Referral order appeal inadmissible; constitutionality exception referral stands

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

La data de 23 februarie 2021 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a înregistrat dosarul nr. x/2021, având ca obiect contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1115 din 25 februarie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016.

Prin cererea înregistrată la data de 10 martie 2021, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021/a1, contestatorul A. a solicitat, în temeiul art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, reexaminarea taxei judiciare de timbru în sumă de 100 RON, stabilite în sarcina acestuia conform art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, obligaţie comunicată părţii prin adresa emisă la data 04 martie 2021 în dosarul nr. x/2021 şi primită de aceasta la data de 8 martie 2021.

Prin încheierea din data de 22 aprilie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de petentul A. în dosarul nr. x/2021 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva încheierii din data de 22 aprilie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021, a formulat contestaţie în anulare A., întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., solicitând admiterea acesteia.

În cuprinsul contestaţiei în anulare, contestatorul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a soluţionării dezlegării chestiunii de drept "cu privire la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, în sensul stabilirii instanţei competente material să soluţioneze litigiile având ca obiect repararea prejudiciului creat prin discriminare", pronunţată prin decizia RIL nr. 10/2016 "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, instanţa competentă să soluţioneze cererile pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare este judecătoria sau tribunalul, după caz, ca instanţe de drept civil, în raport cu obiectul învestirii şi valoarea acestuia, cu excepţia cererilor în care discriminarea a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale şi în care protecţia drepturilor subiective se realizează în faţa unor jurisdicţii speciale, cazuri în care cererile vor fi judecate de aceste instanţe, potrivit dispoziţiilor legale speciale".

Hotărârea recurată

Prin încheierea de şedinţă din data de 28 octombrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021 s-a admis cererea formulată de contestatorul A..

S-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Prin Incheierea de şedinţă din data de 9 decembrie 2021 s-a respins cererea formulată de petentul A. privind îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierea din 28 octombrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Recursul

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 28 octombrie 2021 recurentul - contestator A. a formulat recurs.

In motivarea căii de atac, a susţinut recurentul că instanţa de judecată a admis sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea prevederilor art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, deşi nu s-a cerut acest fapt.

A arătat că, în realitate, s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a Deciziei R.I.L. a I.C.C.J. nr. 10/2016, astfel că este vorba despre o greşeală de dactilografiere a încheieri în şedinţă din data de 28 octombrie 2021, lucru care se solicită a fi conformat de instanţa de recurs întrucât instanţa pe fond prin încheiere s-a dezînvestit.

În cadrul cererii de recurs recurentul - contestator a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 alin. (6) din Legea nr. 138 din 24 iulie 1997 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 170 din 25 iulie 1997, (actualul art. 29 alin. (5) teza a I-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale), a sintagmei "contrară prevederilor alin. (1)" din prevederile "dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa o respinge printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituţională."

Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a dispus formarea dosarului asociat nr. x/2021 în vederea soluţionării cererii se sesizare a Curţii Constituţionale.

Apărările intimatului.

Intimatul - pârât Consiliu Naţional pentru Combaterea Discriminării nu a formulat întâmpinare.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi

Analizând cu precădere excepţia inadmisibilităţii căii de atac formulate împotriva încheierii prin care s-a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, Inalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 29 din Legea 47/1992 modificată şi republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.

(5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.

În raport de dispoziţiile legale expuse, Înalta Curte constată că sunt incidente prevederile art. 29 alin, (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 rezultă că este supusă recursului numai încheierea prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Per a contrario, încheierea prin care a fost admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu este supusă niciunei căi de atac, concluzie justificată şi de faptul lipsei de interes în promovarea căii de atac în cazul în care a fost admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.

Cum în cauză, a fost admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, în raport de interpretarea dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, rezultă că este inadmisibil recursul îndreptat împotriva respectivei încheieri.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, înafară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Susţinerile recurentului în sensul că instanţa de judecată, din eroare ar fi sesizat Curtea Constituţională cu dispoziţiile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, în realitate cererea de sesizare privind decizia de interpretare a acestor dispoziţii, de asemenea, nu pot fi valorificate ca motive de recurs, calea de atac putând fi exercitată doar în condiţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, mai sus arătate.

Observă Înalta Curte că aceleaşi susţineri au făcut obiectul unei cereri formulată de recurentul contestator privind îndreptarea erorilor materiale din incheierea atacată.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

In baza dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurent ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 28 octombrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 ianuarie 2022.