Fiscal restitution under Art. 168 CPC: payments made pursuant to unchallenged tax assessment decisions cannot be recovered as undue.

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea înregistrată la data de 22.03.2019, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Venituri Buget Local Sector 2, a solicitat anularea actului administrativ reprezentat de adresa nr. x/15.11.2018 prin care a fost considerată inadmisibilă cererea reclamantei de restituire sumelor nedatorate achitate cu titlul de impozit, anularea deciziei nr. 9884/14.01.2019 emisă de pârâtă în soluţionarea contestaţiei reclamantei împotriva acestui act şi obligarea pârâtei la restituirea sumei de 4.060.537,14 solicitată cu titlu de plăţi nedatorate.

Prin cererea modificatoare depusă la dosarul de fond, reclamanta a solicitat obligarea intimatei la plata dobânzii prevăzută de art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015, aferentă sumelor nedatorate achitate, începând cu data de 27.07.2017 (data achitării sumei de bani în contul DVBL Sector 2) şi până la data restituirii efective a sumelor nedatorate.

Prin sentinţa civilă nr. 412 din data de 06.09.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată la data de 28.10.2019 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 98 din data de 21.09.2020 Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea precizată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Venituri Buget Local Sector 2, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 98 din data de 21.09.2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B..

Prin primul motiv de recurs reclamanta a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în raport de două împrejurări:

a) instanţa de fond nu a analizat toate capetele de cerere având în vedere că a fost învestită să dispună anularea actului de soluţionare a contestaţiei împotriva actului cu nr. x/15.11.2018 emis de pârâtă, act de respingere a cererii de restituire a sumei plătite nedatorat (act de soluţionare cu nr. x/01.2019), însă, instanţa de fond nu a făcut referire la acest act în considerentele sentinţei recurate, ci face referire numai la adresa cu nr. x/15.11.2018, de refuz a restituirii, nu şi la actul de soluţionare a contestaţiei.

În consecinţă, instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 397 alin. (1) C. proc. civ., text care arată că:

"Instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecăţii."

b) instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 168 alin. (1) Codul de procedură fiscală potrivit cărora:

"Se restituie, la cerere, contribuabilului/plătitorului orice sumă plătită sau încasată fără a fi datorată. (2) în situaţia în care s-a făcut o plată fără a fi datorată, cel pentru care s-a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective."

Or, prin considerentele sentinţei recurate, instanţa de fond arată, în esenţă, că sumele solicitate la restituire de către reclamantă sunt născute din decizii de impunere necontestate şi că creanţele astfel rezultate nu pot fi contestate prin procedura de la art. 168 Codul de procedură fiscală, având în vedere că raportul juridic generat de deciziile de impunere necontestate nu poate fi schimbat decât prin înlăturarea actelor administrative respective.

Prin cea de-a doua critică, reclamanta invocă motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., având în vedere că prin motivarea dată, instanţa antamează o argumentare ce vizează un alt raţionament (acela că există decizie de impunere ce a generat creanţa fiscală, decizie care nu putea fi atacată decât prin procedura de contestare a deciziei de impunere (ca orice alt act administrative-fiscal) şi nu prin procedura de la art. 168 Codul de procedură fiscală.

Pe de altă parte, aceeaşi instanţă arată că "sunt legale şi temeinice actele emise de pârâtă în soluţionarea cererii de restituire a sumelor pretins nedatorate" (teza finală a considerentelor sentinţei recurate) - deci şi motivarea adresei nr. x/15.11.2018.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 14 ianuarie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 09 iunie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea actului administrativ reprezentat de adresa nr. x/15.11.2018, anularea deciziei nr. 9884/14.01.2019 emisă în soluţionarea contestaţiei reclamantei împotriva acestui act şi obligarea pârâtei la restituirea sumei de 4.060.537,14 solicitată cu titlu de plăţi nedatorate.

Prima instanţă a respins ca nefondată cererea dedusă judecăţii, reţinând în esenţă, că procedura de restituire reglementată de prevederile art. 168 Codul de procedură fiscală presupune inexistenţa unui act administrativ fiscal prin care să se fi stabilit creanţa fiscală a cărei restituire se solicită ori recunoaşterea dreptului reclamantei de a solicita restituirea, independent de existenţa actului administrativ fiscal, cum este situaţia în care taxa a fost plătită cu încălcarea dreptului european, în aplicarea principiului efectivităţii.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Prin primul motiv de recurs se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora, casarea unei hotărâri se poate cere când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Înalta Curte constată că efectele nulităţii actelor de procedură se subscriu principiului general: quod nullum est, nullum producit efectum, iar actul nul este lipsit de eficacitate şi urmează a fi refăcut.

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, nesocotirea principiilor publicităţii, oralităţii, contradictorialităţii, nemijlocirii, decăderea din proba testimonială în anumite condiţii vătămătoare pentru partea care a solicitat proba, lipsa dezbaterilor pe fond, etc.

Or, în cauza de faţă recurenta se referă, în concret, la faptul că prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 397 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:

"Instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecăţii" analizând numai adresa cu nr. x/15.11.2018, de refuz a restituirii şi nu s-a pronunţat asupra legalităţii deciziei de soluţionare nr. 9884/14/01.2019.

Prin adresa nr. x/15.11.2018, intimata-pârâtă Direcţia Venituri Buget Local Sector 2 i-a adus la cunoştinţă recurentei-reclamante faptul că cererea acesteia de restituire a sumei de 4060537,14 RON nu poate fi soluţionată în mod favorabil, având în vedere că nu au fost depuse înscrisuri suplimentare care să modifice punctul de vedere al instituţiei pârâte exprimat prin adresa nr. x/11.04.2018, deci nu este admisibilă recalcularea obligaţiei de plată.

Prin decizia nr. 9884/14.01.2019, contestaţia formulată de recurenta-reclamantă împotriva adresei nr. x/15.11.2018 a fost respinsă ca inadmisibilă, apreciindu-se că această adresă nu constituie act administrativ fiscal, iar solicitarea de restituire a sumei de 4060537,14 RON a fost clasată.

În opinia recurentei-reclamante, caracterul nedatorat al plăţii rezultă din împrejurarea că suma de 4060537,14 RON, menţionată în declaraţia de creanţă înregistrată de intimata-pârâtă în procedura de insolvenţă a debitoarei falite, a fost calificată ca fiind cota majorată de impozit pe clădire, în legătură cu imobilul din Şos. x, Bucureşti, alcătuit din teren intravilan în suprafaţă de 2.511,96 mp şi clădire funcţiune mixtă (spaţiu comercial+birouri+locuinţe) având regim de înălţime 3S+P+1E-P+12 E, proprietate a debitoarei falite.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect că chestiunea litigioasă privind data de la care recurenta-reclamantă datorează impozit pe clădire pentru construcţia edificată la adresa din Sos. x, Sector 2 Bucureşti nu poate fi analizată în acest cadru procesual, în care nu se contestă actele administrativ fiscale de impunere emise de către intimata-pârâtă, ci exclusiv caracterul nedatorat al plăţilor efectuate de către recurenta-reclamantă cu titlu de impozit pe clădire.

Chiar dacă în cauză nu au fost identificate toate deciziile de impunere cu privire la întreaga sumă dedusă judecăţii, deşi au fost solicitate în mod repetat asemenea acte administrativ-fiscale, prima instanţă a reţinut că inexistenţa acestora nu a fost contestată de către recurenta-reclamantă, iar stabilirea unei alte date de la care organul fiscal ar fi fost îndreptăţit să calculeze impozitul pe clădire constituie o modificare implicită a deciziei de impunere nr. x/13.12.2012, dar şi a celorlalte decizii depuse la dosar (decizia de impunere nr. x/6.01.2014 şi decizia nr. 21/6.01.2012 referitoare la obligaţiile de plată accesorii).

Prin cea de-a doua critică, recurenta-reclamantă se referă la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 168 alin. (1) Codul de procedură fiscală potrivit cărora:

"Se restituie, la cerere, contribuabilului/plătitorului orice sumă plătită sau încasată fără a fi datorată. (2) în situaţia în care s-a făcut o plată fără a fi datorată, cel pentru care s-a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective."

Şi această critică va fi respinsă ca nefondată având în vedere că în cadrul procesual stabilit de către recurenta-reclamantă nu s-a solicitat analizarea legalităţii unor acte administrativ-fiscal de impunere, ci constatarea caracterului nedatorat al plăţilor efectuate cu titlu de impozit pe clădire, aspect în raport de care, în mod corect a reţinut prima instanţă că nu poate fi modificat conţinutul raportului de drept fiscal dacă acesta este exprimat prin acte administrativ fiscale ce nu au fost anulate, iar sumele plătite în baza acestor acte nu pot fi restituite prin procedura specială reglementată de art. 168 Codul de procedură fiscală ce presupune inexistenţa unui act administrativ prin care să se fi stabilit creanţa fiscală a cărei restituire se solicită ori recunoaşterea dreptului de a solicita restituirea, independent de existenţa actului administrativ.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că interpretarea şi aplicarea de prima instanţă a dispoziţiilor art. 168 alin. (1) din Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015) nu poate reprezenta un caz de încălcare a regulilor de procedură a căror nerespectare să atragă sancţiunea nulităţii şi pe cale de consecinţă va respinge acest motiv de recurs, ca nefondat.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Sub acest aspect, recurenta-reclamantă susţine că, pe de o parte intimata-pârâtă a respins cererea de restituire ca fiind inadmisibilă, iar pe de altă parte că instanţa de fond a antamat o argumentare a altui raţionament şi anume că pe calea prevăzută de art. 168 Codul de procedură fiscală nu poate fi cerută restituirea sumelor achitate cu titlul de impozit.

Această critică nu poate fi primită având în vedere că, aşa cum s-a arătat mai sus, dispoziţiile art. 168 din Codul de procedură fiscală menţionează în mod expres că se restituie, la cerere, contribuabilului/plătitorului orice sumă plătită sau încasată fără a fi datorată, precum şi că în situaţia în care s-a făcut o plată fără a fi datorată, cel pentru care s-a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.

Acest text de lege reglementează, pe cale administrativă, la cerere, fără parcurgerea unei anumite proceduri, restituirea unei sume de bani în situaţia în care suma a fost plătită sau încasată din eroare şi condiţionează restituirea acesteia de lipsa unei datorii, contribuabilul având posibilitatea de a se îndrepta împotriva organului administrativ-fiscal doar în această situaţie.

Or, în cazul de faţă, Înalta Curte constată că atât timp cât recurenta-reclamantă nu a ales calea contestării actelor administrativ-fiscale prin care s-au stabilit în sarcina sa anumite obligaţii fiscale, ci în cadrul cererii modificatoare a solicitat completarea probatoriului cu expertiză de specialitate fiscală având ca obiective: stabilirea impozitului pe clădiri şi terenuri, pentru imobilul situat în Sos. x sector 2, Bucureşti, aferent anilor 2013-2015, raportat la valoarea acestuia ce ar rezulta din documentele contabile înregistrate de societatea debitoare, precum şi stabilirea cuantumului sumelor stabilite şi încasate în plus, cu titlu de impozit pe clădiri şi terenuri pentru imobilul situat în Sos. x sector 2, Bucureşti, aferent anilor 2013-2015, în mod corect prima instanţă a reţinut că suma solicitată la restituire nu poate fi considerată ca nedatorată pentru a da eficienţă dispoziţiilor art. 168 Codul de procedură fiscală şi să dispune restituirea.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat şi motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. având în vedere că prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Or, în cauza de faţă interpretarea textului de lege în raport de care cererea dedusă judecăţii a fost respinsă, este corectă, prima instanţă a analizat problema de drept supusă controlului judiciar prin prisma condiţiilor impuse de dispoziţiile art. 168 Codul de procedură fiscală, reţinând în mod corect că pe această cale nu poate fi modificat conţinutul raportului de drept fiscal, iar sumele plătite în baza deciziilor de impunere atât timp cât nu au fost anulare, nu pot fi restituite prin procedura specială reglementată de textul de lege în temeiul căruia recurenta-reclamantă a formulat cererea de restituire.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de recurs nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva sentinţei nr. 98 din 21 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iunie 2021.