Guarantee Fund liability for insolvent insurer: causal link between collision and vehicle damage contested by conflicting technical expert reports

Şedinţa publică din data de 26 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 21 septembrie 2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor ("FGA", "Fondul"), a solicitat:

(i) anularea Deciziei nr. 8846/29.08.2017, emisă de pârât;

(ii) în principal, obligarea pârâtului la emiterea unei decizii de aprobare a cererii de plată formulate de reclamantă pentru suma de 98.115,99 RON şi de a proceda acestor despăgubiri către reclamantă, iar în subsidiar, obligarea pârâtului la plata sumei de 98.115,99 RON;

(iii) obligarea pârâtului la plata de penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la data emiterii Deciziei nr. 8846/29.08.2017 şi până la plata efectivă a despăgubirii, în temeiul art. 37 din Ordinul CSA nr. 5/2010;

(iv) obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 779 din 22 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis în parte cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor;

(ii) a anulat Decizia nr. 8846/29.08.2017 şi a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 57.566 RON, cu titlu de despăgubire pentru vehicul;

(iii) a respins în rest acţiunea, ca nefondată;

(iv) a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 779 din 22 februarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea pronunţării unei soluţii de respingere în tot a acţiunii.

Recurentul-pârât a arătat că formulează recurs şi împotriva încheierii din 8 februarie 2018, care face corp comun cu sentinţa şi a precizat că recursul nu priveşte soluţia primei instanţe de respingere a cererii de obligare a FGA la plata penalităţilor de întârziere.

În motivarea recursului, pârâtul a susţinut că, la analizarea cererii de plată formulate de intimata-reclamantă, a avut în vedere prevederile art. 2200 alin. (1) teza I şi alin. (2) teza I din C. civ., precum şi condiţiile de asigurare RCA ce decurg din poliţa emisă de B. S.A. ("B.") seria x/02/X1 nr. x/27.04.2011, valabilă pe perioada 27.04.2011 - 26.05.2011.

A arătat că, în cuprinsul poliţei de asigurare, s-a menţionat eronat că autoturismul asigurat este marca x, iar nu y, iar numărul de înmatriculare nu a fost specificat.

Respingerea cererii de plată s-a făcut în raport de prevederile art. 1 alin. (3) din normele aprobate prin Ordinul CSA nr. 5/2010, coroborate cu condiţiile de asigurare. FGA a avut în vedere atât Notificarea nr. x/27.06.2011, prin care asigurătorul B. a precizat reclamantei motivul respingerii cererii de despăgubire, cât şi concluziile Raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul C. în cursul judecării acţiunii în pretenţii care a făcut obiectul dosarului nr. x/2011, înregistrat pe rolul Judecătoriei Dej, a cărei judecată a fost suspendată la data de 15.06.2017, conform art. 75 din Legea insolvenţei nr. 85/2014, dar şi declaraţiile date de cei doi conducători auto implicaţi în accident.

Susţine recurentul-pârât că prima instanţă nu a prezentat considerentele pentru care a înlăturat din probatoriu concluziile expertului D., care, în obiecţiunile la raportul de expertiză întocmit de expertul C., a concluzionat că între cele două autoturisme nu a avut loc niciun fel de impact. Totodată, la dosarul cauzei există şi raportul de expertiză realizat în dosarul Judecătoriei Dej nr. 3582/219/2011 de expertul E., ale cărui concluzii sunt aceleaşi cu ale expertului D., dar care nu fost avute în vedere de instanţa de fond şi nici nu s-a motivat înlăturarea acestui raport din materialul probator.

Mai arată recurentul-pârât că, din înscrisurile anexate cererii de recurs, rezultă că autoturismul marca z cu număr de înmatriculare x a fost implicat în mai multe accidente, pentru care reclamanta a solicitat sume importante cu titlu de despăgubire de la diverse societăţi de asigurare, invocatele coliziuni având loc în aproximativ aceeaşi zonă geografică.

Concluzionează recurentul FGA, faţă de aceste aspecte, că refuzul asigurătorului de a plăti despăgubirea este întemeiat, iar decizia emisă de Fond este legală.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimata-reclamantă A. S.R.L. a invocat excepţia nulităţii recursului pentru netimbrare şi pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata consideră că soluţia instanţei de fond este legală şi corect argumentată, având la bază o apreciere de ansamblu a întregului probatoriu. Instanţa de fond a stabilit corect persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, care rezultă din coroborarea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei cu raportul de expertiză efectuat în dosarul nr. x/219/2011 al Judecătoriei Dej, precum şi cauzele şi împrejurările producerii accidentului, astfel cum rezultă din declaraţiile conducătorilor auto implicaţi şi din raportul de expertiză. Totodată, prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 50 din Ordinul CSA nr. 5/2010, în ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului.

În ceea ce priveşte Notificarea nr. x/27.06.2011, emisă de asigurătorul B., susţine intimata-reclamantă că respingerea cererii de despăgubire s-a făcut fără nicio motivare, iar FGA se întemeiază abuziv pe această notificare, pentru a-şi fundamenta propria decizie de respingere a cererii de plată.

Mai arată intimata-reclamantă, referitor la concluziile expertului parte D., că în mod corect instanţa de fond nu le-a avut în vedere, întrucât aceste concluzii sunt contrazise de celelalte probe administrate în dosar, iar cei doi conducători auto implicaţi în accident au recunoscut coliziunea.

5. Alte aspecte procesuale relevante

Excepţia nulităţii recursului pentru netimbrarea şi nemotivarea căii de atac, invocată prin întâmpinare de intimata-reclamantă A. S.R.L., a fost respinsă, ca neîntemeiată, de instanţa de recurs, prin încheierea din 18 noiembrie 2020.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este fondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deşi pârâtul FGA a învederat că recursul priveşte şi încheierea din 8 februarie 2018, această încheiere face parte integrantă din cuprinsul sentinţei atacate, iar în recurs nu au fost formulate critici specifice cu privire la această încheiere. Ca atare, motivele de nelegalitate vor fi analizate în raport de sentinţa instanţei de fond, aceasta reprezentând actul de procedură efectiv contestat în calea de atac.

Pentru a răspunde criticilor recurentului-pârât, Înalta Curte consideră necesar a prezenta succint împrejurările care au condus la promovarea prezentului litigiu.

Prin cererea de plată adresată Fondului de Garantare a Asiguraţilor şi înregistrată sub nr. x/12.07.2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat plata despăgubirii pentru prejudiciul suferit prin avarierea autoturismului marca z, cu număr de înmatriculare x, ca urmare a accidentului auto produs la data de 05.05.2011, din culpa şoferului conducător al autoturismului marca y, cu număr de înmatriculare x, asigurat RCA de B. S.A. conform poliţei seria x/02/X1 nr. x/27.04.2011.

Anterior formulării cererii de plată, reclamanta solicitase deschiderea dosarului de daună şi plata despăgubirii de către asigurătorul B., care a refuzat plata sumelor solicitate de reclamantă. Ca urmare, reclamanta a promovat o acţiune în pretenţii împotriva societăţii de asigurare, înregistrată pe rolul Judecătoriei Dej sub nr. x/2011, a cărei judecată a fost suspendată la data de 15.06.2017, conform art. 75 din Legea insolvenţei nr. 85/2014.

În procedura de soluţionare a acestei acţiuni în pretenţii, Judecătoria Dej a dispus întocmirea unui raport de expertiză care să stabilească cauzele şi dinamica producerii accidentului, precum şi culpa fiecăruia dintre şoferii implicaţi în evenimentul rutier.

Un prim raport de expertiză a fost întocmit de expertul tehnic E., acesta concluzionând în sensul că autoturismul proprietatea reclamantei a ieşit de pe carosabil, dar nu ca urmare a tamponării din spate de către autoturismul marca y. A stabilit expertul tehnic că pierderea controlului autoturismului marca z putea să se producă independent de tamponarea din spate, ca urmare a neadaptării vitezei de deplasare la starea carosabilului.

Cel de-al doilea raport de expertiză a fost întocmit de expertul C., acesta reţinând existenţa unui impact între cele două autovehicule implicate în evenimentul rutier.

Faţă de acest din urma raport de expertiză, expertul tehnic asistent D., a formulat obiecţiuni, în cuprinsul cărora a expus propria analiză a cauzelor accidentului, concluzionând că între cele două autoturisme nu s-a produs un impact şi că accidentul nu s-a derulat în condiţiile descrise de cei implicaţi.

Expertul C. a formulat un răspuns la obiecţiuni, prin care şi-a menţinut concluziile cu privire la dinamica accidentului şi la persoana culpabilă, şi, totodată, a stabilit şi cuantumul prejudiciului, cifrat la suma de 57.566 RON.

În prezenta cauză, instanţa de fond a considerat a fi dovedite susţinerile reclamantei referitoare la cauzele şi împrejurările producerii acidentului şi persoana vinovată de producerea prejudiciului, în raport de procesul-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională nr. x/05.05.2011, de declaraţiile celor doi conducători auto implicaţi în accident şi de concluziile raportului de expertiză întocmit în dosarul Judecătoriei Dej nr. 3582/219/2011 de expertul C., astfel cum a fost completat prin răspunsul la obiecţiuni, dispunând anularea Deciziei FGA nr. 8846/29.08.017 şi obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 57.566 RON cu titlu de despăgubire.

Înalta Curte consideră că această soluţie este nelegală, fiind pronunţată cu aplicarea greşită a legii.

Potrivit art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015:

"În vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă.", iar potrivit art. 16 din Norma ASF nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor:

"Stabilirea şi evaluarea despăgubirilor se efectuează după cum urmează: a) evaluarea despăgubirilor se efectuează de către Fond, direct sau prin mandatarii acestuia, în baza documentelor existente la dosarul de daună şi în conformitate cu prevederile legii şi ale condiţiilor de asigurare; (...)". Urmare a acestor verificări, Fondul de Garantare a Asiguraţilor dispune plata "creanţelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide şi exigibile", conform art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.

Înalta Curte constată că pârâtul FGA a respectat aceste prevederi legale în procedura de analiză a creanţei solicitate de reclamanta A. S.R.L., iar decizia de respingere a cererii de plată este legal emisă în raport de înscrisurile avute la dispoziţie, care nu confirmă culpa conducătorului auto F., asigurat RCA de B. S.A. conform poliţei seria x/02/X1 nr. x/27.04.2011, în producerea avariilor suferite de autoturismul proprietatea reclamantei.

În prim rând, Înalta Curte reţine că dosarul Judecătoriei Dej nr. 3582/219/2011 nu a fost soluţionat printr-o sentinţa definitivă, care să valorifice unul dintre rapoartele de expertiză tehnică realizate în cauză de experţii E., respectiv C., astfel încât oricare din aceste lucrări tehnice, inclusiv raportul întocmit de expertul asistent D. şi depus sub formă de obiecţiuni, poate fi avut în vedere în soluţionarea prezentei cauze, câtă vreme se coroborează cu restul probelor din dosar. Instanţa de fond a valorificat concluziile raportului întocmit de expertul C., pe care l-a apreciat a se corobora cu procesul-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională şi cu declaraţiile celor doi conducători auto implicaţi în accident, concluzie la care instanţa de recurs nu achiesează.

Astfel, procesul-verbal de sancţionare contravenţională a conducătorului auto F. a fost încheiat în baza declaraţiilor celor doi şoferi ai autoturismelor implicate în accident, iar nu în temeiul constatărilor proprii ale agentului de poliţie, neputând fi considerat o probă directă a modalităţii în care s-a produs accidentul.

Cât priveşte declaraţiile celor doi conducători auto, acestea sunt infirmate de avariile constatate la autoturismul marca z cu număr de înmatriculare x, proprietatea reclamantei, faţă de care atât expertul E., cât şi expertul D. au susţinut că nu se pot datora evenimentului rutier descris de şoferii autovehiculelor.

Astfel, expertul E. a arătat că părăsirea carosabilului de către autoturismul proprietatea reclamantei nu s-a produs din cauzele declarate de cei aflaţi la volanul autoturismelor, că tamponarea din spate a autoturismului z cu număr de înmatriculare x de către autoturismul y cu număr de înmatriculare x nu s-a produs în locul indicat şi cu acea ocazie, precum şi că pierderea controlului volanului de către şoferul autoturismului z putea să se producă independent de efectul tamponării din spate, ca urmare a neadaptării vitezei la starea carosabilului.

Expertul D. a concluzionat că, din analiza avariilor suferite de cele două autovehicule, rezultă că acestea nu au fost implicate în acelaşi accident, că între ele nu a existat un impact şi că este posibil ca avarierea autoturismului reclamantei să fie rezultatul intrării într-o mlaştină, dar nu ca urmare a impactului declarat de cei doi conducători auto.

În ceea ce priveşte raportul de expertiză auto întocmit de expertul C., Înalta Curte observă că, concluziile acestuia nu sunt pe deplin lămuritoare. Astfel, deşi expertul susţine că accidentul se putea produce în condiţiile descrise de către conducătorul auto G. (conducătorul vehiculului marca z, proprietatea reclamantei), căruia i-ar reveni o culpă de 5% în producerea accidentului, totuşi, la pct. 2 al concluziilor arată că impactul din spate nu a fost cel care a condus la pierderea direcţiei, ci faptul că virajul de evitare realizat de conducătorul autovehiculului z a condus la ieşirea acestuia cu roţile directoare, într-o zonă cu aderenţă scăzută, care a condus mai apoi la lipsa de control asupra direcţiei. Totodată, la pct. 3 al concluziilor, expertul reiterează că motivul ieşirii în afara carosabilului l-a reprezentat efectuarea virajului la dreapta, suprapus cu o dinamică accelerată a autovehiculului.

Aşadar, deşi instanţa de fond a reţinut că acest raport de expertiză confirmă susţinerilor conducătorilor auto, Înalta Curte reţine că expertul tehnic nu şi-a expus concluziile sub forma unei certitudini, ci cu o marjă de probabilitate şi, în fapt, confirmă că, şi dacă a existat o coliziune între cele două autovehicule, această coliziune nu a fost cauza ieşirii în decor a autoturismului marca z şi a producerii avariilor.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că în cauză nu s-a dovedit producerea coliziunii între cele două autoturisme şi, prin urmare, nici culpa conducătorului asigurat RCA de asigurătorul B.. Înalta Curte va avea în vedere şi probatoriile administrate suplimentar în recurs, din care rezultă că autoturismul marca z, proprietatea reclamantei, a fost implicat, în perioada 2010-2014, în nu mai puţin de şase accidente (excluzând evenimentului rutier ce face obiectul analizei în speţă), în anii 2013 şi 2014 fiind implicat chiar în câte două accidente pe an, recurentul-pârât FGA susţinând că în trei din aceste accidente au fost identificate aceleaşi avarii.

Fiindu-i comunicate susţinerile şi înscrisurile probatorii depuse de recurent, intimata-reclamantă s-a limitat la a argumenta că, deşi au existat deschise alte dosare de daună, acestea au fost instrumentate de agenţii de asigurare şi nu s-a identificat vreo neregulă şi că această împrejurare nu are legătură cu legalitatea hotărârii de recurs. Deşi existenţa altor evenimente rutiere anterioare sau ulterioare nu poate constitui ab initio un motiv de respingere a cererii de despăgubire pentru avariile suferite în accidentul din anul 2011, totuşi această situaţie, coroborată cu concluziile experţilor tehnici din rapoartele întocmite în dosarul Judecătoriei Dej nr. 3582/219/2011, precum şi cu împrejurarea că poliţa de asigurare în temeiul căreia se solicită despăgubirea a fost încheiată doar pentru o perioadă de o lună (timp în care s-a produs evenimentul rutier) conduc la concluzia că accidentul auto, dacă a existat, nu s-a produs prin coliziunea autoturismului marca z cu autoturismul asigurat RCA şi că declaraţiile conducătorilor auto nu corespund realităţii, fiind date în scopul obţinerii plăţii despăgubirii de către asigurător.

Pe de altă parte, şi dacă declaraţiile celor doi conducători auto ar fi date cu bună-credinţă, experţii auto au constatat că daunele suferite de autoturismul reclamantei nu se datorează pretinsei coliziuni între cele două autoturisme, astfel încât conducătorul autovehiculului marca y, F., nu este vinovat de producerea prejudiciului.

Potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995 (în baza căreia s-a încheiat poliţa de asigurare) asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule, iar potrivit art. 50 din aceeaşi lege, despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri. Aşadar, o condiţie estenţială pentru ca asigurătorul să achite despăgubirea este producerea prejudiciului de către asigurat, situaţie care nu se regăseşte în speţă.

Faţă de toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că sentinţa fondului a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 13 şi art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, precum şi a art. 49-50 din Legea nr. 136/1995, constatându-se în mod greşit că decizia atacată este afectată de o cauză de nulitate, iar consecinţa desfiinţării actului administrativ a fost aceea a obligării greşite a pârâtului la plata unei creanţe pentru un prejudiciu a cărui producere nu se datorează faptei asiguratului şi care, astfel, nu revine în obligaţia de plată a asigurătorului falit B. S.A. şi nici în obligaţia de garantare a Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

Pentru aceste considerente, constatând incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în condiţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

În condiţiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga intimata-reclamanta A. S.R.L. la plata către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a cheltuielilor de judecată în sumă de 200 de RON, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în recurs .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 779 din 22 februarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge, ca neîntemeiate, capetele de cerere formulate de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, referitoare la anularea Deciziei nr. 8846/12.07.2016, obligarea pârâtului la emiterea unei decizii de aprobare a cererii de plată şi la plata sumei de 98.115,99 RON.

Menţine dispoziţiile sentinţei recurate referitoare la respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata penalităţilor de întârziere.

Obligă reclamanta A. S.R.L. la plata către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a cheltuielilor de judecată în sumă de 200 de RON, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2021.