VAT and profit margin excluded from Guarantee Fund compensation; claimant’s appeal upheld as unfounded.

Şedinţa publică din data de 27 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, la data 05 februarie 2018, reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat anularea parţială a Deciziei nr. 12412/15.01.2018, emisă de pârât, în sensul admiterii cererii sale de plată şi pentru suma de 17.592,73 RON, reprezentând TVA şi cotă de profit, precum şi cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3274 din 10 iulie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3274 din 10 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Recurenta-reclamantă a învederat, în esenţă, că hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 126 şi ale art. 141 din Codul fiscal, precum şi ale art. 21 alin. (2) din Norma A.S.F. nr. 16/2015.

A susţinut că pretenţiile formulate în cererea de plată sunt guvernate de principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită, ceea ce implică nu doar plata contravalorii pierderii efectiv suferite, ci şi a oricăror altor sume datorate, context în care lipsa documentului justificativ solicitat de legislaţia fiscală, respectiv factura, nu reprezintă un impediment din perspectiva legii civile, întrucât factura fiscală este necesară pentru colectarea taxei şi nu pentru datorarea taxei.

Printr-un alt set de critici, recurenta-reclamantă a susţinut că decizia contestată în cauză nu cuprinde motivarea dispoziţiei de respingere a cotei de profit, iar instanţa de fond s-a substituit intimatului-pârât, motivând decizia de respingere, în condiţiile în care era împuternicită să analizeze doar motivele care au stat la baza emiterii acesteia.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 29 martie 2019, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că hotărârea atacată a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 126 alin. (1) lit. a) şi ale art. 128 - 130 din Codul fiscal, precum şi ale art. 21 alin. (2) din Norma A.S.F. nr. 16/2015.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte apreciază că în raport de criticile de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Potrivit acestor dispoziţii, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de casare poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În speţă, acest motiv de casare nu este incident, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

În fapt, la data de 01 aprilie 2016, autoturismul Man, cu numărul de înmatriculare x, asigurat la data evenimentului cu poliţa R.C.A. nr. x, emisă de societatea de asigurări A. S.A., valabilă în perioada 15 noiembrie 2015-14 mai 2016, a avariat grinda şi stâlpul de susţinere pentru portal gabarit auto, aparţinând Companiei Naţionale de Căi Ferate C.F.R. S.A., Sucursala Regională de Căi Ferate Constanţa.

Prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, reclamanta a solicitat plata de despăgubiri din disponibilităţile F.G.A., în cuantum de 72.569,99 RON, reprezentând reparaţia de consolidare a stâlpului de susţinere al grinzii portal gabarit auto la pod - km 59 + 035 L804 Fir I.

Urmare avizării de către F.G.A., a fost constituit dosarul de daună nr. x, dosar FGA x.

Prin Decizia nr. 12412/15.01.2018, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, coroborat cu art. 19 din Legea nr. 503/2004, a fost admisă cererea de plată pentru suma de 54.977,26 RON şi a fost respinsă cererea de plata cu privire la suma de 17.592,73 RON, reprezentând contravaloare T.V.A. şi cotă profit, cu motivarea că lucrarea de reparaţii a fost efectuată în regie proprie.

Împotriva deciziei menţionate, reclamanta a formulat contestaţie, criticând în parte soluţia privind respingerea cererii de plată.

Prin criticile formulate în susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile art. 126 alin. (1) lit. a) şi ale art. 128 - 130 din Codul fiscal, precum şi ale art. 21 alin. (2) din Norma A.S.F. nr. 16/2015, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate şi cărora le va răspunde prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Potrivit art. 126 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, "(1) Din punct de vedere al taxei sunt operaţiuni impozabile în România cele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a) operaţiunile care, în sensul art. 128-130, constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, în sfera taxei, efectuate cu plată."

Dispoziţiile art. 128-130 din Codul fiscal stabilesc operaţiunile cuprinse în sfera de aplicare a taxei (livrarea de bunuri, prestarea de servicii şi schimbul de bunuri sau servicii).

Înalta Curte reţine, pe de o parte, că din interpretarea logico-juridică a acestor dispoziţii legale rezultă că acţiunea de efectuare de către creditor a reparaţiilor în regie proprie nu se încadrează în domeniul de aplicare al art. 128-130 din Codul fiscal, iar pe de altă parte, prevederile art. 126 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal statuează că una dintre condiţiile obligatorii pentru ca o operaţiune să fie impozabilă din punct de vedere al TVA este ca aceasta să constituie sau să fie asimilată cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, în sfera taxei, efectuate cu plată, ceea ce nu este cazul în speţă.

În consecinţă, instanţa de control judiciar, în acord cu opinia instanţei de fond, constată că noţiunea de efectuare a reparaţiilor în regie proprie presupune efectuarea de către creditor a reparaţiilor şi exclude implicit prestarea unor servicii de către o unitate reparatoare-prestator de servicii şi facturarea şi decontarea TVA în ce priveşte aceste servicii.

Totodată, în aceste condiţii, nu se justifică facturarea cotei de profit aferentă unei astfel de reparaţii, din moment ce operaţiunea de reparaţie efectuată de reclamantă în regie proprie a fost realizată prin mijloace proprii, pentru a se asigura siguranţa circulaţiei publice pe sensul auto Bucureşti - Constanţa, aşa cum reiese şi din Memoriul justificativ privind lucrările de consolidare a stâlpului de susţinere al grinzii portal gabarit auto la pod - km 59 + 035 L804 Fir I şi nu în scopul dobândirii unui venit rezidual drept recompensă pentru utilizarea eficientă a mijloacelor de producţie.

Conform art. 21 din Norma A.S.F. nr. 16/2015, "(1) Fondul asigură plata despăgubirilor/indemnizaţiilor către creditorii de asigurări ai asigurătorilor aflaţi în faliment, în limitele plafonului de garantare şi în condiţiile prevăzute de Legea nr. 213/2015 şi de prezenta normă. (2) În vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea documentelor justificative anexate de petent în susţinerea cererii de plată, a dosarelor de daună şi a evidenţelor preluate de la asigurător, conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare".

Înalta Curte reţine că intimatul-pârât a procedat la soluţionarea cererii de plată formulată de reclamantă cu respectarea dispoziţiilor legale prevăzute de Legea nr. 213/2015 şi de Norma A.S.F. nr. 16/2015, care impun ca Fondul de Garantare a Asiguraţilor să admită la plată doar prejudiciul real suferit de către creditorul de asigurări.

Având în vedere că intimatul - pârât a admis cererea de plată în cuantumul rezultat din devizul/baza de calcul depus de recurenta-reclamantă în dovedirea prejudiciului suferit, cu excepţia contravalorii TVA şi a cotei de profit, care nu puteau fi justificate raportat la faptul că lucrarea de reparaţii a fost efectuată în regie proprie, instanţa de recurs constată că criticile recurentei-reclamante, referitoare la nerespectarea principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat, sunt nefondate.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că criticile recurentei-reclamante privind nemotivarea deciziei contestate în cauză cu privire la soluţia de respingere de la plată a cotei de profit sunt neîntemeiate.

Din conţinutul considerentelor deciziei emise de autoritatea pârâtă rezultă fără echivoc că motivul respingerii de la plată a sumei aferente cotei de profit calculată de recurenta-reclamantă a fost acela că reparaţiile au fost efectuate în regie proprie, activitatea depusă pentru sine neputând fi considerată ca fiind aducătoare de profit, acest aspect fiind analizat apoi şi de către instanţa de fond, care a validat raţionamentul intimatului-pârât.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinţei prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

Cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimatul-pârât, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 452 din C. proc. civ. "Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei". Având în vedere că intimatul-pârât nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată, urmează să se respingă cererea de acordare a acestora, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 3274 din 10 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2021.