Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 347/2021 AI generated

Loss of object after compensation payment in action to compel insurance guarantee fund to issue decision

Case Number Decizia nr. 347/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the insurer’s appeal, reversed the appellate court's order to compel action, and dismissed the claimants' lawsuit as having lost its object, thereby allowing the administrative body to prevail. The dispute involved a civil action for failure to act, where plaintiffs sought to compel the National Guarantee Fund for Insureds to issue a decision on their compensation claim for material and moral damages resulting from a traffic accident. The decisive legal basis was the extinction of the right to action under Article 32(1)(c) of the Civil Procedure Code, as the Fund had subsequently paid the compensation awarded in the related criminal proceeding, rendering the specific judicial request to force an administrative decision moot, applied in conjunction with Article 496(1) of the Civil Procedure Code and Article 20(3) of Law No. 554/2004 on administrative litigation.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Loss of object after compensation payment in action to compel insurance guarantee fund to issue decision: The dispute involved a civil action for failure to act, where plaintiffs sought to compel the National Guarantee Fund for Insureds to issue a decision on their compensation claim for material and moral damages resulting from a traffic accident. The decisive legal basis was the extinction of the right to action under Article 32(1)(c) of the Civil Procedure Code, as the Fund had subsequently paid the compensation awarded in the related criminal proceeding, rendering the specific judicial request to force an administrative decision moot, applied in conjunction with Article 496(1) of the Civil Procedure Code and Article 20(3) of Law No. 554/2004 on administrative litigation.

Keywords

AI generated
right of insurer insurance guarantee fund damages payment accident insurance body civil dispute loss of object

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Main procedural basis cited in the dispositive for admitting the appeal and remanding the case.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule applied in the dispositive for reversing the lower court's decision and rejudging the case.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 14.11.2017, sub numărul x/2017, reclamanţii A., B. - prin reprezentant legal A., A. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtului la emiterea deciziei de soluţionare a cererii de despăgubire, înregistrata la Fondul de Garantare a Asiguraţilor in data de 15.05.2017, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2364 din 21 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea formulată de reclamanţii A. şi B. - prin reprezentant legal A. şi A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

S-a dispus obligarea pârâtului să soluţioneze cererea de despăgubire formulată de reclamanţi şi înregistrată la data de 16.05.2017.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul criticând-o pentru motive de nelegalitate circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În cazul Legii 213/2015 lipsa reglementării unui termen de soluţionare a petiţiilor ce sunt adresate fondului nu constituie o lacuna legislativa constând într--o omisiune ce poate fi suplinita de judecător prin asimilare, ci o asumare conştientă a unor situaţii care, obiectiv, fac imposibila soluţionarea tuturor petiţiilor într-un termen prestabilit.

Asigurătorii care pot intra în faliment deţin un portofoliu diferit de poliţe de asigurări care generează obligaţii în sarcina lor, astfel încât nu se poate fixa un termen care sa acopere aceste situaţii extrem de diferite de la asigurător la asigurător.

Situaţiile concrete cu care Fondul s-a confruntat face ca, în mod obiectiv, să nu se poată aplica automat Legii speciale nr. 213/2015 termenul de 30 de zile prevăzut de Legea 554/2004, soluţia fiind aplicarea unui "termen rezonabil" de soluţionare cererilor care ne sunt adresate, soluţie confirmata atât de practica CEDO, cat si de soluţiile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal ce privesc soluţionarea administrativa a anumitor cereri ce presupun un demers administrativ laborios de analiză si documentare.

În cauza termenul rezonabil în care pârâtul trebuie sa soluţioneze cererea nu a fost încălcat, dat fiind numărul foarte mare de cereri înregistrate.

In concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei civile, şi, pe cale de consecinţa, respingerea acţiunii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii - reclamanţi au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Au susţinut că cererea de despăgubire a fost înregistrată la data de 16.05.2017, perioada de timp scursă depăşind ceea ce legea contenciosului administrativ defineşte ca fiind un termen rezonabil de soluţionare a unei cereri.

La data de 22 decembrie 2020 intimaţii - reclamanţi au depus la dosar o preczare prin care au invocat că recursul a rămas fără obiect in raport de acordarea despăgubirilor solicitate de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor in dosarul penal nr. x/2015

Recurentul - pârât a depus la dosar borderourile privind plata despăburirilor către intimaţii - reclamnaţi din dosarul de recurs.

5. Soluţia instanţei de recurs

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Intimaţii - reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care au solicitat obligarea autorităţii pârâte la emiterea deciziei de soluţionare a cererii de despăgubire depuse in data de 15.05.2017.

La data de 16.05.2017, reclamanţii A., B. - prin reprezentant legal A., A. au depus la Fondul de Garantare a Asiguraţilor o cerere, prin care au solicitat să fie despăgubiţi, urmare a prejudiciului material şi moral suferit prin vătămarea lui C., survenit în urma evenimentului rutier petrecut la 20.04.2013.

Întrucât recurentul a lăsat în nelucrare cererea, intimaţii - reclamanţi au solicitat constrângerea autorităţii pârâte pe calea acţiunii în contencios administrativ.

Intimaţii - reclamanţi au solicitat să se constate că recursul formulat a rămas fără obiect intrucât recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a achitat despăgubirile solicitate in dosarul penal nr. x/2015

Instanţa de control judiciar constată că prin hotărârea atacată s-a dispus obligarea recurentul - pârât la soluţionarea cererii de despăgubire formulată de intimaţii - reclamanţi, privind prejudiciul material şi moral suferit prin vătămarea lui C., survenit în urma evenimentului rutier petrecut la 20.04.2013.

Totodată, recurentul -pârât a depus la dosar borderorul privind plata sumelor acordate ca despăgubiri de către instanţa penală in dosarul nr. x/2015.

În acest context, aminteşte instanţa de recurs că potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenţii, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că, deşi condiţia existenţei obiectului acţiunii privind obligarea pârâtului FGA la soluţionarea cererii de despăgubire era îndeplinită la data promovării acţiunii şi la data pronunţării sentinţei, ulterior, ca urmare a achitării de către FGA a Deciziei nr. 20240/05.06.2019, obiectul cererii de chemare în judecată nu mai subzistă.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că prin plata despăgubirilor a fost realizată pretenţia concretă dedusă judecăţii, astfel că demersul judiciar formulat de reclamanţi este la momentul de faţă rămas fără obiect, urmând să fie respins ca atare.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge acţiunea ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 2364 din 21 mai 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi rejudecând cauza:

Respinge acţiunea ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 ianuarie 2021.