Salary seniority entitlements under Framework Law 153/2017; claim extinguished by subsequent administrative act granting the disputed benefits

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 10 aprilie 2018 reclamantul A., specialist în cadrul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), în contradictoriu cu pârâta Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, în temeiul Legii nr. 153/2017 a formulat plângere împotriva Ordinelor Procurorului şef al DNA nr. 537 din 20.12.2017 şi nr. 87 din 02.03.2018 (de respingere a contestaţiei formulate împotriva Ordinului nr. 537 din 20.12.2017), solicitând admiterea contestaţiei în ceea ce-l priveşte şi recunoaşterea dreptului pretins, acordarea drepturilor salariale începând cu 01.01.2018 în conformitate cu Legea şi obligarea pârâtei la emiterea unui nou Ordin de salarizare care să ţină cont de prevederile Legii prin prisma vechimii în funcţie; acordarea dobânzii legale pentru perioada 01.01.2018 şi până la data plăţii efective a diferenţei drepturilor salariale.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2677 din 8 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie solicitând admiterea, in rejudecare, a acţiunii, cu consecinţele expuse în petitele acesteia.

4. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 26 ianuarie 2019 a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 12 mai 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Cauza a fost suspendată având în vedere dispoziţiile Decretului Preşedintelui României privind instituirea stării de urgenţă nr. 195 din 16 martie 2020, fiind repusă pe rol la data de 7 iulie 2020.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, in raport de dispoziţiile 20 din Legea nr. 554/2004 precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este intemeiat în limitele in continuare arătate.

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei, reclamantul A., specialist în cadrul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), în contradictoriu cu pârâta Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, în temeiul Legii nr. 153/2017 a formulat plângere împotriva Ordinelor Procurorului şef al DNA nr. 537 din 20.12.2017 şi nr. 87 din 02.03.2018 (de respingere a contestaţiei formulate împotriva Ordinului nr. 537 din 20.12.2017), solicitând admiterea contestaţiei în ceea ce-l priveşte şi recunoaşterea dreptului pretins, acordarea drepturilor salariale începând cu 01.01.2018 în conformitate cu Legea şi obligarea pârâtei la emiterea unui nou Ordin de salarizare care să ţină cont de prevederile Legii prin prisma vechimii în funcţie; acordarea dobânzii legale pentru perioada 01.01.2018 şi până la data plăţii efective a diferenţei drepturilor salariale.

Prin Ordinul nr. 537 din 20.12.2017, art. 1 pârâta a stabilit că reclamantul beneficiază de un salariu de bază majorat cu 25% faţă de nivelul acordat lunii decembrie 2017, fară a se depăşi nivelul salariului de bază stabilit pentru anul 2022. Pârâta a comunicat printr-o anexă la prezentul Ordin, tabelul cu funcţiile gradaţiile pentru vechimea în muncă şi drepturile salariale ale specialiştilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, stabilite conform Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, începând cu data de 01.01.2018.

Recurentul - reclamant a depus la termenul de judecată Ordinul nr. 20 din 20 ianuarie 2021 emis de intimat prin care, începând cu data de 1 ianuarie 2021 s-a acordat recurentului - reclamant vechimea in funcţie de la 15-20 de ani precum şi indemnizaţia salarială aferentă, potrivit Cap. I lit. B) nr. crt. 4 art. 1 lit. e), art. 4, art. 7 alin. (1) şi art. 22 din Anexa V, precum şi nota nr. x din Cap. I lit. A) din Anexa VIII din Legea cadru nr. 153/2017.

Obiectul acţiunii de faţă este reprezentat de pretenţia reclamantului de a i se recunoaşte drepturile salariale in sensul prevăzut la Cap. I lit. B) nr. crt. 4, adică salariul unui procuror cu grad de judecătorie cu gradaţia stabilită pe orizontală şi cu vechimea în funcţie stabilită pe verticală.

Instanţa de control judiciar apreciază că emiterea ordinului menţionat nu afectează, prin ea însăşi, legalitatea sentinţei recurate, fiind o împrejurare ulterioară pronunţării acesteia, dar pune problema subzistenţei obiectului capătului de cerere privind obligarea pârâtului la emiterea actului administrativ ordin de salarizare, având în vedere că la acest moment actele contestate nu îşi mai produc efectele.

Astfel, Înalta Curte aminteşte că potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., republicat, una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenţii, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că deşi condiţia existenţei obiectului acţiunii a fost îndeplinită la data promovării acţiunii, ulterior, ca urmare a emiterii Ordinului nr. 20/20 ianuarie 2021 şi a satisfacerii pretenţiilor reclamantului, obiectul cererii sub acest aspect nu mai subzistă.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că pârâtul a recunoscut drepturile salariale pretinse reclamant, fiind realizată pretenţia concretă dedusă judecăţii, astfel că demersul judiciar formulat de reclamant privind emiterea ordinului de salarizare este la acest moment lipsit de obiect, urmând să fie respins ca atare.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea rămasă fără obiect,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurent-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 2677/2018 din 8 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi rejudecând cauza:

Respinge acţiunea formulată de recurentul - reclamant ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 ianuarie 2021.