Guarantee Fund to re-examine car-accident payout after simulated-collision defence rejected; fund's cross-appeal void for lack of legal grounds, claimant's appeal rejected.

Şedinţa publică din data de 3 iunie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 116195 din 03.08.2018, cu consecinţa obligării FGA la plata sumei de 83.966 RON, reprezentant contravaloarea daunelor autoturismului avariat.

2. Hotărârea primei instanţe

Curea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2289 din 18 septembrie 2019, a admis în parte cererea formulată de reclamant, a anulat Decizia FGA nr. 116195/03.08.2018 şi a obligat pârâtul la soluţionarea cererii de plată nr. x/03.04.2017 în lumina considerentelor prezentei sentinţe şi la plata către reclamanta sumei 50 RON taxă judiciară de timbru, 4000 RON onorarii expert şi 2000 RON onorariu avocat, cenzurat conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Recursurile exercitate

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul A. şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

3.1. În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esenţă, a susţinut că în mod greşit judecătorul fondului nu a avut în vedere dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 213/2015 având în vedere că în mod nelegal a reţinut faptul că s-a adresat direct intanţei de judecată pentru plata despăgubirii, în condiţiile în care, aşa cum rezultă din înscrisurile ataşate acţiunii, s-a adresat Fondului în vederea plăţii despăgubirii, însă acesta a refuzat plata comunicându-i decizia de respingere a pretenţiilor solicitate, decizie care a fost atacată.

Or, potrivit recurentului, din întreg materialul probator s-a demonstrat justeţea cererii atât în ceea ce obligativitatea plăţii despăgubirii, cât şi în ceea ce priveşte cuantumul acesteia, cuantum care a fost stabilit atât prin devizul unităţii service, cât şi prin expertiza judiciară efectuată in dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Galaţi nr. 8295/122/2016.

O altă critică a recurentului se referă la soluţia în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată acordate, apreciind că, deşi a achitat o taxă judiciară de timbru în valoare de 350 RON, cheltuielile de judecată fiind de 4200 RON cu TVA potrivit facturii fiscale, prima instanţă a acordat doar suma de 50 RON din valoarea taxei judiciare de timbru motivat de faptul că a fost admisă în parte contestaţia.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

3.2. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esenţă, a reluat situaţia de fapt şi motivele pentru care a respins cererea de plată, apreciind că prima instanţă a soluţionat cauza cu încălcarea prevederilor art. 1349 alin. (1) şi art. 1357 alin. (1) din C. civ., dar şi al art. 26 şi art. 27 lit. c) din Norma ASFnr. 23/2014 şi a validat în mod greşit expertiza tehnică judiciară efectuată în cauza.

Totodată, a făcut trimitere la procedura şi etapele urmate în verificarea dosarului de daune, cu referire la modalitatea în care s-a produs accidentul, din cele constatate ajungând la concluzia că evenimentul rutier nu s-a produs în condiţiile declarate de conducătorii auto, iar avariile pentru care a fost formulată cererea de plată nu sunt urmare a evenimentului petrecut.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

3.3. Prin întâmpinarea formulată la recursul pârâtului, recurenta-reclamantă a invocat excepţia nulităţii recursului pârâtului întrucât nu au fost aduse critici sentinţei atacate, şi pe fond a solicitat respingerea căii de atac exercitate de acesta.

3.4. Prin întâmpinarea formulată la recursul reclamantei, recurentul-pârât a solicitat respingerea căii de atac exercitate de reclamant şi admiterea recursului său.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Examinând cu prioritate, conform art. 248 din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului pârâtului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte reţine că este întemeiată.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

1.1. Cu privire la recursul formulat de reclamantul A.

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 116195 din 03.08.2018, cu consecinţa obligării FGA la plata sumei de 83.966 RON, reprezentant contravaloarea daunelor autoturismului avariat.

Curea de Apel Bucureşti admis în parte cererea formulată a anulat decizia contestată şi a obligat pârâtul la soluţionarea cererii de plată.

Totodată, obligat pârâtul la plata sumei 50 RON taxă judiciară de timbru, 4000 RON onorarii expert şi 2000 RON onorariu avocat, cenzurat conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamantă.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În ceea ce priveşte critica recurentului, în sensul că în mod nelegal prima instanţă a reţinut faptul că s-a adresat direct intanţei de judecată pentru plata despăgubirii, Înalta Curte constată că nu poate fi primită.

Instanţa de control judiciar reţine că, urmare a analizei cererii reclamantului şi a înscrisurilor depuse de acesta, a înscrisurilor existente în dosarul de dauna preluat de la asigurătorul B. S.A., autoritatea publică pârâtă a apreciat că în cauză este incident art. 46 din Norma nr. 23/2014, respectiv că evenimentul rutier nu s-a produs în condiţiile declarate de conducătorii auto, iar avariile pentru care a fost formulată cererea de plată, nu sunt urmare a evenimentului din 19.09.2015, respingând, în consecinţă, cererea de plată formulate de reclamant.

Văzând chestiunea litigioasă, care se referă la dinamica producerii accidentului şi implicit a culpei în producerea accidentului, prima instanţă a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare, reţinând din concluziile expertului că toate avariile existente în notele de evaluare a avariilor existente la filele x au putut rezulta din evenimentul rutier şi că starea de frânare a autoturismului C. a rezultat din analiza avariilor menţionate, ţinând cont şi de configuraţia străzii în zona producerii accidentului(dosar), care au avut la bază situaţia de fapt prin prisma declaraţiilor celor implicaţi, a vizualizării imaginii celor două autovehicule în starea ulterioară accidentului şi a recurgerii la un program informatic (software) specializat în simularea şi reconstrucţia accidentelor în scop de identificare a traiectoriilor (PC- crash), bazat pe algoritmi de calcul matematic şi fizic.

Aşa fiind, judecătorul fondului, având în vedere dispoziţiile art. 330 din C. proc. civ., a reţinut că respectivul raport de expertiză poate fi avut în vedere la stabilirea situaţiei de fapt din cauză, în ceea ce priveşte lămurirea complementarităţii avariilor şi a dinamicii accidentului.

Astfel, a rezultat, din probele administrate, că accidentului rutier s-a produs conform celor declarate de conducătorii auto aşa încât nu devine incidentă clauza din contractului de asigurare, prin care este exclusă răspunderea asigurătorului în caz de simulare a împrejurărilor şi rea-credinţă.

Aşadar, faţă de împrejurarea astfel reţinută prima instanţă a dispus anularea actului administrativ atacat şi a dispus obligarea autorităţii pârâte la emiterea unui nou act administrativ prin care să analizeze pe fond cererea de plată nr. x/03.04.2017, având în vedere că prin decizia contestată în prezenta cauză pârâtul nu a analizat aspectele privind cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului, ci doar aspectele legate de dinamica producerii accidentului.

În consecinţă, soluţia primei instanţei este corectă în raport cu prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. .554/2004 potrivit cărora, instanţa poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă. În ipoteza anulării în întregime a actului administrativ, va fi obligată autoritatea pârâtă, dacă este cazul, să emită un alt act administrativ.

Or, în cauză, astfel cum rezultă din decizia atacată, autoritatea publică pârâtă a respins cererea de plată numai pe considerentul incidenţei art. 46 din Norma nr. 23/2014, fără vreo referire la temeinicia pretenţiei sau la corectitudinea sumei solicitate.

Prin urmare, instanţa de contencios administrativ poate obliga autoritatea doar la soluţionarea cererii de plată şi nu la plata sumei solicitate prin cererea de plată, neputându-se substitui organului administrativ, în sensul de a aprecia în mod direct asupra îndeplinirii de către recurenta-reclamantă a condiţiilor prevăzute de lege, câtă vreme acesta nu a procedat la o examinare efectivă a cererii cu care a fost învestit.

Referitor la critica recurentului asupra cheltuielilor de judecată acordate, instanţa de control judiciar constată că soluţia este corectă şi în această privinţă.

Prima instanţă a apreciat în mod corect asupra cuantumului plăţii taxei judiciare de timbru în raport cu soluţia adoptată, fiind admis doar capătul de cerere având ca obiect anularea actului administrativ atacat, iar în privinţa onorariului de avocat a aplicat, de asemenea, în mod corect prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. faţă de munca depusă de avocat şi complexitatea cauzei.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

1.2. Referitor la recursul pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Regularitatea promovării

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanţa de control judiciar constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 din acelaşi cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susţinerile recurentului-pârât nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise faţă de hotărârea atacată, ci doar şi-a exprimat nemulţumirea în raport cu soluţia primei instanţe şi a reluat situaţia de fapt, cu referire la motivele pentru care, în opinia părţii, actul administrativ contestat a fost emis cu respectarea prevederilor legale, reiterând astfel apărările invocate în faţa primei instanţe, fără a formula critici concrete cu privire la aspectele reţinute în hotărârea recurată.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte şi afirmaţii, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, în condiţiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

Prin urmare, susţinerile recurentului-pârât nu reprezintă critici împotriva sentinţei recurate şi ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va respinge recursul pârâtului reclamantei, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

Totodată, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., va constata nulitatea recursului formulat de pârât,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 2289 din 18 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Constată nulitatea recursului formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 2289 din 18 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 3 iunie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.