Game-induced agricultural damage compensation barred where administrative approval of liability assessment unchallenged

Şedinţa publică din data de 26 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15 martie 2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor, a solicitat:

(i) obligarea pârâtului, în baza art. 13 alin. (1), (3) şi (6) din Legea nr. 407/2006, coroborat cu art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 1679/2008, la plata sumei de 36.628 RON, cu titlu de despăgubiri, în vederea reparării prejudiciului înregistrat de reclamantă;

(ii) obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3021 din 25 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului;

(ii) a admis cererea de chemare în jduecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor;

(iii) a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 36.628 RON, cu titlu de despăgubiri;

(iv) a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 900 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3021 din 25 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, pârâtul critică soluţia pronunţată cu privire la excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, arătând că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 13 alin. (3) din Legea nr. 407/2006 pentru plata despăgubirilor către reclamantă, întrucât prin Procesul-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole şi silvice nr. 1793/12.05.2017 nu s-a stabilit că plata acestor despăgubiri cade în sarcina autorităţii ministeriale. Acest proces-verbal a fost aprobat prin Decizia nr. 77/17.07.2017, iar intimata-reclamantă nu a învestit instanţa de judecată cu o cerere în anularea acestei decizii, astfel încât decizia şi procesul-verbal se bucură de prezumţia de legalitate, răspunderea civilă rămânând în sarcina persoanei indicate în procesul-verbal.

Pe fondul cauzei, recurentul-pârât arată că acordarea despăgubirilor pentru pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic se realizează conform Legii nr. 407/200 şi H.G. nr. 1679/2008, fiind suportate de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură în cazul în care atât gestionarul faunei cinegetice, cât şi proprietarii de culturi agricole, silvice şi de animale domestice şi-au îndeplinit obligaţiile pentru prevenirea pagubelor. Constatarea şi evaluarea pagubelor se realizează de către o comisie special constituită în acest scop, al cărei proces-verbal se aprobă prin decizie a conducătorului structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice care răspunde de silvicultură, în a cărei rază de competenţă s-a produs paguba. Decizia acestei autorităţi poate fi contestată potrivit art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Susţine recurentul-pârât că intimata-reclamantă avea obligaţia de a urma procedura prevăzută de H.G. nr. 1679/2008 în vederea obţinerii despăgubirilor, respectiv de a solicita instanţei de contencios administrativ anularea Deciziei nr. 77/17.07.2017, prin care s-a aprobat Procesul-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor încheiat de comisia specială sub nr. x/12.05.2017, prin care s-a reţinut că răspunderea civilă pentru pagubele constatate şi evaluate revine deţinătorului culturii agricole.

În speţă, arată recurentul-pârât, nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale în persoana autorităţii ministeriale, instanţa de fond reţinând în mod eronat că, în ipoteza neîndeplinirii, din motive obiective, de către intimată, a obligaţiei prevăzute de art. 1 lit. c) coroborat cu art. 3 lit. b) din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1679/2008, consecinţa ar fi plata despăgubirilor de către minister.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În ceea ce priveşte criticile recurentului-pârât referitoare la respingerea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, intimata-reclamantă le consideră nefondate, întrucât raportul juridic litigios s-a născut ca urmare a refuzului nejustificat al ministerului, exprimat prin adresa nr. x/20.12.2017, de a recunoaşte dreptul pretins şi de a soluţiona favorabil cererea reclamantei de plată a despăgubirilor, situaţie reglementată de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, există identitate între creditorul obligaţiei de a da prevăzute de dispoziţiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 407/2006 şi reclamantul din cauza pendinte, pe de-o parte, iar pe de altă parte, între debitorul aceleiaşi obligaţii şi pârâtul chemat în judecată.

Referitor la criticile întemeiate pe existenţa Deciziei nr. 77/17.07.2017, care, în opinia pârâtului, ar reprezenta actul administrativ vătămător, intimata-reclamantă consideră că aceste critici corespund unei inadmisibilităţi a acţiunii, care a fost invocată pentru prima dată în recurs. Aceste critici, care sugerează o încălcare a normelor de competenţă materială, pe considerentul că instanţa de contencios administrativ ar fi soluţionat un litigiu civil, pe baza normelor referitoare la răspunderea civilă delictuală, nu sunt fondate, întrucât instanţa a fost sesizată cu analiza unui refuz nejustificat al autorităţii pârâte de a soluţiona cererea reclamantei, refuz care reprezintă un act administrativ asimilat actului administrativ cu caracter individual.

Arată intimata-reclamantă că H.G. nr. 1679/2008 adaugă la lege, prevăzând în art. 6 alin. (5) din această hotărâre de guvern, suplimentar faţă de dispoziţiile art. 13 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 407/2006, necesitatea emiterii unui act distinct de aprobare a procesului-verbal întocmit de comisie, ce poate fi contestat conform art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004. În opinia intimatei-reclamante, decizia de aprobare nu poate fi considerată act administrativ, câtă vreme nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge raporturi juridice cu caracter obligaţional şi nu stabileşte o răspundere civilă în sarcina cuiva.

În speţă, susţine intimata, Decizia nr. 77/17.07.2017 a inspectorului şef al Gărzii Forestiere Bucureşti este nemotivată şi nu stabileşte în sarcina reclamantei vreo răspundere de natură civilă, astfel încât, actul neproducând vreo vătămare, nu este necesară atacarea lui în contencios administrativ. Un act administrativ nu poate stabili/valida, prin simpla aprobare, măsuri sau efecte precum stabilirea răspunderii juridice în sarcina unui terţ. Aprobarea dată prin Decizia nr. 77/17.07.2017 nu are altă semnificaţie decât însuşirea formală a elementelor de fapt constatate de către comisie şi nu poate transforma procesul-verbal într-un act administrativ.

În sprijinul acestor argumente, intimata-reclamantă face trimitere şi la proiectul noii hotărâri de guvern, datând din anul 2017, menită a înlocui H.G. nr. 1689/2008, în cuprinsul căreia se reglementează că răspunderea civilă se va stabili prin emiterea unei decizii de stabilire a răspunderii civile şi de acordare sau de neacordare a despăgubirilor. Această decizie, având acest conţinut, ar constitui un veritabil act administrativ, spre deosebire de decizia de aprobare a procesului-verbal, emisă în temeiul H.G. nr. 167/2008.

Pe fondul cauzei, intimata-reclamantă consideră că sunt nefondate susţinerile intimatului-pârât referitoare la neîntrunirea condiţiilor prevăzute de art. 13 alin. (3) din Legea nr. 407/2006 pentru plata despăgubirilor.

Susţine intimata-reclamantă că, prin procesul-verbal încheiat de comisia de stabilire şi evaluare a daunelor, nu s-a constatat în mod expres neîndeplinirea de către societate a obligaţiei prevăzute de art. 1 lit. c) din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1679/2008. Respectând modelul procesului-verbal regăsit în Anexa nr. 1 la H.G. nr. 1679/2008, la pct. II comisia menţionează îndeplinirea tuturor obligaţiilor de către reclamantă, limitativ prevăzute în Anexa nr. 1, fără a indica neîndeplinirea obligaţiei prevăzute de art. 1 lit. c) din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1679/2008. Cu toate acestea, concluzia comisiei este în sensul că răspunderea aparţine deţinătorului culturii, concluzie care nu concordă cu menţiunile de la pct. II al procesului-verbal.

Consideră intimata-reclamantă că, potrivit art. 4 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1679/2008, comisia avea obligaţia de a menţiona, la pct. II din procesul-verbal, neîndeplinirea obligaţiei prevăzute de art. 1 lit. c) din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1679/2008, însă această menţiune apare la pct. III, în rubrica dedicată obligaţiilor stabilite în sarcina gestionarului fondului cinegetic.

Totodată, susţine intimata-reclamantă că această comisie, stabilită potrivit H.G. nr. 1679/2008, nu are competenţa de a stabili răspunderea juridică a unui subiect de drept, nefiind organ al puterii executive şi nici organ administrativ cu caracter jurisdicţional. Competenţa comisiei se limitează la a constata şi evalua pagubele, respectiv la a constatat îndeplinirea sau nu a obligaţiilor instituite prin anexele la H.G. nr. 1679/2008. Stabilind explicit cuantumul despăgubirilor la pct. VI al procesului-verbal, comisia recunoaşte dreptul la reparaţie al reclamantei ca urmare a îndeplinirii tuturor obligaţiilor menţionate la pct. II., altfel neavând niciun sens operaţia de stabilire a cuantumului prejudiciului, dacă păgubitul nu are dreptul la despăgubire.

Cât priveşte obligaţia reglementată de art. 1 lit. c) din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1679/2008, intimata-reclamantă reia aspectele de fapt expuse în faţa instanţei de fond, din care rezultă că nu îi este imputabilă neîndeplinirea acestei obligaţii, susţinând a fi legală hotărârea recurată, sub acest aspect.

5. Alte aspecte procesuale

Potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 68/2019, recurentul-pârât Ministerul Apelor şi Pădurilor a fost supus reorganizării şi comasării cu Ministerul Mediului, în prezent purtând titulatura de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor este fondat, în următoarele limite şi pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea autorităţii ministeriale pârâte la plata despăgubirilor pentru prejudiciul suportat ca urmare a distrugerii culturii agricole de către o specie de faună de interes cinegetic, considerând a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 13 alin. (3) din Legea nr. 407/2006 şi H.G. nr. 1679/2008.

A învederat reclamanta că, urmare a încheierii Procesului-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole şi silvice nr. 1793/12.05.2017, comisia a stabilit cuantumul despăgubirilor la valoarea de 36.628 RON, sumă care a fost solicitată la plată Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, autoritatea publică centrală răspunzătoare de silvicultură. Prin adresa de răspuns nr. x/20.12.2017, pârâtul a susţinut că nu are obligaţia plăţii despăgubirii, în raport de concluziile Procesului-verbal nr. x/12.05.2017, aprobat prin Decizia nr. 77/17.07.2017 a inspectorului şef al Gărzii Forestiere Bucureşti.

Reclamanta a considerat că această adresă reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii sale de plată a despăgubirilor, adresându-se instanţei de contencios administrativ pentru a sancţiona pretinsul exces de putere al autorităţii ministeriale.

Soluţionând acţiunea dedusă judecăţii, instanţa de fond a constatat că reclamanta are dreptul la plata despăgubirilor de către ministerul pârât, reţinând că, deşi sunt reale aspectele consemnate în cuprinsul procesului-verbal al comisiei de constatare şi evaluare a despăgubirilor, cu privire la neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiei ce îi revenea în scopul prevenirii pagubelor ce pot fi cauzate de exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, menţionată la art. 1 lit. c) coroborat cu art. 3 lit. b) din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1679/2008, totuşi, datorită aspectelor factuale expuse în sentinţă, neîndeplinirea acestei obligaţii nu îi este imputabilă reclamantei. Drept urmare, instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului şi a obligat ministerul să achite despăgubirile solicitate prin acţiune.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile recurentului-pârât, menţinând soluţia primei instanţe, de respingere a acestei excepţii, ca neîntemeiată.

Argumentele formulate de recurentul-pârât atât în faţa instanţei de fond, cât şi în calea de atac, nu corespund unei veritabile excepţii, ci reprezintă o apărare de fond, referitoare la netemeinicia cererii de obligare la plata despăgubirilor. În esenţă, ministerul a susţinut că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 13 alin. (3) din Legea nr. 407/2006 pentru ca reclamanta să beneficieze de despăgubiri plătite din bugetul autorităţii centrale responsabile de silvicultură; or, acest argument priveşte fondul cauzei, iar nu legitimitatea procesuală pasivă, câtă vreme recurentul-pârât este debitorul obligaţiei de plată stabilite de textul de lege amintit, fiind autoritatea publică centrală responsabilă de silvicultură, iar întrunirea sau nu a condiţiilor ca despăgubirea să fie achitată de această autoritate se examinează pe fond.

În egală măsură, argumentele referitoare la mecanismul prevăzut de H.G. nr. 1679/2008 de acordare a despăgubirilor şi la efectele Deciziei nr. 77/17.07.2017 sunt tot argumente care ţin de fondul cauzei, urmând a fi analizate din această perspectivă.

Înalta Curte mai are în vedere şi împrejurarea că intimata-reclamantă şi-a întemeiat acţiunea pe un pretins refuz nejustificat al recurentului-pârât de a soluţiona cererea de plată a despăgubirilor, exprimat prin adresa nr. x/20.12.2017, astfel încât calitatea procesuală pasivă a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor decurge din calitatea de emitent al acestei adrese, conform art. 2 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 13 alin. (1), (3), (5) şi (6) din Legea vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 (forma în vigoare la data producerii pagubei în patrimoniul reclamantei):

"(1) Pentru pagubele produse culturilor agricole, silvice şi animalelor domestice de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, cuprinse în anexele nr. 1 şi 2, se acordă despăgubiri. (...)

(3) Pentru situaţiile în care atât gestionarul, cât şi proprietarii de culturi agricole, silvice şi de animale domestice şi-au îndeplinit toate obligaţiile pentru prevenirea pagubelor, despăgubirile se suportă de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, din bugetul aprobat cu această destinaţie. (...)

(5) Constatarea pagubelor prevăzute la alin. (1)-(4) şi emiterea deciziei comisiei de constatare se realizează în termen de maximum 72 de ore de la depunerea cererii scrise de către persoana păgubită, la unitatea administrativ-teritorială pe teritoriul căreia s-a produs paguba.

(6) Plăţile către beneficiarii despăgubirilor se fac în termen de maximum 30 de zile de la emiterea deciziei de constatare."

Procedurile de acordare a despăgubirilor sunt reglementate prin H.G. nr. 1679/2008 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, precum şi obligaţiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice şi proprietarilor de culturi agricole, silvice şi de animale domestice pentru prevenirea pagubelor, din cuprinsul cărora sunt relevante dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi art. 6 alin. (2), (5) şi (6):

"Art. 3 - (1) Constatarea pagubelor, evaluarea acestora şi stabilirea răspunderii civile se realizează de către o comisie special constituită în acest scop, denumită în continuare comisie, din care fac parte: (...)

Art. 6 - (...) (2) Constatarea şi evaluarea pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole sau silvice se consemnează de către comisie într-un proces-verbal, al cărui model este prevăzut în anexa nr. x

(...)

(5) Procesele-verbale încheiate potrivit prevederilor alin. (2) şi (3) se aprobă prin decizie a conducătorului structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în a cărui rază de competenţă s-a produs paguba.

(6) Decizia prevăzută la alin. (5) poate fi contestată potrivit art. 7 şi 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.(...)"

În raport de aceste prevederi cu caracter normativ, Înalta Curte constată că sunt fondate criticile recurentului-pârât, circumscrise nerespectării de către intimata-reclamantă a procedurii de obţinere a despăgubirilor.

Potrivit acestei proceduri, pagubele suportate de deţinătorii culturilor agricole sunt constatate şi evaluate de o comisie, ale cărei concluzii sunt cuprinse într-un proces-verbal supus aprobării conducătorului structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în a cărui rază de competenţă s-a produs paguba, printr-o decizie ce poate fi atacată în condiţiile art. 7 şi 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Contrar susţinerilor intimatei-reclamante, potrivit art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1679/2008, comisia de constatare şi evaluare a daunelor are şi competenţa de a stabili răspunderea civilă, respectiv persoana responsabilă de producerea pagubei, în raport de prevederile art. 13 alin. (1) - (3) din Legea nr. 407/2006, care stabilesc această răspundere în sarcina gestionarului fondului cinegetic, a deţinătorului de culturi agricole ori silvice ori a autorităţii centrale care răspunde de silvicultură, după caz.

În speţă, comisia numită conform art. 3 din H.G. nr. 1679/2008 a emis Procesul-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole şi silvice nr. 1793/12.05.2017, în cuprinsul căruia a consemnat, la pct. III, că proprietarul culturii nu a sesizat gestionarul fondului cinegetic, iar la pct. VI, a concluzionat că răspunderea civilă pentru pagubele constatate şi evaluate potrivit prezentului Proces-verbal revine deţinătorului culturii. Acest proces-verbal a fost aprobat prin Decizia nr. 77/17.07.2017, emisă de inspectorul şef al Gărzii Forestiere Bucureşti, decizie care nu a fost contestată de reclamantă potrivit art. 6 alin. (5) din H.G. nr. 1679/2008, coroborat cu art. 7-8 din Legea nr. 554/2004.

Aşadar, prin procesul-verbal de constatare şi evaluare, comisia a reţinut că reclamanta nu a îndeplinit toate obligaţiile ce-i revin (mai exact nu a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 1 lit. c) din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1679/2008, de a solicita în scris gestionarului fondului cinegetic întreprinderea de acţiuni pentru prevenirea pagubelor la culturile agricole, în perioadele în care acestea sunt frecventate pentru hrană de exemplare din speciile de faună de interes cinegetic), fiind responsabilă pentru producerea pagubelor, iar procesul-verbal conţinând această concluzie a fost aprobat prin decizia emisă de autoritatea competentă. Întrucât decizia nu a fost contestată de reclamantă în condiţiile Legii nr. 554/2004, actul administrativ beneficiază de prezumţia de legalitate, ale cărei efecte se întind şi asupra actelor premergătoare şi operaţiunilor administrative ce stau la baza emiterii sale, incluzând procesul-verbal al comisiei de constatare şi evaluare a pagubelor.

Câtă vreme dispoziţiile normative prevăd în mod expres că procedura de stabilire a despăgubirilor se finalizează prin emiterea unei decizii, care poate fi atacată în faţa instanţei de contencios administrativ, reclamanta nu poate uza de altă cale pentru a obţine despăgubirile la care se consideră îndreptăţită, în afara celei de contestare a actului administrativ care aprobă şi definitivează concluziile comisiei. Mai precis, reclamanta nu poate repune în discuţie constatările comisiei referitoare la persoana responsabilă de producerea prejudiciului (şi nici aspectele de ordin formal referitoare la modul de redactare a procesului-verbal) într-o procedură judiciară în care se contestă refuzul pretins nejustificat de plată a despăgubirilor, în condiţiile în care decizia de aprobare a procesului-verbal nu a fost desfiinţată pe cale administrativă sau judiciară.

Nu pot fi reţinute apărările formulate de intimata-reclamantă în sensul că dispoziţiile H.G. nr. 1679/2008 adaugă la lege, prevăzând o procedură de aprobare a procesului-verbal care excede dispoziţiilor Legii nr. 407/2006, atât timp cât hotărârea de guvern nu a făcut obiectul unei acţiuni în anulare, în cadrul căreia să se analizeze această pretinsă neconcordanţă. Prezenta instanţă de judecată nu este învestită cu o astfel de cerere, astfel încât, în soluţionarea cauzei, are obligaţia de a ţine cont de întreg cadrul legislativ în vigoare în materia dedusă judecăţii, iar dispoziţiile art. 6 din H.G. nr. 1679/2008 sunt parte a acestui cadru.

Nici argumentele intimatei-reclamante referitoare la lipsa caracterului de act administrativ al deciziei de aprobare a procesului-verbal (din perspectiva nemotivării actului şi a neproducerii unei vătămări) nu pot fi avute în vedere, întrucât decizia este considerată act administrativ prin voinţa legiuitorului, conform art. 6 alin. (6) din H.G. nr. 1679/2008, în condiţiile în care poate fi atacată potrivit art. 7 şi 8 din Legea nr. 554/2004, act normativ aplicabil doar actelor administrative. Suplimentar, referitor la argumentul nemotivării deciziei emise de inspectorul şef al Gărzii Forestiere Bucureşti, Înalta Curte observă că nu este învestită cu o acţiune în anularea Deciziei nr. 77/17.07.2017, astfel încât nu poate analiza apărări referitoare la nelegalitatea acestui act administrativ.

În consecinţă, întrucât prin Procesul-verbal nr. x/12.05.2017, aprobat prin Decizia nr. 77/17.07.2017, s-a reţinut că reclamanta nu a îndeplinit toate obligaţiile ce-i revin, devenind, astfel, responsabilă de producerea pagubei, iar aceste acte nu au fost desfiinţate de o instanţă de judecată, în mod corect pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a refuzat să achite despăgubirea solicitată de reclamantă. Ca urmare, în cauză nu se constată existenţa refuzului nejustificat de soluţionare a cererii reclamantei invocat prin acţiune, ceea ce atrage concluzia nelegalităţii sentinţei recurate şi necesitatea reformării sale, cu consecinţa respingerii acţiunii.

Având în vedere considerentele care au condus la admiterea recursului, Înalta Curte constată că nu este necesar a analiza şi argumentele părţilor referitoare la persoana responsabilă de producerea pagubei, din perspectiva obligaţiilor legale ce-i revin reclamantei în calitate de deţinător al culturii agricole, acestea putând fi examinate doar în procedura de contestare a Deciziei nr. 77/17.07.2017, care nu face obiectul prezentei cauze. Pricina de faţă vizează doar stabilirea existenţei sau nu a unui refuz nejustificat al autorităţii publice pârâte de a acorda despăgubiri, iar în condiţiile necontestării deciziei menţionate, instanţa de control judiciar reţine că pârâtul nu a exprimat un astfel de refuz nejustificat.

Pentru aceste considerente, constatând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în raport de dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, va casa în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, menţinând dispoziţiile sentinţei atacate referitoare la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva sentinţei civile nr. 3021 din 25 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, ca neîntemeiată.

Menţine restul dispoziţiile sentinţei atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2021.