Cassation dismissed: suspension of prior sentence annulled and consolidated with new term for attempted rape

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 179 din 21 iunie 2004 a Tribunalului Suceava, inculpatul R.V.C. a fost condamnat la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de viol, prevăzută de art. 20, raportat la art. 197 alin. (2) lit. b) și alin. (3), teza I C. pen.

Inculpatul a fost obligat să-i plătească părții vătămate constituită parte civilă suma de 60.000.000 lei daune morale.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în fapt, că din luna mai și până la sfârșitul anului 1997, în patru rânduri a încercat să întrețină raporturi sexuale cu fiica din prima căsătorie a soției sale (C.I. în vârstă de 13 ani), nereușind din cauza vârstei victimei, puțin dezvoltată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, criticând-o pentru aceea că instanța a omis să facă aplicarea art. 85 C. pen., referitoare la anularea suspendării executării pedepsei rezultante de un an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1300 din 13 decembrie 2000 a Judecătoriei Suceava pentru două infracțiuni concurente.

Prin decizia penală nr. 361 din 29 decembrie 2004 a Curții de Apel Suceava pronunțată în dosarul nr. 7342/2004 a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, desființată parțial sentința penală nr. 179 din 21 iunie 2004 a Tribunalului Suceava, în sensul că potrivit art. 85 alin. (1) C. pen., s-a anulat suspendarea executării pedepsei rezultante de un an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1300 din 13 decembrie 2000.

Au fost descontopite și repuse în individualitatea lor pedepsele de 6 luni închisoare și respectiv un an închisoare stabilite prin sentința penală nr. 1300 din 13 decembrie 2000 a Judecătoriei Suceava.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., s-au contopit cele două pedepse, cu pedepsele stabilite prin sentința atacată și s-a dispus executarea pedepselor de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C. pen.

Potrivit art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală de executat, durata reținerii și arestării preventive de la 24 ianuarie 2000 la 29 ianuarie 2000.

S-au menținut celelalte dispozițiuni ale sentinței.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 400.000 lei a fost suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a considerat critica parchetului ca fiind întemeiată, reținând că prin sentința penală nr. 1300 din 13 decembrie 2000 a Judecătoriei Suceava, inculpatul a fost condamnat la un an închisoare și respectiv 6 luni închisoare, pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat și a unei infracțiuni de violare de domiciliu, fiind contopite în rezultanta de un an închisoare și suspendând condiționat executarea, potrivit art. 81 C. pen.

Cum inculpatul săvârșise infracțiunea de tentativă de viol înainte de pronunțarea sentinței prin care s-a dispus suspendarea a fost admis apelul, anulată suspendarea executării rezultantei de un an închisoare, potrivit art. 85 C. pen., descontopite cele două pedepse și contopite, potrivit art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., cu pedepsele de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C. pen., dedusă reținerea și arestarea preventivă din perioada 24 ianuarie 2000 – 29 ianuarie 2000.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs nemotivat inculpatul R.V.C.

La termenul de astăzi, Înalta Curte a întrebat apărarea inculpatului dacă are de făcut precizări cu privire la termenul de declarare a prezentului recurs.

Apărătorul inculpatului a învederat că recursul declarat este în termen și pe fond a arătat că există dubii cu privire la probele administrate, având declarații ale părții vătămate pe care le-a făcut la notariat, prin care se atestă că inculpatul a avut o comportare bună, este nevinovat, solicitând în principal achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., deoarece fapta nu există, în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate. Totodată apărătorul inculpatului a menționat că are critici privind aspecte de legalitate, respectiv că în procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală este evidențiată ca încadrare juridică art. 20, raportat la art. 197 alin. (2) lit. b), prin rechizitoriu inculpatul fiind trimis în judecată pentru art. 20, raportat la art. 197 alin. (2) lit. b) și alin. (3) teza 1 C. pen., apreciind că inculpatul nu a cunoscut la momentul prezentării materialului de urmărire penală de agravanta prevăzută de art. 197 alin. (3) teza 1 C. pen., precum și faptul că la urmărirea penală partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu o sumă pe care o va preciza ulterior, depunând un înscris că se constituie parte civilă cu suma de 100.000.000 lei reprezentând daune morale, această situație nefiind făcută în ședință publică, în condiții de contradictorialitate, neavând dată și în raport de acestea se impune admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, depunând la dosar mai multe înscrisuri.

Concluziile procurorului asupra recursului declarat de inculpat, poziția intimatei părți vătămate și a recurentului inculpat personal au fost consemnate în detaliu în practicaua prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de inculpatul R.V.C. împotriva deciziei instanței de apel în raport cu dispozițiile art. 3851 alin. (4) C. proc. pen., precum și art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., Înalta Curte consideră recursul inculpatului ca nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Potrivit art. 3851 alin. (4) C. proc. pen., modificat prin Legea nr. 281/2003, nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac. Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare.

În conformitate cu art. 363 alin. (3) teza I C. proc. pen., termenul de apel de 10 zile, pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare curge de la pronunțare.

Din analiza cauzei rezultă că Tribunalul Suceava a pronunțat sentința penală nr. 179 la data de 21 iunie 2004, dezbaterile având loc la data de 27 mai 2004, la care inculpatul a fost prezent și asistat de avocat M.B., potrivit încheierii de la acea dată, amânându-se pronunțarea succesiv la datele de 3 iunie 2004, 10 iunie 2004, 17 iunie 2004 și pentru data de 21 iunie 2004 când a și fost pronunțată sentința, care ulterior a fost apelată numai de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și asupra căruia Curtea de Apel Suceava s-a pronunțat prin decizia penală nr. 361 din 29 noiembrie 2004, în sensul admiterii recursului declarat și modificării parțiale a sentinței primei instanțe, așa cum s-a arătat.

Împotriva acestei decizii a fost declarat recurs de către inculpat, ce face obiectul prezentei cauze, examinarea sa fiind circumscrisă numai în limitele modificării dispuse, condiție impusă de prevederile art. 3851 alin. (4) C. proc. pen., neavând relevanță faptul că la instanța de fond a fost amânată succesiv pronunțarea, atâta timp cât inculpatul a fost prezent la dezbateri, termenul de apel, în asemenea situație, curgând de la pronunțare, așa cum se stipulează în art. 363 alin. (3) teza I C. proc. pen., iar în cauză inculpatul nu a declarat apel, declarându-se apel numai de către parchet.

În raport cu cele mai sus arătate, Înalta Curte nu poate examina criticile formulate în apărarea recurentului inculpat ce fac obiectul motivelor de recurs învederate, limitându-se doar la a verifica legalitatea modificării dispuse de instanța de apel prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.

Din analiza cauzei rezultă că în mod corect instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor art. 85 alin. (1) C. pen., referitoare la anularea suspendării condiționate pentru infracțiuni săvârșite anterior, față de data descoperirii infracțiunii de tentativă de viol săvârșită de inculpatul R.V.C. și de data pronunțării sentinței penale prin care același inculpat a fost condamnat la o pedeapsă pentru care s-a dispus suspendarea condiționată a executării ei.

Astfel, în cauză a fost anulată suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de un an închisoare, aplicată inculpatului R.V.C. prin sentința penală nr. 1300 din 13 decembrie 2000 a Judecătoriei Suceava rămasă definitivă prin neapelare la 6 februarie 2001, așa cum rezultă din fișa de cazier a inculpatului, deoarece s-a descoperit că infracțiunea de tentativă de viol săvârșită de inculpat din luna mai și până la sfârșitul anului 1997 pentru care s-a început urmărirea penală la data de 20 octombrie 2000, conform procesului-verbal de începere a urmăririi penale este anterioară pronunțării sentinței penale nr. 1300 care a avut loc la data de 13 decembrie 2000 și prin care s-a dispus suspendarea condiționată a pedepsei arătate.

Totodată, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a făcut nu numai o corectă evaluare a incidenței condiției cerute de norma legală mai sus menționată, dar și a mecanismului de aplicare, prin descontopirea pedepsei rezultante și repunerea în individualitatea lor a pedepselor dispuse prin sentința penală arătată, respectiv de un an închisoare și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat și a unei infracțiuni de violare de domiciliu, precum și aplicarea dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni stipulate de art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., contopind cele două pedepse aplicate cu cele din sentința atacată, dispunând executarea pedepselor de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C. pen.

Așadar, instanța de apel a pronunțat o soluție legală, nefiind incident cazul de casare, prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.V.C. împotriva deciziei penale nr. 361 din 29 noiembrie 2004 a Curții de Apel Suceava.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.V.C. împotriva deciziei penale nr. 361 din 29 noiembrie 2004 a Curții de Apel Suceava.

Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 martie 2005.