Judicial acquiescence via subsequent administrative ordinance does not render salary classification claim objectless
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Ministry of Justice as unfounded, leaving in force the lower court’s order to cancel part of a 2017 payroll ordinance, issue new orders based on a sectoral reference value of 405 RON (2015–2016) and 445.5 RON (from Dec 2015), and pay the resulting salary differences to two magistrates. The dispute concerned the legality of salary calculation for judges, where the appellants challenged their initial classification allowance; the Ministry argued the action lost its object because a subsequent 2018 ordinance granted a higher reference value (421.36 RON / 463.5 RON), but the court held that such an act constitutes acquiescence to the judgment rather than a valid basis for dismissal due to lack of object. The decision relied on Articles 29 and 32 of the Code of Civil Procedure regarding the definition and conditions of the civil action, specifically rejecting the argument that the administrative correction rendered the claim moot, and applied Article 20(3) of Law no. 554/2004 on administrative litigation and Article 496(1) of the Code of Civil Procedure to maintain the lower court’s ruling.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 29 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Judicial acquiescence via subsequent administrative ordinance does not render salary classification claim objectless: The dispute concerned the legality of salary calculation for judges, where the appellants challenged their initial classification allowance; the Ministry argued the action lost its object because a subsequent 2018 ordinance granted a higher reference value (421.36 RON / 463.5 RON), but the court held that such an act constitutes acquiescence to the judgment rather than a valid basis for dismissal due to lack of object. The decision relied on Articles 29 and 32 of the Code of Civil Procedure regarding the definition and conditions of the civil action, specifically rejecting the argument that the administrative correction rendered the claim moot, and applied Article 20(3) of Law no. 554/2004 on administrative litigation and Article 496(1) of the Code of Civil Procedure to maintain the lower court’s ruling.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded and rendering the decision final.
Legal basis cited in the dispositive regarding the jurisdiction and application of procedural norms in administrative litigation cases.
Full text
Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamantele A. şi B. au solicitat în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bacău anularea parţială a Ordinului de salarizare nr. 1476/C/2017 şi emiterea unor noi ordine în sensul stabilirii indemnizaţiei de încadrare începând cu dala de 9.04.2015 cu luare in considerare a valorii de referinţa sectorială 405 RON, iar începând cu data de 1.12.2015 în funcţie de această valoarea de referinţă sectoriala majorata cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015 şi obligarea Tribunalului Bacău la plata diferenţelor astfel calculate.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 2741 din 12 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea formulată de reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bacău.
S-a anulat în parte Ordinul nr. 1476/C/24.05.2017 în privinţa reclamantelor.
A fost obligat pârâtul Ministerul Justiţiei, prin ministru, să emită un nou ordin de salarizare pentru reclamante cu luarea în calcul a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, pe perioada 9.04.2015-30.11.2015 şi de 445,5 RON pe perioada 1.12.2015-1.10.2016.
A fost obligat pârâtul Tribunalul Bacău la plata diferenţei băneşti dintre drepturile salariale calculate conform celor menţionate anterior şi venitul efectiv încasat.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei criticând-o pentru motive de nelegalitate, solicitând in temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea in tot a sentinţei recurate şi respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.
A precizat recurentul - pârât că prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2066/C/24.05.2018, internatelor-reclamante li s-au stabilit indemnizaţiile de încadrare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială mai mare decât cea solicitată prin cererea de chemare în judecată.
Tinând cont de faptul că prin OMJ nr. 2066/C/2018 s-a dispus că, începând cu data de 9.04.2015 indemnizaţia de încadrare brută lunară se stabileşte prin luarea în calcul a valorii de referinţă sectorială 421,36 RON iar începând cu data de 1.12.2015 prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 463,5 RON, nu se mai justifică obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea unor nai ordine privind stabilirea drepturilor salariate prin aplicarea valorii de referinţă sectorială 405 RON pentru perioada 9.04.2015-30.11.2015 şi 445,5 RON pentru perioada 1.12.2015-1.10.2016, întrucât, aşa cum se poate observa, prin acest ordin s-a acordat mai mult decât au solicitat intimatele-reclamante.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatele - reclamante nu au formulat întâmpinare la recursul pârâtului Ministerul Justiţiei.
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin Ordinul M.J. nr. 2066/C/2018 s-a dispus că, începând cu data de 9.04.2015 indemnizaţia de încadrare brută lunară pentru magistraţi se stabileşte prin luarea în calcul a valorii de referinţă sectorială 421,36 RON iar începând cu data de 1.12.2015 prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 463,5 RON
Potrivit art. 29 din C. proc. civ., acţiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecţia judiciară a drepturilor şi intereselor civile legal ocrotite, iar art. 32 din acelaşi cod reglementează condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune, una dintre acestea fiind formularea unei pretenţii. Aşadar, unul dintre elementele acţiunii civile, este, alături de părţi şi cauză, obiectul acţiunii, respectiv pretenţia concretă a reclamantului, condiţie generală care vizează orice cerere în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.
Obiectul acţiunii civile de faţă este reprezentat de pretenţia reclamantelor de a le fi recunoscute drepturile salariale, în cuantumul stabilit în conformitate cu textele de lege indicate în acţiune, prin anularea ordinului colectiv nr. 1476/C/24.05.2017, de a li se emite, pentru fiecare în parte, noi ordine de salarizare, precum şi plata diferenţelor salariale astfel rezultate.
Lipsa de obiect a acţiunii a fost susţinută de recurentul-pârât prin raportare la emiterea Ordinului ministrului justiţiei nr. 2066/C/24.05.2018, prin care a fost recunoscut dreptul judecătorilor la calcularea indemnizaţiei lunare brute prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,63 RON, pe perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 463,50 RON, pe perioada 01.12.2015 - 31.12.2017.
Înalta Curte constată că acest ordin colectiv emis de Ministerul Justiţiei la data de 24.05.2018, poate fi calificat ca act de achiesare la hotărârea pronunţată, iar nu ca motiv de respingere a acţiunii reclamantelor ca lipsită de obiect.
De asemenea, in ceea ce priveşte capătul de cerere accesoriu, recurentul - pârât a precizat, prin motivele de recurs, că fondurile prevăzute în bugetul Ministerului Justiţiei nu asigură plata diferenţelor băneşti rezultate din majorarea valorii sectoriale.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că este neîntemeiată cererea de respingere a acţiunii ca rămasă fără obiect, motiv pentru care va respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei.
6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 2741 din 12 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 ianuarie 2021.