Insurance guarantee fund appeal dismissed, upholding obligation to pay vehicle repair compensation difference based on accident-date valuation

Şedinţa publică din data de 27 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 30.01.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea în parte a Deciziei nr. 12102/22.12.2017 emise de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cu consecinţa admiterii întregii sume solicitate de reclamantă prin cererea de plata nr. x/12.11.2016; obligarea F.G.A. la plata sumei de 3.064.31 RON reprezentând diferenţa de despăgubire neachitată şi solicitată prin cererea de plată nr. x/12.11.2016; obligarea F.G.A la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 359/2019 din 1 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor; a anulat Decizia nr. 12102/22.12.2017 în ceea ce priveste respingerea cererii de plată a sumei de 3064,31 RON din contravaloarea despăgubirilor cuvenite pentru reparaţia autoturismului; a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3.064,31 RON, precum şi a sumei de 50 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 359/2019 din 1 februarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi respingerea în tot a contestaţiei, precum şi obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului arată că instanţa de fond a soluţionat cauza cu încălcarea dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 şi art. 21 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015, precum şi a art. 40 alin. (3) din Norma ASF 23/2014, având în vedere că dispoziţiile Legii nr. 213/2015 şi ale Normei ASF nr. 16/2015, nu consacră calitatea Fondului de Garantare a Asiguraţilor de continuator sau succesor al B. S.A. sau al oricărui alt asigurător aflat în faliment.

Invocă dispoziţiile art. 13 alin. (3) din Legea 213/2015, conform cărora, în vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă.

Arată că aceeaşi obligaţie reiese şi din art. 21 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015.

Susţine că despăgubirea a fost calculată conform art. 51 alin. (9) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, conform căruia despăgubirile nu pot depăşi cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii evenimentului şi nici limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA, în cazul unei daune totale, respectiv recurentul a făcut calculul în sistem C., sistem folosit şi de către intimată, care a relevat existenţa daunei majore.

Consideră că în cauză nu s-a stabilit că recurentul nu a făcut aplicarea corectă a textelor legale incidente de stabilire a despăgubirilor şi nici că a instrumentat dosarul de daună printr-un calcul propriu nu-i poate fi imputat, de vreme ce art. 13 alin. (3) din Legea 213/2015 impune acest lucru. În măsura în care valoarea despăgubirii a fost stabilită conform dispozitilor legale, iar instrumentarea dosarului de daună este stabilită de lege în sarcina FGA, susţine că anularea în parte a Deciziei FGA nr. 12102/22.12.2017 este lipsită de suport legal.

Mai arată că diferenţa în timp dintre cele două calcule de stabilire a despăgubirilor, respectiv cel al recurentului din data de 16.11.2017 şi cel al intimatei din 11.10.2016, nu-i poate fi imputată, întrucât ambele părţi au realizat în termen legal aceste calcule.

Precizează că diferenţa de calcul rezultată din modul de calcul al valorii maxime a despăgubirii nu poate fi legal recuperată în cazul regresului asigurătorului, potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. (3) din Norma ASF nr. 23/2014, apreciind că sunt relevante sub acest aspect dispoziţiile art. 40 din Norma ASF nr. 23/2014, prin care legiuitorul a lăsat la aprecierea terţului prejudiciat ca, în situaţia în care acesta are încheiată şi o poliţă de asigurare facultativă a vehiculului - CASCO, să se poată adresa acestuia, urmând ca asigurătorul de bunuri să formuleze o cerere în regres faţă de asigurătorul RCA. Conform alin. (3) al art. 40 este instituită, regula conform căreia eventuala diferenţă de despăgubire rezultată din modul de calcul al valorii maxime a despăgubirii, dacă este justificată, rămâne pe contul asigurării facultative, neputând fi recuperată de la asiguratul persoană vinovată, dacă despăgubirea plătită din asigurarea facultativă nu depăşeşte limita de despăgubire ce poate fi acordată de asigurătorul RCA pentru prejudiciile cauzate în unul şi acelaşi accident de vehicul, prevăzută în poliţa de asigurare.

Mai susţine că şi legea specială privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule stabileşte că eventuala diferenţă de despăgubire, rezultată din modul de calcul al valorii maxime a despăgubirii, dacă este justificată, rămâne în contul asigurării facultative, respectiv a intimatei, neputând fi recuperată de la asiguratul persoană vinovată şi nici de la asigurătorul RCA, care răspunde doar în cazul în care şi asiguratul lui răspunde civil, respectiv de la recurent în cazul falimentului asigurătorului RCA.

4. Apărările intimatei-reclamante

Intimata - reclamantă S.C. A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, apreciind în esenţă că prima instanţă a făcut o corectă interpretare şi aplicare a textelor legale incidente.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta S.C. A. S.A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea în parte a Deciziei nr. 12102/22.12.2017 emise de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cu consecinţa admiterii întregii sume solicitate de reclamantă prin cererea de plata nr. x/12.11.2016; obligarea F.G.A. la plata sumei de 3.064.31 RON reprezentând diferenţa de despăgubire neachitată şi solicitată prin cererea de plată nr. x/12.11.2016.

Contrar celor susţinute de recurent, soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului.

Astfel, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 51 alin. (3), (6) şi (7) din Norma ASF nr. 23/2014:

"(3) Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparaţiilor părţilor componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum şi cele de demontare şi montare aferente reparaţiilor şi înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la preţurile practicate de unităţile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum şi cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 53. (...)

(6) Prin unităţi de specialitate se înţelege persoanele juridice legal autorizate, care au în obiectul lor de activitate comercializarea de vehicule, părţi componente, piese înlocuitoare şi de materiale pentru acestea, cu excepţia celor în regim de consignaţie, şi/sau executarea de lucrări de întreţinere şi de reparaţie la vehicule.

(7) Costul reparaţiilor efectuate la vehicule se stabileşte pe baza documentelor eliberate de unităţile de specialitate".

Din interpretarea logică şi sistematică a acestor norme rezultă că valoarea despăgubirilor se stabileşte pe baza documentelor justificative eliberate de unitatea de specialitate care a efectuat reparaţiile necesare şi nu de o medie a preţurilor practicate de unităţile de specialitate, ori de preţurile practicate de unităţile de reprezentanţă.

În speţă, problema litigioasă constă în cuantumul despăgubirilor ce se impun a fi acordate pentru reparaţia autovehiculului implicat în accident, în condiţiile în care atât S.C. A. S.A., cât şi Fondul de Garantare a Asiguraţilor au interogat sistemul C. pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor.

Analizând aspectele deduse judecăţii, Înalta Curte constată că raţionamentul primei instanţe este corect, aceasta apreciind că se impune a se da prevalenţă evaluării realizate de reclamantă, care a interogat sistemul C. la data de 11.10.2016 (accidentul având loc la data de 23.09.2016), când a indicat suma de 12.388 RON ca fiind valoarea de piaţă medie pentru autoturismul implicat în accident.

Interogarea făcută de către recurentul-pârât la mai mult de un an de la data producerii accidentului, respectiv la data de 16.11.2017, a indicat valoarea de 7.783 RON ca fiind valoarea de piaţă medie a autoturismului, 75% din aceasta reprezentând 5837,25 RON, sumă ce a fost acceptată la plată prin Decizia nr. 12102/22.10.2017.

Înalta Curte apreciază că, în lipsa altor elemente, prima instanţă a apreciat în mod corect că se impune a se avea în vedere estimarea făcută în acelaşi sistem C. la data cea mai apropiată de data producerii accidentului, în condiţiile în care determinarea valorilor maxime de despăgubire în acest sistem se face pe baza ofertelor active din momentul calculului estimării, precum şi în funcţie de datele introduse cu privire la autovehicul, între aceste date regăsindu-se şi anul de fabricaţie, care determină diminuarea valorii autovehicul cu coeficientul de uzură al acestuia.

Or, cel puţin în baza acestor două elemente (ofertele active din momentul calculului estimării şi anul de fabricaţie), valoarea despăgubirilor poate diferi substanţial în timp, motiv pentru care în mod corect prima instanţă s-a raportat la valoarea calculată de către reclamantă, reţinând că evaluările sunt diferite în funcţie de data interogării, astfel că se impune a se avea în vedere evaluarea făcută cât mai aproape în timp de momentul accidentului.

Mai mult, stabilirea valorii despăgubirii prin raportare chiar la preţurile stabilite de unităţile service în fiecare din cazurile concrete şi prin raportare la documentele justificative eliberate de unităţile reparatoare, reprezintă o aplicare a principiului reparării integrale a prejudiciului şi nu o îmbogăţire fără justă cauză.

Totodată, reţine Înalta Curte că art. 48 din Norma ASF nr. 23/2014 prevede că "La stabilirea despăgubirii, în cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, se iau ca bază de calcul pretenţiile formulate de persoanele păgubite, ţinându-se cont de prevederile legale privind acoperirea cuantumului pagubelor aduse bunurilor, fără a se depăşi valoarea acestora din momentul producerii accidentului şi nici limitele de despăgubire stabilite prin poliţa de asigurare RCA".

C., utilizat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, este o bază de date acceptată de toţi asigurătorii şi de unităţile de specialitate, având drept scop evaluarea cuantumului pagubei cu luarea în calcul a preţurilor practicate de către unităţile de specialitate sau prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto, pentru manopera aferentă reparaţiei/înlocuirii pieselor avariate, precum şi pentru părţi componente, piese înlocuitoare noi şi materiale, fiind vorba despre preţul pieselor de origine, şi nu al unor piese aftermarket.

Folosirea acestui program are drept scop evitarea creării unui mecanism de despăgubire variabil şi diferit de la o situaţie la alta, în funcţie de unităţile service care procedează la reparaţia autovehiculelor avariate şi de preţurile practicate de fiecare dintre acestea, pentru ipoteze similare şi daune asemănătoare.

Se impune a se observa faptul că în speţă, părţile nu au contestat utilizarea acestui sistem, ci cuantumul sumelor obţinute.

Or, pentru acurateţea datelor este necesar ca sistemul să fie interogat la o dată cât mai apropiată de data evenimentului asigurat.

Relevante pe subiectul analizat sunt prevederile art. 2217 C. civ., conform cărora:

"(1) Despăgubirea se stabileşte în funcţie de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat. Ea nu poate depăşi valoarea bunului din acel moment, cuantumul pagubei şi nici suma asigurată. (2) Părţile pot stipula o clauză conform căreia asiguratul rămâne propriul său asigurător pentru o franşiză, în privinţa căreia asigurătorul nu este obligat să plătească despăgubire."

În ceea ce priveşte critica recurentului-pârât cu privire la faptul că nu este continuator sau succesor al B. S.A. sau al oricărui alt asigurător aflat în faliment, Înalta Curte constată că acest lucru este corect, Fondul de Garantare a Asiguraţilor fiind chemat să plătească aceste despăgubiri în baza unei obligaţii de garantare instituite prin art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, conform căruia:

"(1) Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător."

Plăţile făcute de către Fond reprezintă obligaţii ale asigurătorului în faliment, fiind deci achitate sau acoperite în numele şi pe seama acestuia exclusiv în cadrul îndeplinirii procedurii administrative necontencioase reglementată de dispoziţiile Legii nr. 213/2015 şi ale Normei ASF nr. 23/2014.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că sentinţa de fond a fost dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente situaţiei de fapt reţinute, nefiind susceptibilă de reformare prin prisma criticilor de nelegalitate invocate de recurent.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 359/2019 din 1 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 359/2019 din 1 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 27 mai 2021.