Casco insurance compensation: validity of unilateral discount for unauthorized repairs under guarantor fund's liability

Şedinţa publică din data de 3 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea în parte a Deciziei FGA nr. 17604/01.11.2018 şi obligarea pârâtului la plata sumei de 12.050,36 RON, reprezentând diferenţa dintre creanţa reclamantei şi suma admisă.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2120 din 28 iunie 2019, a admis cererea formulată de reclamantă astfel cum a fost precizată, a anulat decizia contestată, în parte, relativ la punctul 2, obligând pârâtul şi la plata diferenţei de despăgubire în sumă de 10.605,59 RON.

Totodată, a menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei şi a obligat pârâtul la suma de 8025 RON cheltuieli de judecată, în favoarea reclamantei.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a reluat situaţia de fapt şi a susţinut, în esenţă, că prima instanţă a încălcat prevederile art. 1270 din C. civ.

Astfel, a arătat că plata reparaţiei autoturismului nu a fost făcută, factura şi devizul nefiind suficiente pentru a atesta efectuarea reparaţiilor în cuantumul solicitat de către intimată, determinând astfel stabilirea valorii despăgubirilor raportat la clauzele contractului Casco încheiat între părţi.

Aşadar, motivele respingerii sumei de 12.050,36 RON se circumscriu clauzelor contractului Casco încheiat între părţi - dispoziţiile Cap. 11- art. 11.10 din Condiţiile de asigurare Casco coroborate cu dispoziţiile art. 6.1.2 lit. a) din aceleaşi condiţii, având în vedere şi înscrisurile depuse de intimată in susţinerea pretenţiilor sale.

În opinia părţii, respectivul contract nu a avut relevanţă juridică pentru expertul care a efectuat expertiza şi nici pentru instanţă, nedându-se eficienţă juridică clauzelor contractului de asigurare care permit reducerea contravalorii devizului în cazul în care reparaţia nu este făcută de o unitate service autorizată, iar vechimea autovehiculului (peste 4 ani) impune aplicarea acestor clauze de stabilire a despăgubirii prin raportare la preţurile pieselor secundare pentru piesele care trebuie înlocuite.

În acest sens, a precizat că devizul de care se prevalează reclamanta nu este însoţit de autorizaţia RAR cu anexele aferente, care să ateste dreptul legal al unităţii reparatoare de a putea efectua reparaţii acestui tip de autoturism, fapt pentru care s-a concluzionat că respectiva unitate nu este autorizată pentru efectuarea reparaţiei, situaţie în care, potrivit art. 11.10 din Contract coroborat cu art. 6.1.2 lit. a) (Condiţiile de asigurare) se acordă despăgubiri pe baza evaluării reprezentanţilor Asiguratorului.

Or, pentru ca Fondul să respecte cele doua cerinţe - acordarea despăgubirii necesare pentru procurare piese noi, dar de pe piaţa secundară, astfel cum prevăd dispoziţiile contractului încheiat între părţi, astfel încât să fie respectată valoarea autovehiculul la momentul anterior accidentului rutier, - a aplicat un discount de 40%, deci o deducere a preţului pieselor pentru care soluţia tehnologica a fost de înlocuire, pe deplin justificat.

Recurentul a susţinut că Fondul nu poate plăti pur si simplu sumele eventual stabilite de asigurătorul în faliment cu titlu de despăgubiri şi nici cele pretinse prin cererile de plată pretinse de petenţi, ci este obligat să facă propria evaluare şi să acţioneze diligent cu sumele care îi stau la dispoziţie, respectând principiul echităţii şi rezonabilităţii, precum şi contractele de asigurare încheiate între părţi şi legislaţia aplicabilă în materie, astfel încât soluţionarea cererilor să respecte atât scopul înfiinţării şi funcţionarii F.G.A., cât şi condiţiile contractuale şi legislaţia aplicabilă fiecărei cereri în parte.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

4. Apărarea intimatei-reclamante

Prin întâmpinare, intimata-reclamată A. a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, fiind temeinică şi legală.

A susţinut că recurentul a indicat în mod eronat dispoziţiile 11.10 din Condiţiile de asigurare, care se referă la situaţia "daunei totale", în cauză fiind aplicabile prevederile art. 11.7 lit. A) pct. b) din Condiţiile de asigurare şi care nu menţionează dreptul Asiguratorului de a aplica o depreciere de 40% asupra valorii pieselor, iar paguba a fost probată atât cu factura şi devizul de reparaţie, cât şi cu expertiza judiciară efectuată în cauză.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a normelor legale incidente şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea în parte a Deciziei FGA nr. 17604/01.11.2018 şi obligarea pârâtului la plata sumei de 12.050,36 RON, reprezentând diferenţa dintre creanţa reclamantei şi suma admisă, ulterior reclamanta precizându-şi câtimea pretenţiilor prin raportare la cele stabilite de expert.

Curtea de apel Bucureşti a admis cererea formulată de reclamantă astfel cum a fost precizată, a anulat decizia contestată, în parte, relativ la punctul 2, a obligat pârâtul şi la plata diferenţei de despăgubire în sumă de 10.605,59 RON, a menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei şi a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată solicitate.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin decizia contestată Fondul a admis cererea de plată formulată de reclamantă pentru suma de 11.541,17 RON şi a respins cererea de plată cu privire la suma de 12.050,36 RON, invocând prevederile contractuale şi faptul că reclamanta nu a depus documente justificative de plată.

Referitor la despăgubirile solicitate, instanţa de control judiciar reţine că intenţia legiuitorului este de recunoaştere a dreptului celui asigurat la despăgubire în mod integral.

În acest sens, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize judiciare, cu care s-a dovedit că reclamanta a depus un deviz întocmit de unitatea reparatoare în sistem B., sistem similar cu cel C. utilizat de pârât, expertul stabilind că diferenţa între cele două devize provine din aplicarea nejustificată de către pârât a unui discount de 40% la valoarea pieselor, motivat de faptul că nu s-ar fi făcut dovada cu factură a pieselor folosite la reparaţie.

Aşa fiind, se reţine că în mod corect prima instanţă a ţinut cont de calculaţia realizată de către expertul judiciar, reţinând că pârâtul în mod greşit a dat prevalenţă unui mod de calcul specific pentru situaţiile în care nu ar fi probate efectuarea şi specificul reparaţiilor, în condiţiile în care la dosar s-au depus devizul de reparaţii şi factura fiscală aferentă, expertul având în vedere aceste documente, aşa încât nu poate reprezenta temei pentru reducerea cuantumului despăgubirilor până la un prag apreciat just de către acesta.

Contrar criticilor recurentului, prima instanţă nu a încălcat prevederile legale incidente şi dispoziţiile contractuale invocate.

Prin urmare, în lipsa unui temei legal, nu se poate valida demersul autorităţii recurente-pârâte de a reduce cuantumul despăgubirii la un plafon pe care aceasta îl apreciază echitabil, folosit un preţ considerat rezonabil pentru manopera implicată în realizarea reparaţiei.

Din perspectiva dreptului celui asigurat la despăgubire în mod integral sunt relevante prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, potrivit cărora, "Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător".

Totodată, art. 12 alin. (2) teza finală din acelaşi act normativ prevede că, "Instrumentarea dosarelor de daună se va face cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat şi a condiţiilor de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare".

De asemenea, dispoziţiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, dispun că, "În vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă".

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 2120 din 28 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 3 iunie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.