Material error claim fails; annulment motion rejected, appeal nullification upheld.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe court rejected the motion to annul, confirming the earlier ruling that had nullified the appeal due to the appellant's failure to submit an original copy of the appeal bearing a handwritten signature, despite being notified to do so. The dispute involved an administrative and fiscal matter where the appellant sought to overturn an appellate decision through this extraordinary remedy, arguing a material error regarding the signature requirement. The court held that "material error" under Art. 503(2)(2) of the Civil Procedure Code must be narrowly construed as a factual mistake, not a matter of judicial reasoning or legal interpretation, and the appellant's failure to comply with the signature obligation was a procedural deficiency, not an error by the court, rendering the motion unfounded and definitively rejected.
Legislator headnote
AI generatedart. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ, art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ, art. 148 C. proc. civ, art. 503 din C. proc. civ; Material error claim fails; annulment motion rejected, appeal nullification upheld: The dispute involved an administrative and fiscal matter where the appellant sought to overturn an appellate decision through this extraordinary remedy, arguing a material error regarding the signature requirement. The court held that "material error" under Art. 503(2)(2) of the Civil Procedure Code must be narrowly construed as a factual mistake, not a matter of judicial reasoning or legal interpretation, and the appellant's failure to comply with the signature obligation was a procedural deficiency, not an error by the court, rendering the motion unfounded and definitively rejected.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProvision invoked as the legal basis for the contestation in annulment, which the court found not to be fulfilled and thus dismissed the contestation.
Full text
Şedinţa publică din data de 8 iunie 2021
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 872 din data de 13 februarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ a anulat recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 2015 din 30 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare A., întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.
Prin întâmpinare, intimatul Ministerul Justiţiei a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca neîntemeiată.
Examinând contestaţia în anulare, în raport cu decizia atacată şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, prin care se cere instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile limitativ prevăzute de lege, să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.
Prezenta cale de atac este formulată în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., conform căruia:
"Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când …. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."
Motivele contestaţiei în anulare sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare. În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de dispoziţiile procedurale.
Fiind un text de excepţie, noţiunea de "eroare materială" nu poate fi interpretată extensiv. Greşeala instanţei de recurs trebuie să fie una de fapt şi nu una de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale.
În ceea ce priveşte fondul contestaţiei, Înalta Curte reţine că se invocă o eroare materială a instanţei de recurs, contestatorul apreciind că eroarea priveşte nedepunerea de către recurent a unui exemplar original al cererii de recurs purtând semnătura olografă a acestuia.
Verificând actele din dosarul de recurs nr. x/2014, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a transmis cererea de recurs prin fax, la data de 9.08.2017, fiind înregistrată la instanţa de fond la data de 10.08.2017, recursul poartă semnătura recurentului A., însă, datorită modalităţii de depunere, aceasta se regăseşte în forma imprimată.
Întrucât la dosarul cauzei nu se regăsea un exemplar original al recursului care să cuprindă semnătura olografă a recurentului-reclamant, faţă de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. e), art. 196 şi art. 148 C. proc. civ. anterior citate, prin citaţia emisă la data de 21.01.2020 acestuia i-a fost comunicată obligaţia de a depune un astfel de exemplar al cererii de recurs.
Citaţia purtând această menţiune a fost comunicată recurentului atât prin poştă cât şi prin fax, la datele de 29.01.2020, respectiv 21.01.2020, însă până la termenul din data de 13.02.2020 recurentul-reclamant nu a înaintat un exemplar original al cererii de recurs purtând semnătura olografă.
Faţă de aceste împrejurări, rezultă că instanţa de control judiciar a apreciat în mod corect că recursul declarat de reclamantul A., se impune a fi anulat.
Contestaţia în anulare nu reprezintă un mijloc procedural pus la dispoziţia părţilor unui litigiu civil pentru a ataca hotărârea judecătorească devenită anterior definitivă în calea de atac. Aşadar, contestaţia în anulare nu reprezintă un recurs la recurs sau, precum în speţă, o noua cale de atac neprevăzută de lege. După cum a fost arătat, contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, posibil a fi exercitată doar în ipotezele expres şi limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ., iar o repunere în discuţie a stabilirii drepturilor şi obligaţiilor ce au format obiectul analizei instanţelor legal învestite apare ca neîntemeiată.
Judecătorul apreciază cauza în mod liber, potrivit convingerii sale, iar raţionamentul instanţei nu poate fi contestat sub nici o formă prin intermediul căii extraordinare de atac.
Pronunţându-se în cauza MITREA vs. Romania, 26105/03, la 29 iulie 2008, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a apreciat că o cale extraordinară de atac, fie ea şi introdusă de una din părţile procesului, nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui "defect fundamental" care poate conduce la arbitrariu.
Pentru considerentele expuse, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., se va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 872 din data de 13 februarie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 872 din data de 13 februarie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2014.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2021.