Lack of standing in audiovisual sanctioning appeals: appeal dismissed, upholding rejection of challenge by non-sansioned individuals

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 08.10.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului au solicitat:

1. În baza art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anularea în parte, exclusiv cu privire la sancţiunea aplicată şi cu privire la modalitatea de individualizare a sancţiunii, a Deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 813/12.09.2019 (publicată la data de 19.09.2019);

2. În baza art. 18 alin. (1) - (6) din Legea nr. 554/2004, obligarea Consiliului Naţional al Audiovizualului să soluţioneze în integralitate sesizarea nr. x/30.07.2019, să analizeze toate faptele indicate şi să aplice sancţiunile prevăzute de art. 90 din Legea nr. 504/2002 pentru fiecare încălcare în parte a drepturilor reclamanţilor şi ale fiicei minore ale reclamanţilor şi pentru fiecare emisiune în parte în care au fost încălcate drepturile;

3. În baza art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, obligarea Consiliului Naţional al Audiovizualului la plata despăgubirilor morale în cuantum de 900.000 RON (câte 300.000 RON pentru fiecare reclamant şi fiica minoră a acestora);

4. În baza art. 18 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 554/2004, obligarea Consiliului Naţional al Audiovizualului la executarea hotărârii judecătoreşti în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă şi obligarea la plata de penalităţi pentru fiecare zi de întârziere de 1.000 RON/zi;

5. Obligarea CNA la plata tuturor cheltuielilor de judecată generate de prezentul dosar.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 351 din data de 04.06.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea reclamanţilor de unire cu fondul a excepţiilor lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes invocate de pârât ca neîntemeiată; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârât, a respins acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor; a respins cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 351 din data de 04.06.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii A. şi B..

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanţii au arătat că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată cu încălcarea normelor de procedură sancţionate cu nulitatea - caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., precum şi cu interpretarea şi aplicarea eronată a normelor de drept material - caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin primul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se arată că sentinţa este pronunţată cu încălcarea normelor de procedură sancţionate cu nulitatea, fiind încălcate dispoziţiile de ordine publică ale art. 14 C. proc. civ. privind principiul contradictorialităţii, deoarece instanţa de fond s-a pronunţat asupra fondului cererii de chemare în judecată, fără însă ca fondul cauzei să fi fost dezbătut în contradictoriu de către părţi. Sub acest aspect se invocă încălcarea principiului contradictorialităţii întrucât, la termenul de judecată din data de 21.05.2020, instanţa de fond a pus în discuţie doar excepţia lipsei calităţii procesuale active fără a deschide dezbaterile şi a acorda cuvântul părţilor asupra fondului, reţinând cauza în pronunţare asupra cererii de unire a excepţiei cu fondul cauzei şi asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active.

Instanţa a soluţionat pe fond capătul nr. 2 al cererii reclamanţilor, privitor la refuzul nejustificat al CNA de a analiza şi de a răspunde în mod complet sesizării, deşi în şedinţa de judecată din data de 21.05.2020 instanţa nu a pus în discuţie fondul acţiunii, ci doar excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se arată că sentinţa este pronunţată cu interpretarea şi aplicarea eronată a normelor de drept material: a Legii nr. 504/2002, a Decizie CNA nr. 220/2011 privind Codul Audiovizualului şi a Legii nr. 554/2004), deoarece:

a. Reclamanţii valorifică drepturi proprii la viată privată, la viaţă de familie, la demnitate si reputaţie fal căror garant este chiar CNA în mediul audiovizual), afectate de pasivitatea CNA şi de refuzul CNA de a soluţiona complet sesizarea.

Aşadar aceştia au calitate procesuală activă, calitatea fiind expres stabilită de art. 8 din Legea nr. 554/2004 si de art. 3 şi art. 89 lit. c) din Legea nr. 504/2002:

b. Există refuzul nejustificat al CNA de a soluţiona în mod complet sesizarea reclamanţilor, deoarece CNA nu a sancţionat emisiunile sesizate de reclamanţi, nu a dezbătut în şedinţa Consiliului decât unul dintre aspectele sesizate de reclamanţi şi doar 4 dintre multiplele emisiuni difuzate zilnic timp de o lună de zile, lăsând nesoluţionate şi nedezbătute celelalte aspecte sesizate.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, există obligaţia expresă a CNA de a răspunde în mod complet sesizării reclamanţilor, de a analiza toate încălcările semnalate şi de a arăta în mod motivat în fapt şi în drept argumentele concrete pentru care ar fi reţinut sau nu încălcarea Legii Audiovizualului.

Instanţa a interpretat şi aplicat eronat dispoziţiile art. 10 alin. (3), art. 10 alin. [5) şi art. 88 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, reţinând eronat că CNA ar avea discreţie absolută asupra modalităţii de soluţionare a sesizării formulate de reclamanţi cu privire la încălcarea drepturilor al căror garant este CNA.

Au fost apreciate ca fiind cele mai importante principii ale procesului civil: principiul contradictorialităţii. (...). Nerespectarea lor este sancţionată cu nulitatea actelor de procedură si atrage casarea hotărârii judecătoreşti (fiind citat în acest sens prof univdr C., prof univdr D. şi prof univdr E.)

"Soluţionarea pe fond a litigiului deşi la dezbateri s-a discutat doar o excepţie peremptorie de procedură (...) care, lipsind părţile de posibilitatea de a se apăra, atrage nulitatea hotărârii" (fiind în acest sens citată Decizia nr. 3233/200 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia Comercială).

Or tocmai aceasta este situaţia sentinţei recurate, hotărârea fiind pronunţată asupra fondului litigiului deşi dezbaterile au fost limitate la excepţia peremptorie a lipsei calităţii procesuale active.

Instanţa s-a pronunţat asupra fondului cererii reclamanţilor, arătând motivele pentru care consideră că nu ar exista un refuz nejustificat al intimatei CNA de a răspunde sesizării reclamanţilor şi că răspunsul CNA este complet, neexistând în speţă refuzul nejustificat al CNA de a soluţiona sesizarea nr. 8165/30.07.2019. Prin considerente se arată în mod expres că "nu se poate reţine afirmaţia că CNA nu s-ar fi pronunţat asupra cererii de obligare a radiodifuzorului (...)", că "CNA a analizat susţinerea de vreme ce a reţinut (...)", precum şi faptul că CNA nu ar avea obligaţia de a dezbate şi soluţiona toate încălcările sesizate de reclamanţi.

Prima instanţă a interpretat şi aplicat eronat dispoziţiile art. 3 art. 10 alin. (5) din Legea nr. 504/2002 în ceea ce priveşte admiterea eronată a excepţiei lipsei calităţii procesuale active.

În primul rând, instanţa de fond a interpretat în mod eronat că acţiunea reclamanţilor ar fi avut un singur capăt de cerere principal (cel referitor la anularea Deciziei CNA nr. 813/12.09.2019) iar celelalte capete de cerere ar fi accesorii ale acestuia. Această interpretare vădit eronată a unor norme elementare a avut înrâurire asupra admiterii eronate a excepţiei lipsei calităţii procesuale active cu privire la întreaga acţiune cu care a fost sesizată instanţa. în realitate, acţiunea reclamanţilor avea mai multe capete de cerere principale, petitele nr. 2 - 5 ale cererii (constatarea şi sancţionarea CNA pentru refuzul nejustificat de a răspunde reclamanţilor) fiind evident independente de capătul nr. 1 al cererii (anularea Decizie CNA nr. 813/12.09.2019). Cu alte cuvinte, refuzul nejustificat de soluţionare a sesizării şi despăgubirile morale solicitate CNA erau evident independente de anularea sau nu a deciziei de sancţionare.

În al doilea rând, acţiunea nu viza doar drepturile radiodifuzorului sancţionat, ci tocmai drepturile personale ale reclamanţilor şi ale fiicei lor minore, tocmai încălcarea drepturilor reclamanţilor fiind cauza emiterii actului contestat.

Conform art. 3 din Legea Audiovizualului, "prin difuzarea şi retransmiterea serviciilor de programe se realizează (...) informarea şi educarea (...) publicului, cu respectarea libertăţilor şi a drepturilor fundamentale ale omului". Conform art. 10 alin. (3), "în calitate de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, CNA are obligaţia să asigure: e) protejarea demnităţii umane, a dreptului la propria imagine şi protejarea minorilor".

Conform art. 88 din aceeaşi lege, supravegherea, controlul îndeplinirii obligaţiilor şi sancţionarea încălcării prevederilor prezentei legi (...) revin Consiliului.

Rezultă astfel că CNA este instituţia publică ce asigură faptul că mediul audiovizual respectă dreptul la demnitate umană, dreptul la propria imagine şi protejarea minorilor, acestea fiind chiar drepturile personale ale reclamanţilor si ale fiicei lor minore.

Prin aplicarea sancţiunilor instituite de Legea nr. 504/2002 raportul juridic nu se formează doar între CNA şi radiodifuzorul sancţionat, astfel cum în mod eronat a interpretat prima instanţă, ci raportul juridic vizează chiar drepturile subiective încălcate de radiodifuzor. Astfel, persoanele vizate de Decizia nr. 813/12.09.2019 (şi care deci pot sesiza instanţa de contencios administrativ cu anularea Deciziei) sunt atât radiodifuzorul, cât şi persoanele ale căror drepturi subiective au fost încălcate de către radiodifuzor prin fapta analizată şi sancţionată de CNA.

Conform art. 93 din Legea nr. 504/2002, "(3) Actele emise de Consiliu, în condiţiile prevăzute la alin. (1) pot fi atacate direct la secţia de contencios administrativ a curţii de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare; termenul de 15 zile nu suspendă de drept efectele acestora". Dacă raportul juridic ar fi fost limitat la CNA şi radiodifuzor, Legea Audiovizualului ar fi limitat în mod expres sfera persoanelor care pot formula contestaţie împotriva deciziilor de sancţionare emise de CNA, însă legiuitorul nu a reglementat această limitare şi deci reclamanţii (autori ai sesizării nr. 8615/30.07.2019) au calitate procesuală activă.

Prin sentinţa recurată, prima instanţă a pronunţat hotărârea cu interpretarea eronată a raportului juridic de drept material dedus judecăţii, deoarece reclamanţii au calitate procesuală activă în acţiunea în contencios administrativ (1) care vizează tocmai actul administrativ prin care CNA a dispus asupra drepturilor acestora şi (2) care vizează tocmai dreptul reclamanţilor de a le fi soluţionată sesizarea.

O altă critică a reclamanţilor vizează încălcarea art. 1349 Noul C. civ. şi a art. 10 din Legea nr. 504/2002 referitor la răspunderea autorităţii pentru actul administrativ nelegal şi pentru refuzul de soluţionare.

Instanţa a aplicat în mod eronat normele de drept material privitoare la atribuţiile CNA şi la obligaţia CNA de a soluţiona sesizarea reclamanţilor, deoarece există în concret "refuzul nejustificat" al CNA, pasivitatea acesteia în sensul art. 8 din Legea nr. 554/2004, prin omisiunea de a sancţiona/emite somaţii pentru intrarea în legalitate, prin omisiunea de a analiza fiecare dintre încălcările sesizate de reclamanţi.

CNA nu a monitorizat emisiunile sesizate de reclamanţi, nu a supus dezbaterii în şedinţa CNA decât un singur aspect dintre cele sesizate de reclamanţi si prin raportare la doar 4 dintre multiplele emisiuni difuzate timp de o lună de zile, lăsând nesoluţionate şi nedezbătute celelalte aspecte sesizate. Practic, CNA a refuzat să îşi îndeplinească obligaţiile legale faţă de sesizarea reclamanţilor.

Conform art. 10 alin. (3), "în calitate de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, CNA are obligaţia să asigure: e) protejarea demnităţii umane, a dreptului la propria imagine şi protejarea minorilor".

Conform art. 88 din aceeaşi lege, supravegherea, controlul îndeplinirii obligaţiilor şi sancţionarea încălcării prevederilor prezentei legi (...) revin Consiliului.

Conform art. 89 din aceeaşi lege, "exercitarea activităţii de control prevăzute la art. 88 se realizează, în condiţiile prezentei legi, astfel: a) din oficiu, c) ca urmare a plângerii depuse de o persoană fizică sau juridică afectată în mod direct de încălcarea prevederilor prezentei legi".

Conform art. 72 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al CNA "Serviciul inspecţii îndeplineşte următoarele atribuţii: c) verifică prin monitorizarea programului difuzat aspectele ce fac obiectul unei petiţii şi prezintă un raport care cuprinde constatările inspectorului audiovizual; j) fiecare inspector audiovizual va prezenta cu promptitudine orice aspect privind activitatea radiodifuzorilor din teritoriu în domeniul audiovizual; n) întocmeşte rapoarte sintetice conţinând rezolvarea reclamaţiilor şi sesizărilor primite".

Instanţa de fond a interpretat fundamental eronat normele materiale anterior-citate, reţinând că nu ar exista obligaţia CNA de a analiza complet sesizarea pentru că nu ar exista vreo normă expresă care să prevadă această obligaţie.

Faţă de aceste motive se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 14 decembrie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 09 iunie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care au solicitat anularea în parte, exclusiv cu privire la sancţiunea aplicată şi cu privire la modalitatea de individualizare a sancţiunii, a Deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 813/12.09.2019; obligarea Consiliului Naţional al Audiovizualului să soluţioneze în integralitate sesizarea nr. x/30.07.2019, să analizeze toate faptele indicate şi să aplice sancţiunile prevăzute de art. 90 din Legea nr. 504/2002 pentru fiecare încălcare în parte a drepturilor reclamanţilor şi ale fiicei minore ale reclamanţilor şi pentru fiecare emisiune în parte în care au fost încălcate drepturile; obligarea Consiliului Naţional al Audiovizualului la plata despăgubirilor morale în cuantum de 900.000 RON (câte 300.000 RON pentru fiecare reclamant şi fiica minoră a acestora); obligarea Consiliului Naţional al Audiovizualului la executarea hotărârii judecătoreşti în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă şi obligarea la plata de penalităţi pentru fiecare zi de întârziere de 1.000 RON/zi; obligarea CNA la plata tuturor cheltuielilor de judecată generate de prezentul dosar.

Prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că în lipsa unei acţiuni din partea radiodifuzorului, reclamanţii, indiferent de raporturile pe care le au cu societatea sancţionată, nu au calitate procesuală activă, neexistând o identitate între persoana acestora şi titularul dreptului de a contesta o sancţiune contravenţională atât timp cât actul administrativ atacat nu îi vizează pe reclamanţi, nu stabileşte sancţiuni pentru aceştia, nici drepturi ori obligaţii pentru o alta persoană de natura a aduce atingere drepturilor reclamanţilor, dar şi faptul că decizia litigioasă nu vizează strict un drept al persoanelor care formulează acţiunea (esenţial fiind că decizia atacata este un act prin care se sancţionează o fapta contravenţională, iar răspunderea contravenţională este o răspundere pentru o faptă proprie).

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Astfel, prin primul motiv de recurs, recurenţii-reclamanţi au invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. potrivit cărora, casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Sub acest aspect se invocă încălcarea principiului contradictorialităţii întrucât, la termenul de judecată din data de 21.05.2020, instanţa de fond a pus în discuţie doar excepţia lipsei calităţii procesuale active fără a deschide dezbaterile şi a acorda cuvântul părţilor asupra fondului, reţinând cauza în pronunţare asupra cererii de unire a excepţiei cu fondul cauzei şi asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active.

Acest motiv de recurs nu este întemeiat şi va fi respins având în vedere că, în raport de dispoziţiile art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii, iar existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

Legitimarea procesuală înseamnă că numai acea persoană care are calitate procesuală poate fi parte în proces, adică trebuie să justifice un drept sau o obligaţie pentru a participa în calitate de parte la procesul civil.

Calitatea procesuală activă este asumată de reclamant printr-o manifestare de voinţă, constând în pornirea acţiunii în justiţie, cu expunerea în cuprinsul cererii de chemare în judecată a elementelor de fapt şi de drept, prin care să justifice atât calitatea sa, cât şi cea a pârâtului.

Astfel, reclamantul va trebui să indice în baza cărui drept al său participă ca parte în proces, dar şi obligaţia care a fost încălcată de pârât aptă să atragă calitatea procesuală pasivă.

Aceste condiţii se regăsesc şi în materia contenciosului administrativ, unde, legitimarea procesuală activă, ca şi condiţia interesului pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecată, trebuie privite în strânsă legătură cu aprecierea subiectivă a celui care reclamă producerea unei vătămări, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanţei competente orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri.

Or, în cauza dedusă judecăţii este vorba despre incidenţa legii audiovizualului în cuprinsul căreia, la art. 3 alin. (3) din Legea nr. 504/2002 se menţionează în mod expres că:

"Răspunderea pentru conţinutul serviciilor de programe difuzate, inclusiv al comunicărilor comerciale audiovizuale, revine, în condiţiile legii, furnizorului de servicii media audiovizuale."

Potrivit dispoziţiilor art. 93 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, sancţiunile pentru încălcarea dispoziţiilor prezentei legi se aplică prin acte emise de Consiliu sau de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, care acţionează prin personalul de specialitate împuternicit în acest scop şi în conformitate cu prevederile alin. (3) al aceluiaşi articol, actele emise în condiţiile prevăzute la alin. (1) pot fi atacate direct la secţia de contencios administrativ a curţii de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare.

Având în vedere că sancţiunile aplicate de Consiliu în condiţiile Legii audiovizualului reprezintă sancţiuni contravenţionale, cum rezultă explicit din legea citată, este evident că actele administrative prin care sunt aplicate aceste sancţiuni nu pot fi contestate decât de persoana sancţionată, aceasta fiind radiodifuzorul.

În acest context, în mod corect a reţinut prima instanţă că raportul de drept contravenţional se naşte între autoritatea publică agent constatator şi sancţionator şi contravenient, astfel că legitimarea procesuală, atât activă cât şi pasivă, presupune transpunerea acestui raport în plan procesual, iar raportul de drept contravenţional există doar între autoritatea publică agent constatator şi sancţionator - Consiliul Naţional al Audiovizualului, şi contravenient - radiodifuzorul S.C. F. S.A.

Prin urmare, legitimarea procesuală activă aparţine furnizorului de servicii media audiovizuale, răspunderea acestuia fiind instituită, în mod expres, prin dispoziţiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 504/2002.

Înalta Curte constată că aceste aspecte au fost puse în discuţie la termenul de judecată din data de 21.05.2020, prima instanţă procedând la respectarea principiului contradictorialităţii prin faptul că a dat posibilitate apărătorul ales al reclamanţilor să pună concluzii cu privire la calitatea procesuală activă a acestora în promovarea acţiunii în contencios administrativ de faţă şi, pe cale de consecinţă, motivul de recurs invocat apare ca nefondat şi va fi respins.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au invocat încălcarea normelor de drept material prevăzute de Legea nr. 504/2002, a Deciziei CNA nr. 220/2011 privind Codul Audiovizualului şi a Legii nr. 554/2004, susţinând că reclamanţii valorifică drepturi proprii la viaţă privată, la viaţă de familie, la demnitate şi reputaţie al căror garant este CNA, că există un refuz nejustificat al CNA de a soluţiona în mod complet sesizarea reclamanţilor deoarece nu a sancţionat emisiunile sesizate de reclamanţi, nu a dezbătut în şedinţa Consiliului decât unul dintre aspectele sesizate şi doar 4 dintre multiplele emisiuni difuzate zilnic timp de o lună de zile, lăsând nesoluţionate şi nedezbătute celelalte aspecte sesizate.

Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

Faptul că prima instanţă a apreciat că în raport cu prevederile art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004 nu este posibilă substituirea instanţei de judecată în prerogativele legale şi competenţele funcţionale ale unei autorităţi publice şi nu se poate dispune în sensul completării actului administrativ, nu poate reprezenta un caz de casare pentru încălcarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material atât timp cât, titular al raportului contravenţional nu este radiodifuzorul, ci persoane fără calitate procesuală activă.

În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că este de competenţa Consiliului Naţional al Audiovizualului să decidă cum anume analizează în fapt conţinutul emisiunilor şi să decidă asupra sancţiunilor legale pe care le dispune, neputându-se admite criticile recurenţilor-reclamanţi referitoare la nesoluţionarea integrală a sesizării adresate Consiliului Naţional al Audiovizualului, cu consecinţa reţinerii calităţii procesuale active şi a interesului acestora de a cenzura decizia CNA pentru o pretinsă omisiune, atât timp cât instanţa de fond nu a intrat în dezbaterea fondului ci s-a pronunţat exclusiv pe excepţia lipsei calităţii procesuale active a acestora.

De asemenea, Înalta Curte constată că exprimarea nemulţumirii recurenţilor-reclamanţi cu privire la modul de soluţionare a sesizării nr. 8165/30.07.2019 nu poate fi asimilată unui refuz nejustificat al intimatului-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului, atât timp cât dispoziţiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004 definesc "refuzul nejustificat" ca fiind "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane" iar modalitatea de soluţionare a petiţiei propusă de recurenţii-reclamanţi nu poate fi însuşită de către instanţa de judecată.

De asemenea, nu poate fi primită critica recurenţilor-reclamanţi conform căreia CNA ar fi refuzat să îşi îndeplinească obligaţiile legale prin faptul că nu a monitorizat emisiunile sesizate de recurenţii-reclamanţi, nu a supus dezbaterii în şedinţa CNA decât un singur aspect dintre cele sesizate de reclamanţi şi prin raportare la doar 4 dintre multiplele emisiuni difuzate timp de o lună de zile şi că ar fi lăsat nesoluţionate şi nedezbătute celelalte aspecte sesizate, având în vedere pe de o parte că, prin Decizia CNA nr. 813/12.09.2019 s-a dispus "Aplicarea unei amenzi Radiodifuzorul S.C. F. S.A. în cuantum de 5.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (3) şi 66 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare, deoarece a difuzat, pe parcursul mai multor ediţii de ştiri şi dezbateri din perioada iunie- iulie 2019, un subiect referitor la adopţia unui minor, cu încălcarea dreptului acestuia la respectarea vieţii private şi la propria imagine, drept care, potrivit art. 3 din Codul audiovizualului, prevalează în faţa necesităţii de informare, cu atât mai mult în cazul minorului aflat în situaţii dificile. De asemenea, sancţiunea a fost aplicată şi pentru că, în unele dintre aceste emisiuni, subiectul referitor la procedura adopţiei nu a fost difuzat cu prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, ceea ce contravine art. 66 din Codul audiovizualului care prevede că în programele de ştiri şi dezbateri trebuie asigurate imparţialitatea, echilibrul şi să fie favorizată libera formare a opiniilor.", iar pe de altă parte că cererea dedusă judecăţii a fost formulată de persoane fără calitate procesuală activă.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B., în nume propriu şi în calitate de reprezentanţi ai G., împotriva sentinţei nr. 351 din 4 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iunie 2021.