Material liability of military officers and legal interpretation of administrative investigation deadline extensions under O.G. 121/1998.

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 11.07.2014, sub nr. x/2014, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii UM 01961 Otopeni şi Comisia Juridică a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, a solicitat anularea Hotărârii nr. 24/CJI/20.06.2014, anularea Hotărârii A 3499/18.02.2014, anularea deciziei de imputare nr. A18/16.01.2014, suspendarea efectelor deciziei de imputare nr. A18/16.01.2014 şi a Hotărârii A 3499/18.02.2014 până la soluţionarea acţiunii, precum şi exonerarea sa de la plata sumei de 4.308,75 RON.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 116 din 10 iunie 2019, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, Ministerului Apărării Naţionale-Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor şi Unitatea Militară 01961 -Otopeni.

A anulat Hotărârea nr. 24/CJI/20.06.2014 emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, a anulat Hotărârea nr. A 3499/18.02.2014 emisă de Comandantul UM nr. 01961 Otopeni şi a anulat decizia de imputare nr. A18/6.01.2014 emisă de UM 01961 Otopeni.

A exonerat reclamantul de la plata sumei de 4308,75 RON.

A suspendat executarea deciziei de imputare nr. A18/6.01.2014 şi a Hotărârii nr. A 3499/18.02.2014, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

A obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în cuantum de 1.000 RON reprezentând onorariu avocat.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva acestei sentinţe a promovat recurs pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, Unitatea Militară 01961 Otopeni, prin Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Apărării Naţionale - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

1.4. Procedura derulată în recurs

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

II. Considerentele înaltei Curţi asupra recursului

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

În motivarea recursului s-a arătat că în sentinţa nr. 116/2019 din 10.06.2019 instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că Decizia nr. 8/CJ51/20I2 emisă de Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul M.Ap. N. reprezintă un act administrativ-jurisdicţional care produce efecte, nefiind anulat de nicio hotărâre judecatorescă definitivă, motiv pentru care el nu poate face obiectul acestei cauze.

De asemenea, instanţa a respins ca neîntemeiată critica reclamantului cu privire la tardivitatea emiterii Deciziei de imputare nr. A 18/06.01.2014 pe numele său, reţinând în mod corect faptul că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin, (1) di» O.G. nr. 121/1998 curge de la data luării la cunoştinţă a pagubei produse de către membrii celei de a doua comisii de cercetare administrativă şi nu de la data când s-a cunoscut paguba produsă de m.B..

Instanţa de fond a reţinut în mod corect şi faptul că în cauză nu au fost încălcate dispoziţiile art. 33 din M.5/1999 care prevăd determinarea răspunderii materiale proporţional cu solda lunară netă a fiecărui militar din luna constatării faptei, deoarece în speţă sunt aplicabile dispoziţiile speciale ale pct. 98 din aceleaşi norme, care prevăd că, în cazul nerespectării termenului de efectuare a cercetării administrative, suma ce urmează a fi imputată celor vinovaţi este egală cu cea care ar fi trebuit să se recupereze de la persoanele vinovate de producerea pagubei, împărţită în mod egal.

De asemenea, nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 19 din O.G. nr. 121/1998 care reglementează recuperarea pagubei în cazul constatării insolvabilităţii autorului direct al prejudiciului, deoarece nu ne aflăm în această ipoteza, ci în cea prevăzuta de art. 34 din acelaşi act normativ.

Cu toate acestea, instanţa a aplicat în mod greşit prevederile O.G. nr. 121/1998, reţinând că "cercetarea administrativă s-a efectuat în termenul legal maxim de 120 de zile, întrucât prelungirea de 60 de zile se raportează Ia termenul de 60 de zile reglementat de dispoziţiile ort. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998."

În mod eronat susţine reclamantul că cea de-a doua cercetare administrativă) la care a participat, ca membra al comisiei, s-ar fi desfăşurat cu respectarea dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998.

Textul de lege invocat prevede că "termenul pentru efectuarea cercetării administrative şi înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau şeful unităţii a constatat sau a luat cunoştinţa de producerea pagube, iar alin. (2) din acelaşi articol Stipulează că " pentru motive temeinic justificate, la cerere, comandantul sau şeful eşalonului superior poate prelungi acest termen cu cel mult 60 de zile, prin ordin scris".

în susţinerea afirmaţiei, reclamantul invocă dispoziţiile pct. 54 din instrucţiunile privind răspunderea materială a militarilor şi salariaţilor civili din M.Ap. N.", aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M5/1999, cii modificările şi completările ulterioare, pe care însă le interpretează greşit, susţinând în mod eronat ca legea nu prevede decât prelungirea termenului de 60 de zile cu încă 60 de zile.

Faptul că interpretarea reclamantul este eronată rezultă din dispoziţiile pct. 52 din aceleaşi instrucţiuni, potrivit cărora " termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 din ordonanţă este termenul maxim până la care trebuie efectuată cercetarea. Comandanţii sau şefii care ordonă cercetarea administrativă fixează termenul de efectuare a acestor cercetări în cadrul 60 de zile, în raport de cuantumul pagubei, de actele şi faptele ce trebuie verificate şi analizate, ..."

Din interpretarea normelor invocate rezultă în mod indubitabil că şefii sau comandanţii unităţilor militare au dreptul să stabilească orice termen pentru efectuarea cercetării administrative în cadrul celor 60 de zile şi nu obligatoriu cel maxim de 60 de zile, având în vedere în concret elementele menţionate la pct. 52 teza a n-a din instrucţiuni.

Prin urmare, comandantul U.M. 01961 Otopeni a procedat legal atunci când a stabilit un termen de 43 de zile pentru efectuarea cercetării administrative, începând cu data de 26.06.2012 (data comunicării Deciziei administrativ - jurisdicţionale nr. 57/CJ 303/2012 din 16.05.2012 emisă de Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor, înregistrată la U.M. 01961 Otopeni cu nr. x/26.06-2012) şi până la data de 10.08.2012, termen ce a fost apoi prelungit cu încă 60 de zile, în baza aprobării şefului eşalonului superior (UJM 01836) pe raportul nr. x/08.08.2012.

Dispoziţiile pct. 54 din instrucţiuni care prevăd prelungirea termenului de 60 de zile cu un alt termen de 60 de zile, trebuie interpretate în sensul că primul termen poate fi de 60 de zile, numai dacă şeful sau comandantul care a dispus cercetarea administrativă a stabilit termenul maxim de 60 de zile, prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998. însă, aşa cum am arătat, în acord cu dispoziţiile pct. 52 din instrucţiuni, acesta poate stabili iniţial un termen mai mic de 60 de zile, având posibilitatea ca, dacă intervin anumite evenimente şi cercetarea administrativă nu poate fi finalizată în termenul stabilit iniţial, să solicite prelungirea acestuia cu cel mult 60 de zile, în temeiul alin. (2) din acelaşi text de lege.

În consecinţă, faptul că a fost stabilit iniţial un termen de 43 de zile pentru efectuarea cercetării administrative, iar ulterior termenul a fost prelungi cu 60 de zile, nu poate duce decât la concluzia că s-a prelungit termenul iniţial, stabilit de comandant, nu cel maxim de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998.

Prin urmare, data la care trebuia finalizată cercetarea administrativă era 11.10.2012, însă procesul-verbal de cercetare administrativă nr. A 9076 a fost înregistrat la data de 16.10.2013, cu depăşirea termenului) astfel că deveneau incidente dispoziţiile art. 34 din O.G. nr. 121/1998.

După parcurgerea căilor de atac prevăzute de art. 30 şi 31 O.G. nr. 121/1998, aşa cum am arătat, prin Decizia administrativ-jurisdictională nr. S/CJ 37/2013 din 27.02.2013, rămasă definitivă, nefiind contestată nici de reclamant şi nici de vreo altă persoană, Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor a admis excepţia depăşirii termenului de efectuare a cercetării administrative de către comisia din care a făcut parte şi reclamantul, a anulat deciziile de imputare emise cu nr. A 9319-9322/25.10.2012, în considerente precizând că sunt aplicabile dispoziţiile art. 34 din O.G. nr. 121/1998 potrivit cărora "După expirarea termenelor prevăzute la art. 23 alin. (1) fi (2) şi la art. 25 alin. (4), paguba se impută celor vinovaţi de neefectuarea cercetării administrative sau de neemiterea deciziei de imputare, cu excepţia situaţiilor în care s-a dispus repunerea în termen."

A mai arătat recurenta că în acelaşi sens prin sentinţa civilă nr. 242/2014 din 24.11.2014, rămasă definitivă prin Decizia ICCJ nr. 247 din 01-02.2017, instanţa a respins ca neîntemeiată acţiunea privind anularea Hotărârii nr. 24/CJI/160/2014 emisă de Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale,

Astfel se relevă că deşi prin hotărârea Curţii de Apel Ploieşti sus amintită s-a analizat şi reţinut faptul că "cercetarea administrativă nu a fost efectuată în termenul stabilit", iar instanţa de recurs a reţinut aceasta apreciind că în mod "corect s-au stabilit răspunderii materiale în sarcina persoanelor care nu au luat măsurile necesare pentru efectuarea în termen a cercetării", în prezenta cauză instanţa de fond a făcut o cercetare proprie a acestui aspect, inclusiv din pricina faptului că aspectul autorităţii/puterii de lucru judecat nu a fost ridicat nici de recurentă din prezenta cauză.

La data pronunţării sentinţei analizate - 10 iunie 2019, Înalta Curte stabilise prin Decizia nr. 247 1 februarie 2017 în mod definitiv, în legătură cu aceeaşi hotărâre nr. 24/CJI/2006,2014 emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale faptul că cercetarea administrativă în cauză nu s-a efectuat, "în termenul stabilit".

Tranşându-se acest lucru în mod diferit nu mai putea fi repus în discuţie fără a se încălca autoritatea de lucru judecat.

Cum celelalte aspecte invocate de către părţi la fond nu fost reţinute de către instanţă, iar reclamantul nu a promovat calea de atac a recursului (incident)faţă de aspectele deja tranşate în mod definitiv, dat fiind şi rolul unificator al jurisprudenţei de către Înalta Curte, aceasta urmează să respingă acţiunea reclamantului.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Cum motivele invocate se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004va admite recursul, va casa sentinţa şi va respinge acţiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, Unitatea 'Militară 01961 Otopeni, prin Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Apărării Naţionale - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor împotriva sentinţei nr. 116 din 10 iunie 2019 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată.

Respinge acţiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2022