FGA not bound by contractual offset provisions for unpaid insurance premiums following insurer's bankruptcy

Şedinţa publică din data de 26 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 5 decembrie 2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. Sea, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor ("FGA", "Fondul") a solicitat anularea Deciziei nr. 10872/07.11.2017, emisă de pârât şi obligarea acestuia la emiterea unei decizii prin care să fie încuviinţată plata sumei de 2.896,07 RON.

2. Hotărârea instanţei de recurs

Prin sentinţa civilă nr. 3625 din 17 septembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. Sea, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor;

(ii) a anulat Decizia nr. 10872/07.11.2017 şi a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor la soluţionarea în fond a cererii de plată, respectiv la stabilirea despăgubirii cuvenită reclamantei potrivit considerentelor sentinţei;

(iii) a respins cererea având ca obiect obligarea pârâtului la emiterea unei decizii de încuviinţare la plată a sumei de 2.896,07 RON, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3625 din 17 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Recurentul-pârât critică aspectele reţinute de instanţa de fond, potrivit cărora motivul respingerii cererii de plată formulate de reclamantă ar fi fost neîndeplinirea obligaţiei de completare a dosarului de daună, fără a se invoca nerespectarea obligaţiilor asumate prin clauzele contractuale, deşi, arată recurentul, din considerentele deciziei atacate rezultă în mod expres că respingerea cererii de plată s-a datorat neplăţii ratelor primei de asigurare, obligaţie contractuală asumată de reclamantă şi neîndeplinită.

În consecinţă, nu pot fi reţinute nici considerentele instanţei de fond, prin care s-a susţinut că pârâtul FGA a completat, prin întâmpinare, motivele pentru care a respins cererea de plată cu unele noi, întemeiate pe dispoziţiile contractuale. Din considerentele sentinţei recurate s-ar desprinde concluzia că decizia atacată nu este motivată, ceea ce nu este real, putându-se susţine, cel mult, că este insuficient motivată.

Totodată, susţine recurentul-pârât că aceste considerente ale sentinţei, prin care s-a reţinut că respingerea cererii de plată nu a avut ca motiv nerespectarea dispoziţiilor contractuale, se contrazic cu cele referitoare la motivele referatului care a stat la baza notificării emise către reclamantă, în vederea depunerii dovezilor de plată a ultimelor rate ale primei de asigurare, conform art. 10.6 şi 10.7 din Condiţiile generale privind asigurarea de avarii şi furt a autovehiculelor.

Recurentul-pârât reiterează argumentele de legalitate a deciziei de respingere a cererii de plată, arătând că reclamanta nu a înţeles să se conformeze obligaţiei de a completa în termen legal dosarul de daună cu documentele solicitate prin notificarea ce i-a fost adresată, nefăcând dovada achitării ratelor restante ale primei de asigurare către lichidatorul judiciar, rate pe care FGA nu are atribuţia legală de a le încasa. Intimata-reclamantă îşi invocă propria culpă în neexecutarea obligaţiei de plată a ratelor de primă de asigurare, dat fiind că, potrivit cap. 10 din contractul de asigurare, neplata ratelor are drept consecinţă suspendarea poliţei de asigurare. Dat fiind că ratele de primă restante au devenit scadente ulterior momentului producerii evenimentului asigurat, potrivit condiţiilor de asigurare asigurătorul avea dreptul de a compensa suma datorată asiguratului cu valoarea ratelor devenite scadente după naşterea dreptului la despăgubire.

Recurentul-pârât invocă şi principiul indivizibilităţii primei de asigurare, precum şi caracterul anticipat al obligaţiei de plată a primei. Arată că, deşi asigurătorii oferă posibilitatea asiguraţilor de a plăti în rate prima de asigurare, aceasta este indivizibilă, astfel încât, dacă riscul s-a produs la jumătatea perioadei asigurate şi asiguratul a achitat doar o parte din primă, asigurătorul are dreptul să ceară plata diferenţei. Plata despăgubirii este condiţionată de plata integrală a primei pe întreaga perioadă asigurată.

Susţine că plata primei este exigibilă la o anumită scadenţă, fixată prin condiţiile de asigurare, însă obligaţia de plată a primei de asigurare este anticipată, în sensul că trebuie executată înainte de începerea perioadei de asigurare. Ca atare, asigurătorul poate refuza îndeplinirea prestaţiei sale, dacă asiguratul nu a achitat prima, efectele contractului de asigurare fiind suspendate până la plata primei, ca în cazul din speţă. Aşadar, achitarea despăgubirii este condiţionată de plata integrală a primei de asigurare pe întreaga perioadă asigurată.

Recurentul-pârât invocă prevederile art. 14 şi art. 16 din Legea nr. 213/205 şi art. 18 din Norma ASF nr. 16/2015, în acord cu care a soluţionat cererea de plată formulată de reclamantă şi a solicitat acestuia să completeze documentaţia administrativă cu privire la cererea de plată. Cum reclamanta nu a prezentat informaţiile/precizările solicitate în termen de 10 zile de la data primirii solicitării, cererea de plată a fost corect respinsă, conform art. 16 din Legea nr. 213/2015.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimata-reclamantă A. Sea a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Apreciază intimata a fi corectă soluţia instanţei de fond, întrucât evenimentul asigurat s-a produs la 30 august 2015, dată până la care au fost achitate primele două rate scadente ale primei de asigurare, a treia rată fiind scadentă la 09.09.2015. În ipoteza neplăţii acestei a treia rate, suspendarea executării obligaţiilor asigurătorului s-ar fi produs cel mai devreme la data de 09.09.2015, fără a afecta, însă, obligaţiile aferente perioadei anterioare acestui moment. În consecinţă, în mod corect a reţinut instanţa de fond că reclamanta nu avea obligaţia de a depune documente suplimentare în dosarul administrativ, în speţă fiind incidente prevederile art. 5.20 din contractul de asigurare, iar nu cele ale art. 10.6 şi 10.7, referitoare la suspendarea obligaţiilor asigurătorului.

Totodată, consideră intimata-reclamantă, în mod corect s-a reţinut de instanţa de fond că obligaţia de plată a ratelor restante, după data producerii evenimentului asigurat, era o obligaţie corelativă îndeplinirii de către asigurător a propriilor obligaţii de despăgubire a asiguratului, precum şi că sunt neîntemeiate alegaţiile pârâtului din cuprinsul întâmpinării, referitoare la culpa reclamantei în neplata ratelor de primă de asigurare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este fondat, pentru următoarele considerente:

Pentru a răspunde criticilor formulate de pârât, Înalta Curte reţine că reclamanta a încheiat cu B. S.A. ("B."), poliţia de asigurare CASCO nr. BB/5150228151/02.07.2015, cu valabilitate în perioada 09.07.2015 - 08.07.2016. Părţile au convenit ca prima de asigurare să fie achitată în 12 rate lunare, prima dintre acestea fiind în valoare de 36,62 Euro, urmând ca celelalte rate să fie în valoare de 36,56 Euro.

Reclamanta a achitat la termenele de scadenţă - 09.07.2015 şi 09.08.2015 - primele două rate de asigurare, iar anterior scadenţei ratei a 3-a din 09.09.2015, mai precis la data de 30.08.2015, s-a produs unul dintre evenimentele asigurate, având loc avarierea autovehiculului asigurat.

Autoturismul a fost reparat la o unitate service specializată, conform devizului şi facturii de reparaţie nr. 2457/08.03.2016, emise de C. S.R.L. .

Având în vedere deschiderea procedurii insolvenţei împotriva asiguratorului B., reclamanta a formulat, la data de 08.03.2016, cererea de plată adresată pârâtului FGA, prin care a pretins plata despăgubirilor în sumă de 2.896,7 RON, reprezentând contravaloarea reparaţiilor la care a fost supus autoturismul asigurat.

La data de 27.03.2017, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat reclamantei, prin Notificarea nr. x/27.03.2017, completarea dosarului de daună cu dovada achitării ultimelor 10 rate ale primei de asigurare, în condiţiile art. 10.2, 10.6 şi 10.7 din condiţiile generale privind asigurarea de avarii şi furt a autovehiculului.

Reclamanta nu a depus aceste dovezi la dosarul de despăgubire, motiv pentru care, la data de 07.11.2017, a fost emisă de FGA Decizia nr. 10872 prin care s-a respins în tot cererea de plată.

Înalta Curte constată că problema litigioasă disputată în speţă se referă la consecinţele de ordin contractual produse de neplata tuturor ratelor de primă de asigurare asupra obligaţiei de despăgubire ce revine asigurătorului şi, corelativ, asupra obligaţiei de garantare stabilită în sarcina pârâtului FGA. Reclamanta a susţinut că obligaţia de despăgubire a asigurătorului trebuie îndeplinită chiar în cazul în care evenimentul asigurat s-a produs după plata parţială a primei de asigurare, opinie împărtăşită de instanţa de fond, în timp ce autoritatea pârâtă a susţinut că plata primei de asigurare este primordială, obligaţia asigurătorului de plată a despăgubirii fiind suspendată în lipsa dovezii de achitare integrală a primei de asigurare.

Înalta Curte constată a fi greşite considerentele prin care instanţa de fond a apreciat că pârâtul a completat, prin întâmpinare, motivele respingerii cererii de plată, astfel cum sunt reţinute în decizia atacată. Deşi, prin dispozitivul deciziei, pârâtul a respins cererea de plată pentru neîndeplinirea obligaţiei de completare a documentaţiei dosarului de daună, în considerentele deciziei se detaliază documentele care au fost solicitate prin Notificarea nr. x/27.03.2017, respectiv dovada achitării ultimelor 10 rate de primă aferente poliţei de asigurare, astfel cum au fost evidenţiate şi de lichidatorul judiciar al asigurătorului B., conform adresei din 23.06.2017. Totodată, prin notificare, autoritatea pârâtă a arătat în mod expres prevederile contractuale pe care se întemeiază solicitarea adresată reclamantei de completare a documentaţiei administrative, astfel încât, coroborând toate aceste înscrisuri, rezultă indubitabil că motivul respingerii cererii de plată a fost acela al neîndeplinirii de reclamantă a obligaţiei de plată a primei de asigurare.

Aşadar, nu se poate reţine că pârâtul a invocat pentru prima dată, prin întâmpinare, acest motiv de refuz al plăţii despăgubirii solicitate prin cererea de plată, prima instanţă interpretând decizia atacată strict în raport de dispozitivul acesteia, fără a avea în vedere considerentele şi notificarea emisă anterior de pârât, în procedura administrativă.

Sub aspectul celor două obligaţii corelative ce decurg din contractul de asigurare (obligaţia asiguratului de plată a primei de asigurare şi obligaţia asigurătorului de plată a despăgubirii), instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 5.20 din condiţiile speciale ale contractului de asigurare, potrivit cărora asigurătorul va reţine din despăgubire valoarea franşizei, orice prime restante în baza poliţei (prime cu scadenţe anterioare acordării despăgubirii) şi toate ratele de primă rămase de achitat până la sfârşitul contractului de asigurare, aferente autovehiculului asigurat, dacă valoarea daunei asigurate reprezintă mai mult de 20% din suma asigurată, prevederi pe care Curtea de Apel Bucureşti le-a considerat aplicabile în speţă, cu prioritate faţă de prevederile art. 10.2, 10.6 şi 10.7 din condiţiile generale ale aceluiaşi contract, invocate de pârâtul FGA.

În prim rând, Înalta Curte observă că prevederile art. 5.20 din contractul de asigurare nu se aplică decât în raport cu asigurătorul B. S.A., nu şi cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, având în vedere intrarea în faliment a asigurătorului şi incidenţa dispoziţiilor legii speciale care guvernează această procedură - Legea nr. 85/2014 şi ale legii de organizare şi funcţionare a autorităţii pârâte - Legea nr. 213/2015. Conform art. 258 lit. e) din Legea nr. 85/2014, în forma în vigoare la data deschiderii procedurii de faliment a asigurătorului, lichidatorului judiciar îi revine atribuţia conducerii activităţii societăţii de asigurare/reasigurare debitoare, respectiv efectuarea operaţiunilor în interesul procedurii de faliment, inclusiv recuperarea primelor de asigurare restante, aferente contractelor de asigurare.

Potrivit art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 213/2015, Fondul de Garantare a Asiguraţilor reprezintă o schemă de garantare în domeniul asigurărilor, menită să asigure plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii. Deşi obligaţia de achitare a despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare este preluată, în anumite limite valorice, de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor, această împrejurare nu echivalează cu preluarea integrală a drepturilor şi obligaţiilor contractuale ale asigurătorului falit, FGA neavând calitatea unui succesor juridic al societăţii debitoare, astfel încât acesta nu se substituie în raporturile dintre asigurat şi asigurător, cât priveşte plata primelor de asigurare restante. Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu are atribuţia legală de încasare a ratelor de primă, ci doar pe aceea a plăţii indemnizaţiei/despăgubirii cuvenite creditorului de asigurări, dacă sunt îndeplinite cerinţele legale si contractuale, în conformitate cu art. 13 din Legea nr. 213/2015, recuperarea ratelor de primă restante fiind în sarcina lichidatorului judiciar desemnat de judecătorul sindic.

În consecinţă, este greşit considerentul instanţei de fond, potrivit căruia neplata ratelor de primă de asigurare nu influenţează decât cuantumul despăgubirii, aceasta urmând a fi stabilită conform art. 5.20 din contractul de asigurare, prin deducerea din cuantumul pagubei a sumelor reprezentând rate de primă de asigurare neachitate, câtă vreme încasarea ratelor de primă restante nu se face de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ci de către lichidatorul judiciar, în procedura de faliment a asigurătorului. Ca atare, în raporturile dintre părţile cauzei nu operează compensarea reţinută de instanţa de fond, atât timp cât între reclamantă şi autoritatea pârâtă nu există obligaţii contractuale generatoare de debite reciproce, a căror stingere s-ar putea face prin compensare.

În al doilea rând, se observă că prevederile cap. 10 din condiţiile generale de asigurare reglementează plata primei de asigurare şi consecinţele neîndeplinirii acestei obligaţii.

Astfel, potrivit art. 10.2:

"Prima de asigurare este datorată pentru întreaga perioadă de asigurare, indiferent de modalitatea de plată", iar potrivit art. 10.6.:

"În caz de neplată la scadentă a unei rate de primă următoare celei dintâi: a) rata de primă restantă poate fi plătită într-o perioadă de gratie de 15 zile calendaristice (considerară că începând cu ziua următoare datei scadente), timp în care, deşi asiguratul este de drept în întârziere, efectele Contractului de asigurare rămân nemodificate dacă prima restantă este plătită în acest interval; b) dacă rata de primă nu este plătită nici în perioada de gratie, executarea oricărei obligaţii a Asigurătorului, asumată prin Contractul de asigurare, este suspendată retroactiv începând cu ziua următoare datei scadente; în acest caz, Contractul de asigurare poate fi declarat reziliat oricând de către Asigurător, fără nicio altă formalitate prealabilă, începând cu ziua următoare datei scadente". Aşadar, sancţiunile care intervin în cazul neplăţii unei rate a primei de asigurare sunt suspendarea, retroactiv, începând cu ziua următoare datei scadente, a oricărei obligaţii a asiguratorului sau rezilierea contractului de asigurare.

Cât priveşte obligaţia asiguratului de plată a primei de asigurare, Înalta Curte constată că aceasta este datorata încă de la început, de la încheierea contractului, pentru întreaga perioadă de asigurare, aşa cum rezultă din art. 10.2 din contractul de asigurare şi prevederile art. 2206 alin. (1) C. civ.. Eşalonarea în rate reprezintă doar o modalitate de plată a primei, dar obligaţia de plată priveşte întreaga perioadă asigurată, fiind fundamentate susţinerile recurentului-pârât FGA cu privire la principiul indivizibilităţii şi caracterului anticipat al obligaţiei de plată a primei.

În cauză nu se contestă neplata de către reclamantă a tuturor ratelor de primă de asigurare, ci se pune în discuţie consecinţa neplăţii, respectiv dacă sunt incidente prevederile art. 10.6 referitoare la suspendarea contractului de asigurare, sau cele ale art. 5.20 referitoare la reţinerile efectuate de asigurător din cuantumul despăgubirii.

Concursul dintre prevederile art. 5.20 din condiţiile speciale ale contractului de asigurare şi art. 10.6 din condiţiile generale al aceluiaşi contract, trebuie analizat în raport de prevederile art. 1.1. şi art. 1.2. din Condiţiile speciale, care dispun că aceste condiţii completează Condiţiile generale, iar în măsura în care Condiţiile speciale conţin prevederi derogatorii de la Condiţiile generale, se vor aplica Condiţiile speciale, dar fără a face abstracţie de specificul cauzei, în care plata despăgubirii este solicitată Fondului de Garantare a Asiguraţilor, iar nu asigurătorului însuşi. Astfel cum s-a arătat anterior, FGA nu este ţinut, în stabilirea despăgubirilor cuvenite persoanelor care au formulat cereri de plată, de aplicarea art. 5.20 din condiţiile speciale, întrucât art. 13 coroborat cu art. 4 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 213/2015 dispune că obligaţia FGA de achitare a despăgubirii se face în condiţiile acestei legi, care nu prevede şi posibilitatea Fondului de a reţine/încasa ratele de primă rămase de achitat din despăgubire, această competenţa legală revenind lichidatorul judiciar al asigurătorului.

Or, câtă vreme FGA nu poate opera compensaţia ratelor cu indemnizaţia de despăgubire, în speţă nu este incident art. 5.20 din condiţiile generale ale contractului de asigurare, iar FGA nu poate fi obligat la plata despăgubirii, în lipsa dovezii de plată a ratelor de primă de asigurare. Dispoziţiile de care se poate prevala Fondul de Garantare a Asiguraţilor sunt cele din cap. 10 al condiţiilor generale de asigurare, în special dispoziţiile art. 10.6 lit. b), care prevăd suspendarea executării oricărei obligaţii a asigurătorului, retroactiv, începând cu ziua următoare datei scadente, în speţă cu data de 10.09.2015 (data următoare scadenţei celei de-a treia rate de primă de asigurare).

Prin urmare, sunt greşite considerentele instanţei de fond, prin care s-a reţinut că obligaţia de plată a ratelor scadente după data de 30.08.2015 era corelativă obligaţiei asigurătorului de plată a despăgubirii, în raport de prevederile art. 5.20 din contractul de asigurare. Aceste susţineri ar fi fost adecvate în cazul unui litigiu între asigurător şi asigurat, fondat pe răspunderea civilă contractuală, caz în care problema plăţii ratelor restante se rezolva prin deducerea acestora din cuantumul despăgubirii. Nu pot fi însă aplicabile unui litigiu purtat între asigurat şi autoritatea care garantează plata despăgubirii, în cazul falimentului asigurătorului, câtă vreme Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu preia drepturile şi obligaţiile contractuale ale asigurătorului falit.

Totodată, nu se poate susţine, cum greşit a reţinut instanţa de fond, că suspendarea executării obligaţiilor asigurătorului afectează doar obligaţiile de despăgubire născute după data la care a operat suspendarea, având în vedere caracterul indivizibil şi anticipat al primei de asigurare.

În concluzie, Înalta Curte constată că Fondul de Garantare a Asiguraţilor a procedat corect la notificarea reclamantei, în procedura administrativă, în vederea depunerii dovezilor de plată integrală a primei de asigurare, conform obligaţiilor contractuale asumate de asigurat, consecinţa nedepunerii acestor dovezi fiind respingerea cererii de plată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că Decizia nr. 10872/07.11.2017 a fost emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor cu respectarea prevederilor legale incidente, astfel încât sentinţa instanţei de fond, prin care s-a anulat actul administrativ contestat, a fost pronunţată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 1, art. 2, art. 13 alin. (3) şi art. 16 din Legea nr. 213/2015, ale Normei ASF nr. 16/2015 şi ale art. 258 lit. e) din Legea nr. 85/2014, fiind necesară reformarea acesteia de către instanţa de control judiciar.

Constatând incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. Sea, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

În condiţiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga reclamanta A. Sea la plata către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a cheltuielilor de judecată în sumă de 200 de RON, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în recurs .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 3625 din 17 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. Sea, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

Obligă reclamanta A. Sea la plata către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a cheltuielilor de judecată în sumă de 200 de RON, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2021.