Suspension of Environmental Fund Tax Assessment: Well-Justified Case and Imminent Harm Standards Under Administrative Litigation Law

Şedinţa publică din data de 27 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.07.2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, suspendarea executării deciziei de impunere nr. x din 3 iulie 2020 privind obligaţii fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru Mediu stabilite de inspecţia fiscală, emise de Administraţia Fondului pentru Mediu, în cuantum total de 22.206.627 RON, până la soluţionarea în fond a cauzei.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 765 din 3 septembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/03.07.2020 până la pronunţarea instanţei de fond.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 765 din 3 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului arată că sentinţa recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază ori cuprinde motive străine de natura cauzei şi a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură care atrag sancţiunea nulităţii (art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.).

Invocând dispoziţiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ., arată că o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, care trebuie să se raporteze la susţinerile şi apărările părţilor, precum şi la dispoziţiile legale aplicabile speţei; că instanţa de fond nu a respectat aceste prevederi, preluând susţinerile reclamantei, fără a le analiza şi pe ale sale.

De asemenea, arată că instanţa de fond nu a analizat raporturile juridice dintre părţi prin prisma tuturor susţinerilor, apărărilor şi probelor de la dosar şi nu a stabilit împrejurările de fapt esenţiale în cauză, respectiv nu a evocat normele substanţiale şi procedurale incidente.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că instanţa de fond în mod eronat a apreciat că argumentele reclamantei sunt de natură să contureze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ contestat, îndoială care trebuie să fie evidentă şi să poată fi decelată fără prejudecarea fondului litigiului, în condiţiile în care suspendarea executării actelor administrative este o situaţie de excepţie, iar cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedite şi îndeplinite cumulativ.

Referitor la cazul bine justificat, arată că raportul de inspecţie fiscală nr. x/03.07.2020 şi decizia de impunere nr. x/03.07.2020 nu respectă exigenţele impuse prin decizia de admitere a contestaţiei administrative nr. 13/04.02.2020, în sensul că nu cuprind modalitatea de calcul a taxei, norma aplicabilă şi o detaliere a formulei de calcul, fiind similare, ca motivare în fapt şi în drept, cu raportul de inspecţie fiscală nr. x/11.12.2019 şi decizia de impunere nr. x/11.12.2019.

Consideră că instanţa de fond nu a reţinut susţinerile sale referitoare la trasabilitatea deşeurilor din ambalaje şi că prin adresa nr. x/10.04.2020 emisă de Administraţia Fondului pentru Mediu, societatea a fost înştiinţată că poate preciza în scris documentele solicitate din partea echipei de control, dar societatea nu a formulat o asemenea solicitare. Mai arată că nu au fost avute în vedere de către instanţa de fond nici argumentele sale din întâmpinare referitoare la punerea la dispoziţia echipei de control a documentelor justificative; că în urma controlului încrucişat efectuat la societatea B. S.R.L., organele de control ale AFM au constatat că intimata-reclamanta a încheiat contractul de prestări servicii pentru raportarea deşeurilor de ambalaje colectate în vederea valorificării pentru anul 2017, iar pentru anul 2018, a fost încheiat actul adiţional nr. x/03.01.2018; că intimata-reclamantă a finanţat colectarea unei cantităţi de 7.250.041 kg deşeuri de ambalaje din sticlă cu mai multe societăţi, dar conform documentelor financiare contabile, pentru cantitatea de 12.365.990 kg nu se poate justifica nicio operaţiune de reciclare.

Precizează că, întrucât nu se poate justifica, prin documente financiar-contabile, valorificarea cantităţii de 4.739.880 kg deşeuri de ambalaje sticlă, această cantitate nu poate fi considerată valorificată.

Pe de altă parte, arată că în urma verificării documentelor financiar-contabile privind trasabilitatea cantităţilor de deşeuri din plastic decontate către societatea C. S.R.L, s-a constatat că a fost raportată ca fiind colectată şi predată către societatea D. S.R.L. cantitatea de 842.180 kg deşeuri de ambalaje din plastic, cantitate ce nu a putut fi luată în considerare ca fiind valorificată/reciclată, deoarece în urma controlului efectuat la D. S.R.L., s-a constatat faptul că aceasta nu a efectuat activităţi propriu-zise de reciclare a deşeurilor din plastic, ci a procedat la arderea în două sobe metalice a cantităţii de 3.001.202 kg deşeuri din plastic, pe motiv că granulele PE obţinute din procesare sunt necorespunzătoare calitativ, astfel că au fost folosite drept combustibil. Astfel, nici această nu a putut fi considerată valorificată/reciclată.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei pagube iminente, susţine că această condiţie nu poate fi considerată ca fiind îndeplinită doar prin prisma cuantumului mare al obligaţiilor fiscale pe care le instituie, fără ca instanţa să verifice dacă executarea deciziei de impunere ar conduce doar la o diminuare ilicită a patrimoniului sau ar aduce atingere gravă şi imediată unui interes public, situaţiei reclamantului sau intereselor pe care acesta le apără.

Consideră că intimata-reclamantă nu a dovedit, sub aspectul prejudiciului, intrarea în incapacitate de plată, nedepunând la dosar niciun act doveditor sub acest aspect.

4. Apărările intimatei-reclamante

Intimata - reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare prin care invocă excepţia nulităţi recursului, apreciind că recursul este nemotivat.

Astfel, arată că, deşi recurenta-pârâtă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., argumentele prezentare prin cererea de recurs nu se circumscriu în motivele de casare invocate, respectiv nu au fost invocate critici de nelegalitate ale hotărârii recurate.

Pe fond, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, apreciind că sentinţa recurată cuprinde în mod detaliat motivele pe care se întemeiază, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. şi, de asemenea, a fost pronunţată cu respectarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material, astfel că nu este incident nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată de către intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, se constată că, în privinţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul este, într-adevăr, nul, având în vedere că aspectele invocate prin cererea de recurs cu referire la motivul de casare anterior arătat, nu se încadrează textului de lege invocat, recurenta-pârâtă redând starea de fapt şi susţinând că "instanţa de fond în mod eronat a apreciat (...)", fără a arăta în concret argumentele pentru care consideră că prima instanţă a făcut o aplicare sau interpretare eronată a normelor de drept material incidente.

Cu toate acestea, excepţia nulităţii recursului nu poate primi eficienţă decât în ipoteza în care întregul recurs este nul, ceea ce nu este cazul în speţă, în condiţiile în care prin cererea de recurs au fost formulate şi critici ce pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, un recurs nu poate fi anulat parţial, având în vedere că sancţiunea nulităţii vizează nemotivarea acestei căi de atac în ansamblul ei, o asemenea concluzie rezultând din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 487 alin. (1) şi art. 489 C. proc. civ.

În consecinţă, în raport cu aspectele mai sus arătate, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului.

2.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta A. S.A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, suspendarea executării deciziei de impunere nr. x din 3 iulie 2020 privind obligaţii fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru Mediu stabilite de inspecţia fiscală, emise de Administraţia Fondului pentru Mediu, în cuantum total de 22.206.627 RON, până la soluţionarea în fond a cauzei.

Prima instanţă a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/03.07.2020 până la pronunţarea instanţei de fond, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.

Cu titlu preliminar, se constată, astfel cum s-a reţinut şi la pct. 2.1. din prezenta decizie, că aspectele pe care recurenta-pârâtă le-a invocat în privinţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu pot fi circumscrise acestui motiv de nelegalitate, fiind în esenţă, critici de netemeinicie, ce nu pot fi analizate în calea de atac a recursului.

Referitor la motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.

Din această perspectivă, recurenta-pârâtă a susţinut că hotărârea recurată nu respectă cerinţele art. 425 alin. (1) C. proc. civ., respectiv nu cuprinde argumentele pro şi contra care au format convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată; instanţa nu s-a raportat la susţinerile şi apărările părţilor şi nu a arătat dispoziţiile legale aplicabile; instanţa a preluat doar susţinerile reclamantei, fără a le analiza şi pe ale sale; instanţa nu a analizat raporturile juridice dintre părţi prin prisma tuturor susţinerilor, apărărilor şi probelor de la dosar şi nu a stabilit împrejurările de fapt esenţiale în cauză, respectiv nu a evocat normele substanţiale şi procedurale incidente.

Analizând hotărârea recurată din perspectiva criticilor din cererea de recurs, Înalta Curte constată că sentinţa recurată satisface exigenţele instituite de acest text de lege, neputând fi reţinută susţinerea că instanţa de fond nu a analizat probatoriul administrat, în condiţiile în care instanţa a făcut o analiză a înscrisurilor de la dosar, cu respectarea limitelor impuse de obiectul cauzei deduse judecăţii, respectiv acela de suspendare a executării actelor administrative.

Împrejurarea că argumentele expuse în considerentele sentinţei recurate corespund poziţiei procesuale exprimate de reclamantă nu reprezintă o necercetare a cauzei, în sensul neprezentării argumentelor proprii instanţei şi al neanalizării susţinerilor pârâtei, în condiţiile în care argumentele instanţei pot fi decelate cu uşurinţă din lecturarea hotărârii, iar din considerentele sentinţei reiese că au fost avute în vedere susţinerile părţilor, raportate la probele administrate în cauză.

Înalta Curte reţine că instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată, expunând silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate şi fiind clare raţiunile avute în vedere de către instanţă. Astfel, se constată că prima instanţă a respectat dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.

Pe de altă parte, se constată că aspectele invocate prin cererea de recurs nu constituie, prin ele însele, critici concrete la adresa hotărârii recurate, ci vizează, în esenţă, nemulţumirea recurentei-pârâte cu privire la soluţia pronunţată de către instanţa de fond, precum şi aspecte legate de interpretarea situaţiei de fapt şi a probelor de la dosar.

Cu alte cuvinte, recurenta-pârâtă nu a formulat critici cu privire la aspectele reţinute de către prima instanţă în privinţa faptului: că decizia de impunere şi raportul de inspecţie fiscală nr. x/03.07.2020 sunt în esenţă similare cu decizia de impunere şi raportul de inspecţie fiscală nr. x/11.12.2019, acte ce au fost desfiinţate, între altele, pentru nemotivare, în etapa administrativă; că prin actele contestate nu au fost aduse la îndeplinire obligaţiile stabilite prin decizia de admitere a contestaţiei administrative nr. 13/04.02.2020; că noul raport de inspecţie fiscală nu cuprinde modalitatea de calcul a taxei, expunerea în concret a articolului din actele normative aplicabile cauzei de faţă şi nici detalierea formulei de calcul, în urma căreia s-a concluzionat asupra cuantumului taxei, astfel cum s-a dispus prin decizia nr. 13/04.02.2020; că prin blocarea conturilor societăţii, există riscul ca întreaga activitate să fie blocată, prin imposibilitatea plăţii salariilor angajaţilor şi a celorlalte cheltuieli, precum şi prin imposibilitatea executării obligaţiilor contractuale asumate.

Întrucât recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, criticile formulate în mod general de către recurenta-pârâtă, ce nu conţin critici concrete cu privire la considerentele hotărârii recurate ori argumentele pentru care apreciază că soluţia primei instanţe este eronată, nu sunt suficiente pentru reformarea sentinţei atacate, întrucât acestea reprezintă, de fapt, simpla nemulţumire a recurentei faţă de soluţia pronunţată.

Prin urmare, întrucât în cauză nu au fost identificate împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, legalitatea soluţiei pronunţate de prima instanţă urmează a fi confirmată de către instanţa de control judiciar.

2.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului, va respinge recursul formulat de Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei civile nr. 765 din 3 septembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul formulat de Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei civile nr. 765 din 3 septembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 27 mai 2021.