Elected mayor’s simultaneous retention of suspended public official status as incompatibility under Law 161/2003

Şedinţa publică din data de 14 iunie 2021

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin actiunea inregistrată pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - sectia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 17.03.2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Integritate, solicitand instantei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea raportului de evaluare nr. x/01.03.2017 emis de pârâta.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 4493 din 22 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate

A anulat în parte raportul de evaluare nr. x/01.03.2017 emis de pârâta, în ceea ce priveste incompatibilitatea aferenta perioadei 19.07.2006-17.06.2008 şi a menţinut raportul de evaluare în ceea ce priveste incompatibilitatea aferenta perioadei 17.06.2008-23.02.2016.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 4493 din 22 noiembrie 2017a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi rejudecând cauza să se admită în totalitate cererea de chemare în judecată.

Recurentul apreciază că soluţia instanţei de fond este în parte nelegală, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Raportat la incompatibilitatea prevăzută de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, susţine că, aşa cum rezultă din dispoziţiile legale, acestea sunt aplicabile doar funcţionarilor publici numiţi. Or, nu a fost numit în funcţia de primar al comunei B., ci a fost ales astfel că legea trebuie aplicată în litera ei.

Raportat la incompatibilitatea reglementată de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/200, arată că a avut calitatea de secretar al comunei B., calitate din care a fost suspendat înainte de a candida pentru funcţia de primar al comunei. Apreciază că nu era necesară o noua suspendare de fiecare dată când a fost ales în funcţia de primar iar acest lucru nici nu era posibil deoarece, pentru a fi suspendat era necesar să înceteze suspendarea, să fie reîncadrat în funcţia de secretar şi să fie suspendat din nou.

Or, acest lucru ar fi atras incompatibilitatea cel puţin pentru perioada în care era reîncadrat secretar în vederea suspendării.

În opinia sa, interpretarea dată de instanţa de fond dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 188/1999 şi art. 97 din Legea nr. 161/2003 este excesivă şi, de asemenea, nu îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 188/1999.

Legiuitorul a înţeles să impună ca o condiţie de evitare a incompatibilităţii posibilitatea suspendării din funcţia care atrage sancţiunea sau demisia din aceasta.

Aşa cum a susţinut anterior, pierderea calităţii de funcţionar public poate fi discutată doar în cazul funcţiilor numite şi nu alese.

Mai mult, legiuitorul a avut în vedere exercitarea funcţiei şi nu existenţa ei.

Dispoziţiile art. 87 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 se coroborează şi cu dispoziţiile art. 28 şi 29 din Legea nr. 393/2004 iar, în această situaţie, rezultă că exercitarea altor funcţii este incompatibilă cu funcţia de primar şi nu existenţa calităţii.

Prin a doua cerere de recurs motivată în termen, recurentul a invocat şi cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., considerând că instanţa nu a analizat argumentele expuse în fond.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului.

Recurentul a formulat noi motive de recurs intitulate "Motive de recurs de ordine publică", depuse la termenul de judecată din data de 03.11.2020.

Cu privire la cererea de completare a motivelor de casare, Înalta Curte, prin încheierea de şedinţă din data de 25.05.2021, a respins-o ca fiind tardiv formulată deoarece, raportat la dispoziţiile art. 487 C. proc. civ., recursul trebuia să fie motivat în termenul în care se formulează, respectiv în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate, potrivit dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004. Doar instanţa este cea care poate invoca motive de ordine publică iar, în prezenta cauză, nu a înţeles să o facă, astfel că analiza recursului se va limita, în ceea ce priveşte motivarea acestuia, la cele declarate de recurentul-reclamant prin cererile de recurs motivate, înregistrate la dosar la data de 28.02.2018 şi la 01.03.2018.

Recurentul a formulat o cerere de efectuare a unei trimiteri preliminare prin care a solicitat adresarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a următoarelor întrebări:

- Decizia 2006/928/CE de stabilire a unui mecanism de cooperare şi de verificare a progresului realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referinţă specifice în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei este invalidă începând cu 01 decembrie 2009, data intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, dat fiind că sus-numita Decizie nu se poate încadra, nu se mai regăseşte între competenţele Uniunii Europene post-Lisabona?

- Dacă răspunsul la întrebarea nr. 1 este afirmativ, legislaţia internă de implementare a Deciziei 2006/928/CE este, la rândul ei, lipsită de efecte juridice?

- Articolele 1, 11 şi 13 din Directiva 95/46 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date trebuie interpretate în sensul că se opun unor măsuri naţionale precum cele în discuţie în litigiul principal, care permit unei autorităţi a administraţiei publice a unui stat membru să transmită date personale unei alte autorităţi a administraţiei publice cu atribuţii în evaluarea conflictelor de interese şi incompatibilităţilor persoanelor care ocupă funcţii publice şi prelucrarea lor ulterioară, fără ca persoanele vizate să fi fost informate despre această transmitere sau despre această prelucrare?

- principiul proporţionalităţii infracţiunilor şi pedepselor, conţinut de art. 49 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretat în sensul că se aplică şi altor fapte decât cele definite în mod formal de legea naţională ca fiind infracţiuni, dar care pot fi considerate "acuzaţii în materie penală", în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin prisma criteriilor dezvoltate de Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în special cel al gravităţii sancţiunii, cum este în cauza principală cazul evaluării conflictelor de interese sau a stării de incompatibilitate, care poate conduce la aplicarea sancţiunii complementare constând în interdicţia de a ocupa funcţii publice alese pentru o perioadă de 3 ani?

- Dacă răspunsul la întrebarea nr. 4 este afirmativ, principiul proporţionalităţii infracţiunilor şi pedepselor, conţinut de art. 49 şi principiul proporţionalităţii restrângerilor aduse drepturilor, prevăzut de art. 52 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretate în sensul că se opun unei prevederi din legislaţia naţională de implementare prin care se aplică, în cazul constatării unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate a unei persoane ce ocupă o funcţie de demnitate publică aleasă, în mod automat, în baza legii, sancţiunea complementară a interdicţiei de a ocupa funcţii publice alese exclusiv pentru o perioadă prestabilită de 3 ani, fără a da posibilitatea stabilirii unei sancţiuni proporţionale cu abaterea săvârşită?

- Dreptul la muncă, garantat de articolul 15, alin. (1) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, dreptul de a fi ales, garantat de articolele 39 şi 40 din Cartă, precum şi dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil, garantat de articolul 47 din Cartă, trebuie interpretate în sensul că se opun unei prevederi din legislaţia naţională de implementare prin care se aplică, în cazul constatării unei situaţii de incompatibilitate a unei persoane ce ocupă o funcţie publică aleasă, în mod automat, în baza legii, sancţiunea complementară a interdicţiei de a ocupa funcţii publice alese exclusiv pentru o perioadă prestabilită de 3 ani, fără a da posibilitatea stabilirii unei sancţiuni proporţionale cu abaterea săvârşită?

4. Apărarea formulată în cauză

Intimata Agenţia Naţională de Integritate a depus note de şedinţă la data de 02 noiembrie 2020 prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.

5. Aspecte procedurale

În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) cu o serie de întrebări preliminare, instanţa reţine că potrivit 19 alin. (3) lit. (b) din Tratatul privind Uniunea Europeană, "Curtea de Justiţie a Uniunii Europene hotărăşte în conformitate cu tratatele: (…) b) cu titlu preliminar, la solicitarea instanţelor judecătoreşti naţionale, cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituţii", iar potrivit art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene "Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe, cu titlu preliminar, cu privire la: (a) interpretarea tratatelor; (b) validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii; În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în faţa unei instanţe dintr-un stat membru, această instanţă poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privinţă îi este necesară pentru a pronunţa o hotărâre, să ceară Curţii să se pronunţe cu privire la această chestiune. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe naţionale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanţă este obligată să sesizeze Curtea. …".[s.n.]

Instanţele naţionale sunt cele în măsură să aprecieze, în funcţie de particularităţile fiecărei cauze, atât asupra necesităţii unei întrebări preliminare în vederea soluţionării fondului litigiului, cât şi asupra pertinenţei întrebărilor adresate Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

În cauză, admisibilitatea unei asemenea cereri excedează limitelor de învestire a prezentei instanţe, dat fiind motivele de recurs, astfel cum au fost supuse analizei prin cele două cereri de exercitare a căii de atac, motivate şi înregistrate la datele de 28.02.2018 şi 01.03.2018.

În consecinţă, este evident faptul că întrebările, astfel cum au fost formulate, nu au caracter necesar în soluţionarea litigului pendinte, întrucât un eventual răspuns din partea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene nu ar conduce la dezlegarea pricinii, instanţa nefiind învestită cu criticile de nelegalitate ale hotărârii recurate la care se referă întrebările preliminare, în condiţiile în care completarea motivelor de recurs a intervenit tardiv, astfel cum s-a stabilit prin încheierea de şedinţă din data de 25.05.2021.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează.

Prin raportul de evaluare nr. x/01.03.2017 s-a constatat încălcarea de către recurentul-reclamant, a prevederilor art. 33 alin. (2) şi ulterior a prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 în perioada 19.07.2006-23.02.2016, respectiv a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, în perioada 22.06.2012-23.02.2016, prin faptul că a deţinut simultan calitatea de primar al comunei B., judeţul Mehedinţi şi calitatea de funcţionar public de conducere, respectiv secretar al aceleiaşi comune.

Astfel, recurentul a ocupat funcţia publică de conducere de secretar al comunei B., judeţul Mehedinţi iar, prin Ordinul nr. 82/27.04.2004 emis de Prefectul judeţului Mehedinţi, s-a dispus suspendarea recurentului din funcţie, pe durata campaniei electorale din anul 2004.

Întrucât recurentul a câştigat alegerile pentru funcţia de primar, a fost emis Ordinul nr. 210/28.06.2004 prin care Prefectul judeţului Mehedinţi a dispus suspendarea acestuia din funcţia de secretar, pe toată durata exercitării mandatului de primar.

Ulterior, recurentul a câştigat mandatele de primar şi la alegerile din anii 2008, 2012 şi 2016.

Din analiza considerentelor hotărârii recurate, Înalta Curte constată că motivarea primei instanţe răspunde argumentelor prezentate de părţi, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt şi de drept, nefiind astfel identificate contradicţii în raţionamentul instanţei de fond şi nici considerente străine de natura cauzei.

Conform prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde (şi) "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

În conformitate cu jurisprudenţa CEDO, chiar dacă dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale impun instanţelor naţionale să-şi motiveze deciziile (cauza Boldea vs. Romania), această obligaţie nu presupune existenţa unor răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real problemele esenţiale care au fost supuse spre judecată instanţei, iar în considerentele hotărârii trebuie să se regăsească argumentele care au stat la baza pronunţării acesteia.

Argumentele invocate de recurrent deduc controlului judiciar al instanţei de recurs legalitatea soluţiei instanţei de fond prin prisma dreptului substanţial, analiză pe care Înalta Curte o va dezvolta cu ocazia analizării motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecinţă, acest motiv de nelegalitate al hotărârii recurate nu va fi reţinut ca întemeiat.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de recurs apreciază că nu este întemeiat.

Dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 prevăd că "(1) Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: c) calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia;".

Textul art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. x face referire la calitatea de funcţionar public, fără nicio altă distincţie.

Recurentul deţinea calitatea de funcţionar public iar textul legal este lipsit de orice echivoc, astfel că este irelevantă împrejurarea că acesta a fost ales în funcţia de demnitate publică, întrucât dispoziţiile citate anterior, din Legea nr. 161/2003, rămân pe deplin aplicabile.

Pentru a nu intra sub incidenţa cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, recurentul avea obligaţia de a-şi înceta raportul de serviciu din funcţia publică de conducere, respectiv din funcţia de secretar comună.

Textul art. 97 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, invocat de recurent nu poate înlătura de la aplicare dispoziţiile art. 87 din acelaşi act normativ iar normele legale trebuie interpretate în mod sistematic.

Contrar susţinerilor recurentului, acestuia îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 188/1999, întrucât prevederile art. 6 din acest act normativ se interpretează în sensul în care sunt excluse de la aplicare persoanelor care deţin exclusiv o funcţie de demnitate publică, nu şi celor care deţin simultan o funcţie de demnitate publică şi o funcţie publică.

Susţinerea recurentului în sensul că Legea nr. 393/2004 nu se completează cu normele din Legea nr. 188/1999 nu va fi reţinută întrucât articolul 34 reglementează conduita pe care trebuie să o adopte funcţionarul public de conducere care urmează să deţină o funcţie de demnitate publică, iar Legea nr. 188/1999 conţine dispoziţii cu caracter special în ceea ce priveşte persoanele care deţin o funcţie publică de conducere şi doresc să ocupe o funcţie de demnitate publică astfel că sunt pe deplin aplicabile.

Recurentului, în calitate de funcţionar public de conducere, supus dispoziţiilor Legii nr. 188/1999, i se aplicau prevederile art. 34 din acest act normativ, care prevedea clar că arată "(1) Funcţionarii publici pot fi aleşi sau numiţi într-o funcţie de demnitate publică, în condiţiile legii. (…) (3) Înalţii funcţionari publici şi funcţionarii publici de conducere pot candida pentru funcţii de demnitate publică numai după încetarea, în condiţiile legii, a raporturilor de serviciu."

Împrejurarea că Legea nr. 284/2010 face o distincţie între funcţiile de demnitate publică alese si funcţiile de demnitate publica numite, primarul fiind o funcţie de demnitate publica aleasa si nu numita, nu prezintă relevanţă din punct de vedere a situaţiei recurentului, care, astfel cum prevede art. 34 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, trebuia să procedeze la încetarea, în condiţiile legii, a raporturilor de serviciu.

Deşi raportul de serviciu al recurentului privind funcţia publică de conducere este suspendat, acest aspect nu echivalează cu încetarea, întrucât pe această durată se suspendă îndeplinirea atribuţiilor şi remunerarea funcţionarului public, însă rămâne aplicabil regimul incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese, astfel că recurentul, inclusiv pe perioada suspendării raportului de serviciu, avea obligaţia de respecta prevederile art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003.

De altfel, articolul 94 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 prevedea că "raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcţionarul public se află în una dintre următoarele situaţii: a) este numit sau ales într-o funcţie de demnitate publică, pentru perioada respectivă, cu excepţiile prevăzute la art. 34".

Or, astfel cum s-a arătat mai sus, articolul 34 alin. (3) prevede posibilitatea de a candida pentru funcţii de demnitate publică numai după încetarea raporturilor de serviciu, aceasta fiind una din excepţiile la care face referire art. 94 alin. (1).

În plus, art. 96 din acelaşi act normativ prevede că: "(3) Pe perioada suspendării raportului de serviciu autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să rezerve postul aferent funcţiei publice. Ocuparea acestuia se face, pe o perioadă determinată, în condiţiile legii. Pe perioada suspendării, raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici nu pot înceta şi nu pot fi modificate decât din iniţiativa sau cu acordul funcţionarului public în cauză.(4) Perioada suspendării raporturilor de serviciu în condiţiile art. 94 alin. (1) lit. c) şi art. 95 alin. (1) lit. c) se consideră vechime în funcţia publică."

În aceste condiţii, este evident faptul că suspendarea raporturilor de serviciu nu echivalează cu încetarea raporturilor de serviciu.

Simpla deţinere a două funcţii incompatibile este suficientă pentru încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor iar articolul 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 a fost modificat în sensul dat de recurent abia în anul 2017, prin Legea nr. 87/2017 astfel că, în perioada în discuţie, era irelevant aspectul exercitării efective sau nu a funcţiei publice de conducere, întrucât legea nu se poate aplica retroactiv.

Instanţa de recurs nu este de acord cu punctul de vedere exprimat de recurent în sensul că Ordinul nr. 210/2004 emise de Prefectul judeţului Mehedinţi este în vigoare şi în prezent întrucât, persoana care ocupă funcţia de primar în cazul mai multor mandate consecutive se află în situaţia de a dobândi fiecare funcţie, separat, pe perioade determinate (din 4 în 4 ani), raporturile juridice fiind guvernate de legislaţia în vigoare în cadrul fiecărui mandat, nefiind vorba despre o exercitare a funcţiei cu caracter de continuitate, aşa cum încearcă să acrediteze recurentul.

Că este aşa rezultă chiar din prevederile art. 15 din Legea nr. 393/2004, conform cărora, "Calitatea de primar (...) încetează la data depunerii jurământului de către noul primar (...)", noţiunea de "noul primar" nefiind echivalentă cu cea de persoană fizică, ci la se referă la funcţia de demnitate publică.

Prevederile art. 28 din Legea nr. 393/2004 nu sunt aplicabile în situaţia recurentului întrucât acestea se referă la suspendarea contractului de muncă al persoanelor care deţin şi o funcţie de demnitate publică iar, în cazul de faţă, acesta deţine o funcţie publică de conducere, respectiv de secretar al comunei B., judeţul Mehedinţi, şi nu o funcţie contractuală.

De altfel, dispoziţiile Legii nr. 393/2004 nu pot exclude de la aplicare dispoziţiile Legii nr. 188/1999, articolul 34 reglementând conduita pe care trebuie să o adopte funcţionarul public de conducere care urmează să deţină o funcţie de demnitate publică şi nici dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 care reglementează un caz clar de incompatibilitate între funcţia de primar şi calitatea de funcţionar public.

Recurentul nu se poate prevala de prevederile art. 97 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, acesta ocupând o funcţie publică de conducere şi, astfel, intrând sub incidenţa art. 34 alin. (3) din Legea nr. 188/1999.

Art. 34 alin. (3) din Legea 188/1999 reprezintă o normă specială faţă de reglementarea generală cuprinsă în Legea 161/2003 astfel că, în virtutea aplicării principiului juridic specialia generalibus derogant, recurentul, în calitate de funcţionar public de conducere, trebuia să se supună obligaţiei exprese ce îi incumba ope legis, în cazul în care candida pentru funcţii de demnitate publică, şi nu să se raporteze la situaţia funcţionarilor publici, în general, conform prevederilor cuprinse în art. 97 din Legea 161/2003.

Textul evocat are natura juridică a unei interdicţii legale, fiind astfel subsumat regimului incompatibilităţilor funcţionarilor publici cu funcţii de conducere, fiind vorba de o reglementare complementară rezultată din normele cuprinse în mai multe acte normative.

Norma juridică specială are în vedere asigurarea unui climat de integritate şi de transparenţă în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, urmărindu-se ca persoanele în cauză să adopte o conduită de natură să împiedice deturnarea atribuţiilor specifice funcţiei sau demnităţii publice în scop personal, prin influenţarea deciziilor pe care oficialul le are de adoptat în exercitarea acestora, acesta fiind scopul urmărit de legiuitor.

Nu se va reţine ca având caracter relevant analogia pe care o face recurentul cu alte profesii referitor la suspendarea raporturilor de muncă în situaţia exercitării altei funcţii, în cazul de faţă aplicându-se legislaţia specifică exercitării funcţiei de primar.

De asemenea, instanţa nu este în măsură să constate existenţa unor erori legislative, obligaţia judecătorului fiind de a aplica reglementările legale în vigoare.

Jurisprudenţa învederată de către recurent nu se pliază în totalitate pe speţa pendinte, întrucât vizează alte cazuri de incompatibilitate decât cel din dosarul de faţă, recurentul deţinând funcţia publică de conducere, concomitent cu funcţia de primar. Dimpotrivă, din analizarea deciziilor pronunţate de către instanţa supremă se conturează existenţa unei jurisprudenţe în ceea ce priveşte cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, care îmbrăţişează argumentele prezentate de către judecătorul fondului, în acord cu cele ale intimatei.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 4493 din 22 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 iunie 2021.