Performance Discount Reclassified as Taxable Services: Appeal Dismissed

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1 .Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 21.05.2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu ANAF- Direcţia Generală de Soluţionare A Contestaţiilor şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a solicitat instanţei să dispună:

1. Anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 436/21.11.2017 emisă de pârâta DGSC, prin care a fost respinsă contestaţia fiscală formulată de reclamantă, înregistrată la DGAMC sub nr. x/24.05.2017 la DGSC sub nr. x/20.06.2017;

Anularea, în parte, a Deciziei de impunere nr. x/30.03.2017 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/30.03.2017, ambele emise de pârâta DGAMC, în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale stabilite suplimentar de plată în sarcina reclamantei, în cuantum total de 1.643.791 RON, reprezentând:

- taxă pe valoare adăugată în sumă de 1.005.769 RON;

- contribuţie individuală de asigurări sociale datorată de persoanele care realizează venituri în baza contractelor/convenţiilor civile în sumă de 235.673 RON:

- contribuţie individuală de asigurări pentru şomaj datorată de din contracte/convenţii în sumă de 8.022 RON;

- contribuţie individuală de asigurări sociale de sănătate contracte/convenţii în sumă de 35.201 RON;

- impozit pe venituri din contracte/convenţii civil în sumă de 359.126 RON.

3. Obligarea pârâtei DGAMC la restituirea efectivă către A. a sumei de 1.643.791 RON;

4. Obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor ocazionate de judecarea prezentei cauze.

2, Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1015 din 15 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VHI-a contencios administrativ şi fiscal:

- a respins excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind obligarea pârâtei Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la restituirea sumei de 1.643.791 RON, ca neîntemeiată.

- a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală -Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 1015 din 15 martie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, şi 8 din C. proc. civ.

II. Procedura derulată în recurs

Ambele intimate-pârâte au formulat întâmpinări în cauză, prin intermediul cărora au invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare; pe fond, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare.

Excepţia nulităţii recursului a fost examinată cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., şi respinsă în şedinţa publică din 26 ianuarie 2022.

In faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

IILAnaliza cererii de recurs

1 .Motivele, de fapt şi de drept relevante

Deşi pct. 5 al art. 488 alin. (1) nu a fost indicat ca temei de drept al cererii, în dezvoltarea motivelor este indicat şi acesta, încălcarea regulilor de procedură fiind raportată la încălcarea dispoziţiilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, reţinându-se că instanţa de fond nu a analizat argumentele recurentei invocate prin acţiune.

Instanţa de recurs apreciază justă motivare judecătorului fondului precum că dispoziţiile sus-amintite nu erau în vigoare la data introducerii acţiunii şi astfel motivarea recunoscută implicit a fi făcută şi cu argumente noi, nu poate fi extinsă şi în raport de acestea.

Susţinerile precum că prin acţiune doar s-ar fi detaliat contestaţia administrativă nu pot fi primite, de esenţă, nefiind criticarea în întregime sau pe puncte a actelor administrative, ci motivele intriseci de critică.

Cât priveşte incidenţa dispoziţiilor pct. 6 al art. 488 alin. (1) recurenta apreciază că sentinţa nu cuprinde motivele pe care se întemeiază raportat la întinderea acestora - 2 pagini.

Cerinţa ca să existe o proporţie între numărul paginilor cererii de chemare în judecată faţă de motivare este un aspect de dată recentă.

De esenţă, şi în cazul acestei sentinţe s-a realizat, este că hotărârea (motivarea) să surprindă esenţa aspectelor litigioase, nu să răspundă aceloraşi critici, formulate diferit dar de esenţă identice sau măcar similare.

Aşijderea este şi critica faptului că nu s-au "analizat aspectele relevante" în esenţă o cerinţă de a răspunde punctelor fiecărui capăt de contestaţie şi nu problemei în ansamblu.

De altfel, precum jurisprudenţa a statuat Decizia 1327/2021, secţia a II-a civilă a ÎCCJ, trebuie făcută distincţia dintre motive şi argumente.

Cât priveşte proba cu expertiza, cum aceasta a fost respinsă prin încheierea din 14.12.2018, necontestată în cauză - nici în preambulul cererii, nici în concluziile finale, inserarea la fila x a afirmaţiei "încheiere ce înţelegem să o criticăm împreună cu sentinţa recurată", nu schimbă obiectul de analizat.

Cât priveşte incidenţa pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. s-a invocat "încălcarea/aplicarea greşită a legii" (a normelor de drept material), în ceea ce priveşte "aspectul calificării PD drept remuneraţie pentru servicii pretins prestate de cosultanţi către A.", având în vedere în primul rând, raportat la mecanismul de acordare al PD că un consultant A. poate primi acest discount de performanţă doar în situaţia în care achiziţionează produsa A. de minim 100 BP, Independent de faptul deţinerii unui grup sau nu.

Rezultă astfel, contrar celor reţinute de instanţa de fond prin Sentinţa recurată, că acordarea discount-ului da performanţă (PD) este condiţionată de achiziţionarea da produse de către consultant, şi nu de existenţa unui grup.

În acest context, de esenţa discount-ului de performanţă nu asta atragerea de noi clienţi, în condiţiile în care un consultant cu grup nu va primi PD în situaţia în care nu achiziţionează produse de minim 100 BP, cum rezulta şi din exemplul de mai sus, ci achiziţionarea de cât mal multe produse de către consultant.

Mai mult decât atât, Instanţa de fond, în mod eronat argumentează că PD nu concură la stimularea consultantului de a achiziţiona mai mult, în condiţiile în care discount-ul de performanţă se acordă doar consultanţilor care achiziţionează produse de minim 100 BP, indiferent dacă aceştia deţin grup sau nu.

Astfel, instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că PD-ul este un mecanism de fidelizare a consultanţilor, loialitate ce se traduce prin faptul că discount-ul de performanţă se acordă pentru următoarea comandă dată de client, fapt ce duce la recalificarea arbitrară a PD de către instanţa de fond, contrar deciziei Societăţii de a institui PD-ul în vederea loializării consutanţilor şi nu în vederea atragerii noi consultanţi.

Totodată, acordarea PD pentru următoarea comandă şi doar în situaţia în care un consultant achiziţionează produse de cel puţin 100 BP reprezintă o modalitate pentru a asigura loialitatea consultanţilor şi încurajarea acestora să cumpere mai multe produse A. şi să plaseze cât mai multe comenzi.

Drept urmare, în condiţiile în care PD-ul se aplică doar în situaţia achiziţionării de produse de cel puţin 100 BP, Iar acest discount de performanţă se acordă consultantului la următoarea achiziţie, rezultă fără nici un dublu că, consultantul va fi stimulat să achiziţioneze în continuare produse A., pentru a-i fi aplicat PD-ul la următoarea factură de achiziţie.

În al doilea rând, instanţa de fond reţine în mod eronat că PD reprezintă în realitate remuneraţia pentru o prestare de servicii, şi nu o reducere comercială, fără însă a analiza în detaliu caracteristicile generale ale unui contract de prestări servicii, respectiv faptul că acesta este un contract sinalagamatic ce presupune reciprocitatea şi interdependenţa prestaţiilor, conform dispoziţiilor art. 1171 C. civ. (i.e. instanţa preferând să considere că societatea nu putea prezenta noi argumente, conform celor de mai sus).

S-a dezvoltat prin cererea de recurs un set de argumente din legislaţie, recalificarea PD de pe factura personală drept o remuneraţie pentru prestarea unui anumit serviciu nu este conformă cu voinţa părţilor, neexistând o obligaţie asumată prin contract de către Consultant în sensul prestării unei anumite activităţi, majorarea bazei de Impozitare a TVA cu aceste sume fiind nelegală.

Trebuie dintr-un început subliniat că încadrarea unei operaţiuni fiscale din punct de vedere al TVA nu depinde de voinţa părţilor indiferent de clauzele contractuale stipulate, fiind sub imperiul dreptului public şi nu privat.

Că operaţiunea este una de prestare de servicii rezultă clar din modalitatea de calcul şi atribuire a PD, axată pe aceea că încurajează consultantul să aducă noi prieteni în grup, care la rândul lor să procedeze identic, nu să crească volumul produselor achiziţionate.

Instanţa de fond in mod corect a stabilit ca acest discount reprezintă de fapt contravaloarea serviciilor de promovare a produselor A., de instruire a "prietenilor" in vederea atragerii de noi clienţi.

Cât priveşte noţiunea de discount, şi acesta este raportat nu la achiziţiile personale, ci ale grupului.

Instanţa de recurs apreciază că această deosebire, care face, precum şi în analiza de mai sus, extinderea grupului să fie determinată în raport cu creşterea volumului achiziţiilor proprii, este de esenţa acestei analize.

Întrucat mărimea PD-ului obţinut este legata de volumul de achiziţii si al consultanţilor atraşi, consultantul sponsor este interesat in a presta servicii de promovare pentru creşterea achiziţiilor sau de atragere de noi clienţi, care sa achiziţioneze cat mai mult, obiectivul serviciului prestat fiind creşterea volumului achiziţiilor de la A. si in funcţie de care, consultantul sponsor obţine PD mai mare.

Ca urmare, controlul a constatat ca PD-ul acordat consultantului-sponsor (cu grup) reprezintă efortul acestuia de a promova produsele A., de a convinge si instrui alte persoane care fac parte din grup/intra in grup sa achizitioneze cat mai mult, astfel încât consultantul-sponsor, chiar in condiţiile in care achiziţionează puţin, de minim 100 BP, sa obtină un discount mai mare datorita achiziţiilor celorlati din grup. Facem precizarea ca echipa de inspecţie, la reîncadrarea PD-ului alocat facturilor de achiziţii, drept prestare de servicii de promovare a produselor A., a luat in considerare numai PD-ul obţinut din achiziţiile grupului personal din Situaţia centralizatoare prezentata de societate in pagina 3 din Anexa nr. 9 la Raportul de inspecţie fiscala.

Cât priveşte situaţia consultanţilor noi care se înregistrează online fără a fi recrutaţi de un consultant existent şi sunt alocaţi automat unui consultant - sponsor, nu este reală afirmaţia că acesta din urmă "nu a prestat niciun serviciu către A.", atragerea în "grup" nefiind decât o parte a activităţii ce se cere a fi prestată - promovare, instruire chiar şi în privinţa atragerii de noi clienţi.

În aceste condiţii în raport de motivul invocat, hotărârea instanţei de fond apare ca temeinică şi legală.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Cum motivele invocate nu se încadrează în prevederile pct. 5,6 sau 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 1015 din 15 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2022