Justiciability of judicial suspension pending parallel civil litigation over bank guarantees supporting administrative fiscal liability decisions

Şedinţa publică din data de 27 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 03.09.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi Administraţia Sector 6 a Finanţelor Publice, anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 2504/07.05.2019, formulate împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare, emise în temeiul dispoziţiilor art. 25 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală; anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/11.12.2018.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea din 14 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti.

3. Cererea de recurs

Împotriva încheierii din 14 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., se trimită cauza în vederea continuării judecăţii.

În motivarea recursului arată că raţionamentul instanţei de fond este viciat, întrucât nu există o legătură între cele două cauze.

Astfel, arată că acţiunea în anulare care face obiectul prezentei cauze are ca obiect decizia de soluţionare a contestaţiei fiscale prealabile şi decizia de atragere a răspunderii, acestea fiind acte administrative fiscale ce generează raporturi juridice de drept fiscal, în timp ce scrisoarea de garanţie bancară reprezintă un act juridic eminamente civil, care dă naştere unor raporturi juridice de drept civil.

Consideră că este neîntemeiat şi raţionamentul instanţei conform căruia reclamanta ar fi învestit instanţele de judecată cu aceleaşi argumente în ambele cauze, având în vedere că argumentele în susţinerea nelegalitaţii actelor administrative atacate constituie nereguli care vizează procedura administrativă şi exigenţe pentru a căror nerespectare legiuitorul a instituit sancţiunea nulităţii actului administrativ fiscal. În concret, arată că a invocat lipsa unei proceduri privind procesul de angajare a răspunderii solidare, abrogarea Ordinului ANAF nr. 127/2014 şi a vechiul Codul de procedură fiscală, necompetenţa organului instrumentator al procedurii de angajare a răspunderii solidare nulitatea Deciziei de atragere a răspunderii decurgând din lipsa audierii.

Susţine că, nu numai că nu există o legătură de interdependenţă între prezenta cauză şi dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Bucureşti, dar măsura suspendării dispusă de instanţa de fond aduce atingere normelor care reglementează competenţa exclusivă a instanţelor de contencios administrativ.

Recurenta-reclamantă precizează că măsura suspendării din prezenta cauză este facultativă, pe care legiuitorul a circumscris-o îndeplinirii unei condiţii de oportunitate, bazată pe legătura de cauzalitate cu un drept ce face obiectul altui dosar. Astfel, instanţa trebuie să aibă în vedere nu numai legătura dintre obiectul celor două cauze, ci şi oportunitatea suspendării judecăţii, care nu este îndeplinită în prezenta speţă.

Consideră că măsura suspendării nu este oportună nici prin raportare la dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 554/2004, conform cărora, în materia contenciosului administrativ, cauzele se soluţionează de urgenţă şi cu precădere.

4. Apărările formulate

Intimata - pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că prima instanţă a stabilit în mod corect că există o legătură de interdependenţă între cele două cauze.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Potrivit dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., "instanţa poate suspenda judecata: 1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi".

Textul are în vedere suspendarea judecăţii atunci când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.

Din cuprinsul dispoziţiilor mai sus menţionate rezultă că legiuitorul a circumscris măsura suspendării facultative a judecăţii de îndeplinirea unei condiţii procedurale, respectiv existenţa ori inexistenţa unui drept care să facă obiectul unei alte judecăţi şi a unei condiţii de oportunitate, reflectată în rezultatul aprecierii instanţei pe marginea necesităţii suspendării procesului, fondată pe legătura de cauzalitate dintre cele două dosare.

Cererea dedusă judecăţii în prezenta cauză are drept obiect anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 2504/07.05.2019, formulate împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare, emise în temeiul dispoziţiilor art. 25 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/11.12.2018.

În continuare, se constată că în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta A. S.A. a solicitat să se constate inexistenţa dreptului pârâtei de a solicita executarea Scrisorii de garanţie pentru eşalonarea la plată nr. x, raportat la solicitarea de plată nr. x/24.09.2018, înregistrată în evidenţele sale sub nr. x/24.09.2018 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte apreciază că prima instanţă a reţinut în mod corect existenţa unei interdependenţe între dosarul de faţă şi soluţia ce urmează a se pronunţa cu caracter definitiv în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, având în vedere că angajarea răspunderii solidare prin actele administrative atacate în prezenta cauză este urmarea faptului că recurenta-reclamantă nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin scrisoarea de garanţie pentru eşalonarea la plată nr. x, iar dreptul pârâtei de a solicita executarea acestei scrisori de garanţie face obiectul dosarului nr. x/2018 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În consecinţă, o eventuală admitere a cererii de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr. x/2018 ar pune în discuţie atât temeinicia, cât şi legalitatea actelor administrative emisă în scopul angajării răspunderii solidare a recurentei-reclamante.

În acest sens, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate criticile formulate prin cererea de recurs.

O primă critică vizează faptul că în prezenta cauză sunt atacate acte administrative fiscale, iar în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă este atacată o scrisoare de garanţie bancară, act eminamente civil.

Critica este nefondată, întrucât în speţă este vorba despre suspendarea judecăţii cauzei atunci când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi, fără ca legiuitorul să fi condiţionat această suspendare de împrejurarea ca ambele dosare să se judece în aceeaşi materie.

O altă critică se referă la faptul că, în raport cu dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 554/2004, măsura suspendării judecăţii este inoportună.

Critica este, de asemenea, nefondată, întrucât, pe de o parte chestiunile de oportunitate nu pot fi analizate în calea de atac a recursului, iar pe de altă parte o asemenea împrejurare nu poate fi opusă scopului edictării normei de la art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., şi anume acela de a preîntâmpina pronunţarea unor soluţii contradictorii.

Pe cale de consecinţă, instanţa de fond a stabilit corect că soluţionarea pricinii depinde de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul celeilalte judecăţi.

Prin urmare, prima instanţă a apreciat în mod corect că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru suspendarea judecăţii.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de A. S.R.L. împotriva încheierii din 14 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. S.R.L. împotriva încheierii din 14 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 27 mai 2021.