Appeal dismissed: Vice-mayor’s simultaneous service on school board and paid work found incompatible with public office under integrity laws

Şedinţa publică din data de 27 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 24 iulie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare înregistrat sub nr. x/09.07.2018, întocmit de către Inspecţia de Integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate şi comunicat la data de 12 iulie 2018, invocând totodată şi excepţia de nelegalitate a Deciziei de constituire Consiliul de Administraţie al Şcolii Generale nr. 2 Pieleşti pentru anul scolar 2012-2013, emisă la data de 10 septembrie 2012.

La data de 20 septembrie 2018 reclamantul a depus cerere de modificare a cererii de chemare în judecată solicitând lărgirea cadrului procesual prin introducerea şi citarea în cauză în calitate de pârâţi şi a Şcolii Gimnaziale Pieleşti, reprezentată prin director, B., precum şi Directorului Şcolii Gimnaziale Pieleşti, în nume propriu, ca emitent al Deciziei nr. 1/10.09.2012, act ce reţine constituirea Consiliului de Administraţie al Şcolii Gimnaziale Pieleşti pentru anul şcolar 2012-2013, din componenţa căruia a făcut parte.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 566 din 19 decembrie 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 1/10.09.2012, emisă de către directorul Şcolii Gimnaziale Pieleşti, în contradictoriu cu pârâţii Şcoala Gimnazială Pieleşti, reprezentată prin director B. şi Directorul Şcolii Gimnaziale Pieleşti şi a respins acţiunea în anularea raportului de evaluare, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 566 din 19 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Recurentul-reclamant a învederat că sentinţa recurată este nelegală având în vedere că se întemeiază pe motive contradictorii sau străine de natura cauzei, nelegalitatea hotărârii fiind generată totodată şi de împrejurarea că aceasta este rezultatul încălcării şi aplicării greşite a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) şi lit. k) din Legea nr. 161/2003.

Referitor la soluţia de respingere a excepţiei de nelegalitate a Deciziei nr. 1/10.09.2012, emisă de către directorul Şcolii Gimnaziale Pieleşti, recurentul - reclamant a arătat că au fost încălcate dispoziţiile art. 96 alin. (2) lit. b) prin raportare la art. 96 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, în vederea unei legale constituiri a consiliului de administraţie al unei unităţi de învăţământ preuniversitar fiind necesară desemnarea printre altele a reprezentanţilor Consiliului local, desemnare care presupune un mandat expres, iar nu tacit, conferit în acest sens, lipsa mandatului nefiind permis a fi suplinită prin prezenţa la şedinţe sau chiar semnarea proceselor-verbale de şedinţă de către o persoană care este membru al Consiliului local.

Recurentul-reclamant a susţinut că nu poate fi reţinută în cauză situaţia de incompatibilitate reglementată la art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, întrucât funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale Pieleşti a fost deţinută în virtutea calităţii sale de reprezentant al Consiliului Local al Comunei Pieleşti, iar nu în calitatea sa de viceprimar al Comunei Pieleşti.

Totodată, a apreciat că există un conflict legislativ negativ generat de prevederile cu caracter contradictoriu ale art. 87 din Legea nr. 161/2003 şi cele prevăzute în Legea nr. 1/2011, în forma în vigoare la momentul pretinsei situaţii de incompatibilitate, respectiv art. 96 alin. (2) lit. b) raportat şi la art. 57 alin. (7) din Legea nr. 215/2001.

Printr-un ultim set de critici, recurentul-reclamant a învederat că în mod nelegal a fost reţinută în cauză situaţia de incompatibilitate prevăzută la art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003, întrucât instanţa de fond nu a analizat în concret dacă exercitarea activităţii remunerate a fost de natură să afecteze imparţialitatea exercitării atribuţiilor specific funcţiei publice de viceprimar şi dacă s-a adus atingere interesului public, aşa cum s-a statuat în Decizia nr. 304/2013 a Curţii Constituţionale.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin notele de şedinţă înregistrate la dosarul cauzei la data de 12 martie 2019, intimata-pârâtă Şcoala Gimnazială Pieleşti a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.2. Prin concluziile scrise înregistrate la dosarul cauzei la data de 27 aprilie 2021, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată a fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) şi lit. k) din Legea nr. 161/2003.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată; Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale se invocă, în esenţă, o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată. Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor susţinerilor formulate de acestea.

Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil.

Nu în ultimul rând, motivarea hotărârii recurate nu cuprinde motive străine de natura cauzei şi, în orice caz, pentru a fi incident acest motiv de casare era necesar ca hotărârea să cuprindă numai motive străine de natura cauzei, ceea ce, în mod evident, nu este cazul.

Cel de al doilea motiv de casare invocat este prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Examinând criticile de nelegalitate expuse de reclamant referitor la soluţia de respingere a excepţiei de nelegalitate, Înalta Curte le apreciază a fi nefondate, prima instanţă constatând în mod corect că excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 1/10.09.2012, emisă de către directorul Şcolii Gimnaziale Pieleşti, este neîntemeiată, în raport cu prevederile legale incidente din Legea nr. 554/2004, coroborate cu Legea nr. 1/2011.

Totodată, în raport de conţinutul actelor şi înscrisurilor de la dosarul cauzei, instanţa de control judiciar reţine că Decizia nr. 1/10.09.2012, emisă de către directorul Şcolii Gimnaziale Pieleşti, nu reprezintă un document care să stea exclusiv la baza emiterii raportului de evaluare contestat, ci este un înscris care consemnează componenţa consiliului de administraţie a Şcolii Gimnaziale Pieleşti şi de care nu depinde soluţionarea pe fond a prezentei cauze.

Înalta Curte reţine că Decizia nr. 1/10.09.2012, contestată pe calea excepţiei de nelegalitate, a fost emisă în temeiul prevederilor Legii nr. 1/2011, precum şi ale art. 18 (3), art. 19 lit. d) şi art. 31 lit. j) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin O.M.E.C. nr. 4925/08.09.2005, iar din analiza acestor dispoziţii legale nu rezultă că actul administrativ supus analizei ar fi în neconcordanţă cu actele normative cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea cărora a fost emis, fiind respectat principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Totodată, contrar susţinerilor recurentului-reclamant, instanţa de control judiciar are în vedere că dispoziţiile legale ce au stat la baza emiterii Deciziei nr. 1/10.09.2012 nu prevăd că desemnarea viceprimarului ca membru în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ trebuie să fie precedată de o solicitare formulată printr-un anume act.

În speţă, situaţia de incompatibilitate a fost reţinută ca urmare a deţinerii şi exercitării efective a două funcţii/calităţi, la dosar fiind depuse copii ale proceselor-verbale ale şedinţelor Consiliului de administraţie al Şcolii Gimnaziale Pieleşti, din care rezultă fără echivoc că reclamantul a participat la şedinţele consiliului de administraţie şi a semnat în calitate de membru al acestui consiliu, şi nicidecum în calitate de invitat.

Nu în ultimul rând, contrar susţinerilor recurentului-reclamant, prevederile art. 96 din Legea educaţiei nr. 1/2011 conţin dispoziţii cu privire la consiliul de administraţie al şcolilor, dar nu statuează că în vederea unei legale constituiri a consiliului de administraţie al unei unităţi de învăţământ preuniversitar este necesar ca reprezentanţii Consiliului local să fie desemnaţi pe baza unui mandat expres conferit în acest sens.

Criticile recurentului-reclamant privind nelegalitatea sentinţei recurate în raport de de împrejurarea că aceasta este rezultatul încălcării şi aplicării greşite a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) şi lit. k) din Legea nr. 161/2003, sunt neîntemeiate.

Prin raportul de evaluare contestat în cauză, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a reţinut că reclamantul A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor, întrucât, simultan cu exercitarea funcţiei de viceprimar al comunei Pieleşti, judeţul Dolj, mandatele 2012 - 2016 şi 2016 - 2020, în perioada 12 septembrie 2012 - 23 aprilie 2013, a avut şi calitatea de membru în Consiliul de administraţie al Şcolii Gimnaziale Pieleşti, judeţul Dolj, iar începând cu data de 31 martie 2011 a desfăşurat activităţi remunerate de asistent brokeraj.

Constatarea stării de incompatibilitate a reclamantului s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, în forma în vigoare în perioada pentru care s-a reţinut starea de incompatibilitate, potrivit cărora "Funcţia de Primar şi viceprimar, Primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu (...) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau brice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare,la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice".

Prin cererea de recurs, reclamantul A. a formulat critici cu privire la greşita interpretare şi aplicare a prevederilor 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, susţinând că nu poate fi reţinută în cauză situaţia de incompatibilitate reglementată de aceste dispoziţii legale întrucât funcţia de membru în Consiliul de administraţie al Şcolii Gimnaziale Pieleşti a fost deţinută în virtutea calităţii sale de reprezentant al Consiliului Local al Comunei Pieleşti, iar nu în calitatea sa de viceprimar al Comunei Pieleşti.

Recurentul încearcă să-şi justifice starea de incompatibilitate susţinând faptul că, deşi a fost ales viceprimar, şi-a păstrat statutul de consilier local, acest statut rămânând neschimbat şi întocmai datorită acestui statut a fost ales să reprezinte consiliul local în cadrul mai multor unităţi de învăţământ.

Contrar acestor susţineri, Înalta Curte reţine că, deşi viceprimarul este ales din rândul consilierilor locali şi îşi păstrează statutul de consilier local, după obţinerea mandatului de viceprimar, acesta nu mai exercită funcţia de consilier local, ci este obligat să respecte atribuţiile prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 215/2001 pentru viceprimari precum şi regimul juridic al incompatibilităţilor şi conflictelor de interese prevăzut pentru primari şi viceprimari de Legea nr. 161/2003.

Totodată, legiuitorul, prin dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare în perioada de referinţă în care s-a reţinut situaţia de incompatibilitate, respectiv 12 septembrie 2012 - 23 aprilie 2013, a interzis expres cumulul funcţiei de viceprimar cu funcţia de consilier local.

Potrivit acestor prevederi legale:

"Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: a) funcţia de consilier local;"

Viceprimarul este ales din rândul consilierilor locali, cu votul majorităţii consilierilor în funcţie, iar Legea nr. 286/2006 de modificare şi completare a legii administraţiei publice locale îl plasează pe acesta în subordinea primarului.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 57 din Legea nr. 215/2001:

(1) Comunele, oraşele şi municipiile au câte un primar şi un viceprimar, iar municipiile reşedinţă de judeţ au un primar şi 2 viceprimari, aleşi în condiţiile legii.

(2) Viceprimarul este subordonat primarului şi înlocuitorul de drept al acestuia, care îi poate delega atribuţiile sale.

(3) Viceprimarul este ales cu votul majorităţii consilierilor locali în funcţie, din rândul membrilor acestuia.*)

(4) Schimbarea din funcţie a viceprimarului se poate face de consiliul local, firin hotărâre adoptată cu votul a două treimi din numărul consilierilor în funcţie, la propunerea motivată a primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor locali în funcţie.

(5) Pe durata mandatului, primarul şi viceprimarul primesc o indemnizaţie lunară, ca unică formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei de primar, respectiv de viceprimar, şi care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport cu venitul salariat. Primarul şi viceprimarul nu beneficiază de sporul de vechime în muncă şi nici de alte sporuri prevăzute de lege.

(6) Durata mandatului constituie vechime în muncă şi în specialitatea studiilor absolvite.

(7)Pe durata exercitării mandatului, viceprimarul îşi păstrează statutul de consilier local, fără a beneficia de indemnizaţia aferentă acestui statut.

Rezultă în mod clar că, ulterior obţinerii mandatului de viceprimar, acesta nu îşi mai exercită mandatul de consilier local, fiind vorba de două mandate total distincte, chiar dacă acesta îşi păstrează statutul de consilier local.

Reprezentarea Consiliului local în Consiliile de Administraţie se poate realiza de către persoane stabilite prin hotărâre a consiliului local, însă desemnarea acestora nu trebuie să încalce regimul incompatibilităţilor. Prin urmare, există posibilitatea desemnării în calitate de reprezentant al Consiliului local a unei alte persoane, alt consilier local, şi nu a viceprimarului care se află în stare de incompatibilitate potrivit art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Critica privind prezumtivul conflict legislativ între dispoziţiile art. 87 din Legea nr. 161/2003 şi cele ale art. 96 alin. (2) lit. b) raportat şi la art. 57 alin. (7) din Legea nr. 215/2001, în forma în vigoare la momentul pretinsei situaţii de incompatibilitate, este nefondată.

Potrivit art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, "Funcţia de primar, viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: (...) d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice altă funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice".

Conform art. 96 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, în forma în vigoare a dispoziţiilor până la data de 30 iunie 2014:

"(2) În cazul instituţiilor de învăţământ de stat, consiliul de administraţie este organ de conducere şi este constituit din 7, 9 sau 13 membri, astfel:

a) în cazul unităţilor de învăţământ de nivel gimnazial cu un singur rând de clase, consiliul de administraţie este format din 7 membri, cu următoarea componenţă: 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanţi ai părinţilor; un reprezentant al primarului; un reprezentant al consiliului local. Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi pentru învăţământul preşcolar şi primar.

b) în cazul în care consiliul de administraţie este format din 9 membri, dintre aceştia 4 sunt cadre didactice, un reprezentant al primarului, 2 reprezentanţi ai consiliului local şi 2 reprezentanţi ai părinţilor. Directorul şi directorul adjunct sunt membri de drept ai consiliului de administraţie din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învăţământ respectivă;

c) în cazul în care consiliul de administraţie este format din 13 membri, dintre aceştia 6 sunt cadre didactice, un reprezentant al primarului, 3 reprezentanţi ai consiliului local şi 3 reprezentanţi ai părinţilor. Directorul este membru de drept al consiliului de administraţie din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învăţământ respectivă."

De asemenea, dispoziţiile art. 57 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, în vigoare în perioada pentru care s-a reţinut starea de incompatibilitate, prevăd că "Viceprimarul este subordonat primarului şi înlocuitorul de drept al acestuia, care îi poate delega atribuţiile sale".

În raport de conţinutul clar şi precis determinat al acestor dispoziţii legale, se constată că starea de incompatibilitate există în prezenţa îndeplinirii simultane a funcţiei de viceprimar cu calitatea de membru în consiliul de administraţie al unei instituţii publice.

Astfel, trebuie avut în vedere domeniul diferit de reglementare al dispoziţiilor în examinare, art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 stabilind incompatibilităţile specifice aleşilor locali, iar art. 96 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 referindu-se la constituirea consiliilor de administraţie în cazul unităţilor de învăţământ de stat de nivel gimnazial, preşcolar şi primar.

Apoi, dispoziţiile art. 96 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 nu obligă primarul să fie membru în consiliul de administraţie al şcolii, ci prevăd numai că, în cazul unităţilor de învăţământ de nivel gimnazial, consiliul de administraţie include şi un reprezentant al primarului, dispoziţia normei fiind precis determinată sub aspectul obligaţiei prevăzute în sarcina primarului, aceea privind desemnarea unui astfel de reprezentant în consiliul de administraţie.

Totodată, prevederile art. 57 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 nu pot fi interpretate în sensul că în situaţia în care primarul îşi desemnează un reprezentant în consiliul de administraţie acesta trebuie să fie în mod obligatoriu viceprimarul, cu atât mai mult cu cât şi reprezentantul desemnat trebuie să respecte dispoziţiile ce reglementează regimul incompatibilităţilor.

Nu există, aşadar, niciun conflict/necorelare între dispoziţiile de lege incidente cauzei, intenţia legiuitorului fiind clară şi neechivoc exprimată, în sensul stabilirii unei incompatibilităţi între funcţia de viceprimar şi cea de membru în consiliul de administraţie al unei instituţii publice.

Dispoziţiile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 nu intră în conflict cu prevederile de la art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, dimpotrivă, fac posibilă evitarea/înlăturarea situaţiei de incompatibilitate, prin obligaţia de numire a unui reprezentant al primarului în consiliul de administraţiei al unităţii de învăţământ. Oricum, în speţă, recurentul nu a participat în consiliul de administraţie în calitate de reprezentant sau înlocuitor al primarului, ci în calitate de reprezentant al consiliului local.

În acest context, Înalta Curte constată că numirea viceprimarului în consiliul de administraţie nu a avut loc în temeiul şi cu respectarea legii, persoana desemnată/numită în calitate de reprezentant al consiliului local în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ având obligaţia de a nu încălca ea însăşi regimul juridic al incompatibilităţilor.

Criticile invocate de recurentul-reclamant cu privire la cea de a doua situaţie de incompatibilitate prevăzută de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 sunt, de asemenea, nefondate.

Astfel, instanţa de control judiciar aminteşte că prin reglementarea incompatibilităţilor legiuitorul a urmărit determinarea situaţiilor şi a cazurilor în care un ales local ocupă mai multe funcţii în acelaşi timp sau prestează activităţi remunerate, deşi un atare cumul este fie interzis expres de lege, fie impune abţinerea de la luarea oricărei decizii, în circumstanţele expres arătate.

Totodată, se reţine că potrivit prevederilor art. art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 se interzic "orice alte funcţii publice sau activităţi remunerate, în ţară sau în străinătate, cu excepţia funcţiei de cadru didactic sau a funcţiilor în cadrul unor asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale".

Prin ipoteza legală prevăzută de aceste dispoziţii este instituită prezumţia că o persoană fizică nu poate exercita, concomitent, imparţial, atât funcţia reprezentant ales - viceprimar - cât şi orice altă activitate care presupune realizarea unor venituri, întrucât se poate ca acesta să nu-şi îndeplinească cu obiectivitate atribuţiile ce-i revin în dubla calitate.

Prin urmare, funcţia de viceprimar este incompatibilă cu orice altă activitate remunerată, cu excepţiile avute în vedere de către legiuitor, care însă nu sunt incidente în speţa dedusă judecăţii (cadru didactic sau funcţii în cadrul unor asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale).

În speţă, reclamantul, începând cu data de 25 iunie 2012, simultan cu exercitarea funcţiei de viceprimar al Comunei Pieleşti, judeţul Dolj, a desfăşurat şi activităţi remunerate în calitate de asistent brokeraj în cadrul societăţii C. S.R.L.

Conform adreselor emise de D.G.R.F.P Craiova - A.J.F.P. Dolj, înregistrate la Agenţia Naţională de Integritate cu nr. x şi nr. x, precum şi a adresei nr. x/18.06.2018, emisă de societatea C. S.R.L., reclamantul a realizat venituri nete impozabile de la acest angajator, respectiv în anul 2012 - 4.148 RON, în anul 2013 - 6.562 RON, în anul 2014 - 7.134 RON, în anul 2015 - 10.244 RON, în anul 2016 - 17.210 RON, în anul 2017 - 14.288 RON şi în intervalul ianuarie-mai 2018 - suma de 6.825 RON.

În consecinţă, Înalta Curte, împărtăşind opinia judecătorului fondului, reţine că în cauză este întrunită ipoteza normei legale prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003.

Astfel, nu pot fi reţinute argumentele recurentului, reiterate prin memoriul de recurs, respectiv că exercitarea activităţii remunerate nu a fost de natură să afecteze imparţialitatea exercitării atribuţiilor specific funcţiei publice de viceprimar şi nu s-a adus atingere interesului public, ipoteza legală precitată, art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003, nu este susceptibilă de interpretări echivoce, excepţiile legale fiind strict şi limitat precizate, astfel cum s-a menţionat anterior.

Totodată, instanţa de control judiciar constată că textul legal al art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003, incriminează orice conduită situată în afara ipotezei legale, fără a distinge asupra unor eventuale consecinţe asupra modului de îndeplinire a atribuţiilor aferente funcţiei publice.

Nu în ultimul rând, referitor la interpretarea dată de Curtea Constituţională art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 prin considerentele Deciziei nr. 304/2013, invocată de recurentul-reclamant, Înalta Curte reţine că instanţa de control constituţional a constatat că " (…) prevederile de lege criticate dau expresie dispoziţiilor art. 16 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora funcţiile şi demnităţile publice pot fi ocupate doar "în condiţiile legii". Astfel, Legea nr. 161/2003, având ca scop asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, a instituit, printre regulile şi condiţiile specifice de exercitare a mandatului, şi anumite incompatibilităţi ţinând cont de necesitatea asigurării îndeplinirii cu neutralitate, de către persoanele care exercită o funcţie publică de autoritate, a atribuţiilor ce le revin, în deplină concordanţă cu principiile imparţialităţii, integrităţii, transparenţei deciziei şi supremaţiei interesului public prevăzute de art. 71 din legea menţionată".

De asemenea, Curtea Constituţională a statuat că "(…) stabilirea cazului de incompatibilitate nu constituie, în realitate, o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, ci o garanţie de natură să confere o autoritate morală de necontestat persoanelor care exercită funcţiile de primar, viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean, prin asigurarea imparţialităţii, protejarea interesului social şi evitarea conflictului de interese".

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 566 din 19 decembrie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 566 din 19 decembrie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2021.