Appeal dismissed in dispute over operator’s liability for non-eligible EU-funded water infrastructure costs
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the lower court's dismissal of the operator's claim against the inter-municipal association and the local administrative unit. The dispute concerned a request for reimbursement of 1.26 million RON in non-eligible costs incurred during the extension of a water treatment infrastructure project funded under EU structural funds, where the operator argued that the public authorities were jointly liable for these expenses based on the financing contract and delegation agreement. The Court held that under the financing contract and subsequent amendments, the beneficiary was exclusively responsible for funding all activities and costs arising after December 31, 2015, from its own resources or the specific maintenance fund (Fondul IID) managed by the operator, thereby negating any obligation for the local authorities to cover non-eligible expenditures. The decision relied on the interpretation of Article 5 of the financing contract, Government Orders No. 678/2015 and No. 953/2015 regarding the burden of extended implementation periods, and Urgent Government Ordinance No. 198/2005 governing the allocation of the maintenance, replacement, and development fund, confirming that the operator had utilized sufficient internal funds and could not claim unjust enrichment or contractual liability from the delegating authorities while the management contract remained active.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 425 C. proc. civ, art. 22 alin. (2) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004; Appeal dismissed in dispute over operator’s liability for non-eligible EU-funded water infrastructure costs: The dispute concerned a request for reimbursement of 1.26 million RON in non-eligible costs incurred during the extension of a water treatment infrastructure project funded under EU structural funds, where the operator argued that the public authorities were jointly liable for these expenses based on the financing contract and delegation agreement. The Court held that under the financing contract and subsequent amendments, the beneficiary was exclusively responsible for funding all activities and costs arising after December 31, 2015, from its own resources or the specific maintenance fund (Fondul IID) managed by the operator, thereby negating any obligation for the local authorities to cover non-eligible expenditures. The decision relied on the interpretation of Article 5 of the financing contract, Government Orders No. 678/2015 and No. 953/2015 regarding the burden of extended implementation periods, and Urgent Government Ordinance No. 198/2005 governing the allocation of the maintenance, replacement, and development fund, confirming that the operator had utilized sufficient internal funds and could not claim unjust enrichment or contractual liability from the delegating authorities while the management contract remained active.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for the court's authority to dismiss the appeal as unfounded in administrative and fiscal litigation.
Substantive procedural rule governing the dismissal of a civil appeal when no grounds for cassation are found.
Full text
Şedinţa publică din data de 27 mai 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele B. şi Unitatea Administrativ Teritorială a oraşului Târgu Cărbuneşti, a solicitat obligarea acestora la plata sumei în cuantum de 1.837.586,65 RON din care TVA 309.312,55 RON, aferentă finalizării lucrărilor, serviciilor, taxelor contractului RCL5 "Instalaţie tratare biologică a amoniului pentru staţia de tratare a apei Târgu-Cărbuneşti" din Proiectul cod SMIS 59521".
Prin sentinţa civilă nr. 65/07.06.2017, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială funcţională şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială a oraşului Târgu-Cărbuneşti şi C., în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal, cauza fiind înregistrată la data de 12 iulie 2017 pe rolul Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017* .
Prin sentinţa civilă nr. 2148/15 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Gorj şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2017.
Reclamanta A. S.A. şi-a precizat succesiv cererea de chemare în judecată la data de 29 noiembrie 2017, 08 februarie 2018, 04 iunie 2018, 28 iunie 2018 şi la data de 30 august 2018, solicitând obligarea, în solidar, a pârâtelor B. şi Unitatea Administrativ Teritorială a oraşului Târgu Cărbuneşti la plata sumei de 1.266.736,68 RON, reprezentând cheltuieli, altele decât cele eligibile, efectuate pentru ducerea la îndeplinire a Contractului de Finanţare nr. x/03.11.2015 având ca obiect Extinderea şi reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare, modernizarea staţiilor de tratare şi a SEAU Tg-Jiu POS MEDIU 2007 - 2013, componenta RCL "Instalaţie tratare biologica a amoniului pentru staţia de tratare a apei Târgu Cărbuneşti" din Proiectul Cod SMIS 59521.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 529 din 23 noiembrie 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele B. şi Unitatea Administrativ Teritorială a oraşului Târgu Cărbuneşti.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 529 din 23 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.
Recurenta-reclamantă a învederat că, în raport de dispoziţiile art. 5 alin. (1) pct. 3 din contractul de finanţare, instanţa de fond a apreciat în mod greşit că pârâtele nu au nicio obligaţie în ceea ce priveşte cheltuielile altele decât cele eligibile.
Printr-un alt set de critici, recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârea atacată a fost pronunţată cu greşita interpretare a Hotărârii Adunării Generale a C. nr. 10/23.12.2015. Astfel, prin această hotărâre s-a delegat susţinerea de către operator din fonduri proprii a cheltuielilor până la primirea sumelor prin cererea de rambursare, respectiv prin DCR.1 din 29 ianuarie 2016.
Nu în ultimul rând, recurenta-reclamantă a arătat că sentinţa recurată a fost pronunţată cu greşita interpretare a prevederilor Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare, a Hotărârii consiliului local Târgu Jiu nr. 363/31.08.2015, precum şi a Hotărârii Adunării Generale a C. nr. 10/23.12.2015.
4. Apărările formulate în cauză
4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 21 martie 2019, intimata-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială a oraşului Târgu Cărbuneşti a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată a fost pronunţată cu interpretarea corectă a dispoziţiilor Contractului de finanţare nr. x/03.11.2015.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.A. este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.
Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.
Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.
Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a a ajuns la soluţia din sentinţa recurată; Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţa de fond.
De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă, în esenţă, o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea contradictorie nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată.
Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil.
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.
Prin Încheierea irevocabilă nr. 83/04.07.2007, pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2007, s-a dispus înscrierea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor al Judecătoriei Târgu Jiu a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară C., asociaţie rezultată din asocierea U.A.T. Târgu Jiu, U.A.T. Motru, U.A.T. Târgu Cărbunesti, U.A.T. Bumbeşti-Jiu, U.A.T. Ţicleni şi U.A.T. Judeţul Gorj, având ca scop realizarea în comun a proiectelor de dezvoltare a infrastructurii aferente Serviciilor pe baza strategiei de dezvoltare la nivelul judeţului Gorj şi furnizarea în comun a Serviciilor, forma de gestiune fiind gestiunea delegată ce se va realiza în baza unui Contract de Delegare a gestiunii Serviciilor pe termen lung, către un operator comun unic.
La data de 10 ianuarie 2008 s-a încheiat Contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare între Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară C., în numele şi pe seama unităţilor administrativ-teritoriale membre, acestea împreună, în calitate de Autoritate Delegantă, şi societatea A. S.A., în calitate de Operator.
Contractul de delegare a avut ca obiect delegarea serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare, precum şi exploatarea sistemelor publice de alimentare cu apă şi de canalizare necesare pentru realizarea acestora pe raza de competenţă teritorială a Autorităţii Delegante.
Între reclamanta A. S.A., în calitate de Beneficiar, şi Ministerul Fondurilor Europene, prin Direcţia Generală Programe Infrastructură Mare, în calitate de Autoritate de Management POS Mediu, s-a încheiat Contractul de finantare nr. x/03.11.2015, având ca obiect acordarea finanţării nerambursabile pentru implementarea Proiectului intitulat "Extinderea şi reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare, modernizarea staţiilor de tratare şi a SEAU Tg-Jiu, Judetul Gorj".
Contractul de finanţare nr. x/03.11.2015 a fost semnat şi de C., în calitate de responsabilă de coordonarea implementării Proiectului.
Proiectul obiect al contractului de finantare nr. x/03.11.2015, din punct de vedere tehnic a vizat U.A.T. Târgu Jiu şi U.A.T. Târgu Cărbuneşti.
În ceea ce priveşte U.A.T. Târgu Jiu, Proiectul a avut două componente: 1. Îmbunătăţirea procesului de tratare la staţiile de tratare apă din localităţile componente Preajba şi Polata - Municipiul Târgu-Jiu şi 2. Reabilitare reţea canalizare menajeră, cartier Cuza 2- Municipiul Târgu-Jiu.
În ceea ce priveşte U.A.T. Târgu Cărbuneşti, Proiectul a avut o singură componentă, respectiv Instalaţie de tratare biologică a amoniului pentru staţia de tratare apă Târgu Cărbuneşti.
Prin criticile formulate în susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat greşit prevederile contractului de finanţare, ale Hotărârii consiliului local Târgu Jiu nr. 363/31.08.2015, precum şi ale Hotărârii Adunării Generale a C. nr. 10/23.12.2015, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate şi cărora le va răspunde prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.
Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că apărările formulate de recurenta-reclamantă au ca premisă faptul că Beneficiari ai contractului de finanţare au fost C. ori U.A.T. Târgu Jiu sau U.A.T. Târgu Carbunesti or, din conţinutul Contractului de finanţare nr. x/03.11.2015 reiese fără echivoc că acesta a fost încheiat între reclamanta A. S.A., în calitate de Beneficiar, şi Ministerul Fondurilor Europene, prin Direcţia Generală Programe Infrastructură Mare, în calitate de Autoritate de Management POS Mediu.
Criticile recurentei-reclamante privind greşita interpretare de către instanţa de fond a art. 5 alin. (3) din contractul de finanţare, sunt nefondate.
Potrivit art. 5 alin. (3) din contractul de finanţare, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru servicii în sectorul de apă şi apă uzată din Judeţul Gorj "C." în calitate de responsabilă de coordonarea implementării proiectului, va răspunde solidar, ca Autoritate Delegată, cu autorităţile publice locale de asigurarea contribuţiei din bugetele locale necesare cofinanţării proiectului şi asigurarea cheltuielilor altele decât cele eligibile, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1), anexei I.1 şi cu prevederile hotărârilor consiliilor locale/consiliului judeţean care fac parte integrantă din cererea de finanţare.
Conform art. 3 din contractul de finanţare şi Anexei I.1 la contract, valoarea totală a Proiectului a fost de 18.824.788 RON fără TVA, din care: 1. valoarea eligibilă în cuantum de 18.697.983 RON fără TVA şi 2. valoarea alta decât cea eligibilă în cuantum de 126.805 RON fără TVA.
În ceea ce priveşte "valoarea eligibilă" în cuantum de 18.697.983 RON fără TVA, echivalentul sumei de 4.228.113 euro fără TVA, aceasta avea trei componente, respectiv: 1. finanţare nerambursabilă din Fondul de Coeziune în cuantum de 16.484.145 RON fără TVA, respectiv 3.727.505 euro fără TVA; 2. finanţare nerambursabilă din bugetul de stat în cuantum de 2.026.859 RON fără TVA, respectiv 458.327 euro fără TVA şi 3. contribuţie beneficiar din bugetul local, denumită şi cofinanţare, în cuantum de 186.979 RON fără TVA, respectiv 42.281 euro fără TVA-reprezentând 1% din valoarea eligibilă a proiectului.
Referitor la "valoarea alta decât cea eligibilă" în cuantum de 126.805 RON fără TVA, respectiv 28.674 euro fără TVA, aceasta trebuia suportată în totalitate de către beneficiar din surse proprii/imprumut, nefiind prevazută o contribuţie din bugetul local.
Prin urmare, potrivit art. 3 din contractul de finanţare şi Anexei I.1 la contract, din bugetul local al U.A.T. Târgu Jiu şi U.A.T. Târgu Cărbuneşti trebuia asigurată numai cofinanţarea în cuantum de 186.979 RON fără TVA, respectiv 42.281 euro fără TVA.
Prin Hotărârea consiliului local Târgu Jiu nr. 363/31.08.2015 a fost aprobată participarea U.A.T. Târgu Jiu cu suma de 31.100 euro fără TVA, drept cofinanţare aferentă Proiectului, iar prin Hotărârea consiliului local Târgu Cărbuneşti nr. 83/26.08.2015 a fost aprobată participarea U.A.T. Cărbuneşi cu suma de 11.181 euro fără TVA, drept cofinanţare aferentă Proiectului. Intimata-pârâtă U.A.T. Cărbuneşi a plătit integral suma de 11.181 euro şi TVA aferentă, reprezentând confinanţarea Proiectului, aspect necontestat în cauză.
Nu în ultimul rând, art. 5 alin. (1) din contractul de finanţare prevede că "Beneficiarul este obligat să cuprindă în bugetul său, sumele necesare finanţării cheltuielilor aferente valorii Proiectului, altele decât cele eligibile conform POS, prevăzute la art. 3 alin. (1)."
Din interpretarea logico-sistematică a dispoziţiilor contractuale anterior menţionate, rezultă ca fiind corectă concluzia instanţei de fond potrivit căreia prevederile art. 5 alin. (3) din contractul de finanţare trebuie interpretate în sensul că C. răspunde solidar cu autorităţile publice locale ale U.A.T. Târgu Jiu şi U.A.T. Târgu Cărbuneşti, de asigurarea contribuţiei din bugetele locale ale celor două unităţi administrativ teritoriale necesare cofinanţării proiectului şi asigurarea cheltuielilor altele decât cele eligibile, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1), anexei I.1 şi cu prevederile hotărârilor consiliilor locale, în concret fiind vorba numai de cofinanţarea din bugetul local, respectiv suma de 186.979 RON fără TVA (42.281 euro fără TVA). În privinţa cheltuielilor altele decât cele eligibile, potrivit art. 3 alin. (1) si anexei I.1, autorităţile publice locale ale U.A.T. Târgu Jiu şi U.A.T. Târgu Cărbuneşti, precum şi C. nu au nicio obligaţie, aceste cheltuieli fiind în sarcina exclusivă a Beneficiarului, respectiv a recurentei - reclamante, potrivit art. 5 alin. (1) din contractul de finanţare.
Nefondată este şi critica recurentei-reclamante referitoare la greşita interpretare a Hotărârii Adunării Generale a C. nr. 10/23.12.2015 din perspectiva concluziei reţinută de către instanţa de fond potrivit căreia recurenta-reclamantă avea obligaţia să suporte din surse proprii cheltuielile efectuate după data de 31 ianuarie 2015.
Înalta Curte reţine că, în ceea ce priveşte perioada de implementare a Proiectului, contractul de finanţare a suferit o serie de modificări şi completări aduse prin trei acte adiţionale, care au fost semnate şi de C..
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 2 lit. a)1) din H.G. nr. 678/2015, modificată prin H.G. nr. 953/2015, în scopul îndeplinirii obiectivelor şi indicatorilor proiectelor, precum şi în vederea asigurării funcţionalităţii acestora, autorităţile de management au putut prelungi prin acte adiţionale durata contractelor de finanţare după data de 31 decembrie 2015, cu respectarea celorlalte termene prevăzute în prezenta hotărâre, iar cheltuielile aferente acestei prelungiri vor fi suportate de beneficiari din bugetul propriu.
Potrivit art. 2 lit. e) pct. 111 din H.G. nr. 678/2015, modificată prin H.G. nr. 433/2016, s-a aprobat prelungirea duratei contractelor prin acte adiţionale, stipulându-se faptul că cheltuielile aferente noii perioade de prelungire vor fi de asemenea suportate de beneficiari din bugetul propriu.
În speţă, prin Actul Adiţional nr. 1 s-a modificat perioada de implementare a Proiectului, aceasta prelungindu-se până la data de 31 mai 2016, iar la art. 5, a fost introdus un nou alineat, alin. (11) care a stipulat că, după data de 31 decembrie 2015, Beneficiarul este obligat să finalizeze toate activităţile necesare atingerii obiectivelor, indicatorilor şi funcţionalităţii Proiectului din surse proprii.
Prin Actul Adiţional nr. 2, s-a modificat perioada de implementare a Proiectului, aceasta prelungindu-se până la data de 30 iunie 2016.
Nu în ultimul rând, prin Actul Adiţional nr. 3, s-a modificat perioada de implementare a Proiectului, aceasta prelungindu-se până la data de 17 noiembrie 2016, s-a stipulat obligaţia depunerii Raportului Final al Proiectului până la data de 30 iunie 2016, iar art. 5 alin. (11) s-a modificat, precizându-se faptul că toate cheltuielile efectuate după data depunerii Raportului Final reprezintă cheltuieli altele decât cele eligibile şi vor trebui suportate de către Beneficiar, respectiv de către A. S.A.
În consecinţă, având în vedere dispoziţiile H.G. nr. 678/2015, modificată prin H.G. nr. 953/2015 şi ulterior prin H.G. nr. 433/2016, precum şi prevederile celor trei Acte adiţionale la contractul de finanţare, rezultă fără echivoc că după data de 31 decembrie 2015, Beneficiarul, respectiv recurenta-reclamantă, s-a obligat să finalizeze toate activitatile necesare atingerii obiectivelor, indicatorilor şi funcţionalităţii Proiectului din surse proprii, cheltuielile efectuate după această dată devenind cheltuieli altele decât cele eligibile şi, implicit, trebuiau să fie suportate de către Beneficiar, respectiv de către A. S.A. din surse proprii.
În contextul în care şi prin art. 1 din Hotărârea nr. 10/23.12.2015, adoptată de Adunarea Generală a C., s-a delegat către A. S.A. finanţarea Proiectului, în perioada cuprinsă între data semnării contractului de finantare, respectiv 03.11.2015 şi data de 31.12.2015, din Fondul IID, iar potrivit art. 3 din aceeasi hotărâre s-a delegat către recurenta-reclamantă finanţarea Proiectului conform articolului unic din H.G. nr. 953/2015, paragraful ultim privind cheltuielile aferente prelungirii contractului, este corectă concluzia instanţei de fond potrivit căreia şi C., în privinţa cheltuielilor efectuate după data de 31 ianuarie 2015, a delegat către A. S.A. finanţarea acestor cheltuieli din sursele sale proprii.
Înalta Curte respinge ca neîntemeiate şi criticile recurentei-reclamante privind greşita interpretare a prevederilor art. 16 pct. 5 din Contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare, precum şi a modului de gestionare a Fondului de întreţinere, înlocuire şi dezvoltare (Fondul IID).
Înalta Curte reţine că prima instanţă a interpretat în mod corect dispoziţiile O.U.G. nr. 198/2005, care reglementează constituirea, alimentarea şi utilizarea Fondului de întreţinere, înlocuire şi dezvoltare pentru proiectele de dezvoltare a infrastructurii serviciilor publice care beneficiază de asistenţă financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene, prin raportare la prevederile contractului de finanţare şi la situaţia de fapt reţinută în speţă.
Astfel, prin art. 1 din acest act normativ s-a aprobat constituirea, alimentarea şi utilizarea Fondului de întreţinere, înlocuire şi dezvoltare, denumit în continuare Fondul IID, de către operatori şi/sau unităţile administrativ-teritoriale, după caz, pentru proiectele de dezvoltare a infrastructurii serviciilor publice care beneficiază de asistenţă financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene.
Potrivit art. 4 alin. (1) din Anexa la O.U.G. nr. 198/2005, Anexa ce reglementează Normele pentru constituirea, alimentarea şi utilizarea Fondului de întreţinere, înlocuire şi dezvoltare, operatorul şi unitatea administrativ-teritorială care realizează proiecte cu asistenţa financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene au obligaţia ca de la semnarea memorandumului de finanţare sau acordului de împrumut să constituie Fondul IID pe întreaga perioadă de viaţă a investiţiei.
Conform art. 4 alin. (2) din Anexa la O.U.G. nr. 198/2005, unitatea administrativ-teritorială contribuie la Fondul IID cu sume încasate în bugetele locale sau judeţene, după caz, cel puţin egale cu: a) vărsămintele din profitul net de la regia autonomă de interes local sau judeţean care beneficiază de asistenţă financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene; b) dividendele de la societatea comercială cu capital integral sau majoritar de stat care beneficiază de asistenţă financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene; c) redevenţa aferentă bunurilor concesionate societăţii comerciale care beneficiază de asistenţă financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene. În cazul în care împrumutatul este unitatea administrativ-teritorială, redevenţa anuală va fi stabilită la un nivel care să acopere cel puţin serviciul datoriei publice pentru anul respectiv aferent împrumutului de cofinanţare contractat de unitatea administrativ-teritorială; d) impozitul pe profit plătit de operator unităţii administrativ-teritoriale; e) dobânzi aferente disponibilităţilor Fondului IID; f) TVA-ul plătit din Fondul IID şi recuperat ulterior de la bugetul de stat, în maximum 30 de zile lucrătoare.
Relevante sunt şi dispoziţiile art. 4 alin. (21) din Anexa la O.U.G. nr. 198/2005, potrivit cu care, în cazul în care Fondul IID este creat şi gestionat la nivelul operatorului/operatorului regional al serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, sursele prevăzute la alin. (2) sunt considerate alte surse proprii de finanţare ale operatorului/operatorului regional.
Potrivit art. 4 alin. (3) din Anexa la O.U.G. nr. 198/2005, în cazul operatorilor regionali, toate unităţile administrativ-teritoriale care sunt acţionari ai respectivilor operatori, trebuie să vireze în Fondul IID sumele aferente acestora conform defalcării prevăzute la alin. (2), iar potrivit alin. (4), în cazul în care sursele datorate potrivit alin. (2) nu sunt suficiente pentru a acoperi serviciul datoriei publice/datoriei constând în rate de capital, dobânzi, comisioane şi alte costuri aferente împrumutului datorat pentru următorul an al fiecărui exerciţiu financiar, operatorul contribuie la Fondul IID, până la concurenţa sumei necesare acoperirii serviciului datoriei publice/datoriei pe baza situaţiilor sale financiare anuale, cu sume repartizate din profitul net la fondul de rezervă, care pot fi: a) sursele proprii de finanţare necesare rambursării ratelor de capital, plăţii dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente împrumuturilor externe, constituite pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe; b) profitul net contabil rămas nerepartizat după acoperirea destinaţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare.
Conform art. 4 alin. (5) din Anexă, în situaţia în care sursele datorate conform alin. (4) nu sunt suficiente pentru a acoperi serviciul datoriei publice constând în rate de capital, dobânzi, comisioane şi alte costuri aferente împrumutului datorat pentru următorul an al fiecărui exerciţiu financiar, unitatea administrativ-teritorială contribuie cu alte sume din bugetele proprii.
Din interpretarea logico-sistematică a dispoziţiilor legale anterior menţionate, rezultă că Fondul IID se alimentează în primul rând din contribuţia unităţii administrativ-teritoriale, iar în situaţia în care contribuţia acesteia nu este suficientă, atunci operatorul contribuie la Fondul IID, până la concurenţa sumei necesare acoperirii serviciului datoriei publice/datoriei pe baza situaţiilor sale financiare anuale. În cazul în care nici prin contributia operatorului nu se asigură necesarul serviciului datoriei publice, atunci unitatea administrativ-teritorială trebuie să contribuie cu alte sume din bugetele proprii.
În cauză, instanţa de recurs reţine că potrivit pct. 15 şi pct. 16 din Secţiunea I-Obligaţii generale ale Beneficiarului din Anexa II la contractul de finanţare, Beneficiarul, respectiv recurenta-reclamantă, are obligaţia, potrivit O.U.G. nr. 198/2005, aprobată prin Legea nr. 108/2006, să prezinte dovada constituirii Fondului IID înainte de solicitarea prefinanţării, dar nu mai târziu de 90 de zile de la semnarea contractului de finanţare, iar pe toata perioada de implementare a Proiectului, Beneficiarul trebuie să facă adovada alimentării contului aferent acestui Fond, în conformitate cu O.U.G. nr. 198/2005, sens în care trebuia să depună trimestrial Declaraţie reflectând impozitele constituite şi retragerile efectuate din Fondul IID.
Totodată, Fondul IID este creat şi gestionat la nivelul recurentei-reclamante, care este operator regional al serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, potrivit art. 4 alin. (21) din Anexa la O.U.G. nr. 198/2005, sursele prevăzute la alin. (2), respectiv contribuţia unităţilor administrative teritoriale acţionare, sunt considerate alte surse proprii de finanţare ale recurentei-reclamante.
Având în vedere că suma solicitată de recurenta-reclamantă, în cuantum de 1.266.736,68 RON, reprezentând cheltuieli altele decât cele eligibile, a fost integral utilizată de aceasta din Fondul IID, creat şi gestionat la nivelul său, ceea ce presupune că în acest Fond au fost disponibilităţile necesare, nefiind incidentă situaţia descrisă la art. 4 alin. (5) din Anexa la O.U.G. nr. 198/2005, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă nu este îndreptăţită să o solicite intimatelor-pârâte C. şi U.A.T. Târgu Cărbuneşti.
De asemenea, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, din minuta întâlnirii din data de 05 ianuarie 2017, încheiată între reprezentanţii A. S.A., reprezentanţii U.A.T. Târgu Jiu, U.A.T. Târgu Cărbuneşti, AM POIM şi AM POS Mediu, nu rezultă că reprezentanţii U.A.T. Târgu Cărbuneşti ar fi recunoscut demersul judiciar iniţiat de recurentă-reclamantă.
În fine, instanţa de control judiciar nu poate reţine nici interpretarea pe care o acordă recurenta-reclamantă dispoziţiilor art. 16 pct. 5 din Contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare, potrivit căreia intimata-pârâtă U.A.T. Târgu Cărbuneşti s-ar fi îmbogăţit fără justă cauză de la data recepţiei finale şi a predării bunurilor.
Potrivit art. 16 pct. 5 din Contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare Autoritatea Delegantă are obligaţia finanţării realizării de lucrări necesare serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare.
Conform art. 8 din Contractul de delegare a gestiunii - Dispoziţii generale, bunurilor noi de retur, aşa cum este cazul celor ce au facut obiectul Proiectului din prezenta cauză, li se aplică procedurile contabile de la art. 42-45 din contractul de delegare a gestiunii, privind amortizarea şi provizioanele, precum şi dispoziţiile art. 55-60 privind obligaţiile părţilor în situaţia încetării contractului de delegare a gestiunii.
Totodată, potrivit art. 9 din Contractul de delegare a gestiunii-Dispozitii speciale, toate lucrările de întreţinere şi modernizare, de înlocuire, de extindere şi/sau consolidare sunt efectuate şi finanţate de operator, respectiv de recurenta-reclamantă, pe cheltuiala sa sau, în mod excepţional, în condiţiile art. 11, de către utilizatorul serviciilor.
În condiţiile în care Contractul de delegare a gestiunii este în derulare, instanţa de control judiciar împărtăşeşte opinia primei instanţe potrivit căreia recurenta-reclamantă, în calitate de operator, nu este îndreptăţită, în baza acestui contract, să obţină de la intimatele-pârâte suma de 1.266.736,68 RON reprezentând contravaloarea bunurilor de retur realizate în cadrul Proiectului obiect al Contractului de finantare nr. x/03.11.2015, soluţia instanţei de fond nefiind infirmată nici de dispoziţiile Hotărârilor AGA A. S.A. nr. 50 şi nr. 56 prin care se aprobă plăţi din Fondul de întreţinere, înlocuire şi dezvoltare ale unor lucrări pe proiectul de investiţie.
Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 529 din 23 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2021.