Disciplinary liability of prosecutor for repeated unreasonable delay and failure to resolve criminal case within statutory limits

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 17.01.2019 şi înregistrată sub nr. x/2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul A. a solicitat anularea Rezoluţiei de clasare nr. x/2018/04.12.2018 emisă de Inspecţia Judiciară şi exercitarea acţiunii disciplinare.

Reclamantul este parte vătămată în dosarul nr. x/2012 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a sesizat pârâta, considerând că procurorul de caz, dna B., a încălcat art. 99 lit. e)-h) din Legea nr. 303/2004. În temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, pârâta, prin rezoluţia atacată, a dispus clasarea sesizării formulată de partea reclamantă, întrucât criticile aduse, în cadrul sesizării, nu conturează indiciile săvârşirii vreunei abateri disciplinare, de natură să atragă răspunderea disciplinară a magistratului împotriva căruia partea reclamantă a formulat sesizarea.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 241 din 6 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile şi a fost respinsă acţiunea, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Reclamantul A. a formulat recurs împotriva sentinţei de mai sus, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, iar pe fondul cauzei admiterea contestaţiei formulate de contestator.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

In fapt, ca urmare a decesului soţiei reclamantului în circumstanţele expuse pe larg la fond, la data de 13.03.2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 s-a autosesizat la data de 12.03.2010 din oficiu cu privire la săvârşirea de către C. S.R.L. (fostul angajator al soţiei decedate) a infracţiunilor prevăzute de art. 37 alin. (1) si 2 din Legea 319/2006, existând indicii temeinice ca decesul acesteia s-a produs ca urmare a suprasolicitării la locul de munca din vina unităţii angajatoare, care nu a respectat procedurile legale de securitate si sănătate in munca.

In urma cercetărilor, prin Rezoluţia nr. 40407P/2010 emisa in dosarul penal cu acelaşi număr, Parchetul de pe langa Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale fata de C. S.R.L. si D. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 37 alin. (1) si 3 din Legea nr. 319/2006, soluţie atacată de reclamant cu plângere.

Prin sentinţa penala nr. 611/05.10.2011 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti in Dosarul nr. x/2011, plângerea a fost admisa şi s-a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti in vederea începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 37 alin. (1) si 3 din Legea nr. 319/2006. Pentru stabilirea vinovăţiei si tragerea la răspundere a persoanelor vinovate s-a dispus începerea urmăririi penale, cauza facand obiectul Dosarului nr. x/2012 aflat pe rolul Parchetului de pe langa înalta Curte de Casaţie si Justiţie.

Pana la data formulării sesizării către Inspecţia Judiciară, cauza nu a fost soluţionată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, activitatea de urmărire penala depăşind cu mult durata rezonabila de efectuare a cercetărilor, mai mare de 1 an, asa cum este prevăzuta in dispoziţiile art. 488 indice l alin. (3) C. proc. civ..penala, in cauza incepandu-se urmărirea penala de o lunga perioada de timp, respectiv din anul 2011, din anul 2012 dosarul fiind instrumentat de dna procuror B. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie.

Cauza a fost soluţionată prin Ordonanţa din 28.11.2018 prin care s-a dispus clasarea cauzei fata de suspecţii C. S.R.L. si D., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 37 alin. (1) si 2 din Legea nr. 319/2006 cu aplicarea art. 5 C. pen., respectiv clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpa prevăzuta de art. 178 alin. (1) si 2 din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., retinandu-se in cuprinsul ordonanţei amintite faptul ca in speţa s-a implinit termenul de prescripţie a răspunderii penale fata de infracţiunea prevăzuta de art. 37 alin. (1) si 2 din Legea nr. 319/2006 la data de 13.09.2017.

Reclamantul a invocat faptul că această soluţie se datorează tergiversării soluţionării prezentei cauze de către procurorul care a instrumentat cazul; nesolutionarea in termen rezonabil a cauzei de către procuror a condus la prescrierea faptelor cat si la pierderea, ştergerea, distrugerea anumitor probe, după cum se poate observa din raportul de expertiza informatica efectuat, aspect ce conduce la îndepărtarea de principiul aflării adevărului si justa soluţionare a cauzei, existând riscul imposibilităţii de tragere la răspundere penala a persoanelor vinovate.

In cauza, probele au fost administrate, fiind efectuate atât expertiza IT cat si expertiza medico-legala ce au fost dispuse prin sentinţa penala nr. 611/05.10.2011 pronunţata de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti in Dosarul nr. x/2011 încă din ianuarie 2017. Cu toate ca expertiza medico-legala dispusa prin Ordonanţa din 12.09.2016 emisa de Parchetul de pe langa ICCJ in Dosarul x/2012 a fost efectuata, la dosarul de urmărire penala fiind depusa si Opinia expertului parte desemnat conf. univ. dr. E. in luna mai 2017, pana in luna septembrie 2018 procurorul nu a procedat la soluţionarea dosarului. Tergiversarea soluţionării cauzei de către procuror rezulta si din faptul ca, deşi inca din luna ianuarie a anului 2017 a formulat o cerere pentru eliberarea unei "clone" a hard disk-ului aflat la dosarul cauzei, procurorul a răspuns cererii sale după aproximativ 5 luni, prin Ordonanţa din 05.04.2017 comunicata la 25.04.2017.

Prin tergiversarea dosarului penal s-a ajuns la prescrierea faptelor, ceea ce duce la dubiu cu privire la imparţialitatea procurorului. Reaua credinţă mai este dovedită prin depăşirea termenului impus de instanţa de judecată pentru finalizarea cercetărilor; refuzul procurorului de a permite părtii vătămate sa consulte hardul ca proba in dosar in sensul comparării datelor cu cele ramase si identificării datelor şterse; dispunerea pe rând a expertizelor iar nu în paralel; termenele mari de răspuns in eliberarea de copii de documente (după 3-4 luni). Aspectele menţionate anterior reprezintă abateri disciplinare ce constau in refuzul nejustificat de a primi la dosar cererile, concluziile, memoriile sau actele depuse de părţile din proces; refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu; exercitarea funcţiei, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă, dacă fapta nu constituie infracţiune.

Mai mult decât atât, nesolutionarea cauzei intr-un termen rezonabil încalcă prevederile art. 6 paragraful 1 din convenţia CEDO. In acest sens, in ceea ce priveşte caracterul rezonabil al duratei procedurii, Curtea a reţinut ca acesta trebuie evaluat tinand seama de circumstanţele cauzei sî in raport cu următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamanţilor şi al autorităţilor relevante (a se vedea, printre multe alte autorităţi, Frydlender împotriva Franţei, Molăovan şi alţii c. România.).

Fata de aceste împrejurări a formulat contestaţie in condiţiile prevăzute de art. 488 indice l C. proc. civ..penala, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, soluţionat prin încheierea din data de 12.12.2017 prin care instanţa a admis contestaţia in baza art. 20 alin. (2) din Constituitia Romanici si art. 13 din CEDO raportat la art. 488 indice 6 din C. proc. pen., stabilind termenul de 2 luni de la data primirii comunicării prezentei soluţii, in care procurorul de caz trebuie sa rezolve cauza ce formează obiectul dosarului penal nr. x/2012 si stabilind termenul de o luna de la data expirării termenului stabilit mai sus în care petentul nu va putea formula o alta contestaţie privind durata procesului penal in dosarul de urmărire penala nr. 1024/P/2012.

Procurorul de caz nu a respectat termenul impus de instanţa de judecata, prin încheierea din data de 12.12.2017, drept pentru care a formulat din nou o plângere in fata instanţei ce a facut obiectul dosarului x/2018, care a fost soluţionat prin încheierea din 18.10.2018, prin care s-a dispus adminterea plângerii, stabilind un nou termen de o luna de la data comunicării soluţiei in care procurorul trebuie sa rezolve cauza ce face obiectul dosarului penal x/2012

Cu încalcarea dispoziţiilor legale menţionate s-a pronunţat instanţa de fond, considerând in mod nelegal ca faptele menţionate nu se incadreaza in dispoziţiile art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004. Deşi analizează încheierea din 12.12.2017 pronunţata de Judecătoria sectorului 6 Bucureşti in dosarul nr. x/2017. instanţa de fond in mod nelegal considera ca soluţia si considerentele avute in vedere de judecătorul de drepturi si libertăţi in pronunţarea hotărârii amintite având ca obiect nerespectarea termenului rezonabil de soluţionare a cauzei nu reprezintă indicii ca magistratul in cauza ar fi comis abaterea disciplinara prevăzuta de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004.

Or, deşi au fost constatate aceste aspecte, in mod eronat Inspecţia Judiciara nu a luat in considerare faptul ca termenul de rezolvare al spetei a fost depăşit cu mult, astfel încât faptele s-au prescris, ca dosarul a rămas in nelucrare perioade de ani de zile, asa cum a stabilit Judecătoria sectorului 6 si nu doar in intervalul din 25.05.2018 si pana la sesizarea Inspecţiei Judiciare, fiind numeroase perioade mai lungi de 30 zile in care procurorul nu a efectuat niciun act de urmărire, fără a avea o justificare.

In mod eronat considera prima instanţa ca nu pot fi luate in considerare argumentele constatate de judecătorul investit cu soluţionarea contestaţiei, întrucât acesta nu este abilitat sa analizeze latura subiectiva a faptelor/omisiunilor magistratului care a instrumentat cauza, analiza acestui aspect revenind paratei.

Mai mult decât atât, prima instanţa considera in mod netemeinic faptul ca inspecţia judiciara avea de analizat doar o perioada relevanta si nu toata perioada cat magistratul a instrumentat cauza, deşi in cuprinsul plângerii formulate de petent au fost relevate toate perioadele in care magistratul a lăsat cauza in nelucrare, aspecte ce au fost consemnate si in încheierea din 12.12.2017 pronunţată de Judecătoria sector 6, cauza fiind repartizata magistratului in anul 2012.

In mod eronat si fara a analiza înscrisurile din dosar considera prima instanţa ca ceea ce a constatat judecătorul investit cu soluţionarea contestaţiei împotriva duratei procesului tine de raportul juridic de drept procesual penal, care nu poate fi luat in calcul de inspecţia judiciara, care de analizat aspecte ce tin de latura administrativa a instanţelor/parchetelor. Recurentul a arătat că s-a referit la o perioada de aproximativ 6 ani in care dosarul a fost repartizat doamnei procuror, iar perioadele in care nu au fost efectuate acte de urmărire penala nu au fost analizate, fiind analizata doar perioada de la efectuarea ultimului act de urmărire penala - 25.05.2018 si pana la formularea plângerii - 06.09.2018, prin urmare doar o perioada de 3 luni anterioara formulării plângerii si nu întreaga perioada in care dosarul a fost in lucru la doamna procuror.

Aceste aspecte au fost constatate si de Procurorul sef al secţiei de Urmărire penala si criminalistica prin Ordonanţa nr. 2478/II/7/2018 din 27.09.2018 prin care s-a constatat ca ultimul act efectuat in dosarul nr. x/2012 a fost comunicarea către petent la data de 30.05.2018 a Ordonanţei din 25.05.2018, prin care au fost soluţionate obiectiunile acestuia la raportul de expertiza medico-legala.

Inspecţia Judiciara isi motivează soluţia pe susţinerile procurorului - ca a lucrat in alt dosar - fără a face verificări. Or, acesta nu este un motiv care sa justifice inactivitatea in desfăşurarea procedurilor judiciare si nerespectarea termenelor rezonabile de soluţionare a cauzelor.

Analizând daca depăşirea termenului rezonabil are caracter repetat, in mod eronat a considerat prima instanţă ca in speţa la data sesizării inspecţiei si emiterii rezoluţiei de clasare nu exista o astfel de constatare întrucât la data emiterii rezoluţiei fusese pronunţata doar incheierea din 12.12.2017 in dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, iar nu si incheierea din 18.10.2018 pronunţata de Judecătoria sectorului 6 Bucureşti in dosarul x/2018, pe care in mod nelegal nu a luat-o in considerare.

Cu toate acestea, deşi inspecţia judiciara avea cunoştinţa de faptul ca pe rolul Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti este înregistrata o noua contestaţie impotriva nerespectarii termenului rezonabil de soluţionare a dosarului, acest aspect fiind constatat si de procurorul sef de secţie in ordonanţa nr. 2478/II/7/2018 din 27.09.2018, nu a analizat perioada anterioara datei de 25.05.2018, in care au fost consemnate perioadele in care dosarul a rămas in nelucrare din vina procurorului, aceste perioade având un caracter repetat.

In ceea ce priveşte aspectul laturii subiective, respectiv daca depăşirea termenului rezonabil este imputabila procurorului, in mod nelegal a considerat prima instanţa faptul ca procurorul a justificat depăşirea termenului rezonabil prin faptul ca a avut in lucru un alt dosar complex, mediatizat iar in dosarul nr. x/2012 se preconiza o soluţie de netrimitere in judecata in considerarea raportului de expertiza medico-Iegala. Faptul ca procurorul avea si alte dosare de instrumentat nu reprezintă o justificare a tergiversării soluţionării cauzei, in condiţiile in care dosarul avea o anumita vechime si existau chiar hotărâri judecătoreşti prin care fusese impus un termen de soluţionare.

In drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Consiliul Superior al Magistraturii - Inspecţia Judiciară nu a formulat întâmpinare, deşi recursul i-a fost comunicat în termenul legal.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este întemeiat, pentru următoarele considerente:

5.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

In fapt, ca urmare a decesului soţiei reclamantului în circumstanţele expuse pe larg la fond, la data de 13.03.2010, la data de 12.03.2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 s-a autosesizat din oficiu cu privire la săvârşirea de către C. S.R.L. (fostul angajator al soţiei decedate) a infracţiunilor prevăzute de art. 37 alin. (1) si 2 din Legea 319/2006, existând indicii temeinice ca decesul s-a produs ca urmare a suprasolicitării la locul de munca din vina unităţii angajatoare, care nu a respectat procedurile legale de securitate si sănătate in munca.

In urma cercetărilor, Parchetul de pe langa Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, prin Rezoluţia nr. 40407 P/2010 emisa in dosarul penal cu acelaşi număr, a dispus neînceperea urmăririi penale fata de C. S.R.L. si D. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 37 alin. (1) si 3 din Legea nr. 319/2006, soluţie atacată de reclamant cu plângere. Prin sentinţa penala nr. 611/05.10.2011 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti in Dosarul nr. x/2011, plângerea a fost admisa şi s-a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti in vederea începerii urmăririi penale fata de sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 37 alin. (1) si 3 din Legea nr. 319/2006.

Pentru stabilirea vinovăţiei si tragerea la răspundere a persoanelor vinovate s-a dispus începerea urmăririi penale, cauza făcând obiectul Dosarului nr. x/2012 aflat pe rolul Parchetului de pe langa înalta Curte de Casaţie si Justiţie.

Dosarul amintit a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă ICCJ la data de 14.12.2012 şi a fost repartizat doamnei procuror B..

Prin încheierea pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Sectorului 6 la data de 12.12.2017, a fost admisă contestaţia privind durata rezonabilă a procesului penal, stabilindu-se un termen de 2 luni calculat de la data primirii soluţiei instanţei, în care procurorul să rezolve cauza (aceasta a fost primită la 19 decembrie 2017).

La data de 19.09.2018, a fost înregistrată cererea de recuzare formulată de petentul A., parte civilă în dosar, prin care acesta a solicitat înlocuirea procurorului de caz, întrucât doamna procuror B. refuză să soluţioneze dosarul, termenul rezonabil a fost cu mult depăşit, precum şi pentru alte motive considerate de petent ca subscrise bănuielii de lipsă de imparţialitate.

Prin Ordonanţa nr. 1241/VIII-1/2018 din 26.09.2018, procurorul şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică a respins cererea de recuzare, apreciind că nu există elemente de fapt care să poată da naştere suspiciunii rezonabile că imparţialitatea procurorului care efectuează urmărirea penală ar fi afectată. În cuprinsul acestei ordonanţe, sunt analizate actele de urmărire penală din punct de vedere al ritmicităţii şi se reţine că în anul 2013 au fost audiate 14 persoane, iar în anii 2015-2016 au fost administrate şi alte mijloace de probă, respectiv expertiză IT, expertiză medico-legală etc.

Prin Ordonanţa nr. 2478/II/7/2018 din 27.09.2018, procurorul şef a constatat că ultimul act efectuat în dosar a fost comunicarea către petent la data de 30.05.2018 a soluţiei date obiecţiunilor formulate de acesta cu privire la ultima expertiză medico-legală efectuată în cauză. A mai reţinut că, întrucât au trecut 9 luni de la primirea de către procurorul de caz a hotărârii prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi a stabilit termenul de 2 luni în care trebuia soluţionată cauza şi având în vedere cererea de înlocuire a procurorului formulată de petent, precum şi faptul că pe rolul Judecătpriei Sectorului 6 s-a înregistrat o nouă contestaţie a acestuia privind durata procesului penal, s-a aplicat remediul procesual prev. de art. 64 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 304/2004 (potrivit căruia lucrările repartizate unui procuror pot fi trecute altui procuror în situaţia lăsării cauzei în nelucrare în mod nejustificat mai mult de 30 de zile) şi s-a dispus trecerea dosarului la alt procuror.

Prin încheierea din data de 18.10.2018 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 6 în dosar nr. x/2018, a fost admisă contestaţia privind durata procesului penal formulată de petentul A. şi s-a stabilit un termen de 1 lună de la data primirii încheierii, în care procurorul trebuie să rezolve cauza ce face obiectul dosarului penal nr. x/2012

Prin Ordonanţa din 28.11.2018, s-a dispus clasarea cauzei fata de suspecţii C. S.R.L. si D., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 37 alin. (1) si 2 din Legea nr. 319/2006 cu aplicarea art. 5 C. pen., respectiv clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpa prevăzuta de art. 178 alin. (1) si 2 din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., reţinându-se in cuprinsul ordonanţei amintite faptul ca in speţa s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale fata de infracţiunea prevăzuta de art. 37 alin. (1) si 2 din Legea nr. 319/2006 la data de 13.09.2017.

Prin sesizarea înregistrată la Inspecţia Judiciară sub nr. x/2018 la data de 15 octombrie 2018, petentul a solicitat efectuarea de verificări cu privire la tergiversarea dosarului nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă ICCJ.

Prin rezoluţia de la data de 4 decembrie 2018, inspectorul judiciar a dispus clasarea sesizării, întrucât nu au fost constatate indicii ale săvărşirii unor fapte de natură să atragă răspunderea disciplinară a procurorului.

5.2. Analiza motivelor de recurs invocate de recurent

Prin rezoluţia atacată, pârâta a statuat faptul că aspectele sesizate trebuie analizate prin raportare la abaterea disciplinară de la art. 99 lit. h) din lege, respectiv aceea de nerespectare în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile.

A reţinut pârâta că verificarea privind existenţa indiciilor trebuie să aibă în vedere în cauza de faţă două criterii, respectiv acelea dacă procurorul şi-a îndeplinit obligaţiile pe care le avea şi dacă intervalul de timp scurs este justificat de natura cauzei.

Inspecţia judiciară a constatat că judecătorul de drepturi şi libertăţi a stabilit deja că termenul rezonabil în care trebuia soluţionată cauza fusese depăşit, iar procurorul ierarhic superior a dispus redistribuirea dosarului către un alt procuror pentru nerespectarea termenului stabilit de judecătorul de drepturi şi libertăţi şi pentru lăsarea în nelucrare pe o perioadă mai mare de 30 de zile, dar că aceste acte procesuale nu pot contura latura subiectivă a faptelor imputate procurorului, în acest sens trebuind a se constata că acestor fapte le lipseşte orice justificare.

Ca urmare, a reţinut inspectorul judiciar că perioada lăsării în nelucrare la care s-a referit procurorul şef de secţie este cea cuprinsă între 25.05.2018 şi 27.09.2018, iar în ceea ce priveşte perioada anterioară, procurorul a justificat întârzierea prin aceea că a lucrat efectiv în alt dosar ce impunea luarea cu celeritate de măsuri procesuale, că preconiza o soluţie de netrimitere în judecată faţă de concluziile raportului de expertiză medico-legală şi că a apreciat în mod subiectiv că prioritizarea unei alte cauze nu va afecta în mod negativ soluţionarea acesteia.

În concluzie, prin rezoluţia atacată s-a reţinut că temporizarea procedurilor în această cauză nu este imputabilă procurorului care a efectuat urmărirea penală, timpul scurs de la data repartizării fiind afectat efectuării urmăririi penale şi parcurgerii unor proceduri prevăzute de lege.

Înalta Curte, în soluţionarea prezentului recurs, apreciază ca fiind corectă susţinerea intimatei-pârâte în sensul că, de plano, simpla existenţă a incheierii date de judecătorul de drepturi şi libertăţi de constatare a depăşirii termenului rezonabil în care trebuia soluţionată cauza şi a ordonanţei procurorului ierarhic superior de redistribuire a dosarului către un alt procuror pentru nerespectarea termenului stabilit de judecătorul de drepturi şi libertăţi şi pentru lăsarea în nelucrare pe o perioadă mai mare de 30 de zile, nu pot contura latura subiectivă a faptelor imputate procurorului.

Cu alte cuvinte, aceste acte procesuale constată doar aspectele de drept material şi de drept procesual legate de depăşirea unui termen legal, fără ca această constatare prin ea însăşi să devină automat imputabilă magistratului în cauză.

Constatarea de către judecătorul învestit cu o contestaţie împotriva duratei soluţionării cauzei, a depăşirii termenului rezonabil nu implică, în mod automat, că magistratul a comis şi abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004.

Aşa cum în mod corect a subliniat pârâta, orice abatere disciplinară are nu numai o latură obiectivă, ci şi o latură subiectivă. Judecătorul învestit cu soluţionarea contestaţiei privind durata procesului nu este abilitat să analizeze latura subiectivă a faptelor/omisiunilor magistratului care nu a soluţionat o cauză în termen rezonabil, analiza acestui aspect revenind în competenţa pârâtei. În plus, trebuie avut în vedere că judecătorul învestit cu contestaţia analizează durata procesului în ansamblul său, în raportul de drept procesual al petentului cu instanţa/parchetul ce instrumentează cauza sa, în timp ce pârâta analizează, punctual, perioada relevantă, aferentă activităţii derulate în concret de magistratul împotriva căruia s-a formulat sesizarea. Distincţia este importantă întrucât la o cauză penală pot lucra mai mulţi procurori din acelaşi parchet sau din parchete diferite.

Apoi, tot legat de aspectul laturii subiective a posibilei abateri în discuţie, judecătorul învestit cu soluţionarea contestaţiei împotriva duratei procesului analizează dacă a avut loc sau nu o nesocotire a termenului rezonabil, iar nu şi latura subiectivă a abaterii prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, aspectul dacă încălcarea termenului rezonabil este sau nu justificată, inclusiv prin prisma raporturilor de administrare a justiţiei, fiind de competenţa pârâtei. Ceea ce analizează judecătorul învestit cu contestaţia împotriva duratei procesului este strict raportul de drept procesual între petent şi parchetul sau instanţa care soluţionează o cauză anume (deci încălcarea termenului rezonabil prin prisma procedurii penale), iar nu şi ansamblul activităţii magistratului în perioada de referinţă şi alte aspecte ce ţin de raportul magistratului cu instanţa sau parchetul din care face parte (nefiind vorba aici de un raport procesual penal, ci de unul care ţine de modul de administrare a justiţiei, de latura "administrativă" a activităţii instanţelor/parchetelor) - elemente care ţin de competenţa de analiză a Inspecţiei Judiciare şi care formează imaginea completă a contextului de fapt în care se pune problema respectării termenului rezonabil.

Aceleaşi considerente se impun şi în privinţa ordonanţei din 27.09.2018 emisă de procurorul şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul PÎCCJ, prin care s-a dispus trecerea lucrării de la procurorul împotriva căruia s-a formulat sesizarea la alt procuror. Măsura a fost dispusă în considerarea dispoziţiilor art. 64 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 304/2004, însă numai pârâtei îi revine competenţa de a stabili dacă sunt indicii privind comiterea abaterii prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004.

Cu toate acestea, instanţa supremă nu poate îmbrăţişa motivarea inspectorului judiciar şi a primei instanţe, în sensul că pentru a deveni imputabilă această întârziere, este necesar ca faptelor să le lipsească "orice justificare". Astfel, nu doar conduita total arbitrară şi nejustificată la acel moment sau ulterior în cadrul cercetărilor disciplinare, este avută în vedere de latura subiectivă a acestei abateri disciplinare, ci şi conduita lipsită de o justificare rezonabilă prin raportare la competenţele, aptitudinile şi volumul de muncă al unui procuror aflat la linia mediană a acestor criterii.

Or, din cercetarea motivării rezoluţiei contestate, se constată că inspectorul judiciar a acceptat ca atare explicaţiile date de procurorul cercetat, fără a face o analiză concretă a încărcării acestuia ca volum de muncă în perioada respectivă, a urgenţelor impuse de cauza invocată de acesta ca fiind intens mediatizată şi a împărţirii atribuţiilor acestuia pe perioada în care a avut în sarcină soluţionarea dosarului nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă ICCJ.

Înalta Curte constată pe acesată cale că este nefondată susţinerea recurentului, în sensul că rezoluţia ar fi avut în vedere exclusiv perioada cuprinsă între 25.05.2018 şi 27.09.2018, rezultând din motivele acesteia, mai sus prezentate exhaustiv, că a fost analizată şi perioada anterioară, de la data la care dosarul a fost atribuit procurorului reclamat şi până la data la care acesta a fost înlocuit (14.12.2012-27.09.2018).

Dar cu atât mai mult se relevă caracterul incomplet al acestei analize, ce privea o perioadă de cca 6 ani. Aspectele de mai sus referitoare la incompleta verificare a justificărilor date de procurorul cercetat cu privire la întârzierea soluţionării cauzei se au în vedere atât cu privire la perioada cuprinsă între 25.05.2018 şi 27.09.2018, cât şi cu privire la perioada anterioară.

Astfel, ceea ce trebuia analizat de către inspecţie era împrejurarea dacă poate fi considerată rezonabilă - din perspectiva unui procuror cu abilităţi, competenţe şi volum de muncă similar cu cel al procurorului cercetat în cauză - percepţia subiectivă pe care a avut-o în cauză cel cercetat, în sensul că prioritizarea unei alte cauze faţă de dosarul privind pe reclamant nu va afecta în mod negativ soluţionarea cauzei privindu-l pe acesta.

Înalta Curte constată că prima instanţă a realizat o greşită aplicare a legii în ceea ce priveşte nereţinerea existenţei unei încălcări cu caracter repetat pentru unicul considerent că la data sesizării Inspecţiei şi la momentul emiterii rezoluţiei de clasare, fusese pronunţată numai încheierea din 12.12.2017, în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

Înalta Curte constată caracterul nelegal atât al acestei concluzii, dar şi a raţionamentului expus de instanţă, în sensul că pentru a avea caracter repetat, era necesar ca o instanţă sau mai multe instanţe, în cadrul procedurii de contestare a duratei procesului, să fi constatat, în mod repetat, că magistratul a depăşit în mod repetat termenul rezonabil.

Astfel, o primă eroare de aplicare a legii este aceea de excludere din analiză a încheierii pronunţate de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. x/2018 la data de 18.10.2018, cu motivarea că acest mijloc de probă este ulterior emiterii rezoluţiei şi nu putea fi avut în vedere de pârâtă. Or, din cercetarea rezoluţiei atacate, se constată că acest mijloc de probă a fost avut în vedere de pârâtă: rezoluţia reţine la pagina 1 că verificările s-au finalizat la data de 29.11.2018 şi au constat în analizarea aspectelor indicate în sesizare dar şi în solicitarea de relaţii de la Parchetul de pe lână ICCJ şi ataşarea fişei ECRIS a dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei Sectorului 6; la pagina 3 a rezoluţiei este menţionată încheierea din dosarul mai sus menţionat.

Ca urmare, trebuia analizată incidenţa constatării depăşirii termenului de soluţionare a cauzei penale între data pronunţării încheierii din dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Sectorului 6 (12.12.2017) şi data la care a fost înlocuit procurorul cercetat (27.09.2018), existând astfel o a doua constatare pe cale judecătorească a depăşirii termenelor legale.

Pe de altă parte, dincolo de existenţa unor sesizări sub forma contestaţiei privind durata procesului penal, caracterul repetat al întârzierilor poate fi analizat şi raportat la alte elemente de fapt şi alte mijloace probatorii, fără a fi necesară existenţa unei hotărâri judecătoreşti cu acest obiect.

Astfel, Înalta Curte constată existenţa unor greşeli de aplicare a legii atât în ceea ce priveşte condiţia ca depăşirea termenului rezonabil să aibă caracter repetat, cât şi în ceea ce priveşte condiţia ca această depăşire a termenului rezonabil să fie din motive imputabile magistratului sau nu (justificată în mod obiectiv sau nu).

Chiar din această ultimă perspectivă, a justificării obiective, prima instanţă şi intimata-pârâtă au preluat motivarea procurorului cercetat referitoare la percepţia sa subiectivă în sensul că prioritizarea altui dosar (de care, potrivit propriilor afirmaţii, s-a ocupat exclusiv într-o anumită perioadă de timp, deşi avea repartizate şi alte lucrări) nu va afecta în mod negativ soluţionarea cauzei privindu-l pe acesta.

Astfel, se impune a fi verificată această percepţie raportat şi la împrejurarea că, potrivit ordonanţei din 27 septembrie 2018 de înlocuire a sa ca procuror de caz, data înregistrării primei sesizări (2010), precum şi data repartizării dosarului după preluarea la nivelul Parchetului de pe lângă ICCJ ar fi trebuit avute în vedere de către procurorul de caz la stabilirea planului de efectuare a activităţilor în această cauză, raportat şi la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile care fac obiectul cauzei şi, implicit, termenele de prescripţie a răspunderii penale.

Considerentele prezentate conduc la concluzia nelegalităţii sentinţei, ceea ce impune, conform art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi în rejudecare admiterea acţiunii, anularea rezoluţiei de clasare nr. x/2018/4.12.2018 şi continuarea cercetării disciplinare; vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate referitoare la respingerea excepţiei inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile, neatacate de către intimata-pârâtă.

5.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 497 şi art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi rejudecând, ca urmare a admiterii acţiunii, va anula rezoluţia de clasare nr. x/2018/4.12.2018 şi va dispune continuarea cercetării disciplinare; vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate referitoare la respingerea excepţiei inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 241 din 6 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Casează în parte sentinţa atacată, şi rejudecând:

Anulează rezoluţia de clasare nr. x/2018/4.12.2018 şi dispune continuarea cercetării disciplinare.

Menţine in rest celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 ianuarie 2022.