţie sistem informatic B. pe o perioada de maxim 48 de luni, cu aplicabilitate de la 01 martie 2014 până la 01 martie 2018.

Totodată, neîntemeiată este şi susţinerea recurentei Curtea de Conturi, potrivit căreia echipamentul nou trebuia să fie însoţit de garanţia comercială asociată acestuia, prin care să se asigure identificarea produsului şi emiterea, în baza garanţiei comerciale, a unui certificat de garanţie şi implicit acordarea unui nou termen de garanţie, invocând în susţinere prevederile art. 11 alin. (6), art. 19 şi art. 20 din Legea nr. 449/2003.

Aşa cum s-a reţinut mai sus, în situaţia echipamentelor achiziţionate de CNPP în cadrul sistemului informatic B., nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 449/2003, şi totodată, din analiza coroborată a dispoziţiilor art. 11 alin. (6), art. 19 şi art. 20 din Legea nr. 449/2003 nu rezultă obligativitatea prestatorului de a emite un nou certificat de garanţie, iar durata garanţiei să fie aceeaşi ca şi cea oferită pentru produsul initial, astfel că, susţinerile Curţii de Conturi în acest sens nu au niciun fundament legal.

1.2 Cu privire la recursul formulat împotriva sentinţei nr. 141 din 02 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017:

Recurenta pârâtă şi-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte constată că, sunt nefondate criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru următoarele motive:

Instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a textelor de lege incidente în cauză, iar criticile recurentei, în sensul că, în mod eronat intanţa de fond a indicat exercitarea căii de atac de 5 zile de la pronunţare, raportat la prevederile art. 446 C. proc. civ., sunt inadmisibile, întrucât motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., are în vedere încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, şi nu a celor de procedură.

Mai mult, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Neîntemeiată este şi critica din recurs referitoare la faptul că, hotărârea pronunţată instanţa de judecată a dispus obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, fără a avea în vedere dispoziţiile art. 453 C. proc. civ., care reglementează condiţiile în care partea care a pierdut procesul poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Astfel, Înalta Curte reţine că, voinţa legiuitorului a fost aceea ca, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată"- art. 453 alin. (1) C. proc. civ., ipoteză în care se regăseşte recurenta pârâtă.

Sunt neîntemeiate criticile invocate în recurs, referitoare la faptul că, sunt disproportionate cheltuielile de judecată, în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei, motivate de faptul că, lucrarea întocmită de expert şi pe care instanţa îşi întemeiază hotărârea pronunţată, după cum a arătat în recursul formulat, nu a fost lămuritoare.

Astfel, aşa cum s-a arătat anterior, temeiul juridic al obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuind să suporte cheltuielile efectuate în mod justificat, de către partea care a câştigat procesul.

Aceste cheltuieli de judecată au fost făcute într-o legătură strictă cu litigiul şi sunt concepute de partea care le-a plătit -intimata reclamantă- ca având caracter indispensabil din perspectiva sa, spre a obţine serviciul expertului parte, pentru care a optat.

Pentru a stabili îndeplinirea condiţiilor de acordare şi cuantumul onorariului pentru expert, instanţa de fond, în mod corect, a analizat proporţionalitatea cuantumului onorariului în funcţie de valoarea litigiului, amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse, cu respectarea riguroasă a dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000, precum şi cele ale art. 451-455 C. proc. civ. .

Practica în materie cu privire la caracterul rezonabil al cheltuielilor a stabilit că, în raport cu natura activităţii efectiv prestate, complexitatea, valoarea litigiului, ele să nu fie exagerate. De asemenea, tot subscris caracterului rezonabil, ele trebuie să fie şi previzibile, adică să fie la timp recunoscute de cel împotriva căruia se fac, pentru ca acesta să aibă dreptul a le contesta şi combate (chitanţele justificative au fost depuse la termenele de judecată, recurentele având posibilitatea de a le contesta).

În jurisprudenţa CEDO, referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată şi condiţiile necesare pentru a se obţine rambursarea acestor cheltuieli, s-a statuat că, partea care a câştigat procesul poate obţine rambursarea cheltuielilor, în măsură în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil.

Plecând de la aceste aspecte, având în vedere că, instanţa de fond a luat în considerare că, recurenta pârâtă se situează pe poziţia părţii care a pierdut procesul în înţelesul art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, în ceea ce priveşte cuantumul onorariului fixat pentru expert, stabilit în sarcina recurentei, acesta este rezonabil, raportat la complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată de către acesta.

Prin urmare, aspectele invocate de recurenta-pârâtă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.

III. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României împotriva sentinţei nr. 2071 din 25 iunie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarant de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României împotriva sentinţei nr. 141 din 02 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iunie 2021.