Valuing moral damages in road accident cases: limits on judicial substitution of administrative guidelines and standing of grandparents under Civil Code Article 1391

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, sub nr. x/2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D. Mircea, D., F. şi G., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, au solicitat anularea Deciziei nr. 10058/19.10.2017 emise de pârât şi obligarea acestuia din urmă la plata: către reclamantul A., în calitate de tată al defunctei H. şi de fiu al defunctei I., a daunelor materiale în cuantum de 1.111,37 RON; către reclamantul A., în calitate de tată al defunctei H., a daunelor morale în cuantum de 365.369,63 RON; către reclamantul A., în calitate de fiu al defunctei I., a daunelor morale în cuantum de 406.121 RON; către reclamanta B., în calitate de mamă a defunctei H. şi de noră a defunctei I., a daunelor morale în cuantum de 374.903 RON; către reclamantul C., în calitate de frate al defunctei H. şi de nepot de fiu al defunctei I., a daunelor morale în cuantum de 170.088 RON; către reclamantul D. Mircea, în calitate de bunic al defunctei H., a daunelor morale în cuantum de 200.000 RON; către reclamanta D., în calitate de bunică a defunctei H., a daunelor morale în cuantum de 200.000 RON; către reclamanta F., în calitate de fiică a defunctei I., a daunelor morale în cuantum de 406.121 RON; către reclamanta G., în calitate de soră a defunctei I., a daunelor morale în cuantum de 170.088 RON; cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3334 din 12 iulie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă în parte acţiunea, a fost anulată în parte Decizia nr. 10882/07.11.2017 emisă de pârât şi, în consecinţă: a fost admisă cererea de plată formulată de petenţii A., B., C., D. Mircea, D., F. şi G., pentru suma totală de 1.025.000 RON, respectiv: 250.000 RON cu titlu de daune morale pentru A. (tatăl victimei H.); 150.000 RON cu titlu de daune morale pentru A. (fiul victimei I.); 250.000 RON cu titlu de daune morale pentru B. (mama victimei H.); 100.000 RON cu titlu de daune morale pentru C. (fratele victimei H.); 50.000 RON cu titlu de daune morale pentru D. Mircea (bunicul victimei H.); 50.000 RON cu titlu de daune morale pentru D. (bunica victimei H.); 100.000 RON cu titlu de daune morale pentru F. (fiica victimei I.); 75.000 RON cu titlu de daune morale pentru G. (sora victimei I.), şi obligă pe pârât la plata către reclamanţi a diferenţei de 727.224 RON; a fost menţinută dispoziţia de respingere a cererii de plată formulate de petenţi, cu privire la diferenţa până la suma de 2.590.466,63 RON solicitată cu titlu de daune morale; a obligat pârâtul să soluţioneze motivat cererea de acordare a daunelor materiale în cuantum de 9533,37 RON formulată de petentul A.; a fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de reclamanţi, ca neîntemeiată.

3. Căile de atac exercitată în cauză

3.1. Recursul formulat de reclamanţii A., F. şi G.

Reclamanţii A., F. şi G. au formulat recurs împotriva sentinţei de mai sus, solicitând casarea, în parte, a acesteia şi în rejudecare, obligarea intimatului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata daunelor materiale în cuantum de 1111,37 RON, reprezentând diferenţă a cheltuielilor de înmormântare şi pomeniri creştineşti ulterioare, neacordata, către recurentul A.; majorarea cuantumului daunelor morale în favoarea recurentei F., ca urmare a decesului victimei I.; majorarea cuantumului daunelor morale în favoarea recurentei G., ca urmare a decesului victimei I.; obligarea intimatului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata cheltuielilor de judecată constând în contravaloarea serviciilor de transport ale avocatului ales, înaintea Curţii de Apel Bucureşti, cu ocazia judecării în primă instanţă; obligarea intimatului Ia plata cheltuielilor de judecată constând în contravaloarea serviciilor de transport ale avocatului ales al recurenţilor la sediul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu ocazia judecării recursului, rezervându-şi dreptul de a solicita onorariul avocaţial, pe calc separată.

Prin primul motiv al cererii de recurs, reclamanţii au criticat cuantumul redus al daunelor morale acordate recurentelor F. si G., ca urmare a decesului victimei I., prin raportare la cuantumul acordat de prima instanţă rudelor în acelaşi grad cu victima, aflate in aceeaşi situaţie, in condiţiile unor prejudicii morale efectiv suferite, probate fără deosebire, jurisprudenţa naţională şi culpa exclusivă a conducătoarei auto la producerea decesului victimei decedate.

Prin sentinţa civilă, prima instanţă a majorat cuantumul daunelor morale acordate celor două contestatoare, de la suma de 43.879 RON contestatoarea F., cu titlu de daune morale pentru pierderea mamei sale, la suma de 100.000 RON, iar contestatoarei G., de la suma de 29.912 RON, cu titlu de daune morale pentru pierderea surorii sale, la suma de 75.000 RON.

Recurenţii au considerat că instanţa de fond, deşi a surprins suferinţa victimelor indirecte (recurente), raportat la probatoriul administrat şi a procedat la o analiză particulară a situaţiilor de familie, totuşi a acordat daune morale relativ reduse celor două recurente, raportat la particularităţile cauzei, faţă de jurisprudenţa naţională şi inocenţa totală a victimei I., provocând un tratament diferenţial între acestea şi ceilalţi contestatori. Astfel, instanţa de fond a realizat un algoritm de stabilire a daunelor, o diferenţiere valorică nemotivată între părţile având acelaşi grad de rudenie faţă de victimele decedate, poziţionând recurentele într-o postură de inferioritate şi dezavantaj nejustificat.

Astfel, potrivit considerentelor instanţei de fond, toţi membrii familiei au fost greu încercaţi prin pierderea simultană şi concomitentă a doi dintre membrii lor de familie, cuantificând similar suferinţele fiecăruia, fără a face vreo distincţie între aceştia, însă cu toate acestea, fiicei defunctei I. îi acordă suma de 100.000 RON cu titlu de daune morale, spre deosebire de fiul aceleiaşi defuncte, A., căruia i-a acordat suma de 150.000 RON cu acelaşi titlu.

În mod similar a procedat prima instanţă şi în raport de recurenta G., pe care a indemnizat-o cu suma de 75.000 RON pentru pierderea surorii sale, victima I., în condiţiile în care instanţa de fond a palpat suferinţa morală a acesteia şi, prin probatoriul administrat, a constatat nemijlocit faptul că relaţia dintre surori era strânsă, bine închegată şi că cele două, deşi aveau fiecare propria-i familie, se vizitau des, în vreme ce contestatorului C. i-a acordat pentru pierderea surorii sale H., suma de 100.000 RON. Astfel, este de netăgăduit că suferinţa fiului decedatei I. este identica sau cel puţin similara ca si intensitate cu suferinţa fiicei aceleiaşi decedate, instanţa neexplicand raţionamentul său cu privire la tratamentul distinct la care i-a supus pe cei doi descendenţi ai victimei decedate. Intr-o situaţie similară este recurenta G.. Relaţiile de afecţiune dintre aceasta si defuncta I. au fost dovedite, însă nejustificat, instanţa a tratat-o diferit pe aceasta faţă de contestatorul C. atunci când 1-a indemnizat pe acesta pentru suferinţa experimentată ca urmare a pierderii surorii sale H..

Cu toate că, în procesul de evaluare a prejudiciilor suferite, instanţa de judecată este suverană, având dreptul de a manifesta subiectivitate, limitată fiind doar de lege şi de jurisprudenta care constituie, in acest domeniu juridic, izvor de drept, pe lângă condiţiile concrete ale situaţiei de fapt şi ale probatoriului, instanţa era ţinută a se ralia şi jurisprudenţei în materie, recurentele fiind îndreptăţite cel puţin la sumele acordate contestatorilor aflaţi în raport de rudenie similare, astfel încât să nu opereze un tratament distinct, discriminatoriu dintre aceştia.

Sumele pretinse de către contestatoare au fost sub pragul maximal al limitelor de despăgubire, stabilit prin Legea nr. 213/2015 (450.000 Iei), iar situaţia juridică a falimentarii asigurătorului de răspundere civilă nu ar trebui să influenţeze modul de interpretare şi aplicare al prevederii de la art. 49 din Norma din 2011, prevedere care nu poate fi eludată din pricina situaţiei juridice a asigurătorului ori a angajării răspunderii Fondului de Garantare.

Practica judiciară depusă la dosarul instanţei de fond, cu titlu exemplîficativ, a fost în măsură să reflecte un prag minimal de la care instanţa putea porni în analiza criteriilor de stabilire a daunelor morale, câtă vreme, datorită elementelor particulare ale cauzei de faţă, se impuneau a fi acordate daune morale superioare acelora acordate, respectiv în cuantumul pretins de către contestatoare.

In ceea ce o priveşte pe recurenta F., fiica defunctei, aceasta a suferit o trauma imensă, copleşitoare, care nici până în prezent, nu s-a vindecat. In ceea ce o priveşte pe recurenta G., sora defunctei I., aceasta a experimentat o suferinţă foarte mare odată cu pierderea surorii ei, într-o asemenea conjunctură dramatică.

Aplecându-se asupra daunelor morale, prima instanţă de judecată a constatat calitatea procesuală activă a contestatorilor, respectiv îndrituirea acestora la emiterea pretenţiilor de ordin moral, ca urmare a prejudiciilor suferite. Raportându-se la prejudiciul moral, instanţa de fond constată existenţa lui, făcând aplicarea art. 1391 alin. (2) C. civ., coroborat cu depoziţiile martorului audiat în cauză, conchizând că la cuantificarea prejudiciului moral se va ţine cont de criterii precum relaţiile de afecţiune existente în familie, vârsta victimelor şi a reclamanţilor, şocul traumatic suferit, dar şi de deciziile de speţă ale instanţei supreme cu privire la semnificaţia daunelor morale, instanţa de fond stabilind că daunele morale se acordă prin libera evaluare a prejudiciilor de către judecătorului cauzei, mai precis, printr-o judecată în echitate.

Prin cel de-al doilea motiv al cererii de recurs, reclamanţii au criticat neacordarea daunelor materiale în cuantum de 1.111,37 RON contestatorului A., reprezentând diferenţă a cheltuielilor de înmormântare şi pomeniri creştineşti, neacordată de intimat şi obligarea intimatului la soluţionarea motivată a cererii de acordare a daunelor materiale, în întregul lor.

In ceea ce priveşte cenzurarea, de către FGA, a daunelor materiale pretinse de către petentul- contestator A., se arată că nu există un motiv expres al Comisiei speciale, pentru care a procedat la respingerea sumelor pretinse de către petent cu acest titlu şi la care, totuşi, petentul este îndrituit. Cu toate acestea, instanţa de fond avea posibilitatea, dar şi obligaţia legală de a obliga FGA să plătească contestatorului diferenţa daunelor materiale, neachitată în procedura administrativă, fără a mai obliga petentul să parcurgă procedura administrativă.

În realitate, FGA a soluţionat cererea de acordare a daunelor materiale, deşi nu indică în cuprinsul deciziei la cel fel de cheltuieli se referă în concret, însă din cuprinsul dosarului administrativ (adnotările membrilor Comisiei speciale asupra dosarului administrativ) se poate concluziona despre ce cheltuieli este vorba. Considerând, însă, că FGA nu a soluţionat motivat acest capăt de cerere, totuşi instanţa avea posibilitatea de a analiza ea însăşi temeinicia acestor pretenţii si caracterul lor dovedit cu înscrisuri justificative, aşa încât să oblige FGA, direct prin hotărâre, la plata diferenţei solicitate, în temeiul art. 1392 C. civ. şi a art. 1385 alin. (1) C. civ.

Norma generală antecitată se completează, în speţa de faţă, cu prevederile speciale cuprinse în Legea 136/1995 privind asigurările şi reasigurările din România şi cu normele edictate în aplicarea acestei legi şi cu prevederile art. 49 pct. 2 lit. a) din Ordinul CSA nr. 14/2011 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Raportat la dispoziţiile legale mai sus invocate, considerăm ca prima instanţa a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.), în sensul că se impunea obligarea intimatului la plata acestor cheltuieli şi nicidecum obligarea intimatului la soluţionarea motivată a cererii de despăgubire sub acest aspect.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs, reclamanţii au criticat neacordarea cheltuielilor de judecată contestatorilor.

Instanţa de fond a respins cheltuielile de judecată efectuate în prima instanţă de către contestatori, constând în cheltuielile de transport angajate de apărătorul acestora cu prilejul prezentării înaintea Curţii de Apel Bucureşti, invocând caracterul nedovedit al acestora, întrucât facturile fiscale nu pot face dovada achitării costurilor serviciilor de zbor.

Recurenţii au considerat că, în mod nelegal, instanţa de fond a respins cheltuielile de judecată, aplicând în mod greşit prevederile art. 452 şi 453 C. proc. civ. pretinzând documente fiscale sau contabile suplimentare acelora depuse la dosar, pentru a considera ca dovedite aceste cheltuieli.

În opinia recurenţilor, apar ca dovedite aceste cheltuieli de judecată, fiind evident faptul că, depunând la dosarul cauzei facturile fiscale, împreună cu biletele de avion, contravaloarea facturilor fiscale a fost achitată, altminteri, biletele de avion nu ar fi fost eliberate de către compania aeriană. Drept urmare, emiterea biletului de avion echivalează cu dovada achitării preţului serviciului, nefiind necesar să depună un alt înscris justificativ în completare.

În drept, au fost invocate prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.2. Recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor

Pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea prezentului recurs, casarea în parte a hotărârii recurate şi, pe cale de consecinţă, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată; în temeiul art. 453 C. proc. civ., obligarea intimaţilor-reclamanţi la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate în legătura cu soluţionarea prezentei cauze.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

La stabilirea cuantumului daunelor morale, Fondul a ţinut cont de Ghidul de Protecţie a Victimelor Străzii (Ghidul FPVS), un document de referinţă în acordarea sumelor cuvenite pentru cazurile de daune morale a unor vătămări corporale sau decesului, utilizând Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, procedură elaborată, de recurentă în temeiul dispoziţiilor art. 30, coroborate cu dispoziţiile art. 11-16 din Legea nr. 213/2015. Ghidul FPVS constituie un studiu privind practica naţională şi europeană în materie, sinteză şi recomandări pentru soluţionarea daunelor morale suferite ca urmare a vătămării sănătăţii şi a integrităţii corporale ori a decesului persoanelor produse prin accidente de vehicule.

Art. 1 din Norma ASF nr. 16/2015 prevede ca aceasta norma reglementează procedurile de constituire a Fondului de garantare a asiguraţilor prevăzut la art. 1 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, de administrare şi de utilizare a resurselor financiare ale acestuia, precum şi procedura şi condiţiile de efectuare a plăţilor din disponibilităţile acestuia.

Conform prevederilor art. 26 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 49 pct. 2 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, in forma in vigoare la momentul producerii evenimentului rutier, "la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele: 2. în caz de deces: a) cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerara, precum şi cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative; b) cheltuielile cu transportul cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu documente justificative, de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se face înmormântarea; c) veniturile nete nerealizate si alte eventuale cheltuieli rezultate în perioada de la data producerii accidentului şi până la data decesului, prevăzute la pct. 1, dacă acestea au fost cauzate de producerea accidentului; d) daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.".

Referitor la daunele morale, spre deosebire de daunele materiale, care au un conţinut economic şi care pot fi evaluate pecuniar cu exactitate, determinarea lor nu se poate face decât "în echitate". Or, la stabilirea despăgubirilor sunt avute in vedere valorile medii precizate în Ghidul FPVS, raportat la gradul de rudenie al petenţilor cu persoana decedată, fiind utilizată Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese.

De asemenea, sunt avute în vedere criterii referitoare la consecinţele negative suferite de persoanele vătămate, atât pe plan fizic, cât şi psihic, importanţa valorilor afectate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familială, socială, profesională, toate acestea fiind subordonate unei aprecieri echitabile, rezonabile, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs.

Instanţa de fond a acordat în mod greşit "caracter orientativ" criteriilor avute în vedere de recurentă în acordarea daunelor morale, în condiţiile în care, în acelaşi timp, apreciază ca fiind corectă "determinarea în echitate a daunelor morale".

Din perspectiva jurisprudenţială, atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluţionat cauze similare, au procedat mai degrabă în echitate. Tocmai pentru a asigura o analiză şi o soluţionare în echitate a acestei categorii de cereri, FGA a adoptat o procedura interna - Procedura de soluţionare pe cale amiabila a pretenţiilor pecuniare (morale si materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, avuta în vedere si de lichidatorul judiciar în analiza cererilor similare formulate în procedura falimentului. Daunele morale se judecă în echitate şi trebuie să fie asigurată o reparaţie justă, repararea prejudiciului în domeniul daunelor morale urmărind realizarea unei compensări materiale cu efect în sfera morală, fără a genera venituri nejustificate şi fără a conduce la o sancţionare a celui obligat la plata acestui tip de daune.

In acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 1179 din 11 februarie 2011, referitor la acordarea daunelor morale, statuează principiul judecării în echitate. Astfel, atât instanţele naţionale, cat şi Curtea Europeana a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judeca în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit.

Prejudiciile nepatrimoniale sunt acele consecinţe dăunătoare, fără valoare economică, reprezentând durerea psihica cauzată prin vătămarea integrităţii corporale ori sănătăţii unei persoane. Acoperirea acestor prejudicii se asigură prin compensarea lor cu plata unor sume de bani pentru trauma suferită, iar nu prin reparare, acestea neavând o valoare materială. Despăgubirea băneasca acordata pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei, aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie, o categorie juridică cu caracter special.

Plecând de la particularitatea că Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu preia funcţiile unui asigurător, ci are menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii societăţilor de asigurare aflate în faliment, Fondul nu a stabilit arbitrar cuantumul daunelor morale, ci prin raportare la procedura internă, care este o procedură validată de asigurătorul J. S.A. şi folosită şi de lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanţa formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, astfel cum rezultă din decizia FGA nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea Deciziei FGA nr. 142/26.05.2016.

Astfel, instanţa de fond a făcut o greşită interpretare şi aplicare a normelor de drept materiale, motivarea dată hotărârii, referitoare la soluţionarea în echitate a cererilor de plată, fiind în sensul menţinerii ca temeinică şi legală a deciziei emisă de subscrisa. Recurgerea la o procedură internă nu contravine vreunei prevederi legale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparenta în procesul adoptării soluţiei administrative, precum şi a unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptăţite la primirea unor astfel de despăgubiri, fiind relevante în acest sens şi dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora "plata de către Fond a creanţelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide si exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment".

Prin urmare, instanţa de fond, deşi a făcut referire la aceleaşi criterii avute în vedere şi de pârâtă la soluţionarea în echitate a cererilor privind daunelor morale, a apreciat în mod neîntemeiat drept derizorii sumele acordate de Fond, fără să poată face o motivare sub acest aspect. Prin urmare, în lipsa unor criterii si limite legale, în stabilirea cuantumului daunelor morale Fondul a apreciat întinderea prejudiciului prin raportare la procedura internă şi Ghidul FPVS, cât şi la conţinutul Normei ASF nr. 14/2011, respectiv a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 49 din aceasta normă, dispoziţii menţinute in cuprinsul Normei ASF nr. 23/2014.

În ce priveşte acordarea daunelor morale către bunicul şi bunica defunctei H., şi sub acest aspect hotărârea instanţei de fond este nelegală, având în vedere că Fondul s-a raportat la procedura internă, respectiv la Anexa 1 din Procedură - Tabelul sumelor cuvenite pentru cazurile de daune morale ca urmare a vătămării corporale sau decesului, tabel în care sunt menţionate valorile medii pentru despăgubirile morale ca urmare a decesului victimei, şi în care bunicii defunctului nu se regăsesc printre persoanele menţionate pentru care Fondul urmează să acorde despăgubiri morale.

Astfel, plecând de la particularitatea ca Fondul nu preia funcţiile unui asigurător, ci are menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii de asigurări aflaţi în faliment, subscrisa nu am stabilit arbitrar persoanele prejudiciate în relaţia cu persoana decedată (soţ/soţie, părinte, soră/frate, descendenţi de grad I) şi nici cuantumul daunelor morale, ci s-a raportat la "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese".

De asemenea, instanţa de fond a reţinut în mod greşit că Fondul nu ar avea mijloace de administrare a unui probatoriu complex pentru a putea determina cuantumul daunelor morale, în condiţiile în care, astfel cum rezultă din motivarea actului administrativ, au fost avute în vedere criterii stabilite prin Procedura de soluţionare a pretenţiilor izvorând din vătămări corporale sau decese şi Ghidul FPVS. Acesta este motivul pentru care a apreciat ca nefiind concludentă şi utilă cauzei administrarea probei cu martori, in cauză teza probatorie fiind temeinicia şi legalitatea actului administrativ în raport de înscrisurile şi criteriile avute în vedere la momentul soluţionării cererii de plată.

Referitor la dispoziţia instanţei de fond prin care a fost obligat fondul la soluţionarea motivată a cererii de acordare a daunelor materiale în cuantum de 9533,37 RON formulate de petentul A., instanţa de judecată a apreciat în mod greşit că decizia contestată nu cuprinde nicio motivare cu privire la soluţia dată cererii de acordare a daunelor materiale.

În susţinerea hotărârii, instanţa de fond reţine că nemotivarea soluţiei dispuse echivalează cu neanalizarea condiţiilor de acordare a sumelor pretinse cu titlu de daune materiale, situaţie ce este contrazisă de conţinutul actului administrativ contestat. Astfel, din motivarea deciziei rezultă că Fondul a analizat toate înscrisurile ataşate cererii de plată, cu trimitere la dispoziţiile art. 26 alin. (1) si art. 49 din Ordinul CSA nr. 14/2011.

Prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 impun ca dovedirea daunelor să se facă potrivit înscrisurilor justificative de care se poate prevala partea, acestea urmând a fi analizate în soluţionarea cererilor de plată. De altfel, doar în urma analizării cererii de plată şi a tuturor înscrisurilor ataşate, pârâta a stabilit ca fiind dovedită suma de 8422 RON.

In drept, au fost invocate prevederile art. 483 şi urm. C. proc. civ., art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Legea nr. 213/2015, Legea nr. 85/2014, Legea nr. 503/2004, Norma ASF 16/2015; Norma ASF 14/2011.

4. Apărările formulate în cauză

Reclamanţii A., B., C., asistat de reprezentant legal B., D. Mircea, D., F. şi G. au formulat întâmpinare faţă de recursul FGA, prin care au invocat excepţia nulităţii cererii de recurs, cu consecinţa anularii recursului pentru nemotivarea căii de atac, în temeiul art. 489 C. proc. civ., iar pe fond au solicitat respingerea cererii de recurs formulată de recurentul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca netemeinică, cu cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocaţial, pe cale separată.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Cu privire la nulitatea cererii de recurs formulate de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, intimaţii au invocat lipsa motivării cererii de recurs, conform art. 489 C. proc. civ.

Pe fond, s-a arătat că existenţa unei proceduri interne, de cuantificare a prejudiciului moral nu acreditează acţiunile întreprinse de FGA la soluţionarea dosarelor de daune, întrucât acest act administrativ nu are putere de lege. Legiuitorul a prevăzut că nu există criterii legale prestabilite de cuantificare a suferinţelor morale experimentate de către petenţi, ci doar limitele legale ale despăgubirilor ce se pot acorda în cauze şi practica judiciară în materie. Astfel, în realitate, recurentul nu procedează la o analiză particularizată a fiecărui dosar de daună în parte/a fiecărui petent în parte, ci, la modul global, acordă indemnizaţii standardizate sau respinge de plano cererile de despăgubire, în cazul altor petenţi care sunt alţii decât părinţii, fraţii, copiii sau soţul victimei decedate.

In ceea ce priveşte Ghidul FPVS, aceasta publicaţie nu are suport juridic si nu poate constitui izvor de drept pentru pronunţarea unei soluţii legale si temeinice. Este adevărat ca, potrivit art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011, jurisprudenţa constituie un reper pentru acordarea daunelor morale, însă nicidecum aceasta publicaţie, în care s-a procedat la determinarea mediei aritmetice a rezultatelor (hotărâri judecătoreşti selectate de FPVS), nu poate constitui temei pentru cuantificarea suferinţei si traumelor suferite de petenţii-contestatori, incomparabile cu ale altor oameni aflaţi chiar si in aceeaşi situaţie. Mai mult, Ghidul nu face trimitere la sume acordate cu titlu de despăgubiri si in alte state membre UE, fiind si desuet.

Cu privire la Ghid, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 2612/2014 precizează faptul că "raportarea instanţei de apel in determinarea cuantumului prejudiciului moral la Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale este nelegala, întrucât s-au ignorat dispoziţiile legale în materia daunelor morale, principiile de drept naţionale şi convenţionale în această materie".

În ceea ce priveşte situaţia juridică a contestatorilor D. Mircea şi D.- ascendenţi de gradul al II-lea ai victimei decedate H., aceştia deţin calitatea de ascendenţi- rude de gradul al II-lea, bunici materni ai victimei decedate H..

Potrivit art. 1391 alin. (2) C. civ., "instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor (...) pentru durerea încercată prin moartea victimei", fără ca legiuitorul să limiteze în gradul de rudenie aceste două categorii de rude, în ceea ce priveşte dreptul lor la despăgubire. Modul de interpretare al acestui text legal de către recurent frapează, câtă vreme dispoziţia legală este deosebit de limpede şi nu lasă loc interpretărilor. Astfel, susţine intimatul că, atâta vreme cât bunicii materni ai victimei decedate nu erau beneficiari ai unei obligaţii de întreţinere din partea nepoatei, nu se pot prevala de dreptul la despăgubiri, ei nefiind lipsiţi de ajutor după decesul minorei.

Potrivit legii civile, acela, dintre cei enumeraţi la art. 1391 alin. (2) prima teză C. civ., care a suferit un prejudiciu moral ca urmare a pierderii unei rude apropiate, este îndrituit la acordarea unei juste satisfacţii cu caracter indemnizator, iar pe acesta, legiuitorul însuşi îl prezumă a fi în suferinţă. Mai mult, oricine poate pretinde astfel de despăgubiri, deci, chiar persoane care nu se află în legături de rudenie cu victima decedată, aşa cum sunt prietenii, fiind, în plus, ţinuţi a dovedi suferinţa la care au fost supuşi, caz în care legea nu mai prezumă suferinţa, dar permite părţii interesate să o dovedească.

În drept, au fost invocate prevederile art. 205 C. proc. civ.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 15 iunie 2021.

La termenul de azi, 15 iunie 2021, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului declarat de recurentul-pârât ca fiind nefondată, apreciind că criticile invocate se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

6. Soluţia instanţei de recurs

6.1. Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă

La data de 21.06.2014 a avut loc un accident rutier, în urma căruia au decedat:

- I. - mama reclamantului A. şi a reclamantei F., soacra reclamantei B., bunica reclamantului C. şi sora reclamantei G..

- H. - fiica reclamanţilor A. şi B., sora reclamantului C., nepoata reclamanţilor D. Mircea şi D..

Autovehiculul condus de persoana vinovată de producerea accidentului era asigurat la J. S.A.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/06.05.2016 la pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, reclamanţii au solicitat plata daunelor materiale şi morale ca urmare a decesului victimelor I. şi H. astfel:

- către reclamantul A. - tată al defunctei H., suma de 9533,37 RON cu titlu de daune materiale şi suma de 440.466,63 RON cu titlu de daune morale;

- către reclamantul A. - fiu al defunctei I., suma de 450.000 RON cu titlu de daune morale;

- către reclamanta B. - mamă a defunctei H., suma de 450.000 RON cu titlu de daune morale;

- către reclamantul C. - frate al defunctei H., suma de 200.000 RON cu titlu de daune morale;

- către reclamantul D. Mircea - bunic al defunctei H., suma de 200.000 RON cu titlu de daune morale;

- către reclamanta D. - bunică a defunctei H., suma de 200.000 RON cu titlu de daune morale;

- către reclamanta F. - fiică a defunctei I., suma de 450.000 RON cu titlu de daune morale;

- către reclamanta G. - soră a defunctei I., suma de 200.000 RON cu titlu de daune morale;

Prin Decizia nr. 10882/07.11.2017 emisă de pârât, cererea de plată formulată de reclamanţi a fost admisă pentru suma totală de 306.198 RON - din care 75.097 RON cu titlu de daune morale pentru B. (mama victimei H.); 75.097 RON cu titlu de daune morale şi 8422 RON cu titlu de daune materiale pentru A. (tatăl victimei H.); 29.912 RON cu titlu de daune morale pentru C. (fratele victimei H.) 43.879 RON cu titlu de daune morale pentru A. (fiul victimei I.); 43.879 RON cu titlu de daune morale pentru F. (fiica victimei I.); 29.912 RON cu titlu de daune morale pentru G. (sora victimei I.), şi respinsă pentru diferenţe.

În considerentele deciziei s-a reţinut, în ceea ce priveşte daunele morale, că au fost avute în vedere art. 26 alin. (1) lit. a) şi art. 49 pct. 2 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 (în forma în vigoare la data producerii accidentului) şi sumele consemnate în Ghidul elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, şi că solicitarea lui D. Mircea şi D. - bunicii victimei H. - se impune a fi respinsă prin raportare la art. 1390 şi art. 1391 din C. civ.

6.2. Analiza motivelor de recurs formulate de recurentul-pârât

6.2.1. Într-un prim motiv de recurs, recurentul-pârât a criticat dispoziţiile sentinţei prin care a fost modificat cuantumul daunelor morale acordate de pârât, respectiv: 250.000 RON cu titlu de daune morale pentru A. (tatăl victimei H.) faţă de 75 097 RON acordate de pârât; 150.000 RON cu titlu de daune morale pentru A. (fiul victimei I.) faţă de 43 879 RON acordaţi de pârât; 250.000 RON cu titlu de daune morale pentru B. (mama victimei H.) faţă de 75 097 RON acordaţi de pârât; 100.000 RON cu titlu de daune morale pentru C. (fratele victimei H.) faţă de 29 912 RON acordaţi de pârât; 100.000 RON cu titlu de daune morale pentru F. (fiica victimei I.) faţă de 43 879 RON acordaţi de pârât; 75.000 RON cu titlu de daune morale pentru G. (sora victimei I.), faţă de 29 912 RON acordaţi de pârât.

Criticile recurentului-pârât sunt concentrate pe invocarea greşitei calificări de către prima instanţă a procedurii interne (Procedura de soluţionare pe cale amiabila a pretenţiilor pecuniare (morale si materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese) ca având "caracter orientativ", dar în acelaşi timp apreciind ca fiind corectă "determinarea în echitate a daunelor morale".

Apărarea esenţială a recurentului este aceea că, plecând de la particularitatea că Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu preia funcţiile unui asigurător, ci are menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii societăţilor de asigurare aflate in faliment, Fondul nu a stabilit arbitrar cuantumul daunelor morale, ci prin raportare la procedura internă, care este o procedură validată de asigurătorul J. S.A. si folosită si de lichidatorul judiciar in analiza cererilor de creanţa formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală. Recurgerea la o procedura internă nu contravine vreunei prevederi legale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparenta in procesul adoptării soluţiei administrative, precum si a unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptăţite la primirea unor astfel de despăgubiri, fiind relevante in acest sens si dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora"plata de către Fond a creanţelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide si exigibile se face in limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat in faliment". Prin urmare, instanţa de fond, deşi a făcut referire la aceleaşi criterii avute in vedere şi de pârâtă la soluţionarea în echitate a cererilor privind daunelor morale, a apreciat în mod neîntemeiat drept derizorii sumele acordate de Fond, fără să poată face o motivare sub acest aspect. Prin urmare, în lipsa unor criterii si limite legale, in stabilirea cuantumului daunelor morale Fondul a apreciat întinderea prejudiciului prin raportare la procedura interna si Ghidul FPVS, cât şi la conţinutul Normei ASF nr. 14/2011, respectiv a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 49 din aceasta normă, dispoziţii menţinute in cuprinsul Normei ASF nr. 23/2014.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, în caz de deces, stabilirea despăgubirilor pentru daune morale se face în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

În ceea ce priveşte legislaţia din România, astfel cum reiese din art. 1381 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. (în continuare C. civ.), orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie, iar potrivit art. 1385 alin. (1) din C. proc. civ., repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, fără însă ca acordarea despăgubirii să ducă la îmbogăţirea fără justă cauză a victimei.

Astfel, faptul că pârâtul a elaborat o procedură internă de cuantificare a daunelor morale, pentru a realiza o stabilire echitabilă raportat la alte persoane vătămate în incidente similare nu conduce nici la obligativitatea acestei proceduri în faţa instanţei de judecată, dar nici la considerarea ca fiind derizorii a sumelor stabilite prin aplicarea acestei proceduri. Având în vedere, din perspectiva autorităţii administrative, necesitatea existenţei unor repere care să poată fi cuantificate raportat la multitudinea şi varietatea cererilor de despăgubiri, Înalta Curte nu poate însă să dea întâietate sumelor stabilite automat şi formalist conform acestei proceduri, în măsura în care într-o anumită cauză se aduc argumente solide ce antamează criterii din practica judiciară relevantă a stabilirii şi acordării daunelor morale şi denotă greşita stabilire a acestui cuantum.

Însă, în cauza de faţă, Înalta Curte nu poate reţine existenţa unei astfel de situaţii, aspectele teoretice invocate de către reclamanţi cu privire la diferitele sume acordate de instanţe în cuantificarea daunelor morale nereprezentând un argument solid care să determine destabilizarea finului echilibru pe care autoritatea pârâtă încearcă să îl stabilească în cadrul soluţiilor date multiplelor cereri cu care este învestită.

Cu alte cuvinte, practica internă administrativă a pârâtului este un reper de avut în vedere, care chiar dacă este un reper relativ, nu a fost răsturnat prin administrarea de probe în faţa instanţei de judecată, în sensul că în mod evident şi neîndoielnic, sumele stabilite de pârât sunt derizorii.

Prin urmare, Înalta Curte constata o aplicare greşită a legii de către prima instanţă, prin majorarea sumelor acordate reclamanţilor mai sus menţionaţi, sumele stabilite iniţial de către autoritatea pârâtă fiind corespunzătoare unei corecte aplicări a legii, astfel că se constată caracterul fondat al acestui motiv de recurs, impunându-se casarea în parte a sentinţei, în sensul menţinerii sumelor acordate de pârât.

6.2.2. În ceea ce priveşte acordarea daunelor morale către bunicul şi bunica defunctei H. (50.000 RON cu titlu de daune morale pentru D. Mircea şi 50.000 RON cu titlu de daune morale pentru D. (bunica victimei H.), motivul de critică invocat de recurentul-pârât este acela că entitatea s-a raportat la procedura internă, respectiv la Anexa 1 din Procedură - Tabelul sumelor cuvenite pentru cazurile de daune morale ca urmare a vătămării corporale sau decesului, tabel în care sunt menţionate valorile medii pentru despăgubirile morale ca urmare a decesului victimei şi în care bunicii defunctului nu se regăsesc printre persoanele menţionate pentru care Fondul urmează să acorde despăgubiri morale.

Având în vedere aspectele deja statuate la punctul 6.3.1 din prezentele considerente referitor la valoarea probatorie a procedurii interne emise de pârât, Înalta Curte constată că, potrivit prev. art. 1391 alin. (2) din C. civ. sunt îndreptăţiţi la despăgubiri pentru durerea încercată prin moartea victimei nu doar ascendenţii, descendenţii, fraţii şi surorile, ci şi orice altă persoană care poate dovedi existenţa unui astfel de prejudiciu.

În consecinţă, sunt îndreptăţiţi să primească despăgubiri pentru durerea încercată prin moartea nepoatei şi reclamanţii D. Mircea şi D., bunicii victimei, pentru durerea încercată. Art. 1390 din C. civ., invocat de pârât prin decizia contestată, se referă la persoanele care sunt în drept să primească despăgubiri pentru prejudiciile materiale cauzate prin decesul unei persoane; persoanele în drept să primească despăgubiri pentru prejudiciile nepatrimoniale cauzate prin decesul unei persoane sunt indicate la art. 1391 din C. civ.; în aceste condiţii, în mod greşit pârâtul a avut în vedere, la soluţionarea cererii reclamanţilor D., de acordare a daunelor morale, art. 1390 din C. civ.

Însă, raportat la aceşti doi reclamanţi, având în vedere motivele de recurs formulate de recurentul-pârât şi echilibrul ce trebuie stabilit prin sumele acordate, Înalta Curte apreciază că se impune reducerea despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale reclamanţilor D. de către prima instanţă de la 50.000 RON pentru fiecare la suma de 10.000 RON pentru fiecare în parte. Această sumă este în măsură să asigure respectarea criteriilor enunţate de prima instanţă şi avute în vedere la cuantificarea daunelor morale acordate reclamanţilor (consecinţele negative în plan psihic suferite de persoana prejudiciată, importanţa valorilor morale, măsura în care aceste valori au fost lezate, gravitatea consecinţelor, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării).

Ca urmare, şi acest motiv de recurs este fondat, urmând a fi casată în parte sentinţa recurată şi anulată în parte Decizia nr. 10882/07.11.2017 emisă de pârât, cu consecinţa admiterii în parte a cererii de plată formulate de reclamanţii D. Mircea şi D. şi obligării pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor să plătească acestora suma de 10.000 RON pentru fiecare în parte (în loc de 50.000 RON cât acordase prima instanţă).

6.2.3. Referitor la dispoziţia instanţei de fond prin care a fost obligat fondul la soluţionarea motivată a cererii de acordare a daunelor materiale în cuantum de 9533,37 RON formulate de petentul A., recurentul-pârât a invocat faptul că instanţa de judecată a apreciat în mod greşit că decizia contestată nu cuprinde nicio motivare cu privire la soluţia dată cererii de acordare a daunelor materiale.

Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că motivele de fapt şi de drept pentru această soluţie nu au fost prezentate în cuprinsul deciziei - pârâtul nu a indicat în considerarea căror cheltuieli a acordat suma de 8422 RON, care au fost temeiurile de fapt şi de drept pentru care a apreciat că nu se impune acordarea diferenţei de 1.111,37 RON, astfel că cererea nu a fost practic soluţionată de pârâtă pe această sumă.

Înalta Curte reţine ca fiind corectă motivarea primei instanţe, în sensul că nemotivarea soluţiei dispuse echivalează cu neanalizarea condiţiilor legale de acordare a sumelor pretinse cu titlu de daune materiale, iar neanalizarea condiţiilor legale de acordare a sumelor pretinse echivalează cu nesoluţionarea efectivă a cererii de plată. Astfel, nu rezultă din decizia atacată care sunt înscrisurile aferente sumelor respinse, fiind corectă concluzia primei instanţe în sensul că autoritatea publică nu a procedat la o examinare proprie şi efectivă a acestei cereri. Astfel, acest ultim motiv de recurs invocat de recurentul-pârât, este nefondat.

6.3. Analiza motivelor de recurs formulate de recurenţii-reclamanţi

6.3.1. Prin primul motiv al cererii de recurs, reclamanţii au criticat cuantumul redus al daunelor morale acordate recurentelor F. si G., ca urmare a decesului victimei I., prin raportare la cuantumul acordat de prima instanţă rudelor în acelaşi grad cu victima, aflate in aceeaşi situaţie, in condiţiile unor prejudicii morale efectiv suferite, probate fără deosebire, jurisprudenţa naţională şi culpa exclusivă a conducătoarei auto la producerea decesului victimei decedate. Astfel, se arată că instanţa de fond a realizat un algoritm de stabilire a daunelor, o diferenţiere valorică nemotivată între părţile având acelaşi grad de rudenie faţă de victimele decedate, poziţionând recurentele într-o postură de inferioritate şi dezavantaj nejustificat.

Prin sentinţa civilă, prima instanţă a majorat cuantumul daunelor morale acordate celor două contestatoare, de la suma de 43.879 RON contestatoarea F., cu titlu de daune morale pentru pierderea mamei sale, la suma de 100.000 RON, iar contestatoarei G., de la suma de 29.912 RON, cu titlu de daune morale pentru pierderea surorii sale, la suma de 75.000 RON.

Înalta Curte a antamat deja, prin soluţionarea recursului formulat de recurentul-pârât, pentru motivele expuse la punctul 6.2.1. din prezentele considerente, că se impune casarea în parte a sentinţei, în sensul menţinerii sumelor acordate de pârât. Ca urmare, cum pârâtul FGA a acordat sume egale pentru fiica şi fiul bunicii decedate (A. şi F.), precum şi sume egale pentru reclamanta G. şi pentru reclamantul C., nu se mai impune analizarea argumentului legat de existenţa unor diferenţieri între aceştia.

Reţinând încă o dată cu titlu generic că stabilirea cuantumului daunelor morale nu se poate face pe criterii strict matematice şi nici în mod absolut şi formalist pe criterii de rudenie, ci trebuie avute în vedere circumstanţele exacte şi individuale ale fiecărui reclamant, Înalta Curte nu poate reţine existenţa unui tratament diferenţiat nejustificat faţă de aceşti reclamanţi. Pe de altă parte, deşi reclamanţii susţin că toţi membrii familiei au fost greu încercaţi prin pierderea simultană şi concomitentă a doi dintre membrii lor de familie, cuantificând similar suferinţele fiecăruia, fără a face vreo distincţie între aceştia, Înalta Curte constată că la soluţionarea cererii de acordare a daunelor morale s-a ţinut cont de situaţia particulară a solicitanţilor, de circumstanţele cazului şi de consecinţele concrete ale faptei ilicite, fiind respectate prevederile art. 1391 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) din C. civ. Astfel, acest prim motiv de recurs este nefondat.

6.3.2. Prin cel de-al doilea motiv al cererii de recurs, reclamanţii au criticat neacordarea daunelor materiale în cuantum de 1.111,37 RON contestatorului A., reprezentând diferenţă a cheltuielilor de înmormântare şi pomeniri creştineşti, neacordată de intimat şi obligarea intimatului la soluţionarea motivată a cererii de acordare a daunelor materiale, în întregul lor.

Prin cererea de plată a despăgubirilor adresată pârâtului, reclamantul A. a solicitat acordarea sumei de 9533,37 RON cu titlu de daune morale (cheltuieli efectuate cu ocazia înmormântării victimelor şi pomenirilor creştineşti ulterioare, cheltuieli ocazionate de instrumentarea dosarului penale nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, cheltuieli necesare efectuării expertizei tehnice auto, taxe ocazionate de necropsie, cheltuieli de deplasare la măsurători şi la sediul organelor de cercetare penală), depunând la dosar o serie de înscrisuri. Prin decizia contestată, pârâtul a admis doar în parte cererea de acordare a daunelor materiale, în limita sumei de 8.422 RON.

Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că motivele de fapt şi de drept pentru această soluţie nu au fost prezentate în cuprinsul deciziei - pârâtul nu a indicat în considerarea căror cheltuieli a acordat suma de 8422 RON, care au fost temeiurile de fapt şi de drept pentru care a apreciat că nu se impune acordarea diferenţei de 1.111,37 RON, astfel că cererea nu a fost practic soluţionată de pârâtă pe această sumă.

Cu privire la susţinerea recurenţilor-reclamanţi, în sensul că pârâta a soluţionat de fapt cererea, Înalta Curte reţine ca fiind corectă motivarea primei instanţe, în sensul că nemotivarea soluţiei dispuse echivalează cu neanalizarea condiţiilor legale de acordare a sumelor pretinse cu titlu de daune materiale, iar neanalizarea condiţiilor legale de acordare a sumelor pretinse echivalează cu nesoluţionarea efectivă a cererii de plată.

În ceea ce priveşte susţinerea în sensul că instanţa de fond avea posibilitatea, dar şi obligaţia legală de a obliga FGA să plătească contestatorului diferenţa daunelor materiale, neachitată în procedura administrativă, fără a mai obliga petentul să parcurgă procedura administrativă, Înalta Curte constată că este nefondată. Înalta Curte reţine că instanţa de contencios administrativ soluţionează acţiunea în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar potrivit art. 18 alin. (1) din acest act normativ, poate dispune, după caz, anularea, în tot sau în parte, a actului administrativ, obligarea autorităţii publice la emiterea unui act administrativ, la eliberarea altui înscris sau la efectuarea unei anumite operaţiuni administrative. În ipoteza anulării în întregime a actului administrativ, va fi obligată autoritatea pârâtă, dacă este cazul, să emită un alt act administrativ.

În speţă, autoritatea pârâtă a respins cererea de plată depusă de reclamantă pentru diferenţa de 1111,37 RON, fără a se face nicio referire la temeinicia/dovedirea pretenţiei sau la corectitudinea calculării sumei solicitate, motiv pentru care instanţa de contencios administrativ poate obliga autoritatea numai la soluţionarea cererii de plată, iar nu şi la plata sumei pretinse. Atât timp cât autoritatea publică nu a procedat la o examinare proprie şi efectivă a acestei cereri, instanţa nu se poate substitui organului administrativ, apreciind în mod direct asupra îndeplinirii de către recurentul-reclamant a condiţiilor prevăzute de lege. Astfel, şi acest motiv de recurs invocat de recurenţii-reclamanţi este nefondat.

6.3.3. Prin cel de-al treilea motiv de recurs, reclamanţii au criticat neacordarea cheltuielilor de judecată contestatorilor, respectiv contravaloarea biletelor de avion depuse la dosar.

Instanţa de fond a respins cheltuielile de judecată efectuate în prima instanţă de către contestatori, constând în cheltuielile de transport angajate de apărătorul acestora cu prilejul prezentării înaintea Curţii de Apel Bucureşti, invocând caracterul nedovedit al acestora, întrucât facturile fiscale nu pot face dovada achitării costurilor serviciilor de zbor.

Fiind o critică ce antamează exclusiv modul de apreciere a unei probe administrate de prima instanţă, aceasta nu se încadrează în motivele de casare în drept, fiind un aspect de fapt, astfel că nu poate fi analizat de instanţa de recurs de faţă.

6.4. Temeiul procesual al soluţiei date recursurilor

Pentru aceste motive, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., F. şi G., ca nefondat; va admite recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi va casa în parte sentinţa recurată şi rejudecând, va anula în parte Decizia nr. 10882/07.11.2017 emisă de pârât şi, în consecinţă va admite în parte cererea de plată formulată de reclamanţii D. Mircea şi D. şi va obliga pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor să plătească acestora suma de 10.000 RON pentru fiecare în parte; vor fi menţinute în rest celelalte dispoziţii ale Deciziei nr. 10882/07.11.2017 (referitoare la ceilalţi reclamanţi); vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate, referitoare la soluţia dată capătului de cerere privind daunele materiale şi la cheltuielile de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., F. şi G. împotriva sentinţei civile nr. 3334 din 12 iulie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 3334 din 12 iulie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi rejudecând:

Anulează în parte Decizia nr. 10882/07.11.2017 emisă de pârât şi, în consecinţă:

Admite în parte cererea de plată formulată de reclamanţii D. Mircea şi D. şi obligă pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor să plătească acestora suma de 10.000 RON pentru fiecare în parte.

Menţine în rest celelalte dispoziţii ale Deciziei nr. 10882/07.11.2017.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iunie 2021.